Prințul legionar Alexandru Cantacuzino: Trebuie să creăm o nouă tradiție de simțire românească pentru cinci sute de ani

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 12, 2026

Prințul legionar Alexandru Cantacuzino: Trebuie să creăm o nouă tradiție de simțire românească pentru cinci sute de ani

Pentru aceasta, prima cerință este o desprindere de trecutul apropiat.

Lucien Romier a scris despre noi: „Ce poate da o referință la trecut într-o țară care a fost timp de secole o răspântie de invazii, o mozaică de influențe dușmane, o țară a căror membre separate au fost supuse radiațiunilor unor culturi diferite dacă nu opuse”.

Avem deci o slabă tradiție de morală, de caracter, de ținută și de valori de viață românească, și chiar această slabă tradiție trebuie să o căutăm dincolo de ultimii 300 de ani ai istoriei noastre.

Nici una din figurile mari ale celor care au muncit pentru a face România modernă, nu ne poate sluji drept model de om pentru viața de mâine.

Nu ne pot inspira exemple pentru un trai legionar nici viața lui Kogălniceanu, nici viața lui Maiorescu, nici viața lui Ion Brătianu, deși le respectăm.

Acești oameni însă au simțit românește.

Din contră, stăpânitorii noștri de acum formează o clasă becisnică, nevolnică, înstrăinată, una din cele mai răufăcătoare din câte s-au perindat pe pământul țării noastre.

Marele lor păcat este artificialitatea, lipsa de receptivitate față de efluviile cerului și țărânei românești.

Cu o sensibilitate gălăgioasă, ei au vibrat îndeobște față de undele ce le radiază principiile burgheze și capitaliste din occident.

Ei nu „au aplecat urechea la murmurul tainic al pământului părinte”.

Infirmitatea lor este deformațiunea cauzată de norme de judecată străine.

Consecința este pervertirea autenticității reflexelor românești.

Românul de mâine va avea o desăvârșită autonomie spirituală și autenticitate românească în creier, în suflet și în simțire.

El se va simți pângărit ca de-o trădare, dacă împins de un nărav de sclav, se va lăsa oprit în ajutorarea și în mângâierea nevoilor și necazurilor românești de ce vor spune mințile și autoritățile din străinătate.

Nu cred să se găsească francez care să-și fi zis vreodată: stai, nu milita pentru instaurarea unei autorități dictatoriale sau aplicarea lui Numerus Clausus în Franța, fiindcă acestea ar putea fi dezaprobate de România democratică.

Avem deci să ne desprindem de moravurile și de influențele turcești, rusești, grecești, ungurești, franțuzești, de obiceiurile de gândire și de simțire ale străinilor.

Să ne cioplim un eu al nostru românesc după visul legionar și după modelele ce le găsim dincolo de istoria ultimilor trei sute de ani ai Neamului românesc.

Găsim pildele necesare în viața lui Ștefan cel Mare, în viața lui Matei Basarab, în viața lui Mihai Viteazul, în viețile lui Horia, Cloșca și Crișan, în viața lui Tudor Vladimirescu, în viața lui Avram Iancu.

Iar acest eu românesc, călit și modelat, atât prin încercările ce le înfruntăm, cât și prin biruința ce o vom cuceri, să slujească drept exemplar cârmuitor de existență pentru generațiile viitoare.

Prima condiție pentru crearea românului de mâine este deci să pierdem moravurile și obsesia traiului bătrânesc de astăzi și să vrem să învățăm existența de mâine.

Trebuie să ne liberăm de spectrul, de vedenia trecutului apropiat, să ne dezrădăcinăm și apoi să ne replantăm viața și voința noastră de a trăi, în cerințele și impulsurile vremii noastre.

În opera de reeducare sufletească ce ne este dată să împlinim, trebuie deci să creăm o nouă tradiție de simțire românească pentru cinci sute de ani.

Românul s-a obișnuit să-și restrângă nevoile și din nefericire și-a dezvoltat energia mai mult în aptitudini de rezistență pasivă, decât în însușiri de activitate.

El are cusururile unui temperament format printr-o lungă adaptare a unor sforțări reduse, la o hrană insuficientă.

Să nu credeți însă că firea românului este molatecă și fleșcăită, prin predestinație.

Plăeșii voinici și încruntați ai lui Ștefan cel Mare, cred că ar privi cu dispreț pe urmașii lor de astăzi, abrutizați de alcool, de înșelăciuni, de boli trupești și sufletești.

Cu substanța românească se întâmplă o poveste asemănătoare aceleia a bobului de grâu din mormântul lui Tutankamon.

Acest bob de grâu scos la lumină după câteva mii de ani a început să dea spic.

Românul mai păstrează în adâncimile lui valențele românești acoperite de multe apucături și cusururi străine.

Aceste valențe așteaptă numai un climat românesc spre a germina.

Românul de mâine va avea să se lepede de următoarele năravuri: îngăduința, șmecheria, incorectitudinea, repulsiunea pentru sforțare, pasivitatea în reacțiuni, resemnarea, dorința de câștiguri lesnicioase și repezi, dorul după o viață tihnită, în genere calitățile burgheze.

Toate aceste feluri de purtare micșorează sau chiar anihilează vigoarea revoluției naționale.

Păziți-vă, camarazi, de aceste defecte, dar mai cu seamă vreau să strig, păziți-vă de lepra trădării.

Fragmente din Românul de Mâine, de Alexandru Cantacuzino