Home / Chestiunea Jidănească / Pogromul de la Iași – Între Falsificare și Adevăr Istoric

Pogromul de la Iași – Între Falsificare și Adevăr Istoric

Vasilică Militaru
Incorect Politic
Iunie 24, 2021

 

POGROMUL DE LA IAȘI ÎNTRE FALSIFICARE ȘI ADEVĂR ISTORIC

POGROMUL DE LA IAȘI ÎNTRE FALSIFICARE ȘI ADEVĂR ISTORIC

 

1.Prolog

Este cunoscut faptul că un grup numeros de evrei din Iași a fost supus unor violențe, iar unii dintre ei au fost uciși prin împușcare în zilele de 29 și 30 iunie 1941. Mulți dintre supraviețuitori, unii fiind deja răniți, au murit în condiții inumane de transport, până la destinațiile Călărași și Podul Iloaiei, în cele două trenuri denumite „trenurile morții“. Prin amploarea și prin numărul de morți rezultat, este cel mai mare pogrom asupra unor etnici evrei desfășurat pe teritoriul României, din toate timpurile. Nu despre vinovăția unor autorități române sau germane vom discuta acum.

Vom demonstra faptul că redactorii Raportului Final au indus în eroare opinia publică românească și internațională, prin prezentarea falsă a numărului de 14.850 (fix paisprezece-mii-opt-sute-cincizeci, nici unul mai mult sau mai puțin) de victime în urma evenimentelor din 29-30 iunie 1941, cunoscute ca „Pogromul de la Iași“.

Conform unor date statistice ale vremii, la prelucrarea cărora au participat atunci și vreo două mii de evrei, acceptate ca fiind valide și de către cercetătorii I.N.S.H.R. E.W., în realitate, numărul victimelor din iunie 1941 nu poate depăși 3.468 de evrei uciși și morți la nivelul județului Iași.

În studiul nostru am luat ca reper central „Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România“, publicat la Iași, Editura Polirom, 2004. Președintele Comisiei a fost Elie Wiesel, de aceea el este cunoscut și ca Raportul Final Elie Wiesel (denumit în continuare Raport Final E.W.).

Menționăm faptul că acest Raport Final E.W. nu a fost adoptat niciodată de Parlamentul României și nici asumat de vreun Guvern al Statului român. Deci el nu are valoarea unui document de Stat și nici nu are autoritatea unei legi sau a unui act normativ.

Președintele Ion Iliescu afirma în mod oarecum corect: „Dintre evenimentele cele mai grave menționăm pogromul de la Iași, din iunie 1941, când au pierit câteva mii de evrei.(…) Raportul Comisiei va fi prezentat peste câteva săptămâni, la o reuniune a Comisiei, la București. Documentul va constitui baza întregii activități de continuare a investigării acestui tragic fenomen și de informare a opiniei publice, în special a tinerei generații“ (citat din „Alocuțiunea Președintelui României, domnul Ion Iliescu, la reuniunea consacrată comemorării Zilei Holocaustului în România – 12 octombrie 2004“, Raport Final „E.W.“, p. 8).

Așadar, însuși președintele Ion Iliescu, care avizase constituirea Comisiei „Elie Wiesel“, a precizat că în evenimentele de la Iași au murit „câteva mii de evrei“ (nicidecum 14.850) și că Raportul Final „E.W.“ elaborat în anul 2004 „va constitui baza întregii activități de continuare a investigării acestui tragic fenomen“.

Deci, Raportul Final „E.W.“, care sună mai mult a sentință definitivă și irevocabilă, nu este decât un Raport Preliminar al cercetărilor viitoare privind „holocaustul din România“. Altfel, dacă Raportul Final „E.W.“ ar fi conținut concluziile finale privind fenomenul „holocaustului din România“, nu se mai justifica înființarea din anul 2005 și funcționarea – în condiții de legalitate discutabile – timp de 16 ani a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (I.N.S.H.R. „E.W.“).

Regretabil este faptul că nici una dintre datele aproximate, avansate în Raportul Final „E.W.“, nu a fost corectată sau măcar apropiată de o dată precisă, după 15 ani de „cercetări asidue“ ale I.N.S.H.R. „E.W.“, plătite de la Bugetul de Stat al României. În mass media circulă, an de an, un veritabil folclor, amplificat până la hiperbola literară, privind numărul victimelor „Pogromului de la Iași“.

În spațiul public românesc s-a inoculat în mod eronat ideea că abordarea critică a datelor și informațiilor expuse în Raportul Final „E.W.“ ar constitui o infracțiune. Pe post de sperietoare pentru istoricii și cercetătorii români se află prevederile O.U.G. nr. 31/2002, art. 6, alin. 1): „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“. Dar O.U.G. nr. 31/2002 nu conține prevederi referitoare la vreo infracțiune, în cazul comentariilor aduse unor texte din Raportul Final „E.W.“, care nu poate fi decât cel mult o bază de lucru pentru cercetarea „holocaustului din România“. A indica niște date eronate utilizate de istoricii Comisiei Internaționale și de cei ai I.N.S.H.R. „E.W.“, inclusiv despre problema holocaustului, nu poate să constituie o infracțiune de negare, minimalizare etc., a holocaustului, ci un act de reabilitare a unui adevăr istoric.

În aceste condiții, dorim să venim în sprijinul cercetătorilor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, cu argumente științifice indubitabile descoperite chiar în publicațiile acestei instituții guvernamentale și în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.).

 

 

2.„Pogromul de la Iași“ între adevăr și mistificare

 

Vom demonstra faptul că „pogromul de la Iași“ a generat un număr total de maxim 3.468 de evrei uciși și morți în urma tratamentelor aplicate, contrar legendei falsificate începând de la „câteva mii“, „5.000 pînă la 6.000“, „8000“, „cel puțin 12.000“, „peste 12.000“, „peste 13.000“, „14.850“ și ajungând la „cca.15.000“ de evrei uciși.

Dintr-un total de 424 pagini, Raportul Final E.W. alocă „pogromului de la Iași“ numai 7 (șapte!) pagini – de la 118 la 124. Fără nici o explicație suplimentară, la pagina 124 se conchide în mod abrupt: „În total, în timpul pogromului de la Iași au fost uciși 14.850 de evrei. S.S.I.-ul românesc a făcut cunoscut că 13.266 de evrei au murit, în timp ce cifra avansată de Comunitatea evreiască era de 14.850. În august 1942, armata de la Iași care recruta forță de muncă a raportat că nu a găsit 13.868 de evrei“.

Despre raportul „armatei de la Iași care recruta forță de muncă“, din august 1942, preferăm să discutăm detaliat și aprofundat într-o altă lucrare, mai ales că nu l-am găsit în formă integrală. Ar necesita prea mult timp și spațiu, în condițiile în care cercetătorii Comisiei au indus ideea lipsei de credibilitate sau au ignorat majoritatea documentelor emise de autoritățile românești cu privire la aceste evenimente.

De unde a apărut acest număr de 14.850 de victime?!

Este inexplicabil că editorii Raportului Final – Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din S.U.A.) și Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și primul director al I.N.S.H.R. „E.W.“) – să expună, pe numai 7 pagini, ceea ce ar constitui cea mai serioasă dovadă privind uciderea în masă a unor evrei pe teritoriul României. În locul probelor documentate cu acribie științifică, editorii Raportului au preferat preluarea unei fabulații difuzate în anul 1946 de Matatias Carp, ducând în derizoriu un subiect marcant al comunității evreiești din Iași.

În CARTEA NEAGRĂ, Suferințele evreilor din România, 1940-1944 (vol. I, Atelierele Grafice, SOCEC & Co, S.A.R., București, 1946), la pag. 25, Carp afirma: „În zilele de 29 și 30 Iunie 1941, au fost omorâți la Iași, la chestura de poliție, pe străzi și în case, de către polițiști și soldați, români și germani, câteva mii de evrei“. Matatias Carp prezenta în nota explicativă de la subsolul paginii: „Cifra exactă nu a fost stabilită. Din declarațiile unui ministru din guvernul român de după 23 August 1944 (I. Hudiță), primul care a vizitat Iașii după armistițiu, rezultă că pogromul dela Iași și din trenurile morții, au produs peste 12.000 victime“.

Același autor, în vol. II al CĂRȚII NEGRE, din anul 1948, avea să conteste această cifră avansată tot de el, catalogând-o „legendă povestită“.

Deci peste numai doi ani, Matatias Carp afirma la pag. 13 a volumului al II-lea din CARTEA NEAGRĂ, subintitulat „Suferințele evreilor din România, în timpul dictaturei fasciste, 1940-1944“ (vol. II-A, Pogromul dela Iași, Societatea națională de Arte Grafice «Dacia Traiana», București, 1948), cităm:  „Nu se va cunoaște niciodată numărul exact al victimelor progromului de la Iași. Chiar dacă nu este de 12.000 cât povestește legenda, desigur însă că întrece cu mult jumătatea acestei cifre. Dosarul judiciar al pogromului a stabilit cifra de 8.000 de morți“.

După război, la Parchetul Curţii din Bucureşti, Cabinetul Criminalilor de Război, în temeiul Legii nr. 291/1947 privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război, împotriva păcii ori umanităţii, la 5 iunie 1948 a început „Procesul masacrelor din Iaşi“, în timpul căruia au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de comandă din cadrul Armatei, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului, 4 militari, 22 de gardieni şi 21 de civili. La 26 iunie 1948 a fost publicată sentinţa“ (Gheorghe Voicu; I.N.S.H.R. „E.W.“, Pogromul de la Iaşi. 28-30 iunie 1941 – prologul Holocaustului din România, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 142-143).

Deși Matatias Carp prezintă multe date din Procesul penal al pogromului, acesta nu prezintă nici un extras din dosarul judiciar unde s-a consemnat „cifra de 8.000 de morți“ sau un alt număr de morți.

 

II.1. Procesul masacrelor din Iași – analiza declarațiilor martorilor principali

În privința Dosarului procesului penal din anul 1948, este evident că Matatias Carp a avut acces la acesta, din moment ce prezintă în volumul al II-lea al CĂRȚII NEGRE mai multe depoziții ale martorilor și acuzaților din proces, precum și un „Extras din decizia nr. 2.628 din 26 iunie 1948 a Curții București, Secțiunea I penală (Dos. Nr. 2.946/1948)“ (cf. Matatias Carp, op. cit., pp.157-158).

Mai mult, martorii de la Serviciul de Salubritate răspund în fața acuzatorului public, la întrebarea privind justețea numărului de 254 de cadavre descoperite în Cimitirul Israelit din Iași. Aceste interogatorii, desfășurate în anul 1945, ne dezvăluie adevărul crud că numai 254 cadavre ar fi fost înhumate acolo în iunie 1941 și dezgropate cel mai probabil după război.

Martorul Vlad Marievici, fost șef al Serviciului Salubrității la Primăria Iași, audiat în ziua de 21 iulie 1945, a declarat: „Asupra faptului de care mă întrebați, dacă cifra de 254 de cadavre ce sunt îngropați în cimitirul Israelit este cea justă, eu cred că nu, și această credință mi-o întemeiez în primul rând pe comunicatul dat imediat, care menționa un număr de 500 de iudeo comuniști și apoi ceiace am văzut eu în Curtea Chesturii și în Aleia Alexandri când mi-am făcut convingerea că sunt mai mult de 500 de cadavre“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 144).

Dar „mai mult de 500 de cadavre“ nu înseamnă, în nici un caz, 14.850 de cadavre!

Șeful Salubrității ieșene a expus faptul că, în ziua de Duminică, 29 iunie 1941, a fost solicitată o singură mașină pentru deplasarea unui număr nespecificat de cadavre din curtea Chesturii la Cimitirul Israelit: „Într-adevăr, pe la orele 11 a venit un sergent cu un jandarm, cerând o mașină închisă. Eu am dat această mașină și șoferul mi-a spus după aceia pe la ora 2, când s-a întors. că a dus cadavrele la Cimitirul israelit din Curtea Chesturei. Nu rețin numele șoferului. (…) Luni 30 Iunie 1941, am venit ca de obiceiu la serviciu și imediat am primit ordin telefonic de la Chestură să mă prezint cu tot utilajul de transport, la Chestură, atât camioane cât și căruțe. (…) Au fost puse atunci la dispoziție patru camioane și 24 de căruțe din Depoul Sărăriei. Nu am auzit că au fost îngropate cadavre în altă parte decât la Cimitirul Israelit. Știu că în mod absolut izolat niște căruțe de a Primăriei dela Depoul Abator, din ordinul Comisiei 5-a, cel puțin așa s-au justificat ei, ar fi dus un număr de 9 cadavre la vărsătoarea Bularga, cadavre care au fost ridicate de o mașină a Primăriei și duse la Cimitirul Israelit“ (cf. Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 143).

Nici un judecător serios, respectând actul de justiție, nu ar fi luat în calcul alegația unui martor care se contrazice în propria declarație din anchetă.

Martorul Marievici afirma în mod mincinos: „La Chestură în dimineața de luni nu am fost lăsat să intru în curte“, dar câteva fraze mai jos expunea: „Mai adaug că am văzut și eu gardul prin care am sărit în curtea construcțiilor din aleia Alexandri. Cum era acolo un morman întreg de cadavre am întrebat… “. Pentru a sări gardul din fundul curții Chesturii spre Aleea Alecsandri, Marievici trebuia să fi intrat în curte.

Depoziția martorului Vasile Spinosu, fost șofer la Serviciul Salubrității din Primăria Iași, audiat în ziua de 26 iulie 1945, conține:  „…apoi ceiace am văzut eu în Curtea Chesturii și în Aleia Alexandri când mi-am făcut făcut convingerea că sunt mai mult de 500 de cadavre  mi-am dat seama că sunt mai mulți morți decât 254 cât mi se spune că au fost îngropați în Cimitirul Israelit“.

Ce a văzut Vasile Spinosu în Curtea Chesturii, în dimineața zilei de 30 iunie 1941, aflăm tot din depoziția lui de martor: „Ne-am dus la Chestură unde Marievici a intrat înăuntru și după 10 minute a venit și ne-a spus că eu să mă duc să aduc salopete dela morgă, iar celorlalte mașini le-a spus ca să intre în curte. Dela morgă am venit și am intrat și eu în curtea Chesturei. În curtea Chesturei erau cadavre clădite ca o stivă de lemne pe o lungime de vreo patru, cinci metri și pe o lățime de un metru. În dreapta, lângă poartă erau unii care mai trăiau însă schilodiți și masacrați în mod barbar“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 145).

Așa cum s-a probat în procesul penal din anul 1948, au intrat dimineață 3 camioane și au încărcat câte un transport de fiecare, apoi camionul lui Vasile Spinosu a cărat cadavrele din curtea Chesturii în opt transporturi. Spinosu a mai văzut un singur transport al unui alt camion condus de Grimacolschi pe ruta către Cimitirul Israelit. Atunci se pot număra cu aproximație cadavrele transportate din curtea Chesturii în ziua de 30 iunie 1941.

Spinosu a declarat: „Eu am făcut opt transporturi la Cimitirul Israelit fiecare transport cca. 20-30 de persoane. (…) Eu cu mașina mea nu am dus cadavre decât la Cimitirul Israelit. (…) Deasemenea nu am mai văzut pe traseul acesta (Chestură-Cimitirul Israelit – n.n.) un alt camion, făcând transporturi de cadavre – afară de un singur transport făcut de șoferul Grimacolschi Ion. Ori după cum am spus, la salubritate se prezentase patru camioane pe care le-am văzut totuși încărcând morți pe străzi“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 145).

Spinosu a făcut opt transporturi cu camionul, de dimineață până la ora 4 după-amiaza, conform declarației sale. Este evident că celelalte trei camioane și 24 căruțe au cărat cadavrele aflate dispersate pe străzi, în canale, în blocuri și în curțile unor case. Aceasta presupune un timp mai îndelungat de deplasare și încărcare, nefiind preluate de la punct fix ca pe acelea din curtea Chesturii. Vă imaginați cam câte camioane ar fi fost necesare pentru a transporta peste 10.000 de cadavre de pe străzile orașului Iași într-o singură zi? Spinosu a declarat că doua zi a stat acasă și a treia zi a fost trimis la Podul Iloaiei pentru transportul cadavrelor din gară descărcate din unul dintre „trenurile morții“.

Declarațiile lui Spinosu necesită câteva observații.

  1. De unde știa câte cadavre erau încărcate în camion, dacă el declară în anchetă „Eu personal nu m-am mișcat din cabina de conducere“?
  2. Cum să fi văzut el cadavrele din Aleea Alecsandri, o străduță îngustă aflată în spatele curții Chesturii, dacă n-a coborât din cabină?
  3. Afirmația lui Spinosu „Ne-am dus la Chestură, unde Marievici a intrat înăuntru și după 10 minute a venit“ contrazice declarația martorului Marievici, șeful său, care a afirmat în anchetă: „La Chestură în dimineața de luni nu am fost lăsat să intru în curte“.

Să facem un calcul matematic simplu. La un transport de 20-30 de cadavre pe o tură, făcând 8 ture, și cu un singur camion care a mai făcut o tură, la care adăugăm faptul că celelalte trei camioane au intrat dimineață la încărcat în curtea Chesturii, rezultă 12 transporturi de camion cu 20-30 de cadavre. Aceasta în data de 30 iunie 1941. Deci rezultatul final este între 240 și 360 cadavre transportate din curtea Chesturii și îngropate în Cimitirul Israelit în data de 30 iunie 1941. Mai adăugăm și 9 cadavre preluate de un camion de la vărsătoarea Bularga duse tot la Cimitirul Israelit, precum și un transport (sau chiar mai multe) de cadavre, preluate de un singur camion din Curtea Chesturii în ziua de 29 iunie 1941.

Știm sigur că anchetatorii din procesul penal cunoșteau faptul că în Cimitirul Israelit se aflau numai 254 de cadavre îngropate. Dacă scădem 2.717 de evrei morți în cele două trenuri, unde să fie restul până la 14.850 de cadavre și cine le-a cărat?

Conform datelor din proces, dacă un camion a cărat într-o zi între 160 și 240 de cadavre, era nevoie de 50 până la 75 de camioane pentru transportul a 12.000 de cadavre într-o zi sau de minim 12 zile de lucru cu 4 camioane ale Salubrității ieșene. Dacă aceste cadavre ar fi fost duse într-un loc din afara Iașiului, pentru a fi ascunse, timpul de transport s-ar fi majorat în mod extrem.

Este evident că cele 24 de căruțe care s-au aflat prin periferiile Iașiului nu puteau să se deplaseze măcar cu jumătate din viteza unui camion. Martorii din proces au declarat cum căruțașii îmbătați s-au ocupat de jefuirea cadavrelor, mai mult decât de transportul lor, sau cum au adunat 9 cadavre depozitate la vărsătoarea Bularga, care au fost preluate apoi de un camion, pentru a fi duse la Cimitirul Israelit.

Deși Spinosu nu precizează înălțimea stivei de cadavre, vă rog să vă imaginați cam câte mii de cadavre (sau măcar câte sute) puteau să încapă pe o suprafață de 4 sau 5 metri pătrați, după descrierea șoferului.

Marievici expune și el: „Când s-a deschis poarta am văzut o stivă de cadavre (atenție că o stivă nu înseamnă mai multe stive, deci era aceeași stivă descrisă de Spinosu – n.n.) așezate ca lemnele, așa fel că mașina nici nu a putut intra prea mult în curte“.

Deducem că autoritățile bolșevice nou instaurate la putere au descoperit în Cimitirul Israelit din Iași numai 254 de evrei îngropați în una sau mai multe gropi comune. Nici o sursă evreiască nu specifică despre această descoperire. Totul este trecut sub tăcere în acest caz.

 

II.2. Procesul masacrelor din Iași – depozițiile martorilor principali ai Comunității evreiești

În anul 1945, unul dintre șefii Comunității Evreilor din Iași nu avea cunoștință de cei 14.850 de morți în „Pogromul de la Iași“.

Suspect este și faptul că Matatias Carp a prezentat în vol. II al cărții sale numai un fragment denumit „EXTRAS din depoziția lui Avram Hahamu, Vice-președinte al Comunității Evreiești din Iași, audiat la 2 martie 1945 de către Acuzatorul Public Mihai Popilian“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 65).

Ce avea de ascuns Matatias Carp, care nu a publicat toată depoziția acestui martor important? Este inadmisibil ca tocmai declarațiile unuia dintre șefii Comunității Evreiești, privind asasinatele de la Iași, care constituiau obiectul principal al anchetei penale deschise de autoritățile bolșevice, să nu fi fost expuse integral de Matatias Carp.

Vice-președintele Comunității Evreiești din Iași ar fi trebuit să aducă probele de forță privind capetele de acuzare în procesul penal al „Pogromului de la Iași“ și să indice martorii cheie ai procesului. Cu siguranță că vice-președintele evreimii din Iași cunoștea numărul real al victimelor Pogromului. Dovadă este faptul că acesta afirma în anchetă că a fost întocmit un referat amănunțit privind numărul evreilor morți în urma bombardamentelor aviației sovietice asupra Iașiului.

Cum este posibil ca, într-un raport al S.S.I., doi informatori evrei (conform lui Alex Mihai Stoenescu) să indice faptul că, în 1942, Comunitatea evreilor din Iași și-a numărat 13.266 de morți, Raportul Final să afirme că aceeași Comunitate și-a adjudecat 14.850 de morți, iar în anul 1945 vice-președintele Avram Hahamu să nu prezinte procurorilor tabelele cu decedații, adunate de la sinagogile din Comunitate sau să reclame dispariția acestor tabele?

Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.) conține toate aceste informații ignorate de membrii Comisiei „Elie Wiesel“ și de cercetătorii „științifici“ ai I.N.S.H.R. „E.W.“ Deși constituită abia din anul 2014, prețioasa Arhivă a C.S.I.E.R. conține dosare preluate inclusiv din arhiva Federației Comunităților Evreiești din România. Am numărat peste 2.446 file (aproximația provine din faptul că un dosar nu are precizat numărul de file), care conțin date și informații despre „Pogromul de la Iași“.

Probăm afirmațiile cu indicarea poziției 973: „Nr. dosar III 1072; Tribunalul Poporului, Procesul Progromului de la Iași, al evacuărilor din Iași cu trenul morții. Proces verbal de interogatorii, declarații martori, informatori; Evacuări din Iași. 1945-1947, 1951; 275 file; sursa Diferite arhive“[1].

Vice-președintele Hahamu a declarat că în ziua de 26 iunie 1941 a avut loc un bombardament sovietic asupra orașului Iași. În urma acuzelor Chestorului de Poliție privind implicarea populației evreiești în semnalizarea nocturnă a avioanelor, acesta a întocmit un Memoriu împreună cu un avocat evreu. În Memoriul Comunității Evreiești din Iași, prezentat Chesturii în data de 28 iunie 1941, se expunea faptul că „au fost până în acel moment 38 de morți și peste 100 de case evreești bombardate în cartierele periferice ale orașului, unde locuia populația evreiască săracă“.

Nici „Declarația de martor a Ing. Israel Schleier, dată înaintea Acuzatorului public Mihai Popilian“, nu prezintă vreo dată concretă, nici măcar aproximativă, despre numărul victimelor sau despre gropile comune din Iași. Acesta a fost un martor ocular important care a făcut parte din delegația Comunității evreiești, prezentă la Chestura de Poliție în ziua de 27 iunie 1941, pomenită anterior de vice-președintele Comunității Evreiești din Iași. Schleier a fost arestat la Chestură în 29 iunie și a fost trimis cu trenul morții plecat din Iași către Călărași (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp. 88-94). De menționat că inginerul evreu s-a reîntors în Iași la sfârșitul lunii august 1941.

Aceste declarații de martor ale celor doi evrei marcanți ai Comunității constituie proba indubitabilă a faptului că respectiva Comunitate a Evreilor din Iași avea posibilitatea să numere victimele din timpul pogromului și să adune informații privind măcar una dintre gropile comune pentru cei 14.850 de evrei asasinați (exceptând 2.717 de morți din cele două trenuri, îngropați în alte localități). Și raportul S.S.I. confirmă faptul că evreii obișnuiau să-și facă prezența în sinagogi. Totuși, pentru cine mai și gândește, nu puteau fi ascunse 12.133 de cadavre umane rezultate din asasinatele produse într-o zi. Dacă s-ar fi premeditat ascunderea cadavrelor, nu s-ar mai fi raportat în mod detaliat descărcarea cadavrelor din „trenurile morții“.

 

II.3. Cazul  masacrului de la Sculeni-Stânca Rosnovanu 

Spre deosebire de asasinatele din Iași, din zilele de 29 și 30 iunie 1941, despre care Matatias Carp este foarte zgârcit cu informațiile concrete, acesta detaliază cu lux de amănunte cazul „Masacrului de la Sculeni“, județul Iași, care avusese loc pe 27 iunie 1941, cu două zile înainte de evenimente de la Iași.

În cazul Sculeni, Matatias Carp prezintă inclusiv un „Raport de expertiză medico-legală“ cu privire la deshumarea cadavrelor din septembrie 1945, întocmit de dr. Vasile Hurghișiu, medic legist al Tribunalului Iași. În anul 1945, la Stânca Rosnovanu (aproximativ 14 km de Iași) au fost deshumați 311 evrei (7 copii sub 12 ani, 46 copii sub 18 ani, 91 femei și 167 bărbați) originari din Sculeni (de pe teritoriul basarabean). Acest raport a fost întocmit în urma a două cereri ale Comunității Evreilor din Iași nr. 2171 din 10 Sept. 1945 și nr. 2176 din 12 Sept. 1945. „Din cele două cereri ale Comunității Evreilor Iași, depuse la Parchetul Tribunalului Iași, menționate mai sus, reiese că în ziua de 27 iunie 1941, au fost uciși evrei și îngropați în gropi comune la Stânca Rosnovanu, jud. Iași“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp.77-80).

Dacă pentru 311 de morți a fost nevoie de 3 gropi comune, descoperite la Stânca Rosnovanu, de câte gropi comune ar fi fost nevoie pentru înhumarea a 12.133 de victime asasinate în orașul Iași, în urma pogromului?

Cazul Sculeni-Stânca Rosnovanu ne-a atras atenția sub trei aspecte.

  1. Comunitatea Evreilor din Iași a ținut evidența masacrelor din anul 1941, deci și a asasinatelor din orașul Iași.
  2. În anul 1945, Comunitatea Evreilor din Iași avea posibilitatea să sesizeze autoritățile judiciare despre asasinatele produse în Județul Iași.
  3. Autoritățile bolșevice nou instaurate aveau tot interesul să descopere toate gropile comune unde ar fi fost îngropați evreii uciși, mai cu seamă cei din orașul Iași, pentru a prezenta crimele fostului regim care trebuia denigrat public.

Din datele procesului, așa cum reiese din întrebările acuzatorului public Popilian în cadrul declarațiilor martorilor, în Cimitirul Israelit au fost îngropați numai 254 de evrei.

Este firească întrebarea de ce nu s-au făcut săpături în Cimitirul Israelit din Iași pentru descoperirea cadavrelor din groapa sau din gropile comune unde ar fi fost transportați și îngropați peste 500 de evrei, cum au declarat martorii din proces? Iar dacă săpăturile s-au efectuat, de ce Matatias Carp sau un alt cercetător nu a făcut publice rapoartele medico-legale ca în cazul Sculeni-Stânca Roznovanu?

 

II.4. Procesul mareșalului Antonescu – ignorat de cercetători

De asemenea, cercetătorii Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“ nu au menționat în Raportul Final „E. W.“ probe sau date concrete din „Procesul marii trădări naționale“ din anul 1946, așa cum l-au numit autoritățile bolșevizate din România.

Din cartea Procesul Mareșalului Antonescu, Documente (Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova, București, 1995), aflăm că în acest Proces, desfășurat în anul 1946, în actul de acuzare se vehicula același număr de 8.000 de morți, ca și în Procesul Pogromului de la Iași. Despre „seriozitatea“ autorităților judiciare din acel Proces, al României ocupate de bolșevici, aflăm chiar din desfășurarea interogatoriului: „Ion Antonescu: «Domnule Președinte, eu n-am știut niciodată decât din Actul de acuzare, de 8.000, se spune. Acuma, domnul acuzator public (C. Dobrian – n.n.) vorbește de 10.000. În Actul de acuzare vorbește … n-am știut niciodată. Eu am știut de 2.000 care au fost băgați în gara Iași într-un vagon, presați acolo și au murit de asfixiere și m-am dus și am protestat …»; Președintele: «Comunicatul vorbea de 500.»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte»; Președintele: «500 și spunea că în urma unei provocațiuni»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte»; Președintele: «Nu, nu …»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte, însă mie mi s-a raportat de 2.000 și pentru acești 2.000 am plecat imediat la Iași, personal»“ (Procesul Mareșalului, p. 241).

 

II.5. Cum se născocește o falsificare: numărul morților din curtea Chesturii

Încă din anul 1943, activistul comunist, fostul director politic al cominternistei Ana Pauker și cel care a semnat procesul-verbal de cedare a Insulei Șerpilor din teritoriul românesc, Eduard Mezincescu, afirma în lucrarea Mareșalul Antonescu și catastrofa României (Editura Artemis, București, 1993), cităm: „Date oficiale despre numărul victimelor acestui pogrom nu există nici până azi sau, dacă există, cercetările noastre în arhivele accesibile nu ne-au permis să dăm peste ele. Estimațiile aproximative din Cartea Neagră dau cifrele de 5.000 pînă la 6.000 de evrei uciși“ (Eduard Mezincescu, op. cit., p.106).

La pagina 28 din vol. II, Matatias Carp relata despre numărul evreilor aflați în curtea Chesturii de Poliție din Iași: „Rapoartele oficiale vorbesc de 1.800-2.000 la orele 9 dim. și 3.500-4.000, ba chiar 5.000 pe la amiază. Martorii pomenesc de peste 6.000“.

Pentru a proba existența a 5.000 de evrei în curtea Chesturii, Carp invocă documentul nr. 43, prezentat la paginile 107-110 „Raportul recapitulativ emis de Chestura Poliției Iași cu nr. 99 din 30 iunie 1941 către Ministrul de Interne“. „Spiritele fiind agitate la maximum și întrucât rămânerea evreilor în cursul nopții în curtea Chesturei, unde se găseau aproximativ 5.000, prezenta un mare pericol, neputând fi păziți și datorită faptului că în oraș focurile evreilor comuniști continuau, s-a hotărât de către autoritățile militare și civile (Prefectura de județ și Div. 14), evacuarea în două transporturi afară din Iași“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 109).

Fără să mai citeze vreo sursă, Carp a afirmat în anul 1948: „Martorii pomenesc de peste 6.000“.

Neavând alte probe la vremea anului 1993, după cum singur a mărturisit că „cercetările noastre în arhivele accesibile nu ne-au permis să dăm peste ele“, și pentru a justifica un număr cât mai mare de morți, Mezincescu s-a grăbit să inducă ideea că toți evreii adunați în curtea Chesturii au fost împușcați. Dar Carp nu afirmă acest lucru la pagina 28!

În lucrarea Armata, mareșalul și evreii (ed. a 2-a, rev., București, Editura RAO, 2010), istoricul român Alex Mihai Stoenescu, comentează: „Analiza rapoartelor arată însă că cifrele de 5.000 sau 6.000 de evrei aflați în curtea Chesturii reprezintă sume totale ale celor arestați în case sau pe străzi, în două valuri, dimensiunea «imensă» a curții Chesturii nepermițând în realitate prezența simultană a unui număr atât de mare de oameni. Mai ales că «autoritățile românești au găsit curtea Chesturii ocupată de soldați nemți»! Se conturează însă drept credibilă ipoteza unui grup masiv de aproximativ 3.000 de evrei asupra cărora s-a tras de către militarii organizației Todt, grup din care supraviețuitorii au fost duși la gară în primul transport (2.530 de persoane). Operațiile de strângere a evreilor din oraș continuând, un număr de peste 2.000 de persoane a refăcut mulțimea din curtea Chesturii. Aceștia au constituit subiectul celui de-al doilea transport (1.974 de persoane)“ (Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 360).

Stoenescu sugerează, prin formularea „dimensiunea «imensă» a curții Chesturii“, ideea că aceasta nu avea dimensiunile unui perimetru împrejmuit în care să încapă 5.000 sau 6.000 de oameni. În realitate, curtea Chesturii de poliție era modestă. Nimeni nu a prezentat dimensiunile aproximative ale acesteia, pentru a ne face o imagine despre numărul de oameni care ar fi încăput în interiorul ei.

Am analizat fotografiile prezentate de Matatias Carp în planșele foto expuse în Cartea Neagră.

În Planșa a) intitulată „Curtea Chesturei de Poliție Iași. 30 iunie 1941“, Matatias Carp prezintă o fotografie de arhivă, unde se vede clar doar jumătatea pe lungime a curții, specificând că pe cealaltă jumătate s-ar fi aflat stivele de cadavre: „Printre cadavre răzlețe zac muribunzii și răniții. Stivele de cadavre sunt rânduite dealungul zidului opus clădirii“ (Matatias Carp, op. cit., vol.II, planșele foto dintre paginile 80 și 81).

Data de 30 iunie este eronată întrucât toate probele cu martori expun faptul că evreii adunați în curtea Chesturii în data de 29 iunie, inclusiv răniții, au fost expediați în două etape cu cele două „trenuri ale morții“. În 30 iunie martorii vorbesc doar despre cadavrele din curte.

Dacă jumătate din curte, pe toată lungimea, era plină de cadavre (evacuate cu camionul abia a doua zi), cum au mai intrat ceilalți 2.000 de evrei care au format lotul de 1.974 de evrei din trenul către Podul Iloaiei? Lăsăm la aprecierea specialiștilor să comenteze câte persoane se pot număra în jumătatea de curte din Planșa a). Aceiași experți pot număra victimele umane fotografiate pe Aleea Alecsandri (a se vedea Planșa e) situată în spatele curții Chesturii, care au încercat să se salveze prin fugă, escaladând zidul.

De unde știa Carp, în anul 1948, că pe partea stângă a curții, cum privești dinspre poartă, se aflau stive de cadavre? Mai există și alte fotografii nepublicate? Credem că da.

Șoferul Spinosu de la Salubritate declara în anul 1945: „În curtea Chesturei erau cadavre clădite ca o stivă de lemne pe o lungime de vreo patru, cinci metri și pe o lățime de un metru“. Șeful Salubrității, Marievici, spunea și el: „Când s-a deschis poarta am văzut o stivă de cadavre (atenție că o stivă nu înseamnă mai multe stive, precizate de Carp – n.n.) așezate ca lemnele așa fel că mașina nici nu a putut intra prea mult în curte“.

Tot Carp expune o altă fotografie cu lățimea totală a curții Chesturii în Planșa g), de data aceasta cu evrei care curăță pavajul curții, după evenimentele din 29 iunie. Și această fotografie conține explicații eronate: „Curtea Chesturei de Poliție Iași la 30 iunie 1941. Grupuri de evrei culeși de prin case în zorii zilei și obligați să spele sângele evreesc de pe pietrele din curtea Chesturei de Poliție“. Dar abia în dimineața zilei de 30 iunie au fost chemate camioanele de la Salubritatea Primăriei pentru transportul cadavrelor.

Există trei variante.

  1. Data de 30 iunie 1941, „în zorii zilei“, este corectă și cadavrele se aflau în dreptul porții de intrare, dar nu au intrat în cadrul fotografiei. Atunci dispare teoria unei curți pline de stive de cadavre.
  2. Data de 30 iunie este eronată și corectă este 1 iulie, când curtea era golită de cadavre. Analiza detaliată a martorilor din Procesul masacrelor din Iași, ar lămuri ambiguitatea situației.
  3. Data de 29 iunie după orele 19, după degajarea curții de cadavrel și stivuirea lor, și părăsirea primului lot de 2.530 de evrei îmbarcați în trenul spre Călărași.

Remarcăm faptul că există în arhivă fotografii ale stivelor de cadavre din gările Săbăoani, Podul Iloaiei și Mircești, deci ar fi trebuit să existe foto și cu stiva sau stivele de cadavre din curtea Chesturii. Este evident că autorii fotografiilor – soldați germani – nu ezitau să fotografieze detalii ale masacrului. De ce nu au fost date publicității?

Surpriza vine de la cercetătorii I.N.S.H.R. „.E.W.“, coordonați de Adrian Cioflâncă.

Am analizat galeria foto, secțiunea „Curtea Chesturii“ ce cuprinde 10 fotografii postată pe pagina de internet intitulată „Pogromul de la Iași“[2]. Descoperim încă două fotografii din curtea chesturii, nepublicate de Matatias Carp în volumul său. Planșa a) descrisă mai sus este aceeași cu foto 1/10 din galerie, iar planșa g) corespunde foto 5/10. Cercetătorii s-au dumirit și ei că nu pot prezenta aceleași explicații la foto, ca și Carp.

Astfel, foto 1/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 10) conține explicația falsă: „Dimineața zilei de 29 iunie 1941, în Curtea Chesturii de Poliție din Iași. Trupurile celor vii sunt amestecate cu cadavre. La poartă stăteau soldați români și germani cu răngi de fier și ciomege, lovind pe cei care erau împinși înăuntru“.[3]

Declarația de martor în procesul penal a ing. Israel Schleier, având și poziția de colaborator al „conducerii Comunității Evreilor“,  contrazice explicația foto. Acesta descrie cum în dimineața zilei de 29 iunie a fost arestat și dus în Curtea Chesturii. Din expunerea evenimentelor acesta a ajuns în Curte Chesturii pe la ora 10 dimineața. Acolo este evident că a intrat în clădirea Chesturii, unde niște polițiști verificau documentele tuturor evreilor arestați, din moment ce Schleier a afirmat: „În drum spre Chestură am aflat că evreilor li se eliberează bilete de liberă circulație prin oraș. Într-adevăr am obținut un asemenea bilet care era o foaie albă de hârtie cu ștampila «LIBER»“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 90).

Întors acasă, Schleier va fi din nou arestat în după amiaza aceleiași zile la ora 5 după amiază. Acesta a descris că drumul până la Chestură a durat o oră și abia la ora 6, ajungând a descris tabloul care putea fi surprins în fotografiile expuse. Un amestec de cadavre și oameni vii, mulți fiind grav răniți, se afla în curtea Chesturii. Martorul vorbește despre un peron din Curte, de unde ofițeri germani și români priveau situația de fapt. „Am aflat că măcelul începuse pela ora 12 după amiază și că primele victime au fost maltrate în chip înfiorător. Din podul Primăriei se trăgea în mulțime. Se pare că am ajuns destul de târziu spre norocul meu, căci călăii erau de acum osteniți“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 91).

Același martor afirmă că abia la ora 6 după amiază s-a ordonat degajarea curții de cadavre, operațiune la care a participat și el. „Fiindcă nu se putea trece, spre fundul curții, comisarii ne-au ordonat să stivuim cadavrele spre a se creia o cărare pentru circulație“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 91).

Acesta a afirmat că, în urma loviturilor primite și de epuizare, a leșinat în mijlocul curții. Cert este că în jurul orei 19 a zilei de 29 iunie 1941 s-a procedat la evacuarea curții Chesturii de evreii care au constituit lotul trenului cu destinația Călărași.

Foto 3/10  (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 13) cu explicația „Evrei în viață sau uciși, în Curtea Chesturii, 29 iunie 1941“[4], corespunde mărturiilor lui Israel Schleier. Aceasta nu se regăsește în planșele expuse de Matatias Carp.

Foto 5/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 11) corespunde Planșei g) a lui Matatias Carp. Aceasta conține explicația „În după amiaza zilei de 30 iunie, evrei care nu au fost evacuați au fost obligați să spele Curtea Chesturii de sânge. În planul îndepărtat se văd un maior de jandarmi, trei gardieni publici și doi locotenenți supraveghind operațiunea“.

Această explicație ar părea apropiată de adevăr, văzând jumătate din curte, de la scările de acces în interiorul Chesturii spre zidul din fundul curții spre Aleea Alecsandri. Într-adevăr cadavrele din curtea Curții fuseseră evacuate total în jurul orei 15 a zilei de 30 iunie, din moment ce martorul Spinosu afirmase că s-a retras acasă în jurul orei 16.

Dar cea mai mare surpriză vine de la o fotografie pe care Matatias Carp, în „înțelepciunea“ sa, nu a mai publicat-o printre planșele volumului al II-lea. Această foto dezvăluie interpretările false ale celor două surse care au prezentat fotografii: Matatias Carp și cercetătorii I.N.S.H.R. „E.W.“.

Foto 4/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 12) conține explicația „Cadavre ale evreilor uciși în Curtea Chesturii pe 29 iunie 1941“[5].

Să descriem foto 4/10. Fotografia prezintă pe lungime jumătatea din spate a curții Chesturii, întrucât nu se văd acele trepte de acces în clădire de la mijlocul acesteia (a se vedea foto 3/10 pentru acest detaliu și copacul din stânga de lângă zid a cărui coroană se vede în foto, vis à vis de trepte, unde stă un bărbat cu pantaloni negri și veston alb). În prim-planul din dreapta, câțiva evrei stau în picioare, cu spatele, și așteaptă să intre în clădirea Chesturii pentru verificare actelor. Remarcăm ținuta vestimentară elegantă a acestora: cardigan și pălărie. În prim planul din stânga al foto se văd câteva cadavre aliniate, întinse de-a latul curții, cu capul spre zidul din cărămidă din partea stângă a curții. Nu se văd stivele de cadavre invocate!

În planul secund se distinge un soldat, stând drepți cu arma pe umăr cu fața spre clădirea Chesturii. El delimitează, păzește, cealaltă parte a curții unde în fundal se disting evrei îngenunchiați care curăță sângele de pe pavajul de pietre. Se distinge vag și zidul din fundul curții spre Aleea Alecsandri, pe unde au încercat să fugă unii evrei.

În aceste condiții, este evident faptul că foto 4/10 este realizată în după amiaza zilei de 29 iunie 1941, după degajarea curții de cadavre și depunerea lor pe partea stângă, lângă zidul de cărămidă de pe acea parte a curții. Cel mai important amănunt este grupul de evrei care așteaptă să intre în clădirea Chesturii, pentru trierea lor, prin verificarea documentelor.

Întrucât nu se mai observă evrei răniți, deducem că foto 4/10 este realizată după ora 19, când se evacuase primul lot dintre evreii uciși și se constituia al doilea lot, despre care nu mai sunt mărturii că ar fi fost maltratați în curtea Chesturii.

Ca probă a celor expuse, utilizăm adresa Prefecturii Județului Iași, Cabinetul Prefectului, Nr. 1081/ 2 iulie 1941 către Ministerul Afacerilor Interne, se raporta: „În cursul acestei nopți, un al doilea transport de 1.902 indivizi suspecți, în cea mai mare parte evrei, prinși în casele de unde s-au tras focurile de armă, după ce au fost triați la Chestura de Poliție, au fost îmbarcați în gara Iași, sub supravegherea Poliției Militare germane și a agenților de poliție români; acest transport a fost trimis în dimineața zilei de 30 iunie a.c. la Podul Iloaiei, unde a fost debarcat“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p.102).

 

II.6. Fantasmagoria celor peste 13.000 de morți în mass media românești

În interviul realizat la R.F.I., secția română, în data de 5 mai 2016, intitulat „Comemorarea a 75 de ani de la pogromul din Iaşi: interviu cu Alexandru Florian“, redactorul Matei Vișniec a afirmat că „cifrele sunt teribile, peste 13.000 de evrei care au fost asasinați“, indicând victime ale „Pogromului de la Iași“. Directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, Alexandru Florian, nu a comentat nimic, aprobând tacit cifra aruncată pe piața mass media de redactor[6].

În mod firesc, Alexandru Florian, cunoscând numărul de 14.850 de evrei precizat în Raportul Final „E.W.“, ar fi trebuit să-l corecteze pe redactor.

Interesant este faptul că pe 17.06.2021, pe pagina de internet a Digi 24 a fost publicat articolul intitulat „Parlamentul va organiza pe 30 iunie o ședință solemnă pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași, din iunie 1941“. Editorul Robert Kiss a precizat la sfârșitul articolului „În total, în timpul Pogromului din Iași, au fost uciși peste 13.000 de evrei“.[7]

Dacă un român ar fi făcut această afirmație, fără să aducă probe, ar fi fost acuzat de „minimalizarea Holocaustului“.

Este evident faptul că directorului I.N.S.H.R.-„E.W.“ îi place mai mult cum sună „peste 13.000 de evrei morți“. Numai el știe de ce!

În data de 15 iulie 2017, istoricul Adrian Cioflâncă publicase pe pagina R.F.I. articolul intitulat „De ce plătește Germania pentru Pogromul de la Iași? Pentru că așa trebuie“. Istoricul, care este directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și care a făcut parte și din Comisia Internațională „Elie Wiesel“, a afirmat: „Au fost plătite o mie și ceva de pensii, așadar cu mult sub numărul victimelor, care au fost câteva mii“.[8] Așadar, asemenea președintelui Ion Iliescu în anul 2004, Cioflâncă vorbește despre „câteva mii“ de victime ale progromului de la Iași, dar fără să precizeze câte mii. Cioflâncă ar putea invoca cei 14.850 de evrei adjudecați chiar de el, prin semnarea Raportului Final „E.W.“ Oare de ce domnul Cioflâncă este așa de evaziv?

Istoricul Adrian Cioflâncă, directorul C.S.I.E.R.[9] și, totodată, membru al C.N.S.A.S.[10], afirma în același articol: „tot la C.S.I.E.R. se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași“.  Este important de reținut că C.S.I.E.R. nu deține fișe decât pentru 2.500 de evrei victime ale pogromului.

De remarcat faptul că „peste 2.500“, „o mie și ceva“, „cu mult sub numărul victimelor, care au fost câteva mii“ sunt aproximații făcute deliberat pentru a putea colporta noi date false și pentru ca autorii să nu poată fi acuzați, ulterior, de dezinformare.

Această incoerență informațională, privind baleiajul numărului victimelor de la „câteva mii“ până la „peste 13.000“, denotă nu doar aparenta lipsă de seriozitate a dezbaterii unui subiect atât de grav, ci camuflarea acțiunii deliberate de falsificare a realității[11].

 

II.6. „Trenurile morții“ între falsificare și adevăr

Arareori se poate întâlni un ghiveci de informații amalgamate privind cele două trenuri care au transportat evrei din Iași, în Călărași și Podul Iloaiei.

Practic, în condițiile de război existente, autoritățile au luat decizia ca evreii arestați și duși în curtea Chesturii de Poliție din Iași, să fie evacuați din oraș cu două trenuri. Acești evrei civili (au fost evacuați numai bărbați) erau considerați periculoși pentru siguranța liniei frontului aflată la câțiva zeci de kilometri de Iași, la acea dată.

Conform unui ordin al lui Mihai Antonescu, vice-președintele Consiliului de Miniștri, „un transport trebuia să fie evacuat la Tg. Frumos și altul la Podul Iloaei“ (Matatias Carp, vol. II, op. cit., p. 30).

Această evacuare s-a făcut în două etape distincte. Primul tren, care a avut destinația Călărași a fost încărcat cu 2.530 de evrei în 35 de vagoane în după amiaza zilei de 29 iunie 1941. Al doilea tren a fost încărcat noaptea cu 1.974 de evrei în 20 de vagoane și a plecat în dimineața zilei de 30 iunie 1941.

Iată amalgamul de date și informații prezentate în Raportul Final „E.W.“:

„În plus, deși în nici un vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 și 150 de evrei, mulți dintre ei răniți de lovituri și tăieturi de baionetă, au fost îndesați cu forța în interior. (…) Al doilea tren care a părăsit Iașiul către Podul Iloaiei a fost și mai aglomerat (aproximativ 2.000 de evrei au fost înghesuiți în 20 de vagoane). Ultimul vagon conținea cadavrele a 80 de evrei care fuseseră împușcați, înjunghiați sau bătuți (…) În trenul morții care a plecat de la Iași spre Călărași, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinație vii după șapte zile (Poliția română a numărat 1.258 de cadavre, totuși sute de morți au fost aruncați din tren pe drum, la Mircești, Roman, Săbăoani și Inotești).

Trenul morții spre Podu Iloaiei (la 15 kilometri distanță de Iași) avea 2.700 de evrei la plecare, dintre care 700 au fost debarcați vii. În raportul oficial, autoritățile române au afirmat că 1.900 de evrei au fost îmbarcați în tren și «numai» 1.194 au murit“ (Raport Final E.W.,  pp. 123-124).

Dincolo de dramatismul trăit de victimele celor două transporturi feroviare, trebuie făcute câteva comentarii asupra textului semnat de membrii Comisiei „Elie Wiesel“.

  1. Textul pare produs de un editor tip robot care nu cunoaște limba română.
  2. Din dorința sublinierii tragismului situației, editorii au abordat o atitudine de exagerare a unor date, contrară exigenței studiului științific.

Guvernul României a plătit cei 32 de membri ai Comisiei „Elie Wiesel“ pentru ca cititorul român să citească niște amestecuri de date și informații prezentate haotic.

După ce este descris primul tren spre Călărași: „deși în nici un vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 și 150 de evrei (…) au fost îndesați cu forța în interior“, al doilea tren este prezentat astfel: „Al doilea tren care a părăsit Iașiul către Podu Iloaiei a fost și mai aglomerat (aproximativ 2.000 de evrei au fost înghesuiți în 20 de vagoane)“. Logica elementară arată că este falsă afirmația că al doilea tren, cu o medie de 100 evrei pe vagon, „a fost și mai aglomerat“ decât primul, cu 120-150 evrei încărcați pe vagon.

Componența trenului spre Podul Iloaiei este prezentată prima dată „aproximativ 2.000 de evrei“, iar mai jos se încarcă cu încă 700 de persoane „Trenul morții spre Podu Iloaiei (la 15 kilometri distanță de Iași) avea 2.700 de evrei la plecare“. Dacă editorii au majorat cu 700 numărul de evrei dintr-un tren, la o jumătate de pagină distanță, nu trebuie să ne mire că și-au permis să umfle numărul la fix „14.850 de morți“, relativizat acum în mass media la „peste 13.000“. Este inadmisibil să asistăm impasibili la un joc de-a „alba-neagra“ cu numărul victimelor unui pogrom. Ca atare, poate fi calificată această diminuare a numărului victimilor ca o „minimalizare a Holocaustului“ și să li se deschidă un proces penal conform O.U.G. nr. 31/2002?!

Editorii Raportului Final „E.W.“, fără nici o acoperire documentară, afirmă în mod fals: „În trenul morții care a plecat de la Iași spre Călărași, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinație vii“. Nu există nici o probă care să susțină afirmația că în trenul spre Călărași au fost îmbarcați 5.000 de evrei. Este real doar faptul că, la sosirea în Călărași, 1.011 erau în viață și 69 erau muribunzi.

Fraza următoare este lipsită de logică, tendențioasă și șovină: „Poliția română a numărat 1.258 de cadavre, totuși sute de morți au fost aruncați din tren“.

Directorul Justiției Militare, colonel magistrat Ioan G. Aramă, a consemnat la Călărași un „total general morți: 1.409 persoane“, iar din tren au fost descărcate în diferite stații C.F.R. cadavrele descoperite pe parcurs. Toate operațiunile au fost raportate detaliat, în mai multe rapoarte și procese verbale, de sublt. de rezervă Aurel Triandaf.

Nu Poliția română și nici Jandarmeria română, ci câțiva jandarmi și civili au efectuat manevrele cu decedații. Dacă un român ar afirma, prin generalizare, că evreii au instaurat comunismul în România este condamnat ca „antisemit și xenofob“. Declarațiile șovine anti-românești nu constituie infracțiuni în colonia denumită România.

Editorii afirmă cu dispreț față de rapoartele oficiale, după ce prezintă în mod fals că trenul a avut 2.700 de îmbarcați: „În raportul oficial, autoritățile române au afirmat că 1.900 de evrei au fost îmbarcați în tren și «numai» 1.194 au murit“. Rapoartele nu precizează că «numai», ci specifică explicit că au murit 1.194, iar într-un alt document 1.198 de evrei.

Să vedem care sunt datele oficiale privind cele două trenuri.

Matatias Carp a prezentat în vol. II al Cărții Negre din anul 1948, la paginile 136-141, un număr de 7 documente integrale privind Rapoartele și procesele verbale ale sublocotenentului Aurel Triandaf către Inspectoratul de Jandarmi, de la momentul preluării trenului din gara Tg. Frumos până la debarcarea supraviețuitorilor în gara Călărași.

Primul document este un raport complet al parcursului primului tren spre destinația Călărași intitulat „Sublt. de rezervă Triandaf Aurel către Inspectoratul de Jandarmi Iași, nr. 1 din 9 iulie 1941“. Conform acestuia, prin ordinul de serviciu nr. 2150 din 30 iunie 1941, Triandaf „a luat în primire un număr de 35 de vagoane cu 2.530 evrei spre a-i transporta la lagărul de concentrare Călărași“. În acest sens s-a deplasat cu un camion din Iași la Tg. Frumos, unde era garat trenul. Acesta a prezentat toate descărcările de cadavre de pe parcurs folosind aproximația „circa“. La destinația Călărași „s-a procedat la evacuarea trenului, găsindu-se un număr de 1.011 evrei în viață, un număr de 69 de evrei în stare muribundă și un număr de 25 evrei decedați“. În timpul călătoriei au mai fost împușcați de către jandarmi 2 evrei care au vrut să fugă din tren (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp. 136-138).

Dacă ar fi dorit să ascundă masacrele de la Iași, românii nu ar mai fi specificat precis numărul de evrei rămași în viață, ajunși la Călărași.

„Din Nota nr. 295 încheiată la 9 iulie 1941 de directorul Justiţiei Militare, colonel magistrat Ioan G. Aramă, rezultă că, la 30 iunie, din ordinul MAI şi al Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, sublocotenentul Aurel Triandaf, împreună cu un subofiţer şi 30 de jandarmi au luat în primire, la Iaşi, 2.530 de evrei, în 35 de vagoane, pentru transportul acestora în Lagărul de concentrare din Garnizoana Călăraşi. Garnitura trenului a ajuns la Călăraşi la 6 iulie 1941, ora 15, constatându-se un «total general morți» 1.409 persoane (10 la Mărășești, 327 la Mirceşti, 654 la Târgu Frumos, 53 la Roman, 300 la Săbăoani, 40 la Inoteşti şi 25 constataţi la sosirea trenului). Evreii debarcaţi au fost duşi în cazarma Regimentului 23 Infanterie. Dintre aceştia, la 7 iulie, au mai murit 5 persoane, iar circa 69 sunt în stare muribundă. Medicul Garnizoanei Călărași a constatat că moartea se datorește mizeriei fiziologice“ (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 153-154).

Recapitulăm și conchidem că în primul tren plecat din gara Iași au fost îmbarcați 2.530 de evrei și au ajuns la destinație 1.011 evrei în viață, considerând că și muribunzii au decedat ulterior. Deci din primul tren a rezultat în total numărul de 1.519 morți descărcați în diferite stații de pe traseu, inclusiv la destinație.

Din „Raportul telefonic nr. 1062 din 30 iunie 1941, ora 19,55, al Prefecturii Județului Iași către Ministerul Afacerilor Interne“, am extras informațiile: „Un prim transport de 2.530 evrei, au fost evacuați cu trenul la Tg. Frumos. Al doilea transport de 1.902 evacuați, a fost trimis la Podul Iloaiei. Evacuații din acest transport, fiind îngrămădiți în număr prea mare, o parte din ei au murit asfixiați. Numărul morților se cifrează la cca. 1.000. Cei morți au fost debarcați lângă gara Podul Iloaiei și s-au luat măsuri pentru îngroparea lor“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 142).

„Raportul Nr. 4457/6 iulie 1941 al Inspectoratului de Jandarmi Iași, Biroul III Poliție, către Inspectoratul General al Jandarmeriei“, menționează incomplet și amestecat:  „La 30.VI. s-au expediat din orașul Iași două transporturi de evrei: a) Un transport de 2.500 de evrei; b) Un transport de 1.900 de evrei.

Din primul transport au încetat din viață pe timpul parcursului 1.194 de evrei. Transportul a fost oprit la Pd. Iloaiei (Iași), unde s-a făcut îngroparea celor morți, iar cei rămași vii au fost debarcați și găzduiți de evreii de aci, din Pd. Iloaiei.

Din al doilea transport au încetat din viață între gara Iași și gara Tg. Frumos (Iași), pe timpul parcursului, 650 evrei, cari au fost înmormântați în Tg. Frumos și alți 327 au încetat din viață între stațiile Tg. Frumos și Mircești (Roman), cadavrele fiind debarcate și îngropate în Mircești“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 141).

Remarcăm că toate rapoartele, care nu puteau fi măsluite fiind elaborate de autorități diferite, faceau referire numai la două trenuri care au avut aproximativ 2.500 (corect 2.530) și 1.900 (corect 1.974) de evrei.

Pentru conformitatea informației apelăm și la o altă sursă referitoare la numărul de morți din trenul oprit la Podul Iloaiei, respectiv lucrarea Situația evreilor din România 1939-1941, coordonatori Alesandru Duțu, Constantin Botoran,  Editura Țara Noastră, București, 2003.

Într-un „Proces-verbal, astăzi 30 iunie 1941, întocmit de pretorul plășii Bahlui, jud. Iași“ se arată că au fost îmbarcate 1.974 persoane, din care au decedat 1.198, scăpând cu viață 776, care au fost preluați de comunitatea coreligionarilor din Podul Iloaiei (cf. Alesandru Duțu, coord., Constantin Botoran coord., op. cit., p. 327 – Arhivele Statului, Iași, fond Prefectura Județului Iași, dosar nr. 16/1941, f. 36).

Acceptăm numărul cel mai mare de 1.198 de morți indicați în ultimul document, în privința celui de-al doilea tren de la Podul Iloaiei.  

Un calcul matematic simplu ne indică un total de 1.519 morți plus 1.198 morți egal 2.717 evrei decedați în cele 2 „trenuri ale morții“.

La aceștia mai adăugăm, 2 evrei asasinați în 26 iunie 1941 (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 23), 6 evrei asasinați în noaptea de 27-28 iunie în cartierul Abator (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 25), 6 evrei asasinați în pădurea Cârlig, com. Copou, (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 146-147), 500 de evrei asasinați în ziua de 29 iunie 1941 și 50 de evrei uciși pe 30 iunie 1941[12] (Matatias carp, op.cit., vol.II, p.119), adică 564 de evrei asasinați în orașul Iași și împrejurimi.

Conform documentelor existente până la această dată, totalul general al evreilor decedați în evenimentele din iunie 1941 este de 3.281 de evrei victime ale „Pogromului de la Iași“. Adăugăm și pe cei 38 de evrei decedați în urma bombardamentelor din 26 iunie 1941 și iese un total de 3.319 evrei declarați morți, de autoritățile românești, în luna iunie a anului 1941 la nivelul Județului Iași. Cei asasinați și îngropați de la Stânca Roznovanu proveneau din Sculeni de pe teritoriul basarabean.

 

II.7. Proba forte: raportul S.S.I. „românesc“, întocmit de doi evrei

Proba cea mai solidă privind numărul victimelor Pogromului, invocată de editorii Raportului Final „E.W.“, este un raport al S.S.I.-ului. Vom demonstra că acest raport al S.S.I.-ului „românesc“ (nu întâmplător denumit așa de editori) a fost întocmit de doi informatori evrei, care au invocat o numărare a evreilor decedați efectuată de Comunitatea Evreiască din Iași, în anul 1943.

În condițiile în care au fost ignorate și considerate false toate datele din documentele oficiale emise de autoritățile românești în anul 1941, Raportul Final „E.W.“ prezintă singura probă sigură a numărului de victime a Pogromului de la Iași, „SSI-ul românesc a făcut cunoscut că 13.266 de evrei au murit“. Editorii citează sursa probei „Raport al S.S.I. Iași, 23 iulie 1943, Consiliul Securității Statului, fond documentar, dosar nr. 3041, p. 327; Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul serviciilor secrete românești. Memorii, Roza Vânturilor, București, 1997, p. 119“.

Sursa Cristian Troncotă prezintă lapidar în cartea sa: „Într-un alt raport, întocmit la 23 iulie 1943, cu nr. 1503, de G. Criticus și I. Liveanu (rezidenți ai Centrului Informativ Iași al S.S.I.-ului) și înaintat spre informare lui Eugen Cristescu, se menționa: «Avem onoarea a vă aduce la cunoștință că în zilele de 7-8 și 9 iulie a.c., împlinindu-se după calendarul evreiesc doi ani de la dezordinele din zilele de 29 și 30 iunie 1941, din localitate, familiile evreiești ieșene care au avut morți cu ocazia acestor dezordini au făcut parastase în toate sinagogile locale, pentru pomenirea acestor morți. Cu care ocazie s-a constatat, după tablourile de la toate sinagogile, că numărul acestor morți a fost de 13.266, dintre care 40 de femei și 180 de copii»“.

Istoricul român Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa Armata, mareșalul și evreii (Ed. a 2-a, rev., București, Editura RAO, 2010), afirmă la pagina 361: „Nu am reușit să găsesc nici un document credibil care să ateste cifrele folosite de unii istorici evrei de 12.000, 13.000 sau 15.000, care mi se par oricum exgerate; între cartierul Tătărași și Chestură ar fi însemnat ca distanța să fie acoperită complet de cadavre, în proporția trei cadavre pe metru! Eugen Cristescu a primit în 1943 un raport de la doi informatori evrei“, indicând aceeași sursă, Cristian Troncotă, prezentată mai sus.

Deducem faptul că autorii raportului, prezentați de Troncotă ca „doi rezidenți ai Centrului Informativ Iași al S.S.I.-ului“, erau în realitate „doi informatori evrei“. De altfel, Eugen Cristescu a mai evocat utilizarea unor informatori evrei pe timpul Statului Național Legionar: „Stimulez pe câțiva prieteni evrei să-mi semnaleze cu date absolut exacte orice violențe legionare împotriva evreilor, spre a putea informa Președinția Consiliului de Miniștri“ (Cristian Troncotă, op. cit., p. 188).

Conchidem cu 2 întrebări.

  1. Dacă în anul 1943 informatorii evrei au raportat 13.266 de evrei decedați și numărați de Comunitatea Evreiescă din Iași, atunci cum se poate ca aceeași Comunitate să fi reclamat 14.850 de evrei, conform Raportului Final „E.W.“?
  2. De ce aceeași Comunitate a Evreilor din România, prin vice-președintele Avram Hahamu, audiat la Tribunal în data de 2 martie 1945, nu a reclamat în fața acuzatorului public dispariția celor 13.266 sau 14.850 de evrei din Iași?

 

II.8 Datele statistice românești descurcă socotelile încurcate ale Comisiei „Elie Wiesel“ și ale cercetătorilor de la I.N.S.H.R. E.W.

Putem afirma acum cu certitudine că Raportul Final „E.W.“ conține multe exagerări și date false privind fenomenul cunoscut ca „Pogromul de la Iași“.

În lumina noilor descoperiri arhivistice, vom solicita domnilor Silviu Vexler – președintele F.C.E.R., Alexandru Florian – directorul I.N.S.H.R. „E.W.“ și Alexandru Muraru – „Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei“, să nu mai accepte difuzarea în spațiul public românesc a unor date incorecte și neacoperite de adevărul faptic al acelei etape controversate din istoria României și a Comunității evreiești din Iași.

Deci, în Raportul Final a fost formulată afirmația falsă și neprobată, cităm: „Evacuarea evreilor din Iași, unde la data de 29 iunie 1941 trăiau 45.000 de evrei“.

Regretabil este faptul că și doctorul în istorie Ottmar Trașcă a colportat aceeași informație falsă și neverificată, preluată de la Jean Ancel: „La 29 iunie, ziua în care urmau să fie evacuaţi toţi evreii din oraş, la Iaşi se aflau 45.000 de evrei. În mai 1942, la recensământul «persoanelor având sânge evreiesc», în oraş au fost găsiţi 32.364 de evrei. Deci cel puţin 12.000 de evrei au fost masacraţi în timpul pogromului“ (editor Ottmar Trașcă, Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944, Iaşi, Editura Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, 2010, p. 19).

Pentru a-și acoperi datele false aruncate publicului românesc, doctorul Trașcă citează din lucrarea lui Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul din Iaşi, 29 iunie 1941, p. 15. Completăm noi : „apărută la Editura Polirom Iași, 2005“. Precizăm că Jean Ancel a fost membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“.

Și pentru a fi sigur că diseminarea unor date false are efectul țintit, acesta opinează, fără să mai facă referire și la numărul de evrei colportat de Jean Ancel: „În opinia noastră interpretarea oferită de istoricul israelian cu privire la cauzele, derularea şi responsabilii pentru masacrul din capitala Moldovei este cea mai apropiată de adevărul istoric“ (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 19)

Și uite-așa românii s-au pricopsit cu un alt număr imprecis de „peste 12 .000“ evrei morți. Iată cum se ivesc falsurile, acreditate apoi, cu prestigiul lor de doctori în istorie!

Se pare că sursa acestui număr de 45.000 de evrei prezenți în orașul Iași în iunie 1941, deși neindicată în Raportul Final E.W., ar fi fost un Comunicat al colonelului Dumitru Captaru, în calitate de prefect al județului Iași, transmis Ministerului de Interne. În comunicat se arăta că „la ordinul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, populaţia evreiască din oraşul Iaşi urmează să fie evacuată, cu bărbaţi, femei şi copii, evacuarea urmând a se face «pe grupuri», «punându-se la dispoziţie numărul de trenuri necesare». Conducerea Internelor urma să hotărască «localităţile unde se evacuează», arătându-se şi că numărul total al evreilor din Iaşi este de circa 45.000“ (Cmdr. dr. Marian Moșneagu, col. dr. Petrișor Florea, dr. Cornel Țucă, Armata română și Societatea civilă, Editura Istros, Pitești, 2012, p. 115).

Din păcate, nu am identificat textul integral al Comunicatului, ca să confirmăm precizarea în acest document a numărului de circa 45.000 de evrei. Dar, dacă există în documentul indicat, estimarea colonelului Dumitru Captaru nu putea constitui un reper serios privind numărul real al evreilor din Iași la data de 29 iunie 1941.

În realitate, în tot județul Iași, incluzând orașul Iași, la 29 iunie 1941 trăiau numai 37.474 de evrei (alte surse indică 37.472 evrei, deci doar 2 evrei diferență) și nicidecum 45.000, indicați în mod fals în Raportul Final „E.W“. și de Jean Ancel preluat de Ottmar Trașcă.

Pe de altă parte, numărul evreilor din județul Iași din mai 1942 era de fix 34.006, conform recensământului organizat chiar de comunitatea evreiască. Nici nu putem să mergem pe zvonistica vremii, care clama faptul că unii evrei ar fi încercat să se sustragă de la recenzare (deși Alexandr Soljenițîn demonstra că, în Imperiul țarist, iudeii se sustrăgeau sistematic de la orice recensământ, pentru a nu plăti impozite, pentru a nu fi recrutați în armată și pentru a migra ilegal în alte provincii ale imperiului în care le era interzis accesul[13]).

Aceste date, cunoscute din anul 1947, ar fi trebuit dezvăluite și prelucrate de către membrii Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“. Ele se află consemnate încă din anul 1993 de către Eduard Mezincescu în „Anexa nr. 2, Dinamica populației evreiești din România – fără Transilvania de Nord“, preluată din lucrarea „Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România – Aşezările Evreilor din România, Memento Statistic, Bucureşti, 1947“ (Eduard Mezincescu, op. cit., pp. 172-173).

Un calcul matematic simplu indică aspectul indubitabil că, în intervalul aprilie 1941-mai 1942, din întreg județul Iași au dispărut 3.468 evrei. Admitem că toți au murit în evenimentele cunoscute ca „Pogromul de la Iași“. Deci, în Pogromul de la Iași – cuprinzând asasinatele de pe străzile din Iași, din curtea Chesturii de Poliție, din pădurea Cârlig-Copou, inclusiv rezultate din transportarea unor evrei cu cele două „trenuri ale morții“ – au fost uciși și au murit în total maxim 3.468 de evrei.

Dar probele cele mai solide abia acum urmează.

Numărul de „câteva mii“, „5.000 pînă la 6.000“, „8000“, „cel puțin 12.000“, „peste 12.000“, „peste 13.000“, „14.850“ și ajungând la „cca.15.000“ de evrei uciși sunt date false și grosolane, spulberate de datele statistice recunoscute într-o lucrare a I.N.S.H.R. „E.W.“

Am descoperit în Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Nr. 2(4)/2008, lucrarea autorului Viorel Achim, doctor în istorie și cercetător științific gr. I la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, intitulată Evreii în cadrul Recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Bucureşti, 2008.

Dr. Viorel Achim, expert în studiul istoriei minorităților etnice, susține demersul nostru științific: „Credem însă că Holocaustul din România poate fi studiat mai bine dacă se iau în seamă datele de demografie etnică pe care le-a furnizat cercetarea în domeniu în acei ani. Când e vorba de o populaţie sau grupuri de populaţie, considerăm că în ceea ce priveşte numărul nu e permis să se lucreze cu aproximaţii, atunci când ne stau la dispoziţie datele controlabile oferite de specialiştii în domeniu – aici nu are importanţă dacă ei erau antisemiţi sau filosemiţi –, aşa cum a fost cazul demografilor şi statisticienilor români“ (Viorel Achim, op. cit., p. 10).

Urmând sfatul dr. Viorel Achim, am preluat „datele controlabile oferite de specialiștii în domeniu“, mai ales că Sabin Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, nu poate fi bănuit de antisemitism.

Achim mai menționează în ajutorul nostru: „Pentru a asigura credibilitatea pe plan internaţional a recensământului populaţiei din 6 aprilie 1941, au fost invitaţi în calitate de observatori câţiva specialişti străini“ (Viorel Achim, op. cit., p. 17).

De asemenea, acesta precizează: „Recensământul populaţiei a avut loc în ziua de 6 aprilie, iar recensămintele speciale în zilele următoare. Recensământul populaţiei evreieşti s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 aprilie (și a purtat denumirea de Recensămantul special al populaţiei de origine etnică evreiască – n.n.)“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Aproape 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din aprilie 1941: „Prelucrarea datelor a început imediat după încheierea operaţiunilor pe teren. Institutul Central de Statistică a alocat pentru această muncă resurse umane şi materiale considerabile. Muncii depuse de funcţionarii şi diurniştii Institutului i s-a adăugat munca unui mare număr de intelectuali evrei din Bucureşti, care au fost repartizaţi la Institutul Central de Statistică în cadrul «muncii obligatorii». Cei mai mulţi dintre aceşti peste 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din 1941“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Conform unui raport al directorului Institutului Central de Statistică, s-au luat măsuri privind pedepsirea evreilor care s-ar fi sustras recensământului din aprilie 1941, mai ales că Mișcarea Legionară ar fi acuzat prezența pe teritoriul României a 1.500.000 de evrei. Și de aici au apărut diverse afirmații privind un număr mult mai mare al evreilor din Iași în aprilie 1941. Tocmai din aceste motive, directorul I.C.S., Sabin Manuilă, a dispus un recensământ separat al populației evreiești.

Dr. Viorel Achim, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, a conchis încă din anul 2008: „Numărul de 315.003 evrei pe teritoriul României (desigur, în graniţele de atunci) la 6 aprilie 1941 este cel corect şi considerăm că istoricii şi demografii ar trebui să opereze cu el. Faptul că avem şi repartizarea evreilor pe judeţe face şi mai utilă această statistică“ (Viorel Achim, op. cit., p. 31).

Dar tocmai repartizarea evreilor pe județe nu fost folosită în mod judicios de Viorel Achim.

Acesta a publicat un tabel intitulat „Anexa nr. 5 – Decembrie 1942. Institutul Central de Statistică. «Localitățile din Moldova care la recensământul din 6 aprilie 1941 au avut evrei» (facsimil) (ANIC, fond Președinția Consiliului de Miniștri, dosar 269/1942, f.  225-234)“ (Viorel Achim, op. cit., pp. 57-66).

În paginile 61-62 sunt publicate datele statistice, obținute în aprilie 1941, la nivelul Județului Iași. Acestea indică un număr total de 37.474 evrei în Județul Iași. Conform acestui tabel, în orașul Iași viețuiau 33.135 evrei, iar în orașul Tg. Frumos erau 1.626 evrei. În mediul rural evreii erau concentrați consistent în principalele târguri (comunele urbane menționate în ordinul lui Ion Antonescu), Podul Iloaiei cu 1.454 evrei, Bivolari (pe malul Prutului) cu 862 evrei și Copou Târg cu 182 evrei. Restul de numai 215 evrei viețuiau în satele din județul Iași.

Unii autori, inclusiv Viorel Achim, au invocat în mod eronat faptul că toată populația Județului Iași a fost concentrată în orașul Iași înainte de Pogrom. Încercau să justifice un număr cât mai mare de evrei prezenți în oraș în zilele Pogromului. Aceștia își argumentează afirmația pe faptul că generalul Ion Antonescu a emis „Ordinul nr. 4147/21 iunie 1941“ prin care dispunea ca „1. Toţi evreii valizi între 18-60 ani, din satele dintre Siret şi Prut, vor fi evacuaţi în lagărul Tg. Jiu şi în satele din jurul acestui oraş. Primele trenuri pleacă cu începere de azi 21 Iunie a. c. Restul familiilor evreiești din satele dintre Siret și Prut, ca și familiile evreiești din celelalte sate din Moldova vor fi evacuate cu ceea ce le este necesar pentru trai, în comunele urbane de pe teritoriul judeţelor respective prin grija prefecţilor de judeţ“ (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 20).

Ordinul se referă clar la evacuarea evreilor din satele dintre Siret și Prut și din celelalte sate din Moldova și comasarea lor în comunele urbane. Credem că unii autori se prefac că nu înțeleg limba română. Comunele urbane nu însemnau orașele, ci centrele comunale adică târgurile, unde oricum erau concentrați evreii care se ocupau cu îndeletnicirile comerciale specifice târgoveților.

Dar Ordinul lui Antonescu nu a avut un efect major asupra deplasării populației din Județul Iași, întrucât în restul satelor din județ viețuiau numai 215 evrei, populația evreiască locuind deja în orașe (Iași și Tg. Frumos) și marile comune urbane (Podul Iloaiei, Bivolari și Copou Târg) după cum am arătat.

Abia în luna iulie a anului 1941, adică după Pogrom, s-a emis un alt ordin de concentrare a evreilor, de data aceasta în orașe. De aceea vom găsi la recensământul din mai 1942 o concentrare mai mare de evrei în orașul Iași față de restul județului.

Redăm un fragment din ordinul din iulie 1941 și pentru a confirma faptul că Antonescu se referea la tîrguri, atunci când a dispus deplasarea din sate în comunele urbane.

Armata a IV-a, Stat Major, Secția a II-a, transmitea, sub Nr. 207.042 din 5 Iulie 1941, o copie a Ordinului Nr. 817/1941 al Marelui Cartier General, din care cităm: „Ministerul Afacerilor Interne a dispus ca toţi evreii din satele şi târgurile din Moldova să fie evacuaţi în capitalele de judeţ. Evreii suspecţi vor fi evacuaţi şi din capitalele de judeţ“ (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 150).

Este sigur faptul că Orașul Tg. Frumos și comuna urbană Podul Iloaiei nu au fost evacuate înainte de iunie 1941. În acest sens probăm cu următoarele.

Menționăm faptul că Matatias Carp afirma despre cei cca. 800 de supraviețuitori (în realitate 776 – n.n.) ai trenului oprit la Podul Iloaiei: „Au rămas acolo, întâiu închiși în sinagogă, apoi împărțiți în casele evreilor din târg și au dus – vreme de aproape trei luni – o existență mizerabilă“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 34).

Tot Matatias Carp prezintă „Raportul Nr. 4457/6 iulie 1941 al Inspectoratului de Jandarmi Iași, Biroul III Poliție, către Inspectoratul General al Jandarmeriei“, unde se menționează: „Din primul transport au încetat din viață pe timpul parcursului 1.194 de evrei. Transportul a fost oprit la Pd. Iloaiei (Iași), unde s-a făcut îngroparea celor morți, iar cei rămași vii au fost debarcați și găzduiți de evreii de aci, din Pd. Iloaiei“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 141).

Deci, la 30 iunie 1941, evreii din Podul Iloaiei nu fuseseră evacuați, intrând în categoria comunelor urbane indicate de Ion Antonescu în Ordinul citat mai sus.

De asemenea, precizăm faptul că evreii supraviețuitori din „trenurile morții“ expediate la Călărași și Podul Iloaiei s-au reîntors la domiciliile din Iași și au fost prezenți la recensământul din mai 1942.

Martorii de la Călărași afirmă, în interogatoriile Procesului Pogromului, că în luna august toți supraviețuitorii trenului morții au fost readuși în Iași.

De asemenea, „Nicolae Ţiripan, istoric, şeful Arhivelor călărăşene, în urma cercetării făcute pe acest subiect, spune că oamenii au fost ţinuţi doar câteva luni la Călăraşi. Apoi, fără niciun motiv au fost întorşi la Iaşi“[14].

Conchidem că, în mai 1942, la recensământul efectuat de Centrala Evreilor, tabloul evreilor recenzați cuprindea toți supraviețuitorii Pogromului din iunie 1941.

Anexa 6 prezintă la paginile 67-68 ale operei citate mai sus, un alt tabel, care indică un total de 37.472 evrei la nivelul județului Iași, pentru aprilie 1941. Sursa Anexei 6, indicată de Viorel Achim, este Institutul Central de Statistică. „Repartizarea după originea etnică din coloana «Alţii şi nedeclaraţi» din recensământul din 1941“ (ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, dosar 6/1939, f. 10-12).

Comparând datele din cele două tabele diferite, din Anexele 5 și 6, referitoare la același Recensământ din aprilie 1941, remarcăm că ele conțin același număr de evrei indicat la nivelul Județului Iași, cu o diferență de numai 2 persoane.

Tot Viorel Achim, preluând datele din Anexa 5, precizează numărul evreilor din orașul Iași, în aprilie 1941, ca fiind 33.135 și nicidecum exorbitantul număr de 45.000 de evrei, prezentat în mod fals, în Raportul Final al Comisiei „Wiesel“ și de Jean Ancel. În tot județul Iași trăiau la acea dată numai 37.474 evrei, mult sub numărul de 45.000 de evrei.

Într-un capitol separat intitulat „5.1. Comparaţia cu datele recensământului locuitorilor având sânge evreiesc din 20 mai 1942“, Viorel Achim a introdus unele date și informații despre acest ultim recensământ.

Acesta expune: „A fost mai mult o numărătoare a populaţiei evreieşti, făcută însă după un formular nu foarte diferit de cel utilizat în aprilie 1941. Rezultatele au fost publicate de Centrala Evreilor în anul 1943, într-o lucrare intitulată «Breviarul statistic al populaţiei evreeşti din România»“ (Viorel Achim, op. cit., p. 34). Deci datele statistice erau cunoscute de Comunitatea evreiască și au fost tăinuite la Procesul masacrelor din Iași.

Viorel Achim a afirmat: „În ce priveşte oraşul Iaşi, în aprilie 1941 aici trăiau 33.135 de evrei, iar în mai 1942, 32.369. Diferenţa (de numai 766 evrei – n.n.) este mai mică decât numărul victimelor pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941 – estimat recent la cca. 15.000 –, la care se adaugă evreii ieşeni internaţi în lagăre sau deportaţi în Transnistria; aceasta pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom“ (Viorel Achim, op. cit., p. 36).

Deci, Viorel Achim constată că la nivelul orașului Iași apare, între anii 1941 și 1942, o pierdere de numai 766 evrei, care nu probează numărul de 15.000 de victime (aproximația de la 14.850 de evrei prezentată în Raportul Final).

Afirmațiile lui Viorel Achim comportă două observații.

  1. În primul rând, considerăm că nu este corect ca un cercetător științific de nivelul doctorului în istorie Viorel Achim să aproximeze, prin mărire cu 150 de victime (de la 14.850 la 15.000 – amândouă fiind false) numărul morților.

Să amintim numai faptul că pentru 120 de cadavre descoperite în pădurea de la Jilava în ianuarie 1940, în timpul rebeliunii legionare, a fost clamat „Pogromul de la București“.

  1. Pentru a justifica numărul exagerat și neprobat de 15.000 de victime ale pogromului de la Iași, doctorul în istorie Viorel Achim afirmă că „aceasta pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom în orașul Iași“. Dar cu datele statistice pe masă, Viorel Achim minte, întrucât evreii din tot județul nu acoperă numărul de dispăruți avansat de el.
  2. Viorel Achim, dacă tăcea, filosof rămânea. Vorbind despre „evreii ieşeni internaţi în lagăre sau deportaţi în Transnistria“, acesta insinuează ideea că, din cei dispăruți în anul dintre cele două recensăminte, o parte ar fi fost internați în lagăre sau deportați, adică nici măcar cei 3.468 de dispăruți nu ar fi murit toți în timpul pogromului. Înlăturăm această ipoteză de lucru absurdă.

Viorel Achim susține în mod eronat: „Recensământul locuitorilor având sânge evreiesc priveşte momentul mai 1942, după ce tabloul geografic al populaţiei evreieşti a suferit modificări, în principal prin evacuarea evreilor din zona rurală în oraşele reşedinţă de judeţ, în baza ordinului dat de Ion Antonescu la 22 iunie 1941. Acesta este principalul motiv pentru care cifrele pe care le dă acest recensământ diferă de cele ale recensământului general din aprilie 1941“ (Viorel Achim, op. cit., p. 35).

Am demonstrat deja că ordinul lui Antonescu din iunie 1941 nu a afectat structura populației din orașul Iași și din comunele urbane.

Este inexplicabil ca un cercetător științific să nu ia ca bază de lucru totalul evreilor din Județul Iași la cele două recensăminte, pentru a avea tabloul complet al pierderilor, în condițiile în care a existat o mișcare a populației evreiești din județ în intervalul aprilie 1941-mai 1942.

Matematica elementară bate argumentele lipsite de logică ale doctorului în istorie Viorel Achim.

La recensământul din aprilie 1941 au fost numărați 37.474 evrei în tot Județul Iași, iar la recensământul din mai 1942 au fost numărați 34.006 evrei în tot Județul Iași. Rezultă o diferență de 3.468 de evrei, pe care-i și considerăm maximul de decedați în zilele „Pogromului de la Iași“.

Asasinarea a 15.000 de evrei ar fi dus la o dată statistică de numai 22.474 (37.474-15.000=22.474) de evrei numărați în mai 1942 la nivelul Județului Iași și nicidecum 34.006, cum reiese din datele recensământului efectuat de evrei.

Conform lui Viorel Achim, „recensământul din mai 1942 a fost efectuat de Centrala Evreilor pe baza decretului-lege nr. 3416/16.12.1941 publicat în M.O. nr. 299/17.12.1941 și a decretului-lege nr.344/30.04.1942, publicat în M.O. nr. 100/1.05.1942. Formular identic cu cel din anul 1941“ (Viorel Achim, op. cit, p. 34).

Rezultă că evreii s-au numărat singuri, ca fiind în viață 34.006, la recensământul din mai 1942 și au descoperit, conform teoriei aberante a lui Viorel Achim, că „au înviat“ fix 11.532 dintre morți (diferența dintre 15.000 și 3.468). Numai Iisus Hristos, pe care evreii nu-L recunosc ca Dumnezeu, a mai făcut asemenea minuni de înviere a morților din morminte! Dar în număr mult mai mic: vreo doi sau trei consemnați de Evanghelii și un număr neprecizat după crucificare!

Repetăm faptul că, din datele statistice prezentate chiar în lucrarea doctorului în istorie Viorel Achim, la nivelul județului Iași apare o diferență de numai 3.468 evrei între aprilie 1941 (37.474 evrei recenzați) și mai 1942 (34.006 evrei recenzați).

Am demonstrat, prin toate documentele prezentate în acest material că, la Iași, au murit 3.319 evrei, un număr foarte apropiat de datele statistice prezentate anterior. Admitem că în tot Județul ar fi fost asasinați, în mod izolat, fără să se mai raporteze de către autoritățile timpului, și alți evrei până la numărul maxim de 3.468.

Este evident faptul că avem de-a face cu o prezentare a unui bilanț regretabil, dar exagerat până la absurd, prin amplificarea – de 4,3 ori ! – de la 3.468 la 14.850 a numărului total de victime.

 

II.10 Evreii dispăruți din județul Iași în anul 1940 s-au refugiat în Basarabia ocupată de U.R.S.S.

Este cunoscut faptul că cercetătorii evrei, în majoritatea lor, se declară stupefiați de scăderea dramatică a populației evreiești, raportându-se la recensământul din anul 1930. În tot județul Iași, în anul 1930 erau 41.125 de evrei. Folosind datele probabilistice privind creșterea naturală a populației timp de 10 ani și aplicând un procentaj de 12 la sută, românul Constantin Olariu Arimin a calculat că în tot județul Iași (și nu doar în Orașul Iași), pentru anul 1940, ar fi trebuit să fie o populație de 46.060 de evrei.

Probabil că și din acest raționament provine și afirmația falsă din Raportul Final: „Evacuarea evreilor din Iași, unde la data de 29 iunie 1941 trăiau 45.000 de evrei“. Însă ei mai rămăseseră doar 37.474. conform recensământului din aprilie 1941, pentru că restul fugiseră în Basarabia ocupată de forțele bolșevice în iunie 1940.

Da, „cercetătorii nedumeriți“ de dispariția unor evrei, între anul 1930 și recensământul din aprilie 1941, au ignorat cu rea credință (acuzând că aceștia trebuie să fi fost omorâți tot de români), mișcarea de populație de la noua graniță româno-sovietică, de peste Prut – spre Basarabia – și spre Nordul Bucovinei, din lunile iunie-iulie 1940, după ultimatumul sovietic privind retragerea administrației române din Basarabia și Bucovina.

Date inedite se regăsesc în lucrarea autorilor Cornel Grad, C-tin I. Stan și Doru Gorun, Evacuarea teritoriilor românești cedate în vara anului 1940, cităm: „Mulţi evrei, în schimb, doreau să ajungă în Basarabia. La 30 iunie au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti (Costești – n.n.) 7.600 evrei şi familiile lor, iar prin Galaţi alţi 2000. La Ungheni, pe teritoriul românesc, erau adunaţi alţi circa 30.000 de evrei care doreau să treacă în Basarabia, dar autorităţile sovietice refuzau să-i primească, motivând că nu sunt născuţi aici“ (Arh. Stat. Bucureşti, fond M.P.N., Informaţii, dos. 500, f. 91-92, Arh. Stat. Buzău, fond Poliţia Buzău, dos. 15/1940, f. 249) (op. cit., pag. 336).

Având în vedere condițiile de transport și deplasare din acel veac, ultimatumul fiind dat în data de 27 iunie 1940, este evident că cei 7.600 de evrei și familiile lor, care au trecut granița spre Basarabia doar în ziua de 30 iunie 1940, proveneau din zona limitrofă a graniței, deci și din orașul Iași aflat la 15 km de graniță.

Un alt document militar intitulat „Buletin Contrainformativ Nr. 22. 467 din 3 iulie 1940, Comandamentul M.U. către Comandamentul Aero, (Copie după buletinul contrainformativ No. 183 din 1 iulie 1940, al M.St.M., secţia II-a)“ menționa: „În gara Iaşi se găsesc mulţi evrei care vor se refugieze în Basarabia“ (Sursa „Arh. M.Ap.N.-M.St.M., fond Armata I (21), dos. 917 – Comandamentul Aero, f. 11-16“, în Cornel Grad, C-tin I. Stan și Doru Gorun, op. cit., p. 356).

Jean Ancel în Transnistria (Editura Atlas, București, 1998) prezintă „Raportul Biroului 2 al Marelui Stat Major nr. 14033 din 3 iulie 1940“ intitulat „Evreii din Basarabia și Bucovina în timpul evacuării“.

Redăm un fragment relevant: „III. Trecerea în teritoriul ocupat de Soviete. Acţiunea trupelor sovietice de ocupare a Basarabiei şi Bucovinei a avut ca urmare o emigrare a numeroşi evrei basarabeni din Capitală către aceste provincii. Se constată că totalitatea celor ce pregătesc plecarea din Capitală se recrutează din mici meseriaşi, comercianţi, misiţi şi unii studenţi, lipsiţi în general de o situaţie materială mai bună.

De asemenea, încearcă să părăsească ţara şi o serie de liber profesionişti, intelectuali, majoritatea dintre aceia care au fost excluşi de la exercitarea profesiunilor lor din diverse motive sau care au fost decăzuţi din drepturile de cetăţenie. Motivul care îi determină pe aceşti evrei să părăsească ţara noastră, îl constituie, în majoritatea cazurilor, credinţa abil susţinută de propaganda comunistă că, sub regimul sovietic, vor reuşi să-şi creeze situaţii mai înfloritoare decît cele avute în România, nemaifiind totodată nici obiectul presupuselor represiuni antisemite.

Tendinţa de emigrare a acestor evrei, în general încurajată de către coreligionarii lor originari din Basarabia, este însă în mare parte combătută de către evreii din Vechiul Regat, ca şi de cei bine situaţi materialiceşte, care speră încă într-o ameliorare a situaţiei lor în ţara noastră.

În general cadenţa trecerilor în Basarabia este în medie de aproximativ 10.000 persoane pe zi“ (22 iulie 1940 Arhiva Marelui Stat Major, Înregistrat nr. 14033, Anul ’40, luna Vll, ziua 3) (cf. Jean Ancel, op. cit, pp. 346-347).

Pagina românească a Radio France Internațional a publicat în 6 noiembrie 2020, articolul intitulat „Holocaustul din România – între masacru și salvare miraculoasă“ semnat de Petru Clej. Câțiva martori evrei au dezvăluit niște date absolut inedite, necunoscute publicului larg.

Vladimir Weintraub a declarat: „Când autoritățile române s-au retras din Chișinău în 1940, locuitorii din regat originari din Basarabia au avut două săptămâni pentru «a se întoarce acas㻓.

Arno Blei a povestit: „Noi am locuit la Frasin, județul Câmpulung (Moldovenesc – n.n.), unde tatăl meu a lucrat la o fabrică de cherestea din localitate. (…) În 1940, când a început prigoana evreilor în Romania am simțit acest lucru și la Frasin, dar înainte de asta a mai fost o întâmplare care ne-a trezit la realitate. Și la școala din sat am simțit primele schimbări. Pe mine m-au pus să stau pe grăunțe de porumb pentru că am dărâmat o icoană, atârnată pe perete. Ca urmare, familia noastră (părinții, subsemnatul și un frate mai mic) a hotărât ca să se mute la Cernăuți, care atunci a fost cedat sovieticilor și unde se spunea că evreii nu sunt prigoniți[15].

Pe pagina de internet „Trans History – A project by Centropa“ se află postată mărturisirea lui Ivan Barbul, un evreu din Chișinău, Republica Moldova. Prezentăm două fragmente relevante pentru studiul nostru:

„Liana e mai tânără cu trei ani decât mine. S-a născut în București în 1933. Tatăl ei, Elih Degtiar, s-a născut la Soroki în 1903. A absolvit Universitatea din Cannes în Franța și a lucrat ca inginer șef la o companie la București. Mama ei, Sophia Degtiar, s-a născut în Bălți în 1908 și a terminat gimnaziul acolo. După ce s-au căsătorit a lucrat ca dactilografă la compania de transport feroviar din București. Când Basarabia a fost anexată de către Uniunea Sovietică în 1940, familia Lianei s-a întors la Soroki (localitatea Soroca din Basarabia – n.n). În timpul războiului au fugit la Kurgan, regiunea Tuba, în Tajikistan“[16].

Dacă numai la 30 iunie au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti 7.600 evrei şi familiile în Basarabia răpită de U.R.S.S., iar cadența de refugiați era de 10.000 pe zi, cred că este ușor de înțeles câți au mai trecut în cele două săptămâni de acord de transfer a populației. Un calcul sumar ar duce la aproximativ 140.000 de evrei refugiați în iunie-iulie 1940 din România în provinciile Basarabia și Nordul Bucovinei, anexate de U.R.S.S. Desigur că, la stadiul actual al cercetărilor, nu putem fixa acest număr. Celor care ar invoca lipsa de credibilitate a sursei, adică mărturiile evreilor Vladimir Weintraub, Arno Blei și Ivan Barbul, le reamintim faptul că Raportul Final „E.W.“ este înțesat de date considerate concludente, ale unor martori evrei, privind „Pogromul de la Iași“ și „Pogromul de la Odesa“.

Recomandăm cercetătorilor I.N.S.H.R. „E.W.“ să aprofundeze aceste informații importante.

 

III. Arhivele C.S.I.E.R. – probe incontestabile

De asemeni, sugerăm cercetătorilor din cadrul I.N.S.H.R.-„E.W.“ să studieze cu atenție evenimentele și datele privind Pogromul de la Iași în documentele aflate în Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.). Am selectat pozițiile din Arhiva C.S.I.E.R. în care se face referire la Pogromul de la Iași. Sunt peste 2.446 file (există un singur dosar cu număr neprecizat de file) de documente, inclusiv Registru de evidență cu numărul victimelor întocmit de Centrala Evreilor din Iași.

Directorul C.S.I.E.R., istoricul Adrian Cioflâncă afirma: „tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași“. Am vrea să vedem și noi aceste fișe de familie, pentru a le studia.

Pentru aflarea adevărului, oricât de dureros ar fi el, considerăm că aceste documente ar trebui fotocopiate și publicate pe site-ul I.N.S.H.R. „E.W.“ pentru a fi studiate și de către români. Nu ne mai aflăm în epoca străveche, ca să primim mesajele cioplite în piatră prin intermediari „aleși“, precum Tablele lui Moise de pe Muntele Sinai.

Considerăm că și românii au dreptul să afle adevărurile acelor vremuri, pentru a-și evalua în mod corect trecutul istoric.

 

III.1 Extras din Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.) despre Progromul de la Iași.

Poziția 187, Nr. dosar III 324, Progromul de la Iași. Documente. Mărturii. Articole. Extrase, Anul 1941, 79 file. Sursa B.A.R.

Poziția 196. Nr. dosar III 333, Progromul de la Iași. Măsuri represive, Legislație. Documente. Articole, 1940-1944, 70 file, sursa F.C.E.R.

Poziția 231, Nr. dosar III 369 A, Progromul de la Iași. Documente oficiale. Raport. Proces verbal Podul Iloaiei, 1941, 35 file, sursa Centrul de istorie.

Poziția 232, Nr. dosar III 369 B, Progromul de la Iași. Amintiri de G. Altein, Bartfeld, R. Barbutas a., 1941, 107 file, sursa Centrul de istorie.

Poziția 328, Nr. Dosar III 458, Progromul de la Iași. Tabel cu evreii evacuați de la Iași la Podul Iloaiei în ziua de 30 iunie 1941. Tabel cu evreii decedați în trenurile morții. Hotărâri judecătorești; 1941; 51 file; sursa Arh. St. Iași.

Poziția 342; Nr. dosar III 472; C.E.R. Evoluția numerică a populației evreiești 1930-1942; 145 file; sursa Realitatea evreiască nr. 31.

Poziția 935; Nr. dosar III 1036, Progromul de la Iași. Tabel evrei decedați în trenul morții, îngropații în cimitirul Podul Iloaiei; 1941; 25 file; sursa Muzeul F.C.E.R.

Poziția 956; Nr. dosar III 1055; Iași. Progromul din 28-30 iunie 1941. 235 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 957; Nr. dosar III 1056; Evacuări din Iași; 1941; fără nr. file; sursa Diferite arhive.

Poziția 973; Nr. dosar III 1072; Tribunalul Poporului, Procesul Progromului de la Iași, al evacuărilor din Iași cu trenul morții. Proces verbal de interogatorii, declarații martori, informatori; Evacuări din Iași. 1945-1947, 1951; 275 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 998; Nr. dosar III 1097; Iași;1941-1943; 30 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 1018; Nr. dosar III 1116; Tabel cu evrei evacuați din Iași, internați în lagărul Călărași; 1941; 30 file; sursa USHMM.

Poziția 1046; Nr. dosar III 1141; Progromul de la Iași-iunie 1941. Desfășurare, istoric; 1941; 265 file, Arh. Iași.

Poziția 1059; Nr. dosar III 1161; Tabel al văduvelor victimelor progromului de la Iași și al copiilor lor; 1941; 2 file; sursa Arh. Ierusalim.

Poziția 1095; Nr. dosar III 1199; Registru de evidență a victimelor Progromului de la Iași; 1941; 1005 file; sursa C.E. Iași.

Poziția 1140; Nr. dosar III 1253; Reflectarea Progromului de la Iași în documentele Chesturii de Poliție și S.R.I.; 1941; 56 file; sursa Arh. Iași.

Poziția 1158; Nr. dosar III 1271; Tabel cu văduvele masacrelor de la Iași, a copiilor exceptați de la aplicarea ordonanței nr. 374 dată de Prefectura Poliției Capitalei; 1945; 36 file; sursa Arh. F.C.E.R.[17]

Este inexplicabil faptul că șefii F.C.E.R. de după 1989 nu au cercetat, măcar din curiozitate, arhivele deținute! Sau este vorba despre altceva.

 

EPILOG

Mulțumim în mod deosebit domnului Constantin Olariu Arimin, un român care a dezlegat șarada datelor incoerente în privința numărului de victime al Pogromului de la Iași. Domnia sa ne-a furnizat informația prețioasă privind compararea datelor statistice privind evidența evreilor din anii 1930, 1941 și 1942 prezentate de Eduard Mezinescu în tabelul de la paginile 172-173 ale operei citate anterior. Tot Constantin Olariu Arimin ne-a furnizat informația privind refugierea unui important număr de evrei din România în Basarabia, în Nordul Bucovinei și în Ținutul Herța, ocupate de sovietici, în iunie-iulie 1940.

De aici a început o muncă de documentare laborioasă ale cărei rezultate au fost prezentate în studiul de față. Nădăjduim că istoricii români vor avea curajul să studieze mai atent arhivele și să colaboreze cu cercetătorii de la I.N.S.H.R. „E.W.“ pentru clarificarea tuturor datelor aproximate privind pretinsul „Holocaust din România“.

Menționăm la sfârșit faptul că au existat doi istorici români care au avut curajul să consemneze un număr de morți apropiat de realitatea prezentată de noi în acest studiu. Ottmar Trașcă îi menționează în Studiul introductiv la lucrarea sa citată și, bineînțeles critică faptul că mulți istorici au preluat numărul expus de cei doi temerari. Este vorba despre cercetătorii  Aurel Kareţki și Maria Covaci, care la vremea respectivă lucrau în cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Lucrarea lor se numește Zile însângerate la Iaşi. (28-30 iunie 1941), cu o prefaţă de Nicolae Minei, Bucureşti, 1978.

Ottmar Trașcă expune: „Referitor la numărul victimelor autorii menţionaţi afirmă că în urma evenimentelor sângeroase din Iaşi şi-au pierdut viaţa un număr de 3.233 evrei, dintre care 550 au fost asasinaţi în Iaşi, iar restul au sucombat în «trenurile morţii»“ (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 16).

Este evident că cei doi istorici, contestați vehement de Ottmar Trașcă, au însumat numărul de evrei din rapoartele oficiale pe care le-au găsit în arhive la acea dată. După cum am arătat, noi am completat acest număr la 3.281 evrei morți în urma pogromului. Noutatea este că am demonstrat și argumentat științific faptul că, din punct de vedere statistic, nu puteau fi omorâți mai mulți evrei decât cei dispăruți între aprilie 1941 și mai 1942, respectiv 3.468 de persoane.

Opinia doctorului în istorie Ottmar Trașcă este contrazisă de un coleg de-al său, istoricul Adrian Cioflâncă, directorul C.S.I.E.R.:  „Au fost plătite o mie și ceva de pensii, așadar cu multe sub numărul victimelor, care au fost câteva mii“. Tot Cioflâncă spunea că în arhiva C.S.I.E.R. sunt peste 2.500 de fișe cu victimele din Iași. Oare de ce aceste fișe nu pot depăși numărul de 3.468?

Incorect este faptul că, pentru a duce în derizoriu rezultatul cercetătorilor români, Trașcă îi ridiculizează scriind în ghilime „istorici“, așa cum folosește ghilimele afirmând: „În primul rând se cuvine a fi precizat faptul că în România opul în discuţie avea să reprezinte până în 1989 punctul de vedere oficial cu privire la pogromul din Iaşi, «opiniile» şi «interpretările» autorilor menţionaţi fiind preluate în aproape toate lucrările ce s-au referit, mai mult sau mai puţin, la acest eveniment, inclusiv de istorici cu merite incontestabile în cercetarea şi analizarea regimului antonescian şi a situaţiei României în cursul celui de-al doilea război mondial. (…) În al doilea rând, se cuvine a fi subliniat faptul că «tezele» introduse în circuitul ştiinţific de Aurel Kareţki şi Maria Covaci – la care ne-am referit pe larg anterior – nu au dăinuit doar până la căderea regimului comunist din România, ci, din nefericire, ele s-au perpetuat în anumite lucrări, sub o formă sau alta, inclusiv în perioada postdecembristă. (…) În paralel cu realizările ştiinţifice remarcabile consacrate investigării situaţiei evreilor din România în perioada celui de-al doilea război mondial, în cadrul istoriografiei postdecembriste au fost elaborate, din nefericire, inclusiv lucrări sau studii ce nu au făcut altceva decât să preia şi să reitereze într-o manieră necritică opiniile tendenţioase şi clişeele formulate înainte de 1989 de istoricii oficiali ai regimului comunist “ (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 16-17).

Pe lângă numărul contestat de 3.233 evrei morți, Ottmar Trașcă menționează care sunt „opiniile tendențioase“ și „clișeele“ celor doi istorici români: „Concluzia finală la care ajung autorii în privinţa responsabililor (corect românește: „vinovaților“ – n.n.) pentru organizarea şi derularea pogromului este de asemenea extrem de relevantă şi nu necesită comentarii suplimentare: «din cele relatate reiese că organizatorii şi executorii acestui odios masacru au fost trupele hitleriste, sprijinite de legionari şi de elementele fasciste din armata român㻓 (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 15-16).

Citind ce scria Adrian Cioflâncă în articolul din R.F.I., referitor la stabilirea vinovățiilor părților implicate în evenimentele de la Iași, am înțeles rostul obiecțiilor lui Trașcă: „Citite în răspăr cu intențiile de comunicare ale autorilor rapoartelor, se înțelege însă destul de clar că germanii au participat la arestarea și maltratarea evreilor din Iași. Am discutat acest aspect cu istoricul care a identificat și publicat rapoartele, Ottmar Trașcă.(…) În fine, tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași. O parte dintre mărturii arată, fără drept de apel, participarea militarilor germani la arestarea și uciderea evreilor. (…) Deciziile principale în timpul pogromului de la Iași au fost luate de Ion Antonescu, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Prefectura Iași, Chestura de Poliție, Garnizoana Militară a Iașului și serviciile secrete. Participarea germană s-a înregistrat în special la nivelul acțiunilor de tip polițienesc – razii, percheziții, escortare, execuții sumare. Comandanții militari germani au participat, de asemenea, la câteva decizii care au dus la moartea în masă a evreilor“.[18]

Încheind citatul din Jean Ancel cu textul: „Deci cel puţin 12.000 de evrei au fost masacraţi în timpul pogromului“, este evident de ce Ottmar Trașcă îl elogiază numai pe acesta, dintre toți istoricii pomeniți: „În opinia noastră interpretarea oferită de istoricul izraelian cu privire la cauzele, derularea şi responsabilii pentru masacrul din capitala Moldovei este cea mai apropiată de adevărul istoric“  (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 19).

Este nevoie de o muncă asiduă de manipulare a datelor și informațiilor, ca să sari de la 3.268 de evrei morți în pogrom la „cel puțin 12.000“. Minciuna este trecută prin mai multe filtre credibile și transformată în adevăr de necontestat.

Încheiem cu vorbele „memorabile“ ale directorului Adrian Cioflâncă, motiv de reflecție asupra unuia dintre scopurile utilizării acestor date false în privința pogromului de la Iași: „De ce plătește Germania pentru pogromul de la Iași: Pentru că așa trebuie“.[19] Adică trebuie strânși „bani de holocaust“!

Fără alte cuvinte!

 

Autor Vasilică Militaru,

Președintele Asociației Neamul Românesc,

ing. dipl. și licențiat în teologie

 

 

[1] Cf. https://www.csier.ro/documente/arhiva/Fond3.pdf

[2] Cf. https://www.pogromuldelaiasi.ro/resurse/foto/

[3] Cf. https://www.pogromuldelaiasi.ro/galerii-foto/galerie-curtea-chesturii/

[4] Cf. https://www.pogromuldelaiasi.ro/galerii-foto/galerie-curtea-chesturii/

[5] Cf. https://www.pogromuldelaiasi.ro/galerii-foto/galerie-curtea-chesturii/

[6] Cf. https://www.rfi.ro/special-paris-86761-comemorarea-75-de-ani-de-la-pogromul-din-iasi-interviu-cu-alexandru-florian

   [7]Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/parlamentul-va-organiza-pe-30-iunie-o-sedinta-solemna-pentru-comemorarea-victimelor-pogromului-de-la-iasi-din-iunie-1941-1566887

   [8] Cf. https://www.rfi.ro/politica-96530-de-ce-plateste-germania-pentru-pogromul-de-la-iasi-pentru-ca-asa-trebuie

[9] Cf. https://www.csier.ro/index.php/despre-csier/structura-personalului

[10] Cf. http://www.cnsas.ro/documente/membrii/Cioflanca%20CV%202018.pdf

[11] Cf. https://ziare.com/social/romani/pogromul-iasi-bucuresti-1941-80-de-ani-miscarea-legionara-generalul-antonescu-negationismul-holocaust-1657984

 

[12] Cf. Referat din 2 iulie 1941 al inspectorului regional E. Giosanu către Directorul general al Poliței, general de divizie Leoveanu.

[13] Cf. Alexandr Soljenițîn, DOUĂ SECOLE ÎMPREUNĂ, Editura Univers, 2014, vol. 1 și 2, passim

[14] Cf. https://adevarul.ro/locale/calarasi/cosmarul-evreilor-adusi-trenul-mortii-baragan-timpul-masacrului-1941-localnicii-aruncau-fructe-prastia-nu-moara-foame-1_56a7511337115986c6e8f696/index.htm

[15] Cf. https://www.rfi.ro/reportaj-rfi-127077-holocaustul-din-romania-intre-masacru-si-salvare-miraculoasa

[16] Cf. https://trans-history.centropa.org/ro/interviuri/ivan-barbul/

[17] Cf. https://www.csier.ro/documente/arhiva/Fond3.pdf

[18] Cf. https://www.rfi.ro/politica-96530-de-ce-plateste-germania-pentru-pogromul-de-la-iasi-pentru-ca-asa-trebuie

[19] Ibidem

 

 

24 comments

  1. Aceasta aberatie nu se poate citi pana la sfarsit!
    Din nou Vasilica loveste sustinand jidanii prin lovirea romanilor…
    Nu a fost nici un pogrom si nu au fost omorati jidanii pe care ii iubeste acest autor care pretinde ca “tine” cu neamul romanesc!
    Iata nce zic jidanii:
    http://pdfs.jta.org/1959/1959-08-24_163.pdf
    A 11-a stire!!!
    Jidanii spun ca nu e amestec romanesc… e chestie germana.
    Prefectul i-a plimbat cu trenul pe jidani care au semnalizat rusilor unde sa bombardeze = omoare pe romani… scapandu-i de plata cuvenit pentru instigare si complicitate la omorarea romanilor!!!

    • DECIMAREA PARTIZANILOR AGRESIVI SI TRADATORI , PENTRU A-I PEDEPSI, SI ELIMINA, ESTE LEGE INTERNATIONALA DE RAZBOI SI NU ESTE CRIMA DE RAZBOI ! ESTE UN DREPT APLICAT DE TOATE ARMATELE .

      CA NURNBERGUL A ANIHILAT ACESTE LEGI, ESTE O INCALCARE A CONVETIILOR DE RAZBOI, COMISA POST FACTUM !!!!!!!!!!!!!

    • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

      Măi gheorghe, în loc să vezi evidența datelor expuse te lamentezi pe o poziție de gică contra. Păcat de numele pe care ți-l atribui, pe care l-a purtat și bunicul meu. Spune tu cum trebuia numit, dacă în conștiința publică a intrat acest termen de Pogrom, inclusiv în rândul istoricilor. Este la fel cu ideea de a mai scoate din creierele spălate de teologia iudeo creștină faptul că evreii sunt poporul ales pentru că așa a zis taica popă că scrie la Sfânta Scriptură! A existat o masacrare a unui număr de evrei, precizat în studiu și care nu poate fi contestat. Dacă citeai atent, ceea ce nu te caracterizează, ai fi văzut că am specificat că nu eu stabilesc vinovățiile părților implicate.

      • De ce sa numesti “in special” fugarirea si pedepsirea criminalilor ca “pogrom”?

        Mai intai spune cititorilor cum de le-a venit iesenilor ideea si puterea sa ii sanctioneze pe niste indivizi care nue rau fara aparare – relaxeaza-te!, aveau si ei arme si au tras in romani.
        Asa, deodata s-au tampit si au vrut sa bea singe de jidan???
        ——————
        Nu a intrat vreo ceva in ce nu exista = constiinta “publica”; publicul nu are O / UNA constiinta si este un termen statistic, folosit in astfel de para-aprecieri tot la initiativa talmudistilor careau inventat manipularea realitatii cu filtre “meseriase” pretins stiintifice.
        Ca dovada – nici eu nu mi-am insusit aceasta formulare sau eu nu sint “public”?
        Sigur ca a fost folosit termenul in adresare catre public dar s-a facut pentru indoctrinare pe care – din nefericire si vizibil aici, au reusit-o si in cazul dumitale.
        Daca ajungeai la concluzia corecta, coinstita – as fi banuit ca vrei sa eviti controlul de “supunere” fata de jidani, sa nu-i jignesti (cica!) da’ concluzia este neadevarata, gresita si face rau romanilor.
        Stii cum de au plecat cu un tren vreo doua mii si au ajuns la o statie vreo una mie?
        Au platit paznicii si lucratorii de la cai ferate care le-audat drumul intre statii. Altfel, ar fi fost toate statiile dotate cu cimitire jidanesti…
        ….
        Nu are legatura numele folosit de mine aici cu problema – cred ca nu se executa aici “demolarea caracterului” – pricepere bolsevica…
        M-a deranjat minciuna cu cei 3 mii si ceva pe care ii declari omorati la Iasi.
        Nici vorba!
        Sigur ca daca-l prinzi pe cel care arata unde sa cada bomba din avionul rusesc si-ti omoara familia, te duci si-i “iei gatul”.
        Asta nu e masacrare, e reactia de supravietuire normala si sanatoasa.
        Nu intereseaza rapoartele si declaratiile talmudistilor – la ei e recomandat sa minti ca tribul sa isi atinga obiectivele fixate de Cahal.
        Zic si ei unele chestii cum “trebuie” – doar daca le gasesti NE-PUBLICATE dar se vede ca nu ai accesat astfel de informatii.
        E clar ca ai muncit mult dar e “la kilogram”, nu la finete, la discernamant…
        E insuficient si ca dovada sint concluziile aberatnte – normal cand datele de intrare sint aiuristice iar “compilarea” se face “parelnic”.
        UNDE SINT INGROPATI ACESTIA, … MII DE PSEUDO-JIDANI??
        Hai sa numaram pietrele de la capatai unde scrie cine e acolo, sa vedem cand, cine si cum a inregistrat pe fiecare – daca exista si dupa aia mai discutam.
        Voebe fara doverzi materiale nuinseamna nici studiu, nici analiza, nici “marturie” – e SF care foloseste tot “lor”, mai ales ca unul dintre goym zice ca a fost pogrom, ca i-a intrat si luji in constiinta.
        —————
        Am spus ca nu poate fi citit pana la capat, spun acum – in mod normal, de curiozitate sau… spre compatimire, mai stii?
        Pentru ca din start formularele _din constiinta publica” si calculele complet nerelevante si inutile te umplu de indignare…
        Cum poti sa descrii – sa zicem – pe cineva daca din start ii spui ca este vinovat … da’ nu chiar de tot dar – pana la urma – rau de tot!
        Si nu e asa, era razboi si talmudistii aratau rusilor unde sa-ti omoare neamul….. vrei sa ma apuce mila si sa ma podideasca lacrimile?

        Cred ca administratorul a dat liber la publicare fiind de buna credinta dar fara sa vada CUM spui si CE ANUME declari.
        Am dat raspunsul la intrebarea “de ce plateste Germania” – raspunsul de la sursa, talmudica. Publicatia Jewish – a “lor” – cu referire directa la Iasi.
        NICI UN NUMAR DE MORTI NU E DAT!
        Asa ca citarea lui Cioflanca din final si concluzia denota paralelismul articolului cu realitatea obiectiva.
        Oricum, admirabil efortul pro-jidani, asewmanator cu schimbarea placutei de la Auscheitz – nu mai e cu 6 milioane e “doar” cu 1 milion.
        Ca sa creada goym ca a fost exterminare.
        La tine – ca sa creada goym ca a fost pogrom.
        Iata definitia dinainte de 1941:
        Pogrom = “Devastare (jaf, incendiu, dărămare, distrugere și chear ucidere) făcută de plebe. V. bolșevic, huligan, vandalizm.”

        Cand esti de acord ca fost “pogrom” – nu numai ca esti de acord ca a fost
        1 – macel / masacru (acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare)
        2 – in masa (foarte multi…!?)
        3 – a evreilor (nu a sabotorilor cumva care erau sau nu practicanti religios?)
        E gresit in toate situatiile sa folosesti termenul…
        dar esti de acord si ca romanii carora le-au fost omorate familiile au fost ni9ste huligani…

        Nu cred ca un roman onest, documentat si cu bun simt poate fi de acord cu ce ai simulat ca demonstratie – repet – pro-talmudista.
        Eu am date de la cine a vorbit su sotia Prefectului de Iasi – cred ca nu suspectezi ca sotia a fost manipulata de sot ca sa te contrazic eu, dupa trecerea a 80 de ani…
        Daca ajungeam la concluzia dumitale – ma dadeam cu capu de pereti!
        Nu publicam nimic, luam de la capat analiza si ceream ajutorul, ma consultam cu altii mai priceputi.
        As fi simtit ca am gresit – neamul meu nu e neam de criminali si nici de prigonitori!

        • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

          Faptul că Antonescu a băgat în pușcărie vreo 9.500 de legionari români, inclusiv elevi de liceu, și a omorât niște țărani la Răscoala din 1907 nu reprezeintă în opinia ta decât o legitimă apărare.
          Justificări pot fi multe, dar Antonescu a făcut niște acte criminale față de unii dintre români. Cine l-a pus pe Triandaf să declare morții din trenul spre Călărași? Cine l-a pus pe prefect să dea comunicatul cu 500 de iudeo comuniști omorâți? Cine dracu l-a pus pe Prefect să emită toate acele documente în care specifică inclusiv numărul morților. Cine dracu i-o fi pus pe toți acei ofițeri să raporteze acele date despre evreii morți în trenuri? Și cine dracu l-o fi pus pe Antonescu să spună “Eu am știut de 2.000 care au fost băgați în gara Iași într-un vagon, presați acolo și au murit de asfixiere”. Mă acuzi pe mine că nu m-am consultat cu specialiștii. Care specialiști. Ai văzut ce declară toți istoricii români și cum tac toți în privința avansării unor date aberante privind Pogromul de la Iași. Dacă ești tu așa de isteț, de ce nu-l iei “la ture” pe profesorul Ion Coja, care a utilizat ]n toate articolele sale același termen consacrat de Pogromul de la Iași. Eu am demonstrat care este maximul de evrei care au dispărut într-un an de zile> 3.468. Abia tu, care folosești pseudonimul gheorghe și te prefaci că spui adevărul cred că faci jocul unor evrei care falsifică datele istoriei. Se vede că în viața ta n-ai participat la o negociere diplomatică. Ești varză măi gheorghe, care te mai prefaci că ești și creștin ortodox. Te provoc public să scoți tu un articol de două pagini, ca să nu-ți transpire creierul, în care să demonstrezi cu documentele militare ale vremii aberațiile și falsurile pe care le propagi.

        • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

          @ gheorghe Numărul de morți nu este indicat în “superdocumentul” prezentat de tine dintr-un motiv foarte simplu. Acolo era o discuție de principiu care nici măcar nu s-a finalizat. Am înțeles că negocierile s-au întrerupt când partea germană a aflat că Securitatea își băgase coada dracului prin documente. Ulterior, abia anii trecuți Germania a fost de acord să plătească despăgubiri numai pentru cei care pot dovedi că au fost victime. Dosarul s-a subțiat consistent și numai la noi a rămas legenda cu peste 13.000 de victime

  2. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    MENȚIUNE
    La capitolul II.5. Cum se născocește o falsificare: numărul morților din curtea Chesturii, galeria foto indicată are adresele
    https://www.pogromuldelaiasi.ro/resurse/foto/
    https://www.pogromuldelaiasi.ro/galerii-foto/galerie-curtea-chesturii/
    De la românii inteligenți, alții decât gheorghe, aștepr comentarii suplimentare asupra foto comentate în studiu și eventual aprecierea dimensiunilor curții Chesturii. Mulțumesc.

  3. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Atenționez în mod public redacția site-ului incorect politic asupra faptului că cel care semnează sub pseudonimul gheorghe este un misit al unor forțe tendențioase, de proveniență identificabilă, care încearcă să demonetizeze singurul studiu serios, emis după 1989, privind evenimentele din 28-29 iunie 1941 din Iași. Dezvăluirea datelor statistice, pentru cunoscători, este cel mai important element al dezlegării misterului pe care l-au creat în mod deliberat cei care au întocmit Raportul Final EW. Pe 30 iunie 2021 de la tribuna parlamentului se va profera din nou numărul de peste 13.000 de evrei uciși în Pogrom și nici un Gheorghe revoluționar (pitit după monitorul calculatorului) nu va avea curajul să se ducă și să răcnească în gura mare că cei de acolo mint și acuză poporul român de crime care nu s-au produs la dimensiunea prezentată de ei. A identifica și nominaliza niște vinovați ai unor crime care s-au produs, este un act de dreptate. Abjecțiile lui gheorghe nu pot acoperi faptul că acolo s-au produs niște abuzuri condamnate chiar de Ion Anonescu care a condamnat printr-un comunicat abuzurile produse. Au existat rapoarte militare întocmite de români, și nu de evrei,care au expus faptul că majoritatea împușcăturilor au fost trucate și că nici un soldat german nu a fost omorât așa cum se invocase inițial. Deci s-a conturat scenariul unei diversiuni. Ceea ce nu am scris în studiu este faptul că inclusiv ofițeri români de rang înalt s-au îngrozit de ceea ce s-a întâmplat, chiar pentru acel număr de evrei specificat în studiu. Au fost făcute și procese militare pe acest subiect. Deci gheorghe fabulează, precum o fac și cercetătorii lui Elie Wiesel. Documentele vorbesc. Gheorghe bate câmpii pe lângă subiect, atât timp cât nu produce un studiu elaborat care să contrazică cu documente ale vremii aberațiile aruncate asupra mea.

  4. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    EPILOG
    Încercarea mea de a face un studiu documentat pe o temă controversată, prezentată și publicului larg, nu doar istoricilor, așa cum ar fi trebuit, s-a transformat într-o hârtie de turnesol a naționalismului românesc actual. De la pseudo-naționaliștii din AUR care au ajuns acolo printr-o întâmplare pandemico-virusată, trecând prin active news-ul lui Roncea, care nici nu se gândește să abordeze decât temele primite de la superiorii săi, am ajuns la naționaliștii răzleți care, din păcate sunt total dezbinați și se orientează după niște părerologi de ocazie care emit tot soiul de teorii fanteziste. Gheorghe nu este un caz izolat, ci reprezentativ. naționalist pur sânge, obligatoriu ortodox convins până la prostie și negaționist al oricărui adevăr emis de altcineva decât de mintea lui creață. Faptul că nici un cititor nu mi-a răspuns la rugămintea dintr-un comentariu, relevă faptul că cititorii sunt superficiali, le place doar să se alimenteze cu doze homeopatice de adrenalină pseudo – naționalistă, plecând de la premiza că românii sunt buricul pământului. Din păcate și românilor le place să li se spună sunt frumoși și deștepți. Românii sunt oameni, asemenea celorlalte făpturi umane create de unicul Dumnezeu, și nicidecum de Dumnezeului Israel cinstit de de-al de gheorghe, numai pentru că așa i-a spus lui popa (dacă e călugăr este și mai veridic) în biserică. Fraților suntem deopotrivă și buni și răi și suntem supuși păcatului. Au spus-o alții mai înțelepți ca mine. Eu mă retrag din această activitate. Las locul unora mai vrednici și mai competenți. Vă urez mult succes și vădau un sfat prietenesc: NU FIȚI GHEORGHE!!!. De-al de gheorghe dăunează grav sănătății acestui Neam Românesc.
    Cred că acum îl înțeleg cel mai bine pe Corneliu Zelea Codreanu care după ce a ridicat o generație de români și a trezit-o din adormirea Bisericii (prea mulți legionari au afirmat-o) a hotărât să se oprească la apogeul Mișcării Legiunii. L-am judecat mult timp pentru acest gest, pe care l-am considerat un act de lașitate. Era un act de responsabilitate. Și tocmai crimele săvârșite de unii legionari, puține dar puternic mediatizate, l-au convins că greșise și că alunecase pe o pantă îndepărtată de Icoana de la care pronise în 24 iunie 1927, prin înființarea Legiunii Arhanghelului Mihail. Dumnezeul Neamului Românesc să-l odihnească cu toți sfinții acestui neam batjocorit.

    • E pǎcat sǎ vǎ retrageți! Rǎbdarea este și ea o virtute pe care e pǎcat sǎ o uitǎm. Toți o uitǎm adesea. Pânǎ și sfinții au fost denigrați. Sau mai ales ei. Unii oameni au mai multe lucruri în comun decât cele care îi despart.

  5. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Epilog la EPILOG
    Am uitat să-l menționez pe marele maestru Dan Puric din panoplia figurilor triste ale naționalismului românesc contemporan. Actorul care a jucat așa de bine încât românii s-au înghesuit să-l plătească pentru a li se spune cât de frumoși și deștepți sunt ei. oglinda din baie le spunea, în mod mincinos altceva decât Puricul. De asta nici nu o să mai pupe România prea devreme oameni ca cei care s-au alăturat lui Codreanu, adevăratul Patriarh al Neamului Românesc, așa cum l-am definit în cartea CREDINȚA NEAMULUI ROMÂNESC, tipărită în anul 2010.

  6. Greutatea cǎrții citatǎ în acest articol, „Zile însângerate la Iaşi (28-30 iunie 1941)“, este datǎ de prefața semnatǎ de istoricul Nicolae Minei (1922-2000), care era de fapt evreu, chemându-l (cu numele întreg) Nicolae Minei Grunberg și care a emigrat la un moment dat în Israel, dupǎ ce din anul 1969 ajunsese redactor șef la „Magazin Istoric“, în România. Privind holocaustul și pogromul de la Iași, N. Minei-Grunberg a avut o poziție favorabilǎ României (pot fi vǎzut aceste poziții – extrase din cartea mai sus citatǎ – cǎutând „Nicolae Minei Grunberg“ pe Internet), primul care l-a citat cu acest nume complet fiind dl. profesor Ion Coja în cartea domniei sale „Holocaust în România?“), de aceea holocausticii evrei l-au atacat pe Nicolae Minei, ascunzând numele complet al acestuia și faptul cǎ era evreu, dar precizând cǎ „Minei a fost prima voce publică din timpul comunismului care a afirmat că România, în timpul războiului, nu a exterminat evrei, ci i-a salvat în masă, creditând astfel ideea susţinută de reprezentanţii regimului Antonescu în timpul proceselor postbelice“ (Yad Vashem).

    • Și în evidențele Securitǎții, Nicolae Minei era consemnat ca evreu, conform documentului intern „Fiii lui Israel – Tabel cu personalitățile de origine evreiască din țară, întocmit la sfîrșitul anilor `70 de Emil Schehter, secretar general al Federației Comunităților Evreiești din România“.
      Iar acest istoric evreu Nicolae Minei Grunberg a fost primul care a negat vinovatia Romaniei de holocaust, concluzie stabilita pe baza accesului la arhive sensibile a cercetatorilor pe care ii prefata.

      • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

        C.D.N. Mulțumesc pentru precizări. Holocaust sau cum ar fi numit el, pogrom sau cum ar fi, la fel, numit, pentru mine problema este ca cercetătorii să aibă minima decență să se oprească la niște date de lucru rezonabile. Până acum 6 luni nu cunoșteam nimic despre această problema dar, ca inginer, m-a uimit lejeritatea Raportului Final care vorbea despre 280.000 – 380.000 de victime de parcă vorbea de recolta grâu la hectar raportată lui Ceaușescu și nu de niște ființe umane. Este evident că un număr de evrei au murit și au fost omorâți în acea perioadă, dar acest nmăr trebuie să aibă o limită. În privința Pogromului de la Iași, limita maximă va fi de acum de 3.468 de evrei care ar fi putut fi muri în acea perioadă. PUNCT. Unii se fac că nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă că din acest moment în această problemă cercetătorii intergalactici trebuie să se oprească din aberațiile lor fanteziste.

  7. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    gheorghe ești o jigodie securistă.
    Îți știu și numele, dar îl păstrez ca informație personală. Să vedem ce spun documentele despre 500 de evrei executați și ce spunea generalul Leoveanu despre POGROM.
    „Președinția Consiliului de Miniștri din 1iulie 1941: La Iași au fost EXECUTAȚI 500 iudeo-comuniști, care trăseseră focuri de armă din case, asupra soldaților germani și români.“.
    Proces verbal de confruntare, astăzi 7 iulie 1945, ora 5. Dl. G-ral Leoveanu Emanoil declară următoarele: „În ziua de 29 Iunie 1941 am fost chemat de dl. Ministru de Interne dela acea dată, care mi-a expus textual că la Iași s-au întâmplat unele evenimente grave de către Poliție, care s-au dat la JAFURI și la POGROMURI contra populației evreiești.“. Leoveanu expune concluzia anchetei personale pe care a efectuat-o în Iași: „După cercetarea pe care am făcut-o, am tras concluziunea că aceasta a fost o PROVOCARE pusă la cale de germani prin simulacrul de împușcături ale armatei. Deasemeni nici un soldat n-a fost mort la acea dată pe stradă și nici cel puțin răniți.“. (…) „După cercetarea pe care am făcut-o, am tras concluziunea foarte sigură că în POGROMUL efectuat contra populației evreiești din Iași au fost amestecate și elemente legionare, care au cooperat cu Poliția și cu unitățile ce se găseau în oraș.“. Pune mâna pe carte măi gherghiță.

  8. Te-ai enervat ca am criticat cu argumente afirmatiile din articol.
    Pentru ca nu le poti contrazice te iei de el pe care ti-l imaginezi ca as fi.
    Cine a fost executat – lista te rog.
    Cine i-a executat – liosta te rog.
    Care au fost motivele si cum s-a organizat ceea ce spui ca a fost executia a 500 de ”” stii ca nu0s evrei da ti-e frica sa spui ca sint talmudistii carora romanii le spun jidani.
    Unde sint corpurile lor – te rog sa indici locatia. oate gasesti si poze.
    Desigur, poti sa spui si unde a fost inregistrata preluare fiecarui corp u mentionarea datelor de identificare legale.
    —-
    Documentele de care vorbesti sint declaratii cu sau fara sustinere, fie ca-s facute de persoane mai “rasarite” sau nu.
    Sa vorbesti ca au fost inghesuiti si au murit niste…”n” persoane nu in seamna nimic, e o impresie personala, cel mai probabil exprimata emotional dupa povestile altora.
    I-a vazut?
    I-a numarat?
    I-a identificat?

    Am cazut poze cu cadavre cu mentiunea ca ar fi Juden si de fapt erau germanii omorati de rusi, asa ca cercetarea se valideaza cand ne raportam la realitatea OBIECTIVA.
    Altfel e ca-n fantezia holo-cash-ului: “e de notorietate, nu e nevoie de probe materiale”…. nu realizezi asta? Aduci gartii si vorbe pe care le consideri ca declaratiile lui Wiesel care nici n-a trecut prin vreun lagar DE MUNCA dar e promovat – fara drept de contestare de la ocupant! – drept mare erou Jewish.
    —-
    Te rog sa aduci probe materiale NEINDOIELNICE ca sa convingi.
    Nu exista judecata fara obiectul/individ care a fost afectat, caruia i s-a adus “atingere” – omorare in cazul acuzatiilor pe care le crezi si …. din nefericre, le validezi.

    Iti mai explic o data: pentru saboytarea Apararii romane si pactizare cu dusmanul boldevic – fapte care au dus la bombardarea Iasi-ului si omorarea a multi romani, civili fara putinta de a se apara, populatia si-a facut DREPTATE.
    Nu e pogrom – ceea ce ti-am aratat ce inseamna, ca nu a fost indreptat impotriva cuiva ca era jidan ci impotriva celor care au ajutat la omorarea romanilor.
    Ca pe tradatori si criminali ii consideri victime de pogrom – e o chestie personala, nicidecum dovada istorica.
    Da, au fost si victime care nu faptuisera sabotarea si colaborarea cu inamicul…
    Asa se intampla in vremuri “de restriste”, cand reactia de supravietuire nu este calculata ci DISPERATA – asta a fost starea dureroasa a romanilor implicati.
    Spune ce s-a intamplat ca problema, nu lua interviuri despre o tema “data”!

    Cum de nu te-a lovit ideea sa cercetezi cate bombardamente a suferit Iasi-ul, cati oameni – romani si ce distrugeri au avut loc?
    Rapoartele Politiei, Armatei romane si ale celei germane, ale serviciilor secrete, ale igurantei statului…. interviuri cu urmasii victimelor romane si chiar ale victimelor romani supravietuitori?
    Grija de jidani te apasa, mila de romani – nu prea.
    Da, e si ortodoxia un factor – da masura discernerii intre bine si rau.
    Teologia ca disciplina e nimic daca nu e credinta – analiza profana “a la” Mircea Eliade nu peavoslavnica “a la” Parintele Cleopa..
    Si spun si eu – credinta te ajuta sa “tii drumul” si sa ai directie.
    Pacat de munca golosotpare pentru jidani – puteai s-o faci pentru romani; pe romani i-ai scos “rai” pentru mai putini jidani”adusi numeric din condei” pe hartie, fara sa-ti pese de omorarea romanilor care ar fi fost tema principala.
    Ca si cum, ca avocat te-ai mandri ca ai redus pedeapsa cuiva de la 275 de ani la inchisoare la “doar” 150.
    —-
    Imi pare rau sa iti spun ca ma amuza ce spui, ca stii numele meu… ca sint securist…
    Unde sint eu, departe de Romania nu au emigrat securisti ca trebuie sa muncesti daca n-ai venit cu bani din furat.
    Cred ca adevaratii securisti stau in tara si-si fac concediile pe la Coasta de Azur, Miami… etc.
    Nu e cazul meu.
    ….
    Te superi degeaba, te-am si informat, am adus si idei si metode utile pentru a te ajuta – tu, Nu si NU!
    Unde te gasesc in ofsaid voi mai scrie cate ceva. Stiu ca doare dar e singurul tratament fata de eroarea elaborata PUBLIC – cred ca nu e o deghizare a unei greseli, … stii ce vreau sa ti spun.
    Cine se ascunde in spatele unei stiinte de fatada dar “scapa” anti-crestinism, anti-BOR, anti-romani nu se cuvine a fi lasat sa aiba ultimul cuvant.
    Lasa lamentarile, ca nu sta bine unui ‘telectual … abandoneaza argumentul cantitatii si subiectivismul in favoarea calitatii si obiectivitatii si vei dormi mai linistit.
    In special daca te impaci cu tipul de “morala”, nu cu …. etica si echitatea.
    Sanatate si gand bun!

  9. Sa te ajut putin ca sa intelegi
    – de ce nu te poti baza pe documente 100%
    – de ce nu trebuie sa te duci la tinta stabilita de altcineva ci la “situatie”/eveniment in toata desfasurarea – cauze, srmnificatie, fapte, consecinte, efecte… si la alegerea criteriilor de judecata

    Citez:
    “… cea mai mare parte din resursele Cahalului, serveşte la două scopuri:
    1. a) – Să corupă pe funcţionarii Statului creştin (primari, prefecţi, judecători, etc), precum şi pe oamenii politici, pe membrii parlamentului, până şi pe miniştri.”

    “… Şi nici nu mai pomenim de răul imens ce fac samsarii jidani, care mişună prin tribunale, pe la regimente, pe la primării, pe la prefecturi şi chiar prin ministere, unde corup funcţionarii, speculând asupra banilor publici şi împroşcând cu infamiile lor chiar şi pe miniştri.”

    “Se adaugă adeseori sperjurul. Dar, mulţumită unor magistraţi prea îndatoritori, această crimă a fost scăpată de singura piedică ce-o mai stânjenea, – adică de jurământul more-judaico.”

    “Dacă un goi se găseşte lângă un puţ să-l azvârle înăuntru; iar, dacă este o scară în puţ, s-o tragă afară… şi să astupe intrarea puţului, cu o piatră, zicând: „fac aceasta pentru ca vitele mele să nu cadă înăuntru”. ”

    “Dar, a pune mâna pe învăţământ, – ai alte cuvinte, a ascunde oamenilor adevărul, pentru ca o rasă netrebnică să poată ajunge să-i subjuge,… este crima cea mai oribilă, – crima de lese-omenire.
    Şi această din urmă crimă, a fost comisă de franc-masonerie, sub ordinul jidovilor.”

    Nu spun cine controla ziarele… ne-a spus [si] Eminescu… si pe vremea lui jidovii/jidanii nu aveau drept de cumparat pamant, de cetatenie si altele.

    De asta trebuie mai intai sa te ocupi de “ai tai” si sa mergi pe teren sa faci cercetare – altfel, tot efortul duce la o compilatie invalida, incompleta, parelnica iar concluziile – in acelasi “ton”, “diagnostic” fantezist.

    Fiindca a sustine acuzatia grava de omor…. ca POGROM din vorbe scoase din tabloul complet al “momentului” reprezinta o fapta josnica (sa nu zic altceva…).
    TU CE FACEAI … SA-TI GASESTI FAMILIA OMORATA PRIN ACTIUNEA CUIVA CUNOSCUT?
    La vreme de razboi.
    Te interesa daca e sau nu jidan?
    Ce te impingea la razbunare?
    Credinta religioasa sau distrugerea vietilor?
    … poate intelegi mai multe acum.

    Sint curios daca ai scos o brosura cu asta, drept “comunicare stiintifica”…sau e chiar lucrare pentru vreun masterat ori mai rau…

    Ne spune Dr. Paulescu cuum face ovreiul “bine” unuy goi:
    “„Este oprit să dai goiului un lucru pe care dânsul la pierdut.
    Cel ce dă unui goi obiectul pierdut, nu va găsi iertare înaintea lui Dumnezeu” .
    „Tot ovreiul, care a găsit vreun lucru, trebuie să-l restituie stăpânului. Această prescripţie se aplică numai în cazul când e vorba de un iudeu care a pierdut ceva. Dacă lucrul este al unui Akum , ovreiul care l-a găsit nu este obligat să i-l mai dea; ba, ce e mai mult, este un păcat mare să restitui ceva unui Akum.
    Se face o excepţie când se restituie obiectul pierdut,
    pentru ca neovreii să zică: Ovreii sunt oameni de treabă”.”
    si
    “Dar, dacă ovreii nu sunt stăpâni pe ţară şi dacă legile sunt priincioase goiului, trebuie să recurgi la intrigi (la coruperea judecătorilor) pentru ca ovreiul să poată câştiga procesul””

    • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

      @ gheorghe Te-am invitat, dacă te duc puterile, scrie tu un articol după cum vor mușchii tăi cerebrali. Tu îmi dai indicații prețioase dar nu aduci nici o probă concludentă. Spune tu câți morți au fost în urma bombardamentelor din Iași? Sau și acolo au falsificat românii documentele? Nu ai răspuns la întrebarea: “Cine i-a pus pe ai noștri să dea comunicat cu 500 de iudeocomuniști asasinați?”. Nu ești departe ci foarte aproape. Păcat că minți. Vezi că arta disimulării nu poate fi stăpânită de oricine. Ca să te ascunzi perfect trebuia să nu folosești cuvintele pe care le folosești frecvent. Acele cuvinte cheie de dau de gol.

  10. Domnilor nu va mai certati pentru ca in 1959 germanii si-au asumat raspunderea pentru pogromul de la Iasi, dar pentru ca poporul roman sa fie infierat cu manie bolshevica, nu s-a spus adevarul, mintindu-se cu nerusinare, asa cum stiu ei cabalistii

    “Cotidianul.ro: Redacţia publicaţiei americane Jewish Telegraphic Agency ne-a trimis un document excepţional care redeschide cazul „Pogromului de la Iaşi“. Este vorba despre buletinul zilnic de ştiri (Daily News Bulletin) din ziua de 24 august 1959, în care există ştirea că guvernul Germaniei de Vest îşi asumă responsabilitatea pentru Pogromul de la Iaşi şi acceptă să plătească despăgubiri familiilor de evrei ucişi.
    Ce conţine acest document excepţional pe care ni l-a trimis ziarul Jewish Telegraphic Agency din SUA? Iată documentul primit prin amabilitatea colegilor de la „Jewish Telegraphic Agency”, care redeschide discuţia despre „Pogromul de la Iaşi” din iunie 1941: http://www.cunoastelumea.ro/institutul-elie-wiesel-lovit-in-moalele-capului-de-un-ziar-evreiesc-din-sua-care-spune-ca-pentru-pogromul-de-la-iasi-si-au-asumat-responsabilitatea-germanii-in-1959/

  11. Susțin ce spune “gheorghe” pentru ca il stiu pe acest “VAsilica Militaru” de foarte mulți ani. Pentru cine nu știe domnul Vasilică Militaru este un diversionist antiortodox antiromân care de ani de zile și-a luat un pseudonim al unui martir român celebru, i-a ridiculizat numele şi pretinde ocazional că este preot niciodată hiroronit.

    • Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

      @ Adrian Grigoriu Ce înseamnă pentru tine “și-a luat un pseudonim”? Tu cred că nu știi limba română după ce ai venit din misiune din Canada. Parcă pe-acolo ai fost. Pseudonim înseamnă un nume fictiv. Numele meu din buletin este cel indicat. Tu n-ai fost atent la detalii de genul că toate articolele mele sunt însoțite de un pdf care să autentifice textul semnat de mine cu ștampila aferentă. Ce mai face prietenul tău Filoteu Bălan cu th, că așa-i place? Tot cu Neonila își duce veacul? Salutări și numai bine.

  12. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    @ Adrian Grigoriu Îmi cer iertare, Adrian Grigoriu pentru comentariul meu de răspuns. Nu obișnuiesc să dau în oamenii căzuți. Spune ce vrei despre mine, eu știu foarte bine cine sunt. Într-o zi o să-ți dau o înregistrare cu părintele Iustin Pârvu ca să afli ce părere avea despre Filoteu, prietenul tău. Tot ceea ce a făcut nu am făcut în numele preoției mele. Ce rost are să discuți pe un subiect tabu. Așa cum tu ai eșuat cu afacerea, eu am eșuat tras în piept de ierarhia Bisericii. Când o să vin la tine să-ți cer taxă pentru vreo rugăciune, leagă-te de preoția mea. În rest, nu obișnuiesc să dau în oamenii căzuți la pământ.
    https://ceicunoi.wordpress.com/2021/02/01/cazul-grigoriu-un-asasinat-economic-si-social-tipic-pentru-epoca-moderna/

  13. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Menționez faptul că nu aparține autorului Vasilică Militaru, fraza de final a studiului “Pogromul de la Iași – Între Falsificare și Adevăr Istoric” respectiv: “Adică trebuie strânși „bani de holocaust“! Fără alte cuvinte!”.
    Fraza corectă de final, trimisă redacției, dar și multor instituții publice și parlamentari este: “Încheiem cu vorbele memorabile ale directorului Adrian Cioflâncă, demne de reflecție asupra unuia dintre scopurile utilizării acestor date false în privința pogromului de la Iași: „De ce plătește Germania pentru pogromul de la Iași: Pentru că așa trebuie.“. Fără cuvinte!”.
    Este regretabil faptul că redacția incorectpolitic.ro adaugă texte tendențioase într-un studiu care a încercat să păstreze imparțialitatea unui demers de descoperire a adevărului istoric. Acest fapt l-am reproșat și în particular redactorilor acestei publicații on-line. Sper ca pe viitor să nu se mai repete astfel de imixtiuni în textul autorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *