Tic-Tac pentru democrație: se apropie de termenul de valabilitate

Incorect Poilitic
Mai 1, 2026

Tic-Tac pentru democrație: se apropie de termenul de valabilitate

Via Trenduri:

Dacă am sta să privim corect, fără isterie și fără alte șabloane, am constata simplu câteva elemente care ne-ar face să tremurăm de indignare. În primul rând evidența că nu există niciun „contract social”. A fost invenția unui deviant care trăia din mila unor bogătași ai vremii, ori foarte proști, ori la fel de devianți ca și respectivul. Aceștia îl „invitau” să le fie oaspete. Astfel, nemâncatul se transforma în îmbuibat pentru a-și expune aberațiile. Care, fie vorba între noi, erau niște tâmpenii cu priză la agramați și cretini cu bani.

 

Ideile egalitariste sunt false din concept. Atâta timp cât unul e mai înalt decât celălalt, altul gras sau slab s.a.m.d. orice egalitarism e un reducționism fără sens. Democrația este un egalitarism fals în fața legii. Dacă îmi spuneți că aveți aceleași drepturi în fața legii cu Soros, Musk sau mai știu eu cine altcineva(dintre cei vizibili!), atunci e clar că halucinați și trăiți în iluzie. Gândiți-vă doar că băsescu nu a plătit și nu va plăti nimic pentru ticăloșiile făcute. Iată de ce nu există nicio egalitate, ci doar un slogan care le este vândut proștilor.

Libertatea asigurată de stat e o iluzie! În toate societățile așa-zis democratice, libertatea e un slogan, limitându-se la „dreptul” tău de a comenta pe temele decise de cei invizibili. Nu există libertate reală și cel mai bine s-a văzut în așa-zisa pandemie COVID. Ați uitat de oamenii închiși în propriile case, transformate în pușcării ale statului, de contestarea drepturilor asupra propriului corp și de atâtea alte aberații pe care le-am văzut cu ochiul liber și pe care le credeam imposibil de pus în practică? Iar aici vorbim despre societățile care se bat cu cărămida-n piept că sunt „democratice”, că respectă așa-zisele „drepturi ale omului” și restul sloganelor asociate. Când cineva pretinde că-ți dă libertatea, pur și simplu, doar pretinde asta, în realitate făcându-se stăpân peste libertatea ta. E ceva mult mai periculos decât crezi întrucât atunci când știi că nu ești liber, cel puțin cauți să fii liber, dar când ești anesteziat și ți se spune că ești liber, te afunzi în iluzie, clădindu-ți singur pușcăria.

Iată-ne în fața realității. Toți pilonii pe care se fundamentau credințele noastre în „democrație”, „libertate”, „stat de drept” s.a.m.d. zboară precum o vrabie în momentul în care ești pus în fața evidenței. Totul e înșelăciune și înșelăciunea e totul în această lume!

De-aici ajungem la chestiunile practice. În democrație se votează, așa cum se vota în Atena antică. Se uită însă că democrația ateniană era, în realitate, o masă de aristocrați care decideau, în timp ce munca era asigurată de sclavi. Ce s-a schimbat de atunci? Singurul lucru e că sclavii au impresia că trăiesc în democrație, în timp ce numărul aristocraților decidenți a scăzut, iar ei sunt ascunși de public. Înțelegeți?

Întrebarea numărul 1 este aceeași de când s-a instituit democrația: DE CE SE VOTEAZĂ? Cum e posibil ca votul unui retardat, care votează promisiuni și nu știe pe ce lume se află, să valoreze la fel cu cel al unui om cu adevărat instruit și conștient de ceea ce vrea, care votează în numele unor principii? Ar fi fost și varianta votului cenzitar, dar și aceea era nedreaptă întrucât în clasa celor care votau erau destui prostovani, dilii, ratați, oameni bun de nimic s.a.m.d. Dovada cea mai bună a eșecului sistemului cenzitar e aceea că s-a ajuns la votul universal și, în final, la aberațiile prezentului. Ceea ce ne conduce la concluzia cât se poate de logică, anume aceea că votul e o prostie. Sau, ca să fiu mai categoric, o înșelăciune. O societate nu se poate dezvolta prin vot deoarece votul este despre „ce îmi iese și mie din chestia asta”, eventual de la celălalt.

Dar putem lăsa principiile și dilemele de-o parte dacă ne uităm la ceea ce se petrece acum în societate. Pentru a-și păstra „locul câștigat”, politicianul a transformat societatea într-un circ, unde se votează nu după vreun raționament fundamentat de ceva, ci după cât e de diliu, tembel, deviant s.a.m.d. e cel propus la vot de procesul electoral. Așa s-a ajuns să avem în funcția de președinte un papițoi cu probleme psihice grave, dar pe care nu e OK să le afirmi că, deh, și nebunii au drepturi. Similar e peste tot în lume. Uitați-vă doar la ceea ce se petrece în SUA, anume la lupta fostului președinte – un bolnav vizibil de demență senilă, care avea nevoie de o întreagă echipă pentru a merge zece pași în linie dreaptă fără să facă nicio gafă – cu actualul președinte, un narcisist aflat în stadiul mediu de instaurare a demenței, care adoarme în timpul întâlnirilor și care are o singură satisfacție, anume cea de a vedea „heavy bombings”. Pe cine să alegi dintre cei doi boșorogi bășinoși?

Nu cred că mai trebuie multe argumente pentru a se înțelege că votul nu e și nu a fost niciodată o soluție reală de dezvoltare. De altfel, toate dezvoltările masive de infrastructură s-au făcut prin măsuri tiranice, nu prin vot; prin înțelegerea pe sub masă a așa-ziselor forțe politice care, la ordin, n-au mai pus la îndoială proiectul care devenise „necesar”.

Nu cred că e cineva care nu-mi dă dreptate. Însă, chiar dacă e așa, apare instantaneu un semn de întrebare: „Așa e, omule, dar ce pui în loc?”. Astfel ajungem în acea „demonstrație-capcană” prin care ni se induce în eroare, din nou, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Când afirmi ceea ce am spus anterior, ți se răspunde cu șablonul: „Da, ai dreptate, dar până acum nu s-a găsit nicio metodă mai bună!”. Și e logic să nu se fi găsit, doar interesul este să nu se găsească întrucât altfel societățile s-ar remodela, iar paraziții ar dispărea.

Dacă vei porni de la om și de la principiile sale naturale, vei înțelege că votul și democrația sunt o tâmpenie absolută.  Oare în gospodăria omului se votează dacă să se meargă la săpat grădina, dacă să se curețe grajdiurile, dacă să se meargă la masă s.a.m.d.? Dar în comunitate, atunci când e o urgență, se votează dacă să se iasă pentru ca lumea să se apere de o inundație, dacă să se meargă la un incendiu s.a.m.d. Chiar și atunci când e vorba de proiecte care-i implică pe toți membrii comunității, oare se votează sau se iau deciziile într-un mod diferit, în care cei mai gospodari au cumva întâietate? Nu cumva tot ceea ce numim dezbatere este de fapt cea mai mare înșelătorie? Culmea, dezbaterea și compromisul au ajuns ideologia de bază a Uniunii Europene. Dar oare ce era de dezbătut în ceea ce privește tentativele tiranice din timpul pseudo-pandemiei, în care acea cvasi-coruptă Uniune Europeană încerca să mă convingă de aberația că nu sunt stăpân pe propriul corp? Cum ne-am putea întâlni la jumătate într-o astfel de dezbatere?

V-am expus doar câteva aspecte pentru a ridica vălul de pe cea mai mare înșelătorie a prezentului. Dacă vei înțelege că ceea ce trăiești este o înșelăciune, vei putea să privești către esența a ceea ce e și, mai ales, a ceea ce ar trebui să fie societatea. Ce oare garantează că trăncăneala inutilă denumită „dezbatere”, pe orice temă, poate genera ceva bun? Aiurea, scopul întregului zgomot generat la nivelul societății este unul singur: acela de a te înșela, de a te face să-ți pierzi inutil și în cel mai prost mod timpul. Pentru că altfel decât mâncându-ți inutil timpul, cei din umbră nu-și pot desăvârși planurile ticăloase.

Oare ce-l interesează mai mult pe un pensionar amărât: să ia o pensie mai mare, care să-i permită un trai decent sau să aibă „dreptul la vot”. Cu toate că logica ne-ar spune că prima variantă, un sondaj corect ne-ar arăta că majoritatea celor întrebați ar opta pentru varianta a doua. În asemenea hal e îndobitocit omul!

Ceea ce vreau însă să vă spun este cu totul altceva, anume faptul că timpul ticăie, curge nemilos și s-a ajuns deja la momentul în care democrația nu mai e o opțiune reală. Căderea Occidentului e exemplul cel mai relevant. Atenție, nu vreau să spun că modelul alternativ este unul tiranic. Faptul că o tiranie o duce mai bine nu înseamnă că aceasta este cheia, ci totul se învârte în jurul altei variabile care va remodela societățile noastre, anume capacitatea de optimiare și auto-echilibrare, de înlocuire reală și găsire a celei mai bune variante. S-a spus că votul popular garantează că statele nu se vor transforma în tiranii ereditare. Într-adevăr, statele nu s-au transformat în monarhii ereditare, dar au virat-o către o structură oligarhică, dominată de prostie. Iar o societate proastă nu are sorți de izbândă.

În câteva articole viitoare îmi propun să vă prezint ceva care va răsturna total modul în care vedeți lumea și societatea. Dar, pe moment, mă opresc aici, provocându-vă să vă gândiți la ceea ce v-am enumerat în articolul de față.