Home / Articole Promovate / Înșelătoria Secolului XX (16)

Înșelătoria Secolului XX (16)

Incorect Politic
Octombrie 30, 2019

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (16)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episoadele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 şi 15

Aliaţii descriu crimele comise contra jidanilor

20 decembrie 1942, p. 23

Soarta celor 5.000.000 de jidani din ţările Europei ocupate de germani, care sunt ameninţaţi de exterminare, este descrisă într-o declaraţie publicată ieri de către Serviciul de Informaţii al Naţiunilor Unite. […] Noi metode de execuţie în masă, prin împuşcare şi gaze toxice, sunt menţionate în corpul principal al raportului, care arată că distrugerea jidanilor „nu se limitează la o singură ţară, ci se întinde la întregul continent“. La începutul lunii noiembrie 1942, Departamentul de Stat din Washington a furnizat cifrele arătând că numărul victimelor jidăneşti deportate şi care au pierit după 1939, în ţările europene dominate de Axă, atinge în prezent cifra îngrozitoare de 2.000.000, alte cinci milioane riscând să fie exterminaţi […].

Documentul conchide:

Mijloacele utilizate pentru deportarea din ghetou a supravieţuitorilor asasinatelor şi împuşcăturilor de stradă depăşesc înţelegerea. Sunt asasinaţi mai ales copii şi bătrânii, care sunt prea slabi pentru a munci. Nu dispunem de veritabile elemente de informaţie despre soarta celor deportaţi, dar ştim cu certitudine că locuri de execuţie au fost organizate la Chelmno şi Belzec, unde supravieţuitorii împuşcărilor sunt asasinaţi în masă prin electrocutare şi gaze toxice.

Pretinsele electrocutări de la Belzec au apărut uneori în propagandă şi le vom aborda din nou în capitolul V. Ele constituie una dintre versiunile exterminării, dată uitării după sfârşitul războiului. De remarcat tendinţa netă a propagandei de a se apropia de alegaţiile devenite leitmotiv permanent al legendei, adică faimoasele camere de gazare şi nelipsitele şase milioane de jidani ucişi pe timpul războiului. Ceva mai încolo, vom spune mai multe despre originea cifrei de şase milioane.

 

Apel pentru salvarea jidanilor

28 decembrie 1942, p. 21.

Albany, 27 dec. (AP). […]

Doctorul Wise, preşedintele Congresului american jidănesc şi al Congresului  mondial jidănesc a implorat Aliaţii să elaboreze un program destinat să pună capăt masacrelor civililor de către nazişti.

Pretinsele electrocutări de la Belzec au apărut uneori în propagandă şi le vom aborda din nou în capitolul V. Ele constituie una dintre versiunile exterminării, dată uitării după sfârşitul războiului. De remarcat tendinţa netă a propagandei de a se apropia de alegaţiile devenite leitmotiv permanent al legendei, adică faimoasele camere de gazare şi nelipsitele şase milioane de jidani ucişi pe timpul războiului. Ceva mai încolo, vom spune mai multe despre originea cifrei de şase milioane.

 

Apel pentru salvarea jidanilor

28 decembrie 1942, p. 21.

Albany, 27 dec. (AP). […]

Doctorul Wise, preşedintele Congresului american jidănesc şi al Congresului  mondial jidănesc a implorat Aliaţii să elaboreze un program destinat să pună capăt masacrelor civililor de către nazişti.

 

93 de jidăncuţe au prferat să se sinucidă, decât să suporte

ruşinea pe care le-o rezervaseră naziştii

8 ianuarie 1943, p. 8

Conform unei scrisori a profesorului lor, făcută publică ieri, de către rabinul Seth Jung, de la Centrul jidănesc al oraşului New York, nouăzeci şi trei de tinere fete şi de tinere femei jidance, eleve şi profesoare ale şcolii Beth Jacob din Varşovia, în Polonia, au ales sinuciderea în masă, înainte ca soldaţii germani să le forţeze să se prostitueze.

 

În Valea Morţii (articol de Sholem Asch)

7 februarie 1943, VI, p. 16.

[…] camere de gazare şi centre de otrăvire a sângelui sunt instalate în locuri izolate din zonele rurale, în care lopeţile mecanice cu abur pregătesc gropile comune ale victimelor.

 

Revelaţii despre tirania nazistă

14 februarie 1943, p. 37

Varşovia este supusă unei politici deliberate de moarte prin boală, foamete, sclavaj economic şi eliminare masivă a populaţiei de către nazişti, indică Office of War Information (Oficiul de Informaţii despre război), într-o broşură de douăzeci şi patru de pagini, Tale of a City, publicată astăzi. Declarând că Varşovia a fost terenul de încercare a planurilor naziste de cucerire a lumii […] „este imposibil acum să se spună exact câţi polonezi au fost asasinaţi la Varşovia, de către nazişti“. Locul de execuţie este în prezent la Palmiry, în apropierea Varşoviei, unde împuşcări în masă au loc în zori de zi sau în toiul nopţii.

 

Martorii execuţiilor „accelerate“

14 februarie 1943, p. 37.

Un comunicat publicat de rabinul Wise, președintele Comitetului jidănesc american, anunță execuţii în masă de jidani şi într-un ritm accelerat, în Polonia, după cum raportează reprezentanţi europeni ai Congresului jidănesc mondial. Conform acestui raport, care datează din 19 ianuarie, într-un singur loc din Polonia, 6.000 de jidani sunt ucişi zilnic. Jidanii rămaşi în Polonia sunt în prezent izolaţi în douăzeci şi cinci de ghetouri, în marile oraşe sau în orăşele transformate în ghetouri.

Aici este vorba de propaganda care a dat naştere conflictului dintre Departamentul de Stat şi cel al Finanţelor. După cum am notat în legătură cu observaţiile asupra editorialului New York Times din 18 decembrie 1942, această poveste s-a bucurat de o mai mare credibilitate din moment ce a fost prezentată ca venind din partea Departamentului de Stat. Din păcate pentru ei, născocitorii propagandei au fost siliţi atunci să se mulţumească cu rabinul Wise, ca sursă mărturisită [a întregii afaceri].

 

Naziştii deportează 30.000 de jidani

16 februarie 1943, p. 7.

Geneva, Elveţia, 15 februarie (ONA) […]

Conform unor surse polone, toate persoanele în vârstă sau de slabă constituţie [din Czestochowa, Polonia] au fost expediate la Rawa Ruska, în Galiţia, pentru a fi executate de către nazişti.

 

Proteste contra atrocităţilor

23 februarie 1943, p. 23

Trei mii cinci sute de copii […] s-au reunit la Mecca Temple, 133 West Fifty-Fifth Street, într-o adunare solemnă de doliu şi protest contra atrocităţilor naziste […] Şase copii refugiaţi au povestit cele suferite de ei pe când erau în mâinile naziştilor.

 

Participanţii la o adunare de masă

cer salvarea jidanilor condamnaţi

23 februarie 1943, p. 23.

O acţiune imediată, din partea Naţiunilor Unite, pentru salvarea celui mai mare număr posibil, din cele cinci milioane de jidani ameninţaţi cu exterminarea, […] a fost cerută noaptea trecută, cu prilejul unei manifestaţii de masă […] la Madison Square Garden.

[…] [Rabinul Hertz a declarat că] „văzând cu groază că cei care proclamă cele Patru Libertăţi au făcut prea puţin deocamdată pentru garantarea măcar a libertăţii de a trăi, pentru cele 6.000.000 dintre semenii lor jidani, s-a grăbit să-i ajute pe cei care încă puteau scăpa torturilor şi masacrării de către nazişti […]“. [Wendell Willkie a declarat:] „Două milioane de fiinţe omeneşti au fost deja asasinate, pur şi simplu pentru că sunt jidani, prin toate mijloacele drăceşti imaginate de Hitler. Milioane de alţi jidani […] sunt ameninţaţi cu distrugerea imediată […]“. […] [ Chaim Weizmann a declarat:] „Două milioane de jidani au fost deja exterminaţi […]. Datoria democraţiilor este clară […]. Ele trebuie să negocieze cu Germania, prin intermediul țărilor neutre, eliberarea posibilă a jidanilor din ţările ocupate […]. Deschideţi porţile Palestinei tuturor celor ce vor putea atinge țărmul patriei jidăneşti […]“.

 

600 de jidani expediaţi în Silezia

7 martie 1943, p. 30.

Stockholm, Suedia, 6 martie (Reuter). – Se ştie acum că aproape 600 de jidani norvegieni […] au ajuns în Silezia de Nord poloneză. Majoritatea bărbaților au fost trimişi să lucreze în minele apropiate de Katowice.

 

40.000 de persoane în amintirea jidanilor

10 martie 1943, p. 12.

Patruzeci de mii de persoane au asistat […] ieri seară la două reprezentaţii ale operei dramatice We Will Never Die, în memoria celor două milioane de jidani ucişi în Europa. […] Povestitorul a declarat: „Când va veni pacea, nu vor mai rămâne jidani în Europa, pentru a-i reprezenta pe cei morţi. Suntem pe cale de a ucide cele patru milioane care rămân de ucis, conform planului“.

 

Jidanii francezi deportaţi şi sortiţi uitării de către nazişti

1 aprilie 1943, p. 2. Prin cablu, la New York

Londra, 31 martie. – Un sistem de „convoaie ale morţii“ prin care jidanii francezi sunt arestaţi în masă […] şi, apoi, expediaţi în diverse locuri din Europa orientală, după care nu mai auzim nimic despre ei, aceasta este descrierea făcută astăzi, aici, de către Secţia britanică a Congresului mondial jidănesc, care a afirmat că teroarea nazistă şi antisemită se concentrează în prezent şi „în plină putere mondial în Franţa.

Sprijinindu-şi raportul pe informaţii de primă mână furnizate de către un eminent jidan francez, refugiat într-o ţară neutră, Congresul a declarat că ultimul „convoi mondial a părăsit Franţa în jurul lui 20 februarie. Convoiul cuprindea 3.000 de jidani din toate clasele sociale şi de toate vârstele. Tot ceea ce s-a putut afla despre destinaţia finală este că aceasta a fost undeva, la Răsărit. La jumătatea lui februarie, a adăugat Congresul, Gestapo-ul a efectuat o percheziţie la sediul Uniunii Generale a Izraeliţilor din Franţa, la Lyon, arestând întregul personal, pe care l-a expediat în lagărul de concentrare de la Drancy şi, apoi, către un „centru de exterminare mondial de cealaltă parte a Europei.

Reitlinger (p. 327) spune că mai puţin de o zecime, dintre jidanii care au fost deportaţi (din Franţa) aveau naţionalitatea franceză. După cifrele lui, aceștia ar fi fost, probabil, 5.000 dintre cei 240.000 de jidani francezi. El lasă să se înţeleagă că aceşti 5.000 s-au angajat, probabil, ca muncitori voluntari, fiind în realitate „politici“ sau „partizani147“.

Înșelătoria Secolului XX

Naziştii lichidează ghetourile din două oraşe poloneze

Londra, 11 aprilie (AP). – Agenţia telegrafică poloneză a declarat în această

seară că germanii au lichidat ghetoul din Cracovia printr-un masacru de trei zile, început la 13 martie, eliminând la fel şi pe cel din Lodz. […] Soarta jidanilor din acest ultim oraş nu era cunoscută încă, dar agenţia spune că se crede că au fost şi ei asasinaţi.

 

2.000.000 de jidani asasinaţi

20 aprilie 1943, p. 11.

Londra, 19 aprilie (Reuter). – De când şi-au început marşul lor european, în 1939, două milioane de jidani au fost eliminaţi, alte cinci milioane riscând să fie executate în viitorul apropiat. Aceste cifre sunt relevate în cel de al şaselea raport, asupra condiţiilor din teritoriile ocupate, publicat de Comitetul interaliat de informaţii.

[…] Raportul spune că gazele toxice şi împuşcările figurează printre metodele utilizate pentru exterminarea jidanilor.

 

Apel pentru salvarea jidanilor

20 aprilie 1943, p. 11

Într-un memorandum adresat ieri Conferinţei asupra refugiaţilor, care are loc în Insulele Bermude, Agenţia jidănescă pentru Palestina insistă ca măsurile de salvare a 4.000.000 de jidani să fie Întreprinse imediat. Se estimează că aceşti jidani supravieţuiesc încă în ţările ocupate de nazişti. Agenţia condusă de dr. Chaim Weizmann este recunoscută, în cadrul mandatului pentru Palestina, ca organism destinat să colaboreze în sensul acestuia în toate chestiunile privind stabilirea unei vetre naţionale jidăneşti.

Memorandumul declară că „dacă situaţia politică anunţată de inamic se prelungeşte fără obstacole, nu este imposibil ca în momentul când vom câştiga războiul cea mai mare parte a populaţiei jidăneşti din Europa să fi fost deja exterminată“.

 

Slabă speranţă pentru victimele Axei

25 aprilie 1943, p. 19. Cablu special, New York Times

Hamilton, Bermude, 24 aprilie. – Deplasarea pe scară mare a refugiaţilor este imposibilă în condiţiile războiului, nici Statele Unite, nici Marea-Britanie, separat sau împreună, nu pot începe rezolvarea problemei refugiaţilor. Aceste două impresii concrete rezumă sensul discuţiilor purtate aici vreme de o săptămână, asupra chestiunii refugiaţilor, între delegaţiile americană şi britanică.

Întrucât aproape toţi jidanii din afara Europei, mai ales cei din Statele Unite, credeau alegaţiile exterminaţioniste, presiunile lor politice au dus la conferinţa din Insulele Bermude. Se credea148, pe bună dreptate, că naziştii doreau emigrarea jidanilor din Europa (în condiţii corecte), aceasta punând guvernele britanic şi american într-o situaţie jenantă. În acest context, exigenţele propagandei lor de război le obliga neîncetat să folosească un limbaj echivoc149. Am vorbit despre conflictul izbucnit, pe acest teren, între Departamentul de Stat şi cel al Finanţelor.

La vremea respectivă, britanicii nu intenţionau să deschidă frontierele Palestinei, iar americanii nu aveau nici ei intenţia ca, în plin război, să furnizeze mijloacele necesare unei masive emigrări jidăneşti, pentru motive care nu s-ar fi justificat decât dacă ar fi luat propaganda aceasta în serios. Nici un om de stat modern nu crede, însă, în propria sa propagandă. Este vorba de dilema cu care au fost confruntaţi J. Breckenridge Long şi alţi membri ai Departamentului de Stat.

Un alt aspect care trebuie relevat înainte de a trece la studiul propagandei este că, aparent, cifra de şase milioane apare pentru prima dată în cadrul propagandei din 1942 şi 1943. Examinarea originii acestei cifre ar putea duce la concluzia că ea şi-a început cariera în cadrul rechizitoriului T.M.I., care a menţionat o cifră (furnizată de Congresul mondial jidănesc) de 5.721.800 de jidani „lipsă“, iar Wilhelm Hötl, din S.D., a semnat un atestat, documentul PS-2738, afirmând că Eichmann i-ar dat această cifră de şase milioane.

După Hötl, Eichman l-ar fi vizitat în biroul său din Budapesta. Avea un aer spăşit, fiind convins că războiul este pierdut şi că aliaţii îl vor pedepsi ca mare criminal de război. Eichmann i-ar fi declarat lui Hötl, între patru ochi, că patru milioane de jidani fuseseră exterminate în lagărele de concentrare şi alte două milioane muriseră în diverse feluri mai ales în cadrul execuţiilor efectuate de către Einsatzgruppen în Rusia. În ceea ce ne priveşte, oferim o explicaţie diferită referitoare la originea cifrei de şase milioane.

Declaraţia rabinului Goldstein (13 decembrie 1942), urmată de articolul din New York Times, din 20 decembrie 1942, pare să fie prima apariţie pe tapet a cifrei de şase milioane. Singura diferenţă este că rabinul Goldstein vorbeşte efectiv de şase milioane, iar New York Times spune că şapte milioane de victime potenţiale ar fi ameninţate. S-ar putea, totuşi, pretinde, nu fără dreptate, că nu putem deduce originea acestei cifre de şase milioane numai din declaraţia rabinului Goldstein şi din articolul citat din New York Times.

Totuşi, credem că trebuie luată foarte în serios apariţia acestei cifre în cursul reuniunilor publice din 2 şi 10 martie 1943, când s-a spus că două milioane ar fi fost deja ucişi, iar alte patru (sau cinci) aveau să le urmeze. În ceea ce priveşte cea de a doua reuniune, găsim mai multe informaţii într-un anunţ publicat tot la 10 martie, în New York Times, p. 10, semnalând spectacolul organizat de „Comitetul pentru o armată jidănească, de jidani apatrizi şi palestinieni“, comitet condus de senatorul Johnson, din Colorado.

Anunţul comportă şi el alegaţia exterminării (două milioane deja exterminaţi, patru milioane de viitori exterminaţi), făcând, în acelaşi timp, lista celor care sponsorizaseră spectacolul, care cuprindea numeroşi membri ai Congresului şi alţi notabili. De asemenea, acelaşi comitet publicase pe o pagină întreagă (pagina 11, în New York Times din 16 februarie) un anunţ ce preciza că existau, deja, două milioane de victime şi că alte patru milioane vor urma curând. Acest anunţ mai susţinea că singurii arabi care se opun unei emigraţii jidăneşti masive în Palestina sunt, de fapt, agenţi nazişti.

Cele două articole din 20 aprilie 1943, vorbind despre versiunea exterminării efective a celor două milioane şi de cea viitoare a altor patru milioane sau cinci arată că povestea aceasta era foarte răspândită la începutul lui 1943.

Politicienii care au redactat actul de acuzare de la Nürnberg foloseau această cifră de şase şi chiar şapte milioane cu mult înaintea încheierii războiului. De aceea, considerăm că putem data originea cifrei de şase milioane în cadrul propagandei ca fiind de la sfârşitul lui 1942 şi începutul lui 1943. Faptul că această cifră nu are nici o legătură cu eventuale date reale se reflectă în maniera elaborată în care Reitlinger se scuză că nu poate ajunge decât la o cifră cuprinsă între 4,2 şi 4,6 milioane de jidani, aproape toţi din Europa Orientală, care ar fi pierit în Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, o treime dintre ei fiind morţi de „epuizare prin muncă, boală, foame şi lipsă de îngrijire medicală150“.

Nu este deloc surprinzător că, după sfârşitul războiului, s-a găsit cineva pentru a declara la Nürnberg că cifra propagandei era exactă. Hötl convenea de minune acestei misiuni, el fiind unul dintre „agenţii“ banali care constituie cancerul serviciilor de informaţii. Născut în 1915 şi intrat în S.D. în 1935, Hötl şi-a câştigat imediat reputaţia de a confunda misiunile oficiale cu afacerile sale personale. Relaţiile lui cu o contesă poloneză, în legătură cu nişte terenuri din Polonia, au dus la anchetarea activităţii sale de către S.S., în 1942.

Raportul acestei anchete îl considera necinstit, intrigant şi curtezan afemeiat, manipulator şi falsificator, nedemn de a face parte din S.S. şi, cu atât mai puţin, dintr-un serviciu sensibil, precum S.D. În consecinţă, Hötl a fost retrogradat la rangul de simplu soldat. Numirea lui Kaltenbrunner în fruntea R.S.H.A., la începutul lui 1943, i-a relansat cariera, întrucât cei doi compatrioţi austrieci se cunoscuseră de mult la Viena. La sfârşitul războiului, Hötl era locotenent-colonel şi ocupa un post de răspundere în serviciile de informaţii externe.

După război, a lucrat pentru serviciile de contraspionaj americane, demascând vechii membrii S.S. susceptibili de a furniza informaţii, slujbă care s-a dovedit o afacere foarte rentabilă. După 1949 s-a lansat pe scena vieneză a spionajului şi contraspionajului, menţinând contacte cu neonaziştii, cu agenţii sovietici şi cam cu toţi ceilalţi.

A fost în raporturi foarte strânse cu agentul sovietic Kurt Ponger, naturalizat american, pe care îl cunoscuse la Nürnberg, unde Ponger era traducător la T.M.I. De remarcat că un anume Kurt Ponger s-a numărat printre acuzatorii din cadrul procesului T.M.N. nr. 4, una şi aceeaşi persoană, pe cât se pare. Hötl a fost suspectat în cadrul afacerii de spionaj Verber-Ponger din 1953. Arestat de către autorităţile americane, a fost eliberat după câteva săptămâni. La mijlocul anilor ’50, Hötl a publicat două cărţi despre cele trăite în timpul războiului. În 1961 a semnat o declaraţie sub jurământ, în contul acuzatorilor lui Eichmann. El semnase declaraţii similare şi pentru T.M.I.151.

Autori care împărtăşesc opiniile mele au scris despre Hötl că acesta ar fi fost un spion aliat încă din timpul războiului. Nu sunt sigur că este exact. Singurul element real care ar putea justifica această alegaţie este că, spre sfârşitul războiului, Hötl a fost în legătură cu Allen Dulles, membru O.S.S. în Elveţia. Aceasta făcea, însă, parte din îndatoririle şi funcţiunile lui oficiale. R.S.H.A. încerca să pună capăt ostilităţilor într-un mod favorabil, şi Hötl a fost unul dintre cei însărcinaţi să contacteze în secret Aliaţii occidentali.

Este neîndoielnic că în cursul ultimelor săptămâni de război, mulţi ofiţeri germani de informaţii au manevrat în sensul intereselor lor personale. La fel de sigur este că, tot în aceste ultime săptămâni de război, Hötl ar fi fost încântat să fie recrutat ca agent aliat. Se poate chiar să fi încercat să intre în graţiile lui Allen Dulles. Totuşi, contactele lui cu acesta nu dovedesc că Hötl ar fi fost un agent american, după cum nu dovedesc nici că Dulles ar fi fost un agent german. (Se spune că, în discuţiile lui cu agenţii germani de legătură, Dulles lăsa să îi scape unele vagi aluzii antisemite, când urmărea să câştige încrederea acestora152.

Dacă Hötl ar fi fost agent al Aliaţilor, probabil că s-ar fi lăudat în una dintre cele două cărţi publicate (The Secret Front şi Hitler’s Paper Weapons). Ian Colvin, care ştie mai multe ca oricine în acest domeniu, a scris o introducere la The Secret Front, fără să facă nici o observaţie în acest sens.

 

Deportaţii norvegieni mor

27 aprilie 1943, p. 10

Stockholm, Suedia, 26 aprilie (ONA). – Conform informaţiilor parvenite astăzi la Oslo, majoritatea femeilor şi copiilor jidani deportaţi din Norvegia […] au murit de foame. Convoaiele de deportaţi au părăsit Oslo în noiembrie şi în februarie au fost dirijate către destinaţia finală, în regiunea minieră din Silezia, la periferia oraşului Katowice […].

Atitudinea Marii-Britanii faţă de refugiaţi este judecată cu severitate

3 mai 1943, p. 12

Un public de 1.500 de persoane […] l-a ascultat pe Pierre van Passen […], care a afirmat că Palestina este singura soluţie posibilă la problema refugiaţilor. […] D-l van Pasen a declarat că Marea Britanie a făcut ceva derizoriu din conferinţa ţinută în Bermude […], refuzând să considere Palestina ca soluţie posibilă. „Marea Britanie se teme că modernizarea Palestinei de către jidani îi va pune în primejdie imperiul […]. Acesta este motivul pentru care un mare număr de jidani riscă să moară: Marea Britanie nu acceptă să le deschidă porţile Palestinei“.

 

Eden leagă victoria de speranţele refugiaţilor

20 mai 1943, p. 12 Cablu special, New York Times

Londra, 19 mai. […] Eden […] a insistat asupra faptului că acuzarea guvernului britanic de a ignora complet situaţia refugiaţilor nu este justă. […] El a arătat că raportul Conferinţei din Insulele Bermude a fost aprobat de Cabinetul de Război […].

Londra, 19 mai (Reuter). – Congresul jidănesc mondial […] şi-a exprimat profunda decepţie faţă de rezultatele Conferinţei din Bermude. Nota […] semnala că drumul Palestinei este liber în prezent.

 

Ultima revoltă a jidanilor i-a costat 1.000 de morţi pe nazişti

22 mai 1943, p. 4 Cablu New York Times

Londra, 21 mai. – Aproape 1. 000 de nemţi au fost ucişi sau răniţi în bătălia

pentru ghetoul Varşoviei, din ultimele două săptămâni, când naziştii au întreprins lichidarea finală a acestuia. […] Astăzi, ascultând staţia clandestină de radio SWIT, au fost culese noi detalii despre campania antisemită din Polonia. Radioul clandestin a anunţat că naziştii au început campania de lichidare a ghetoului din Cracovia şi Stanislawow […] trăgând asupra jidanilor peste tot unde se găseau aceştia sau ucigându-i în camere de gazare.

 

Reuniunea Speranţei

7 aprilie 1943, p. 13

Şase mii de copii […] au participat ieri la o „reuniune a speranţei“ […]. „Copii jidani şi părinţii acestora sunt torturaţi şi ucişi de către un inamic barbar […]“.

Londra, 8 iunie (Reuter) – După cum s-a declarat astăzi, aici, cel puţin 3.500 de jidani au fost recent deportaţi din Salonic (Grecia) în Polonia. Bărbaţi, femei şi copii au fost îngrămădiţi în vagoane pentru animale fără nici o socoteală, apoi acestea au fost sigilate.

 

Gazarea unor refugiaţi de către nazişti

13 iunie 1943, p. 8 Telefon la New York Times

Stockholm, Suedia, 12 iunie. – Conform ziarului Jewish Chronicle, care apare în suedeză, la Stockholm, din octombrie încoace, peste 10.000 de jidani au fost ucişi în districtul Brest-Litovsk […] Conform aceluiaşi ziar, mii şi mii au fost gazaţi în magazii ermetic închise, alţii au fost împuşcaţi în grupuri de câte şaizeci în pădurile din vecinătate.

[…] Recent, dr. Ley, şeful Frontului Muncii din Germania, a venit la Königsberg, Bialystoc, Grodno şi a declarat: „Jidanii sunt rasa aleasă, bineînţeles, dar numai în vederea exterminării“.

 

Naziştii deportează 52.000 de jidani belgieni

15 iunie 1943, p. 8.

Londra, 14 iunie (AP). – Guvernul belgian în exil a declarat astăzi că germanii au deportat cvasitotalitatea celor 52.000 de jidani din Belgia, în lagărele de concentrare din Germania, Polonia şi Rusia ocupată. Reitlinger arată că situaţia Belgiei era identică cu a Franţei.

Printre jidanii deportaţi din Belgia, „niciunul, ca să zicem aşa“, nu era jidan belgian. Interesant de notat, lucrurile au stat la fel în cazul Italiei şi Danemarcei153.

 

Conferinţa din Bermude este criticată

21 iunie 1943, p. 2.

O declaraţie de condamnare a „inacţiunii“ Conferinţei din Bermude şi o alta cerând preşedintelui Roosevelt şi primului ministru Winston Churchill să deschidă porţile Palestinei în faţa refugiaţilor au fost adoptate ieri în unanimitate de către ordinul Fiilor Sionului […], la hotelul Pennnsylvania.

 

Românii consideraţi vinovaţi pentru asasinarea a 5.000 de jidani

21 iunie 1943, p. 3.

Berna, Elveţia, 20 iunie (U. P.) – Ziarele elveţiene scriu astă seară că cele 5.000 de cadavre care, conform propagandiştilor Axei, fuseseră înhumate în apropierea Odesei, erau ale unor jidani români ucişi de poliţia secretă românească. Presa română a anunţat descoperirea gropii comune la 22 aprilie, afirmând că este vorba de cadavrele românilor ucişi de către ruşi, după ocuparea de către aceştia a Basarabiei şi a Bucovinei în 1940.

 

Jidanii din Olanda deportaţi de către nazişti

23 iunie 1943, p. 8.

Londra, 22 iunie (U. P.) – Conform agenţiei de informaţii Aneta, toţi jidanii din Amsterdam au fost deportaţi în Polonia de către germani, încheindu-se, astfel, transferul întregii populaţii jidoveşti din Olanda.

Aceasta nu este adevărat. A fost deportată doar majoritatea jidanilor olandezi. Într-un capitol viitor vom vedea de ce au existat mari diferenţe între politica germană din Olanda şi Luxemburg şi cea din Belgia şi Franţa, sau din alte ţări. Vom vedea că este foarte probabil că destinaţia finală, care nu trebuie confundată cu cea provizorie, a jidanilor deportaţi din Olanda, nu era Polonia. Dintre cei 140.000 de jidani olandezi, au fost deportaţi aproximativ 100.000154.

28 iunie 1943, p. 8

Londra, 27 iunie, (Reuter). – Radio Germania a anunţat în seara asta că primul ministru al Ungariei, Nicholas von Kallay, a declarat că toate bunurile rămase de pe urma jidanilor din Ungaria vor fi remise „arienilor“, la sfârşitul acestui an. Ele vor fi distribuite celor distinşi pe front şi familiilor numeroase.

 

Naziştii execută 150 de jidani

29 iunie 1943, p. 6.

Londra, 28 iunie (Agenţia de ştiri din Olanda). – După cum s-a aflat chiar azi, germanii s-au lansat în executarea masivă a jidanilor deportaţi din Olanda în Polonia. […] 150 de jidani din satul Turck au fost seceraţi cu mitraliera. La Socky, […] 340 de jidani din Olanda au fost mitraliaţi, iar 100 de femei şi copii au fost ucişi în apropiere de Potok […]. Aceștia făceau parte dintre miile de jidani deportaţi din Olanda în lagărul de tristă celebritate de la Treblinka.

Pare foarte bizară scoaterea oamenilor din lagărul de „exterminare“ pentru a fi ucişi în afara acestuia. Nu numai că cel care a răspândit această poveste habar nu avea despre cele ce se spunea că se petreceau la Treblinka, dar nu a avea nici cea mai mică idee despre importanţa numărului victimelor care, după cum se spune, ar fi fost suprimate.

 

Se cere ajutorarea rapidă a jidanilor din Europa

21 iulie 1943, p. 13.

Cu ocazia şedinţei de deschidere a Conferinţei de Urgenţă pentru salvarea jidanilor din Europa, care s-a ţinut la Hotelul Commodore, oratorii au reclamat noaptea trecută o acţiune imediată pentru salvarea jidanilor din ţările sub dominaţie nazistă. […] Rogers, din Camera Reprezentanţilor, a semnalat că aproximativ 3.000.000 din cele 7.000.000 de jidani din Europa au pierit deja, insistând asupra faptului că „este vorba de o problemă care nu va putea fi rezolvată prin simple proteste şi alte cuvinte de rutină“. […] „Există cu siguranţă destule teritorii libere şi regiuni nelocuite, pentru a instala cele 4.000.000 de oameni torturaţi“, a spus el. Palestina este locul logic. Este mai aproape şi se poate ajunge acolo mai curând pe uscat, decât pe mare […]. […] Contele Sforza a exprimat speranţa că jidanii şi arabii vor şti să colaboreze în viitor, pentru a crea o mare federaţie în Orientul Apropiat, din care face parte Palestina.

 

16.000.000 de refugiaţi din cauza Axei

2 august 1943, p. 10.

Washington, 1 august. – Un studiu al problemei refugiaţilor europeni, publicat astăzi de Asociaţia pentru politică externă (Foreign Policy Association) arată că numai efortul colectiv al marilor puteri sau al unei organizaţii internaţionale ar putea rezolva în mod eficace situaţia care va exista la sfârşitul războiului. […] Pe baza informaţiilor guvernelor în exil şi a altor informatori, spune raportul, s-a estimat că dintre jidanii care trăiau în 1939 în ţările Europei ocupate în prezent de puterile Axei, două milioane au fost deja deportaţi şi au pierit prin diferite forme inumane de tratament sau din cauza politicii de exterminare deliberată.

Asociaţia pentru politica externă nu pare foarte sigură pe ce zice, afirmând existenţa exterminărilor, întrucât dă impresia că majoritatea jidanilor au fost „deportaţi“, în vreme ce, pe atunci, propagandiştii vorbeau deja de trei milioane de morţi.

Naziştii acuzaţi de 2.000.000 de morţi

8 august 1943, p. 11.

Londra, 7 august. – Polish Labor Fights, publicaţie apărută astăzi aici, a furnizat descrierea unei case utilizate de germani la Treblinka, în Polonia, pentru exterminarea jidanilor. Numai în acest loc, se zice, germanii au ucis 2.000.000 de persoane. […] „Când celulele sunt pline, ele sunt închise ermetic. Apoi se trimite abur prin deschizături şi victimele încep să se sufoce. Mai întâi se aud strigăte, apoi acestea diminuează cu încetul, în cincisprezece minute fiind linişte totală. Execuţia este terminată. […] Se întâmplă adesea că un gropar este prea slab pentru a transporta două cadavre, după cum are ordin; atunci le leagă mâinile sau picioarele şi fuge târîndu-le după el, până acolo unde le îngroapă“.

Bineînţeles, versiunea de după război vorbeşte de incinerarea, nu de îngroparea cadavrelor, din motivul foarte simplu că aceste milioane de cadavre jidăneşti pur şi simplu nu au existat.

 

Un raport arată soarta a 8 300 000 de jidani

27 august 1943, p. 7.

[…] Un studiu de 300 de pagini publicat ieri de către […] Congresul jidănesc American şi Congresul Jidovesc Mondial. Conform acestui raport, peste 3.000.000 de jidani au fost distruşi prin foamete organizată, muncă silnică, deportări, pogromuri şi asasinate metodice în centrele germane de exterminare din Europa Orientală, după începutul războiului în 1939. 1.800.000 de jidani s-au salvat emigrând în interiorul Uniunii Sovietice şi 180.000 au reuşit să emigreze în alte ţări. […] Studiul […] declară că 1.700.000 de jidani au fost victimele masacrelor organizate şi ale pogromurilor, […] că 750.000 de jidani sunt morţi de foame şi de consecinţele acesteia, că 350.000 sunt morţi în deportare. […] Iată un tablou ce arată maniera în care au fost efectuate exterminările:

Germania    110.000                        Belgia             30.000

Polonia     1.600.000                       Olanda           45.000

URSS          650.000                        Franţa            56.000

Lituania        105.000                       Cehoslovacia 64.500

Letonia           65.000                       Dantzig              250

Austria            19.500                       Estonia            3.000

România       227.500                      Norvegia             800

Iugoslavia       35.000                    Grecia            18.500

Total 3.030.050

 

Politica deliberată de asasinate este revelată

de un organism aliat oficial

27 august 1943, p. 7.

Londra, 26 august (U. P.). – În seara aceasta, Comitetul interaliat de informaţii […] a acuzat Germania, Italia şi sateliţii acestora de aplicarea […] unui program deliberat de hoţii, asasinate, torturi şi atrocităţi fără pereche în istoria lumii. […] Polonia. Epuizarea, tortura, boala şi execuţiile au scăzut la nouă luni speranţa de viaţă a unui nou sosit într-un lagăr de concentrare. Condiţiile sunt foarte dure la Oswiecim (Auschwitz), unde se crede că au pierit 58.000 de persoane.

Cel puţin un milion de jidani au fost masacraţi sau bătuţi până la moarte, în Polonia, în cursul ultimilor trei ani. La Varşovia, raţiile alimentare nu reprezintă decât 23,4 la sută din caloriile necesare pentru menţinerea în viaţă a unei fiinţe umane.

Suntem în faţa uneia dintre foarte rarele referinţe precise la lagărul de concentrare Auschwitz, anterioare lui 1944 (deşi articolele din 7 martie şi 27 aprilie au cuprins astfel de referinţe, însă indirecte). Interesul acestei referinţe la Auschwitz stă în faptul că ea este exactă în esenţă, după cum o vom vedea în capitolul următor. Deşi nu putem fi siguri de cifra de 58.000 de morţi, nici că „tortura“ şi „execuţiile“ puteau figura printre cauzele mortalităţii ridicate. Punctul cel mai important care trebuie reţinut din acest articol este că el dezminte implicit poveştile exterminatorii de după război, după care mii de deţinuţi erau ucişi aproape în fiecare zi la Auschwitz, această pretinsă exterminare fiind începută, cel mai târziu, în vara lui 1942 şi continuată până în toamna lui 1944a.

NOTE

  1. REITLINGER, p. 439.
  2. DUBOIS, p. 197.
  3. New York Times, 1 nov. 1943, p. 5; 11 dec. 1943, p. 1; 13 dec. 1943, p. 11; 3 ian. 1944, p. 9.
  4. REITLINGER, pp. 533, 545-546.
  5. Time, 12 iul. 1954, p. 98; New Republic, 20 dec. 1954, p. 22; New York Times, 7 apr. 1953, p. 20; 12 apr. 1953, p. 33; Eichmann, şedinţa 85, A1-L1; T.M.I., vol. XI, p. 237.
  6. R. H. SMITH, pp. 214-215.
  7. REITLINGER, pp. 367, 370-371, 378.
  8. REITLINGER, p. 352.
  9. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XXe siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 149-163. N. red. – V.I.Z.

(Continuare în episodul următor)

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *