Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 9, 2022
Alogenii propagă o falsă învinuire a României în așa-zisa zi națională a victimelor holocaustului
Astăzi, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București a avut loc ceremonia anuală de comemorare organizată în contextul 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚.
Au adus un omagiu tuturor celor care și-au pierdut viața și au fost persecutați în perioada Holocaustului din România: ministrul Apărării Naționale, reprezentanții Administrației Prezidențiale, ai Camerei Deputaților, Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Naționale pentru Romi și reprezentanți ai Federației Comunităților Evreilor din România. Au participat, de asemenea, ambasadorul statului Israel, ambasadorul Republicii Federale Germania, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, alături de grupuri de elevi din cadrul Complexului Educațional Laude-Reut, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Școala Generală nr. 1 din Joița, Școala Gimnazială din Săbăreni.
Antiromânul șef – Alexandru Florian
Teatrul absurd continuă cu un pupitru pe care scrie “România” de la care vorbește un prepuțar cu kipa pe cap.
Grupul de slugoi de la conducerea României alături de un zâmbitor Alexandru Florian, fizic nu ar încăpea sub papucul lui, dar toți se comportă de parcă acolo este locul lor.
Și insulta supremă, soldații români, tineretul care a depus jurământ pentru apărarea patriei, forțați să stea drepți în fața memorialului holocaustului din București, forțați să salute autoritățile care ne învinuiesc în mod fals de genocid.
Aceasta este România educată? Aceasta este România europeană? Democratică? Euroatlantică?
Mi se face rău când văd ce slugi avem la conducere și cum facem jocul unor interese străine. Vouă, ofițerilor care supravegheați site-ul, cum vi se pare acest spectacol grotesc?
P.S.: În România nu a fost holocaust, o spune chiar un fost premier israelian Shimon Peres, care a mulțumit public României pentru salvarea a 400.000 de jidovi, același număr de jidani despre care unii spun că i-am ucis în holocaust.
Shimon Peres este unul dintre părinții fondatori ai Israelului, iar acesta a infirmat teoriile conspiraționiste conform cărora România a holocaustat sute de mii de iudei.
Shimon Peres a spus că nu va uita niciodată că, în perioada cea mai întunecata a istoriei, perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel.
„Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecata a istoriei, perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, în același timp, nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au păstrat cultura românească”, spunea acesta în urmă cu un an la București.
Am trecut de minim o sută de ori pe lângă monumentul ridicat în comuna Sărmașu pentru evreii uciși unguri. 152 de evrei omorâți de unguri. Daca nici un politician român nu-i da peste bot acestui ungur înseamnă că nu mai avem politicieni români și de fapt sunt toți niste alogeni travestiți infiltrați in randul nostru
În 17 septembrie 1944, trupe de jandarmi maghiari sprijinite de localnici membrii ai gărzii civile maghiare au torturat și masacrat 126 evrei din localitatea Sărmașu
e o sala subterana?dragi iudei:mormantul este gol!
Cadavrele celor uciși (31 de bărbași adulți, 52 de femei adulte și 43 de copii până la vârsta de 15 ani) au fost deshumate din două gropi comune, în februarie 1945. Concluzia la care a ajuns Comisia medico-legală care a realizat autopsierea cadavrelor: moarte violentă prin împușcare, iar în cazul mai multor copii, moarte violenta prin asfixiere, aceștia fiind îngropați de vii.
Cercetările împotriva celor vinovați de masacrele de la Sărmașu și Luduș au început în anul 1945 și s-au încheiat în 1946. Prin sentința Tribunalului din Cluj s-a stabilit responsabilitatea pentru masacrul de la Sărmașu: doi ofițeri din trupele de jandarmi (cpt. Lancz Laszlo, lt. Vecsey) și cinci subofițeri (slt. Halasz, slt. Fekete, plt.maj. Szabo, plt. Horvath Istvan și plt. Polgar) au fost găsiți vinovați și au primit sentințe de condamnare la moarte. Doi dintre localnici au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru participare la masacru: Panczel Janos (soldat-jandarm din Sărmașu) și Soos Istvan (membru al gărzii civile maghiare din Sărmașu) au fost condamnați la 20 de ani, respectiv la 5 ani de închisoare.
Între 5-13 septembrie 1944, localitățile de frontieră Luduș și Sărmașu, situate în Transilvania de Nord, au fost ocupate de unități ale armatei și jandarmeriei ungare. În marginea comunei Luduș (la hotarul Bogata) în data de 13 septembrie 1944 soldații maghiari au împușcat 15 evrei și 2 români: Polac Mihai, Polac Vilma și fiicele lor, Rozalia și Maria, Gluck Iosif și fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu și Fred Ghizela. Maria Kopstein, Izrael Adelca și surorile Haller (Sarolta, Fani și Rozalia), au fost împușcate în pivnița locuinței familiei Haller, după ce au fost violate.[1]
După eliberarea localității, soldații maghiari care au luat parte la aceste atrocități comise asupra populației evreiești, nu au putut fi identificați. Cercetările împotriva celor vinovați de masacrele de la Luduș au început în anul 1945 și s-au încheiat în 1946. În 1946, Curtea de Apel Cluj a stabilit vinovăția unor localnici care au fost condamnați (Szabo Bela și Bartha Elisabeta din Luduș).
Unii fout și alții plătesc ! Halal !
Nu știu de ce dar cu cât citesc mai mult , încercând să aflu cat mai multe despre “poporul ales” mă afund în o tot mai mare dilemă : ales al cui ? Al lui Dumnezeu sau al lui Satan ? Când constat că în toate mizeriile omenirii există un grăunte de evreu stau și cuget la versurile populare ” care-i om și care-i câine”.
Deci rămâne cum am stabilit: nu numai Florian (poartă același nume cu mine, așa că de silă și revoltă refuz să-i mai pronunț numele) e cel rău, ci toată etnia: indiferent ce-a spus Shimon Peres odată, ambasadorul israelului a fost și el moț la infama ceremonie. Deci ambasadorul statului Israel, participă la ceea ce s-a numit Ziua Națională de comemorare a victimelor holocaustului din România! Adică a consimțit, prin prezența lui, acceptarea oficială a statului Israel că în România a fost holocaust!! Când aveam cont FB, mă trezisem pe grupul lui Bogdan Calehari, evreu. Era ceva împotriva imigrației. Am intrat, normal, în polemică cu prietenii Israelului (era și un grup cu acest nume), prezenți și pe acest grup. De aici mi s-a tras și blocarea și ulterior suspendarea contului. Nici măcar unul nu a fost de acord cu mine, că în România nu a fost holocaust, că legionarii n-au comis nici un masacru împotriva evreilor și restul bazaconiilor pe care le cunoașteți.
Eu n-am fost blocat niciodată de F****o*k sau *ou***e, că nici n-am avut cont acolo, dar în ultima vreme am fost “blocat” (sau nu mi s-a afișat nici un mesaj) cam peste tot pe unde am scris (facerealumii.ro, ortodoxinfo.ro, incorectpolitic.com, un sait (forum) despre care am povestit aici acum 5 zile etc.), ceea ce e ciudat, pentru că până prin 2012 puteam să scriu oriunde fără probleme…
Al doilea cont al meu fb – il facusem pentru a incerca sa promovez ideile nationaliste si ale Noii Drepte, mi-a fost sters fara nici o explicatie. Am renuntat la fb de atunci si nici ca mai imi trebuie. Cenzurat am fost si eu, pana acum doar pe Activenews, cand mi-am spus parerea in cazul Djokovic si despre Ioan Aurel Pop.
Și nici email nu mai pot să trimit, că ajunge tot numai în “spam”, cred că asta e o metodă a furnizorilor de servicii de email (în special G***l*) de a-i presa pe oameni să-și facă cont la ei. Adică dacă trimiți un mesaj de la o adresă care nu e de la ei, ți-l bagă în spam.
Nu poate demonstra in fata unui Judecator ca e adevarat ceea ce spune ca acuzatie!
Pare-se ca până şi evreii din România extraşi prin operaţiunile clandestine ale Crucii Roşii, organizate împreună cu sioniştii, au fost daţi ca morţi, dar, perfid, România e pusă să plătească şi azi, în fel şi chip, şi financiar şi politic, pentru pretinsa ei „vinovăţie“.
– – – –
Pentru extragerea sau salvarea evreilor, Crucea Roşie a fost la propriu folosită de către evreul sionist Saly Mayer din Elveţia. Saly Mayer a dat mai întâi o sumă de 100.000 franci elveţieni în numele Jointului către Crucea Roşie Internaţională (International Committee of the Red Cross / ICRC), ce a fost transferată în România, unde Crucea Roşie română, apropiată casei regale (Coroanei), şi-a asumat folosirea banilor pentru cauza evreiască sub supravegherea generală a delegatului din Elveţia al ICRC, Charles Kolb, secondat de alt elveţian, Vladimir Steiger, amândoi colaborând pentru „salvarea evreilor“ cu rabinul Al. Şafran. (Aceste informaţii parvin de la cercetătorul numărul 1 al activităţii Crucii Roşii privind evreii în Al Doilea Război Mondial, elveţianul Jean-Claude Favez, care a avut permisiunea să studieze 8 ani arhivele Crucii Roşii, din cartea sa „The Red Cross and the Holocaust“, Cambridge University Press 1999, pagina 207 şi următoarele).
În august 1938, Elveția închisese granițele și a respins mii de refugiați, mai ales evrei. Atunci, la inițiativa lui Chaim Weizmann, președintele Organizației Mondiale Sioniste, evreul „elveţian“ Saly Mayer a organizat, împreună cu Nathan Schwalb, care fusese ales în august 1939 șef al biroului mondial al Hechaluz (organizația umbrelă a organizațiilor de tineret sioniste), un „comitet de salvare sionist“ în Elveția (unde funcţiona Crucea Roşie Internaţională). Prin Schwalb, Mayer a luat legătura şi a conlucrat și cu grupul de „rezistență“ masonic elveţian Aktion Nationaler Widerstand (ANW / Acţiunea de Rezistență Națională), îndreptat împotriva naţional-socialismului german.
Lider evreu şi afacerist elvețian, Saly Mayer (1882-1950) a acţionat prin cumul de funcţii. Era președinte al Asociației Comunităților Evreiești în 1936, iar în timpul mandatului său asociația s-a alăturat puternicului Congres Mondial Evreiesc (un fel de kahal global modern). Mayer devenise şi reprezentantul în Elveția al American Jewish Joint Distribution Committee, celebrul Joint care se învârte prin întreaga lume. Dar, mai important, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mayer a fost numit şi director al biroului elvețian al Comitetului mixt de distribuție american, calitate în care a menținut legătura cu comunitățile evreiești din teritoriile ocupate de germani și a transmis astfel şi fondurile de la Joint (JDC).
A fost implicat în operaţiuni de „salvare a evreilor din mâinile germanilor“, participând şi la acel „Europa Plan“ din 1942 al „grupului de lucru din Slovacia“ (o alianță secretă între sioniști și evreii ultra-ortodocși condusă de un sionist și o femeie, Gisi Fleishmann, la sugestia rabinului Michael Weissmandel) prin care, „plătind de la două până la trei milioane de dolari furnizați de evreii din țările libere, un milion de evrei rămași din Europa urmau să fie salvați de la exterminare“, Saly Mayer fiind celebru şi pentru că ar fi adus în afara zonei germane între 200 şi 230 de mii de evrei din Ungaria, care trebuiau să ajungă în lagăre.
Tot prin Saly Mayer, în primăvara anului 1944, în România ajungea încă o sumă de 100.000 de franci (identică ca valoare cu cea de la începutul războiului), provenită tot dintr-o donaţie de la Joint, ce i-a fost pusă la dispoziție lui Karl Kolb, reprezentantul Crucii Roşii Internaţionale la Bucureşti, prin intervenția War Refugee Board (Consiliului pentru Refugiați de Război, înființat de președintele american Roosevelt în ianuarie 1944 ca agenție executivă a Statelor Unite „pentru a-i pe ajuta evreii abandonați din Europa“, ca „victime civile ale puterilor Axei“), care, sprijinită şi de filo-sionista Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui, şi având în spate Congresul Mondial Evreiesc, trebuia să trimită „fonduri de ajutor pentru a ajuta evreii să fugă din România și Franța“.
*
În acest context trebuie privită şi operaţiunea Crucii Roşii, filiala Roman, de salvare a evreilor din trenul cu deportaţii spre Călăraşi, evrei din Iaşi suspecţi de pactizarea cu inamicul sovietic şi de incidente cu armata germană şi română.
Din 2.530 de evrei îmbarcaţi în Iași, doar vreo 1.100 au mai ajuns în Călăraşi, iar „istoria corectă“, promovată de organizaţiile evreieşti, spune că au murit pe drum. Dar chiar au murit? Toţi? Căci nu a existat o evidenţă reală oficială (de stare civilă) a acestor morţi, iar Crucea Roşie a fost din plin implicată şi ea, şi clandestin, în „salvarea evreilor“ din tren (şi din România, în general), în România evreii putând să îşi şi procure cu uşurinţă acte false, cum consemnau rapoartele germane, bănuindu-se chiar complicitatea unor oficiali români.
Şi lista de evrei morţi din trenul către Podu Iloaiei este viciată din moment ce mulţi au fost aruncaţi din tren pe traseu, conform mărturiei „supravieţuitorului Holocaustului“ Leonard Zăicescu, care a spus că „mulţi dintre cei care au murit pe drum au fost aruncaţi din vagoane“, el însuşi figurând mort mult timp şi apărând după câteva luni, timp în care familia îi făcuse şi funeralii mortuare.
Un număr important de evrei deci nu a ajuns la Podu Iloaiei şi au fost raportaţi morţi, iar de treaba asta s-a ocupat un „comitet“ evreiesc. Erau sigur morţi? Căci aflăm de la aceeaşi sursă (L. Zăicescu) că „căpitanul echipei de fotbal din cartierul nostru, Willy, care s-a spânzurat [în vagon] cu mânecile cămăşii de un cârlig, era un tânăr care n-avea mai mult de 18 ani“. Asta făceau evreii în „trenul morţii“, se sinucideau şi erau apoi „aruncaţi“ din tren? Şi erau număraţi ca morţi la destinaţie, deoarece lipseau?
Erau morţi toţi cei aruncaţi din tren sau au făcut obiectul unei operaţiuni de salvare coordonată de Crucea Roşie prin personaje precum Viorica Agarici, o prietenă a comunităţii evreieşti, care a participat la salvarea celor din trenurile de deportare, căci conducea Crucea Roşie a oraşului Roman? Faptele ei sunt exagerate de evrei, situaţie menită şi incriminării autorităţilor române, dar şi ascunderii realităţii că ea a facilitat intervenţia altor evrei în administrarea transportului şi în soarta celor deportaţi.
Şeful Crucii Roşii pe România era Jean Costinescu, cum i se spunea politicianului liberal Ioan Emil Costinescu (1871-1951), fost ministru apropiat de nucleul dur al partidului, acasă la care fusese premierul I. G. Duca (împreună şi cu Dinu Brătianu), înainte de a fi împuşcat de Nicadori în 1933, răzbunând dizolvarea Gărzii de Fier de către guvern şi intenţia de a încetăţenii alţi 300.000 de evrei în România.
Când au venit la guvernare, legionarii au vrut să-l înlăture din funcţiile sale, precum cea de la Crucea Roşie, dar „Costinescu, introdus în tainele anturajului, i-a trimis o scrisoare Doamnei Antonescu, plângându-se de nedreptatea ce i s-a făcut, fiind dat afară de la o instituţie unde a muncit atâţia ani“, iar „Doamna Maria Antonescu a luat afacerea în mână, aducând la cunoştinţa soţului ei „oroarea“ săvârşită. Aşa că Jean Costinescu a rămas pe funcţiile sale, iar legionarii aveau să fie cei scoşi de la guvernare, fiind ţinta mai multor sforării politice.
Iar ca şef al Crucii Roşii în România, Costinescu era secondat de cei „doi trimişi internaţionali“ de la centru, din Elveţia, Charles Kolb și Vladimir de Steiger, şi împreună „au lucrat la diferite propuneri de salvare pentru a transporta evreii din România către Ankara și Palestina“ (tot cf. Jean-Claude Favez, The Red Cross and the Holocaust, Cambridge University Press, 1999, pag. 210-211).
Viorica Agarici, subordonata lor din Moldova la Crucea Roşie, venea dintr-o bogată familie şi fusese colegă la şcoala privată Les Ruches, la Paris, chiar cu Eleanor Roosevelt (soţia preşedintelui american de atunci, Franklin Delano Roosevelt), marea prietenă a evreilor, ea fiind o prezenţă permanentă la masă, în acea vreme, acasă la liderul sionist Nahum Goldmann, la New York. Iar liderii evreilor sionişti trăgeau sforile războiul prin Roosevelt, care era ca o păpuşă în mâinile lor.
Ea, Viorica Agarici era totodată fiica unui fost primar din Roman care şi el s-a remarcat pentru că a intervenit adeseori în favoarea evreilor și a contribuit la înființarea sinagogii locale și a școlii moderne. Totodată, Viorica Agarici preda în Roman, în particular, lecţii de germană şi de franceză copiilor din familiile evreiești din cartierul unde locuia, pe strada Ștefan cel Mare (cf. amintirilor activistei Iuliana Năstase-Onu, puse pe inroman.ro), având legături foarte strânse de prietenie cu comunitatea evreiască.
Când în noaptea de 2 iulie 1941 trenul cu evreii suspecţi deportaţi spre Călăraşi s-a oprit în gara Roman, Viorica Agarici a intrat în acţiune în numele Crucii Roşii.
Şi astfel Viorica Agarici şi-a făcut mai mult decât datoria ca şefă a Crucii Roşii din Roman de a ajuta evreii din Iaşi, arestaţi şi strămutaţi ca suspecţi de pactizarea cu inamicul sovietic, căci ea a reuşit să aducă alţi evrei care să îi ajute pe aceştia, trecând de autorităţi, operațiunea ei de prim ajutor fiind realizată cu ajutorul „voluntarilor evrei locali“, între care şi medici evrei (care stabileau cine e mort şi trebuie dus de la gară), și a blocat astfel efectiv transportul o zi întreagă. Potrivit unei relatări, venind cu recomandări de sus, Agarici ordona de fapt autorităților ce se facă, iar acestea s-au conformat.
Ca să obţină supunere ea invoca numele generalului Nicolae Tătăranu, sub șef al Marelui Stat Major, care se afla întâmplător (?) chiar atunci la Roman, la Cercul Militar, şi avea simpatii liberale, deşi fusese şi în graţiile regelui Carol al II-lea.
„M-am întors [de la general] – avea să relateze Agarici – la locul unde trenul [era] oprit și am spus că avem ordin [care permite] acțiunile care au urmat [spălarea și dezinfecția vagoanelor etc.]… De jandarmi nu am fost împiedicată să dau asistență, de asemenea nici doctorii [evrei] nu au fost împiedicați să dea ajutoare.“
La ordinul ei, „evreilor li s-a permis să părăsească trenul pentru a putea să se întremeze înainte de a-și continua călătoria“. După o mică trataţie „de la medici evrei (primii care au intrat în contact cu evreii din tren)… au fost îndreptați spre alt capăt al curții, unde au fost tunși, au aruncat hainele într-o groapă plină cu var și au urcat în vagonul de baie“.
Implicarea comunităţii evreieşti locale, pentru care Agarici a fost doar un deschizător de drum, a fost confirmată de generalul Romulus Stănescu: „Cînd trenul cu deportați evrei din Iași a sosit în gara Roman, eu eram prefectul județului Roman… Primele ajutoare în alimente, ceai, apă au fost procurate întâi prin Crucea Roșie, apoi prin Comunitatea Evreiască din Roman“.
Mărturiile evreieşti spun că după igienizarea corespunzătoare a vagoanelor și primul ajutor, alte filiale de Cruce Roșie de pe traseul trenului spre Călărași „i-au luat exemplul, prinzând curaj să ofere tot sprijinul sărmanilor călători“. În realitate, acest ajutor era autorizat de autorităţile române, nu era eroic, dar acest aspect încurcă socotelile holocasticilor.
Toată ziua de joi, 3 iulie 1941, trenul a stat la peronul companiei sanitare din gară, iar Agarici „a primit permisiunea să ridice cadavrele“ evreilor din tren, morţi de la căldură, infecţii şi lipsa apei , cadavre a căror evidenţă şi soartă sunt absolut discutabile, căci, după cum spun holocaustologii evrei, majoritatea cadavrelor au fost „îngropate în gropi comune, în prejma gărilor de pe traseu“ şi că este posibil ca numărul inițial să fi fost mai mare, iar pierderile să fi fost subcontorizate de oficiali, care nu au păstrat dovezi ale cadavrelor aruncate din tren.
Nu trebuie să uităm că sioniştii care se foloseau de Crucea Roşie nu acţionau ca să îngroape cadavre, ci aveau de fapt misiunea să salveze vii pe cât mai mulţi evrei, chiar şi în secret, pe care să îi scoată şi în secret spre alte destinaţii. Iar unii evrei, deşi număraţi ca morţi de comunitatea evreiască, au şi reapărut după o vreme.
– – – –
Chiar şi holocausticul evreu Carol Iancu (autorul cărţii „Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România“, adică, altfel spus, holocaustul inexistent în România), acuză că în Raportul Comisiei Wiesel („Raport Final“ acceptat de preşedinţia României), se „ocultează în cea mai mare parte activitatea şef-rabinului Alexandru Şafran [cum] De altfel, sînt ocultate şi personalităţi care au jucat, totuşi, un rol de prim-plan fie în anularea ordinului de deportare a evreilor în Polonia, fie în protejarea evreilor români în timpul Şoahului: nunţiul apostolic Andrea Cassulo, delegaţii Crucii Roşii internaţionale Charles Kolb şi Vladimir Steiger, ambasadorul Elveţiei, René de Weck… În pofida acţiunilor lor [de salvare a evreilor], numele acestora nu apar nici măcar o singură dată [în Raportul oficial.“ (Carol Iancu, „Istoria Şoahului în România“ în Observator Cultural, nr.564)
– – – –
O dovadă în plus, de la un evreu (Carol Iancu), că Raportul Wiesel conţine multe falsuri intelectuale care să susţină astfel, fără echivoc, vinovăţia României de Holocaust anti-evreiesc, ceea ce a devenit o afacere şi politică şi bănească.