Home / Articole Promovate / Războiul Culturii și Controlul Cuvintelor

Războiul Culturii și Controlul Cuvintelor

Incorect Politic
Noiembrie 14, 2019

Via Buciumul:

De ceva timp, sunt semne că era promovării relativismului moral se cam încheie – dar nu în sensul în care am fi sperat – și nu aș vrea să ajungem să-i ducem dorul.

Ne întoarcem încet la oficializarea unei morale dominante, decretată a fi obiectivă și rațională, cu diferența că de data asta e vorba despre o morală nouă, care o înlocuiește și în bună măsură o inversează pe cea cunoscută până acum.

Ceea ce pe vremuri, în morala tradițională, era Bine, iar apoi, în era relativismului, ajunsese doar o variantă între altele a Binelui, va fi în curând (pentru unii e deja), în neo-morală, “Rău”.

Să mă explic.

Partida revoluționară a căutat să obțină, în numele libertății de a coexista cu ordinea tradițională din societate, drepturile necesare pentru a putea contesta și nega această rânduială a lumii, ducând la slăbirea ei. Odată destrămată ordinea tradițională contestată, partida revoluționară caută să pună în loc o ordine proprie, contestând tradiționaliștilor exercițiul acelorași drepturi și libertăți de care ea s-a folosit pentru a se impune.

Este limpede că nu se poate trăi în afara unei ordini morale – altminteri ar fi haos, oamenii au nevoie de repere, standarde și reguli pentru a putea coexista -, iar dacă o contestăm pe cea tradițională în numele relativismului, de la un punct se va rearanja și impune o altă ordine în loc.

Chiar dacă există, pentru apărarea individului, instrumentele drepturilor și libertăților civile, acestea rămân simple instrumente aparent neutre, dar care vor fi înțelese social și vor fi valorificate de curțile de judecată și instituțiile statului în numele și prin prisma unui Bine și a unui Rău, astfel cum acestea se conturează în cultura dominantă a societății; iar dacă Binele și Răul vor fi redefinite – dacă, spre pildă, credința în definiția naturală a căsătoriei va fi asimilată unei crime („homofobie”), și va fi percepută cultural ca atare – aceste instrumente (drepturile civile) vor deveni ineficace.

Oricât de neutre ar fi instrumentele care se presupune că ar regla coexistența diferitelor puncte de vedere, societatea și instituțiile statului (adică oamenii care le întruchipează: judecători, conducători de instituții, funcționari, oameni de presă) vor avea reflexul firesc de a le interpreta, atunci când le aplică, în așa fel încât să apere și să promoveze ceea ce ei consideră a fi „Binele”, și de a avea grijă să nu devină scut pentru ceea ce ei percep a fi „Răul”.

Spre exemplu, imaginați-vă instrumentarul juridic ca pe o mașină care funcționează excelent; ca vehicul, e neutru. Poate fi îmbunătățit, poate fi reglat să capete viteză mai mare, ori să se așeze mai frumos la drum. Însă vehiculul – instrumentul – în sine, nu garantează direcția. Cel care îl conduce te poate duce acasă, ori te poate duce direct spre prăpastie. Instrumentarul juridic al statului liberal, oricât își propune să garanteze drepturi și libertăți, rămâne un instrumentar care, în practică, va fi ghidat nu de sine, ci din afară, de o voință exterioară, înspre o direcție sau înspre alta: spre Binele știut, sau spre ceea ce noul conducător decretează a fi “Binele”.

(E bine știut că se întâmplă ca legi și sancțiuni formal în vigoare să nu mai fie utilizate, pentru că au devenit, în timp, desuete: autoritățile, chiar dacă ar constata încălcarea lor, nu apreciază că se produce vreun lucru primejdios prin încălcare, astfel încât lasă legea neaplicată; nu discutăm acum justețea acestor legi, ceea ce vreau să se observe este că legea, în sine, nu mai e de niciun folos atunci când cultura dominantă are o altă viziune decât cea care a stat la baza adoptării ei în trecut).

Din acest motiv lupta pentru păstrarea, respectiv subminarea unei ordini morale anume e esențială: pentru că tot instrumentarul juridic, instituțional, e utilizat de oameni doar direcționat etic: dacă se reușește impunerea unei redefiniri a Binelui, dacă Binele (divin, natural sau tradițional) este redefinit, prin etichetare continuă, ca fiind „Rău” și Răul va fi considerat “Bine”, societatea va ajunge să utilizeze instrumentarul drepturilor, libertăților și instituțiilor pentru promovarea și ocrotirea a ceea ce era în mod tradițional considerat Rău, considerând că acționează întru “Bine”.

Problema actuală a societăților occidentale e culturală, nu politică sau juridică, deci soluția nu poate fi decât culturală, nu politică. Politica e doar o reflexie a culturii.

Prin urmare, soluția politică nu poate oferi decât o amânare, ne poate cel mult ajuta să câștigăm timp, un răgaz până la momentul încercării, când noua inginerie culturală va căpăta validare majoritară.

Lupta politică fără acțiune culturală nu valorează nimic; lupta politică are sens doar dacă între timp acționăm (conservatorii, tradiționaliștii, creștinii) la rândul nostru pe frontul cultural; trebuie să facem ce au făcut adversarii – să acționăm cultural.

Dar la baza acțiunii culturale stă spiritul (duhul): hristic sau anti-hristic. Nu putem schimba cultura în direcție creștină dacă nu reînsuflețim duhul hristic. Nu putem da viață unei mișcări culturale în orientată în spirit creștin dacă nu e însuflețită sau dacă îi căutăm însuflețire în afara duhului creștin. Nu va reuși.

Înapoi la Biserică! Înapoi la rugăciune! Înapoi la Hristos, Domnul nostru! “Fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5).

Sursă foto: Church Life Journal

Sursa: Reactionarii

2 comments

  1. Veacul de pe urma, stapanirea anti-hristica este ceea ce avem…
    Totul este indreptat impotriva Crestinismului DE CREDINTA, adica ortodox caci cel CULTURAL – tot Apusul – este deja cazut in inselare dupa ce se ratacise drept in Luciferianism (sa nu spun ca e tot satanism!).
    Iisus Hristos este ADEVARUL, CALEA si VIATA.
    Astfel, Adevarul este persoana si are caracter absolut.
    … ceea ce urasc marxistii – si cei politici si cei culturali cum sint neo-bolsevicii din tarile ingenuncheate – pardon, civilizate – care slujesc sionismului – padon, globalismului!
    Ura lor este negarea Advarului adica negarea realitatii si prin aceasta ei, progresivistii, pro-GAY-sistii, neo-liberalii si altii… arata ca sint bolnavi psihic. Creind o pseudo-realitate, o “lume” virtuala, paralela ei sint schizofrenici si nu se poate discuta cu ei, nu se poate colabora.
    Fie izolati in spitale psihiatrice ori penitenciare – pentru cei agresivi fizic!,, fie eliminati din viata publica prin lege – spre binele lor!, astea sint alternativele supravietuirii societatii.

  2. E bine să nu uitați că Prager este un evreu care promovează multiculturalismul și migrația; de fapt se poate observa asta dacă vă uitați atenți la imaginile din clip.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *