Home / Chestiunea Jidănească / Plângere penală împotriva judecătorul Cristian Dumitru, magistratul care l-a condamnat pe Vasile Zărnescu la închisoare pentru delict de opinie

Plângere penală împotriva judecătorul Cristian Dumitru, magistratul care l-a condamnat pe Vasile Zărnescu la închisoare pentru delict de opinie

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu
Incorect Politic
Martie 8, 2022

Plângere penală împotriva judecătorul Cristian Dumitru

Plângere penală împotriva judecătorul Cristian Dumitru, magistratul care l-a condamnat pe Vasile Zărnescu la închisoare pentru delict de opinie

 

Stimate domnule procuror șef Nicolae MARIN,

V-am trimis azi, prin poștă, prin scrisoare cu confirmare de primire, plîngerea penală contra judecătorului Cristian Dumitru, deoarece jandarmul de la poartă mi-a spus că registratura S.I.I.J. este închisă din cauza pseudopandemiei. Dar, cum scrisoarea va ajunge abia peste 2-3 zile, vă trimit documentele respective și prin e-mail, pentru promptitudine.

Pentru a se evita atît pierderea lor interesată de către unii, cît și tergiversarea soluționării cazului, mă străduiesc să public documentele respective în seara aceasta sau mîine dimineață, pe cît mai multe site-uri, pentru a beneficia de o publicitate și de o cunoaștere adecvată de către opinia publică.

Totodată, pentru că mulți oficiali – mai mult sau mai puțin corupți – se tem de descoperirea adevărului și exercită presiuni pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiuinilor din Justiție, vă rog, domnule procuror șef Nicolae Marin să încercați să dispuneți începerea anchetării judecătorului Cristian Dumitru pînă vor reuși ticăloșii această desființare a S.I.I.J.
Cu mulțumiri,

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

Domnului Nicolae MARIN,

Procurorul Șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

din cadrul Parchetului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

 

Domnule procuror șef Nicolae MARIN,

 

Subsemnatul Vasile I. Zărnescu, având …, domiciliat în …, adresa de corespondență aceeași cu cea de domiciliu, în temeiul art. 288, alin. (1) al Noului Cod de Procedură Penală înțeleg să depun prezenta

 

PLÂNGERE PENALĂ

împotriva numitului Cristian Dumitru, judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală, cu adresa de corespondență la Judecătoria Sectorului 3 București, Strada Ilfov 6, București, cod poștal 070621, pentru săvârșirea infracțiunii de producere și ticluire de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, conform prevederilor art. 268, alin. (2) și ale art. 283, alin. (2) din Noul Cod Penal.

În fapt.

Judecătorul Cristian Dumitru, în calitate de președinte de instanță, a întocmit, într-o manieră contrară adevărului, sentința penală nr. 62/04.02.2021, pronunțată în dosarul nr. 9749/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală.

În baza sentinței penale, am fost condamnat pentru faptul că aș fi „negat holocaustul“ în două articole publicate de subsemnatul și într-o broșură-pamflet[1].

Conform textului de lege, condamnarea pentru o asemenea faptă nu se putea realiza decât în baza interpretării de către judecător a unor cuvinte scrise de subsemnatul.

În sentința penală, judecătorul Cristian Dumitru mi-a atribuit unele texte, ca fiind scrise și semnate de subsemnatul, în condițiile în care respectivele texte erau scrise și semnate de autori occidentali sau de anonimi pe Internet.

În capătul de acuzare nr. 2 al sentinței penale (prezentat în paginile 5 și 6 ale sentinței), judecătorul s-a folosit de mijlocul de probă indicat la pagina 3 a sentinței penale, citez: „Articol, în format letric, intitulat “Înșelătoria secolului XX” (vol. I, f. 138)“. Este vorba despre transcrierea unui articol publicat de subsemnatul pe pagina de internet www.altermedia.info, portal care nici nu mai există.

Deși avea posibilitatea să mă acuze cel mult pentru publicarea textelor altor autori care „negau Holocaustul“, deci să mă încadreze pentru publicarea unor texte „anti-holocaustice“, judecătorul a preferat să mă acuze în mod fals, în sentința penală, că le-aș fi scris personal.

Judecătorul recunoaște explicit la pagina 8 a sentinței penale, citez: „Numai dacă autorul se limita în a reda/descrie/relata precizările conținute în publicațiile invocate, fără a face adăugiri personale, sau dacă adăugirile sau opiniile personale nu erau de natură să nege existența acestui eveniment istoric, având un caracter neutru/imparțial, într-adevăr s-ar fi putut concluziona că faptele analizate nu intră sub incidența legii penale“.

La pagina 5 a sentinței penale, în capitolul „Faza de judecată“, judecătorul Cristian Dumitru a deliberat în mod fals, citez: „Astfel, inculpatul a săvârșit următoarele: (…) 2. Într-un articol apărut pe același site (www.altermedia.info), la data de 11.02.2014, sub titlul de “Înșelătoria secolului XX”, inculpatul Zărnescu Vasile a prezentat lucrarea profesorului american Arthur Robert Butz, “The Hoax of the Twentieth Century”, în cuprinsul căreia se urmărește demonstrarea faptului că genocidul populației evreiești nu a existat. În preambul, inculpatul Zărnescu Vasile face următoarele afirmații, sub îndemnul “Citește și dă mai departe”: (…)“. În continuare judecătorul a expus un fragment de text scris de mine în preambulul cărții lui Burtz, text întrerupt brusc de judecător la cuvintele „perfide și eminamente false, încă de pe la anul 1865……“.

Judecătorul Cristian Dumitru a pus șase puncte de suspensie „……“ după anul „1865“ și a continuat cu textul, citez: „Pentru mine, The Hoax nu a jucat rolul unei lecturi de iniţiere, ci, mai curând, acela al unei providenţiale confirmări. (…)“.

Tot textul inserat de judecător și atribuit în mod fals subsemnatului, din pagina 6 a sentinței penale, după cele șase puncte de suspensie, începând cu „Pentru mine, The Hoax (…)“ aparține în integralitate lui Robert Faurisson, cel care a semnat prefața cărții autorului Arthur Robert Butz.

Textul scris de mine, publicat pe pagina de internet, în preambulul cărții indicate mai sus se termină cu cuvintele „Citește și dă mai departe!“, după care am expus data publicării „11 februarie 2014“ și numele meu „Vasile Zărnescu“. După semnătura de autor „Vasile Zărnescu“ începe textul din cartea publicată sub formă electronică, adică prefața semnată de Robert Faurisson. De altfel, din articolul publicat pe pagina de internet www.altermedia.info, în capitolul intitulat „Autorul“, Faurisson i-a făcut prezentarea lui Arthur Robert Butz, autorul cărții The Hoax of Century XX. Prefața se încheie cu indicarea semnatarului textului: „Robert Faurisson, octombrie 2002“.

Textul lui Robert Faurisson, atribuit deliberat în mod fals subsemnatului de către judecătorul Cristian Dumitru, este încheiat cu propoziția, citez: „(…) Nu fusese decât o nălucă, o fata morgana“. Pentru a demonstra că a încheiat citatul atribuit mie, judecătorul a pus semnul de ghilimele de încheiere, “, la sfârșitul acestei fraze.

Citatul atribuit subsemnatului de către judecător începe cu un fragment de text scris de mine și continuă cu mai multe fragmente extrase din Prefața lui Faurisson.

Judecătorul continuă producerea și ticluirea de probe nereale, adăugând o explicație referitoare la satele lui Potemkin, citez: „În legătură cu cele prezentate în paragraful precedent, este de menționat că Grigori Alexandrovici Potiomkin, cunoscut în limba română și ca Potemkin … “. Urmează un text anonim preluat de președintele instanței de fond, judecătorul Cristian Dumitru, de pe wikiwand de la adresa https://www.wikiwand.com/ro/Potemkiniad%C4%83.

Insistența judecătorului pe cazul Potemkin, care a fost expus de Faurisson și nicidecum de subsemnatul, probează săvârșirea cu rea-intenție a ticluirii de probe acuzatoare la adresa subsemnatului.

Faptul că a săvârșit cu intenție ticluirea de probe pentru condamnarea subsemnatului derivă și din fraza de concluzie a judecătorului, citez: „Prin urmare, inculpatul, făcând referire la camerele de gazare ca fiind Potemkin, induce ideea cititorului articolului că acestea nu au existat, fiind o falsificare a realității“ (pagina 6 a sentinței penale). Formularea literară și gramaticală corectă este: „…induce cititorului articolului ideea că acestea nu au existat,…“. Dar să nu-i cerem prea mult unui fost „agent de teren“ al Poliției Sectorului 6, cu facultatea de Drept făcută la „fără frecvență“; poate și liceul tot la „fără frecvență“ l-a făcut!

Este total falsă acuzația „inculpatul, făcând referire la camerele de gazare ca fiind Potemkin“.

Proba incriminatoare ticluită de judecătorul falsificator, din capătul de acuzare nr. 2, este folosită de acesta pentru evidențierea faptei acuzatoare a subsemnatului, citez: „Negarea holocaustului de către inculpatul Zărnescu Vasile este evidentă și indubitabilă atunci când numește camerele de gazare de la Auschwitz ca fiind camere de gazare Potemkin“ (pagina 8 a sentinței penale).

Dar nu „inculpatul“, adică subsemnatul, a scris acel text, ci Robert Faurisson a făcut „referire la camerele de gazare ca fiind Potemkin“, citez:  „pretinsa cameră de gazare de la Auschwitz, capitala «Holocaustului», vizitată zilnic de mii de turişti şi de pelerini, nu este decât o cameră de gazare Potemkin“.

Prin urmare, judecătorul a ticluit proba „evidentă și indubitabilă“ pentru a născoci pseudo-argumentul necesar condamnării mele pentru „negarea holocaustului.

Menționez faptul că, prin ticluirea probelor în capătul 2 al acuzării, judecătorul Cristian Dumitru a construit cea mai mare condamnare a subsemnatului dintre cele trei capete de acuzare aduse, stabilind o pedeapsă de 9 luni de închisoare, față de celelalte două cu câte 6 luni, iar prin cumulul pedepselor a preluat-o ca „pedeapsa cea mai grea“ la care a adăugat „un spor de 4 luni de închisoare“.

Judecătorul Cristian Dumitru era obligat la respectarea prevederilor Noului Cod de Procedură Penală art. 103, alin. (1) și (2) privind aprecierea probelor și ale art. 102, alin. (2) și (3) privind excluderea probelor obținute în mod nelegal.

În susținerea prezentei Plângeri penale propun proba cu înscrisuri, respectiv:

  1. Sentința penală nr. 62/04.02.2021, pronunțată în dosarul nr. 9749/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală.
  2. „Articol, în format letric, intitulat “Înșelătoria secolului XX” (vol. I, f. 138)“[2], indicat ca mijloc de probă la pagina 3 a sentinței penale atacate în apel (anexa 2).
  3. Articolele anonime descărcate de pe Internet referitoare la feldmareșalul Potemkin[3] (anexa 3).

În drept,

Consider că judecătorul Cristian Dumitru a ticluit proba pentru capătul de acuzare nr. 2, în vederea „justificării“ condamnării subsemnatului, intrând astfel sub incidența prevederilor  art. 268, alin. (2) din Noul Cod Penal, citez: „Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani“.

Prin producerea și ticluirea probei pentru capătul de acuzare nr. 2 din sentința penală, judecătorul Cristian Dumitru m-a condamnat la 9 luni de închisoare pentru o faptă care nu există, încălcând prevederile art. 16, alin. (1), lit. a din Noul Cod de Procedură Penală.

Astfel fapta de a mă condamna pe baza unei probe produsă și ticluită chiar de judecătorul Cristian Dumitru intră sub incidența prevederilor art. 283, alin. (2) din Noul Cod Penal, citez: „Reținerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică“.

Anexez la prezenta Plângere Penală copii xerox după originalele din dosarul nr. 9749/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală:

1) Sentința penală nr. 62/04.02.2021, pronunțată în dosarul nr. 9749/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală (anexa 1; 7 file);

2) textele de pe internet, pe care le-a folosit judecătorul falsificator Cristian Dumitru pentru a fabrica „probe“ cu care să mă condamne (anexa 2; una filă);

3) „articol, în format letric, intitulat “Înșelătoria secolului XX (1)”“. Vă solicit să cereți o xerocopie a acestui „articol, în format letric – f. 138, din vol. I“ –  autentificată de grefa Curții de Apel București (C.A.B.), deoarece dosarul nr. 9749/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 se află, acum, în pronunțare la C.A.B. (anexa 3; 5 file).

Acest înscris conține 15 file.

8 Martie 2022

Cu respect,

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

[1] Vedeți aici: http://portal.just.ro/301/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30100000000642032&id_inst=301

[2] Cf. https://www.academia.edu/31528893/ARTHUR_ROBERT_BUTZ_-_%C3%8En%C5%9Fel%C4%83toria_secolului_XX_de_la_AlterMedia_Rom%C3%A2nia.

[3] Accesibile aici: https://www.wikiwand.com/ro/Grigori_Potiomkin; https://www.wikiwand.com/ro/Potemkiniad%C4%83

 

 

 

6 comments

  1. Să vă ajute bunul Dumnezeu, Domnule colonel Vasile Zărnescu!
    Adevărul trebuie să iasă la suprafață!

  2. Document care NUUUU a fost intocmit de Domnul Zarnescu,(in traducere mecanica) care DOAR S-A DOCUMENTAT consultand ZIARELE OFICIALE precum LE MONDE , printre altele – sau nici ziarele oficiale nu mai avem voie sa le publicam ???????????????????????????????????

    OFER STRICTAMENTE PENTRU DOCUMENTATIE ACEST CITAT AL ARTICOLULUI DIN

    LE MONDE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    DOCUMENTATIE LA CARE FIECE OM ARE DREPTUL, DACA E SA MAI CREDEM IN DREPTURILE OMULUI !

    INCLUSIV DOMNUL ZARNESCU !!!

    ASTAZI ATAT DE PERSECUTAT DE MAGISTRATII TARII SALE, SUBORDONATI CELOR CE NE DICTEAZA LEGILE INUMANE DINAFARA TARII SI ISTORIEI NOASTRE, SPRE A NE DISTRUGE IDENTITATEA .

    DECI IATA CE CITEAZA ZIARUL COMUNIST : LE MONDE

    http://robertfaurisson.blogspot.com/1978/12/nul-ne-conteste-lutilisation-de-fours.html
    Vineri, 29 decembrie 1978
    Scrisoare a lui Robert Faurisson publicată de cotidianul „Le Monde” la 29 decembrie 1978

    „Problema camerelor de gazare (a) ” sau „zvonul de la Auschwitz”

    Nimeni nu contestă folosirea crematoriilor în anumite lagăre germane. Însăși frecvența epidemilor, în toată Europa în război, a impus incinerare, de exemplu a cadavrelor de tifos (vezi fotografii).

    Este contestată existența „camerelor de gazare”, adevărate abatoare umane. Din 1945, acest protest a crescut. Mass-media majoră nu mai este conștientă de acest lucru.

    În 1945, știința istorică oficială a afirmat că „camere de gazare” au funcționat, atât în fostul Reich, cât și în Austria, atât în Alsacia, cât și în Polonia. Cincisprezece ani mai târziu, în 1960, și-a revizuit hotărârea: „mai presus de toate” (?), a exploatat „camere de gazare” doar în Polonia (b) . Această revizuire sfâșietoare din 1960 a redus la nimic o mie de „mărturii”, o mie de „dovezi” ale presupuselor gazări la Oranienbourg, Buchenwald, Bergen-Belsen, Dachau, Ravensbrück, Mauthausen. Înaintea sistemelor juridice engleze sau franceze, responsabilii de la Ravensbrück (Suhren, Schwarzhuber, Dr. Treite) mărturiseseră existența unei „camere de gazare” a cărei funcționare au descris-o chiar vag. Scenariu comparabil pentru Ziereis, în Mauthausen, sau pentru Kramer în Struthof. După moartea vinovaților, s-a descoperit că aceste gazări nu au existat niciodată. Fragilitatea mărturiilor și a mărturisirilor!

    „Camerele de gazare” din Polonia – vom ajunge să recunoaștem – nu au avut mai multă realitate. Sistemelor juridice polonez și sovietic datorăm cele mai multe informații despre ele (vezi, de exemplu, mărturisirea uluitoare a lui R. Höss, comandant la Auschwitz).

    Actualul vizitator de la Auschwitz sau Majdanek descoperă, de fapt „camere de gazare”, spații în care orice gazare s-ar fi încheiat într-o catastrofă pentru gazari și anturajul lor. O execuție colectivă prin gaz, presupunând că este posibilă, nu a putut fi identificată cu o gazare sinucigașă sau accidentală. Pentru a gaza câte un singur prizonier, legat de mâini și de picioare, americanii foloseau un gaz sofisticat, și acesta într-un spațiu restrâns, din care gazul, după utilizare, era aspirat pentru a fi apoi neutralizat. De asemenea, cum ar putea cineva, de exemplu la Auschwitz, să încapă două mii (și chiar trei mii) de bărbați într-un spațiu de două sute zece metri pătrați (!), apoi să toarne (!) pe ei granule ale banalului și violent insecticid numit Zyklon B; în cele din urmă, imediat după moartea victimelor, trimiteți fără mască de gaz, în această încăpere saturată cu acid cianhidric, o echipă responsabilă cu extragerea cadavrelor pătrunse cu cianura? Documente puțin cunoscute (c) arătați în plus: 1° că această încăpere, pe care germanii ar fi aruncat-o în aer înainte de plecare, era doar o morgă tipică ( Leichenkeller ), îngropată (pentru a o proteja de căldură) și dotată cu doar o mică intrare și ieșire. uşă; (2) că Zyklon B nu a putut fi evacuat prin ventilație accelerată și că evaporarea lui a necesitat cel puțin douăzeci și unu de ore. În timp ce pe crematoriile de la Auschwitz avem mii de documente, inclusiv facturi, până la cel mai apropiat pfennig, nu avem despre „camerele de gazare”, care, se pare, flancau aceste crematorii, nici un ordin de construcție, nici un studiu, nici o comandă, nici un plan, nici o factură, nici o fotografie. Într-o sută de încercări (Ierusalim, Frankfurt etc.), nu s-a putut produce nimic.

    „Am fost la Auschwitz. Nu era nicio „camera de gazare” acolo. Cu greu îi ascultăm pe martorii apărării care îndrăznesc să pronunțe această sentință. Sunt dați în judecată. Până în 1978, oricine din Germania care depunea mărturie în favoarea lui T. Christophersen, autorul cărții Minciuna de la Auschwitz, risca să fie condamnat pentru „insultarea memoriei morților”.

    După război, Crucea Roșie Internațională (care investigase „zvonul de la Auschwitz” (d) , Vaticanul (care era atât de bine informat despre Polonia), naziștii, colaboratorii, cu toții au declarat împreună cu alții implicati: „Camerele de gazare. „? Nu știam.” Dar cum putem ști lucrurile când nu existau?

    Nazismul este mort, și mort, cu Führer-ul său. Adevărul rămâne astăzi. Să îndrăznim să o proclamăm. Inexistența „camerelor de gazare” este o veste bună pentru umanitatea săracă. Vești bune căci am greși să mai rămânem ascunși .
    [Publicat în Le Monde , 29 decembrie 1978]
    _____________
    Evaluări

    (a) Expresia este din Olga Wormser-Migot, The Nazi Concentration System , 1968, Presses Universitaires de France, 1968.
    (b) „Keine Vergasung in Dachau ”, de Dr. Martin Broszat, director al Institutului de Istorie Contemporană din München.
    (c) Pe de o parte, fotografii de la muzeul Auschwitz (neg. 519 și 6228); pe de altă parte, documentele de la Nürnberg (NI-9098 și NI-9912 ).
    (d) CICR, Documente privind activitatea Comitetului Internațional al Crucii Roșii … , seria II, nr. 1, reproducând parțial (dețin o copie a textului complet confidențial) documentul nr. 9925: Vizită la comandant din lagărul de la Auschwitz de către un delegat al CICR (septembrie 1944), p. 91 și 92. O propoziție capitală a acestui document a fost amputată cu pricepere de trei cuvinte din cartea lui Marc Hillel, The Archives of Hope , p. 257, iar cea mai importantă teză („Deținuții înșiși nu au menționat-o”) a fost omisă.
    (e) Dintre cei aproximativ douăzeci de autori care neagă existența „camerelor de gazare”, să-l citam pe Paul Rassinier, un fost deportat ( The True Eichmann Trial , The Seven Colors, 1962 ) și, mai ales, pe americanul Arthur R. Butz pentru cartea sa remarcabilă despre The Hoax of the 20 th Century (1976) [cunoscută în traducerea franceză drept L’Imposture du XX e siècle (La Sfinge, Roma 2002, 616 p.) – ndlr].

    Postat de NN

  3. Trebuie sa ne unim cu totii impotriva acestor gunoaie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *