Omul primitiv merită mai mult respect decât i-a acordat Sigmund Freud (VI)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
August 21, 2022

Omul primitiv merită mai mult respect decât i-a acordat Sigmund Freud

 

Omul şi omenirea au făcut un mare efort pentru a se perfecţiona, a progresa. Evoluţia aceasta merită cea mai sinceră admiraţie, nu dispreţul și aroganţa lui Freud. Apariţia omului pe pământ se pierde în negura timpului. Antropologii vorbesc de mai multe mii de secole. Pe atunci, clima era caldă, aproape tropicală, dar mijloacele de existenţă erau mai curând precare, hrana constând în rădăcini, insecte, scoici, fructe sălbatice. Dintre toate fiinţele pământului, omul era cel mai dezarmat: fără ghiare, fără canini ofensivi, fără viteză la fugă, inteligenţa obtuză, mâinile neîndemânatice, fragile.

Totuşi, omul primitiv poseda calitatea inestimabilă a adaptării, reu­şind să utilizeze cu profit situaţiile favorabile şi să nu plătescă prea greu pe cele prejudiciabile. El urca în copaci, escalada stâncile, se ascundea cu abilitate, ocolea obstaco­lele, făcea eforturi în ce priveşte luptele, urmă­rirea inamicilor, ascunderea de aceştia. El putea suporta stări emo­ţionale foarte puternice, care îi decuplau forţa, rapiditatea, determinarea, rezistenţa, curajul.

Frica îl plasa într-un fel de stare secundă, vecină cu inconştientul, în care situaţii profita de automatis­mele ce îi procurau putere şi rezistenţă, indispensabile pentru a fugi de inun­daţii, a face faţă incendiilor pădurilor, cutremurelelor de pământ, etc. Dotat cu simţuri foarte subtile, voinţa îl ajuta să le spo­rească eficacitatea, ştia să prevadă şi era dotat cu un fel de preştiinţă. Graţie mai curând posibilităţilor de adaptare decât forţei, el reuşi să supravieţuiască, să se înmulţească şi să se răspândească pe o bună parte din supra­faţa pământului. Mimetismul i-a permis să creeze un limbaj de onomatopee, graţie căruia îşi comunica impre­siile, anunța perico­lele, comanda şi ordona pentru a-i proteja pe ai săi. Nu mai puţin, omul primitiv a trăit veritabile sentimente familiale, indis­­pen­sabile creşterii tinerilor şi protejării lor. Izolarea dove­dindu-se un pericol şi prejudi­ciabilă conservării vieţii, omul trăii, de la bun început în mici grupuri, cei vârstnici ajutând tinerii să profite de experienţa lor.

Foarte curând, omul s-a înarmat cu silex mai mult sau mai puţin bine ascuţit, dar prima sa mare desco­perire a fost focul, care l-a ajutat să se protejeze de animale, să se încălzească, la nevoie, cu timpul să pregătească o mâncare mai variată, mai sănătoasă, să lumineze, să trateze lemnul pentru a rezista la umezeală, etc. Progresele epocii primitive fură lente, experienţa câştigată se pierdea uşor, adesea lucrurile ştiute de o generaţie trebuiau redescoperite de alta. După toate probabilităţile viaţa nu era prea lungă, dispariţiile erau tragice şi frecvente, cei mai experi­mentaţi beneficiau de câtva timp pentru a putea transmite semenilor cunoş­tinţele lor.

Nu suntem prea bine informaţi cu privire la viaţa socială din timpurile îndepărtate. Putem presupune că ea a existat, oamenii având nevoie unul de altul pentru a se proteja contra animalelor, a-şi îngrijii copii, a căror creştere nece­sita ani şi ani. Nu vom recurge la supoziţii puţin rezonabile, ca cele ale lui Freud. Lipsit de cunoştinţele indispensabile studiului eficient al unei astfel de probleme, Freud a preferat să substituie comportamentului real modul de existenţă suge­rat de propria sa viziune despre una sau alta. El nu s-a ocupat de tendinţele vitale, de necesităţile de viaţă ale oamenilor de atunci, afirmând nimicuri docte, fără dovada fante­ziilor sale. Aceste câteva cuvinte se impun mai ales că nu a fost semnalat niciun trib sau altă comunitate care să fi adoptat modul de viaţă pe care Freud îl atribuie strămoşilor noştri. În lipsa certitudinii sprijinite pe dovezi irefutabile, nimeni nu-şi poate aroga dreptul să înjosească omenirea la rangul animalelor, oricât de puţin evoluată ar fi fost aceasta, la un moment dat, sub un aspect sau altul. Freud pare să fi igno­rat că, în civilizaţia chaldeo-babiloniană, femeile erau temute, pedepse severe fiind pronunţate, contra unora dintre ele, pentru mutilarea bărbaţilor, mai ales prin castrare. Freud a susţinut că tatăl şi-ar fi însuşit toate femeile, privându-i pe tineri. La rândul lor, frustraţi, aceştia s-ar fi răzbunat prin uciderea tatălui, recuperând femeile acaparate abuziv. Ideea aceasta este absurdă şi nu cores­punde tipului fiziologic al epocii respective. Bărbatul avea umerii largi, gâtul scurt, puternic, picioare nu prea lungi, musculatură scurtă, volu­minoasă, prezentând toate caracteristicile tipului supra­renal. La fel de puternică şi musculoasă precum bărbatul, femeia corespunzătoare acestui tip est numită astăzi femeia virago. Din cauza influenţei tiroidiene, mai pronunţată la femeie, aceasta era ceva mai înaltă, mai agilă, mai inteligentă, mai promptă, mai rapidă în reflexe şi reacţii care făceau din ea o adversară de temut. Aceste posibilităţi i-au înlesnit poziția numită matriarhat, formă socială foarte răs­pân­dită, față de cea a totemului şi tabuului, care a fost aproape o excepţie. Din totem și tabu, Freud a făcut forma generică a omenirii, trecând sub tăcere matriarhatul şi domi­naţia femeii, foarte frecventă printre populaţiile de tip suprarenal.

În aceste condiţii este imposibil să concepem că femeia a fost supusă tată­lui. Dimpotrivă, ea a fost aptă să îşi aleagă bărbatul dorit, fără a da socoteală nimănui. Femeia de tip glandular normal, adică echilibrat, a fost totdeauna indepen­dentă de bărbat, mai puţin în regiunile calde unde tiroida ei, în hipo­funcţiune, a obligat-o să accepte viaţa în harem.

Cât despre uciderea tatălui, de către fii lui, pentru a-i lua nevestele, aceasta este invenţia lui Freud. Acolo unde poligamia este curentă, ea nu suscită niciun fel de crime, iar istoria popoarelor antice atestă cultul universal al bătrânilor, posesorii experienţei utile tuturor. Cine putea transmite experienţa mai bine decât bătrânii? În virtutea aceleiaşi experienţe, bătrânii foloseau imagini verbale mai dezvoltate, care le permiteau formularea explicaţiilor necesare transmi­terii învățăturii lor. Astăzi, mulţi îşi închipuie că experienţa se poate transmite prin cărţi, din care cauză respectul pentru bătrâni a scăzut. Freud a vrut să profite de această tendinţă modernă pentru a ne face să credem în dorinţa de a ucide bătrânii.

În epocile îndepărtate, forţa nu a fost singurul mijloc de a se impune. Pe lângă ea mai conta curajul, alegerea momen­tului, precizia, viclenia, calităţile adaptative, după cum indică foarte apreciatele influenţe feminine asupra concep­ţiilor sociale.

Totemul şi tabuul fură ignorate de majoritatea popoarelor primi­tive, ce au populat lumea milenii după milenii. La fel s-au petrecut lucrurile cu genera­ţiile următoare, inclusiv cu cele mai apropiate de noi, a căror istorie o cunoaş­tem, mai mult sau mai puţin.

Câtă vreme climatul a rămas cald, fără modificări impor­tante, vechile tendinţe adaptative au persistat. Strămoşul nostru cel mai îndepărtat nu a progresat pentru că nu şi-a putut modifica starea lui glandular-fiziologică. Totul s-a schimbat când a survenit peri­oada glaciară, fenomen miste­rios şi inexplicabil din punct de vedere ştiinţific. Nimic nu explică de ce pământul cald, până către poli, s-a răcit dintr-o dată până la ecuator. Condiţiile de existenţă ale omului s-au schimbat, iar odată cu ele s-a modificat şi tipul glandular. Sub ameninţarea dispariţiei, adaptarea a trebuit să fie rapidă. De altfel, ea a fost favorizată de starea mai mult sau mai puţin tiroidiană a femei­lor, care s-au adaptat primele, mai rapid decât bărbaţii, deveniți tiroidieni organici. În cadrul noului tip, tiroidian organic, talia bărbatului a crescut, rămâ­nând însă la fel de musculos şi puternic. Climatul şi trans­formările fizio­logice rezultate necesitară unele modificări și în stilul de viaţă: alimentaţie cu carne, vână­toare, îmbrăcăminte călduroasă, locuinţe de iarnă. Reper­cusiunile acestor fenomene nu au rămas fără ecou asupra glandelor endocrine. S-a ajuns la transformări sinergico-glandulare importante, omul epocii glaciare fiind considerat cel mai interesant, întrucât a lăsat numeroase urme ale indus­triei şi artei de Cro-Magnon şi Madeleine.

Silit de frig, omul dispută peşterile cu animalele, apreci­ază blana acestora dar și căldura focului. Iuţeala şi îndemâ­narea gesturilor l-au incitat să lanseze piatra, lancea, bume­rangul, să şlefuiască unelte din oasele animalelor, să coasă haine din pielea acestora, filete de pescuit, etc. Devenind mai puternic, omul resimți bucu­ria, tristeţea, furia, ura, iubirea. Cochetăria sa se traduce prin pictura corpului şi a feţei, portul colierelor din dinţii animalelor sau din scoici. Foarte carnivor, omul primitiv sfărâmă oasele pentru a se hrăni cu mădu­vă, trăind în comunităţi mai mici sau mai mari, după cum indică monti­culii de oase sfărâ­mate, din vecinătatea peşterilor. Pereţii unor peşteri sunt decoraţi cu picturi de animale pline de viaţă. Treptat, s-a ajuns la inventarea vrăji­toriei, la un limbaj expresiv, plin de viaţă, inteli­genţa omului afirmându-se prin memorie şi imaginaţie. Cunoaştem foarte puţin concepţiile sociale ale omului primitiv, dar nu credem în adoptarea sistemului totem-tabu, acolo unde nu există nicio urmă de acest gen. Viaţa în comun, vânătoarea în comun implica nevoia unui şef, lucru confirmat de sceptrul pastoral sau de coman­dament. Nimic nu ne permite să afirmăm că femeile aparţineau părinţilor sau bătrânilor, că fii plănuiau uciderea părinţilor şi a bunicilor lor, că incestul a fost practicat sau interzis.

Către aceeaşi epocă, pe când pământul se răcise mult, două regiuni s-au bucurat de o climă agreabilă, un fel de Rai pe Pământ. Este vorba de delta Tigrului şi a Eufratului, pentru Sumerieni, şi de delta Nilului, pentru Egipteni. Ambele regiuni și popoare au cunoscut o mare dezvoltare, o splendidă evo­luţie, cele două civi­lizaţii par calcate una pe cealaltă. Ele provin din două stări fiziologice apropiate, datorate unor condiţii climatice şi de existenţă aproape identice. Locuitorii acestor regiuni au suferit transformări atât de rapide încât antropologii le-au considerat de origine asiatică. Humusul, delta fluviilor, temperatura, vecinătatea mărilor provocară creşterea unei vegetaţii luxuriante iar locuitorii au înţeles rapid profitul la care puteau aspira în aceste condiţii. Oamenii au început să cultive cereale, legume, fructe, obţinând până la patru recolte pe an. Trăind într-o asemenea abundenţă, oamenii au început să aibă noi preocupări şi activităţi, grijile alimentare trecute ajungând pe al doilea plan. Mai mult ca orice, oamenii au înţeles impor­tanţa soarelui, devenit sim­bo­lul vieţii, căruia i-au dedicat un cult, preoţii asigurând întreţi­nerea focului şi paza templului, ceea ce i-a obligat la iniţiere, continenţă sexuală, meditaţie, reculegere. Curând a apărutt scrierea hieroglifică și cunei­formă, astronomia, geometria. S-a început instruirea popula­ţiei, care a început să selecţioneze plantele, să domesticească animalele, să construiască monumente. Unii oameni au devenit cioplitori în piatră, alţii zidari sau artişti de valoare, s-au ridicat construcţii originale şi impunătoare, s-a perfec­ţionat tăierea silexului, lucrul cu metalele preţioase, olăritul, ţesu­tul pânzeturilor şi stofelor, etc. Aceste progrese au fost realizate în perioade nu prea lungi, oamenii nu cunoşteau sentimentele rele de care îi acuză Freud, fiind mai degrabă buni, generoşi, ospitalieri, pioşi, respectuoşi cu semenii, fără spirit de răzbunare. Nici gând ca fii să plănuiască uciderea tatălui, cum crede Freud. Într-un cuvânt, moravurile fură mai curând blânde, normale, civilizate, oamenii apre­ciau bucu­ria muncii şi lucrului bine făcut, nimeni nu practica chiulangeala ci mai curând efortul şi silința.

Topirea gheţarilor a însemnat sfârşitul civilizaţiilor deltei celor trei fluvii. S-a ajuns la potop. Grupuri mai mici sau mai mari s-au refugiat în zonele continentale, la adăpost de furia apelor. Cu timpul, comunitățile de refugiaţi au devenit popu­laţii importante, ce ne-au transmis realiză­rile lor prin inter­mediul Caldeenilor, Babilonienilor și Egiptenilor peri­oadei faraonice. Ultimii au realizat lucruri foarte importante, între altele perfecţionarea scrisului până către scrierea fonetică.

Egiptenii nu s-au comportat cum ar fi vrut Freud, nimeni nu a suferit de nevrozele psihanaliştilor, nu s-a interzis incestul. Totemul a servit pentru desem­narea unităţilor de cultură numite none. În Egipt, nici gând de tabuul freudian al incestelor. Casta faraonică şi cea preoţească (cu excepţia gardie­nilor focului sacru) practică consanguinitatea totală şi incestul, fraţii putându-se căsătorii cu surorile lor, fii cu mamele şi fiicele cu taţii. Egiptenii cunoşteau nocivitatea consanguinităţii, pe care o combăteau prin intermediul tăierii împre­jur de ziua a cincea, hrană potrivită şi exerciţii fizice speciale. Prin intermediul practicii luminate a consangui­nităţii şi incestului, casta faraonică şi sacerdotală egipteană şi-a asigurat perenitatea şi descendenţa vreme înde­lun­gată. Totuşi, căsătoriile consanguine par să nu fi avut suficient farmec, din moment ce faraonul avea în harem de sute de concubine. Egiptenii de rând erau monogami, nu practicau incestul. Aceste moravuri erau prea complicate pentru spiritul lui Freud. Ar fi fost în interesul lui să nu vorbească despre asta.

Altă civilizaţie, cu contribuţie esenţială în evoluţia omenirii a fost cea din Grecia. Psihanaliza i-a înţeles oare mai bine pe Greci, aceşti mari cunoscători ai sufletului omenesc şi ai sexualităţii? Ne putem îndoi. Grecii sunt concurenţi inegalabili în aprecierea tuturor chestiunilor sexuale, care nu au avut niciun secret pentru ei. Zeii lor au fost capabili de toate activităţile posibile, de toate aberaţiile sexuale imaginabile, pe care le practicau între ei, cu aceeaşi plăcere ca şi oamenii. Cu aşa obiceiuri şi credinţe s-ar putea crede că Grecii au dege­nerat, fiind preocupaţi numai de falus şi de vagin, neglijând problemele evoluţiei omeneşti. Totuşi, ca şi Egiptenii, Grecii au fost respec­tuoşi cu persoana omenească, cu bătrânii pe care îi venerau, cu spiritul omenesc pe care îl cultivau, fiind însu­fleţiţi de sentimente morale foarte înalte.

Dotaţi cu o puternică inteligenţă, Grecii au descoperit sau perfecţionat toate activităţile spirituale, toate domeniile ştiinţifice, dovedindu-se eminenţi psihologi şi filosofi, dând naştere unor foarte mari artişti. Freud nu i-a înțeles pe Greci, aflați în antino­mie cu gândirea sa. Sensibili la armonie şi măsură, adevăr, frumuseţe, raţiune, Grecii considerau fap­tele brute, nu le interpretau excesiv, fiind în totală opoziţie cu verbiajul freudian.

Sub formă de fatalitate, Grecii au rezervat un loc impor­tant zeilor, dar nu l-au considerat pe om supus fatalismului  inconştientului. Ei credeau că reali­zarea oricărei capodopere necesită un efort de gândire, de atenţie, muncă şi voinţă, fără să acorde inconştientului vreo valoare, ştiind că frumuseţea, cum o concepeau ei, nu survine din inspiraţie sau imitarea unui model, ci din reuni­rea armonioasă a particularităţilor multor modele, căutarea laborioasă permi­țând importante realizări sintetice pe plan artistic.

Concepţia lor a fost total opusă celei a lui Freud, lucru firesc, căci nu au confundat niciodată sexualitatea cu intelec­tualismul. În acest domeniu, cunoş­tinţele lor fură atât de perfecte încât au stabilit principiul că inteligenţa nu depinde niciodată de sexua­litate, descriind perfect tipul hipergenital, insistând perfect asupra slabelor sale resurse intelectuale, încât, astăzi, nu avem nimic de adăugat. Pentru Freud, instigaţiile sexuale sau sublimarea lor imaginară sunt factori de activitate psihologică. Pentru Greci, individul dominat de sexua­litate este un imbecil.

Trebuie să ţinem cont de acest popor evoluat, care a practicat în mod excep­ţional și inegalabil toate activităţile intelectuale, arhitec­tura, sculptura, manifestările estetice pentru care Freud s-a dovedit nebulos, obscur. În ce priveşte domeniul artistic, Freud a făcut următoarea mărturisire: « În materie de artă nu am cel mai mic habar, sunt profan absolut în această materie ». Adevărul este ceva mai complex. Freud a gândit numai şi numai în viziuni, fiind inapt sentimentelor artistice, ceea ce confirmă pustiul mentalităţii sale și modul nostru de a-l considera. Aşa se explică statuile de zei cu capete de ani­male, măştile-grimasă, reproducerile grosolane ce-i împodobeau biroul.

Ce putem spune despre intelectul unui om ce pretinde că a studiat natura omenească vreme de cincizeci de ani, cu o inimă lipsită de orice sentiment, cu un spirit fără simţ şi sens artistic, cu un temperament inexpresiv, pocit de preocupări sexuale, fără muze, fără spontaneitate emoţională, fără bucuria vieţii senti­mentale, lipsit de orice ideal? Cititorul va răspunde singur…

Fragmente extrase din cartea FREUD A MINȚIT, de Dr. Jean Gautier.

Episoadele anterioare:

I-   Despre Sigmund Freud

II – Sigmund Freud, precursor pentru LGBTQ+

III- Sigmund Freud disprețuiește ființa omenească

IV – Sigmund Freud – Apostol Fondator al LGBTQ+

V – Sigmund Freud împotriva inocenței copiilor