Home / Chestiunea Jidănească / Înșelătoria Secolului XX (28)

Înșelătoria Secolului XX (28)

Incorect Politic
Noiembrie 14, 2019

Înșelătoria Secolului XX

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (28)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episoadele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18,19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26  și 27

7. Ce s-a petrecut în Ungaria?

În legătură cu ceea ce s-a petrecut cu adevărat în Ungaria, amintim că raportul Crucii Roşii spune că politica din 1944 a nemţilor a fost internarea jidanilor din Europa de Est, întrucât reprezentau o ameninţare pentru securitate, pe măsură ce frontul se apropia.

Este posibil ca documentele care vorbesc despre regruparea şi deportarea unui mare număr de jidani maghiari să fie exacte numai în ceea ce priveşte regruparea. Aceasta era politica tuturor ţărilor vecine. Totuşi, pare foarte puţin probabil că au putut cu fi cu adevărat regrupaţi, undeva, un cuantum de circa 400.000 de oameni. Asta ar fi reprezentat o operaţiune gigantică.

Obţinerea unui tablou destul de precis cu privire la cele petrecute în Ungaria pare posibilă prin completarea versiunii Crucii Roşii cu examinarea documentelor, eliminându-le pe acelea care sunt falsuri evidente.

Avem şansa de a dispune de o selecţie de documente originale în două volume, The Destruction of Hungarian Jewry, publicată sub direcţia lui Randolph L. Braham. Pentru cititorul care dispune de resurse financiare normale, aceste volume înlocuiesc în mod comod documentele însele.

Examinând documentele din aceste două volume şi renunţând la cele care vorbesc de deportarea celor 400.000 de jidani maghiari, începe să se contureze o istorie mai apropiată de adevăr. La 14 aprilie 1944, Ungaria îşi dă acordul ca 50.000 de jidani apţi de muncă să fie deportaţi în Germania pentru a munci (documentul NG-1815). La 19 aprilie Veesenmayer cere vagoane de marfă, a căror obţinere „întâmpină cele mai mari dificultăţi“, pentru deportarea a 10.000 de jidani apţi de muncă, furnizaţi de către unguri (NG-5546). În final, la 27 aprilie, Veesenmayer raportează trimiterea imediată la Auschwitz a 4.000 de jidani apţi de muncă (NG-5535). În aceeaşi zi de 27 aprilie, Ritter raportează întârzieri în deportarea celor 50.000 de jidani, cauzate de lipsa de trenuri (NG-2196). Mai târziu, la 14 iulie, Veesenmayer raportează dificultăţile privind ducerea la bun sfârşit a politicii cu privire la jidanii din Ungaria, graţie politicii mai clemente faţă de jidani, a României şi Slovaciei (NG-5586).

La 25 august, Veesenmayer vorbeşte de ordinul lui Himmler de oprire a deportărilor din Ungaria (fără număr de document), iar la 18 octombrie el raportează noile măsuri contra jidovilor din Ungaria (fără număr de document). Iată deci o istorie mai verosimilă care, pe deasupra, se acordă cu Raportul Crucii Roşii.

De asemenea, în legătură cu Ungaria putem arăta că, odată în plus, autorii înşelătoriei încearcă să dea o dublă interpretare unui fapt perfect stabilit. În primăvara lui 1944, au avut loc cu adevărat deportări de jidovi din Ungaria, la Auschwitz şi la alte destinaţii. Totuşi, aceste deportări al căror scop era furnizarea de braţe de muncă, fură sever limitate din cauza dezagregării sistemului feroviar, neputând fi executate în ritmul prevăzut sau sperat iniţial.

Câteva cuvinte despre afacerea Joel Brand, o propunere de a schimba jidanii maghiari pe camioane sau pe alte furnituri. Politica germană dinainte de război, menţinută într-o oarecare măsură şi la începutul acestuia, a constat în încurajarea prin toate mijloacele a emigraţiei jidăneşti. Din momentul în care războiul s-a transformat într-un vast conflict, această politică s-a schimbat, emigraţia jidănească devenind foarte dificilă în ţările de sub controlul Germaniei. Bineînţeles, motivul principal a fost că aceşti jidani reprezentau o forţă de muncă ce ar fi fost folosită contra Germaniei, dacă s-ar fi continuat emigrarea liberă sau chiar favorizată de nazişti. Existau şi alte motive, cel mai important dintre acestea fiind că pentru a semăna zâzania între Marea Britanie şi arabi, germanii au fost de partea acestora de pe urmă în chestiunea emigrării jidăneşti în Palestina.

Aşa s-a ajuns la politica germană din a doua jumătate a războiului, când emigraţia jidovească nu s-a mai putut face decât pe bază de schimb: jidanii erau schimbaţi pe nemţi aflaţi în mâinile Aliaţilor, mai ales când cei plecaţi nu se duceau în Palestina. Am văzut că la Bergen-Belzen funcţiona un de lagăr de tranzit, pentru jidanii care urmau a fi schimbaţi pe nemţi.

Din punctul de vedere german, afacerea Brand comporta acelaşi gen de calcul, diferenţa fiind o simplă corectură de compensaţie. Nemţii erau dispuşi să-i lase pe jidani să plece, în schimbul unor camioane sau a altor furnituri. De aceea, afacerea Brand este absolut credibilă, cu condiţia de a înţelege că aceasta nu privea viaţa jidanilor în nici un fel.

Deşi trocul propus de Brand nu a avut loc, totuşi câţiva jidani fură autorizaţi să emigreze în Suedia, Elveţia şi chiar Statele Unite, de exemplu. În 1944, un foarte mare număr de jidani maghiari au pătruns, de altfel, clandestin în România şi Slovacia, inversând precedenta mişcare de emigraţie, către Ungaria.

Documentele apărării lui Steengracht (75, 76, 77 şi 87) furnizează un tablou cu privire la această situaţie. Studiul propagandei aliate din 1944, prezentat în acest capitol, arată că lagărul de concentrare Auschwitz nu a început să fie prezentat drept lagăr de exterminare decât după debarcarea aliată din Normandia, într-o vreme când nimeni nu acorda vreo atenţie acestui gen de poveşti.

Mai târziu, în toiul verii lui 1944, atenţia propagandei aliate s-a concentrat pe lagărul Lublin, pe care Ruşii l-au cucerit la sfârşitul lui iulie. După ocuparea de către ruşi a acestui lagăr, s-au pornit inepţiile rituale ale propagandei în legătură cu cele cinci crematorii din lagărul Lublin, poveştile cu Zyklon, presupuse oase omeneşti etc.

O bună parte din toamna anului 1944, Lublin a rămas principalul lagăr pe agenda propagandistică a Aliaţilor38.

 

8. Cine poate crede o astfel de poveste?

 

Încheiem astfel analiza acuzaţiilor cu privire la Auschwitz. Ceea ce ni se spune este incredibil. Alegaţiile exterminaţioniste sunt atât de neverosimile, de abracadabrante în absurditatea lor încât este foarte dificil să le rezumăm. Ni se spune că naziştii făceau exterminări masive în centrul industrial Auschwitz, folosind pentru aceasta produsul „Zyklon B“, un insecticid foarte răspândit cu mulţi ani înainte de război. Cele 30 sau 46 de cuptoare-crematorii de la Auschwitz, utilizate pentru incinerarea cadavrelor a numeroşi deţinuţi morţi de moarte naturală, ar fi fost utilizate şi pentru exterminarea jidanilor, fără a lăsa urme.

Odată Auschwitz-ul botezat centru de exterminare, de către propaganda aliată, jidanii maghiari nu puteau, deci, fi trimişi decât către acest loc de execuţie. Într-o vreme când mâna de lucru devenise o problemă extrem de gravă pentru industria de război, convoaie de jidani apţi de muncă ar fi fost întârziate pentru a se putea transporta la Auschwitz jidani care urmau, chipurile a fi exterminaţi.

Cele 46 de crematorii, existente la Auschwitz, se dovedesc insuficiente pentru arderea unor oameni care ar fi sosit, chipurile, într-un ritm de 10.000 pe zi, astfel că multe dintre cadavre ar fi fost arse în aer liber, tranşee şi gropi.

Această expulzare-epurare a jidanilor maghiari nu a fost observată de delegaţia Crucii Roşii internaţionale de la Budapesta, deşi aceasta se interesa, aproape exclusiv, numai de probleme jidoveşti.

Pentru toate acestea, „dovezile“ care ne sunt prezentate de către guvernul american sunt documente a căror autenticitate se sprijină pe viza specialiştilor în materie de politică jidănească, Wagner şi von Thadden, pe care documentele respective îi acuză mai mult decât pe alţii. Totuşi, guvernul american nu i-a „judecat“ pe aceştia în cadrul procesului Wilhelmstrasse, ale cărui rechizitorii erau în mâna unui om care îi ura din totdeauna pe nazişti (Kempner), şi în cadrul căruia un avocat american pusese în lumină că aşa numitele „dovezi“ fuseseră obţinute prin constrângere, după cum o făcuse şi în Statele Unite, în cadrul unui proces normal, la Washington, cu participarea aceluiaşi Kempner.

De asemenea, în ciuda celor afirmate în 1944, guvernul american s-ar fi dovedit incapabil să împiedice desfăşurarea evenimentelor de la Auschwitz. Deşi posedau escadrilele de aviaţie cele mai performante şi mai eficace ale vremii respective, Statele Unite s-ar fi dovedit incapabile să facă nişte simple fotografii aeriene ale lagărului de la Auschwitz. Cine poate crede o astfel de poveste?a

NOTE

  1. Propaganda privind Lublin (Maidanek) a fost publicată în Life, la 28 aug. 1944, p. 34; 18 sept. 1944, p. 17; Newsweek, 11 sept. 1944, p. 64; Reader’s Digest, nov. 1944, p. 32; Time, 21 aug. 1944, p. 36; Saturday Review of Literature, 16 sept. 1944, p. 44.
  2. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XXe siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 294-298. N. red. – V.I.Z.

(Continuare în episodul următor)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *