Incorect Politic
Noiembrie 1, 2025
TALMUDISMUL ESTE ESENȚA SATANISMULUI
Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu
„Poporul ales“ – principala dogmă a Talmudului
Preluat de pe AurMANIA2:
Pretenția că iudeii ar fi „poporul ales“ este principala dogmă ultra-agresivă, ultra-șovină prin excelență, din Talmud, introdusă de către leviți. Ea este amintită cel mai des în literatură, în comentarii etc. Este adevărat că, în ultimii ani, este ironizată tot mai mult. Dar această deriziune are o pondere minoră comparativ cu creditarea ei, care apasă ca un nor negru deasupra conștiinței europene și, în genere, occidentale, pe unde circulă Biblia creștină. Periculozitatea dogmei rezidă în faptul că este puternic înrădăcinată în mintea ignoranților – „Proști, dar mulți!“, cum apreciase Domnitorul Alexandru Lăpușneanu –, care cred, într-adevăr, că ar deriva de la miticul Moise, care ar fi scris primele cinci cărți ale Vechiului Testament, indicate cu numele de Pentateuh.
Rabinii cei mai învăţaţi sunt de acord că Moise nu a existat niciodată şi că „profeţiile“ lui Isaia, de exemplu, au fost compuse în diverse etape de timp de diverse persoane. Spre deosebire de cititorii Bibliei, care se cred creştini, erudiţii talmudişti – ca, de exemplu, marele istoric sionist dr. Josef Kastein, ulterior Joseph Kastein, în realitate Julius Katzenstein – nu cred în realitatea balivernelor din Vechiul Testament; Josef Kastein afirmă că Moise nu a existat, că este o legendă, dovadă fiind și faptul că nici nu există mormîntul lui Moise![1]
Legenda cu „Țara Promisă“ („THE PROMISED LAND“)
A doua dogmă semnificativă este „Legămîntul“, prin care Iehova ar fi promis „Pămîntul Făgăduinței“[2] lui Abraham (Avraam) și urmașilor săi (Facerea, 15, 18-20 şi Iosua, 1, 3-4)! Dogma „Legămîntului“ coboară din sfera abstractă, livrescă, mitică a Vechiului Testament, pe Pămînt și aici intervine, evident, valoarea acțională și pragmatică dată acestui precept biblic, întrucît este principiul central al Sionismului – doctrina modernă care scorneșe un sens istoric nou, diametral opus concepției rabinice ancestrale: anume, ca toți jidovii Sionismului să nu mai stea în Diaspora, ci să se „reîntoarcă în patria lor, Palestina, și să-și reîntemeieze statul“, distrus de Împăratul Titus în anul 70. Minciuna sionistă rezidă în faptul că jidovii contemporani lui Theodor Herzl nu fuseseră niciodată în Palestina – nici nu auziseră de ea, nici nu știau să o arate pe hartă, fiindcă ei erau analfabeți (în sensul că nu știau alfabetul latin, în care sunt scrise hărțile) și proveneau din nord-estul Mării Caspice, fiind descendenții talmudizați ai (k)hazarilor, un popor turco-mongol din Asia! Rabinii fundamentaliști – denumiți de unii, incorect, „ortodocși“ și producînd, astfel, confuzie – sunt reuniți în organizația Neturei Karta.org[3], care activează îndeosebi în New York, S.U.A., și în Canada și care afișează lozinci ca, de exemplu, „Zionism is not Judaism!“, „Zionism is racism!“[4] și ard drapelul Israelului!
Herzl nici nu a mai putut să-și țină preconizatul său prim congres sionist în Berlin, ci a fost silit să îl mute la Basel, în Elveția, fiindcă rabinii, aproape în totalitate, îi respingeau teoria sionistă și cereau să fie respectată tradiția impusă de Tora, în care există blestemul dat de Iehova iudeilor, anume ca ei să trăiască împrăștiați în lume și să fie persecutați de popoarele în mijlocul cărora trăiesc pînă va veni Parusia, drept pedeapsă că încălcaseră „Legămîntul“ și se închinaseră Vițelului de Aur, lui Mamona!
Rabinul Yisroel Weiss, afiliat grupării Jews United Against Zionism (Jidovii uniți contra Sionismului) a dat o explicație edulcorată, în consens cu restricțiile talmudice, de a nu divulga goyim-ilor disensiunile interne: „…(Referitor la) transformarea Iudaismului din spiritualitate, dintr-o religie, în materialism, cu scopul naționalist de a deține o bucățică de pământ, toate autoritățile rabinice consideră că aceasta este în antiteză cu tot ceea ce reprezintă iudaismul – și este în mod explicit interzis de Tora, deoarece noi suntem în exil din poruncă dumnezeiască“[5].
Parusia acceptată de creștini, care semnifică venirea Mîntuitorului Iisus Hristos, nu este recunoscută de rabini și, de aceea, Îl hulesc pe Hristos cu orice ocazie, cu maximă intoleranță și interminabile imprecații[6]! Conform legendei biblice, „Pămîntul Făgăduinței“, zis și „Țara Promisă“ („THE PROMISED LAND“), se întindea de la Nil pînă la Eufrat, după cum o arată frecvent Netanyahu, care vrea să refacă Eretz Israel!
Plenul Adunării Generale a O.N.U. a adoptat, la 10 noiembrie 1975, rezoluția nr. 3379, prin care Sionismul a fost declarat ideologie rasistă. Plenul a dovedit indulgență: trebuia să fi fost declarată „ideologie teroristă și hiper-șovină“! Această rezoluție se bazase pe voturile statelor arabe (natural anti-izraeliene), ale blocului statelor socialiste și ale grupului zis al „țărilor nealiniate“. Rezoluția – adoptată cu 72 voturi pentru și 35 împotrivă (32 abțineri) – a fost revocată la 16 decembrie 1991 prin rezoluția O.N.U. nr. 46/86. Această răsturnare de situație s-a produs fiindcă în septembrie 1991 s-a prăbușit Uniunea Sovietică, apoi Tratatul de la Varșovia s-a desființat unilateral și țările din fostul „lagăr socialist“ s-au orientat spre Vest. Ca atare, balanța orientării politice internaționale s-a înclinat puternic spre capitalismul prădalnic (prin „terapia de șoc“) și, în consecință, votul la O.N.U. a fost dictat de S.U.A. și țările satelite lor, adică, în fond, a fost dictat de jidovi, întrucît ei acaparaseră conducerea S.U.A. încă din vremea lui Woodrow Wilson!
Dovada irefutabilă că doctrina Sionismului a eșuat este faptul că „înțelepții Sionului“, grupați în Cahal, sunt pe cale să priceapă că arabii – musulmanii în genere – se dumiresc treptat și au început să se solidarizeze pentru a-i arunca pe izraelieni în Marea Mediterană, cum am anticipat, în urmă cu 25 de ani, în studiul „Holocaust-ologii – vectori ai războiului axiologic“[7]. De aceea, Cahalul, ca măsură de siguranță și loc de refugiu, a trecut la confecționarea și răspîndirea doctrinei opuse Sionismului – numită „soluția diasporistă“[8]: aceea a refacerii Diasporei[9], prin înapoierea jidovilor în statele din care plecaseră – din care făcuseră aliya – ca să-și „reînființeze statul antic Israel“, distrus, în anul 70, de Împăratul roman Titus! În ceea ce mă privește, am mai scris, deja, sunt, încă, pro-sionist: adică susțin strîngerea tuturor jidovilor în Israel, pentru ca aici să îi căsăpească Iranul și toate țările din B.R.I.C.S.!
„Pe cel mai bun dintre goyim, ucide-l!“
A treia dogmă importantă a Talmudului, dar cea mai oribilă, mai teroristă, fiindcă incită deliberat la omor, este „Pe cel mai bun dintre goyim, ucide-l!“ Cititorul care s-a obișnuit cu imaginea unei cărți și care a auzit cîte ceva despre Talmud crede că este vorba despre o carte bine structurată pe anumite idei, cum sunt, de exemplu, celebra carte ELEMENTELE a lui Euclid, ETICA lui Baruch Spinoza, ESENȚA CREȘTINISMULUI, a lui Ludwig Feuerbach și altele asemenea. Eroare! Talmudul nu este o „carte“, ci este o compilație arbitrară, haotică de panseuri expuse de rabinii mai răsăriți, care erau capabili să încropească diverse comentarii la Pentateuh, comentarii etalate oral, timp de circa un mileniu. La fel și Tora a fost expusă oral multe secole, situație care a fost favorabilă leviților, întrucît au profitat și au falsificat textele Pentateuhului și, în genere, ale Vechiului Testament după cum le-au dictat interesele politico-militare!
Fapt elocvent, marele cărturar Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris o broșură lămuritoare[10], în care surprinde diatribele contemporanilor contra supremației jidovești în continuă creștere prin acapararea finanțelor și a presei – situație semnalată și de Vasile Conta! Într-un articol scris chinuit și agramat, evident, de către talmudiști, care nu știu bine limba română, este făcută, sumar, o prezentare a ceea ce ar trebui să știe cititorul român despre Talmud – articol din care redăm, ad litteram, cîteva fragmente semnificative din textul de pe Internet, pe care vă recomand să-l descărcați acum, prin captură, căci e foarte posibil să fie modificat, fățuit, după ce acest studiu va ajunge la ochii postacilor jidovi, precum și în mîna procurorilor români jidoviți. Între paranteze drepte am introdus comentariile mele, marcate cu mențiunea „n.n., V.I.Z.“, la final.
„Talmudul este o compilație incertă, nesistematică și imprevizibilă“
«Talmudul (în ebraică, „învățătură” sau „studiu”) (…) este un text central al iudaismului rabinic, compus din Mișna și Ghemara. Este o compilație a opiniilor docte acumulate în scris până la sfârșitul secolului V e.n. [Talmudul a început să fie produs de către leviți, în forma sa orală, cu circa opt-nouă secole înainte de venirea lui Iisus Hristos! De aceea, Iisus Hristos le-a declarat iudeilor că El a venit să ÎNDREPTE LEGEA, nu să o strice, cum îl acuzau „înțelepții din Sinedriu“, ca să caute motiv să-L răstignească – n.n., V.I.Z.]. În majoritatea cazurilor, opiniile docte sunt prezentate sub formă de dialoguri și opinii minoritare pe lângă opinii majoritare. Textul talmudic conține numeroase elemente de legendă și folclor, acestea fiind enunțate ca o ilustrare sau sursă suplimentară a opiniilor docte. Pe lângă textul talmudic definitivat până la sfârșitul secolului V e.n. au fost adăugate diferite comentarii care, cu timpul, au ajuns să fie considerate ca o parte integrantă a studiului talmudic. Opiniile docte enunțate în Talmud tratează toate aspectele vieții umane prin perspectiva normativă a iudaismului. Axioma fundamentală a iudaismului este că Tora este divină, unică, eternă și irefutabil supremă. Tora este formată din primele cinci cărți din Sfintele Scripturi ebraice și arameice scrise de Moise. “Pentateuch” este termenul grec referitor la primele cinci cărți ale lui Moise. Etimologic, noțiunea de Tora este complexă și include “înțelepciune”, “învățătură” precum și un sens arhaic de “lege”. Textul talmudic explică aplicarea practică a celor 613 porunci, care formează cultul mozaic.
“Învățătura” sau studiul de Tora este imperativul primordial al iudaismului, dat fiind că existența umană este și trebuie să fie reglementată în exclusivitate prin Tora. Necesitatea permanentă de a acumula și de aplica cunoștința de Tora în absolut toate domeniile vieții a creat necesitatea de a conserva, de a transmite și de a sistematiza opiniile înțelepților despre diferitele chestiuni tratate. Cronologic, “învățătură” orală, nescrisă, a fost prima modalitate de conservare a opiniilor și a comentariilor din secolele V î.e.n.-II e.n. Rabbi Yehuda Hanassi (135-220 e.n) a făcut prima compilație scrisă a opiniilor cunoscute până la vremea sa. Această lucrare este denumită Mișna, noțiune echivalentă cu “repetiție”, “studiu” sau eventual “studiu prin repetare”. Ghemara este stratul de opinii adăugate la textul talmudic în decursul secolelor II-V.
Inițial studiul religios la evrei a fost pe cale orală. Rabinii expuneau și dezbăteau legea (legea exprimată, în scris, în Biblia ebraică) (…). Această situație s-a schimbat drastic, în principal ca urmare a distrugerii statalității evreiești în anul 70 din era creștină [de către împărații romani Vespasian și Titus, care au distrus cel de-al doilea Templu, din Ierusalim, și i-au ucis pe toți iudeii pe care au reușit să-i prindă – n.n., V.I.Z.]. Deoarece rabinii trebuiau să confrunte o nouă realitate – adică un iudaism fără Templu (pentru a servi drept centru de predare și de studiu), vechiul sistem de studiu pe cale orală nu a putut fi menținut. Anume în această perioadă discursul rabinic a luat naștere și a început să fie înregistrat în scris. (…) Legea orală, (sic) a fost departe de a fi monolită, dar a variat între diferite școli. Cele mai renumite au fost la Școala lui Șammai și Școala lui Hillel. În general, toate opiniile, chiar și cele ne-normative, au fost înregistrate în Talmud [s.n. – V.I.Z.: deci, chiar și cele care erau doar niște trăsnăi sau incitare la omor aveau să devină „sacre“]. (…) Talmudul este o compilație incertă, nesistematică și imprevizibilă, compusă din versete din Tora și din întreaga Biblie, opinii ale participanților la dialoguri, alături de povești, legende și mituri. Subiectele tratate au tangență cu toate aspectele existenței umane și sociale, prin perspectiva axiomatică a supremației absolute a Torei. (…) Textul talmudic nu este clar sau uniform. În principiu, textul diferitelor straturi ale Mișnei este scris în ebraică cu un ingredient în limba arameică, la care se adaugă frecvent numeroși termeni foarte rari din latină, greacă, persană și mai ales, ebraică. Ghemara sau Talmudul propriu zis, babilonian și palestinian sau ierusalimic, este scris în limba arameică. Studiul sistematic al Talmudului este o activitate zilnică. Studiul întregului ciclu talmudic durează 5-6 ani. (…) Limba Talmudului ierusalimic este un dialect arameic de vest care diferă ca formă de arameica folosită în Talmudul babilonian. (…) Din momentul finalizării, Talmudul a devenit o parte integrantă a studiului religiei evreiești. Timp de secole au apărut mai multe școli de studiu a textelor talmudice»[11].
O expunere accesibilă, sinceră și cvasi-completă a structurii și multiplelor indicații ale Talmudului o dă Israel Shahak[12].
Talmudul prescrie riguros modul de viață iudaic
Opiniile, comentariile talmudice au fost emise de rabini, considerați „înțelepții“, „învățătorii Legii“, proveniți dintre leviți – după cum am relevat în cartea mea[13] –, care, astfel, deveniseră „comisarii“, activiștii ideologici din acele vremuri ale iudeilor, care le prescriau și le controlau riguros modul de viață. De aceea, Talmudul a devenit o scriere „sacră“, alături de Tora! Dar rabinii și-au menținut același rol și acum: ei au o autoritate absolută asupra enoriașilor, căci au drept de viață și de moarte asupra lor, prin darea heremului, care este blestemul suprem: adică este excomunicarea din toate comunitățile iudaice existente în lume! Dar heremul nu este echivalent cu anatema, cu „excomunicarea“ catolică sau cu „afurisenia“ ortodoxă, ci este o formă de pedeapsă penală absolută! Un jidov căruia rabinul i-a dat heremul nu mai poate viețui în nici o comunitate jidovească de pe Glob; dar, mai mult, oricare alt jidov poate să îl omoare pe jidovul căruia i s-a dat heremul, fără a fi pedepsit pentru respectiva ucidere, deoarece ucigașul „a îndeplinit o poruncă divină“, dată prin intermediul rabinului, reprezentantul lui Iehova pe Pămînt, întrucît rabinul este, simultan, „înțelept“, șef de sinagogă și judecător!
Pentru că supra-inteligentului iudeu sefard Baruch Spinoza – devenit o speranță a rabinilor, care-l vedeau ca un strălucit urmaș al lor la conducerea sinagogii – i se acrise să mai frecventeze sinagoga, rabinii l-au amenințat cu darea heremului, un fanatic a vrut chiar să-l asasineze și, fiindcă a persistat în refuz, în final i-au dat în mod festiv heremul, iar marele filozof Spinoza a fost nevoit să fugă din orașul său natal, Amsterdam!
Această a treia dogmă importantă este, într-adevăr, citată frecvent atît de apologeții talmudiști – ca să se laude cu duritatea și intransigența lor –, cît și de către criticii doctrinei talmudiste. Criticii, în totalitate, și-au manifestat oroarea față de acest panseu eminamente șovin și condamnabil în mod absolut. Josy Eisenberg (unul dintre cei mai mari șef-rabini ai Juifs-ilor din Franța) comentează această dogmă, dar „o dă cotită“: „În mai multe rînduri, rabinii emiseseră judecăți deosebit de severe cu privire la păgîni, mergînd pînă la a spune: pe cel mai bun dintre ne-evrei, omoară-l! Este adevărat că ei foloseau exact aceeași expresie cu privire la medici: pe cel mai bun dintre medici, omoară-l și că aici era vorba de o judecată de valoare decît de o incitare la omor! Ce are a face: dacă prin „ne-evrei“ Talmudul desemna – așa cum considerau adversarii Iudaismului – nu pe păgîni, ci pe toți cei care nu sînt și nu vor fi niciodată evrei, urmează că această carte trebuie considerată o carte sectară, insultătoare și care trebuie să fie cenzurată». Este clar, aici, că josnicul rabin vrea să inducă ideea că îndemnul talmudic la omor este o bagatelă! Și, totodată, aruncă vina acestei interpretări exclusiviste tot în spinarea ne-iudeilor, a goyim-ilor, care n-ar înțelege cît de concilianți, de toleranți sunt jidovii! Vorba lui Ioan Slavici: Să nu-i omori și să-i arunci în Dunăre?![14]
În baza fățărniciei, a perfidiei funciare a talmudismului, perfidie al cărei reprezentant de seamă este și farsorul rabin Josy Eisenberg, el continuă „explicațiile“ cu astfel de sofisme și formulări edulcorate; dar, spre sfîrșitul paginii 71, este silit să recunoască: „…Mai puțin norocos a fost Talmudul în Franța, unde a fost condamnat în 1242, în urma denunțului unui apostat, Nicolas Donin; toate exemplare găsite au fost arse în piața Grève“[15]. Fiind în acută și necesară legitimă apărare, la fel trebuie să procedăm și noi, românii, și, în genere, creștinii, ortodocșii, acum, și, prin extrapolare, toți ne-jidovii din Lume: să incendiem, să aneantizăm nu doar textele, ci tot ceea ce pune în mișcare și asigură perpetuarea talmudismului – textele „sacre“ și apologetice, „templele“, școlile și, evident, rabinii și talmudicii practicanți! După două milenii de cînd ne manifestăm omenia, după aproape două secole de cînd dovedim „o criminală toleranță”, cum spune Nicolae Iorga, față de invadarea agresivă de către intoleranții jidovi, să punem punct: să fim intoleranți cu intoleranții! Toți locuitorii Planetei trebuie să înțeleagă necesitatea anihilării Talmudismului!!!
Critica dogmei ultrașovine
În publicațiile naționaliste, dintre criticii acestei dogme teroriste și ultrașovine (căci, evident, în celelalte mercenare, obediente nu există critici), cel mai vehement și mai extins – dar insuficient de complet și chiar contrazicîndu-se – este prof. univ. dr. Ion Coja, care mărturisește că este revoltat că poate să existe acest îndemn la omucidere.
„Nu cred că există o frază mai ticăloasă, mai urîtă, mai demoralizantă, mai șocantă, mai in-umană, mai bestială și totodată mai prostănacă decât porunca talmudică ucide-l pe cel mai bun dintre ne-evrei!
Ce gânduri poate stârni un enunț atât de aberant, de-a dreptul monstruos, mai ales când apare într-un text religios, al uneia dintre cele mai importante religii, cea iudaică?! Ce gânduri stârnește această poruncă talmudică în mintea unui evreu?! Ce gânduri stârnește în mintea oricărui om normal?!… A unui ne-evreu?! A unui creștin?!
Bunăoară gândul logic că după ce dispare cel mai bun dintre ne-evrei va exista un alt ne-evreu care va fi considerat cel mai bun dintre ne-evrei! Înseamnă că evreii sunt condamnați/îndemnați la un asasinat fără sfârșit! Sunt constrânși prin religia lor să monitorizeze lumea ne-evreilor și să știe mereu cine sunt cei mai inteligenți, mai performanți, mai competitivi dintre adversari, dintre Ceilalți! Și să fie pregătiți să profite de prima ocazie pentru a-i lichida pe cei mai buni dintre ne-evrei!
Așa înțeleg liderii religioși ai evreimii competiția între națiuni, între etnii, între culturi: pe cei mai buni dintre adversari ucideți-i?! Oare acesta este sensul cu care evreul Jean Paul Sartre a rostit enigmatica propoziție l-Autre c-est l-Enfer? Celălalt, adică ne-evreul, este Infernul? Nu aparține rasei umane?! Ce suntem noi, ne-evreii, pentru evrei?
Deunăzi, într-un grup de tineri destul de informați asupra lumii în care trăim, niciunul nu a vrut să creadă că într-un text religios, definitoriu pentru o națiune, o națiune dintre cele mai performante, poate să figureze această regulă de comportament: ucide-l pe cel mai bun dintre ne-evrei! Dintre creștini!… Căci există și această versiune a traducerii textului iudaic, în care ținta adversității iudaice totale sunt indicați cu mai mare exactitate: creștinii! Prin ne-evreu, prin cuvîntul ebraic GOI, plural GOIM, se înțelege de fapt CREȘTINII. Să nu ne facem iluzii! Ținta suntem noi, iubiți cititori! Noi, creștinii!“[16].
Dincolo de folosirea permanentă a cuvîntului „evreu/evrei“ în loc de „jidov/i“ – folosire prin care, practic, dl Coja insultă limba română, după cum am mai arătat în studiul meu extins[17], prin deprecierea din formularea „și totodată mai prostănacă“ și prin reducerea sferei absolute a cuvîntului „ne-evrei“ doar la „creștini“, dl prof. Ion Coja deja a început să își minimalizeze vituperarea inițială profund întemeiată! Îndemnul talmudic imperativ „Pe cel mai bun dintre ne-evrei, omoară-l!“ nu este „prostănac“, ci, dimpotrivă, este diabolic, malefic, de o maximă perfidie și criminogen absolut! Fragmentul citat mai sus mai are și alte greșeli peste care nu putem trece.
În propoziția „într-un text religios, definitoriu pentru o națiune, o națiune dintre cele mai performante“, în cele trei formulări persistă trei greșeli fundamentale, care denotă insuficienta pertinență a autorului în esența problemei, chiar dacă îl preocupă de mult timp și în ciuda sagacității sale obișnuite.
(a) Formularea ambiguă „într-un text religios“. – Talmudul nu este un text religios, ci o „compilație incertă, nesistematică și imprevizibilă“, devenit, ca și Vechiul Testament, o doctrină politico-militară de susținere a războaielor de cucerire a teritoriilor vecine, a „altor neamuri“. Încă din străvechea Antichitate, cele 12 triburi generate de către descendenții celor 12 fii ai lui Iacob/Israel – născuţi din cele două femei ale acestuia şi din cele două slujnice ale lor (Facerea, 29, 32-35; 30, 1-25) – se războiau inclusiv între ele pentru pășuni, pentru apă, pentru resurse etc. După falsificarea – cu 180 de grade – de către leviți a „Decalogului lui Moise“ – desființînd, astfel, „mozaismul“ –, cele 10 triburi care formau „regatul lui Israel“ s-au „delimitat și au respins“ dogma ultra-șovină de „popor ales“ a lui Iuda (și Benjamin) și s-au „pierdut“ în negura Istoriei. Talmudismul (Iudaismul) a rămas să fie aglutinat și practicat de către leviți, strecurați printre iudei și erijați în rolul de „învățători ai Legii“, în cadrul triburilor lui Iuda și Benjamin!
(b) Un raționament bazat pe criteriul demografic ne permite să desființăm și formularea „…al uneia dintre cele mai importante religii, cea iudaică“. Religia iudaică nu este printre „cele mai importante religii“ – dimpotrivă, este ultima dintre ele, dar este cea mai importantă prin nocivitatea sa deplină! Dacă jidovii sunt, pe tot globul, 18,8 milioane – să aproximăm prin adaos: 20 de milioane –, față de cele 8 miliarde de locuitori, ei reprezintă doar 0,25 la sută, iar, dintre aceștia, cam un milion sunt atei, adică, cel puțin, nu merg la sinagogă, nu sunt talmudici practicanți. Așadar, talmudismul (iudaismul) – care, repet, nu este o religie, ci este doctrina politico-militară cea mai agresivă de pe Glob – nu reprezintă o religie care ar fi printre „cele mai importante“ și, deci, ar fi demne de însușire și de respect. De altfel, primul holocaust autentic din Orientul Apropiat – în speță din Antichitatea Palestinei –, holocaust etalat fastuos și chiar cu trufie în Vechiul Testament, pe care l-am amintit frecvent, a fost comis de regele David (cf. 2, Regi, 12, 29-31).
Importanți sunt liderii Corporației Financiare Internaționale (C.F.I.)[18], marii bancheri, care impun, din umbră, politica lui Mamona și cămătăresc cît mai multe popoare prin intermediul Fondului Monetar Internațional (F.M.I.), al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), zisă și Banca Mondială și al filialelor lor jidovești nenumărate și mascate sub denumiri „naționale” ale țărilor în care sunt implantate! Legea nr. 15/1990 privind înființarea societăților comerciale, Legea nr. 28/1991 privind înglobarea României în C.F.I. și Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională sunt cele trei legi neconstituționale prin care jidovii externi și interni au pus lațul de gîtul României, prin care țara chiar a devenit o „gloabă“ de adus profit jidovilor!
Se pare că, aici, dl prof. Ion Coja s-a molipsit, inexplicabil, chiar din „filo-zofia“ filo-iudaică a „nătărăului“ ex-marxist „Andrei Marga – filo-zoful pe care l-a smintit slugărnicia“[19] – adică a propagandistului neofit pe care dl Coja îl făcea de două parale!
(c) Formularea „…definitoriu pentru o națiune“ este eminamente falsă: jidovii din întreaga Lume (circa 18,8 milioane, prin rotunjire 20 de milioane!) nu sunt o națiune, ci, așa cum se autodefinesc ei înșiși, sunt „comunități“ răspîndite în diverse țări; ba chiar nici izraelienii nu sunt o națiune – conform componentelor definiției clasice ale conceptului „națiune“: stat național, teritoriu, frontiere fixe și recunoscute internațional, limbă comună, religie, tradiții și o foarte îndelungată istorie comună –, căci, dintre cele 8,5 milioane de locuitori ai statului terorist Israel, 6 milioane sunt jidovii imigrați treptat în Palestina îndeosebi de la începutul secolului XX, iar restul sunt palestinienii și alți arabi autohtoni – aceștia ultimii sunt toți anti-izraelieni, mai ales după genocidul reluat în ultimii doi ani în Fîșia Gaza, Cisiordania și Liban.
Apoi, statul Israel nu are granițe fixe, marcate pe hartă, stabilite, declarate și înregistrate la O.N.U., ca orice stat național, tocmai pentru că, fiind un stat perfid, terorist are frontiere „elastice“, ca să și le poată extinde prin războaiele locale, cum face mereu din 1948, de la înființarea sa ilegală, și cum criminalul Benjamin Netanyahu flutură, acum, harta cu talmudicul Eretz Israel, de la Nil pînă la Eufrat – pe motiv că, în nomadismul lor cu turmele și cu cortul, iudeii au „marcat“ această zonă cu căcărezele de capră și de oaie, dar fără ca aceste căcăreze să reprezinte, în această zonă din Orientul Apropiat, o contribuție la cultura Lumii – cum îi persifla filozoful Celsus, consemnat de Origen[20] – și, deci, el, Netanyahu – poreclit de unii comentatori pe Internet „Satanyahu“ – pretinde că ar fi desemnat de Iehova să refacă biblicul Eretz Israel, adică, așa cum releva Roger Garaudy, conducătorii statului terorist Israel[21] sunt „niște guvernanți atei care își bazează politica de exterminare a palestinienilor și de cucerire a Palestinei pe niște baliverne vetero-testamentare“; marele savant jidov Shlomo Sand chiar l-a aneantizat pe Bibi Netanyahu: „Si Netanyahou est juif, alors moi je suis bouddhiste“[22].
(d) La fel, formularea „o națiune dintre cele mai performante“ (sic) este o falsificare-clișeu, o eroare gravă: izraelienii, nefiind o națiune, ci un conglomerat de jidovi imigrați din circa 100 de state și vorbesc circa 100 de limbi, ale popoarelor în mijlocul cărora au trăit și de unde au plecat, conglomerat în care domină limba lor maternă idiș – limba (k)hazarilor din care provin și care nu este un „dialect al limbii germane“, cum pretind farsori ca Petru Clej, sau cum era confundată de Engels –, limbă vorbită de jidovii din U.R.S.S. (fostul Imperiu Țarist) și din țările Europei Centrale și de Est, unde s-au răspîndit după distrugerea Imperiului (k)hazar și de unde au făcut alia; iar statul Israel se chinuie să îi „omogenizeze“ impunîndu-le limba artificială ivrită, pe care ei nu se înghesuie să o învețe; neavînd o limbă maternă comună, o spiritualitate comună, o cultură comună, nu au nici o inventivitate emergentă, care să producă performanțe științifice, tehnice, culturale etc.
Performanțele afișate de statul terorist Israel provin exclusiv din furt. Am relevat că de la români și-au apropriat, printre altele, rezultatul muncii savantului Nicolae Paulescu – descoperirea insulinei – și chiar melodia „Cucuruz cu frunza-n sus“, pe care au transformat-o în imn de stat, apoi au furat aproape toată România, pe care, zise eufemistic Shimon Peres[23] „au cumpărat-o“; au mituit Comitetul de acordare a Premiilor Nobel pentru a le da jidovilor cele mai multe Premii Nobel, ca să pretindă că sunt cei mai capabili de pe Planetă și singurii competenți să o conducă. Spionii Mossadului au furat bomba atomică și avionul de asalt Mirage de la francezi, fiindcă La France Juive – cum scrie Édouard Adophe Drumont – exisă de mult timp, în mod special din vremea urîtului – inclusiv la „muie“, cum zic țiganii – Adolphe Crémieux[24].
Savanții jidovi care au participat la crearea bombelor atomice americane aruncate la Hiroșima și Nagasaki au transmis secretele și Uniunii Sovietice, pe motiv că „U.R.S.S. este țara lor și trebuie să se poată apăra“!
Henri Coandă: „Românii sunt cel mai inventiv popor“!
În urmă cu circa șapte decenii, marele savant Henri Coandă – inventatorul avionului cu reacție, al aerodinei lenticulare, descoperitorul efectelor produse de „apa vie“, creatorul multor aparate tehnice – a expus o constatare șocantă: „Ținînd cont de ponderea demografică, de nivelul scăzut de școlarizare și de condițiile social-economice dificile, poporul român este cel mai inventiv popor din Lume!“ Inclusiv acum, în acești de 36 de ani apocaliptici, de ruinare a României de către trădătorii care au fost impuși la conducerea țării păcălind mereu electoratul, elevii români au cîștigat multe medalii de aur la Olimpiadele internaționale! Și, într-adevăr, ținînd cont de emigrarea celor mai buni români în Occident din cauza distrugerii deliberate a economiei și de degradarea sistemului de învățămînt prin retrovoluția din decembrie 1989, putem spune, ca marele român Henri Coandă, că elevii români au cucerit – păstrînd proporțiile – cele mai multe medalii de aur la Olimpiadele și la Saloanele internaționale de inventică!
Iar concluzia de la finele acestui citat este, la fel, greșită prin faptul că micșorează ținta: ținta suntem inclusiv noi, creștinii – în primul rînd noi, ortodocșii, fiindcă suntem cei mai aproape de jidovi! În realitate, imperativul criminal „Pe cel mai bun dintre ne-evrei, ucide-l!“ îi vizează pe toți ne-evreii – adică, în exprimarea corectă, pe toți ne-jidovii, pe goyim, pe toate celelalte „neamuri“, pe toată Lumea, pe care talmudicii vor să o împuțineze, să o subjuge, să o spolieze și să o conducă! De aceea, cum am mai scris, Talmudismul (Iudaismul) constituie inamicul întregii Lumi și trebuie anihilat[25], iar statul terorist „Israel trebuie șters de pe hartă“, precum sugerase Ayatolahul Al Khomeini și-l susținuse președintele Iranului Mahmud Ahmadinejad[26]!
Critica criticii cojene
Evident, nu putem analiza critic toate cele 12 pagini ale diatribei – foarte întemeiate, repet, chiar dacă este presărată cu aceste inadvertențe explicabile – a dlui prof. Ion Coja, dar este necesar să mai relev o greșeală impardonabilă, de la începutul părții a doua a expunerii, greșeală cauzată de preluarea necritică a unor clișee[27] propagandistice:
„Teoria marxistă, bolșevică, a luptei de clasă, cu corolarul ei ura de clasă, paravan pentru ura de rasă nutrită de liderii evrei“. Propoziția este aproape corectă în concluzia sa – „paravan pentru ura de rasă nutrită de liderii evrei“; zic aproape pentru că minimalizează, „trivializează“ ideea – cum le place apologeților holocaustiști să spună, ca execrabilului Michael Shafir, denigratorul acerb al României la Radio „Europa liberă“. Exprimarea aceasta restrictivă, „nutrită de liderii evrei“, este una dintre sechelele materialismului istoric, învățat de dl prof. Ion Coja, în cadrul căruia se făcea discriminarea între „popor“ – care era bun, dar exploatat – și liderii săi, care erau răi, exploatatori; de aceea, bolșevicii nu voiau să restituie Tezaurului României, dus în păstrare la Moscova, în vremea Țarismului, și pe care promiteau că îl voiau returnat, ulterior, poporului român și nu, atunci, la solicitarea conducătorilor Țării, care conducători erau niște răi. La fel îi tratează dl Coja pe liderii U.D.M.R., ai moghiorilor din România: ei sunt răi, neorevizioniști, dar maghiarizații din România sunt buni și fraternizează cu românii, la fel ca moghiorii din Moghioria (Hungary), care n-ar fi antiromâni, ci frați de-ai noștri, „europeni“; ba maghiarizații din România sunt mai antiromâni decît moghiorii din Hungaria, căci, ca renegați, sunt „mai catolici decît Papa“, ca să-și dovedească loialitatea față de Ungaria și antiromânismul lor de foști români!
De aceea, trebuie să corectez afirmația cu iz bolșevic a dlui prof. Coja: nu este vorba de „ura de rasă nutrită (doar) de liderii evrei“, ci de ura inclusiv antiromânească manifestată de către toți jidovii! Amintiți-vă de consternarea lui Nicolae Iorga, din mirarea sa, „De ce atîta ură?!“[28], provocată de crimele jidovilor contra Armatei și Administrației românești în retragere după criminalul Diktat de la Hiena[29]. Această propoziție denotă că dl prof. Ion Coja, în mod cert, nu a citit nici o pagină din vasta operă a lui Karl Marx – concepută și etalată în spirit și limbaj hegelian și, de aceea, de multe ori dificil de înțeles – și, se pare, a lipsit sau a moțăit la lecțiile de învățămînt politic din vremea studenției sale sau din primii ani de salariat la stat, cînd nu apăruse cultul lui Nicolae Ceaușescu, ce impunea să dai citate exclusiv din opera Tovarășului și nu, ca anterior, din operele clasicilor marxismului, și cînd, pe atunci, la cursurile de materialism dialectic și istoric, studenții învățau despre „cele trei izvoare și trei părți constitutive ale marxism-leninismului: economia politică engleză, filozofia clasică germană și socialismul utopic francez“! Ei, bine!, în cele „trei izvoare“ se găsea și era demonstrată documentat ideea că lupta de clasă fusese descoperită și admisă de istorici ca existînd cu multă vreme înainte și, în nici un caz, nu fusese inventată de Marx, că, deci, nu putea să fie „marxistă“[30]! Ceea ce-i aparținea lui Karl Marx, subliniază frecvent și insistent Lenin, este teoria „dictaturii proletariatului“, unde Marx atribuia conceptului „proletar“ – introdus de Marx – un conținut deosebit, latinesc.
Dar cuvîntul „proletar“ este folosit de ageamii de azi, inculți care nu gîndesc și nu îl înțeleg, într-un sens denaturat, la fel ca făcătorii de reclame idioate, la unele medicamente, care nu gîndesc și care scornesc sintagme imbecile, de-a dreptul contradictorii, ca, de exemplu, „ameliorează durerea“, „ameliorează diareea“, „ameliorează iritația“, „ameliorează simptomele“ etc. Cuvîntul „a-me-li-o-rea-ză“ este un neologism, tot de origine latinească, venit pe filieră franceză și, în limba română inteligibilă, înseamnă „îm-bu-nă-tă-țeș-te“ – la fel de lung, de șase silabe, deci la fel de ușor de pronunțat! Dar de ce să nu se exprime vorbetele curat românește și preferă să le zică „pă radicale“?! Fiindcă vrea să pară „cult în cap“! Dar ce înseamnă sintagma „ameliorează diareea“ sau, rostită clar și corect românește, „îmbunătățește diareea“?! Dacă s-ar exprima românește și nu în neologisme pe care nu le înțelege, atunci și-ar da – probabil! – seama de tîmpenia care-i iese pe gură: înseamnă ca diareea să-i fie îmbunătățită, să-i fie „mai bună“ și să-i treacă mîncarea prin mațe ca „rapidul prin gara Ciulnița!“ – cum se exprimă, mucalit, unii, ca să sublinieze ideea că rapidul nu oprește în gara Ciulnița, ci doar acceleratul! Alți nătărăi cosmopoliți zic, cu emfază de cît de „culți“ ar fi ei: „să impacteze“, „să targheteze“ și alte asemenea barbarisme, aberații lingvistice – cum este și denaturarea cuvîntului „location“, tradus à la Coana Chirița de toantele „traducătorese“ cosmopolite prin „locație“, sau, la fel de grav, a cuvîntului „responsibility“, tradus aiuristic prin „responsabilitate“! Iar „cerberii“ de la C.N.A. – altă grupare partinică de puturoși cu simbrie de miniștri – stau ca „boul pe coadă“ și nu se ocupă de apărarea Limbii Române – „limba vechilor cazanii“ –, care face parte din Patrimoniul Național și este o dimensiune definitorie a Poporului Român, a Națiunii Române, a noastră ca Neam!
În scopul clarificării problemei și al înlăturării colportării acestor dezinformări, trebuie să relev că Lenin a etalat o constatare fermă a sa: „Nimeni nu a înțeles Capitalul lui Marx dacă nu a citit Fenomenologia spiritului a lui Hegel!“ Etalare, evident, referitoare la el, la Lenin: adică doar Lenin a înțeles Capitatul lui Marx, fiindcă el citise Fenomenologia spiritului! Este de mirare că de doctrina lui Marx s-a ales praful, odată intrată pe mîna unora complet ignoranți, iar statul socialist sovietic a fost transformat într-un imens și anchilozat kibuț, condus de jidovi, în interesul lor privat, căci ei conduceau statul sovietic – cum remarcase, încă, Benjamin Harrison Freedman[31]?! Tot așa cum, azi, România a intrat pe mîna jidovilor deștepți – a „băieților deștepți“! – și ticăloși, iar statul român este condus de jidovi și de cozile de topor autohtone, precum cei din „Triumviratul malefic“[32]!
Este și mai clar să conchidem că, după dispariția prematură a lui Lenin, care fusese un mare dialectician și extrem de cult, epigonii săi, care erau inculți, non-dialectici și jidovi, au eșuat în cel mai absurd și pernicios dogmatism. Iar asocierea cuvintelor „marxistă, bolșevică“ include, în subtext, ideea că cele două noțiuni ar fi echivalente – ceea ce este complet fals! Trebuie să subliniez și alt aspect important. Tocmai fiindcă era un mare dialectician și extrem de cult, Lenin a putut să fie și un mare și subtil plagiator și demagog politic:
(a) a preluat multe din lozincile președintelui prezbiterian Woodrow Wilson (adică ultra-minoritar cultic și, de aceea, manipulat copios de jidovi) – care era în mare vogă la încheierea Primului Război Mondial –, dar, evident, fără să îl citeze, și le-a folosit doar ca lozinci propagandistice;
(b) după un congres al Partidului Social-Democrat din Rusia țaristă, care s-a scindat, Lenin a pretins că partidul comuniștilor săi – rezultat după scindare – ar fi fost „al bolșevicilor“ – adică „al celor mai mulți“, deși cei mai mulți fuseseră, dimpotrivă, ceilalți, pe care, inversînd proporțiile, i-a încondeiat, demagogic și fals, ca fiind „menșevicii“ – adică „cei mai puțini“, și i-a marginalizat, i-a persecutat, și apoi i-a interzis: astfel a inaugurat sistemul politic monopartinic, cu partid „unic“ – ceea ce este un nonsens: un „partid unic“ – adică numai o parte – în societate înseamnă totalitarism, dictatură și nu democrație! Și așa a falsificat istoria, printr-o virulentă și unică propagandă, exersată prin ziarele de partid Iskra (Scânteia) și Pravda (Adevărul) și, apoi, prin toate tipăriturile, intitulîndu-și fariseic partidul: „Partidul Comunist (b) al U.R.S.S.“, unde „(b)“ înseamnă „bolșevic“, acoperind o minciună – o minciună jidovească tipică, prin care a instituit sistemul politic totalitar, generînd o maximă birocratizare și dogmatizare, un fel de cloaca maxima, care a constituit una dintre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice!!!
Mai trebuie să repet ceea ce am amintit frecvent, anume consemnarea de către Benedetto Croce a unui eveniment puțin cunoscut: la un congres al Internaționalei Comuniste, cînd cel din prezidiu perora insistent despre „teoria marxistă“, Karl Marx, aflat în sală pe rîndul întîi ca invitat de onoare, a urcat la tribună și a declarat doar atît: „În ceea ce mă privește, eu, Karl Marx, nu sunt marxist!“
Așadar, deși pleacă de la premise false, dl prof. Ion Coja ajunge, totuși, la concluzii corecte: comanda talmudică „Pe cel mai bun dintre ne-evrei, ucide-l!“ nu este desuetă, inactuală – cum pretind fariseic jidovii, precum acel rabin malefic Josy Eisenberg, ca să își scuze și să își mascheze doctrina criminală –, ci este actuală, hiper-activă, ultra-agresivă și este îndreptată contra noastră, a tuturor locuitorilor Planetei!
Uciderea în „efigie“ a românilor
Dar, în completarea analizei dlui prof. Ion Coja, trebuie să dezvălui – cu caracter de noutate interpretativă absolută – insuficiența cognitivă manifestată de cititorul ne-jidov: el înțelege acest criminal ordin talmudic doar limitat, în sensul strict literar, cum că „cei mai buni dintre goyim trebuie uciși“ efectiv, „pentru a-i lichida“, în exprimarea dlui prof. Coja – așa cum au făcut jidovii în toate țările și, îndeosebi, în România, deoarece, cum constatase Nicolae Iorga, „poporul român este un popor ridicol și criminal de tolerant!“, pentru că a permis invazia jidovească, precum și, de peste opt decenii, jidovii comit genocidul în Palestina! NU, talmudismului îi sunt proprii viclenia funciară, perfidia absolută și ingeniozitatea prolifică – specifice Satanei! Succesul Satanei rezidă în reușita impunerii omului a convingerii că Satana – „cel Viclean“ – nu există și că, de fapt, el, Satana, ar fi Dumnezeu!
În marea rugăciune „Tatăl Nostru“ nu se roagă creștinii „… și ne apără de cel rău/de cel Viclean“!? Noutatea pe care o relev rezidă în aceasta: trebuie să subliniez că Talmudismul impune uciderea goyimi-lor nu doar efectiv, ci și într-o formă subtilă, în „efigie“. Această „efigie“ suportă două moduri foarte active și permanente de acțiune: (1) denigrarea celor trecuți în „lumea drepților“, prin care, așa cum constată în multe articole comentatorii naționaliști, „îi omoară a doua oară“, pentru a-i scoate din Istorie și (2) denigrarea virulentă și susținută a celor vii și stăruința în a-i băga la închisoare, unde să fie uciși discret prin mituirea autorităților vîndute jidovilor.
- Din prima categorie fac parte „cei mai buni români“, dintre care cîțiva au fost enumerați anterior[33], în fruntea lor fiind situat „poetul nepereche“, Mihai Eminescu – injuriat, spionat de jidovii maghiari și de jidovii austrieci – după cum a relevat eminentul eminescolog Constantin Barbu[34] – și persecutat atît în vremea lui, cît și acum, în modul cel mai abject de către unii ca neicapitecul h.-r. patapievici – stîrpitura unor jidovi K.G.B.-iști, aciuați în România, ca neisprăvitul Alexandru Florian-Feinstein, cocoțat de oculta jidovească ca „director general“ al „institutului național“ elie wiesel, compus din doar 15 indivizi – adică tot atît cît o grupă de cusătorese de la Î.C.T.B., care sunt conduse de o șefă de echipă și nu de un director general –; urmat de Mareșalul Ion Antonescu – categorisit de pletora de jidovi-grafomani și de jidoviți că ar fi fost „criminal de război“, deși, (1) nu a fost condamnat de Tribunalul Militar Internațional (M.T.I.) de la Nürnberg și de nici un alt tribunal internațional și (2) din păcate, i-a protejat pe jidovi, în loc să îi stîrpească pe toți! De fapt, ăsta-i marele păcat al Mareșalului Ion Antonescu[35]: deși se angajase să „românizeze România“ prin înlăturarea jidovilor, a procedat dimpotrivă. După ce și-a anunțat programul „românizării“, jidovii au trecut la contraofensivă și l-au manevrat diabolic: l-au determinat să aplice el însuși ordinul talmudic „Pe cei mai buni dintre goiym, ucide-i!“ și, într-adevăr, i-a trimis pe cei mai buni români la moarte; pe tinerii legionari i-a trimis pe Frontul antisovietic, în linia întîi, de unde nu s-au mai întors decît cîțiva, precum regretatul dr. Șerban Milcoveanu, iar pe legionarii vîrstnici i-a băgat în pușcării, de unde, pe cei care au mai supraviețuit, i-a scos Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin amnistia politică din 1964 – dar acuza de „legionar/legionarism“ este menținută de jidovi și acum(vezi, infra, nota nr. 25), ca un stigmat, băgat în legile liberticide cu care se pun la adăpost, „în cercul lor de legi“, cum spune Eminescu; în timp ce, din contră, pe dușmanii țării i-a protejat: pe jidovii criminali i-a trimis în „lagăre“ – adică, de fapt, în locuințele din satele părăsite de jidovii sovietici, retrași în Răsărit, odată cu Frontul Armatei Roșii – în Transnistria ca să nu fie omorîți de românii din țară din cauza comiterii escrocheriilor și a speculei (specula pe timp de război se pedepsește, în toate țările, cu împușcarea pe loc!) și, acolo, în Transnistria, i-a păzit cu soldații români, ca să nu fie uciși de către ucraineni, ca răzbunare întemeiată pentru holodomor[36]; în plus, le-a făcut „Centrala evreilor“[37], care a funcționat ca un stat în stat! A făcut toate aceste păcate fiindcă a fost manevrat, subtil, de jidovi, după cum recunoaște, printre rînduri, chiar jidovul Matatias Carp[38]. Și, apoi, românii ultragiați de către jidovii talmudiști sunt urmați de ceilalți martiri: Valeriu Gafencu – Sfîntul închisorilor–, care, deși a făcut greșeala să îi dea pastila salvatoare fariseului fățarnic Richard Würmbrandt, agent al Siguranței Statului, este denigrat virulent și acum, adică este „ucis a doua oară“; de poetul Radu Gyr, care a înființat teatrul jidovesc „Barașeum“ – zis, acum, „Teatrul Evreiesc de Stat“, în care se vorbește în limba idiș – la fel, este denigrat atroce în cheie jidovească și „ucis a doua oară“; filozoful Mircea Vulcănescu, îmbolnăvit prin torturarea[39] comisă la „universitatea Jilava“ și ucis în zarca din Aiud, la fel, este țintuit în centrul denigrărilor patologice de către de Alexandru Florian-Feinstein și clica lui de jigodii jidovești, ca Sabina Fati, Alexandru Muraru, Ana Luca[40] et ejusdem farinae, calificați drept „delatorii de azi“: așa cum demonstrează distinsa avocată Ana-Corina Săcrieriu, aceștia falsifică actele juridice de condamnare a marelui român Mircea Vulcănescu prin „adăugare la lege“ – la legea nr. 217/2015 a lombrozianului Silviu Vexler[41] – și instituie o damnatio memoriae, prin care-l „ucid a doua oară“[42]. Mircea Vulcănescu este mai cunoscut prin îndemnul său nefericit, „creștinesc“, de abandonare a luptei, „Să nu ne răzbunați!“, rostit cu gură de moarte, invocat des și cu evlavie. Este evident că, din păcate, el nu a asimilat profunzimea ordinului „Cu fața la dușman!“ al lui Corneliu Zelea Codreanu, denigrat de un ins care dă din coate să se facă vizibil, Dorin Dobrincu[43], și inclusiv recent[44] de către firma de apartament Avangarde, a profesorului curvar de la Ș.N.A.P.S.[45], Marius Pieleanu[46], colegul de catedră și prietenul porcului Alfred Bulai, peste ale cărui infracțiuni Ju$tiția „a pus batista pe țambal“[47]! O fi fiind jidov și acest Bulache?! Regretabil este că Mircea Vulcănescu, preocupat de teologia ortodoxă, a neglijat lectura Talmudului, căci, prin optica îndemnului la omor „Pe cei mai buni dintre goiymi, ucideți-i!“, se schimbă radical perspectiva și nu mai este vorba de „Iubește-l pe aproapele tău!“ – care acționează ca un halucinogen, inducînd creștinilor o atitudine de non-combat – și nici de răzbunare, ci de autoapărare promptă și radicală! Dumitru Murărașu, fiindcă și-a publicat strălucitul studiu Naționalismul lui Eminescu, în 1932, a fost ținut în pușcărie 17 ani, în regimul iudeo-bolșevic din etapa 1947-1964; marele istoric Gheorghe Buzatu este, și el, pe lista condamnaților de către talmudici; firește, nici marele român Dan Culcer nu a scăpat de împroșcarea cu lături de către talmudiști[48]! Și la lista celor mai buni români ultragiați și după moarte de către talmudiștii de azi se adaugă, pe lîngă faptul că prin denigrare sunt „uciși a doua oară“, se adaugă, ziceam, și eliminarea lor din conștiința poporului și din Istoria Țării prin ștergerea denumirii străzilor și a instituțiilor ce le poartă numele, prin distrugerea operelor și a statuilor lor. În etapa iudeo-bolșevică actuală, 1989-2025, talmudiștii ne anihilează Istoria României, spre a o înlocui cu Istoria holocaustului – istorie care a fost scrisă corect de Arthur Robert Butz[49], Paul Rassinier, Jürgen Graf, Carlo Mattogno, Robert Faurisson, Fred Arthur Leuchter, Wilhelm Stäglich, David Irving, Don Heddesheimer[50], Gerard Menuhin[51], Ernst Zündel, Germar Rudolf[52], Maurice Bardéche[53],Thomas Dalton[54] și mulți alții. Chiar și jidovul cinstit Norman G. Finkelstein, ai cărui părinți au supraviețuit lagărului din Buchenwald, a clarificat, cu obiectivitate, dar și cu o ironie zdrobitoare, multe aspecte în formidabila sa THE HOLOCAUST INDUSTRY! [54].
Cazul lui Nicolae Paulescu este, în acest sens, simptomatic! Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, în care foșgăie jidovii, a încercat să facă o sesiune academică omagială despre savantul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, dar talmudiștii l-au împiedicat[55]; ceea ce nu se știe de către publicul român anesteziat și terorizat prin propaganda jidovească legiferată prin O.U.G. nr. 31/2002***) și fățuită prin legile pendinte liberticide, este că academicianul Ioan-Aurel Pop, din cauza acestei încercării de omagiere, a fost otrăvit și abia a scăpat cu viață, după ce a zăcut în spital șase luni, pretinzîndu-se, în presa mercenară, că ar fi fost bolnav de covid-19!
(2) Lista actuală a „celor mai buni români, care ar trebui uciși“ nu este la fel de lungă, dar este emblematică, pentru că este compusă din naționaliști autentici – adică dintre cei care luptă contra supremației în România a talmudicilor și pentru eliminarea lor, lansîndu-se și sloganul „România curată!“ Talmudiștii îi denigrează și le intentează procese penale naționaliștilor, ca să îi bage la pușcărie cu ajutorul magistraților ticăloși, obedienți, corupți și antiromâni, pentru a fi omorîți acolo, în cîrdășie cu autoritățile statului român acaparat de către jidovi – „stat care nu îi mai apără pe români, ci pe străini“, după cum constatase, îndurerat, istoricul senator Dinu Giurescu, care, apoi, din cauza respectivei constatări, „s-a îmbolnăvit de deces“, cum se exprimă prof. Corvin Lupu!
În fruntea listei este europarlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă (supranumită „Mama Națiunii“), președinta partidului S.O.S.-România, incriminată pentru 11 „infracțiuni“ absurde; este urmată de venerabilul general (rtg.) Radu Theodoru – „antisemitul numărul 1“, după cum fusese clasificat de insalubrul detractor al României atît la Radio „Europa liberă“, cît și în presa anglo-saxonă, Michael Shafir, în cartea cu titlul idiot Trecutul prezent[56]; același detestabil Michael Shafir mărește grupul ofițerilor „negaționiști“ acuzînd studiul colonelului (rtg.) Vasile I. Zărnescu, HOLOCAUSTUL–GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, carte de răsunet internațional – incriminată inclusiv în ediția princeps a Report-ului[57] pe anul 2016 al Departamentului de Stat al S.UA.: „On April 8, a Bucharest bookstore hosted the launch of a book denying the Holocaust by Vasile Zarnescu, a retired SRI officer, titled The Holocaust–the Diabolical Scarecrow–Money Extortion for the Holocaust. In a media interview, Zarnescu stated that he was tasked by SRI in the 1990s to write and publish under a pseudonym articles against the “propaganda and actions” of Jewish community leaders. He wrote one specific piece against then chief rabbi Moses Rosen, who he called “anti-Romanian” for monitoring the media to track anti-Semitism“[58] – carte care-l face să-i tremure mîna încît abia poate să scrie:
«Având ca subtitlu Extorcarea de „bani de holocaust“, produsul colonelului Zărnescu (care ocupase între anii 1991-2002 poziția de comandant al Biroului de Apărare a Ordinii Constituționale din cadrul SRI) poate fi așezat alături de „clasicii“ negaționiști (s.n. – V.I.Z.) de genul unor David Irving, Arthur Butz or Robert Faurisson. De fapt, autorul era deja de mult specializat în domeniu, numai că (așa cum avea să mărturisească), la ordinele superiorilor săi din fosta Securitate publicase sub pseudonim un atac la adresa răposatului șef-rabin Moses Rosen»[59].
Ca membru al comunității „copitei despicate“, furibundul Michael Shafir nu s-a putut abține să nu-i mai „tragă o copită“ colonelului Vasile Zărnescu, pretinzînd că ar fi fost în Securitate[60], deși a fost urmărit de Securitate! Acum, colonelul Vasile Zărnescu, din cauza îndelungatei sale activități militante[61] de apărător al Românității, se află la al doilea proces penal, în curs de desfășurare, inițiat de același antiromân înverșunat Alexandru Florian-Feinstein, pentru ca instanța înfricoșată de jidovi să „demonstreze“ că ar fi recidivist – caz în care ar fi condamnat la pușcărie cu executare, la care se cumulează și pedeapsa anterioară, de 13 luni de închisoare cu suspendare, anulată[62] de secția penală a Curții de Apel București; este urmat de alt „negaționist“, Sterie Ciumetti[63], redactorul șef al revistei Incorect Politic – un veritabil „aruncător de rachete reactive“ al naționaliștilor, inculpat în procesul colonelului Vasile Zărnescu, pentru că, în virtutea libertății cuvîntului, „garantată“ de art. 29-30 din Constituție și de alte legi europene, îi publică studiile; de prof. univ. dr. Alexandru-Corvin Lupu, atacat penal, acum un deceniu, tot de I.N.S.H.R.-„E.W.“; de prof. univ. dr. Ion Coja[64] (amenințat cu darea „heremului“ de către un grup de rabini fanatici din Israel); de conf. univ. dr. Alexandru Amititeloaie, istoricul Gică Manole, senatorul S.O.S.-Ro Miron Manega, directorul revistei CERTITUDINEA – aceștia ultimii trei mari români inculpați în procese penale de ilegalul I.N.S.H.R.-„E.W.“ –; de inginerul Alexandru Balcu (recent condamnat la doi ani de pușcărie cu suspendare și „reeducare“); de profesorul Florin Dobrescu, președintele Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu“, în proces penal, împreună cu lotul „Tâncăbești“, pentru că, și la parastasul din acest an, a comemorat asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a grupului celorlalți legionari; de blogerul naționalist Nelu Nazarie (condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și „cu efectuarea unor activități în folosul comunității“), de blogerii Marian Motocu și Cătălin Dănoiu (condamnați cu arest la domiciliu). Lista este în curs de completare. Cei vizați sunt la cheremul[65] lombrozianului Silviu Vexler, al impostorului Alexandru Florian-Feinstein și al procurorilor obedienți acestora (citește: lichele ale jidovilor).
Prozelitism = diluarea „purității“ sîngelui „iudaic“
Trebuie să completăm analiza situației iudeilor existentă înainte de venirea Lui Iisus Hristos cu pertinentele observații făcute de Douglas Reed, în The Controversy of Zion. Anume că Imperiul persan, apoi cel grec, apoi cel roman, au stăpînit Iudeea în vremurile în care cei 70 de „înțelepţi ai Sionului“ traduceau Vechiul Testament în greacă – spre a-l înțelege și iudeii! Tot atunci a avut loc convertirea cu forța a poporului din Idumeea la „iudaism“ – cuvînt introdus de istoricul iudeu Flavius Josephus. În lipsă de alt termen, de acum încolo, Douglas Reed îl va folosi, în cartea lui, pentru a descrie „legea“ leviților propagandiști ai urii religioase și de rasă. S-ar părea că deși „legea“ îi separa pe iudei, ei căutau să convertească prozeliţi, căci Hristos, care venise pentru „îndreptarea Legii“ schimonosite de leviți – și formulase cele mai dure și mai numeroase diatribe tocmai contra fariseilor – le reproșa acestora îndeosebi prozelitismul: «Individual conversion, on the other hand, was at this period frequent, and apparently was encouraged even by the rabbis, for Jesus himself, according to Saint Matew, told the scribes and pharisees, rebukingly, that they „compass sea and land to make one proselyte“»[66] – «Convertirile individuale erau, pe de altă parte, frecvente în acel timp și, aparent, încurajate chiar de către rabini, pentru că Iisus însuși, conform Sfîntului Matei, le răspunsese scribilor și fariseilor, reproșîndu-le că ei „înconjoară marea și uscatul ca să facă un prozelit“».
Versetul din Sfînta Evanghelie după Matei – în ediția Mitropolitului Bartolomeu Anania – este acesta: „Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un prozelit; și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi“ (Matei, 23, 15). Într-o ediţie românească a Noului Testament, tipărită de organizaţia evanghelică Gideon International, cuvîntul „cărturari“ este redat întrutotul exact, după opinia noastră, prin sintagma „învăţători ai Legii“ – spre deosebire de cuvîntul „cărturari“, prea general, lax și, deci, ambiguu, existent în traducerile contemporane ale Bibliei făcute sub girul Bisericii Ortodoxe Romane. Sintagma este repetată – în aceeaşi combinaţie, „învăţători ai Legii şi farisei făţarnici“ – în versetele 2, 13-15, 23, 25, 27 şi 29, din acest capitol 23. Mai mult, titlul capitolului 23 este intitulat „Iisus îi mustră pe învăţătorii Legii şi pe Farisei“, iar, spre deosebire de actualele variante românești ale Bibliei, înaintea versetului 13 a fost introdus chiar subtitlul clar și expres acuzator contra liderilor iudeilor: „Nelegiuirile învățătorilor Legii și ale Fariseilor“, grafiate chiar așa, cu aldine. Evident, repetiţia are rolul de a fixa mai bine şi a accentua în mintea creştinilor valoarea şi dimensiunea majoră a acuzelor aduse de Iisus Hristos contra respectivilor „învăţători ai Legii şi farisei făţarnici“, mai ales că sintagma „învăţători ai Legii“ scoate în evidență rolul nociv al „învăţătorilor Legii“, adică al propagandiștilor politico-religioși, în speță al leviților, rol care este identic cu al comisarilor politici ateiști din vremea regimului iudeo-bolșevic și cu al gardienilor poliției „corectitudinii politice“ din zilele noastre, reprezentați de noii farisei de tipul noilor „activiști civici“, agitatorii propagandiști holocaustiști Andrei Oișteanu-Oigenstein, Radu Ioanid-Sperjuru’, Ovidiu Pecican, Vladimir Tismăneanu-Tisminețchi, Michael Shafir, Alexandru Florian-Feinstein, Silviu Vexler, Haș.-eR. Patapievici, Andrei Marga-Calorifer, Andrei Cioflîncă și cioflingarii lui, Dora Vulvan, Petru Clej (citește nemțește: Clei), Sabina Fati, Maximilian Marco Katz (pe numele din buletin Matei Marcu Katz) și toți ceilalți jidovi și jidoviți care se erijează în noii diriguitori ai culturii românești.
Dar aceste versete, avînd autoritatea morală şi istorică dată de „litera“ Evangheliilor Noului Testament, fireşte că au devenit notorii în cultura teologilor creștini apologeţi din primele secole ale Creştinismului, căci versetul cu acuzarea prozelitismului iudaic este citat ca un loc comun de către Jaroslav Pelikan: «S-a apreciat că, prin dezvoltarea ei, mişcarea creştină i-a răpit iudaismului dinamismul lui interior şi, în special, zelul prozelitic ce marcase gîndirea mozaică în diaspora elenistică şi chiar în Palestina, unde se spune că evreii „înconjurau marea şi uscatul ca să facă un ucenic“»[67]. Cert este că micul trib al lui Iuda nu mai avea decît prea puțini membri și, în consecință, trebuia consolidat prin prozelitism sau corcire, uitîndu-se, astfel, de respectarea cu strictețe a purității rasiale. Această atitudine inconsecventă – inconsecvență impusă de necesitatea istorică – a repetat-o, peste două milenii, David Ben Gurion după înființarea statului Israel, cînd a dat o definiție scoasă din burtă, pentru a umfla numărul jidovilor imigrați, prin modul de a se răspunde la întrebarea „Ce înseamnă a fi jidov?!“: „Qu’est-ce qu’être Juif?“[68].
Trebuie să mulțumim Enciclopediei Iudaice, întrucît recunoaște că „tribul lui Iuda și-a reîmprospătat forțele mereu absorbind străini din exterior“ – evident, străini de „neamul iudaic“ –, astfel că orice descendență din sînge „pur“ iudaic al tribului lui Iuda a dispărut cu secole înainte de Hristos. Prin aceasta contrazice flagrant ideologia politicii „purității“ rasiale invocate și acum, a iudaismului bimilenar sau trimilenar sau chiar cvadrimilenar – căci așa se lăuda tartorul șef-rabin S.S. Wise, cum că el „este iudeu de 4.000 de ani“; la fel umblă zvonul că s-ar fi lăudat și mitomanul „patologic“[69] Simon Wiesenthal cînd, trecînd frontiera în Elveția – ca „refugiat“ –, la întrebarea grănicerului cine este, ar fi răspuns infatuat: „Sunt iudeu de 2.000 de ani!“ Leon Troțki, în schimb, cînd i s-a făcut observația că e jidov, a ricanat furios: „Eu nu sunt iudeu, eu sunt internaţionalist!“
Da de unde! Ei erau jidovi-sadea, erau jidovi-așkenazi-descendenți-hazari doar de 11 secole. La fel se contrazice Enciclopedia Iudaică, precum și politica rasistă îmbălsămată teocratic a statului Israel, care afirmă că „statul Israel este țara numai a iudeilor“. Care iudei?! Cărora le dă statul Israel diplomă de iudei?! Dar „marele epurator“ Ben Gurion afirmase, și el, dîndu-și cu stîngu-n-dreptul, că este „jidov cel care declară că este jidov“ – deși rabinii, aproape în totalitatea lor, au contestat panseul gurionist. Marele filosof jidov Jean-Paul Sartre a făcut-o și mai de oaie (şi de capră, cum îi persifla Celsus): a afirmat că „este iudeu cel despre care se afirmă că este iudeu“!!! Ce-i cu jidomania asta?! Vorba profesorului Ion Coja: „Azi e bine să te dai evreu!“
Gogonata cu „puritatea“ sîngelui iudaic
Legislația purității rasiale promulgată de Hitler i-a încîntat și pe apologeții sioniști, deoarece era în consonanță cu împotrivirea lor față de presiunea asimilării jidovilor și cu doctrina „purității sîngelui iudaic“[70], vehiculată de acești apologeți!
Este necesar să mai relevăm cîteva aspecte importante cu privire la așa-zisa „puritate“ a sîngelui iudaic, invocată vehement, impertinent și permanent, pînă azi, ca disjuncție absolută: pe de-o parte, ei, „iudeii“, „poporul ales“, și, de cealaltă parte, noi, goyim-ii, „animalele, viermii“, cum ne califică Talmudul! Nevasta lui Abraham nu era de neam iudaic, ci o străină din alt trib. Deci, încă de la Abraham sîngele „pur“ de iudeu devenise impur cu 50 la sută! Ulterior, firește, vor mai fi apărut multe asemenea „accidente“ de mixturi genetice. În mod clar, însă, această impurificare s-a accentuat major la descendenții lui Iacob, care, în ciuda poruncii a 7-a a Decalogului, „Să nu preacurvești!“, Iacob a cam preacurvit cu cele două slujnice ale celor două neveste și a făcut patru bastarzi: cu servitoarea Bilha pe Dan și Neftali, iar cu servitoarea Zilpa pe Gad și Așer (Facerea, 30, 1-9). Apoi, cu prilejul preumblării din Egipt în Mesopotamia și înapoi, în Palestina, „puritatea“ sîngelui iudaic s-a impurificat și mai mult. Ca atare, este mai mult decît o glumă proastă, este o adevărată impertinență să se mai vorbească de puritatea sîngelui iudaic, așa cum face un șef-rabin al Israelului, care i-a reproșat vehement lui Iair Netanyahu că încalcă „puritatea“ sîngelui fiindcă se combinase cu o blondă suedeză!
Totuși, legea urii de rasă a rămas tot timpul în vigoare, astfel că deși nu mai aveau picătură de sînge iudaic în vine, „iudeii“ erau strict separați de restul omenirii – atît prin izolarea în ghetouri, impusă de rabini, cît și prin doctrina teroristă a Talmudului. Dar cazul poporului idumeean este o problemă grea pentru sioniștii fervenți, căci nu e posibil nicicum să fie considerați iudaici pur sînge, fiind ei descendenţi din Esau sau din Edom, fratele lui Iacob, zis și Israel (Facerea). Deși, la origine, tradiția recunoștea înrudirea dintre izraeliți și edomiți: chiar Iehova îl avertizează pe Moise în Deuteronom: „Cînd vei trece pe la frații tăi, copiii lui Edom…, nu te lega de ei, căci pămîntul lor n-o să ți-l dau ție“. Dar, după 200 de ani, cînd s-a scris cartea Numerii, Ezra și Neemia și armata persană impuseseră, deja, iudaismul urii de rasă și edomiții (idumeenii) erau de-acum „ceilalți“, ca și arabii din Palestina de azi. În Numerii, spre deosebire de Deuteronom, Iehova nu-i mai vorbește lui Moise despre „frații tăi, edomiții“, ci îi promite că o să-i masacreze și pe aceștia ca pe toți ceilalți – la fel cu moabiții, care fuseseră frați în Deuteronom, ca, apoi, să fie și ei destinați masacrului în Numerii (31, 12-20, în special versetul 17: „Ucideți, deci, toți copiii de parte bărbătească și toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideți-le!“). Deja pe la 400 î.Hr., cei din Idumeea și toate celelalte triburi se temeau de iudaici și pe bună dreptate: Ion Hyrcanus, rege și mare preot iudaic din dinastia Hasmoneilor, a năvălit asupra idumeenilor și i-a obligat să se circumcidă și să se supună legii iudaice. Dar convertindu-i cu forța i-a lăsat în viață, mare păcat la care a fost împins de secta saduceilor, o sectă mai blîndă, care era pentru convertire cu forța, în timp ce fariseii reprezentau vechiul regim despotic al leviților, regim care cere masacrul general și genocidul total. De aceea fariseii, 150 de ani mai tîrziu, au considerat că distrugerea Ierusalimului în anul 70 era pedeapsa pentru că Ion Hyrcanus nu i-a masacrat pe toți cei din Idumeea, așa cum cerea „legea“. De aici respectul mistic pentru „înțelepții Sionului“ şi frica de ei de care nu scapă nici un iudeu. În studiul meu, am comentat în detaliu aceste aspecte[71].
Ulterior, după circa două milenii, adică recent, pe la mijlocul secolului XX, savantul jidov atomist, dar cinstit, Arthur Koestler, releva în cartea sa celebră, Al 13-lea trib. Khazarii, că acestor khazari li s-a impus talmudismul (iudaismul) pe la anul 740 și au devenit „iudei“ (denumiți, ironic, „evrei sintetici“ de către unii autori hazlii de limbă română), dar ei, așa-zișii „iudei“ sunt impostorii Istoriei, deoarece sunt un neam turco-mongol și nu au nici o legătură cu Palestina, cu Avraam, cu Sara, Rașela, cu Iordanul, ei fiind (k)hazarii jidoviți din centrul Asiei – care nu au nici o picătură de sînge al iudeilor „biblici“! Ei sunt iudeii ashkenazi, spre deosebire de iudeii sefarzi – cotați că ar fi fiind descendenții iudeilor așa-ziși „biblici“.
Numai că savantul jidov, dar cinstit și el, Shlomo Sand a demonstrat că iudeii sefarzi, care vorbesc limba ladino, trăitori în Spania, provin din triburile berbere, de origine tracică, migrate prin Levant, prin nordul Peninsulei Arabice – unde s-au convertit, inexplicabil, la iudaism –, apoi prin nordul Africii și, traversînd Strîmtoarea Gibraltar, ajunseră în Spania! Între așkenazi și sefarzi nu există nici o legătură culturală, istorică, genetică; ba, din acest motiv, există chiar o dușmănie absconsă, dar acută și permanentă întrucît au sinagogi separate și, firește, au, în Israel, cîte un șef-rabin așkenaz[72] și un șef-rabin sefard[73]; ba au, cum se poate constata în România, și cimitire separate: deci, sefarzii și ashkenazii se dușmănesc și sub pămînt! Cu atît mai mult, în timpul vieții, în mod categoric sefarzii și ashkenazii nu se înrudesc între ei: o asemenea „mezalianță“ era absolut indezirabilă – așa cum consemnează și sefardul Elias Canetti[74]! Hasdeu insistă și el aspra diferențelor antropologice și comportamentale radicale, inclusiv vestimentare și lingvistice dintre sefarzi și ashkenazi, relevînd că jidovii veniți dinspre „leși“ – adică din Polonia – sunt absolut dezagreabili, fiind urîți și la fizinomie[75].
Un alt mare savant jidov, Israel Shahak, profesor universitar la Tel Aviv, în extraordinara sa carte POVARA A TREI MILENII DE ISTORIE ȘI RELIGIE IUDAICĂ[76], expune cazul unor bolivieni care au venit în Israel și au declarat că vor să se facă iudei! Statul Israel le-a dat un loc unde să șadă și i-a numit „iudei“, nu izraelieni! Conform unor statistici credibile, așkenazii, adică jidovii care, repetăm, sunt descendenți din (k)hazari talmudizați, care au ocupat Palestina prin Sionism, reprezintă circa 95 la sută dintre jidovii de pe Glob!
Axiomă: jidovii sunt „poporul“ cel mai corcit din Lume!
Deci, numitorul comun al celor care, cu timpul, au devenit jidovi este îndoctrinarea teroristă, pînă la fanatism, de către ideologia Talmudului, nu posedarea de sînge „pur“ iudaic, situație care nu poate fi îndeplinită, fiindcă, din străvechime, numărul „iudeilor“ se mărea prin prozelitism, prin asimilarea străinilor și prin corcirea cu alte etnii.
Ca atare, realitatea ne obligă să formulăm axioma esențială: jidovii de azi sunt cel mai corcit „popor“ din Lume! Corolar: nu au cum să fie „poporul ales“!
Așadar, jidovii de azi, existenți în lume, fie ei sefarzi (rămași foarte puțini) sau ashkenazi (aproape în totalitate), nu derivă pe linie genetică din iudeii „biblici“ și nu au cum să fie „poporul ales“ – chit că această sintagmă este născocirea leviților. Ceea ce-i unește, aparent, pe mulți sefarzi și ashkenazi este doar ideologia teroristă a Talmudului. Dar nu pe toți. Tot mai mulți jidovi nu mai frecventează sinagoga, refuză tacit talmudismul, dar, de frică, ascund această atitudine. Jidovii cinstiți și curajoși și-au asumat public renunțarea la talmudism, chiar s-au convertit, ca Jacob Brafman, ca tatăl lui Karl Marx, ca Benjamin Harrison Freedman ș.a., iar unii au fost asasinați din această cauză, ca Baruch Spinoza, Jacob Brafman, Arthur Koestler, Bobby Fischer ș.a. Despre Bobby Fischer se spune: „A fost un aspru critic la adresa evreilor (el însuși fiind de descendență evreiască), primele sale declarații în acest sens fiind făcute în 1961. A negat Holocaustul, și-a anunțat intenția de a demasca crimele evreilor și a susținut că Statele Unite sunt o „farsă controlată de evrei ticăloși, circumciși, murdari și coroiați“[77].
Concluzia 1. Al treilea îndemn criminal talmudic „Pe cei mai buni dintre goyim, ucide-i!“ trebuie înțeles nu doar în sensul literar, al uciderii propriu-zise, ci și în sensul metaforic, al denigrării permanente a „celor mai buni goyimi“, a „celor mai buni români“, a personalităților Neamului, pentru a fi băgate în pușcărie și a fi ucise treptat acolo, pentru a fi aneantizate, pentru a fi scoase din Istorie, pentru a elimina Istoria Neamului Românesc spre a fi înlocuită cu așa-zisa „istorie“ a jidovilor, care nu au istorie.
Acest al treilea îndemn criminal talmudic „Pe cei mai buni dintre goyim, ucide-i!“ constituie esența permanentă a Talmudului, care apără fantasmagoricul „popor ales“ și care acționează contra goyim-ilor, adică împotriva tuturor celorlalți oameni, împotriva întregii Lumi!
O dovadă în plus că Talmudul acționează permanent și virulent inclusiv în vremea noastră este adusă – de la înălțimea autorității ei oficiale – chiar de escroaca[78] aflată, încă, pe funcția de președintă a Consiliului Europei, nemțoaica Ursula von der Leyen. Aceasta, cu cea mai mare nerușinare, „și-a pus cenușă-n cap“, blamîndu-și propriul popor și, în efuziunea ei că i s-a decernat titlul de „doctor hoinaris causa“, a declarat, într-un discurs la Universitatea Ben-Gurion, că „Europe is the values of the Talmud, the Jewish sense of personal responsibility, of justice and of solidarity“[79]: – „Europa înseamnă valorile Talmudului, simțul iudaic al răspunderii personale, al dreptății și al solidarității“. Vedeți de tupeu are nemernica Ursula von der…? Invocă simțul iudaic al „răspunderii personale“! Dar ignoră hoțește ruga Kol Nidre – explicată riguros de Benjamin H. Freedman[80] și de Israel Shahak[81] –, care-l degrevează pe jidov de orice răspundere, de orice obligație, jurămînt, promisiune făcută, rugă spusă în timpul sărbătorii iudaice „sacre“, numite fariseic Ziua iertării! Adică, de trei milenii, talmudicii au rămas aceiași mincinoși, slujitori ai Satanei, „din tatăl vostru Diavolul“, aceiași „fii ai tatălui minciunii“, cum îi acuza Hristos (Ioan, 8, 34). Ursula-Perfida invocă simțul iudaic al „dreptății“, dar ignoră al treilea precept talmudic: „Ucide-i pe cei mai buni goiym!“[82] Invocă simțul iudaic al „solidarității“, dar această solidaritate este asigurată de fățărnicia paravanului Kol Nidre și de frica indusă fiecărui jidov prin teroarea aruncării în spinare a heremului ucigaș! Acestea sunt „valorile Talmudului“ veritabile, expuse de mizerabila Ursula-Alupegus printr-o demagogie subțiată la maximum, condensată în trei substantive goale de conținut: răspundere, dreptate, solidaritate!
Este aici, alături de osanalele aduse lui David ben-Gurion, dovada clară de lichelism abject și de confirmarea că, realmente, preceptele Talmudului se aplică, subtil, de către liderii Europei Occidentale, organizați în instituțiile europene subjugate de jidovi. În multe studii se semnalează demersurile Uniunii Europene de diminuare rapidă a Creștinismului Albilor, pentru a facilita reducerea Rasei Albe și, simultan, forțarea acțiunilor de metisare a lor prin imigrarea afro-asiaticilor, conform scornelii corciturii Richard von Coudenhove-Kalergi[83]! S-a înființat chiar și „Parlamentul jidovilor europeni“, din care face parte și pușcăriabilul Maximilian Marco Katz[84], afișat ca „reprezentant al României“, de parcă România ar fi stat jidovesc!
E-adevărat că, prin conducătorii trădători, care ruinează Țara de 36 de ani, am putea vorbi de „România jidovită“, așa cum Édouard Drumont[85] vorbea despre „Franța jidovită“! Deja, între timp, generalul Charles de Gaulle, ca președinte al Franței, se lamenta că nord-africanii invadau sudul Franței, iar acum, prin năvala musulmanilor, se poate ca, în curînd, unii politologii francezi să scrie despre „Franța jidovită și islamizată“. Păpușarii globaliști au sărăcit România determinînd 6-7 milioane de români să emigreze și i-au forțat pe trădătorii de la conducerea României să îi înlocuiască, tot mai mult, cu afro-asiatici, pentru a distruge, astfel, omogenitatea ortodoxă a poporului român!
Poporul Român este unic în lume prin omogenitatea sa ortodoxă și etnică și, prin distrugerea acestor dimensiuni identitare definitorii, talmudismul periclitează însăși existența noastră!
În contrapondere, i-am sugerat, în cartea mea, domnului Xi Jinping[86], președintele Chinei, să trimită măcar vreo 50 de milioane de chinezi în Israel – bine-ar fi să trimită două sute de milioane![87] –, cu ordinul să se facă „iudei“! Și, astfel, fără bombe atomice, să-i sufoce pe izraelieni și „să șteargă Israelul de pe hartă“, cum voia Ayatolahul Al Khomeini! După cum domnului Vladimir Vladimirovici Putin, președintele Federației Ruse, i-am sugerat să ne restituie teritoriile furate prin Paktul Ribbentrop-Molotov prin desființarea Ukrainei, condusă – încă de la declararea ei, în 1920, ca „stat independent“ de către V.I. Lenin – de o elită jidovească, iar acum, acolo, se intenționează formarea unui „al Doilea Israel“[88]! Dar, în subsidiar, și România este vizată ca să fie „al Doilea Israel“!
Am relevat, mai sus, semnificația diabolică a celor trei precepte pernicioase ale Talmudului. Îndeosebi de la Jacob Brafman[89] pînă azi, în diverse cărți și reviste au apărut texte[90] extrase din Talmud, care doar i-au scandalizat pe ne-jidovi. Acum trebuie pus punct, printr-o reacție radicală și definitivă, pentru a-l elimina „pe cel Rău“/„pe cel Viclean“ – cum se roagă toți creștinii la „Tatăl Nostru“!
Concluzia 2. Talmudismul le este impus credincioșilor prin teroare, prin frica de herem! Prin teroare s-a asigurat perenitatea talmudismului, căci „poporul ales“ este o născocire levitică, nu este decît o mixtură de corcituri etnice, îndeosebi prin prozelitism, prin migrațiune, dar și pe fondul bagajului genetic primitiv al descendenților (k)hazari talmudizați.
Talmudismul constituie vehiculul și chintesența Satanismului![91]
Din această cauză Talmudismul trebuie interzis definitiv, anihilat, trebuie extirpat de pe Glob[92], odată cu deservenții acestuia!
26 octombrie 2025, Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
[1] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Kastein. Principala sa lucrare, History and destiny of the Jews. Translated by Huntley Paterson. Garden City, N.Y., Garden City publishing co., Inc., 1936, pe https://www.amazon.com/History-Destiny-Jews-Josef-Kastein/dp/1931541264
[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83m%C3%A2ntul_F%C4%83g%C4%83duin%C8%9Bei
[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Neturei_Karta
[4] Cf. https://www.ajc.org/translatehate/Zionism-is-racism ; vezi și https://ioncoja.ro/inceputul-sfarsitului-israelului-raport-de-la-viena-despre-primul-congres-evreiesc-antisionist/
[5] Ibidem.
[6] Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică. Editura Samizdat & La Vieille Taupe, pag. 146-148. Titlul original, Histoire juive – Religion juive. Le poids de millénaires, pe https://www.amazon.fr/Histoire-juive-religion-poids-mill%C3%A9naires/dp/2903279187
[7] Cf. https://axiologic1.rssing.com/chan-51948846/latest-article1.php
[8] Cf. Ion Coja, „Un milion de evrei urmează să devină con-cetățenii noștri. Au acest drept?“, 21 octombrie 2024, pe https://ioncoja.ro/un-milion-de-evrei-urmeaza-sa-devina-con-cetatenii-nostri/
[9] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Diaspora#:~:text=Diaspora%20desemneaz%C4%83%20totalitatea%20comunit%C4%83%C8%9Bilor%20evreie%C8%99ti,ales%20%C3%AEn%20urma%20captivit%C4%83%C8%9Bii%20babiloniene
[10] Bogdan Petriceicu Hasdeu, TALMUDUL ca profesiune de credință a poporului israelit. București, 1866.
[11] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Talmud
[12] Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică. Editura Samizdat & La Vieille Taupe, pag. 64 și urm.
[13] Vasile I. Zărnescu, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“. Editura Tempus, București, 2015, vol. 1, pag. 93, 98 și urm.
[14] Ioan Slavici, „SOLL“ și „HABEN“. Cestiunea Ovreilor din România, București, 1878, pag. 142.
[15] Josy Eisenberg, IUDAISMUL, Editura Humanitas, București, 1995, pag. 71.
[16] Cf.: https://ioncoja.ro/ucide-l-pe-cel-mai-bun-dintre-ne-evrei-talmud-1-care-a-fost-scopul-urmarit-de-autorii-revolutiei-din-rusia-191/; https://www.incorectpolitic.com/rabin-dizident-confirma-adevarul-despre-talmud-ucide-l-pe-cel-mai-bun-dintre-ne-evrei/
[17] Vezi supra, nota 13, pag. 244.
[18] Legea nr. 28 din 15 martie 1991, pe: https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/1476 ; https://sintact.ro/legislatie/monitorul-oficial/legea-28-1991-pentru-acceptarea-de-catre-romania-a-acordului-statutului-16786697
[19] Cf. https://ioncoja.ro/andrei-marga-filo-zoful-pe-care-l-a-smintit-slugarnicia/ ; vedeți și comentariile!
[20] Origen, Scrieri alese. Partea a patra. Contra lui Celsus. Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1984, p. 41-43.
| [21] Philip Giraldi, „Israelul va seca America, apoi o va arunca ca pe un pantof vechi“, Art-Emis, 25 august 2024, pe https://www.art-emis.ro/analize/israelul-va-seca-america-apoi-o-va-arunca-ca-pe-un-pantof-vechi ; vezi și: Philip Giraldi, „Is Israel a U.S. Ally?“, Washington, DC – March 7, 2014, pe https://www.natsummit.org/video/Philip_Giraldi.htm |
[22] Conference avec Shlomo Sand: „Si Netanyahou est juif, alors moi je suis bouddhiste“, pe https://www.youtube.com/watch?v=jkkaiaHqGdQ.
[23] Cf. https://saccsiv.wordpress.com/2024/04/29/ce-spunea-shimon-peres-despre-romania-despre-guvernatorul-guvernului-global-si-despre-un-onu-al-religiilor/
[24] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolphe_Cr%C3%A9mieux
[25] Cf. https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
[26] Cf. https://www.theguardian.com/world/2005/oct/27/israel.iran ; https://www.aljazeera.com/news/2005/10/26/ahmadinejad-wipe-israel-off-map
[27] Vasile I. Zărnescu, „Eliminarea unor clișee așa-zis marxiste“, Incorect Politic, 30 aprilie 2023, pe https://www.incorectpolitic.com/eliminarea-unor-clisee-asa-zis-marxiste/
[28] Cf. https://www.art-emis.ro/editoriale/de-ce-atata-ura
[29] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Victoria Ungariei asupra României pe Arcul de Triumf“, monitorsri.blogspot.com, 14 ianuarie 2012, pe http://monitorsri.blogspot.com/2012/01/victoria-ungariei-asupra-romaniei-pe.html ; https://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/41660-victoria-ungariei-asupra-romaniei-pe-arcul-de-triumf.html ; https://roncea.ro/2012/10/05/dovada-ca-basescu-comandant-suprem-al-fortelor-armate-oprescu-primar-general-al-capitalei-si-oprea-ministrul-apararii-au-stiut-din-2011-de-stergerea-budapestei-de-pe-arcul-de-triumf-si-nu-au-facu/ ; https://www.dantanasa.ro/plangere-penala-in-cazul-arcul-de-triumf-pe-adresa-primariei-capitalei-oficiului-pentru-monumente-istorice-si-a-ministerului-culturii-administratia-prezidentiala-si-autoritatile-romaniei-au-fost-se/
[30] Despre „marxism“, https://intelepciuneasfintilor.com/2015/10/27/strigatul-detinutului-profet-ioan-ianolide/ ; vezi și aici: https://ortodoxiaincatacombe.ro/ioan-ianolide-iudaizarea-lumii/
[31] Cf. https://ioncoja.ro/benjamin-harrison-freedman-evreul-care-a-spus-adevarul/
[32] Cf. https://www.contrast-center.ro/carte-bir/files/basic-html/page35.html
[33] Vasile I. Zărnescu, „Legea sinucigașă – Legea nr. 51/1991“, Incorect Politic, 14 mai 2025, pe https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
[34] Constantin Barbu, „Prof. Constantin Barbu: „Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci“, Informația Harghitei, 22 februarie 2017, pe https://informatiahr.ro/prof-constantin-barbu-toti-cei-noua-agenti-straini-care-au-produs-rapoarte-impotriva-lui-eminescu-sunt-evrei-unguri-si-evrei-austrieci/
[35] Cf. https://ziarulnatiunea.ro/2018/01/19/uporteri-antiromani-ai-holocaustului-3/
[36] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Holodomor
[37] Radu Lecca, Eu i-am salvat pe evreii din România, Editura Roza Vânturilor, București, 1994.
[38] Cf. https://ioncoja.ro/cartea-neagra-nu-contine-numai-minciuni-nimeni-nu-i-perfectul-ticalos/
[39] Cf. https://ioncoja.ro/isabela-vasiliu-scraba-efectul-rashomon-si-adevarul-despre-moartea-martirului-mircea-vulcanescu/
[40] Sabina Fati, „De ce ne (mai) încurcă azi Mircea Vulcănescu și statuile lui“, www.dw.com.ro, 05.01.23, pe https://www.dw.com/ro/de-ce-ne-mai-%C3%AEncurc%C4%83-azi-mircea-vulc%C4%83nescu-%C8%99i-statuile-lui/a-64296836 ; Alexandru Muraru, „Cazul Mircea Vulcănescu sau cârdășia împotriva respectării legii. Faptele, politicienii și complicitățile“, juridice.ro, 5 ianuarie 2023, pe https://www.juridice.ro/681106/cazul-mircea-vulcanescu-sau-cardasia-impotriva-respectarii-legii-faptele-politicienii-si-complicitatile.html ; Ana Luca, „Cine a fost Mircea Vulcănescu, antisemitul pe care mulți români îl consideră erou“, vice.com/ro, 29 dec. 2022, pe https://www.vice.com/ro/article/mircea-vulcanescu-antisemit-istorie-scandaluri/ ; https://www.observatorcultural.ro/articol/fapte-mituri-si-controverse-in-cazul-mircea-vulcanescu/
[41] Cf. https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/
[42] Ana-Corina Săcrieru, „Rechizitoriul și condamnarea lui Mircea Vulcănescu desființează acuzațiile ce i se aduc azi“, juridice.ro, 19 noiembrie 2024, pe https://www.juridice.ro/762164/rechizitoriul-si-condamnarea-lui-mircea-vulcanescu-desfiinteaza-acuzatiile-ce-i-se-aduc-azi.html ; vezi și: Mariana Iancu, „Condamnaţi a doua oară. De ce vrea Institutul „Elie Wiesel“ să şteargă numele a doi eroi: Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr“, adevarul.ro, 23.07.2017, pe https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/condamnati-a-doua-oara-de-ce-vrea-institutul-1799702.html ; Mariana Iancu, „Controverse legate de Mircea Vulcănescu: „De ce atâta încrâncenare în legătură cu memoria unui om mort în închisoare?“, adevarul.ro, 07.11.2022, pe https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/controverse-legate-de-mircea-vulcanescu-de-ce-2218331.html
[43] Cf. https://romania.europalibera.org/a/dorin-dobrincu-despre-legionarism-aur/31681618.html
[44] Cf. https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/citatul-legionar-al-lui-zelea-codreanu-aprobat-de-2467739.html
[45] Pentru Ș.N.A.P.S., vezi https://www.incorectpolitic.com/mmm-40-panta-rhei/
[46] Cf. https://www.incorectpolitic.com/intelighentzia-de-la-s-n-s-p-a-2/
[47] Cf. https://romania.europalibera.org/a/alfred-bulai-snspa-abuzuri-sexuale/33054767.html ; https://romania.europalibera.org/a/snspa-alfred-bulai-audieri-parchet/33106770.html ; https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/stenograme-alfred-bulai-a-fost-interceptat-cand-vorbea-cu-asistenta-sa-alte-15-victime-si-martori-au-facut-marturii-socante.html ; https://justnews.ro/curtea-de-apel-bucuresti-a-declinat-catre-tribunal-judecarea-contestatiei-lui-alfred-bulai-privind-decizia-de-concediere-de-la-snspa/
[48] Cf. https://ioncoja.ro/haita-frizerilor-etichetele-si-replica-lui-dan-culcer/ ; https://ioncoja.ro/ioan-ianolide-despre-iudaizarea-lumii-2/ ; https://ioncoja.ro/norman-manea-la-vreme-de-holocaust-calare-pe-un-cal-de-lemn/ ;
[49] Cf. https://www.incorectpolitic.com/wp-content/uploads/2018/09/ARTHUR-ROBERT.pdf
[50] Cf. https://ia601403.us.archive.org/17/items/TheFirstHolocaust-JewishFundRaisingCampaignsWithHolocaustClaimsDuringAndAfterWorldWarOne/
[51] Cf. https://carturesti.ro/carte/tell-the-truth-and-shame-the-devil-250996903
[52] Cf. https://books.google.ro/books/about/The_Rudolf_Report.html?id=5hf4PgAACAAJ&redir_esc=y
[53] Cf. https://www.senscritique.com/livre/nuremberg_ou_la_terre_promise/12344746 ; https://www.lemonde.fr/archives/article/1951/01/23/m-maurice-bardeche-auteur-de-nuremberg-ou-la-terre-promise-comparait-cet-apres-midi-en-correctionnelle-pour-apologie-du-crime-de-meurtre_2068204_1819218.html
[54] Cf. https://www.google.com/search?q=thomas+dalton+-+debating+the+holocaust%2C+dezb%C4%83t%C3%A2nd+holocaustul+edi%C8%9Bia+4+(rom%C3%A2n%C4%83%2Cromanian)
[55] Cf. https://www.incorectpolitic.com/ioan-aurel-pop-a-cedat-o-manifestare-encomiastica-la-adresa-lui-paulescu-ar-fi-rusinoasa-de-neacceptat-spune-rectorul-academiei-romane-la-presiunea-institutului-elie-wiesel/
[56] Anca Filipovici, Attila Gidó (edit.), TRECUTUL P REZENT. Evreii din România: istorie, memorie, reprezentare. Colecția Minorități, Cluj-Napoca, 2018, pag. 202.
[57] Cf. https://www.refworld.org/reference/annualreport/usdos/2017/en/118307
[58] Cf. https://www.incorectpolitic.com/cartea-mea-defaimata-in-raportul-pe-2016-al-departamentului-de-stat-al-s-u-a/
[59] Anca Filipovici, Attila Gidó (edit.), op. cit., pag. 202; 203-204.
[60] Idem, pag. 209.
[61] Vasile I. Zărnescu, „Biciul prigonii românilor se află în mîna jidanilor“, Incorect Politic, 16 aprilie 2018, pe https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/; idem, „ZIUA INFAMIEI JUSTIȚIEI ROMÂNE: 4 februarie 2021 – condamnarea mea este condamnarea României“, pe https://www.incorectpolitic.com/ziua-infamiei-justitiei-romane-4-februarie-2021-condamnarea-mea-este-condamnarea-romaniei/; idem, „Un nou proces împotriva lui Vasile Zărnescu? – Cazul Vasile I. Zărnescu contra Alexandru Florian“, pe https://www.incorectpolitic.com/un-nou-proces-impotriva-lui-vasile-zarnescu-cazul-vasile-i-zarnescu-contra-alexandru-florian/“, 28 septembrie 2022; idem, „Justiția Stalinistă a României – Procesul colonelului Vasile Zărnescu – Concluzii Scrise Suplimentare“, 14 martie 2022, pe https://www.incorectpolitic.com/justitia-stalinista-a-romaniei-procesul-colonelului-vasile-zarnescu-concluzii-scrise-suplimentare/; idem, „Plângere penală împotriva judecătorul Cristian Dumitru, magistratul care l-a condamnat pe Vasile Zărnescu la închisoare pentru delict de opinie“, 09.03.2022, pe https://www.incorectpolitic.com/plangere-penala-impotriva-judecatorul-cristian-dumitru-magistratul-care-l-a-condamnat-pe-vasile-zarnescu-la-inchisoare-pentru-delict-de-opinie/; Vasile Zărnescu: I-am EXTERMINAT pe ashkenazi sub aspect moral: am dezvăluit schema escrocheriei cu „holocaustul”, Incorect Politic, 25 noiembrie 2022, pe https://www.incorectpolitic.com/vasile-zarnescu-i-am-exterminat-pe-ashkenazi-sub-aspect-moral-am-dezvaluit-schema-escrocheriei-cu-holocaustul/; Vasile Zărnescu: I-am EXTERMINAT pe ashkenazi sub aspect moral: am dezvăluit schema escrocheriei cu „holocaustul“, 28 august 2024, pe https://ioncoja.ro/vasile-zarnescu-i-am-exterminat-pe-ashkenazi-sub-aspect-moral-am-dezvaluit-schema-escrocheriei-cu-holocaustul/ ; https://www.incorectpolitic.com/?s=Vasile+Z%C4%83rnescu ; https://www.okazii.ro/rara-holocaustui-gogorita-diabolica-vol-1-colonel-vasile-i-zarnescu-760-pag-54-fig-dedicatie-autograf-editia-ii-revazuta-adaugita-cartonata-a256714444; Ionuț Benea, „Cazul Z | Cum explică justiția condamnarea unui fost colonel SRI care a negat Holocaustul“, romania.europalibera.org, 18 mai 2021, pe https://romania.europalibera.org/a/cazul-z-cum-explic%C4%83-justi%C8%9Bia-condamnarea-unui-fost-colonel-sri-care-a-negat-holocaustul/31261573.html
[62] Cf. https://www.incorectpolitic.com/un-nou-proces-impotriva-lui-vasile-zarnescu-cazul-vasile-i-zarnescu-contra-alexandru-florian/
[63] Sterie Ciumetti, „ISTERIE TOTALĂ – Atac Armat la Sinagogă 11 morți și CENZURA DEZLĂNȚUITĂ“, Incorect Politic, 29 octombrie 2018, pe https://www.incorectpolitic.com/isterie-totala-atac-armat-la-sinagoga-11-morti-si-cenzura-dezlantuita/; Sterie Ciumetti, «Articolul pentru care a fost condamnat la închisoare colonelul Vasile Zărnescu – Falsitatea noțiunii de “holocaustolog”», Incorect Politic, 11 Mai 2021, pe https://www.incorectpolitic.com/articolul-pentru-care-a-fost-condamnat-la-inchisoare-colonelul-vasile-zarnescu-falsitatea-notiunii-de-holocaustolog/; Sterie Ciumetti, „BREAKING: Marius Trancă și col. Vasile Zărnescu au fost săltați de mascați azi 27 martie 2025“, pe https://www.incorectpolitic.com/breaking-marius-tranca-si-col-vasile-zarnescu-au-fost-saltati-de-mascati-azi-27-martie-2025/; Sterie Ciumetti, „Am câștigat războiul cultural – Numele lui Corneliu Zelea Codreanu scandat în fața Parchetului General“, Incorect Politic, 6 octombrie 2025, pe https://www.incorectpolitic.com/am-castigat-razboiul-cultural-numele-lui-corneliu-zelea-codreanu-scandat-in-fata-parchetului-general/; Sterie Ciumetti, „HALUCINANT! Glorificarea trecutului și patriotismul autentic sunt infracțiuni în dosarul Dianei Șoșoacă“, Incorect Politic, 12 octombrie 2025, pe https://www.incorectpolitic.com/halucinant-glorificarea-trecutului-si-ultranationalismul-sunt-infractiuni-in-dosarul-dianei-sosoaca/; https://www.incorectpolitic.com/?s=Sterie+Ciumetti etc.
[64] Sterie Ciumetti, „Cine urmărește arestarea profesorului Ion Coja? Marco Maximilian Katz, de la centrul pentru combaterea românismului“, Incorect Politic, 14 august 2021, pe https://ioncoja.ro/45860-2/; vezi și: Cornel-Dan Niculae, „Gangster alogen atacă un profesor român: Marco Maximilian Katz versus Profesorul Ion Coja“, Incorect Politic, 10 Februarie 2023, pe https://www.incorectpolitic.com/gangster-alogen-ataca-un-profesor-roman-marco-maximilian-katz-versus-profesorul-ion-coja/; https://ioncoja.ro/adevarata-fata-a-lui-marco-maximilian-katz-care-astazi-se-ocupa-cu-combaterea-antisemitismului/; https://ioncoja.ro/katz-versus-ion-coja/; https://ioncoja.ro/doi-degenerati-maximilian-katz-si-alexandru-florian/; https://ioncoja.ro/alta-puslama-maximilian-katz/
[65] Bogdan Petriceicu Hasdeu, TALMUDUL ca profesiune de credință a poporului israelit. București, 1866, la pag. 194-198, conținutul cheremului.
[66] Douglas Reed, The Controversy of Zion, Bridger House Publishers, Inc., 2012, pag. 52, pe https://www.amazon.co.uk/THE-CONTROVERSY-OF-ZION/dp/094500138X
[67] Jaroslav Pelikan, TRADIŢIA CREŞTINĂ. O istorie a dezvoltării doctrinei. Nașterea tradiției universale (100-600), Vol. 1, POLIROM, Iași, 2004, pag. 44.
[68] Eliezer Ben-Rafaël, „Qu’est-ce qu’être Juif? Suive de 50 Sages répondent à Ben Gourion (1958) (document inédit). Éditons Balland, 2001, pe https://www.amazon.fr/Quest-ce-qu%C3%AAtre-suivi-r%C3%A9pondent-Gourion/dp/2715813449
[69] Caracterizarea îi aparține lui Eli M. Rosenbaum, în: Eli M. Rosenbaum with William Hoffer, BETRAYAL, The untold story of the Kurt Waldheim investigation and cover-up. St. Martin’s Press, New York, 1993. Mulțumesc încă o dată, pe această cale, dlui ing. Bogdan Ganea, care, emigrat la muncă în Anglia, mi-a cumpărat cartea din S.U.A.
[70] Israel Shahak, op. cit., pag. 108-110 .
[71] Vezi supra, nota 13, îndeosebi pag. 117-121.
[72] Cf. https://www.g4media.ro/sef-rabinul-askenaz-israelului-se-delimiteaza-de-afirmatiile-incendiare-ale-omologului-sau-sefard-cu-privire-la-emigrarea-studentilor-ultra-ortodocsi-daca-li-se-impune-efectuarea-serviciului-militar.html
[73] Cf. https://www.g4media.ro/rabinul-sef-sefard-al-israelului-succesul-apararii-antiaeriene-impotriva-iranului-hamas-si-hezbollah-se-datoreaza-seminarelor-religioase-nu-armatei-israeliene.html
[74] Elias Canetti, LIMBA SALVATĂ. Istoria unei tinereți. Editura ART, București, 2012, pag. 31-32 și urm.
[75] B.P. Hasdeu, op. cit., passim.
[76] Israel Shahak, op. cit., passim.
[77] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bobby_Fischer
[78] Cf. https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/test-critic-pentru-ursula-von-der-leyen-curtea-de-justitie-a-uniunii-europene-decide-asupra-mesajelor-secrete-din-pfizergate-3237133 ; https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ursula-von-der-leyen-nu-va-fi-anchetata-de-2416437.html
[79] Cf. https://www.eeas.europa.eu/delegations/israel/speech-president-von-der-leyen-ben-gurion-university-negev_en?s=200; https://firshelloworld.wordpress.com/2025/06/21/ursula-von-der-leyen-and-the-talmud-a-shameful-misunderstanding-of-history-and-faith/ ; https://ioncoja.ro/ursula-von-der-leyen-europa-inseamna-valorile-talmudului/; https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/hu/speech_22_3685 ; https://x.com/IpIndependent/status/1909561898477007022 etc.
[80] Cf. Benjamin H. Freedman, „A Jewish Defector Warns America“, pe http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm ; http://www.whale.to/c/benjamin_freedman.html ; https://asymetria-anticariat.blogspot.com/2010/03/benjamin-h-freedman-jewish-defector.html ; https://www.missionislam.com/nwo/jewishdefector.htm ; https://ioncoja.ro/benjamin-harrison-freedman-evreul-care-a-spus-adevarul/
[81] Israel Shahak, op. cit., pag. 76.
[82] Ibidem, pag. 115.
[83] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_von_Coudenhove-Kalergi
[84] Ion Spânu, „Maximilian Katz între șpaga pentru duty free și chestiunea evreiască în România (1)“, Cotidianul, 8 sept. 2015, pe https://www.cotidianul.ro/maximilian-katz-intre-spaga-pentru-duty-free-si-chestiunea-evreiasca-in-romania-i/ ; https://ioncoja.ro/adevarata-fata-a-lui-marco-maximilian-katz-care-astazi-se-ocupa-cu-combaterea-antisemitismului/ ; https://ioncoja.ro/katz-versus-ion-coja/ ; https://ioncoja.ro/doi-degenerati-maximilian-katz-si-alexandru-florian/ ; https://ioncoja.ro/alta-puslama-maximilian-katz/ ; despre ticălosul jidov M.M. Katz, afiliat la criminala Anti Defamation League (ADL), creată de loja B’nai B’rith, vedeți, pe larg, selecția de pe portalul Incorect Politic, aici: https://www.incorectpolitic.com/?s=Maximilian+Marco+Katz
[85] Cf. https://www.amazon.fr/edouard-drumont-france-juive-Livres/s?k=edouard+drumont+la+france+juive&rh=n%3A301061
[86] Vasile I. Zărnescu, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“. Editura Tempus, București, 2015, vol. 1, pag. 189, 191.
[87] Ibidem, pag. 75.
[88] Cf. Cornel Dan Niculae, «Războiul rabinilor cu Rusia – Crearea „Marelui Israel“», Art-Emis, 25 ianuarie 2023, pe https://www.art-emis.ro/analize/razboiul-rabinilor-cu-rusia-crearea-marelui-israel ; https://www.incorectpolitic.com/colonel-vasile-zarnescu-ucraina-trebuie-desfiintata-1/ ; https://radiopatriot.ro/colonel-vasile-zarnescu-ucraina-trebuie-desfiintata-partea-1/
[89] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jacob_Brafman ; https://archive.org/details/brafmanjacoba.lelivredukahal1873; https://www.incorectpolitic.com/tainele-kahalului/
[90] Cf. https://www.incorectpolitic.com/ursula-von-der-leyen-europa-reprezinta-valorile-talmudului/; https://www.facebook.com/groups/532746953790447/posts/2428651397533317/
[91] Cf. https://www.incorectpolitic.com/colonel-vasile-zarnescu-talmudistul-este-antihristul/; https://ro.wikipedia.org/wiki/Satan
[92] Vasile I. Zărnescu, „Legea sinucigașă – Legea nr. 51/1991“, Incorect Politic, 14 mai 2025, pe https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
Incorect Politic O Publicație Dizidentă













Exact, pai jidanii ne spun ca trebuie interzis nu stiu ce poet sau ce personaj ca nu le convine nu stiu ce text care de fapt nu e mare lucru, apa de ploaie
Ba da’ interzicem niste texte nevinovate si cu toate astea, TALMUDUL E LEGAL????
Un manual diabolic in care li se spune jidanilor cum au voie sa ne omoare, sa fure de la noi, sa ne minta, sa violeze femeile, sa faca sex cu copii etc. etc. , ca suntem vite, animale, caini, subumani, orice trasnaie care iti trece prin cap. Nimic din Talmud nu este in interesul nostru, totul este impotriva intereselor noastre, ALA ESTE LEGAL iar niste poezii nevinovate sunt ILEGALE?
Avem nevoie de mai putini tradatori si lasi si de o trezire in masa, religia asta ar trebui interzisa pentru ca nu e doar vreo religie nevinovata ca zamolxismul, paganismul sau nu stiu ce, unde credeau aia ca fulgerele sunt de la zei si maxim faceau niste ofrande zeilor. Aici vorbim de un tutorial de oprimare a umanitatii din toate punctele de vedere, cu milioane si zeci de milioane de oameni omorate dintr-un foc printr-o strategie sau alta. Astia-s unii care se agata de viata ta ca raia si nu poti sa scapi de ei cand tu incerci sa iti traiesti viata dupa regulile tale, ei nevazandu-si de treaba lor si tinand cu tot dinadinsul sa iti distruga viata si sa traiesti dupa regulile lor.
Bai gainarilor, bai tradatorilor, lasilor, slugilor de la conducerea tarii, voi aveti mintea atat de mica incat nu realizati ca ajutand dusmanul, in cele din urma asta se intoarce si impotriva voastra. Asa au facut idiotii utili cum le spunea Lenin care au coalizat cu jidanii sa aduca comunismul, ceea ce a facut ca apoi sa piarda tot ce aveau si sa fie aruncati in puscarie. La fel, unul cate unul, dupa 1989 gainarii si lasii au distrus toata industria romaneasca, ba prin spagi ba cedand presiunii. Acum, ca la o comanda, toti au devenit sustinatori ai homosexualilor, ai imigrantilor, ai feminismului, nici nu mai stiu ce gen au sau cum ii cheama nici cu buletinul in fata.
Romanii sunt 20 de milioane, jidanii sunt 2000 si cu toate astea, jidanii sunt cocolositi sa nu aiba nici cel mai mic disconfort in timp ce se loveste cu biciul si cu bata in tot poporul roman.
Rusine tradatorilor, lasilor, molustelor, slugilor, lingailor din politica, presa, servicii, justitie etc. , sunteti gretosi si scarbosi. Unul cate unul pun umarul la distrugerea tarii si a natiunii, in loc sa puna piciorul in prag si sa spuna “NU, pe aici nu se trece!”
@Talmudul…/Este o explicatie logica de ce noi, romanii am devenit asa de toleranti cu cei care ne conduc dupa 1989 si pana astazi. Asa cum un gospodar cheama preotul sa-i faca o Festanie casei lui cand simte ca ceva nu merge bine in casa lui tot asa ar trebui facuta Festania Casei Romania. Cine ne garanteaza ca belzebutii care au dat Lovitura de Stat in Dec. 1989 nu au facut vreun Ritual Satanic tocmai ca actiunea lor sa le reuseasca? Credeti c-a fost aleasa intamplator derularea Loviturii de Stat chiar in Zilele Postului si Sarabatorii Nasterii Domnului? Zile in care au fost ucisi fara nici o vina 2.000 de tineri goimi romani in zilele Postului si impuscati sotii Ceausescu ca niste caini chiar in Prima Zi de Craciun. Eu cred ca nu. De aceea ar fi foarte bine daca preotii cu mare har ai Romaniei ar tine o slujba de Desatanizare a Sfantei Noastre Romanii si sa intoarca fortele intunericului trimise asupra noastra, in Dec. 1989 asupra rabinilor satanici care au facut acest ritula si sa lege aceste forte de capetele lor, vii sau moarte ca pe viitor acestia sa nu mai poata face nici un asemenea Ritual Satanic. Cu atat mai mult cu cat zecile de mii de slujbe tinute in bisericile si manastirile din Romania si la cele din Muntele Athos nu au reusit sa indrepte lucurrile in tara noastra si s-o scoata din mana alogenilor s-a tradatorilor romani de neam si tara..
O feștanie este bună doar pentru calmarea psihologică. Este necesară alungarea din țară a talmuldiștilor. Dacă nu vor să plece, trebuie []! S-a dus vremea rugăciuinilor, a blestemelor! Vedeți ce fac în Palestina și în Liban de peste opt decenii?! Vedeți și aici: https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
@Vasile Zarnescu/Eu vad si vad. Dar v-ati pus intrebarea ca ei fac ceea ce fac si nimeni nu poate sa-i opreasca pentru ca rabii Ocultei Mondiale Khazare inainte de a atac o tara, prin razboi s-au revolutie fac un Ritual Satanic tocmai ca fortele intunericului sa-i ajute sa supuna poporul respectiv? Si tocmai datoria acelui ritual ei ies mereu invigatori si nimeni nu poate sa-i opreasca. Si ca sa-i invingi in viata reala pamanteasca trebuie anihilat in urma unor slujbe religioase speciale ritualul in planul astral? Asa ca hai sa-i dam afara din tara? Dar cum?
@Vasile Zarnescu/ Daca credeti in Dumnezeu de ce sunteti atat de revoltat impotriva sfatului meu de a ne ruga cati mai multi romani cu dragoste de popor, neam si tara la aceleasi ore in zilele de Miercuri, Vineri si Duminica ca Prea Sfanta Treime si Prea Sfanta Fecioara Maria sa ne scape din mainile belzebutilor care s-au facut stapani peste noi intorcand tot raul facut de ei noua in ultimii 250 pe capul lor pana la a 7 generatie? Bate si ti se va deschide, cere si ti se va da, cauta si vei afla?Belzebutii trebuiesc invinsi in primul rand mental de catre noi si rugaciunile concomintente a sute, mii, zeci de mii… este calea. Asa sa fie, Gata, S-a implinit.
@Vasile Zarnescu/Pai cum ii facem sa plece? Eu as vrea ca belzebutii sa fi plecat ieri. Dar cum ei sunt slujitorii lui Satana asa cum noi, credinciosii ne rugam la Sfanta Treime si Sfanta Fecioara Maria ei se roaga la Satana lor. Se roga si fac Ritualuri de Magie Neagra ca sa poata sa ne subjuge pe noi, goimii. “În practica ocultă cabalistică, care stă la baza simbolisticii şi ritualurilor masonice/Illuminati există un concept numit „uciderea Regelui”. Este o practică străveche, existând din timpuri îndepărtate obieciul ca regele sau împăratul unui popor să fie sacrificat ritualic atunci când acesta era prea bătrân sau îşi pierdea influenţa şi autoritatea.
Este cunoscut din practică, din cele mai vechi timpuri, faptul că atunci când liderul unui trib, clan, unei armate sau naţiuni este ucis, acel grup social îşi pierde coeziunea şi fie se destramă, fie se supune celui care i-a ucis liderul.
Acest ritual ocult al uciderii regelui este practicat şi în zilele noastre de societăţiile secrete ce se află în spatele centrelor de putere care conduc omenirea. Se pot da numeroase exemple în acest sens, începând cu asasinarea lui Lincoln, Kennedy, Martin Luther King şi terminând cu Nicolae Ceauşescu, Saddam Hussein şi Muammar al-Gaddafi.
Efectul acestui ritual, amplificat la scară naţională prin mas-media, are un efect psihologic puternic la nivelul conştiinţei publice, ducând la demoralizare, paralizare a voinţei şi supunere faţă de cerinţele agresorului din umbră care a pus la cale acest mega ritual satanic.”
De obicei se apelează la ritualul uciderii Regelui, atunci când se doreşte introducerea unor schimbări radicale în societate, politică sau economie, aşa cum a fost şi în cazul atentatului terorist de la World Trade Center, New York din 11 septembrie 2001, un alt mega ritual cabalistic.”
@ Gelu:
“De obicei se apelează la ritualul uciderii Regelui, atunci când se doreşte introducerea unor schimbări radicale în societate, politică sau economie, aşa cum a fost şi în cazul atentatului terorist de la World Trade Center, New York din 11 septembrie 2001, un alt mega ritual cabalistic.”
Draga Domnule Gelu, te-am citit cu interes si cu inima la gura, 179 /61 / 125, pana la sfarsit cand brusc am reintrat in valorile normale. Chiar te crezusem cu teoria influientelor para-normale pana ai ajuns la “Gemenii” de la New York. La urma am realizat ca de fapt esti un Sarlatan. Chiar vrei sa hipnotizezi Goymii ? Nu-i suficient ca Ei sunt hipnotizati la fiecare 4 ani, cu mici, mustar si bere ? De la “atacurile teroriste 911”, au trecut atatia ani si tu inca mai sustii acele aberatii cu “teroristii” ? Te rog sa citesti textul meu prin care am informat o Omenire intreaga (si chiar putin in plus) despre demolarea controlata a turnurilor. https://www.incorectpolitic.com/atacurile-911-de-la-new-york-2001/
@Valica/securilo, tu intelegi ceea ce e scris in postarea mea pe care o critici? “De obicei se apelează la ritualul uciderii Regelui, atunci când se doreşte introducerea unor schimbări radicale în societate, politică sau economie, aşa cum a fost şi în cazul atentatului terorist de la World Trade Center, New York din 11 septembrie 2001, un alt mega ritual cabalistic.” Ca sa inteleaga si prostii securisti care se dau destepti pe net. Adica Antentatul Terorist din 11 Sept 2010, “asa cum este cunoscut in versiunea mediatica occidentala- autorul textului nu a mai explicat acest lucru lasand sa se inteleaga de cititorii cu buna credinta nu javre securiste ca tine” a fost un Ritual Satanic pus la cale de teroristii din Mosada, CIA, MI6….” Asa ca iti doresc tie si familiei tale sa va mai bucurati de averile voastre dupa cat de sarlatan sunt eu ?Asa sa fie, Gata, S-a implinit. Daca nu esti de acord cu urarea mea cere-ti scuze pentru soparla aruncata din prostie daca nu esti imbarligatoare de meserie.
Redactia incorectpolitic de ce nu-mi publicati raspunsul meu adresat Valicai pe care vi l-am transmis acum 3-4 ore? E dreptul meu sa-i dau replica deoarece ma acuza ca sunt un Sarlatan? In mod sigur e deranjata de faptul c-am afirmat ca Sfanta Noastra Romanie a fost atacata malefic de catre Oculta Mondiala Khazara cu un Ritual Satanic inaintea Loviturii de Stat pe care a dat-o ca sa ne transforme tara in Colonia ei? Aducandu-mi acuzatii aiurea vis-a-vis de atacul sub steag fals din 11.09.2011.
Pentru că nu suntem 24/7 la aparat și mai avem treabă prin țară.
Va multumesc foarte mult. Cu scuzele de rigoare va doresc toate cele bune voua si celor dragi voua.
Draga Duoamna Gelu, am luat la cunostinta despre suduielile Dumneavoastra la adresa mea. Trebuie sa va marturisec ca-mi pare nespus de rau c-am ajuns sa va judec gre-sit. Ca sa va cunosc mai bine, v-am citit toate postarile din “Incorect Politic”. Mi-a luat 12 zile si patru ore aceasta lectura care mi-a imbogatit spiritul, mi-a redat pofta de cafea si de lectura. Va multumesc ! Sunteti o Duoamna minunata, faina, de isprava. Dupa toata experienta asta, intr-adevar mi-ati starnit o mare pasiune si-o sa va urmaresc pe-aici ca sa va citesc cu mult nesat. Multumec si acestei reviste “Incorect Politic”, care v-a scos din calea mea, o intalnire Iepocala. Daca mai adaog cateva cuvinte, simpt chiar ca va iubec. Ciao ma Darlig! Astept noi scrieri din partea Ta. PS: Daca te hotarasti sa vii si Dumneata la noi la spitalul de psi… psi…, nebuni, sa stii ca aici orezul e foarte bun pilaf facut. Pa ! Pupici !
https://x.com/infolibnews/status/1985530806329053235?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1985530806329053235%7Ctwgr%5Ecbfed34d2b05ebfb4a0326187b7b79017613f606%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.renegadetribune.com%2Frep-randy-fine-jews-have-been-kicked-out-of-every-country-weve-ever-lived-and-its-never-been-our-own-fault%2F
Jidovii au religia “dintelui pentru dinte s-a ochiului pentru ochi” iar noi ortodocsi cea “a iertarii dusmanilor, nostri.” Toate cel 4 Evanghelii Ioan, Matei, Marcu si Luca au fost scrise la aproape 400 de ani de la Crucificarea lui Iisus Christos. Cine ne garanteaza ca cuvintele “Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac” au fost chiar cuvintele spuse de Iisus Christos cerand iertare Tatalui Ceresc pentru cei care L-au condamnat la moarte? Nimeni. In 400 de ani Evangheliile au circulat ca telefonul fara fir si multe adevaruri au putut fi scoase si multe minciuni au putut fi introduse in versiunile orale. Asa cum in zile noastre la nivel global s-a instaurat cenzura iar evenimentele istorice sunt scrise de invingatori tot asa si 2.000 scursi pana-n prezent se putea distorsiona adevarul. De catre lupii imbracati in piei de oaie infiltrati printre pastorii oilor Domnului sau printe cei care au trasmis oral Evangheliile pana la scrierea lor. Nu de alta dar prea vine ca o manusa iertarea dusmanilor de catre goimii crestini in schimb ce jidovii au scris in Talmudul lor cum ca si cei mai buni dintre goimi trebuiesc omorati fara nici o vina, goimii fiind doar niste animale.
Cum iti dai seama ca un om e nationalist? Este acuzat de fascism, nazism, legionarism si antisemitism, iar evreii sionisti incearca sa-l bage la puscarie.
Jackson Hinkle il face praf pe un sustinator al Israelului
Video: https://x.com/SilentlySirs/status/1985966189533680073
Problema jidanescă este in principiu din cauza acestei cărți talmudul, dacă sar converti in plm toți la crestinism sau ar reveni la jidanismul torachic ar vedea că nimeni nu mai ar avea nici pula cu ei
Dar uite că aia talmudici nu sunt jidovi “normali”,sunt cu totul alt nivel de malefic si de manipulator
Fostul șef al Mossad-ului din Israel se laudă că a răspândit „echipamente cu capcane și manipulate”, precum pagerele Hezbollah, în „toate țările pe care ți le poți imagina”. Asta inseamna telefoane, televizoare, statii de emisie-receptie si orice alte dispozitive electronice.
Video: https://x.com/SuppressedNws1/status/1983558010061701196
Opozitia si ziarele nationale ar trebui sa ceara insistent demiterea lui Alexandru Florian de la conducerea ISH-EW, institutie de stat aflata in subordinea Primului-Ministru. Acesta, prin acuzatiile false lansate in spatiul public (In Catedrala s-a cantat pe versurile unui fost Comandant al Legiunii) a compromis imaginea institutiei si nu mai prezinta incredere pentru a exercita functia de conducere
Aveți o optică greșită: Alexandru Florian este doar o marionetă, o vuvuzea în mîna ocultei jidovești! Trebuie desființat „I.N.S.H.R. -„E.W.” și, în mod esențial, modificată Legea nr. 51/1991, cum am demonstrat aici: https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
D-ule Vasile Zarnescu tot respesctul pentru munca d-voastra in a demasca adevarata fata a jedovilor. Nota 10++++++++++ spre Infinit. Dar cum scapam de ei, de tradatorii romani de neam si tara si alogenii ce au distrus aceasta tara, Sfanta Noastra Romanie ducand-o spre disolutie totala. Daca belzebutii mai raman la putere pana in 2060 noi, romanii ca popor si tara vom disparea de pe Harta Lumii. De aceea am aratat ca pentru a ne castiga libertatea trebuie mai intai sa fie dezlegat Ritualul Satanic facut de OMK in 1989 pentru ca Lovitura lor de Stat sa le reuseasca. Toate cele bune!
https://www.youtube.com/results?search_query=gideon+levy+israel+occupation
How Israelis Live So Easily With Occupation – Gideon Levy
Cum traiesc Israelienii asa de usir cu ocupatia [teritoriilor palestiniene]
… din transcript:
0:15 because it’s another lecture but I’ll
0:17 just give the three principles which
0:19 enable us Israelis to live so easily
0:23 with this brutal
0:24 reality a most of the Israelis if not
0:28 all of them deeply believe that we are
0:30 the chosen people and if we are the
0:33 chosen people we have the right to do
0:34 whatever we
0:36 want
“Voi prezenta doar cele trei principii care ne permit nouă, israelienilor, să trăim atât de ușor cu această realitate brutală: majoritatea israelienilor, dacă nu toți, cred cu tărie că suntem poporul ales și, dacă suntem poporul ales, avem dreptul să facem ce vrem.”
Foarte corect, jidanii si mahomedanii sunt pe principiul “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Noi avem niste principii perdante: “si noi iertam gresitilor nostri”, “intoarce si celalalt obraz” si de aia ne tot dam cu stangul in dreptul de 2000 de ani. Tot timpul i-am iertat pe astia iar asta le tot da ocazia secol de secol sa ne asupreasca. Eu nu sunt de acord cu aceste principii, pentru mine clar, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
Zicea generalul maior Radu Theodoru ca primul antisemit din Romania a fost Mihai Viteazu. De-a lungul istoriei ba am platit bir am crezut noi otomanilor, ba ne-am luptat cu otomanii. Au venit, au plecat, iar au venit, iar au plecat. Dar zicea domnul general, Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa-i dea viata lunga, ca atunci cand au venit jidanii sa ceara taxa de protectie ca sa nu vina otomanii si sa dea foc la tara, cum au facut secol de secol, Mihai Viteazu i-a omorat. Cine stie cate razboaie in Europa au fost cauzate de aceleasi personaje si ai nostri nu s-au prins ca era vorba de o strategie de extorsiune nu a otomanilor, ci a jidanilor care se foloseau de otomani si apoi imparteau “prada” cu ei.
Asa se face acum ca jidanii incearca sa-l scoata pana si pe Mihai Viteazu din cartile de istorie, universul se invarte in jurul jidanilor. Bine ca nu a tras in teapa Vlad Tepes jidani, ca acuma nu mai era nici un Dracula, niciun vampir nimic, era interzisa orice mentiune despre Vlad Tepes.
Dupa logica astora, Yagoda, Kaganovici, Trotsky, Netanyahu etc. sunt niste sfinti iar Radu Gyr era un monstru.
@@gelu/De la 1789 si pana acum toate razboaiele, revolutiile, molimele si organzitiile teroriste sunt opera acelorasi khazari care cu banii lor pun in scena aceste evenimente sociale pentru a-i imbarliga pe goimi unii impotriva altor pentru ca acestia sa se extermine reciproc. Ei sunt regizorii si finantatorii a tot si toate. Goimii mor ca prostii iar ei isi inmultesc averile pe seama lor. In 236 ani de la Revolutia Franceza au fost ucise sute de milioane de goimi in aceste evenimente iar ei tot s-au inmultit averile si s-au marit aria de dominatie. In razboaiele si revolutiile pe care le genereaza ei imprumuta banii ambelor tabere iar la sfarsit castiga indiferent ca unul din combatanti pieride si celalalt invinge. Si asa se face ca din 193 de tari de pe tot globul ei s-au impus guvernele lor in 157 dintre acestea. Pacea pe aceasta Terra se va asterne fi ori cand vor ramane doar ei ori cand vom ramane doar noi, goimii. In Ucraina khazarii i-au impins pe rusi si ucrainieni, popoare goimice ortodocse sa se macelareasca reciproc. Istoria este doar o piesa de teatru care se deruleaza dupa scenariile scrise, puse in scena si finantate de ei, khazarii. Ei sunt scenaristii si regizorii iar noi, goimii actorii care suferim si murim ca prostii fara sa ne dam seama de unde ne vine raul.
Naziștii din SUA protestează împotriva evreilor
Este vorba despre Mișcarea Național Socialiștilor din SUA, o veche mișcare nazistă, dar legală în SUA, deoarece libertatea de exprimare este mult mai mare in SUA decât în Europa.
Video: https://vm.tiktok.com/ZNdwsnQNJ/
H.D. Hartman neagă genocidul din Fâșia Gaza. Acest individ este un idol pentru falșii naționaliști din România, așa cum sunt cei din conducerea AUR.
Video: https://vm.tiktok.com/ZNdKyAH8E/
4 terabiti de informații despre genocidul din Fâșia Gaza
Contul de pe Twitter (X), “Israel Exposed”, a publicat în premieră un volum uriaș de informații care arată genocidul din Fâșia Gaza. Promovați acest link pentru ca oamenii să descarce rapid toate aceste informații.
Link: https://x.com/xIsraelExposedx/status/1988735326517444791?t=-omDdedxfSk0swT0M4eZ8Q&s=19