Mircea Eliade îi dă muie lui Cătălin Avramescu

Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruința Mișcării Legionare. Un neam care a dovedit uriașe puteri de creație, la toate nivelurile realității, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democrație balcanizată și într-o catastofă civilă.

Puține neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuți ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limbă romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de state din sud-estul Europei. Puterea de creație spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuți – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-și fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-și sfârșească viața în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaște-o istoria, surpat de mizerie și sifilis, cotropit de jidani și sfârtecat de străini, demoralizat, trădat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinților noștri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată. Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laș, astăzi, îmbătat de vorbe și alcool, imbecilizat de mizerie și paralizat de trădare. Cine nu se îndoiește de destinul neamului nostru nu se poate îndoi de biruința Mișcării Legionare.

Cred în această biruință pentru că, înainte de toate, cred în biruința duhului creștin. O mișcare izvorâtă și alimentată de spiritualitatea creștină, o revoluție spirituală care luptă în primul rând împotriva păcatului și nevredniciei – nu este o mișcare politică. Ea este o revoluție creștină. Cuvântul Mântuitorului a fost înțeles și trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creștine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluție creștină cu toată ființa sa; niciodată cuvântul Mântuitorului n-a fost înțeles ca o revoluție a forțelor sufletești împotriva păcatelor și slăbiciunilor cărnii; niciodată un neam întreg nu și-a ales ca ideal de viață călugăria și ca mireasă moartea.

Astăzi lumea întreagă stă sub semnul revoluției. Dar în timp ce alte popoare trăiesc această revoluție în numele luptei de clasă și al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Mișcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail si va birui prin harul dumnezeiesc.

De aceea, în timp ce toate revoluțiile contemporane sunt politice, revoluția legionară este spirituală și creștină.

În timp ce toate revoluțiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om, revoluția legionară are drept țintă supremă mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Căpitanul. De aceea, sensul Mișcării Legionare se deosebește de tot ceea ce s-a făcut până astăzi în istorie, și biruința legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuților neamului nostru, o Românie vrednică, demnă și puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viață europeană.

Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mișcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluție spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Așa s-a născut omul nou al Creștinismului, al Renașterii etc., dintr-un desăvârșit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruință a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naște printr-o adevărată trăire și fructificare a libertății. Cred în biruința Mișcării Legionare pentru că cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic și economic. Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele de conservare, lașitățile care zac în sufletul fiecăruia, frica – toate acestea sunt înfrânte. Legionarul nu mai e robul determinismului și al instinctelor biologice. El știe că „n-are niciun interes”, că „n-are nimic de câștigat”, integrându-se în Legiune. Dimpotrivă, știe că va fi lovit în interesele lui, că viața va fi mai grea, că poate va intra în temnițe sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate „interesele” și instinctele acestea, care „determină” viața fiecărui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderării la Mișcarea Legionară. Se poate spune, fără urmă de paradox, că singurii oameni care cunosc și trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.

Cei care nu cunosc Legiunea, ca și cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre „dictatură” și se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mișcare în care „personalitatea” este strivită și libertatea suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altădată de subita admirație a oamenilor noștri politici pentru „personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica „personalitățile”. Îi întrebam atunci câte „personalități” a creat regimul libertății lor. Unde sunt? Care sunt? Și mai întrebam ce au făcut politicienii noștri pentru oamenii cu adevărată „personalitate”, care au ieșit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor, și au fost osândiți la o viață de mediocritate și jertfă. Ce au făcut politicienii noștri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotruș, un Camil Petrescu, un Perpessicius și alții? Ce-au făcut politicienii pentru generația tânără de cărturari, artiști, tehnicieni și gânditori? Care este tânărul cu „personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic și l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putința să-și fructifice inteligența sau talentul pentru binele obștesc? Eu știu că au fost „descoperiți” o sumă de afaceriști precoci, secretari „inteligenți” și lichele domestice, cu care s-au „întinerit” cadrele partidelor. Apologeții aceștia de ultimă oră ai „personalității” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriți.

Le aminteam cu alt prilej că în cele mai disciplinate și mai severe ordine călugărești catolice s-au putut înălța totuși destule personalități. Un Thomas din Aquino nu seamănă cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Sales. Personalitatea crește și rodește pretutindeni, și cu cât e mai severă disciplina, cu atât “personalitatea” se definește mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasă a se înțelege ponegritorii Legiunii. Disciplina crește și promovează personalitățile – pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuți, asupra instinctelor sau anarhiei tale lăuntrice. Actul de ascultare îți dă ție comanda asupra bestiei din tine, asupra vieții biologice care încearcă să te mențină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întărește pe tine, îți făurește personalitatea. De aceea cavalerii medievali și feudali au fost atât de liberi și de dârji; pentru că juraseră credință (fides, trust, treve) unui șef…

Cred în biruința Mișcării Legionare pentru că cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele prin libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubește și fă ce vrei!”. Cel care iubește cu adevărat e liber. Dar dragostea transfigurează pe om și libertatea pe care și-o dobândește insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face să sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt frați. Și este atât de puternic valul de dragoste, încât dacă n-ar fi decât el singur, și tot ar trebui să nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruința Mișcării Legionare.

Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluția creștină a omului nou; cred în libertate, în personalitate și în dragoste. De aceea cred în biruința Mișcării Legionare, într-o Românie mândră și puternică, într-un stil nou de viață, care va transforma în valori spirituale de universală circulație bogățiile sufletului românesc….

 [Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]