Home / Articole Promovate / Înșelătoria Secolului XX (38)

Înșelătoria Secolului XX (38)

Incorect Politic
Februarie 12, 2019

Înșelătoria Secolului XX

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (38)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episoadele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18,19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29,30,31,32,333435, 36, și 37

VII. 6. Emigraţia către Statele Unite

Ne-am putut face o idee relativ exactă despre întinderea şi proporţiile emigrării jidăneşti în Palestina. Dacă încercăm, însă, acelaşi lucru pentru Statele Unite, ne vom lovi de un veritabil zid. Am văzut că practica ce consta în clasarea anumitor imigranţi în categoria „izraeliţi“ [hebrews] a fost abandonată în 1943, exact în acelaşi an în care, prin înfiinţarea oficiului UNRA, guvernul american începea să se ocupe la scară mare de problemele persoanelor deplasate.

Natural, imediat după război, s-a făcut simţită o foarte mare presiune din partea jidanilor, pentru ca Statele Unite să îi accepte în număr mare. În decembrie 1945, preşedintele Truman anunţă o accelerare a ritmului imigrărilor, pentru permiterea unui ritm mai înalt de intrări pe teritoriul Statelor Unite.

Preşedintele Truman a regretat imposibilitatea adăugării cotelor neutilizate, din timpul războiului, angajându-se, în schimb, să realizeze din plin cotele în vigoare56. Dacă aşa au stat lucrurile, efectul asupra intrării jidanilor a fost neglijabil, întrucât aceştia au intrat sub acoperirea unor diverse naţionalităţi: germană, austriacă, olandeză, poloneză etc.

Reglementarea existentă nu permitea, însă, primirea unui atât de mare număr de emigranţi pe cât se dorea, din care cauză, la scurtă vreme după război, s-a promulgat o legislaţie specială privind primirea persoanelor deplasate, prin care „se eliminau restricţiile existente“.

Prin această legislaţie se înfiinţa o „comisie a persoanelor deplasate“, pentru ajutorarea noilor sosiţi să se instaleze. Conform conturilor acestei comisii, între 1948 şi 1952, interval pentru care se promulgase noua legislaţie, peste 400.000 de persoane din această categorie s-au instalat pe teritoriul Statelor Unite. Bilanţul oficial afirmă că numai 16 la sută dintre cei 400.000 erau jidani. Este vorba, însă, de bilanţul oficial al unui guvern care luase toate măsurile pentru a fi sigur că nu vor exista nici un fel de cifre cu privire la acest subiect57420. Iată rezumate, în ceea ce au ele mai util, elementele cele mai pertinente asupra emigraţiei, publicate de guvernul american58:

 

Ţară                 Imigraţie regulată             Persoane         Total

                                                                    deplasate         pe ţări

                        1941-1950  1951-1960       1948-1952

Germania        226.578          477.765                 62.123                 766.466

Austria              24.860            67.106                  8.956                    100.922

Belgia                12.189            18.575                     951                   31.715

Danemarca       5.393              10.984                    62                     16.439

Estonia                   212                 185                     10.427              10.824

Franţa                  38.809            51.121                   799                    90.729

Grecia                   8.973              47.608               10.277                 66.858

Ungaria                3.469              36.637               16.627                 56.733

Italia                    57.661            185.491               2.268                 245.420

Letonia                  361                 352                    36.014                  36.727

Lituania                683                 242                    24.698                   25.623

Olanda                  14.860            52.277                 64                        67.201

Polonia                   7.571              9.985               135.302                152.858

România                  1.076              1.039             10.618                 12.733

Cehoslovacia          8.347                918               12.638                 21.903

URSS                        548                 584                 35.747                36.879

Iugoslavia             1576               8.225                  33.367                  43.168

Tabloul cuprinde cifrele ţărilor europene care au furnizat un mare număr de jidani dezrădăcinaţi. Există, însă, o dificultate. Totalul pentru Ungaria, între 1951 şi 1960, nu pare să includă pe cei pătrunşi în Statele Unite în virtutea legislaţiei speciale votată pentru refugiaţii revoltei maghiare din 1956, dintre care cam 45.000 fură admişi în Statele Unite.

Semnalăm că 285.415 europeni au pătruns pe teritoriul american între 1954 şi 1971, în virtutea altor dispoziţii în favoarea refugiaţilor. Pentru motivele care vor apărea când vom analiza aceste cifre, dăm totalurile imigraţiei din diversele continente:

Continent         Imigraţie regulată                 Persoane        Total pe

                                                                            deplasate         ţări

                         1941-1950      1951-1960           1948-1952    

Europa             621.704            1.328.293                      405.234           2.355.231

Asia                     31.780              147.453                        4.016              183.249

America de

Nord şi Sud    354.804              996.944                      307              1.352.055

Africa                 7.367               14.092                           107              21.566

Zona Pacific   19.242               16.204                            10                35.456

Totaluri         1.034.897         2.502.986                  409.674       3.947.557

 

Pentru interpretarea acestor date notăm că în cazul imigraţiei normale, din anii 1941-1950 şi 1951-1960, ţara de origine este definită ca aceea a ultimului domiciliu fix, în vreme ce, în cazul persoanelor deplasate în Statele Unite, ţara de origine este aceea de naştere. Faptul că, în cazul imigrării normale, naţionalitatea interesaţilor a fost aceea a ultimului domiciliu fix, face ca aceste cifre să fie foarte greu de interpretat. Un bun exemplu în acest sens este totalul celor 766.466 intraţi în Statele Unite din Germania, dintre care peste 90 la sută pe baza cotei regulamentare normale.

Considerând că un jidan german este un jidan care a fost cu adevărat crescut în Germania şi posedă cetăţenia germană, atunci numai o parte dintre cei 766.466 au putut fi jidani germani, pentru simplul motiv că între 500.000 şi 600.000 de jidani germani emigraseră înainte de război. Pentru a ne face o anumită idee cu privire la numărul jidanilor germani care au putut emigra în Statele Unite după război, trebuie să ne amintim că jidanii din Franţa sau Belgia, deportaţi în Est, de către germani, erau aproape toţi jidani germani, care  migraseră din Germania înainte de război. Dacă acceptăm cifrele lui Reitlinger, totalul jidanilor germani deportaţi în Est s-ar situa în jurul la 250.000. Presupunând că jumătate dintre aceştia au mers în Palestina după război, rezultă că peste 125 000 de „germani“ intraţi în Statele Unite ar putea fi jidani.

Calculul acesta poate fi, totuşi, modificat printr-o simplă observaţie: statutul de „rezident permanent“ a putut fi acordat unui mare număr de jidani de diferite naţionalităţi, care trăiau în condiţii diverse în Germania, imediat după război. Această epocă nu se distingea printr-o riguroasă respectare a legilor, din care cauză este normal să presupunem că ceva mai mult de 125.000 dintre aceşti „germani“ erau, de fapt, jidani. La fel stau lucrurile şi în cazul Italiei.

Caracterul imprecis al noţiunii de „rezident permanent“ explică de ce figurează în tabloul nostru cifrele imigraţiei din cele două Americi şi Asia. Nu trebuie să presupunem că jidanii dezrădăcinaţi erau foarte scrupuloşi cu actele lor de identitate. Cazul „grecilor“ care traversau Cehoslovacia ilustrează perfect situaţia. Fabricarea unor acte de identitate indicând că jidanii îşi aveau domiciliul fix în diferite ţări din America de Sud şi chiar Canada nu putea fi prea dificilă pentru ei.

În drum spre Statele Unite, un ocol prin ţara respectivă era probabil necesar, dar numai formal. Se poate ca ţările Americii de Sud să fi cooperat cu plăcere, întrucât jidanii în cauză nu intenţionau să se oprească acolo, apoi „mişcau din urechi“, distribuind plicurile care deschid orice poartă şi toate perspectivele.

Pentru aceste motive este normal să presupunem că cel puţin 500.000 de jidani dezrădăcinaţi au intrat în Statele Unite. Cifra exactă este probabil superioară. Întrucât milioane de jidani locuiesc în zona New York, câteva sute de mii s-au putut instala fără ca cineva să fi făcut mai mult decât să-şi de seama.

Nu era nimic extraordinar în faptul că jidani din Europa se instalau după război la New York. În cursul analizei am presupus că masele de jidani reinstalate după război erau dezrădăcinate, fără jidani francezi, de exemplu, care nu aveau mai multe motive de a părăsi Franţa decât jidanii americani de părăsi Statele Unite. Rezultatul politicii naziste de deportări a fost că, rupţi de căminele lor, mulţi jidani au căzut în sarcina organizaţiilor de asistenţă a refugiaţilor, controlate de sioniştii care conduceau masele de jidani către destinaţii alese funcţie de anumite raţiuni politice.

 

VII. 7. Recapitulare

 

Nu este necesar să aprofundăm analiza demografică, mai ales că, foarte probabil, în esenţă lucrul nu este posibil. Dacă presupunem că la sfârşitul războiului existau aproape trei milioane de jidani dezrădăcinaţi de care Aliaţii trebuiau să se ocupe, atunci este posibil ca o jumătate de milion au emigrat în Statele Unite, o altă jumătate de milion în Palestina, un milion au fost absorbiţi de către Uniunea Sovietică, 750.000 în Europa Orientală (nu însă U.R.S.S.), iar 250.000 s-au instalat în Europa Occidentală. Pe de altă parte, se poate foarte bine ca cifrele exacte, inclusiv cele furnizate aici ca date oficiale, să fie relativ diferite. În ceea ce ne priveşte, nu garantăm decât valoarea de ansamblu a analizei noastre demografice. În acest domeniu, precizia statistică este o imposibilitate.

Încercând să estimăm numărul celor care au pierit, fie din cauza haosului din lagăre, în momentul retragerii germane, fie din cauza epidemiilor din ghetouri din etapele normale, din cauza pogromurilor sau masacrelor care s-au putut produce, mai ales în timpul retragerii germane, fie din cauza execuţiilor Einstazgruppen sau a condiţiilor insalubre care prevalau în lagărele germane, mai ales la sfârşitul războiului, suntem din nou în faţa unei cifre indeterminabile. Estimarea lui Rassinier este de aproximativ un milion de jidani. Multe argumente pot fi, însă, opuse acestei cifre. Deşi posibilă, cifra de un milion mi se pare exagerată. Cu toate acestea, date fiind vastele incertitudini care există cu privire la acest subiect, nu avem nici o predilecţie pentru o teză sau alta.

Nu trebuie să simţim nevoia de a ne scuza pentru această ignoranţă statistică. În studiul său despre jidanii polonezi dispersaţi de deportările ruseşti din 1940, cu tot sprijinul primit de la autorităţile izraeliene, Korzen mărturiseşte largi şi importante zone de ignoranţă, mai ales în ceea ce priveşte cifrele. Un studiu ca cel de faţă se confruntă, în mod necesar, cu imense dificultăţi în ceea ce priveşte statisticile. Eu însumi am fost surprins de a fi putut reconstitui anumite aspecte statistice şi cantitative, chiar dacă numai incomplet. Diversele dificultăţi provin din faptul că organizaţiile cele mai puternice din lume au încercat să deformeze realitatea cu privire la ceea ce s-a petrecut efectiv cu jidanii, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

VII. 8. J. G. Burg (Josef Ginsburg)

 

În memoriile sale, J. G. Burg (Josef Ginsburg) povesteşte o întâmplare perfect conformă cu realitatea istorică. Când războiul a izbucnit, în septembrie 1939, el locuia la Lemberg, în Polonia. A fugit imediat cu întreaga familie la Cernăuţi, în Bucovina românească, pe care Armata Roşie a ocupat-o la 28 iunie 1940.

Un an mai târziu, atacul german contra Rusiei goneşte Armata Roşie, iar bandele de ucraineni se pun pe masacrarea jidanilor, întreruptă de sosirea armatelor germană şi română. Ginsburg şi familia lui sunt apoi deportaţi în Transnistria, unde viaţa este destul de suportabilă.

Un anumit M. Kolb, de la Crucea Roşie elveţiană şi internaţională, vizitează locul în 1943. Acumularea înfrângerilor germane duce la tensiunea care creşte tot mai mult între germani şi români, numeroşi dintre aceştia din urmă încep să se apropie de jidani. La mijlocul lui 1944, frontul germano-român începe să se prăbuşească şi Ginsburg se întoarce cu familia la Cernăuţi, unde domnesc haosul, foametea şi teroarea rusească.

După sfârşitul războiului, condiţiile de viaţă nu sunt deloc mai bune, astfel că Ginsburg şi familia sa merg la Breslau şi de acolo într-un lagăr pentru persoane deplasate, administrat de UNRA, lângă München, în zona americană. În noul lagăr, toţi jidanii sunt foarte interesaţi de posibilitatea de a emigra în Statele Unite, ştiind bine că mulţi dintre ei au ajuns deja acolo.

Direcţia sionistă încearcă, însă, să-i deturneze prin toate mijloacele către Palestina. La întrebarea: „Dacă emigrantul în Statele Unite poate rămâne sionist?“, răspunde un anumit profesor, Spiktor: „Cel care emigrează în Statele Unite, la această oră a destinului, nu poate fi sionist, întrucât îşi abandonează, astfel, propriul său popor“. Şase luni mai târziu, profesorul Spiktor emigrează el însuşi în Statele Unite. Ginsburg şi familia sa merg în Palestina, împreună cu o mare parte dintre ceilalţi jidani din lagăr.

 

VII. 9. Concluzie

 

Ne apropiem de sfârşitul studiului nostru. Teza acestei cărţi, sprijinită pe dovezi, ne duce la concluzia că jidanii din Europa nu au fost exterminaţi, că nu a existat nici o tentativă germană în acest sens. Germanii au reinstalat un anumit număr dintre ei, care, apoi, au fost încă odată reinstalaţi, conform programelor Aliaţilor.

Deşi analiza noastră este lipsită de unele detalii statistice, totuşi am putut reconstitui, în mod satisfăcător, aspectele cantitative ale problemei. În timpul războiului, jidanii din Europa au suferit din cauza deportărilor în Est, a confiscării unei bune părţi din averile lor şi, mai ales, de condiţiile care au însoţit înfrângerea Germaniei. Pierderile lor se ridică poate la un milion de morţi. Toată lumea a suferit în timpul războiului, mai ales popoarele Europei Centrale şi Orientale.

Cel mai mult au suferit învinşii, germanii şi austriecii, care au avut zece milioane de morţi, din cauza pierderilor militare, bombardamentelor aliate, terorii ruseşti de la sfârşitul războiului, rechiziţiilor de prizonieri de război pentru muncă în Rusia şi în Franţa, expulzărilor brutale din ţara lor de către Polonia şi alte state, din cauza politicii de ocupaţie răzbunătoare din anii 1945-194859.

 

VII. 10. Himmler a spus-o perfect!

 

„Camerele de gazare“ sunt opera propagandei de război, fiind absolut comparabile inepţiilor lordului Bryce şi ale asociaţilor săi din Primul Război Mondial. Câteva săptămâni înainte de sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-o convorbire cu un membru al Congresului mondial jidănesc, Himmler a pus degetul exact pe fundamentul veritabil al acuzaţiilor ridicole:

„Pentru a putea face faţă epidemiilor, am fost obligaţi să ardem cadavrele unui număr incalculabil de oameni morţi din cauza bolii. Am fost, deci, forţaţi să construim crematorii, din care ei acum torc frânghia cu care vor să ne spânzure“60.

Este foarte regretabil că Himmler s-a „sinucis“ pe când era în mâinile britanicilor. Dacă el ar fi depus în faţa T.M.I., ne-ar fi povestit veritabila istorie, iar cărţi precum cea de faţă nu ar fi fost necesare, întrucât am fi putut citi esenţialul documentaţiei în chiar transcrierile procesului T.M.I. Prin poziţia lui în interiorul ierarhiei naziste, Himmler era pe deplin informat şi nu ar fi putut arunca răspunderea pe nimeni altul.

În acel moment, însă, după cum am văzut, din punct de vedere politic Himmler nu putea trăi pentru a se prezenta în faţa T.M.I.-ului. Judecata lui Himmler cu privire la camerele de gazare este corectă. Lucrul este perfect evident pentru cel care consacră câtva timp acestei chestiuni, cum am făcut-o şi noi în capitolul IV, în care am vorbit despre lagărul de concentrare Auschwitz. Hilberg şi Reitlinger, mai ales, ar fi trebuit să fie în măsură să înţeleagă asta, înainte de a termina măcar o parte din volumele lor groase, care sunt monumente de inepţiia.

NOTE

  1. New York Times, 23 dec. 1945, p. 1.
  2. U. S. Displaced Persons Commission, pp. V, 248.
  3. Esenţialul acestor elemente provine din Annual Report, publicat de Oficiul american de imigrare şi naturalizare. Am folosit rezumatele din Information Please Almanac (1969) şi Statistical Abstract of the U. S. (sept. 1972).
  4. ARETZ, pp. 337-346.
  5. REITLINGER, p. 521.
  6. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XXe siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 389-396. N. red. – V.I.Z.

(Continuare în episodul următor)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *