Deviaționismul Malefic al Omenirii Actuale – Pedofilie, Pedocidie, Tăiere Imprejur, Crime și Sacrificii Rituale, Trafic Mondial de Copii, de Sânge

Redacția Internațională
Incorect Politic
Noiembrie 9, 2022

 Am primit acest text pe email, unii vor spune că pe alocuri este profund eretic, pe alte locuri chiar anticreștin, însă cu tot riscul de a produce niscaiva disonanță cognitivă în mintea cititorilor, având în vedere valoarea informațiilor dintrânsul, îl pun la dispoziția voastră.

 

PEDOFILIE, PEDOCIDIE, TĂIERE ÎMPREJUR, CRIME ȘI SACRIFICII RITUALE, TRAFIC MONDIAL DE COPII, DE SÂNGE, ORGANE ȘI PLACENTE OMENEȘTI, TRANSONANISM, TRANSUMANISM,

DEVIAȚIONISMUL MALEFIC AL OMENIRII ACTUALE

 

Sodomia, pornografia biblică, tăierea împre­­jur sunt cunoscute de mii de ani. Nu prea se știe însă că de la tăierea biblică împrejur, a penisului unora, s-a ajuns la tăierea planetară împrejur a creierului celorlalți! Unii sunt tăiați împrejur la penis, alții la creier, mai exact la spirit.

Ce înseamnă asta? Cele două tipuri de tăiere împrejur duc la tipuri ome­nești diferite, la diverse configurații psihice/somatice/spirituale, cu conse­­cințe pe toate planurile vieții: personal, familial, profesional, social-politic, econo­mic, reli­gios, național, juridic, situația prelungindu-se, după unii, chiar și după moarte, după mântuirea/nemântuirea în veșnicie.

Un fel de tăiere biblică împrejur, nu de ziua a opta, totuși a penisului, a devenit practică industrială în mater­nitățile americane, engleze, sud-coreene și din alte țări. Puțini știu în ce constă această tăiere împrejur, care sunt conse­cințele ei, pentru cel în cauză și familia lui, pentru copiii concepuți în aceste familii. Studiile și dările de seamă tematice sunt rare, puțin obiective, nu foarte complete, nici corecte, din punct de vedere științific, destinate nu să dezvăluie ceva, ci să ascundă altceva. Sublime, după unii, barbare, după alții, consecințele acestui ritual sunt puțin sau deloc cunoscute, inclusiv de actonii, spectatorii și organiza­torii sfintelor ceremonii respective: rabini, pastori, preoți ai diverselor confesiuni, chirurgi, medici, psiho­logi, psihiatri, educa­tori, formatori, asistenți sociali, instructori militari, gardieni-educatori din temnițele fără ziduri ale lagărului demo­crat de concentrare și dezumanizare, al azilului de umanoizi, care este sau riscă să devină planeta pământ.

Puțini cred că ar putea fi vorba de igienă personală, cum pretinde propa­ganda. În explicarea lui despre ce poate fi vorba, știința a ajuns la concluzia că tăierea împrejur a penisului înseamnă devierea omului de la destinul său, fabricarea unui gen de umanoid, idee care, de la caz la caz, se argumentează cu referințe biblice, talmudice, medicale, glandulare, istorice, propa­gandis­tice. În condițiile rituale prescrise, tăiatul împrejur rămâ­ne tăiat, indiferent că, ulterior se convertește la altă religie, se mută în altă țară, cu alt climat, adoptă diverse cetățenii etc. Rămânerea cu devierea somato-fiziologică și psi­hică rezultată din tăierea împrejur depășește penisul văduvit de prepuț, membrana interioară a acestuia fiind jupuită cu unghiile special pregătite și sfințite ale celui de al doilea, dintre cei trei moheli opera­tori.

Actualmente, printre semiții arabi, iudeo-jidani, diverși musulmani, săraci sau rătăciți cu duhul, mai ales în Statele Unite, s-a lansat industria recuperării prepuțului pierdut prin tăierea împrejur. Sinagoga și moscheea s-au declarat gata de controlul anual al absenței sfântului prepuț, cu repetarea tăierii împre­jur ori de câte ori este nevoie, inclusiv la o sută de ani.

Ce înseamnă asta? Când pierdem picioa­rele, mâinile, un organ esențial, o parte din creier, trăim așa până la moarte, fiecare rămânând cel care a fost. Nu la fel stau lucrurile cu cei al căror penis a fost tăiat împrejur în a opta zi de viață (mai exact între a opta și a douăzeci și noua zi de viață), pe durata primei pubertăți prin care trecem toți, bărbați sau femei.

„Ne vrem prepuțurile înapoi“

 

Ce se petrece în ultimele trei săptămâni, din prima lună de viață a noului născut? Medicina, endocrinologia refuză studierea acestei probleme. De ce? Mister! Grație lucrărilor lui Jean Gautier, Jean du Chazaud, ale discipolilor și continuatorilor acestora, se știe că între a opta și a douăzeci și noua zi de viață are loc prima pubertate a omului, adică începutul configurării lui endocrino-glandulare, care va continua, precizându-se, cu ocazia următoarelor două pubertăți, cea de a treia fiind pubertatea definitivă. În contextul în care, prin educația sexuală, copiii sunt sugestionați, îndemnați încurajați și recompen­sați să își schimbe sexul, ori să dobândească unul în plus, chestiunea tăierilor rituale împrejur, de orice fel, merită întreaga noastră atenție, nu numai pe plan medicalo-demențial, religios sau al ziselor drepturi ale omului.

Circumcizia Complotul-Tacerii.pdf

 

Se vorbește și de tăierea cerebrală împrejur. Să fie vorba de o metaforă, de vreo coincidență terminologică? Studiul atent, fără idei preconcepute, ne va spune despre ce este vorba. Pe planul integrității corporale metabolice și fiziologice, tăierea împrejur, de ziua a opta, blochează sau suspendă definitiv glanda genitală internă sau interstițială, supranumită glanda deplinei împliniri omenești, care face posibilă evoluția noastră în sensul îndumnezeirii. Din perspectiva metafizică, a unor doctrine insuficient cunoscute, genitala internă/interstițială ne-ar putea deschide perspectiva de a deveni îngeri, arhi-îngeri, arhangheli, nu simpli mântuiți, pe strapontinele Raiului, cum susțin diversele religii.

Testiculul bărbătesc și ovarul femeiesc traversează o evoluție necunoscută de medi­cina profană actuală, pe lângă care ar exista una ascunsă, ezoterică! Cele trei pubertăți marchează momentele importante și definitorii ale evolu­ției omului, a cărui mântuire, supralicitată de religie, nu poate consta decât în împli­nirea lui omenească, care i-ar deschide calea ascensiunii către bănuitele entități superioare (îngeri, arhi-îngeri, arhangheli, serafimi, heruvimi etc.).

Dincolo de speculațiile mistice, ezoterice, ocultiste, rămân planu­­rile materiale, fiziologic-funcțional și psiho-spiritual în care trăim cu toții. Pe plan fiziologic-funcțional, medicina nu știe sau nu vrea să recunoască existența a două glande genitale, cu funcții diferite, contradictorii, ceea ce ar obliga-o să spună unele lucruri, pe care le trece sub tăcere. Ca și mentalitatea vulgară, medicina dogmatică nu recunoaște decât existența glandei genitale reprodu­cătoare sau externe, ale cărei secreții, la bărbat și femeie, sunt eliminate din organism. Testiculul și ovarul găzduiesc însă, deopotrivă, o a doua glandă genitală, numita genitală intersti­țială sau internă. Numele de interstițială vine de la țesutul ei interstițial, situat în spațiul liber, numit interstițiu, al oricărui țesut sau organ. Glanda genitală interstițială este numită și internă, pentru că secrețiile ei ajung în sânge, nu părăsesc organismul, ca sperma bărbătească sau ovulul femeiesc.

Din punct de vedere medical și fiziologic, tăierea împrejur, de ziua a opta, face imposibilă apariția glandei genitale interne sau inter­stițiale, a cărei construcție nu începe decât abia în a doua săptămână după naștere. Glanda genitală internă sau interstițială este un adevărat organ, un fel de organ suprem, din care cauză este considerată organ al deplinei împliniri, al oricărei mântuiri posibile, în sensul banal al cuvân­tului, dar și în cel escatologic general.

Orice glandă secretă substanțe sau hormoni, grație cărora suntem ceea ce suntem, în plan funcțional, fiziologic, material și psiho-spiritual. Prezența sau absența hormonilor, eventual a altor substanțe, cunoscute sau necunoscute, nu este indiferentă din punctul de vedere a ceea ce fiecare este sau nu este. Dacă prezența sau absența elementelor materiale nu este indife­rentă, ci decisivă, din punctul de vedere a ceea ce este fiecare, cum am putea admite că prezența sau absența unor idei sau construcții spirituale, bune sau rele, nu ne-ar influ­ența cel puțin în aceeași măsură, la rândul lor? Nu-i tot una ce se vorbește sau ce se petrece în jurul noului născut, al copilului de o vârstă sau alta. Nu-i tot una nici ce se petrece cu și în jurul adulților, pe care societatea, guvernul, școala îi solicită și obligă să-și pună botnița covidică, să bage la cap absurdele „isme“ (liberalism, marxism, freudism, creștinism, iudaism etc.). Planul spiritual depinde de cel organic, material, fiziologic. Din totdeauna s-a crezut că spiritul este adevăratul plan al existenței omenești, care, în ultimă instanță, ori este spirituală, ori nu este, adică rămâne strict materială, în care caz omul nu este om, ci un fel de om-plantă, sau legumă.

În consecință, devierea, dezumanizarea omului are loc fie prin tăie­rea sexu­ală împrejur (masculină/feminină), fie prin bombar­darea sau îndo­parea copilului, adolescentului, adultului cu nimicuri redun­dante sau minciuni, nu în ultimul rând banditismele spirituale trecute, prezente și viitoare. În primul caz avem de-a face cu tăierea rituală împrejur, așa cum a fost ea consacrată, la diverse popoare, în ultimele câteva zeci de secole. În cel de al doilea caz, avem de-a face cu tăierea cerebrală împrejur, acțiune a reprezentanților sau militanților unor doctrine ideologico-religioase, comportamental-vicioase, de o natură sau alta, dovedind o eficacitate și asiduitate compara­bilă cu tăierea peniană împrejur.

Potrivit exegeților cunoscuți, cele două tipuri de tăiere împrejur coexistă de când lumea, deși, în general, se vorbește mai ales despre tăierea rituală împrejur a penisului. Totuși, la o privire mai atentă, într-un fel sau altul, prin ritualuri și sărbători religioase ori profane, prin doctrine, învățământ ezoteric (în completarea tăierii egiptene împrejur de ziua a cincea, practici și doctrine asiro-babiloniene, africane, aztece, tibetane, mongole, chinezești etc.), în cadrul diverselor culturi, popoare, civilizații, casta politico-sacerdotală, inclusiv falsa elită de astăzi, a practicat și practică tăierea cerebrală împrejur.

S-a ajuns la generalizarea și apropiata deculpabilizare a pedofiliei, la practica mondială a pedocidiei [1], la fabricarea și consumul curent al drogurilor pe bază de sânge adrenalinizat, de copil „muncit“ (Neofit), de către mulți dintre membrii castelor și claselor superpuse. Nu cumva ar fi cazul să încetăm a imita struțul, să deschidem ochii, să renunțăm la a băga capul în nisip?

În ultimele luni se zvonește că în America a apărut Divizia de Crime Sexuale. Mai bine mai târziu decât niciodată. Sau dacă n-a apărut, ar trebui inventată, ca ferestrele. Fără să le numească crime rituale, Biblia vorbește de mutilări sexuale, de sodomizarea și gomorizarea unor ținuturi întregi, de exemplu. La Sodoma, Gomora, probabil și în multe cetăți, se petreceau lucruri identice cu cele de astăzi, din multe metropole americane sau europene, inclusiv Roma, Vaticanul, dar și București, Târgoviște sau Iași!

Divizia Militară Americană a Crimelor Sexuale s-ar fi creat în contextul traficului de copii pentru diverse crime și ritualuri satanice, în cadrul cărora milioane de copii sunt răpiți în fiecare an, mulți dintre ei fiind uciși în chinuri groaznice. Civilizația noastră nu cunoaște subiect mai important, mai actual, angajând originea și trecu­tul, pre­zen­tul și viitorul, pe plan istoric, tehnologic, civilizațional, escatologic și altele. Sărăcia comenta­riilor acestor crime denotă slaba cunoaștere generală a subiec­tului.

Cunoașterea unui subiect este una, înțelegerea lui este alta. Cele ce urmează reprezintă câteva direcții de gândire, cercetare, clarificare, la care nu ne putem aștepta de la Divizia Militară Americană a Crimelor Sexuale. La modul general, subiectul este cunoscut. Nu de ieri, nici de azi se vorbește de crime rituale, trafic de copii, carne, organe, sânge omenesc, de care transfuziile și transplanturile zise medicale nu pot fi străine. Rămâne să înțelegem cele despre care vorbim pentru a fi în treabă. Toți am auzit de șah, fotbal, muzică, matematică, teoria relativității și altele, fără să fim neapărat capabili să le explicăm, să le practicăm, să le înțelegem. Una dintre caracteristicile epocii noastre este că „știm“ multe, dar nu înțelegem aproape nimic, nici măcar nu ne înțelegem unii cu alții. De ce? Pentru că nu vrem, sau pentru că nu facem efortul necesar, nu plătim prețul înțele­gerii? Avem Biblii în casă, le deschidem uneori, apoi dăm ochii peste cap, ne rugăm, frecăm ridichea și creierul Domnului, cu poftele, nevoile, lăcomia noastră.

Dumnezeu ne-a dat viață, sănătate, inteli­gență, noroc, tot ce trebuie. Dacă nu înțelegem lumea în care trăim, suntem vinovați de lipsă de voință, de superficialitate, lene, ambiție și altele.

Din altă perspectivă, ar fi fost dificil să înțelegem singuri în ce constă, de când și în ce scop se practică crimele rituale, cine sunt practicanții, profitorii lor etc. Studiul anumitor pasaje biblice ar fi fost suficient pentru a ne pune anumite întrebări. Din păcate, cam toți cititorii Bibliei sunt cerșetori de minuni, amatori de gheșeftul mântuirii, de una, de alta, în cer ca și pe pământ: dă-ne Doamne cutare, sănătate, bogății, în schimb te vom adora, îți vom cânta Aleluia… Oare Divinitatea are nevoie de cerșetori de miracole, de credincioși interesați, după modelul jidovesc, din paginile Bibliei? Teologii nu s-au gândit la asta. Nu cumva, prin citirea Bibliei, pur și simplu ne jidănim?[1] Ar fi de mirare să scăpăm nejidăniți. De peste două secole se vorbește de jidănirea întregii lumi[2].

 

Minuni în vremea noastră nu se mai fac, zice fabulistul. Lumea în care credem că trăim diferă cea în care trăim efectiv. Trăim în iluzia întreținută de cei ce ne conduc, otrăvindu-ne cu min­ciuni și speranța în minuni, silindu-ne să acceptăm inacceptabilul învățământ care pocește copiii, carica­tura de justiție, dezordinea publică întreținută de privilegiații din poliție și jandarmerie, criminalul sistem de eutanasie publică, ce testează pentru a infecta și ucide prin vaccinare, intubare, botnițare, protocoale medicale ucigașe, care duc direct la sacul de plastic și groapa veșniciei.

Asta-i lumea în care trăim: o lume tot mai sclavagistă, mai barbară, mai ucigașă, mai ignorantă, împinsă la pieire de mafia politică formată din lichele, hoți, incapabili, trădători, bandiți. În urmă cu un secol, Bernard Shaw spunea că oamenii politici și tampoanele menstruale trebuie înlocuite cât mai des, din aceleași motive: igienice! În ultimii cinci-zece ani, guvernele, savanții-paiațe, din jurul lor, lichelele din fruntea finanțelor, a sănătății, devenită industria morții, sunt vinovați de mai mulți morți și suferințe omenești decât toate organizațiile teroriste reunite și toate războaiele la un loc. Cele mai teroriste organizații sunt guvernele existente, alături de parla­mentele care le susțin.

Toți aceștia, miniștrii democrăciți pe inSula Epstein, deputații, senatorii, băgătorii de seamă, de bețe în roate, ceilalți bandiți guvernamentali ar trebui siliți să-și pună capul sub toporul călăilor. Ar muri și câțiva nevinovați. Dumnezeu, însă, dacă chiar există, dacă nu-i invenția politrucilor din Sfintele Sinoade, Dumnezeul adevărat ar face probabil o minune, pentru a-i salva pe nevinovați. În urmă cu șapte sau opt secole, când condamna și ardea, pe rug sau în catedralele incendiate, mii, zeci de mii de creștini bogomili sau catari, declarați schismatici, Biserica spunea: «Dumnezeu îi va recunoaște pe ai săi!» Vorbă să fie! Dumnezeului în chestiune i se rupe în paișpe, El și Dracu fiind parcă frați de cruce, cum spun legendele noastre strămoșești. Sfintele sinoade n-or fi chiar asociații de pedofili și pederaști, cum spun unii. Totuși, cum explicăm ecumenismul ierarhilor fotografiați în exercițiul pederastiei, de chiar seminariștii pregătiți pentru viitoarea preoție? De preoție e vorba, sau de inițiere în viitoarele orgii liturgice, gay pride în catedralele popoarelor definitiv mântuite, lichidate până la ultimul ucrainian în Ucraina, ultimul rus în Rusia, ultimul român în România ș.a.m.d.

După Biblie, crimele sexuale contra copiilor au loc de mii de ani.  Scep­­ti­­cismul unora este explicabil. Mai bine mai târziu decât niciodată? Poate că, între timp, ca gâștele la îndopat, gâgâim la grăunțele unse ale Bisericii, dar și la otrava medicală, societală. Nimic sau aproape ori minimul necesar, pentru a pricepe, nu sunt același lucru. De când au loc aceste crime? Cum le putem stopa? Cum ne putem apăra? Probabil inexacte, cifrele vehiculate sunt reale, dar nu pot răspunde la întrebarea DE CE? Dincolo de crima școlar-educațională, ce constă în fabricarea de sclavi pentru autoritățile banditești, dincolo de tendințele condamnabile ale multor medici, profe­sori, preoți, ierarhi, juriști, polițiști, politicieni, care este motivul adevărat, ultim, suprem al crimelor sexuale ale tuturor acestora contra copiilor?

Termenii cu care operăm nu-și păstrează înțelesul în timp, spațiu, de la o ideologie, religie, idolatrie sau cultură la alta. Mulți comentatori folosesc cuvântul evreu în mod absurd. Acest popor, dacă a existat (ceea ce nu este sigur!) n-a lăsat după el nici cultură, nici civilizație, nici religie, nici sistem de guvernământ, nici litera­tură, istorie, unelte, mește­șuguri. Nimic! Parti­zanii existenței evreilor pun la activul acestora doar limba ebraică. E ceva, dar nu destul!

Existență unei limbi e problematică. Pe lângă esperanto  există alte limbi și limbaje construite de sfânta sinagogă a informaticii actuale. Nu putem vorbi de poporul evreu, care o fi existat, dar nu se știe unde, când, cu ce s-a ocupat, ce-a lăsat în urmă? Vorbind de egipteni, chinezi, greci, perși, indieni și alte popoare adevărate, cu patru, cinci mii de ani de istorie, ne bazăm pe argumente irefutabile. Aproape fără excepție, cei care ating acest subiect sunt vuvuzele curcurbeice, pe aripile vânturilor, ca profesorul-academician Bogdan Duică. Acum un secol (1913), acesta publica 256 de pagini sociologice interesante, tratând 75 de probleme, în opt capitole: Viața și religia, Două națiuni: românii și ovreii, Ovreii Poloniei, Rusia europeană și zona ei ovreiască, Ovreii din Austria, Ovreii din Ungaria și Ardeal, Ovreii Bucovinei, România și Ovreii săi.

Foarte curios! Nu vorbim de fanarioți, la timpul prezent, deși aceștia trăiau în efectiv acum două secole. Admițând că au existat, evreii trebuie să fi dispărut de patru-cinci mii de ani. Totuși, Bogdan Duică îi vede în Polonia, Rusia, Austria, Ungaria, Ardeal, Bucovina, România Mică, ba chiar publică poza „Ovreiu cioban în Maramureș“, care nu-i minune bibică: vedem ceva acareturi, roțile din spate ale unei căruțe, o femeie, un bărbat, fără vârstă, fără personalitate, fără portul popular maramureșan. Nu-i nicio minune. Specialitatea noastră, de țară a tuturor posibilităților, este că repetăm și neminunile. De  evrei a vorbit nu numai Bogdan Duică, ci Eminescu, Hasdeu, Iorga și alții. În lumea largă, rar se întâmplă ca evreii să fie confun­dați cu jidovii sau jidanii, care sunt numiți „juifs“ de francezi, „Juden“ de germani, „Jews“, de anglo-americanii,  „zsidó“ de unguri, „židov“ de sârbo-croați,  „žido“ de poloni, „jid“ de ruși etc.

Trebuie să fim atenți la limbaj. Dacă evreii au dispărut în urmă cu patru-cinci mii de ani, ce fel de „Ovreiu cioban“ a găsit Duică în Maramureș. Nici Duică, nici altcineva, nici acum un secol, nici acum o mie sau două mii de ani, nici în Maramureș sau în altă zonă a lumii n-ar fi putut găsi un Ovreiu. Ce-a găsit Bogdan Duică în Maramureș ? A găsit, cel mult, o familie coborîtoare din khazarii iudaizați în secolul al VIII-lea, familie de iudei sintetici, prefabriați, nu adevărați. Iudeii adevărați sunt descendenții celor de pe vremea lui David, Solomon, Iisus, expulzați, din Iudeea, de către romani, în anul 70, apoi în 131-132. Riguros vorbind, dar teoretic, Bogdan Duică ar fi putut găsi, în Maramureș, o eventuală familie de descendenți din adevărații iudei, goniți din Palestina de către romani. O astfel de pleașcă în Maramureș ? Da, dar nu căzută din cer, ci venită din Portugalia, Spania, sudul Franței, Italia, nordul Africii. Minuni în vremea noastră nu văd a se mai face. Am spus-o! Pe terenul istoric, al lumii reale, dacă au loc minuni, ele trebuie dovedite, fiecare în parte. Niciunul însă, dintre făcătorii de fraze despre evrei nu și-a dovedit făcătura. Limitându-ne la istori­ografia noastră, nici Eminescu, nici Hasdeu, Hâciu sau alți nu-au crezut că trebuie dovedită existența evreilor de care au vorbit. Ca mulți alții, ei au crezut că evreii sunt cunoscuți, că lumea e la curent cu neîntrerupta, fictiva existență, peste secole și milenii, a unui po­por dispărut de mii de ani, care, probabil, n-a existat, cum cred unii și alții. Totuși, bonomia maramureșnilor transilvăneni ar putea explica misterul: Ovreiului cioban : un fel de „girafă“», despre care, văzută în carne și oase, ardelenii spun că așa ceva nu poate să existe!

La fel stau lucrurile și cu alte cuvinte din același context tematic: ovrei[3], israelit, iudeu, jidan, jidov, khazar, iudeo-khazar, ashkenaz, sefarad și altele. Din păcate, în română nu găsim aproape nicio indicație sigură pe această temă. Cei ce au atins subiectul au omis necesitatea clarificării terminologiei minime, iar DEX-ul confundă sula cu prefectura. Purtăm discuții aprinse, fără să înțelegem că vorbim de lucruri diferite. Eminescu, Hasdeu, Slavici, Conta, Anastase Hâciu, Bogdan Duică și alții vorbesc de evreii ce s-au stabilit printre noi, în Bucovina, Basarabia, Moldova întreagă, Maramureș, mai ales în orașele provinciilor românești. Semnalez problema fără să o rezolv. Dintre cărțile lămuritoare amintesc numai una, dar irefutabilă: Controversa Sionului, a ziaristului englez Douglas Read. Deși numără cam 700 de pagini, această carte se găsește gratis pe internet, în diverse limbi, inclusiv, se pare, în limba română. Cine n-o știe, să fie sănătos. Înseamnă că nu-l interesează.

 

De când vorbim de „crime sexuale“ contra copiilor? Greu de răspuns la așa întrebare, dacă folosim cuvântul „crimă“, nu „sacrificiu ritual“, care înseamnă cam același lucru. Geneza, prima carte a Thorei sau Legii iudaice pare izvorul cel mai vechi cu privire la „crimele rituale“ contra copiilor. Thora nu vorbește de „crime“, ci de „sacrificarea“ primilor născuți, arătând momentul precis al crimei-sacrificiului: a opta zi după naștere. Lămurirea misterului începe în paginile celor cinci cărți ale Thorei sau Legii Iudaice, de zece ori mai restrânsă decât Biblia sau

Vechiul Testament creștin[2]. Chestiunea canonului (criteriul selectiv al celor aproape cincizeci de cărți ale Vechiului Testament și a celor 27 ale Noului Testament (Teoctist, 1988) este o problemă, mai delicată decât însăși originea acestor texte, arătând că noi, creștinii, am fost totdeauna mai jidani decât jidanii. Legea iudaică sau Thora consideră „sfinte“, dictate de Iehova, doar primele cinci cărți: Geneza (Facerea), Ieșirea (Exodul), Leviticul, Numerii, Deuteronomul. Celelalte peste 40 de cărți sunt consi­derate bune de citit, moralizatoare, cărți lumești, nu dictate de Dumnezeu, care o fi având și alte mâțe de păscut! Rămâne tendința progre­sistă a autorilor creștini, mai jidani ca jidanii, mai „creștini“ decât Cristos. Foarte teologice, adică absurde, discuțiile durează de 20 de secole, creștinii învățând grădinari jidovi ce sunt morcovii și cum se cultivă mărarul sau pătrunjelul! Bineînțeles, jidanii nu recunosc sfințenia sau caracterul sacru al Noului Testament, aceasta fiind o altă problemă, altă gâscă în altă traistă, altă marfă, altfel ambalată.

Articolul publicat cândva pe burebista2012blogspot.com (dispărut între timp) amintea cam confuz „crimele rituale“ contra copiilor, astfel încât comentariile, la două săptă­mâni de la publicare, arătau că nu s-a înțeles despre ce era și este vorba. Nu-i ușor, dar e bine să fim conști­enți că nu cunoaștem gravitatea celor despre care vorbim, decât să credem că știm ce nu știm! Studiul Thorei dă o idee despre misterul crimelor sexuale contra copiilor: primul născut ajungea pe mâna preoților sacrificatori – călăi, care sacrificau, nu ucideau, chipurile, de unde importanța și necesitatea absolută a clari­ficării termenilor folosiți: „crimă sexuală“, „sacrificiu“, „tăiere împrejur“ etc. Din diverse surse aflăm că sacrificiul începea cu tăierea împrejur a penisului, urmată de uciderea sacrificatului, măcelărirea lui, arderea sau holocaustul iudeo-jidovesc, total sau parțial, oricum, șase milioane, cifră pe care nimeni nu o contestă[4].

Cartea Facerii spune că primul tăiat împrejur a fost crescătorul de vite Avram, care, după și prin tăierea împrejur a devenit Avraam! Nu ni se spune ce înseamnă vocalele „a“ din cuvântul Avram, cu cinci litere, între care doi „a“, apoi, după circumcizie, cu șase litere și trei „a“. Potrivit unor comentatori și regulii cunoscute, al treilea „a“ subliniază negati­vitatea, ca în „a-patrid“ (fără patrie), „a-gnostic“ (fără, contra cunoaș­terii), „a-temporal“ (fără timp, în afara timpului) etc. Terminația „am“, din Avram, e identică cu cea din „Adam“, „primul om“. Negația „a“, în fața terminației avramice „am“ neagă primului tăiat împrejur calitatea de om, făcând din el altceva… Unii vorbesc de legea „negării negației dia­lecticii marxiste“ talmudism pur, esență de Thora, Legea iudaică. Alții, în sens marxist, comunist, neo-marxist, LGBTQ vorbesc de „omul de tip nou“, „omul comu­nist“, sortit a deveni „transumanist“, după unii, „trans­onanist“, după alții, frecatul mentei urmând să se decidă pe câmpul de luptă, în noul război mondial din ultima Țară Foarte Sfântă, Ucraina, viitoarea Khazarie!

Despre „Omul Altceva“, Omul de tip nou, Omul comunist, Omul transumanist, Omul transonanist, al cărui exemplar, princeps-patriarhal-carne-și-oase, a fost Avram-Avraam, Thora, Biblia, iudaismul, creștinis­mul și alte izvoare nu spun nimic limpede. Înțelegem. Chestia-i dificilă. Curcubitacii dovleciți mărșăluiesc bulangește, problema în mână, Gay pride, Kiev, Calea Victo­riei, nu contează care ce-i, cine-i de tip nou, trans­onanist, translesbianizat? Se știe, Davos-citire: dintre acești tranșicutare foarte egali, în frunte cu translesbienele democrăcite, revoluționare, femeile-s mai egale ca egali­tatea, totdeauna șocaracucuta și puii de mierla, ca în Tatăl nostru [5], pe limba țigănească! Mai egale ca egalitatea Pururei Fecioara!

Suntem îndreptățiți să aprofundăm chestiunea pe alte căi, pentru a vedea ce este tăierea împrejur din punct de vedere tehnic, anatomic, sexual, juridic, familial, religios, care sunt consecințele fiziologice și mintale ale unui fapt care nu-i simplă chirurgie, practicată azi pe noii născuți din Anglia, Coreea de Sud, Statele Unite, unde băiețeii și fetițele sunt tăiați împrejur, circumciși automat, la naștere, cu sau fără știrea părinților, ce se revoltă uneori, dau maternitățile în judecată etc. și atât. Tot un fel de fâs!

Simpla tăiere împrejur a copiilor de parte bărbătească n-a fost decât excepțional considerată crimă, majoritatea comentatorilor, politruci, rabini, preoți, atribuindu-i merite excepționale: intrarea în comunitatea iudaică sau poporul lui Iehova, intrarea în împărăția cerurilor, consolidarea erecției, ireversibilitatea acesteia constând în anumite consecințe fiziologice și psihice. Potrivit Thorei, intrarea în comunitatea iudaică nu se face prin naștere, ci prin „tăierea împrejur“, cu care ocazie noului circumcis i se dă numele pe care-l va purta viața întreagă.

Ce se întâmplă cu fetele? Vreme îndelungată, fetele sau femeile n-au fost egale în drepturi cu bărbații, fiind conside­rate aparate specializate în belirea obeliscului acestora. De ochii lumii și diverse considerente, încă din antichitate se organiza o sărbătoare și pentru fete, în a opta zi de viață, cu care ocazie li se dădea numele și se recitau for­­mule magice. Practicată secole și milenii, de triburi și popoare, mai ales africane, tăierea feminină împrejurul clitorisului a căpătat nebănuita amploare de azi, atenuată și disimulată de organizații feminine național-progresiste și internaționale. (Cf: Tăierea împrejur – Complotul tăcerii de Sami A. Aldeeb Abu-Sahlieh, gratis pe Incorect Politic).

Articolul publicat pe burebista2012 arată că așa-zisele Pălării Albe s-au ocupat mai ales de trăda­rea reproșată unora, nu de crimele sexuale și „pedofilia“ care le puteau fi și ele reproșate. Decât deloc, e bine că sunt amintite crimele sexuale și pedo­filia, crescute exponențial sub regimul Biden, alimentând suspi­ciunea că acesta protejează pedofilii și pedocizii săi. Am folosit de trei sau patru ori cuvântul pedofilie, care ar fi trebuit pus între ghilimele. Fiind vorba de crime adevărate (nu doar atingeri sau viol) contra copi­ilor, termenul de pedocidie se impune, căci cel de pedofilie este înșelător. Pedo­filia înseamnă dragoste, iubire sau dragoste de copii, care nu are, nu poate avea legătură cu sexualitatea, cazul tuturor copiilor, până la vârsta ce poate fi fixată de autoritate sau prin consens social.

Până în urmă cu un secol și ceva,  pedofilia și pedocidia nu puteau fi confundate, cum o spune încă din titlu recenta carte despre Freud și psiha­naliză (Cf. Freud a mințit, 2021). În sensul cărții citate, psihanaliza este minciună, nu o eroare oarecare. Tot minciună e sau a devenit și pedofilia, rădăcina „ped (o)“ a acesteia provenind din cuvântul grec paidos (care înseamnă copil, băiat de vârstă fragedă, am mai spus-o), terminația filia (putând fi rădăcină sau pre­fix, ca în filosofia), care înseamnă care iubește sofia, sau înțelep­ciunea, cazul filosofiei, eventual un popor sau altul (filorus, filogerman etc). Rădăcina „ped (o)“ apare în cuvinte ca pedi­atrie, peda­gogie, pedologie etc., însemnând totdeauna copil. Terminația sau sufixul filia apare ca pre­fix (filosofie, filologie), sau sufix (anglo­fil, entomofil). În cuvântul „pedo­filie“, prima parte sau rădăcina cuvântului este adevărată, fiind vorba într-adevăr de copii; terminația „pedo­­­­­filiei“ este, însă, minci­noasă, înșelătoare, pentru că nu-i vorba de iubire, dra­goste de copii, ci, aproape fără excepție, de uciderea lor, cel puțin uciderea copilăriei din copilul în cauză.

MDC are dreptate zicând că sacrificarea primului născut era semnul supunerii supreme în fața zeului. Afirmația e justă, dar nu spune nimic des­pre natura oamenilor supuși zeilor sau necesitatea acestora de a se com­porta cum se comportă. Mulți oameni se supun la orice, fără probleme, fiind gata, după o scurtă „pregătire“ să comită crime incredibile, contra lor înșile, a familiilor, prietenilor, cunoscuților. Omenirea actuală trăiește banditismul falsei pandemii, din care încă nu am ieșit. MDC are dreptate când vorbește de evreii care au dezertat din comunitatea lor, arătând lumii ce se întâmplă la ei.

Evreul de care vorbește el n-a fost chiar din Iași, ci rabin la Pașcani, apoi Piatra Neamț, până când, pocăindu-se, la 38 de ani, s-a creștinat, devenind călugărul ortodox Neofit, mânăstirea Neamț, secretar al starețului apoi al mitropolitului Stamati, al Moldovei (1792-1803), care va binecuvânta cartea rabinului pocăit, lucru plătit cu viața. Titlul complet al Înfruntării Jidovilor trebuie completat cu: Asupra legii și a obiceiurilor, cu dovedire din sfânta și dumnezeiasca Scriptură, atât din cea Veche, cât și din cea Nouă, care întâiu a fost tipărită în Moldova, în anul 1803, februarie 8, în zilele preaînălțatului prinț CONSTANDIN MORUS, întru a doua domnie, cu blagoslovenia celui de atunci mitropolit a toată Moldavia, D. D. IACOV (STAMATI), iară acum, cu îndemnarea iubitorilor de cetire a Sfintei Scripturi s-a tipărit a doua oară la anul 1839, ianuarie 10, și acum a treia oară, la anul 1935, prin strădania D-lui Dr Marin POPESCU.

În română, există cel puțin șapte ediții ale Înfruntării Jidovilor, fără să socotim edițiile Samizdat și numeroasele copii manuscrise conservate la Biblioteca Academiei (BAR). Sub Cota 662, Biblioteca Academiei Române păstrează un exemplar (alfabet cirilic) din al doilea tiraj (1803). Unică în genul ei, cartea rabinului pocăit Nuhăm-Neofit a depășit rapid spațiul cultural român, fiind difuzată palestinienlor, în limba arabă, pe când preotul Gheorghiu traducea în greacă (1818), a doua ediție (1834, Patriarhia Constantinopol), apoi a treia la imprimeria Constantin Tobra Kidonieos și Constantin Ioanid (Smirna,1839), a patra tot la Smirna (1861). O nouă traducere grecească a fost realizată de Anastasie Pneumaticos (Atena 1866).

Ultima ediție grecească cunoscută, a Înfruntării Jidovilor, s-a tipărit la Atena (1980), în traducerea revăzută, corectată și adnotată de Theodorit, arhimandrit la Muntele Athos, pe baza traducerii din 1818, a lui Ioan Gheorghiu, din Iași. Parțial, textul grecesc din 1834 a fost preluat de profesorul italian Segue, care a tradus și publicat în italiană capitolul Ritul sângelui de creștin muncit[6] (1883), sub titlul Il Sangue cristiano nei riti ebraici della moderne sinagoga, revelazioni di Neofito ex Rabbino monaco greco per la prima volta publicate în Italia; versione dal greco del profesore N. F. Segue. Ultima ediție cunoscută a acestei cărți rarisime datează din 2005, Paris, Librairie roumaine antitotalitaire, sub titlul Le Sang chrétien dans les rites de la synagogue moderne, selon la Réfutation de la religion des Juifs, de leurs rites et pratiques, par le témoignage de l’ancien et du nouveau Testament par Néophyte, ancien rabbin, semnat de centenarul Dr. Marin Popescu, bunicul nonagenarei de azi, Oana Popescu.

Revenind, cum rămâne cu monstruoasa sete de aur și posesiunii, care justifică falsa pandemie actuală, ce înseamnă setea de posesiune a unor oameni aparent adevărați? Ce este însă sigur astăzi? Examinând lanțul trofic, hrana făpturilor, viețuitoarelor, entităților, constatăm că acesta explică lucruri neexplicate, inclusiv graba celor care vor să ne facă să mâncăm insecte, gângănii, păianjeni, cărăbuși, libărci, lăcuste etc.

Ființele vii au nevoie de hrană specifică. Ca ființă vie, Pământul se hrănește în felul lui, omul reușind contraperformanța deteriorării hranei normale a acestuia. Unele plante se hrănesc asemănător microorganismelor din pământ (ape, mări, oceane, atmosferă), specificitatea plantelor dezvoltate fiind fotosinteza, fabricarea clorofilei și a unor substanțe necesare lor sau altor ființe-entități. Simplificând, animalele se hrănesc cu plante și mine­rale, oamenii se hrănesc cu plante, animale, minerale, microorganisme, unde și radiații electromagnetice, telurice sau de altă natură etc. Unii cred că lanțul trofic se termină cu omul.

Fără să se refere la canibalismul excep­țional, adesea nedovedit, inițiații din antichitate și ocultiștii din toate timpurile nu au crezut că lanțul trofic se termină cu omul. Pe cine anume ar putea hrăni omenirea? În ce fel? Evident cadavrele noastre nu hrănesc doar microorganismele care fac posibilă reîntoarcerea în pământul din care am plecat. Sufletul, spiritele noastre nu hrănesc oare pe nimeni? Admițând existența unor entităților-spirite diferite găsim răspun­sul la jumătate din întrebarea noastră. Răspunsul la partea a doua a între­bării („în ce fel?“ hrănim celelalte entități-spirite) este mai complicat, pentru că nu toate entitățile-spirit sunt identice ca natură. Unele dintre ele ne sunt inferioare, în scara evoluției entităților, dar asta nu înseamnă că ele nu se pot hrăni cu „rezultatele vieții noastre“, gânduri, sentimente, trăiri de orice fel, cu păcatele unora și sfințenia altora. Altele, dintre aceste entități, se hrănesc și s-au hrănit probabil totdeauna în mod dublu sau triplu, cum ne hrănim și noi, cu minerale, lumină solară, unde telurice sau de altă natură, plante, animale, trufandale de zile mari, iubirea celor care ne iubesc.

Nu li se acordă multă încredere, nici noi nu putem acorda toată atenția ocultiștilor din toate zonele și toate epocile lumii. Există cluburi, societăți, cercuri de studii, secte cvasi-religioase, idolatre, loji masonice, nu mai rele decât cluburile iudaice, creștine sau musulmane numite monoteisme, sinagogi, biserici, moschei, secte care, cu o ocazie sau alta, publică mate­riale pe această problemă. În credința populară, „dracii“ se hrănesc cu faptele/gândurile noastre „rele“, iar „îngerii“, bineînțeles, cu faptele și gândurile noastre „bune“. Ici și colo găsim informații despre extratereștri (supraviețuitori ai unor accidente) rămași printre noi un timp, care nu se hrăneau cu nimic, nici măcar cu apă, dar comunicau subtil, cu o infirmieră americană, care-i înțelegea, în mod inexplicabil. Lectura unor texte de Blavatski, Steiner, teosofi, antroposofi, ocultiști confirmă informații venite nu se știe totdeauna de unde, nici în ce fel.

Nu numai pe acest plan avem informații contradictorii sau false, într-un punct sau altul. Științele „exacte“, fizica, toate științele naturii, fizio­logia animală, medicina, psihologia abundă în falsuri predate de toate univer­sitățile din lumea civilizată, pe amvoanele bisericilor. Nu dau exemple. Ar însemna să scriu zeci de pagini, să citez o sumedenie de autori, cărți, reviste, articole, ca în cazul lui Neofit, decedat acum 196 de ani. Teoria geocentrică s-a predat pretutindeni vreme de mii de ani. Mai aproape de noi, legile din România nu interzic să spunem că adevăratul autor al relativității restrânse este altul decât fraudulosul numit A. E., anume savantul francez Henri Poincaré. Lucrul ăsta îl știu de aproape 60 de ani, deci nu confirm că minciuna are picioare scurte, cum cred neofiții. Dimpotrivă, unele minciuni au picioare lungi, papainoage care încalecă secole, milenii. Puține sunt cunoștințele, teoriile din diverse domenii, care n-au fost niciodată „revizuite“ de-a lungul istoriei. Nu vorbesc de Școala actuală de istorie revizionistă, care întoarce, ca mânușa, istoria secolului XX. Nu dau nume, nu ispitesc vigilența poliției gândirii, care veghează istoria ca și în ocultismul, la porțile căruia suntem toți, dar fiecare bate cum crede de cuviință. Se spune: „Bate, ți se va deschide!“, „Cere, ți se va da!“, „Caută, vei găsi!“. Celor ce vor manifesta interes, le voi spune mai multe, le voi furniza anumite adrese, autori, texte, reviste într-o limbă sau alta etc. Convingerea intimă, a multor oameni remarcabili, a fost că lanțul trofic continuă după noi, poftele de burdihan împletindu-se, eventual, cu particularități, tendințe, vicii de un fel sau altul.

Dacă dicționarele explicative n-ar fi pline de minciuni, „pedofilia“ nu ar putea fi crimă, pentru că toți am considera-o iubire de copii, fără nimic sexual în ea. Puțini oameni știu, și mai puțini înțeleg (da, putem ști fără să înțelegem!) că iubirea n-are nimic comun cu sexul, cu aspectele sexuale ale vieții. În Freud a mințit, curioșii găsesc destule exemple care arată că sexualitatea este materială, iar iubirea e spirituală. Iată, însă, un exemplu de minciună pe care oricine îl poate verifica, în toate dicționarele explicative din țările civilizate. Cuvântul „fobie“ (eventual phobia, phobie) înseamnă teamă, frică de ceva, obiect, ființă, situație. Claustro­fobia însemnă frică, senzație dezagreabilă în anumite situații. Fotofobia înseamnă frică, teamă de lumină prea puternică, sensibilitate excesivă care poate deveni afecțiune oculară. Dicționarele ultimilor 70-80 de ani spun că fobia înseamnă ură, ostilitate față de ceva, de exemplu în cuvântul „xenofobie“. Este vorba de o minciună gogonată[3]! Principalul, singurul mare învins al ultimului Război mondial a fost Adevărul istoric. Când spunem de cineva că este xenofob, puțini înțeleg că acestuia îi este frică de străini, dar nu urăște străinii – ceea ce este cu totul altceva!

Simetria xenofobie-pedofilie e clară: primul transformă fobia, teama în ură sau ostilitate, al doilea transformă dragostea sau iubirea în contrariul lor. Primul duce la minciună, crimă gen Nürmberg, la pocirea Adevărului istoric, a Justiției, cazul colonelului Vasile Zărnescu. Al doilea duce la demența planetară LGBTQ, la cele aflate din cartea Freud a mințit, cele care vor antrena probabila și tot mai apropiata gorbaciovizare galopantă a Statelor Unite.

Până aici a fost teorie. Practica e ceva mai complicată. În ultimii ani, un autor american, prenumit Joachim, a publicat o monumentală carte pe tema pedofiliei și a crimelor sexuale contra copiilor. Nu dau titlul exact al cărții. În el intervin cuvinte ca sodomia, Imperiul lui Nefârtate sau Talpa Iadului, statul mafiot etc. Cartea respectivă are zeci de volume, autorul este relativ tânăr, prolific fost ofițer CIA, încă în viață… Prefațatorul, ofițer al aceleiași agenții, prenumit Robert-David, a fost ajutat să dea Ortul Popii, fiind transferat pe lumea cealaltă! În interes de serviciu!

Iată câteva titluri de lămuritoare capitole, din această carte :

– Milenii peste milenii de înrobire omenească, violarea copiilor, crimele rituale din Antichitate până la catolicismul modern;

– Înșelăciunea istorică: cum a fost guvernată omenirea vreme de milenii…;

– Setea pedofilă de sânge și sacrificarea copiilor din Antichitate până azi;

– Crimele Mileniului Comise de Ordinul Militar Suveran al Maltei;

– Iezuiții: Ordinul Asasinilor și Subversiunea Vaticanului;

– Păcatele papilor și ale Vaticanului – pedocidia satanică și complicitatea catolică;

– Regatul Unit – Epicentrul pedocidiei mondiale;

– Pedocidie scandaloasă în State;

– Pedocidia în lume, inclusiv Australia, Asia Centrală, Europa, Orientul Mijlociu;

– Scandaluri militare de pedocidie în state, spații de îngrijire și panică satanică;

– Controlul minții, CIA, tortura, pedocidia, sacrificiul satanic;

– Anatomia operațiunilor pedocido-luciferiene, la nivel global;

– Aventuri militare în state, călăi privați, perversiuni ONU, rețele de trafic sexual;

– Tanti CIA prinsă cu sânge pe mâini, în 1987, traficând sclavi sexuali pentru  satrapii interlopi din fruntea Statelor europene;

– Cel mai mare scandal de pedocidie din istoria statelor, perversiuni la căsuța albă, cuibușor de nebunii;

– Scandalul Jeff. Ep.: Anatomia sistemului de șantaj sexual sionisto-iluminatti;

– Șantajul sionist Ep-Mxw.  Matricea de control Lucifer disecată;

– Satana și pedocidia duc la Hollywood;

– Antrenorul S. – Anatomia unui îngrijitor pedofil penn State UE.

– Umbrela olimpică, refugiu pedofil, acoperire pedo-operațiuni nivel mondial. Copii, sportivi, antrenori pedocizi, diferențial de putere exploatat;

– Introducere în epicentrul pedocidiei mondiale. Regatul Unit și epidemia de pedocidie fotbalistică;

– Cultul sexual, megalomania și pedocidia protejate de pedo-cabală;

– Canada și pedocidia: genocid împotriva femeilor și fetelor din primele națiuni demontate sau în fază avansată de demontare, cazul nostru.

Extrase din volumele disponibile

Vorbim mai mult de pedocidie, care nu este și nu poate fi „pedofilie“, adică dragoste de copii, ci „pedocidie“, ucidere de copii. Lumea crede că pedocidia se reduce la violul copiilor de către adulți, uciderea câtorva, sub zece ani, care ar avea ghinion. Copiii abuzați de pedocizi sunt răpiți și vânduți ca sclavi, alții sunt crescuți, pentru pedocidie, în ferme speciale, de la naștere până la sacrificiu, moarte sau vânzare.

În cele 50 de state unionale, bisericile mafiote (catolică, anglicană, sectele idolatre), preoții pedocizi (10 la sută din mafia duhovnicilor, predicatorilor și preoților politruci) sunt recrutați de un samsar major arhiepiscopal, pedocid cu grad de general CIA. Pedocidia e răspândită în toate grupurile demografice și religioase, cu tendință extremă la nivelul superior, unde sunt concentrate privilegiile Deep State și protecția FBI, câtă vreme 18.000 de tribunale și judecătorii acestora continuă să dezonoreze, să murdărască, să insulte întreaga omenire.

 

Opinia publică începe să înțeleagă că pedocidia este omniprezentă atât între mafioții care își spun democrați, cât și între republicanii trompiști.

Arestarea și condamnarea lui Jeffrey Epstein, agent Mossad, fals miliardar, cu misiunea de a atrage în pedocidia ocultă cât mai mulți politicieni, generali, judecători, vedete, pe Insula Lolita, în Caraibe, sau hotelurile fără nume din Washington, New York City, astfel încât să scoată pe video-internet sacrificarea rituală și uciderea copiilor de ambele sexe. Jeffrey Epstein a fost o canalie drăcească, de proporții inter-continentale, ani de zile acoperit, protejat. Sub bagheta lui, pedocidia a devenit religia idolatră a aproape tuturor guvernelor lumii, Wall Street, Hollywood, Big Farma, Vatican etc.

Aproximativ un milion de copii dispar anual în SUA.

Dincolo de pedocidie există ritualuri de crimă satanică, în care copiii răpiți, cumpărați, crescuți în sclavie, aduși din Haiti, (fundația Clinton), aflați în sclavie satanică prin bisericuțele și mânăstiri de mironosițe progresisto-pocăite, mulți, fiind torturați și uciși în cadrul unor ritualuri inimaginabile, după ce mironosițele îi pun să se masturbeze, să recite lozinci legebeteqiste.

 

Consumul sângelui a devenit drog suprem. Sângele copiilor supra-renalizați este problema ce traversează întreaga carte. Amintim cazul câinilor, pe care Chinezii îi fierb de vii, pentru a le supra-renaliza sângele, condimentând astfel carnea animalului. Trecem peste chinuirea animalelor înaintea sacrificării rituale, la anumite popoare, trecem peste pedocidul Peter Thiel, din Silicon Valley, înregistrat ca primind transfuzii de sânge de copil muncit (muncit sau chinuit ca Iisus pe cruce spunea călugărul Neofit de la mânăstirea Neamț, din Moldova, ex-rabinul Nuhăm, autorul faimoasei Înfruntări a Jidovilor, carte arsă pe rug la 6 martie 1803 în Iași, capitala Moldovei. Aceasta este prima și singura carte arsă oficial pe rug, în țara noastră. Toate acestea sunt legale, confirmate, răscon-firmate, neputincioasa elită a popoarelor albe știe dar nu înțelege și nu face nimic.

O formă specială de martirizare a copiilor reiese din programele secrete ale guvernului american, ce înlocuiesc uneori copiii cu cimpanzei sau oameni de culoare, pentru experimente medicale criminale, misiuni spațiale pe termen lung, copii de unică folosință, cu sau fără teste aberante sau botnițe covidice.

Modul în care tratăm copiii ne definește ca societate. Pentru că îi tratăm cum îi tratăm, societatea noastră merită să piară și probabil va pieri. Să nu pierdem însă din vedere capacitatea tehnică a pedocizilor Deep State de a droga, bacteridiza, microbiza, injecta și infecta populația prin mâncare, aer, apă, substanțe de tot felul, false medicamente, vaccinuri, pentru a transforma omenirea într-o turmă incapabilă să gândească, să se poarte normal. Așa se prezintă viitorul omenirii: sute de milioane de sclavi vor fi sacrificați când și cum vor decide marii pedocizi anonimi Deep State și Cozile de Topor din fruntea Statelor fantomă ce prelungesc iluzia lumii aparent normale.

Pedocidia este un flagel, Anglia fiind cea mai satanică spurcăciune, cea mai blestemată țară, probabil, dintre cele care au însemnat ceva, cândva. Membrii familiei regale, liderii parlamentului, miniștrii, foști prim-miniștri sunt com-promiși cu pedocidia, ​​sodomizarea și sacrificarea satanică a copiilor, uciderea și consumul canibal al sângelui și altor organe omenești. Țări, ca Arabia Saudită, tratează copiii ca mărfuri ce pot fi abuzate, tranzacționate, ucise care cum!

Foarte îngrijorător este Raportul anual al Departamentului de Stat, privind traficul de persoane: document mediocru, fără structură, fond, mai mult poveste pentru handicapații mintal și autiștii democrațiilor pedocide, nu raport serios. Americanii nu există ca popor, nu știu pe ce lume trăiesc, sunt descreierați din multe puncte de vedere, dar și descoiați, inclusiv cerebralicește, ca ratații flegmatici din fosta Marea Britanie, devenită probabil prima putere musulmană atomică, înaintea Franței, cu care se află în întrecere secretă pe tema cine recunoaște prima că ALLAH E SINGURUL DUMNEZEU, IAR MAHOMED PROFETUL SĂU! În America și fosta Mare Britanie trăiesc marii finanțatori ai traficului de persoane și comerț cu părți ale corpului omenesc, sânge omenesc, măduvă osoasă omenească pentru criminalele transplanturi și celelalte forme de mutilare și exploatare, mai ales a copiilor, dar și a adulților, femei sau bărbați, de rasă albă sau de alte rase!

Autorul trebuie felicitat pentru zecile de volume de pedocidie, pentru cercetarea și ziaristica lui de investigație, scrie prefațatorul Robert-David Stelle. El a stabilit bibliografia multor lucrări capitale, acoperind toată gama crimelor: de la crimele contra copiilor, la sclavie, tortură sexuală, crimă rituală satanică, utilizarea sângelui, a părților corpului, măduvei osoase, a faimosului adrenochrom și a altor tonice anti-îmbătrânire pentru mafia Deep State care ucide, ucide, ucide! Altceva nu știe să facă.

 

Asta e lumea în care supraviețuim sau murim. De trăit nu poate fi vorba, căci ne trăim moartea, transomenia, nu viața. Să deschidem ochii. Să înțelegem! Asta e lumea reală, lumea de azi, fără cosmetizarea fațadei, fără niciun fel de mâine! Înțelegerea pedocidiei este punctul de plecare pentru restabilirea demnității, integrității și legitimității guvernelor, instituțiilor, popoarelor. Statul mafiot, Deep State trebuie distrus. Aproape toți actualii șefi de State și guverne ar trebui decapitați, ca regele Angliei, din secolul al XVII-lea, ca cel al Franței, din secolul următor. Aproape toți merită soarta ultimului biet Țar al fostului Imperiu Rus, Nicolae al II-lea, Romanov, care-l avea pe Rasputin ca duhovnic! Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin. Aleluia și-un Praz Verde, cum cântau Agatârșii, Dacii din care se trag Oltenii.

*

*          *

Introducere în pedocidie. Rezumat. – Tulburarea mintală și infracțiunea de abuz sexual asupra copiilor

 

În engleză, puține alte cuvinte evocă judecăți și emoții atât de puternice ca noțiunea de pedocidie. Cuvântul pedocidie provine din grecescul paidos (copil) și latinescul oucidere (a ucide). Există diferite concepții și viziuni discutabile despre ce este pedocidia. Acesta fiind chestiunea cea mai urgentă, pe agenda omenirii, reamintim definiția actuală a pedocidiei, subliniind cele mai eronate și mai frecvente idei despre aceasta. Pentru unii, pedocidia e tulburare mintală, afecțiune psihologică, dereglare sau viciu de orientare sexuală, fără să înțeleagă că tulbu­rarea pedocidă începe cu actul, aproape universal, de molestare a copiilor, infracțiune și practică banală, întâlnită la toate națiile pământului.

În al său Manual de Diagnosticare și Statistică (DSM, 1952), Asociația Americană de Psihiatrie (APA) consideră că pedocidia (numită subversiv pedofilie) este o tulburare psihică și mintală, definiție repetată în cele patru reeditări publicate. Conform ultimei ediții, a 5-a (DSM-5), ceea ce a fost consi­derat în edițiile anterioare pedocidie a devenit tulburare pedocidă (grafiată greșit, complice (!), pedofilă), încadrată în clasa numită parafilia tulburărilor sexuale atipice, diagnostic al adulților cu atracție sexuală pentru copiii sub 13 ani. Potrivit DSM, cele trei condiții pentru diagnos­ticarea tulburării pedocide (pedofilă) sunt următoarele:

 

• Pedocidul manifestă fantezii aberante, comandă/provoacă comportamentul sexual la copiii sub 13 ani.
• Pedocidul își satisface pornirile sexuale, se confruntă cu și îndură suferințe ori dificultăți semnificative, ca urmare a tendințelor sale sexuale aberante.
• Pedocidul are peste 16 ani și minim cinci peste copilul sau copiii agresați.

Cei care iubesc copiii pentru gingășia, inocența și farmecul lor, fără pornire, dorință, impuls sexual sau comportament criminal, fără să abuzeze copiii, fără să îi îndemne la gesturi sau atingeri suspecte, nu trebuie confundați cu pedocizii. Fără să fie culpabilizată pretutindeni, masturbarea și alte aberații sexuale cu copii este condamnabilă din punct de vedere moral și chiar legal, când se ajunge la complicitate cu alți pedocizi, mai ales deja condamnați. Am văzut ambiguitatea definirii tulburării pedocide fără distincția între pedocidul cu fantasme, în timp ce privește filme de pornografie infantilă, (infracțiune), și pedocidul care violează copilul fără mofturi chipurile estetice.

Vizionarea, implicarea în producția/distribuirea de fotografii și videoclipuri cu copii brutalizați în industria de pornografie infantilă (afaceri între 20-50 miliarde dolari/an) este infracțiune penală în multe State. Afacerile de 20-50 de miliarde arată mulțimea amatorilor de pornografie infantilă, care încalcă legea pentru a-și satisface viciul pedocidiei. Atingerea sexuală nefirească a unui copil, de către per­soane diferite de mamă, bunică, doică, infirmieră sau medic constituie abuz grav, a cărui repetare duce la pedocidie. Pedocidul care alege copiii ca un răufăcător, ce așteaptă ocazia de a acționa sexual, fără să molesteze, comite totuși o infracțiune. Cumpărarea și vânzarea de copii și oameni, traficul național și internațional sunt infracțiuni controlate în mare măsură de rețelele guvernamentale Iluminatti, de poliția și procuratura coruptă, de caricatura Justiției, cum a fost cazul celor două fete din Caracal.

Familia și societatea trebuie să asigure protecția copiilor prin îndepărtarea pedocidului care acționează criminal, ca hoț de copii, dar și a celor care își ascund gândurile și atracția sexuală, așteptând momentul potrivit, fără gesturi ori semne de pornografie, fără contact direct cu copiii. Pedocizii care nu sunt sau nu par criminali, nici prădători, deși probabil că nu reprezintă o amenințare pentru societate, trebuie invitați să se ocupe de copiii lor proprii, nu de copiii altora, mai ales în materia criminalei bordelizări pornografo-sexuale încă de la naș­tere. Prin cele mai judicioase mijloace omenești, legale și corecte, prădătorul pedocid, care săvârșește infracțiuni contra copiilor, trebuie identificat, separat și îndepărtat din societate pentru a asigura siguranța copiilor. Pedocizii violenți sexuali sunt infractori care nu își pot controla viciul criminal.

Vreme de secole, la toate popoarele, mafia conducătoare și preoțimea a violat și ucis copii fără frică de pedeapsă, doar pedocizii din clasele inferioare fiind pedepsiți. Alarma publică, furia populară contra abuzurilor sexuale la copii­, n-au reușit să stăvilească politica ipocrită actuală, pe două nivele, pentru pedocizii-interlopi bogați, care ucid mii de copii anual, fără să fie pedepsiți și cei săraci care, când nu se poate altfel, sunt pedepsiți de formă. Vigilența populară trebuie să se manifeste împotriva tuturor pedocizilor, de la borfașii de rând până la miliardari ca Jeffrey Epstein, de la Gheorghe Dincă din Caracal până la miniștrii din București, guvernele pedocide, ONU etc. În urmă cu un deceniu, avocații lui Epstein au zguduit statele prin coruperea unui procuror mafiot, care l-a răsplătit pe fostul ministru american al Muncii, Alexander Acosta, ce a înlesnit miliardarului grațierea unui rest de pedeapsă cu închisoarea, deși violase zeci de fete minore, în timp ce, ca expert Mossad, în pedocidie, corupea, compromitea și șantaja zeci de politicieni-bandiți (cei doi Clinton etc.). Pedocizii politicieni, demnitari sau mari interlopi trec neobservați, ca în  cazul Caracal, în care, cu voia, permisiunea, acordul și protecția Cotrocenilor, mulți polițiști, procurori și judecători l-au favorizat pe proxenetul Gheorghe Dincă, din înalta RAȚIUNE DE STAT a mafiei pedocide PNL-PSD-USR-UDMR.

În urmă cu câțiva ani, 100 000 din cei 500 000 de pedocizi, infractori sexuali din USA au dispărut! În acest fel, patru din cinci violatori condamnați au rămas în libertate, gata să lovească alte victime inocente. O situație și mai gravă întâlnim în Anglia, Australia, întreaga lume, unde nu există lista oficială a pedocizilor. În ciuda introducerii unui astfel de registru în SUA (cu două decenii în urmă), încă se discută dacă acest document trebuie să fie public sau nu. Criticii susțin că ei sunt principala forță motrice care determină dispariția infractorilor, în timp ce suporterii pedocizilor susțin că ei asigură siguranța copiilor. Potrivit studiilor, înregistrarea sexuală conduce la scăderea recidivelor, dar publicarea listei pedocizilor ar antrena creșterea paradoxală a criminalității.

Există tipuri de pedocizi. Unii preferă exclusiv băieți, alții sunt atrași de fete, sau și de băieți, și de fete. Se crede că pedocidul care abuzează numai băieți este homosexual. Mulți infractori abuzează copii de ambele sexe, unii sunt atrași inclusiv de femeile adulte. Unii pedocizi sunt atrași doar de copiii mici, alții atât de copii, cât și de adulți. Unii pedocizi par să ducă o viață normală, ascunzându-se de soțiile și familiile lor. Alți pedocizi comit incest doar cu membrii familiei – cu proprii copii sau cu cei vitregi. Nu toți părinții care comit un incest sunt pedocizi. Unii își satisfac viciul criminal cu un copil aflat la îndemână, pentru că le lipsește partenerul sexual adult.

Hebefilia este tipul de parafilie[7], pe care grupul de lucru DSM-5 a încercat să-l extindă la atracția pedocidă a copiilor pubescenți (13-14 ani), deși unele publicații mențin o gamă mai largă de vârstă, 11-14 ani. Mulți psihiatri și psihologi opun o rezistență suspectă, nefiind dispuși să declare tulburare min­tală faptul de a face sex cu copii ajunși la pubertate, care din punct de vedere cultural, biologic, sexual se dezvoltă mai rapid, fiind chiar fertili. The Psychiatric Times a criticat comitetul DSM pentru că a citat atracția sexuală a reclamelor Calvin Klein și criteriile de pubertate ale acestora, inclusiv propunerea ca vârsta consimțământului sexual în lume să fie de 14 ani, pentru a nu mai considera tulburări mintale relațiile sexuale cu copiii peste această vârstă. Autorul articolului, dr. Allen Frances, recunoaște că bărbații adulți, care aleargă după adolescente de 13-14 ani, sunt normali, deși Codul Penal îi condamnă.

Hebefilia ar fi inclus tulburarea mintală în DSM-5, dar psihiatria crimina­listică, ce face expertiza instanțelor, în procesele de molestare a copiilor, ar fi fost afectată direct, trimițând hebefilii pe viață după gratii. Adulții care fac sex amiabil cu un tânăr de 17 ani comit infracțiunea legală de viol în majoritatea statelor americane. Anii de închisoare pentru adulții primilor adolescenți sunt consecința juridică, cu sau fără diagnosticul de hebefilie. În cele din urmă, din cauza opoziției dure și a controversei aprinse, grupul de lucru DSM a renunțat la tulburarea hebefilică. Într-un articol, dr. Frances face aluzie la câteva aspecte amăgitoare din DSM-5, referitoare la definiția pedocidiei, care include excitarea copiilor prepubescenți sau pubescenți timpurii. Această lacună a tulburărilor psihice scoate în evidență că trebuie să comiți pedocid cu violență sexuală pentru a ajunge după gratii pe viață. Dr. Frances obiectează din motive etice, și din pudoare constituțională: în aproape toate cazurile, violatorul unui adolescent în vârstă pubescentă nu suferă de tulburare sexuală mintală și, prin urmare, nu justifică o condamnare pe viață în azilul de nebuni. Cu mai multă convingere, același lucru se poate spune despre fata sau băiatul pubescent violat, indiferent de durata șederii infractorului la închisoare sau într-un bordel de practică sexuală mânăstirească, gen Decameronul lui Boccaccio, cazul pușcăriei sexualo-mânăs­tirești Văratec, devenită bordelul ierarhilor pedocizi din Sfântul Sinod, care nu-și pot stăpâni prea-sfântul mădular, cazul episcopului de Huși, Prea-Sfințitul Cornel Bârlădeanu-Onilă, pulangiul preferat, se zice, al preafericitului… Cum e turcu, și pistolul! Cum e sacul și peticul!

Comitetul Asociației Americane de Psihiatrie a publicat DSM-5 (2013), provocând un scandal prin descrierea tulburării pedocide drept orientare sau preferință sexuală, interpretată ca încercare a stângii talmudiste de legalizare și normalizare a pedocidiei. În ciuda prea-sfinților arhierei-pulărăi-atei (APA), tulburarea pedocidă nu este în nici un caz alegere a stilului de viață sau preferință volitivă. Criticii au acuzat APA că a încercat intenționat să normalizeze, dezincrimineze și minimalizeze crima comisă de copiii violatori, pedocizi și ei. APA a fost nevoită să-și schimbe formularea online DSM, dar prea târziu, pentru presă, înlocuind cuvântul preferință cu interes, însoțit de declarația publică de retragere, discutabilă, a unei erori și reamintind caracterul grav al molestării și abuzului sexual asupra copiilor, ca infracțiune comisă de infractorii pedocizi.

Percepția greșită obișnuită este ideea că pedocidia ar fi aceeași cu molestarea copiilor. Pedocidia este condiția deviantă de a fi atras de copiii mici, nu fapta criminală în sine. Acesta este aspectul cel mai puțin înțeles dintre toate. Nu toți pedocizii sunt copii violatori. Unii nu-și îndeplinesc niciodată dorințele prin contactul fizic cu minorii. Cercetătorul în pedocidie, dr. James Cantor, consideră că marea majoritate a pedocizilor nu jignesc niciodată copiii! Alt cercetător, dr. Hubert Van Gijseghem, afirmă că mulți experți susțin că doar 20 la sută dintre agresorii sexuali sunt pedocizi. Dacă acești experți sunt corecți, mulți pedocizi care respectă legea sunt persecutați abuziv de societate (din ignoranță). Societatea nu ar cunoaște adevărul. E mai ușor să ai empatie pentru copiii victime, decât pentru adulții neînțelegători și ispășitori pe nedrept! O organizație de asistență și situl web Virtuous Pedophiles ajută pedocizi care sunt de acord că rănirea sexuală a copiilor este reprobabilă și se sprijină reciproc în decizia de a nu ceda atracției. Unii ar rezista tentației, mulți dintre ei n-ar fi amenințare sau pericol pentru copii. Citim pe situl lor: „Cu toate acestea suntem disprețuiți pentru că avem o atracție sexuală pe care nu am ales-o, nu o putem schimba și rezistăm ei cu succes“.

 

După cum se face referire la rezultatele cercetării și la citatul de mai sus, pedocidia este condiția inalterabilă, predispoziția biologică cu care cineva se naște. Prin urmare, consensual, cercetători spun că pedocidia este într-adevăr o orientare sexuală înnăscută, similară cu homosexualitatea, care până acum câteva decenii era considerată și tulburare mintală.

Tulburarea pedocidă se manifestă ca la bărbați, la pubertate. Deși, conform Departamentului de Justiție SUA, 96 la suă dintre infractorii pedocizi, cunoscuți de poliție, în 1999, erau bărbați, alte studii arată că până la 20 la sută dintre infractorii băieților tineri sunt de fapt femei, iar 5 la sută dintre ofensatorii fetelor-victime sunt femei. Comisă de femeile adulte, molestarea sexuală a copiilor tinde să fie ascunsă, deoarece societatea vede favorabil iubirea maternă, mai largă, când vine vorba de contactul fizic cu copiii, întărită de percepția greșită că toți copiii violatori trebuie să fie bărbați.

 

Alt factor care face ca băieții victime ale femeilor adulte să fie mult mai mediatizați este ilustrat de relația clasică profesor-băiat – mitul comun că adolescentul bărbat, de 13 sau 14 ani, nu este victimă, ba chiar un norocos beneficiar, care se confruntă cu clitorisul inițierii și complimentele nimfomanelor fierbinți, temă exploatată de Afacerea Robinson în filme ca Absolventul și Vara anului 42, infamul caz al relației scandaloase a fostei profesoare Mary Kay Letourneau, căsătorită cu elevul ei de 12 ani (la data faptelor), devenit soț și tată al celor doi copii mai mici ai ei, acum fiicele lor adulte.

 

Pe de altă parte, bărbații supraviețuitori ai abuzului sexual timpuriu asupra lor (când erau copii) traversează o perioadă dificilă de traumatism sexual. Condiționarea masculin-macho presează bărbații să dețină controlul celor două sexe, ca mai puternici. Ea nu le permite însă niciodată să fie vulnerabili, să plângă, de teamă că vor fi percepuți ca fătălăi. În USA, spălarea creierului acționează teribil și face ca violul ratat să fie o provocare agravată de realitatea că bărbații sunt mult mai puțin apți să fie ajutați de grupurile iudeo-creștine de sprijin, solidaritate și terapie. De aceea, nimeni nu-și povestește eșecurile, nici abuzurile trecute. Băieții și bărbații mai bătrâni sunt predis­puși să-și arate furia și rușinea prin violență față de sine, prin sinucidere, sau dependența de droguri, violență îndreptată către alții, ajungând în închisoare, săvârșind chiar viol și crimă într-o situație disperată neadaptată, încercând să recâștige controlul asupra corpului și vieții lor. Teama de a fi judecați homosexuali fătălăi sau violatori îi împiedică pe bărbați să admită că au fost ei înșiși abuzați sexual, că le-a plăcut și chiar s-au lins pe bot!

 

Rănile emoționale cauzate copiilor se confruntă cu stima de sine scăzută, cu rușinea, ura de sine, impulsuri sinucigașe, lipsa de încredere, probleme care devin bariere majore în formarea relațiilor de dragoste adevărată, sănă­toasă. Efectele traumei nerezolvate, din copilărie, devin pedeapsă pe viață, povară pe care victimele o duc în mormintele timpurii, cu douăzeci de ani înaintea colegilor care n-au fost abuzați. Chiar și la 17 ani, după un singur atac sexual, s-a constatat că una din șase victime adulte suferă încă de simptome PTSD, de flashback-uri, coșmar intens, regrete după ani și ani. Copilul fragil victimizat timpuriu de traume sexuale se recuperează foarte greu.

Cea mai mare rată de sinucidere printre copiii ultimilor 30 de ani, inclusiv traume instituționale (spitale, adăposturi pentru femei, arest de scurtă durată, închisori), trece sub tăcere că abuzurile sexuale asupra copiilor sunt cele mai devasta­toare. Între timp, deoarece unii nu reușesc să-și protejeze copiii, fiecărui copil violator i s-a permis să distrugă sute de vieți inocente – în medie 260 – înainte de a fi prins. Trebuie să oprim acest ciclu de distrugere exponențială a omenirii, care atârnă peste noi ca sabia lui Damocles. Păcălirea lumii cu epidemia covidică inventată este mult mai gravă decât violul copiilor, copleșitor din punct de vedere emoțional, prea șocant pentru a ne gândi la o scuză. Tăcerea, fuga, complicitatea generală nu fac parte din problemă. Scopul nostru este informarea, educarea și, în cele din urmă, măsuri eficace de protecție pentru stăvilirea oribilelor crime contra copiilor.

Următoarele paragrafe abordează fapte statistice importante despre pedocidie. Descoperiri surprinzătoare: unu din patru (23 la sută) dintre delincvenții pedocizi sub 18 ani arată că victimele acestora aveau cel puțin cinci ani mai puțin; 40 la sută dintre infractorii au violat copii sub 6 ani. 39 la sută dintre cazurile raportate implică victime între 6-11 ani. Având în vedere că infractorul, bărbat tipic, deja molestează copii sub 15 ani, trei din patru violatori pedocizi condamnați au vârsta sub 35 de ani. Încă din decada 1980 a fost observată creșterea dramatică a numărului de cazuri care implică copii care violează copii.

Copiii mai tineri sunt foarte rar molestați de străini (sub 6 ani 3 la sută ; 6-11 ani 5 la sută), deoarece 89 la sută din cazurile de agresiune sexuală a copiilor implică relații de cunoștințe, cum sunt îngrijitori, membrii și apropiații familiilor. Altă chestiune importantă : multe victime ale violului asupra copiilor devin ele însele pedocide. Un procentaj important de pedocizi de sex masculin sau feminin au fost abuzați sexual în copilărie. Într-un sondaj realizat în 1991, pe deținuții din America, cei condamnați pentru violarea copiilor fuseseră ei înșiși victime, în copilăria lor.

 

Sondajul din 1991, al prizonierilor, a arătat că albii reprezentau 70 la sută din populația condamnată pentru molestare de copii, în timp ce doar 40 la sută dintre condamnații pentru infracțiuni violente împotriva adulților erau albi. Din același studiu, 2 din 3 violatori condamnați au recunoscut și copii printre victimele lor. Sondajul din 1991 a mai constatat că aproximativ 10 la sută dintre delincvenții violenți contra copiilor au primit fie pedeapsa pe viață, fie pedeapsa cu moartea, dar pedeapsa medie (11 ani) pentru copiii violatori a fost mai mică decât media sentințelor primite de violatorii de adulți. Violarea unui copil are ca rezultat o pedeapsă mai mică decât violarea unui adult. Se confirmă că America acordă mai puțină valoare vieții unui copil neprotejat decât adulților. Trăim în epidemia globală de trafic de victime ale copiilor pedocizi?

FBI susține că doar între 1 și 10 la sută din incidentele de molestare a copiilor sunt raportate poliției. Nu putem determina procentajul exact. Pe baza sondajului, estimăm că 3-5 la sută din populație este pedocidă. Comparând această cifră cu procentajul de președinți USA, pulangii sau pizdoloagele emerite ale Congre­sului, bravi pedocizi cu toții, vedem că acest număr este între 30 și 50 la sută, după estimările inițiaților guvernamentali. Mulți dintre aceștia au fost demascați de CIA/Mossad prin șantaj-pedocid care funcționează în întreaga lume, de multe decenii.

 

După calea istorică a homosexualității, trecând de la tulburarea mintală la resemnarea socială de azi, ca simplă preferință sexuală, apoi penibilele momente APA din 2013, episcopul Bârlădeanu din Huși (2016), Caracal (2019) când s-a încercat prezentarea tulburării pedocide ca orientare sexuală și preferință sui generis normală, constatăm că se pregătește destigmatizarea, normalizarea, glorificarea și chiar sanctificarea, într-o zi, a pedocidiei! Având în vedere acest lucru, metamorfoza homosexua­li­tății (DSM-2/1973) ne învață că homosexualitatea nu este tulburare mintală, ci variantă normală de sexua­litate, predeterminată biologic la naștere. Acceptarea largă azi, printre generațiile tinere, înseamnă că militanții LGBTQ pot fi sinceri cu privire la identitatea lor, pentru că nu mai sunt forțați să trăiască în rușine, pretinzând că se tem de hărțuirea și persecuția celor aparent normali, dar lași. Unele religii și persoane persistă în convingerile sănă­toase de altădată, iar judecata morală generală consideră actele homosexuale drept o rușine, un păcat anormal, o stare între patologic și drăcească.

La 26 iunie, 2015, Curtea Supremă USA a acordat cuplurilor homosexuale drepturile rezervate anterior adevăratei căsătorii, între un bărbat și o femeie, adică adevăratelor familii heterosexuale tradiționale, al căror scop suprem este perpetuarea speciei omenești.

Probabil că homosexualitatea nu trebuie considerată devianță sexuală sau tulburare patologică doar pentru că majoritatea oamenilor sunt heterosexuali și că sexul între doi adulți liber consimțători, hetero sau gay, e treaba celor doi și atât. Cuplurilor homosexuale și combinațiilor LGBTQ trebuie să li se acorde aceleași drepturi legale de bază și privilegii sociale, ca femeilor și bărbaților căsătoriți, a afirmat, din nou, în urmă cu doi ani, Curtea Supremă USA.

Dincolo de acest nivel de egalitate socială și justiție juridică, oamenii au dreptul la opinia lor personală, la libertatea de exprimare, indiferent de poziția pro sau contra homosexualității, în ciuda faptului că în aceste zile, Primul amendament și drepturile de liberă exprimare au fost uzurpate, distruse de militanți BLM, corecți din punct de vedere politic și susținuți de agenda Noii Ordini Mondiale, care atacă suveranitatea națională, drepturile constituționale, suveranitatea indivi­duală, drepturile religioase, familia ca instituție suverană și drepturile părin­tești. Toată lumea, indiferent de poziție sau dacă este acceptată social ori nu prin consens, are dreptul să gândească, să-și spună gândurile. Din păcate, la începutul secolului XXI, libertățile pământenilor dispar ca acelea ale rușilor, pe vremea lui Lenin și Stalin.

Prin formula divide et impera, agenda elitei mafiote și guvernante creează disidențe, dezunire, conflicte, frământări, justificând impunerea guvernării unice și a idolatriei mondiale, promițând să salveze lumea de robie prin control complet și tiranie planetară. Planul politicienilor bandiți este generalizarea homosexu­alității, a agendei LGBTQ, pentru care pedocidia este justiția socială a minților îndobitocite. În urma succesului ingineriei sociale din ultimele decenii, a mafioților asupra omenirii, judecând greșit, manipulând generații de bărbați și femei, confundând identitatea, masculinul cu femi­ninul, asistăm la propaganda similară care normalizează pedocidia ca alegere de viață, benignă, înșelătoare, pe urmele mișcării progre­sisto-demențiale LGBTQ. Bisericile catolică și protestantă și-au dat deja sfânta binecuvântare, ortodoxia este și ea infectată de preoți și ierarhi poponari, mânăstirile devenind, precum Casa Albă, cuibușoare de nebunii sexuale!

 

Între timp, pe măsură ce mass media continuă să mintă, să infirme epidemia globală de pedocidie și rețelele extinse de trafic sexual infantil, publicul nu știe ce să creadă. Multe dintre figurile guvernamentale repre­zentative, de pe ambele maluri ale Atlanticului (tribunale, bănci, corpo­rații, armată, forțe de ordine, mass media, industria divertismentelor) practică pedocidia persuasiunii luci­feriene, fiind compromise și controlate prin inter­mediul sistemului extins de șantaj pedocid al elitei demoniace. Zugrăvirea crimelor perverse ale mafioților pedocizi este mijlocul cel mai bun de a proteja copiii, în timp ce fostul și probabil viitorul președinte Trump încearcă să dărâme cabala pedo-criminală, biblică și satanică, pentru totdeauna.

Cercetările de acum două sau trei decenii estimau că una din patru fete și unu din șase băieți cad victime sexuale ca minori. Evaluarea mai recentă arată că una din trei fete și unul din cinci băieți sunt victime sexuale ca minori. În prezent, rapoarte din Africa, India Europa confirmă că abuzul sexual asupra copiilor este în creștere, inclusiv pornografia infantilă online, devenită epidemie mondială. Trebuie să elimi­năm acest flagel în creștere, informându-ne cu privire la amploarea problemei, angajându-ne în schimbarea pozitivă, luând măsuri pentru a proteja copiii de exploatare și alte abuzuri, ajutând victimele de toate vârstele să se vindece, eradicând rețelele de violatori de copii care operează după milenii de impunitate, complicitate și putere sacerdotală. Prin intermediul Comisiilor Adevăr și Reconciliere, vom dezvălui adevărul pentru a introduce revoluția pașnică ce va pune capăt sistemului pedo-șantaj generat de politicianismul iudeo-bolșevico-mafiot, de după 1945.

Am lucrat cu sute de minori, victime ale pedocizilor, care au ajuns supra­viețuitori curajoși. Trăind experiența mea plină de satisfacții, ajutând vindecarea rănilor emoționale ale traumei lor, m-am pasionat pentru restul vieții, angajându-mă să fac totul pentru a-i ajuta pe cei ce pot, aducându-mi contribuția la vindecarea pământului de secolele de abuzuri criminale, comise asupra celei mai vulnerabile și fără apărare populații. În calitate de terapeut, am făcut  multe vizite la domiciliul copiilor abuzați, am auzit ce era de auzit, am văzut ce a fost de văzut.

Absolvent al Academiei West Point, n-am susținut niciodată programul societate educată, care produce roboți-adepți ai ordinii, yes-meni. Ca terapeut în sănătate mintală, nu recunosc Manualul de diagnosticare și statistică a tulburărilor mintale, falsa Biblie a psihiatrilor. Acest manual nu este o descriere și clasificare corectă a bolilor mintale, nici clasi­ficare a tulbu­rărilor mintale, ci construcție socială-politică artificială, ridicată la sta­tu­tul de piedes­tal absolut, iresponsabil acordat dogmelor pseudo-științifice, în detrimentul actului medical. În acest sistem falimentar, gradele, acreditările, combinațiile oferă puterea de a exploata și a face rău altora. Înarmați cu scal­pelul tăierii cere­brale împrejur, mulți psihiatri, psiho­logi, terapeuți psihopato­logizează sistematic, condam­nă pe cei percepuți ca diferiți, devianți, patologici, anti-vacciniști, nebuni din grupul așa numiților bolnavi mintal, viitorii cobai pentru experiențele inumane aberante, pe cobai omenești, potrivit teoriilor false, cu utilizarea de substanțe dăunătoare, mortale, care blochează emoțiile, înăbușă simptomele și ucid, fără a ajunge la cauzele presupuselor boli imaginare. În America supra-medicată, mai mulți cetățeni mor din cauza medica­mentelor opioide decât din accidente de circu­lație sau arme de foc. Big Pharma și-a extins acoperirea globală în străinătate, în Europa de Est, testând medicamente toxice pe populația cobailor creștinii, yes-menii din fostele țări comuniste.

Zece clinici care evaluează același pacient, cu aceleași invariabile simptome, prezintă zece diagnostice diferite, bazate pe noțiunile preconcepute ale fiecăreia, pe părtinire clară. Ce spune asta? Psihologia și psihiatria nu sunt științe, ci banditisme teroristo-pseudo-medicale. Știința medicală nu are nicio legătură cu Hipocrate, cu sănătatea oamenilor, reducându-se la afaceri ușor de dovedit și confirmat. Când vine vorba de complexitatea minții omenești, bazată pe câteva minute sau ore de observație comporta­mentală, evaluarea și diagnosticarea clinică sunt subiective, aberante. Medicii diagnos­tichează la întâmplare, tratamentul se bazează pe un diagnostic fals, pacienții sunt tratați la ruleta rusească, totul depinde de Big Pharma, care are nevoie de medici-călăi, pentru a parafa certificate de moarte covidică, dar și de medici de mucava, pentru vânzarea drogurilor handicapante sau mortale.

La fiecare reeditare, DSM adaugă zeci de alte tulburări mintale, chipurile recent descoperite, pentru a putea fi drogați cât mai mulți cobai omenești. Diagnosticul psihiatric se bazează exclusiv pe un interviu de evaluare după comportamentul-observație, zece minute pe pacient. Compor­tamentul uman extern este derivat din dinamici interne bazate pe interacțiune de gânduri și sentimente extrase din protocoale care includ aport senzorial, procesare, condiționarea timpurie a copilăriei, persona­litate traumatică imaginară, individualitate, experiență învățată și alți factori fictivi, considerați agenți cauzali.

Acest sistem convenabil a fost adoptat în mod perfid, deși este complet corupt, diabolic și controlat de gigantica industrie Big Pharma, monstruoasa sperie­toare a omenirii civilizate, trădătoarea jurământului hipocratic, ce obligă medicul, înainte de orice, să nu facă rău pacientului. Referitor la cei afectați de tulburarea numită pedocidie, în prezent nu există medicament eficient, nu există niciun remediu sau tratament[8] care să elimine constrângerile copleșitoare ce determină  mulți pedocizi să recidiveze în mod repetat.

Afară de barbaria rarelor lobotomii, castrarea chirurgicală s-a înche­iat în 1975, castrarea chimică și injecția hormonală feminină sunt ineficiente, nici unul din aceste tratamente nu modifică configurația mintală pedocidă. Concluzie: nu s-a descoperit nici un tratament capabil să reducă semnificativ recidivele acestei afecțiuni. Potrivit Departamentului de Corecție din California, peste jumătate dintre copiii violați și condamnați de sistemul penal californian, violează, la rândul lor, alți copii în decurs de un an de la eliberarea din închisoare. În primii doi ani, 77,9 la sută dintre ei se întorc în spatele gratiilor. Statistica arată că peste 90 la sută dintre pedocizii condamnați sunt rea­res­­tați pentru aceeași infracțiune, după eliberarea din închisoare. Site-ul Harvard Medical Publications a raportat o largă revizuire, datorată variației modului de definire a recidivei, arătând că unele studii consideră ca atare orice infracțiune anterioară urmată de o nouă condamnare, pentru molestare, în timp ce alții aleg din baza de date doar infracțiuni urmate de abuz sexual contra copiilor.

Fără un tratament eficace, care să stopeze recidivele infractorilor condamnați, prefer să greșesc din perspectiva precauției și prevenirii, salvând astfel mai mulți copii de suferință și disperare. Pericolul pedocizilor cu risc mare, care nu își pot controla tendințele sexuale, dorințele și fanteziile, continuând să molesteze copii, depășește cu mult discursurile ipocrite despre eliberarea celor ce și-au ispășit condamnarea. Subliniez: pedocidul condamnat continuă să violeze cam 260 de alți copii/an, până este prins și condamnat a doua oară.

Faptul că atât de mulți pedocizi recidivează până sunt rearestați și din nou condamnați înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să facem ceva, o mai bună, mai rapidă identificare, reținere, condamnare și îndepărtare a criminalilor pedocizi de la orice acces la copii. Printre  liderii guvernamentali Illuminati, printre judecători, procurori, polițiști, serviciile de protecție a copiilor, profesori, preoți, pastori, antrenori, îngrijitori, inclusiv adulții inces­tuoși, din unele familii, trebuie să identificăm pedocizii care păzesc copiii fără apărare. Acesta este modul în care banditismul pedocid intercontinental s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor. Masele încep să se trezească. Să sperăm că vom pune capăt sistemului actual, care ucide milioane de inocenți.

 

Pedocizii a căror stare este mai puțin severă, care-și stăpânesc impulsurile sexuale și nu au abuzat niciodată un copil, trebuie să fie lăudați pentru că își păstrează controlul. Trebuie să înțelegem lupta cu el însuși, a pedocidului nevinovat. Unii dintre aceștia n-au făcut rău niciunui copil, dar sunt pedocizi care nu au de ales în privința atracției lor sexuale pentru copii. Societatea maselor inculte, ce nu conștientizează și nu înțeleg nimic, există și ea, gata să judece, să condamne, inclusiv crime care nu s-au comis, cum se întâmplă adesea în cazul delictelor de opinie holocaustică, brevetate Nürnberg. Trebuie înțeleasă și situația dificilă a unor pedofili (nu pedocizi) car

e se urăsc pe ei înșiși pentru că se simt jigniți, agresați, disprețuiți de cultura în care trăiesc.

 

Cercetătorii, psihiatrii, endocrinologii trebuie să găsească modul în care pedo­filii, care n-au făcut rău copiilor, ar putea să-și aline boala, viciul dar și dorul sau suferința lor, folosindu-și abilitățile de care dispun pentru a trata pedocizii adevărați și a găsi, pe cât posibil, o  cale sigură de vindecare a acestei metehne profund antisociale. Pedocizii cu simptome severe nu vor putea, proba­bil, aborda pistele dovedite eficiente pentru cazurile mai puțin severe.

 

Cazurile cele mai grele sunt ale pedocizilor care cu zeci de ani în urmă au fost prinși, condamnați, care au executat pedepse privative de libertate, pentru crime contra copiilor. De atunci încoace, abuzurile sexuale contra copiilor au crescut enorm. În plus, vechii pedocizi au intrat în anonimat, s-au ascuns, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Americanii sunt cam la 5 la sută din omenire, dar pedocizii americani formează 25 la sută din totalitatea pedocizilor de pe întreg pământul. În plus, din cei 25 la sută dintre pedocizii întregii lumi, 59 la sută sunt oameni de culoare neagră sau ciocolatie, majoritatea din clasele și mediile socio-economice inferioare. Efortul cercetării noastre se concentrează aproape exclusiv pe pedocidia din populația conside­rată de elită (1 la sută din populație) care deține și controlează practic întreg pământul, inclusiv guvernul internațional al cabalei criminale, vinovată pentru traficul global, violarea și uciderea a sute de mii, poate milioane de sclavi-sexuali-copii, în fiecare an.

Prezentarea noastră își propune clarificarea, în primul rând, a celor mai sinistre cazuri și practici ritualo-pedocide, specifice lumii ascunse, întunecate, inter­lope, a falsei elite și veritabilei mafii banditești, care guvernează lumea obeliscală de după Avraam, rămasă la umbra obeliscului penian al profetului celor trei monoteisme, deopotrivă teroristo-guvernamentale de-a lungul istoriei lor. Cei mai netrebnici, infami și ucigași dintre pedocizii pământului, de ieri și de azi, ne împuie, ne-au împuiat totdeauna capul cu discursuri pentru proști, inclusiv povești incredibile, dar reale (prea puțin verificate), ritualuri insuficient cunoscute, cazul tăierii împrejur, de exemplu, la bărbați ca și la femei.

Tăierea împrejur, circumcizia masculină și feminină, de ziua a opta, dar și de ziua a cincea (egipteană), sau chiar la o sută de ani (pentru sabotorii recidiviști ai tăierii împrejur!), această poveste reală, cu totul specială, justifică atenția și orice efort de cercetare. Este vorba nu numai despre cele zugrăvite mai sus, în câteva cuvinte, nu numai de un milion sau două de copii uciși anual, în chinuri groaznice. Abuzarea și manipularea diabolică a copiilor, grefarea lor pe computere și, invers, a computerelor pe ei, pentru a le spori vitalitatea fizică, a le întuneca și suprima spiritul omenesc, prin formarea și precizarea supușeniei satanice, toate acestea țintesc viitorul întregii omeniri.

Cine va stăpânii pământul? Cine vor fi zeii de mâine, cărora, de voie, de nevoie, miliardele de pământeni li se vor închina, dacă ultimii apărători ai omenirii, poporul rus și armata lui Putin vor pierde războiul din Noua Țară-Sfântă, Ucraina? Ce înseamnă transumanismul de care se vorbește mult, fără să se spună ceva concret? Vom mai putea, vom mai avea posibilitatea și dreptul de a rămâne ceea ce am fost totdeauna? – fii, nepoții, strănepoților, părinților, bunicilor, moșilor și strămoșilor noștri! Demența intelectuală transumanistă poate însemna dispariția omenirii actuale. Cine se joacă cu viitorul omenirii? În ce ar putea consta planul strategic pe care oamenii conștienți, doritori de a păstra lumea și omenirea, în cadrul cunoscut, l-ar putea pune în aplicare, pentru a doborî cartelul crimelor malefice. Aceasta va însemna stăvilirea, zădărnicirea devierii omenirii prin manipularea endocrino-genetică, prin operațiunile de tăiere împrejur peniană sau cerebrală, inclusiv punerea pedocizilor, cunoscuți sau necunoscuți, în imposi­bilitate de a-și satisface năravul ucigaș și a ne distruge copiii.

Credința în Dumnezeul Adevărului, Binelui și Perfecțiunii în toate, acțiunea conștientă și radicală ne va menține în sfera Luminii creatoare, ajutându-ne să depășim haosul ideologic actual, să pedepsim pe cei care, intenționat, pun în primejdie natura, cultura, pământul, întreaga omenire. Astfel vom depăși bezna care ne învăluie din zilele avraamice, vom ieși din umbra rușinoasă, aberantă, umilitoare și scârboasă a penisului unui crescător de vite, vom face ca Binele să învingă Răul, așa cum spune tradiția noastră ancestrală­.

[1]. Cuvântul pedocidie (pedoucidie) provine din grecescul paidos (copil) și latinescul oucidere (a ucide). Există multe opinii cu privire la pedoucidie, despre care se vorbește tot mai mult. Unii se întreabă dacă pedoucidia este tulburare mintală, afecțiune psihologică sau viciu de orientare sexuală, fără să se ocupe de faptul că ea nu trebuie confundată cu actul, aproape universal, de molestare a copiilor, infracțiune întâlnită la toate popoarele. Confundată adesea cu pedofilia, pedocidia este tulburarea psihică și mintală, pe care unii o încadrează în clasa generală a parafiliei (tulburări sexuale atipice), atribuită celor care manifestă atracție sexuală pentru copiii sub 13 ani. Potrivit Manualului de Diagnosticare Statistică, al Asociației Americane de Psihiatrie (prima ediție 1952), cele trei condiții pentru diagnosticarea pedocidiei sunt următoarele:

1). Pedocidul manifestă fantezii provocante, comandă/provoacă comportamentul sexual la copiii sub 13 ani.

2). Pedocidul își satisface aceste porniri sexuale, se confruntă cu sau îndură suferințe ori dificultăți importante ca urmare a pornirilor sale sexuale aberante.

3). Pedocidul are peste 16 ani și minim cinci ani peste copilul/copiii agresați, adesea uciși.

Trebuie făcută distincția între cei care iubesc copiii pentru gingășia, inocența și alte particularități ale lor, fără porniri, dorințe, impulsuri sexuale sau comportament criminal, fără să abuzeze copiii, ori să-i îndemne la anumite gesturi/atingeri. În SUA, masturbarea și alte aberații sexuale cu copii nu este infracțiune, nici fraternizarea și asocierea cu alți pedocizi (cu excepția cazului în care ambii sunt condamnați). Altă ambiguitate în definiția tulburării pedocide constă în lipsa distincției între un pedocid care are fantasme în timp ce vizionează filme de pornografie infantilă (ceea ce este infrac­țiune) și un pedocid care violează copilul la modul concret, fără filme.

[2]. În 1869, librăria PLON (Paris), publica JIDANUL, JIDĂNIMEA ȘI JIDANIZAREA POPOARELOR CREȘTINE, carte care trata exact această problemă. Chestiunea jidăni­mii și a jidanizării popoarelor europene se pune, însă, nu de un secol sau două, ci mai curând de două mii de ani. La vremea lui, împăratul roman Iulian (361-363, era noastră, poreclit APOSTATUL, de către Biserică) s-a exprimat exact în acești termeni, profețind că, în caz de eșec al politici sale imperiale, în două mii de ani lumea va fi pe deplin jidovită, adică va fi stăpânită de Jidani. După unii comentatori, controversatul cancelar german din secolul XX ar fi singurul șef de Stat european care a preluat lucidul proiect salvator al împăratului Iulian. Al doilea șef de Stat, cu un program politic de aceeași natură, pare să fie președintele rus Vladimir Putin.

[3]. Privitor la evrei (hébreux, hebrew şi cum le mai zic unii sau alții) alţii, după câte se știu, acest popor trebuie să fi fost un trib mai mult sau mai puţin misterios, dispă­­­rut către sfârşitul celui de al III-lea mileniu înaintea erei noastre, pe când Moise nu se născuse, iar viitoarele douăsprezece triburi trăiau la un loc, în Egipt. Deci nu se separaseră încă. Dacă iudeo-israeliții din Egipt vorbeau ebraica, ei nu o putuseră lua decât de la legendarii Evrei, înainte de migraţia lor în Egipt. Când blocul israelito-iudaic s-a întors în Palestina, sub Moise, apoi Iosua, cele 12 triburi încă nu se separaseră, dar nu mai vorbeau ebraica. Separarea iudeo-israelită se face sub Iosua,  cu 15, poate 17 secole înainte de Golgota, cele 12 triburi vorbind un fel de „israelo-iudaică“. Evreii trebuie să fi fost contemporani cu Sumerienii şi alte popoare dispărute. Asirienii-babilonienii şi alţii dispar cu peste o mie de ani după Evrei. Nu există nici un motiv să vorbim despre aceste popoare la timpul prezent. E clar că ni se bagă pe gât, cu forcepsul, cuvinte ca evrei, evreime, evreieşte şi altele, pe care numai noi, în întreaga lume, am comis eroarea nătângă, de a le accepta.

[4]. Totuși, Cugetările Sărmanului Bionis, parodia originală a aforistului Bulă/Albu/Balu, după Cugetările Sărmanului Dionis (Eminescu), vorbesc de Curcanii învinețiți pe bani:

„Îmblă țanțoși, Bucureștiul…, creastă roșiatică /Cloncănesc a mulțumire de-a dreptul șoatică:/ Șase, șase milioane, cloncăne cel mai vârtos./ Dar motanul se zbârlește. Mai să-l întoarcă pe dos. / La ce școală-ai fost, bă Curcă? Asta-i matematică? / Ți-au tăiat o genitală cam exantematică!/ De-acum cată-ți de prepuț și lungește-l cum îi ști, / Altfel Iadul te mănâncă! Mortăciune-ntre cei vii!/ De-ar fi-n lume numai curci, te-aș pune sulă-n harem? \ Să-ți mai potolească ura. Să-ți scurteze din blestem…/ Filosof de-ai fi, tot una. N-ai cum să ieși din sistem. / Cele șase milioane, propaganda, tura-vura“ / Poți să te dai peste cap, să te freci cu anafura, / Să te juri pe Tabla Legii, să cumperi chiar un sultan, / Să arunci cu milioane. Lumea-ți știe partitura! / Poți să cloncăni zi și noapte, spumege în tine ura / Află astea de la mine, că-s cel mai Motan-Mârtan. / Du-te curcă-n Țara Sfântă, la templul lui Dracu, care, / După chip și-asemănare, v-a făcut bandiți de neam, / V-a pus salbă cu mărgele, să frecați lumea cu ele: V-a tăiat în sula care nu-i cea mai oarecare. / Habar n-ai ce-nseamnă asta. Vai de tine! Vai! Avraam! / Vai ființe deturnate! V-ați pocit, neam după neam!? Vă ocoșiți cu mărgele? Fute-vă Dracu cu ele. Cloncăniți de-acum la stele. V-ați ratat din neam în neam! / Ți-ai ieșit din piele, Curcă! Vai de tine! Vai! Haram! (Parodie premiată la Festivalul Național Cântarea României Sâsâite, Insula Șerpilor, ediția 2021. Șerpilor nu li s-a pus botniță, Festivalul s-a desfășurat în bune condiții, pe sâsâite, limba strămoșească a șerpilor. Drepturile reptilelor nu pot fi încălcate, ca ale oamenilor, care abia acum încep să sâsâie, la televiziunea sopranelor sâsâitoare, Rada Tudor, Mihaela Gâdea, broscuțe oac-oac, deflorate CNN de chiar inSula Epstein.

[5]. Puțin cunoscut în varianta khazaro-țigănească și bulgaro-maghiară veche, acest pito­resc Tatăl nostru se psalmodia la marile evenimente khzaro-țigănești, inclusiv, se crede, la botezul regelui Bulan, fondatorul imperiului khazarilor iudaizați (740), sau la înmor­mântarea imperială a împăratului Julian-Parpanghel-Întâiul, din Sibiu: „Tatăl nostru iacașda, pururea și marea, șocaracucuta niște pui de mierla. Pe cea mare lată zace-un pui de piatră uscată, și pe ea clocește o iepuroaică legată la cap turcește, și la cur Doamne ferește!“

[6]. Adesea sunt întrebat ce însemnă „creștin muncit“. Răspund: pentru Neofit, „creștin muncit­“ înseamnă creștin chinuit ca Iisus pe cruce. În același timp, la jidovi, vițelul sau berbecul sunt chinuiți înainte de sacrificare. Chinezii, mai comozi, fierb câinele de viu, înainte de a-l mânca. Nu este de mirare că pedocizii chinuiesc, torturează copiii înainte de a-i ucide. Prin tortură, prin chinuri, glandele suprarenale sunt silite să producă maximul de adrenalină de care sunt capabile. Sângele obținut astfel este adrenalinizat sau suprarenalizat, ceea ce permite fabricarea celui mai bun adrenochrom posibil.

[7]. Parafilie: Orice comportament constând în căutarea preferențială și repetitivă a plăcerii sexuale în obiecte, ritualuri, situații atipice. Bestilitatea, exhibiționismul, fetișismul, sadismul, voyeurismul sau viciul de a-i privi pe alții sunt forme de parafilie.

[8]. Du Chazaud ar putea interveni în acest punct. Cu experiența lui medicală și psihologică, ne-ar putea spune lucruri care n-au trecut prin capul ofițerilor CIA Joachim HAGOPIAN și Robert-David STELLE, ultimul asasinat acum doi ani, cam în genul Dariei DUGHIN, pe cât s-a aflat.

[1] Nu doar prin citirea Bibliei – care, oricum, nu prea e citită – ci, mai ales, prin adoptarea cultului talmudic, al adorării Vițelului de aur. Din cauza acestei adorații, Dumnezeu i-a repudiat pe iudei, pe care i-a decăzut din poziția de „popor ales“ – dogmă introdusă fraudulos de leviți – și i-a blestemat să trăiască împrăștiați printre celelalte popoare, care să-i persecute pentru trădarea lor, până va veni Parusia. Karl Marx, în 1843, a dat o explicație pe deplin sociologică: creștinii se vor iudaiza fiindcă vor adopta practica tipic iudaică, de a alerga ahtiați după averi. „Banul este dumnezeul gelos al lui Izrael, în fața căruia nu poate exista nici un alt dumnezeu. (…) Adevăratul dumnezeu al iudeului este polița. (…) Naționalitatea himerică a iudeului este naționalitatea negustorului, a omului venal în general“, scria Marx, iar creștinii se vor orienta, cu timpul, să acumuleze bani. Cf. K. Marx-F. Engels, OPERE, Ed. politică, 1960, vol. 1, pag. 410-412. Iată că, după 180 de ani, predicția lui Marx se adeverește: creștinii au abandonat omul spiritual și țintesc spre cel venal, atitudine descrisă și de Erich From, în A FI ȘI A AVEA! (n.red.)

[2] Aici autorului i-a scăpat, din fuga condeiului, o eroare: „Vechiul Testament creștin“. Vechiul Testament nu este creștin, ci, dimpotrivă, este virulent anticreștin! De altfel, autorul se și contrazice câteva rânduri mai jos, când scrie: „Bineînțeles, jidanii nu recunosc sfințenia sau caracterul sacru al Noului Testament, aceasta fiind o altă problemă…“! Dar tocmai aceasta este problema esențială: Creștinismul a apărut după Răstignirea lui Iisus Hristos, prin doctrina expusă în Evanghelii și în celelalte cărți ale Noului Testament! Iisus Hristos a venit pentru Îndreptarea Legii – a lui Moise, care reprezenta Legea întîi. Aceasta a fost falsificată de către leviți, numiți „învățătorii Legii“, în Vechiul Testament (Legea a doua!), leviți care erau niște perverși. De aceea a și fost ucis de către iudei Iisus Hristos: pentru că le demasca păcatele iudeilor și îi îndemna la pocăință. Rabinii au falsificat Vechiul Testament în Talmud (Legea a treia!). Talmud-ul a fost falsificat în Sionism (Legea a patra!), prin care dogma „poporului ales“ a devenit chintesența rasismului terorist. De aceea Marx propusese „emanciparea societății de iudaism“ (cf. supra, nota 1).

Între coperțile sale negre, Biblia conține o veritabilă bombă cu efect întârziat: Vechiul și Noul Testament, care sunt diametral opuse! Când jurăm pe BIBLIE, „Cartea“ Sfântă, jurăm și pe Torah jidovească, deși jidovii îl blestemă pe Iisus Hristos de două milenii și, implicit, pe noi, creștinii! Trebuie să încetăm să mai jurăm pe Biblie și să o înlocuim cu Noul Testament (n. red.).

[3] Cf. Alexandra-Iulia Zărnescu, „Cuvântul xenofobie trebuie scos din uz“, pe https://samanatorul.blogspot.com/2012/06/; https://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz; https://www.incorectpolitic.com/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz/; etc. (n. red.)