Home / Educativ / NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI… 252 de legionari asasinaţi la 21/22 septembrie 1939

NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI… 252 de legionari asasinaţi la 21/22 septembrie 1939

Incorect Politic
Septembrie 22, 2021

NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI

NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI…

252 de legionari asasinaţi la 21/22 septembrie 1939

Via Buciumul:

Articol de Florin Dobrescu

Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din toate județele României se aflau câte două, trei sau patru cadavre expuse. În jurul lor, grupuri mari de cetățeni oripilați se adunau discutând și indignându-se. Victimele fuseseră arestate de Jandarmerie în timpul nopții și executate sumar.

Între cei asasinați, o mare parte erau intelectuali, unii dintre ei minți strălucite ale României acelor ani. Regimul nu s-a sfiit să ucidă chiar și preoți. De exemplu, din cei patru legionari executați în județul Constanța, trei erau clerici. Chiar și un membru al familiei Cantacuzino s-a aflat printre victime: Alexandru era descendent direct al domnitorului Șerban Cantacuzino.

Conform ordinelor primite de la Guvern, trupurile acestora au fost expuse, în locuri publice, cu interdicția înhumării timp de trei zile.

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari.

Despre acest episod, istoricii preferă să nu vorbească, fie din teamă, fie urmare a unor angajamente politice. Iar multora dezbaterea acestui eveniment le displace profund.

Dar să vedem care este povestea acestui eveniment care a murdărit iremediabil istoria noastră recentă și obrazul omeniei românești.

Pretextul masacrului

S-ar putea spune că pretextul acestui masacru, care a distrus cea mai mare parte a elitei Mişcării Legionare, a fost împuşcarea premierului Armand Călinescu, în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Legionarii care au comis acest asasinat și-au justificat actul prin responsabilitatea lui Călinescu în asasinarea fără judecată a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi altor zeci de lideri legionari. Evident, din ordinul lui Carol al II-lea. Însă circumstanțele sub care s-a petrecut asasinatul contrazic această teză.

Armand Călinescu fusese membru al Partidului Național Țărănesc, fiind ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933, şi i-a atras resentimentele unor oameni precum Iuliu Maniu.

A revenit în guvernul condus de Octavian Goga, în funcția de Ministru de Interne, iar ulterior a susţinut pe Carol II în demersurile sale de anulare a Constituţiei democratice din 1923 şi de instaurare a primei dictaturi din istoria modernă a României.

În 1938, Armand Călinescu a coordonat arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnarea acestuia la 10 ani de muncă silnică. Tot el a pus în executare ordinul lui Carol II de asasinare a lui Codreanu şi a altori fruntaşi legionari. Drept răsplată, a fost numit prim-ministru, după moartea antecesorului său, Patriarhul Miron Cristea.

Când statul de drept este suspendat…

S-ar putea invoca ideea că asasinatul și atentatul terorist nu sunt metode admise într-un stat. Întru totul adevărat. Cu precizarea că axioma e valabilă într-un stat care respectă normele elementare ale dreptului. Nu vrem sub nici o formă să justificăm o crimă. Dar nu putem contesta o realitate sociologică: aceea că, atunci când însuși statul, cel care are obligația de a veghea la respectarea legii și a apăra integritatea și viața cetățenilor săi, devine autor al fărădelegilor și crimelor, ordinea de drept este suspendată, iar cetățenii pot ajunge la reacții sau forme de apărare la fel de ilegale.

Până la data atentatului, conducerea statului coordonase, cum spuneam, exterminarea a zeci de fruntași legionari, unele dintre asasinate fiind comise în condiții bestiale. E de ajuns să amintim primitiva sugrumare a lui Codreanu ori arderea de vie la Crematoriul Cenușa – după schingiuiri și abuzuri sexuale – a șefei organizației femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu. Într-un asftel de context, riposte violente asemenea celei din 21 septembrie 1939 ar trebui analizate sub circumstanțele politice date.

În acest context au apărut inițiative răzlețe a unor grupuri de legionari care își propuseseră o ripostă pe măsură dată autorității, rectae lui Carol al II-lea și funestului său executant, Armand Călinescu. Una dintre aceste echipe formate ad-hoc a fost cea alcătuită din nouă persoane, grupate în jurul avocatului ploieștean Miti Dumitrescu. Se pare că, la baza adeziunii sale la Mișcarea Legionară ar fi stat indignarea produsă în fața abuzului judiciar prin care Codreanu fusese condamnat în 1938, și ulterior ucis. Comandoul prahovean a acționat după îndelungi antrenamente, multe dintre ele desfășurate în Munții Bucegi.

Atentatul

Armand Călinescu a fost ucis în jurul prânzului zilei de 21 septembrie 1939, într-o ambuscadă organizată în zona Podului Elefterie, fiind împușcat după ce automobilul său fusese blocat de un atelaj și lovit din spate de mașina atentatorilor.

După împușcarea lui Călinescu, “Răzbunătorii” – cum aveau să fie supranumiţi de legionari – au pătruns în clădirea Radiodifuziunii din str. General Berthelot, intrând în direct şi anunţând întregii țări “pedepsirea tiranului”, după care s-au predat Poliţiei, asumându-și întreaga responsabilitate pentru atentat. În felul acesta, ei considerau că vor evita abaterea represaliilor asupra legionarilor captivi în lagăre sau risipiți în toată țara, care de altfel nici nu avuseseră cunoștință de planul lor. Nu se îndoiau câtuși de puțin că vo fi uciși. Și au plătit imediat, fiind torturați, împușcați și expuși desfigurați în Piața Sf Elefterie timp de trei zile.

Doar că raționamentul lor, altminteri corect din punct de vedere etic și juridic, nu a avut valoare într-o țară în care nimic nu se mai afla pe un făgaș normal.

Represiunea

În orele care au urmat, regele-dictator Carol al II-lea a numit ca prim-ministru pe generalul Gheorghe Argeşeanu, primul ordin adresat acestuia fiind dezlănţuirea unor represalii sângeroase și disproporționate în întreaga ţară.

Din documentele oficiale, reiese că au fost asasinați, numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București – 10 legionari, la spitalul Militar Brașov – 7 legionari, în lagărul de la Miercurea Ciuc – 44 legionari, în lagărul Râmnicu Sărat – 13 legionari, în lagărul de la Vaslui – 31 legionari, iar în restul ţării – 147 legionari, câte 2, 3 sau 4 în fiecare judeţ. Un total de 252 legionari, numai într-o singură noapte.

De remarcat că, până la acel moment, în Germania lui Hitler avusese loc, în noiembrie 1938, „Noaptea de Cristal”, în care căzuseră victime circa 400 de evrei, dar aceasta în decursul a mai multor zile şi nopţi. Aşadar, performanţa lui Carol al II-lea de a ucide 252 de oameni într-o singură noapte îl depăşea – cel puţin la acel moment – chiar şi pe Hitler…

Pelerinaje macabre. Și o profeție biblică…

“Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.” (Apocalipsa 11 : 7-9)
Nu știm dacă cei care au ordonat masacrele au conștientizat sau nu similitudinea cu această profeție biblică a deciziei de a expune public, trei zile, trupurile celor executați, sub interdicția înhumării lor, organizând adevărate pelerinaje macabre la locurile respective.

Oricum, pentru mijlocul secolului XX măsura a fost una pe cât de barbară, pe atât de oripilantă, amintind de negurile Istoriei și nefăcând decât să stârnească adânci resentimente în rândul populației. Inclusiv a celor care nu aveau nici o simpatie pentru legionari…

Ca și cum executarea sumară a peste 250 de oameni nu era suficientă, masacrul întins pe tot cuprinsul țării a fost urmat de expunerea, timp de trei zile, a cadavrelor pe străzile și în piețele orașelor. Și pentru ca oroarea să fie deplină, autoritățile locale au fost puse să organizeze pelerinaje, profesorii trebuind să aducă ducă elevii, încolonați, pentru a privi trupurile mutilate, aflate în plină alterare. „Așa vor păți trădătorii de țară!” – scria pe pancarte ce străjuiau morții. Totul, pentru a strecura o frică atavică în sufletul oricui ar mai fi năzuit la înlăturarea lui Carol al II-lea…

Probabil că, auzind cele petrecute, atât Hitler, cât și Stalin, vor fi fost invidioși, văzând de ce este capabil dictatorul României.

În ciuda exterminării elitei sale, toate aceste măsuri generau mai degrabă simpatia publică față de Garda de Fier. Ca și în primele secole ale Creștinismului, martiriul adepților unei cauze mistice genera noi și noi adepți din rândurile celor până ieri indiferenți.

Instituțiile, complice la masacru

Sigur, România nu mai era o democrație, ci o dictatură. Un grup infracțional având în frunte pe însuși monarhul țării, capturase statul în februarie 1938, atunci când Carol al II-lea suprimase Constituția democratică fondată de tatăl său. Nu trebuie deci să ne așteptăm ca instituții fundamentale ale statului să fi reacționat față de acest abuz inimaginabil. Și totuși, credem că nimic nu scuză nici pe reprezentanții autorităților statului și nici pe intelectualii de frunte ori pe înașții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care atunci au tăcut în fața abominabilelor crime, asta dacă nu chiar le-au elogiat.

Instituția care a pus în aplicare ordinul lui Carol, via premierul Argeșeanu, a fost și de această dată Jandarmeria. În toată istoria modernă a României, Jandarmeria fusese instrumentul tuturor treburilor murdare ale guvernelor, comițând un îndelung șir de abuzuri și crime. De altfel, și asasinarea lui Codreanu fusese executată în 1938 tot de personalul Jandarmeriei.

Nu a reacționat nici de această dată Justiția, deși unii din cei asasinați ispășeau pedepse cu închisoarea, și acelea primite abuziv. Conform tuturor normelor de drept, acești condamnați se aflau în custodia statului român, care era responsabil de intergitatea lor fizică și morală.

Biserica Ortodoxă Română s-a acoperit și de această dată de rușine. De parcă nu fusese suficient că răsposatul Patriarh Miron Cristea acceptase să gireze abuzurile și crimele dictaturii lui Carol al II-lea, primind funcția de prim-ministru și legitimând asasinarea lui Codreanu, succesorul său, Patriarhul Nicodim Munteanu, avea să afurisească pe atentatori – la un loc cu toți membrii Gărzii de Fier – și să tămâieze cu osanale grețoase pe Carol, imediat după represiune.

Nici politicienii – deja aliniați în Frontul Renașterii Naționale – la remorca dictaturii, nu au protestat. Mai mult, după cum obișnuia, „Marele” Iorga nu a pierdut prilejul să ducă abjecția la paroxism. “A fost filmată expunerea leșurilor legionare pe caldarâmul Cotrocenilor după omorârea lui Armand Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga și pe Argetoianu veniți la spectacol. Cu vârful ghetei Iorga împinge un cadavru…”, își amintea Nicolae Steinhardt, mai târziu, în “Jurnalul fericirii”.

Mărturii terifiante, în jurnalele unor contemporani

Iată câteva fragmente memorialistice, care pot oferi o imagine a ecourilor terifiante avute în rândul contemporanilor de acele asasinate colective, nemaiîntâlnite în România modernă. Important este faptul că unii din acei ce le-au relatat nu simpatizau defel Legiunea…

În jurnalul său, nepublicat şi păstrat în Biblioteca Academiei Române, academicianul g-ral Radu R. Rosetti, consemna chiar în ziua de 22 septembrie 1939: „ Uciderea, fără judecată, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea și transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevarat pelerinaj. Radio-Londra comunică seara ca s-ar mai fi executat în plus în taberele de concentrare înca 76 de gardiști (e caracteristic cum aflăm știrile din țară prin Londra).”

La 23 septembrie 1939, Radu R. Rosetti notează: „Dimineața, la 8.15 radio Londra anunță că după date oficiale, numărul gardiștilor executați acum la noi pentru a răzbuna uciderea lui Armand Calinescu este de 292. Nu se poate decât repeta ce s-a spus cu prilejul împușcării ducelui de Enghien: „c’est pire qu’un crime, c’est une faute”. ”

Iar în 24 septembrie, continuă: „Radu mi-a spus că Radio-Londra a spus în astă-seară (ora 19.30) că numărul celor din Garda de Fier executați până azi se urcă la 353. Ioana spune că la Tecuci s-au executat 21, dintre care un învățător din Mîndrești; trupul unuia din cei executați a fost spânzurat ca „exemplu” în piața din Tecuci.”

Iată cum evocă Constantin Argetoianu, în însemnările sale zilnice, mărturisirea generalului Gabriel Marinescu – unul dintre principalii coordonatori ai desfăşurării pogromului:

„Au avut îndrăzneala (spune g-ralul Marinescu – n.n.) să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară și eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăț până seara și pe asasinii lui Călinescu și pe cei de la Râmnicu Sărat și câte trei de județ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declarație, să se mai poată alege printre cei vinovați. S-a refuzat. Au fost prefecți care n-au avut culpabili de desemnat, căci toți cei bănuiți mai serios fuseseră concentrați și trimiși prin alte garnizoane, și au împușcat inocenți! Vă citez cazul de la Brașov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea pe Rege, de frică pentru pielea lui…care tot o să pleznească! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă! M-au învinuit că tolerez în poliție oameni care s-au îmbogățit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință?? (…)”

O altă mărturie – de astă dată a celui ce avea să fie ministru de externe în guvernarea legionară din 1940, prințul Mihail R. Sturdza – dezvăluie încă un aspect oribil. Unii dintre executanţii masacrului au folosit momentul pentru a obţine beneficii materiale de la familiile unora dintre cei aflaţi pe listele emise de guvern pentru împuşcare, prin „tranzacţionarea” sorţii prizonierilor:

„Odată arestată, soția mea a primit vizita de rutină, permisă rudelor legionarilor mai înstăriți, vizită autorizată de consorțiul Marinescu-Moruzov, care făcuse recent avere din jefuirea legionarilor asasinați ca și a refugiaților polonezi, la granița Bucovinei. I s-a fixat suma de 3.000.000. de lei ca preț al vieții fiului nostru, dându-i în același timp informația că Alexandru Cantacuzino n-ar fi fost împușcat în Închisoarea din Râmnic, dacă mama lui ar fi consimțit să plătească o sumă identică.”

Reabilitaţi şi reînhumaţi creştineşte

În 1940, când Miscarea Legionară a venit la guvernare, în baza unui algoritm, alături de generalul Antonescu, ziua de 22 Septembrie a fost proclamată „Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii”. Cei peste 80 de fruntași legionari asasinati în lagărele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat, precum și unii din cei asasinați în județe, au fost dezgropaţi din cimitirele lagărelor si înhumaţi creștineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul câtorva solemnități oficiale.

Dintre conducătorii Mișcării Legionare care se odihnesc în cimitirul de la Predeal, amintim pe Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca și cenusa celor incinerați de autorități la crematoriul Cenușa din Capitală: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.

După instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autorităţi de ocupaţie, troiţele fiind distruse, crucile înlăturate și arse.

Timp de jumătate de veac, sub pajiștea verde, necropola legionară de la Predeal a fost îngropată în uitare.

În 1998, veteranii legionari grupaţi în Partidul „Pentru Patrie” (Totul pentru Ţară), având ca formulă civică Fundaţia Buna Vestire, cu sprijinul legionarilor din occident, au ridicat un monument impunător pe locul cimitirului legionar de la Predeal. Deși trecuseră ani de zile de la căderea comunismului, onstruirea monumentului a întâmpinat mari opreliști din partea autorităților laice și bisericești. Doar intervenția tacită a Mitropolitului Antonie Plămădeală, înduplecat de foștii săi camarazi, a făcut posibilă, în final, construireasa , dar cu interdicția de a scrie ceva pe obelisc.

NOTĂ: Și anul acesta, cei 252 de legionari executați la 21-22 septembrie 1939, vor fi comemorați – la inițiativa Fundației Buna Vestire și Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, filiala Brașov – în ziua de duminică, 26 septembrie, ora 11, la monumentul din fostul cimitir legionar, în incinta Schitului Sf Nicolae Predeal.

One comment

  1. Hmmm
    După 8 zile, ZERO comentarii !!!. Cam asta este percepția actuală asupra unor Români. O repet și aici:Legionarii au avut (s-au sprijinit/agățat de) doi ”fulgi de nea” regalitatea momentului, neromânească și cre.tinisnul.
    Păcat, de sângele pierdut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *