Sigmund Freud și Adaptarea – Cum din fiecare om normal Freud face un nevrotic (X)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 22, 2022

Sigmund Freud și Adaptarea – Cum din fiecare om normal Freud face un nevrotic

20. Freud şi adaptarea

 

Explicaţia lui Freud privind evoluţia omenirii este surprinzătoare: evi­tând să urineze pe foc, omul şi-a asigurat perfecţionarea. Ce umor!

Freud comentează laborios viaţa de relaţie, căci nu putem făuri o concepţie despre natura umană fără să avem în vedere comportarea noastră în raport cu mediul exterior, de viaţă. Funcţie de regi­unile lumii și climatul acestora, existenţa omului a variat în cursul timpului. Varietatea condi­ţiilor de viaţă explică probabil tăcerea lui Freud pe această temă. El a vorbit doar de actele şi gesturile noastre ratate, nu şi de cele reuşite.

Foarte rar, natura ne-a fost favorabilă, iar pentru a-şi câşti­ga viaţa, omul a trebuit să lucreze, evitând pericolele, să facă faţă dificultăţilor, mai nume­roase în trecut, decât astăzi. Totuşi, vom vedea, pe zi ce trece, viaţa modernă ne ameninţă tot mai mult. Dificultăţile cu care ne confruntăm sunt altele, dar nu mai puţin de temut. Ne confruntăm cu forţe favorabile, pe care trebuie să le utilizăm, dar şi cu influenţe contrarii, pe care trebuie să le învingem ori să fugim de ele, deci să ne adaptăm.

Adaptarea este indispensabilă supravieţuirii noastre. Dacă ne adaptăm în mod convenabil, viaţa noastră de relaţie este normală, suntem mulţumiţi de existenţa noastră, uneori chiar îmbătrânim fericiţi. Dacă nu ne adaptăm, viaţa ne este din ce în ce mai grea şi ne putem număra printre victimele ei. Pentru fiecare dintre noi, adaptarea este o chestiune de viaţă şi de moarte.

Scriind Psihopatologia vieţii cotidiene, ţinând cont numai de actele şi gesturile ratate, nu şi de cele reuşite, Freud a făcut din noi nişte dezadaptaţi, incapabili de a utiliza forţele favorabile și a le evita pe cele defavorabile, din cauza tendinţelor noastre sexuale, condamnând astfel întreaga omenire la moarte. Dacă teoriile lui Freud ar fi fost exacte, omul ar fi pierit de mult, de pe faţa pământului. Supravieţuirea omenirii demonstrează însă falsi­tatea concepției psihanaliste. Freud a construit teorii imaginare, ce nu se sprijină pe niciun feno­men fiziologic omenesc.

 

I V.  2 0. 1.   A d a p t a r e a

 

Omenirea este mult mai bine adaptată decât a crezut Freud, care nu a văzut şi nu s-a ocupat decât de eșecuri. În realitate, omul şi-a adaptat funcţi­unile la viaţa de relaţie, fiind obligat să men­țină anumite constante ale corpului, temperatura de 37⁰C, ritmul cardiac și respiratoriu, ureea din sânge, compo­ziţia umo­rilor, glicemia, etc. Funcţi­unile noastre permit oscilații şi corecții ale tuturor activităţilor fizice şi mintale, inclusiv ale emoţiilor, stări totdeauna însoţite de modificarea funcţionării organelor vege­tative. Ignorate de psiha­naliză, în ciuda efectului continuu asupra afectivităţii şi gândurilor noas­tre, aceste fenomene constituie factorul de adaptare prin excelenţă, la care se ada­ugă dubla interpretare a condiţiilor mediului exterior. Obsedat şi tulbu­rat de chestiuni sexuale, Freud nu şi-a dat seama de importanţa conside­rabilă a adap­tării pentru supravieţuirea omului și asigurarea eficaci­tății, a perenităţii sale.

Adaptarea necesită participarea întregii noastre personalităţi. Fenomen endocrin, adaptarea nece­sită elasticitatea funcţionării glandelor endo­crine, modificând ansamblul constantelor organice şi emoţio­nale, starea noastră de spirit. Nu putem dovedi acestea, fără a repeta unele lucruri deja spuse. Omul-plantă al lui Roesch, mixedemicii, idioţii, mongolienii, cretinii, deficienţii tiroidieni sunt inadaptaţi cronici. În aceeaşi situaţie se află cei a căror tiroidă a fost extirpată, deveniți incapabili de orice adaptare. Acestea sunt fapte incontestabile, a căror certitudine este la fel de sigură, pe cât de false sunt interpretările psihana­lizei, prejudiciabile întregii omeniri și lipsite de orice legătură cu realitatea fiziologică omenească.

În general, oamenii sunt bine adaptaţi, cea ce le permite viața în toate regiunile lumii, în ciuda con­diţiilor de viaţă foarte diferite, ce le sunt impuse. Totuşi, există câteva categorii de dezadaptaţi.

 

20. 2. Dezadaptaţii fizico-organici

 

Cele mai clare dezadaptări le întâlnim la conge­nitalii citați, a căror adap­tare este rudimentară. Dezadaptaţii glandulari sunt într-o stare mai puţin gravă, caracterizându-se printr-o stare de oboseală continuă sau intermitentă, cu reacţii faţă de frig şi de cald, modi­ficări barometrice, stări climatice, furtuni, zgomote, cam toate for­ţele naturale contra­riante: lumină excesivă, unde sonore puternice, unde ultraviolete, electro-magnetice, electricitate atmosferică sau ambiantă, etc. Dezadaptaţii fizici prezintă tulburări ca: respirație scurtă, insuficientă, sufocare, palpitaţii cardiace la cel mai mic efort, fără leziuni la nivelul inimii. Tulburările cardio-respiratorii sunt însoţite de deranjamente digestive, atribuite, de regulă ficatului, ajungându-se la inter­venţii pe stomac, intestin, apendice şi chiar apa­ratul genital, tractusul urinar putând fi şi el atins, ceea ce provoacă intense cistite.

Dezadaptaţi organici pot avea dureri: de cap, de ceafă, de rinichi, picioare, etc. Tulburările circu­latorii sunt frecvente şi constau în cianoza extre­mităţilor, deget mort, fără să mai socotim edemele lui Kincke, angiocrisinele (voir) bine descrise Léopold Levy dar ignorate de medicină. În plus, aceşti bolnavi suferă de angoase, o nelinişte mai ales fizică, nu fără legătură cu dezadaptarea fizio­logică, de care ne vom ocupa imediat.

La dezadaptaţi putem adăuga alergicii, cate­gorie ce reacţionează greşit la tot felul de cauze, inclusiv cele mai personale. Incapabilă să înțeleagă cauzele organice profunde, din însăşi fiinţa alergi­cului, incapabilă să stabilească identitatea fiziolo­gică a aces­tuia, medicina se ocupă numai de cauze inci­dentale: mirosuri, praf, polen, substanțe chimice, nailon, etc. Medici s-au metamorfozat în polițai specializaţi în găsirea vinovaţilor, uitând misiunea lor, adică vindecarea bolnavilor! Terapia haotico-medicală este o activitate puerilă, nu intelectuală. Ar fi suficientă identifi­carea naturii alergiei, adică dereglarea glandulară, a cărei corecție ar stopa majoritatea fenomenelor aler­gice: respiratorii, alimentare, metabolice, epidermice, etc.

 

20. 3. Dezadaptaţii fiziologici

 

 

La anumiţi bolnavi, semnele fizice minuţios căutate sunt greu de găsit, deşi tulburările lor emoţionale sunt intense. Aceştia formează bolnavii­ de predi­lecţie, ai lui Freud: nevroticii.

Emoţiile acestora sunt perturbate, exage­rate, alteori indi­ferente sau nule, rapide, întâr­ziate, nesi­gure, nepotrivite. Starea de spirit a dezadaptaţilor este fadă, monotonă, tristă, neurastenică, melanco­lică, plină de idei fixe, preocu­pări, obsesii afective, angoasă, nelinişte emoţională pentru orice nimi­curi, pe care bolnavul le amplifică peste măsură, teamă, frică, bucu­rie fără motiv, etc. Nevroticul manifestă interes pentru împrejurări sau idei cărora omul sănătos nu le acordă nicio importanţă.

Reacţiile sentimentale ale dezadaptaţilor fizio­lo­­gici sunt neregu­late, vari­abile, intense până la impulsivitate, alteori nule sau în contra-timp, faptul feri­cit putând provoca tristeţe iar împreju­rarea contrară ocazionând satisfacţie.

Sentimentele nevroticilor sunt perturbate, anor­male, la limita obişnuinţelor omeneşti. Simpatiile şi antipatiile lor pot fi puternice, spontane, mai mult sau mai puţin nejustificate, oamenii, anima­lele, obiectele sau situaţiile ce le pro­voacă neavând particularităţile necesare pentru asta. Nevroticii pot admira o fiinţă urâtă, o pictură diformă, fără valoare estetică, reprezentări sculpturale oribile, groaznice, lipsite de armonie şi frumuseţe, la nive­lul cel mai de jos al anormalului şi abjecţiunii.

Numiţi nevrotici, de către psihanalişti, dezadap­taţii fiziologici prezintă frecvente anomalii sexu­ale, bărbaţii având un orgasm foarte rapid, iar femeile fiind frigide sau nimfomane. Bărbaţii, ca şi femeile, caută adesea senzaţii sexuale excesive, originale. Încă din copilărie, aspiranţii la nevroze manifestă sensibilitatea organelor genitale, ce le provoacă interesul intelectual sau manual. Hiper­sen­si­bilitatea se traduce nu numai prin masturbaţie solitară sau în grup ci și printr-un egoism exagerat, pofte, gelozie.

Adolescentul nevrotic are adesea tendinţe către anomalii sexu­ale, homo­sexualitatea fiind printre primele sale activităţi amoroase.

Freud a fost un mare dezadaptat emoţional, fiind impermeabil, insensibil, inaccesibil oricărei afectivităţi estetice. În mediul fami­lial, nu a putut suporta pianul, muzica îl scotea din sărite, acesta fiind indicele sigur de dezadaptare senzorială şi emoţională considerabilă. El n-a manifestat niciun interes pentru arta plastică, n-a admirat decât statui urâte, respingătoare, a fost atras de anormal, oribil, dispro­porţionat, dizarmonic, gusturile lui tinzând către dezechilibru. Vreme de patru ani a scris 900 de epistole logodnicei lui, dar apoi nu a admis posibilitatea iubirii sentimentale, nu s-a ocupat decât de aspectul carnal al problemei, inclusiv când şi-a prezentat altora gândirea proprie, ceea ce face din el un om cu două feţe. Contradicţia dintre actele şi gândirea cuiva nu corespunde criteriilor de responsabilitate şi onorabilitate.

 

20. 4. Dezadaptarea intelectuală

 

Dezadaptarea intelectuală se adaugă celor fizico-organică şi fiziologică, fiind, produsă de același cauze. Ea se apropie mult de inadaptarea psihică, uneori de adevărata alie­nare. Cel mai simplu exemplu de dezadaptare intelec­tuală este cel al persecutaţilor, ce pun pe seama proprie­tarului ori a comisa­rului de poliţie toate proble­mele lor. Acelaşi gen de dezadaptare intelectuală se întîlneşte în opera lui Freud. Cartea de față este studiul amănunţit al dezadaptării intelectuale freu­diene. Nu putem expune motivul principal al aces­tei dezadap­tări, fără a repeta ceea ce am mai spus. Omul nu prezintă nicio funcţiune, activitate, emo­ţie, gândire ori sentiment fără intervenţia fiziolo­gicului. Freud a comis cea mai gravă eroare posibilă interpretând omul în funcţie de propria sa mentalitate psihologică. Omul nu funcţionează conform gândirii ce îl studiază, el este dependent și produs al propriei sale fiziologii.

Nu putem afirma că Freud a fost un dezadaptat fizico-organic, deşi îşi ascundea cu grijă stările fizice. Totuşi, putem certifica dezadaptarea lui fiziologică, mai ales intelectuală, la un nivel ce nu a fost atins nici măcar de J. J. Rousseau.

 

I V.  2 1.  ABULIA

 

În dorinţa de a fi un supra-om, Freud ne-a înjosit la nivelul abulicilor lipsiţi de voinţă. Dacă am fi fost lipsiţi de voinţă, incapabili să rezistăm dorinţelor, tendinţelor şi impulsurilor, nu am fi putut edifica societăţile şi civilizaţiile cunos­cute, am fi fost incapabili de disci­plina, perseve­renţa şi mulţimea activităţilor în virtutea cărora desti­nul omenirii, este ceea ce se vede. Fără voinţa omului, lumea ar fi o junglă, în care egois­mul, pumnul, forţa, brutali­tatea, cruzimea, crima ar fi regulă generală. Oamenii s-ar ucide unii pe alţii, din plăcere sau pentru satisfacerea pornirilor vitale, impulsurile, viciile, demenţa ar fi la tot pasul.

 

Freud n-a înțeles că fără intervenţia eficace a voinţei, omul nu s-ar fi putut perfecţiona pe plan moral sau intelectual, nu ar fi ajuns la principiul respec­tului propriei personalităţi. Fără voinţă, omul ar fi rămas la un nivel primitiv de viaţă, fără posibilitățile la care aspiră.

Din punt de vedere moral, fără voinţă, omul nu ar fi ajuns ceea ce este el pe plan fizic, emoţional şi intelectual, nici la respec­tul posesiunii bunurilor fiecăruia, al cunoştinţelor dobândite de fiecare în parte şi de societate în ansamblul ei, acest respect fiind necesar atât în viața familială, cât şi în socie­tate. Punând cu atâta uşurinţă propriile-i senti­mente în locul realităţilor, Freud a uitat că oamenii nu cresc precum ciupercile sau animalele, care în câteva luni se pot apăra, îşi procură singure hrana, etc. Educaţia şi perfecţionarea omului necesită ani de grijă maternă şi familială, tandreţe, protecţie, fără de care nimeni nu ajunge om normal. Cazul copiilor-lupi ne-a arătat că educaţia tardivă nu poate salva omul căzut în stare de animalitate.

Privându-ne de voinţă, Freud ne-a condamnat la neputinţa pro­gresului intelectual, a accesului la cunoaşterea demnă de acest nume. Orice descope­rire cere atenţie, care nu este posibilă fără voinţă și efort. Fără interes, fără voinţa necesară, munca grea şi obligatorie rămâne simplă muncă animală, ce nu solicită o atenţie veritabilă, dimpotrivă. Fără voinţă, omul ar fi rămas la nivelul interpretărilor sentimentale, nu ar fi putut examina ceva cu adevă­rat, pe planul esenţelor. De exemplu, având senza­ţia că soarele se învârte în jurul pământului, fără voință nu am fi reuşit să ne concentrăm atenţia şi să persis­tăm până la a descoperi că pământul se învârte atât în jurul propriei axe cât şi în jurul soarelui. Deşi ne-a vrut total abulici, Freud a recu­noscut, la un moment dat, că omul are acces şi la voinţă: vorbind de primitivi, cărora le-a atribuit ideea barocă de a se fi amuzat stingând focul cu propria urină, el a admis că cel ce a rezistat acestei tendinţe a devenit artizanul progreselor viitoare.

 

Cu toate defectele unuia sau altuia, nu putem spune că omul, în general, este un abulic. Dimpo­trivă, orice om este mai mult sau mai puţin capabil să distingă binele de rău, să aleagă una sau alta potrivit propriilor sale interese, conştiinţei sau edu­caţiei sale. Am văzut insuficienţele, inferio­ritatea şi slăbi­ciunile cu care Freud ne-a murdărit, de pe poziţiile propriei sale neîmpliniri. Cum ar arăta societatea compusă din indivizi după chipul și particularismele atât de puţin elogioase, pe care Freud le atribuie omului?

După Freud, copiii sunt nişte perverşi ce aspiră la toate anoma­liile sexuale posibile. Mamele le-ar tulbura înţărcarea şi alimen­tarea, apoi, prin îmbă­iere şi tualeta zilnică i-ar iniţia în juisarea sexuală, pe care ei o vor realiza prin masturbare, cu gândul la mama lor. În sfârşit, gelozia pune capac la toate, copiii devenind paricizi potenţiali. Acestea ar fi sentimentele ce domină copiii incestuoşi, gata de paricid… Cunoscând însă stabilitatea, constanţa şi intensi­tatea primelor sentimente ale copiilor, sun­tem con­vinşi de contrariul celor gândite de Freud, frumuseţea sufle­tească a copiilor fiind cu adevărat înge­rească, spiritul şi ființa lor fiind deschise către maxima sociabilitate.

Pentru Freud, dimpotrivă, părinţii, profesorii, educatorii nu ar avea posibi­litatea să corecteze bulgărele de sânge şi puroi, care ar fi copilul, orice influenţă educativă, constrângere sau pedeapsă  transformându-l pe acesta într-un nevrotic. În con­secinţă, copiii ar trebui lăsaţi pe seama lor, în cele mai rele sentimente, cu posibilitatea de a le mani­festa, liber. Educaţie? Nici gând. Pentru Freud, niciun fel de educaţie nu este posibilă. Aceasta ar face din copil un revoltat, un nesupus, un nevrotic. Pentru psihanaliză, copilul trebuie lăsat să îşi exprime tendinţele egoiste, sexualo-orgasmice şi criminale, pentru a nu face din el un nevrotic.

 

Adolescentul, pentru psihanaliză, nu poate fi decât homosexual, iar fetele, cazul Dorei, trebuie să satis­facă fără reticenţe dorinţele sexuale ale primilor veniţi, să lase propria lor natură să se exprime, altfel Freud le va califica de isterice.

În faţa unui astfel de tablou, ne putem întreba ce se alege de evoluţia fiecăruia în parte, de achiziţiile în ale limbajului, simbolismul primilor ani de via­ţă, noţiunile literare, istorice, estetice, ştiinţifice? Dacă aşa ar sta lucrurile, ce s-ar mai putea spune despre activitatea şcolarilor, de disciplina în spiritul muncii, căreia unii se dăruiesc cu pasiune, de la o anumită vârstă? În astfel de condiții, ce am putea spune despre evo­luţia morală şi spirituală a copilului? Potrivit tac­ticii sale de toate zilele, Freud a omis să vorbească despre acestea, să le explice, să ne arate cum se face că majoritatea adolescenţilor devin adulţi rezonabili, atenţi, voluntari, sociabili. Pentru a ară­ta inconsistenţa, non-sensul şi puerilitatea psiha­na­lizei, repetăm, odată în plus, ceea ce am mai spus: Freud nu s-a gândit la acestea, pentru că nu s-a gândit niciodată la nimic, nu s-a ridicat la nivelul gândirii. Rămâne de văzut cine vorbeşte în cărţile lui, mai exact în numele cui a scris el ceea ce a scris. Asta însă este o altă problemă.

 

Adultul lui Freud este lipsit de capacitatea aten­ţiei, în imposibi­litate de a judeca şi medita, perma­nent obsedat, incapabil să reziste fantasmelor incon­ştientului și tendinţelor sexuale. Omul psiha­na­lizei trăieşte din eşec în eşec, viaţa lui este un şir nesfârşit de ratări, o existenţă morbidă.

Cine îşi poate imagina o societate compusă din rataţi, anormali, degene­raţi? Cum ar putea subzista o astfel de societate, cum ar pu­tea munci, pro­gresa, constitui o civilizaţie, cum ar putea legifera, insta­ura armonia între cetăţeni? Omul lui Freud nu poa­te fi decât un rebut animalizat, incapabil să încar­neze ceea ce s-a realizat în materie de gândire, descoperiri ştiinţifice, creaţii artistice, etc.

Axat pe o imaginaţie maladivă și debor­dantă, Freud nu a înțeles imposi­bilităţile ce rezultă din teoriile sale. Cum se explică însă tăce­rea psihana­liştilor? Aceştia n-au înțeles nici ei că ideile lui Freud contrazic viaţa, emo­ţiile, senti­mentele, acti­vităţile, gândirea creatoare a întregii omeniri?

 

Fragmente extrase din cartea FREUD A MINȚIT, de Dr. Jean Gautier

Episoadele anterioare:

I –   Despre Sigmund Freud

II – Sigmund Freud, precursor pentru LGBTQ+

III – Sigmund Freud disprețuiește ființa omenească

IV – Sigmund Freud – Apostol Fondator al LGBTQ+

V – Sigmund Freud împotriva inocenței copiilor

VI – Omul primitiv merită mai mult respect decât i-a acordat Sigmund Freud

VII – Sigmund Freud împotriva femeii

VII – Sigmund Freud contra bărbatului

IX – Din omul normal, Freud a făcut un bolnav