Un Jurnalist a fost Dat în Judecată Pentru Următorul Articol

Incorect Politic
Februarie 16, 2019

Victor Roncea a scris articolul, pe blogul său:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate.

Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ).

Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas.

Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci.

Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie.

Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar.

 Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu.

Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Adăugire, preluată de pe Justițiarul:

22 de negri mititei – „Ciuma Roșie” și abonații la funcții publice din GDS

Într-un articol din Dilema lui Pleșu, Andrei Cornea, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, încearcă să răspundă acuzelor din Evenimentul Zilei privind cârdășia îndelungată între GDS și FSN / FDSN, respectiv PSD / CIUMA ROȘIE, tratând în derâdere subiectul.

„Ciuma roșie” Silviu Brucan, Saul Bruckner pe numele său real și ‘telectualul Gabriel Liiceanu.

Silviu Brucan și George Soros la sediul GDS în ianuarie 1990. Foto Emanuel Pârvu.

Nu-i iese. Îl rugăm să mai încerce. Dl. Cornea, adresându-se unui public deja lobotomizat, ignoră adevărul din actele GDS, și anume statutul de „părinte fondator” al agentului KGB Silviu Brucan, fost propagandist bolșevic, unul dintre cei care urla în paginile Scînteii pentru condamnarea la moartea a marilor minți și inimi românești, în anii ocupației sovietice a României. Dl. Cornea, grăbit, n-are timp să răspundă la întrebarea din EvZ: „Cum e oare să dai lecții de morală de pe podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu Coposu?„.

Silviu Brucan și intelctualii GDS în ianuarie1990.  Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu mai în spate, ulterior au dat din coate ca să iasă în față. 

La fel, n-are timp să explice cum tocmai penalul Adrian Năstase (parcă de la PSD, nu?, sau de la CDR?) i-a cadorisit cu statutul de asociație de utilitate publică, care acum primește bani direct de la noi pentru a înjura România. Dl. Cornea n-are timp nici pentru a ne explica cum „ciumații roșii” Călin Popescu Tăriceanu și Victor Viorel Ponta, în calitate de prim-ministru PSD, au prelungit la infinit folosința gratuită a sediului de lux din Calea Victoriei 120 de către GDS. Dar poate dl Cornea să ne explice cum capul Ciumei Roșii, însuși bandidosul de Teleorman Liviu Dragnea l-a instalat anul trecut pe membrul GDS Mihai Adrian Cioflângă în Colegiul CNSAS?

Din două, una: ori Liviu Dragnea nu e bandidos red ciumy ori dl Cioflânga Mihai Adrian cocoțat de PSD în CNSAS nu e același cu Adrian Cioflângă, distinsul și neciumatul membru al Grupului pentru Dialog Social. Până lămurește dl. Cornea dilema să ne lămurim noi cu cine vorbim și cine este cel care ne face pe noi propagandiști, în articolul inspirat intitulat (măcar atât) „Noi, neo-kominterniștii”.

Dl. Cornea este cel care, în timpul Referendumului pentru definirea Căsătoriei, atât în Dilema lui Pleșu cât și în revista 22 a GDS făcea… propagandă anti-democratică și, totodată, anti-creștină, contestând dreptul majorității de a se pronunța prin vot într-o chestiune de importanță națională. „Singura șansă, chiar și modestă, de a face să eșueze acest referendum – democratic, legal, dar total antiliberal, adică opresiv – este de a-l boicota”, afirma propagandistul din tată-n fiu.

Dl. Cornea contestă și afirmația că GDS este un grup al moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici. Tocmai el!

Ca să ne lămurim, conform unor biografii disponibile pe internet, dl. Cornea este fiul dnei CORNEA, Irina – soția lui Paul Cornea – inginer, din 1949 cadru didactic la I.P.B. și șefă a organizației de bază a Partidului Comunist din cadrul Institutului, în anii ’50 transferată la Institutul de Chimie-Fizică (ulterior Institutul de Cercetări Chimice) al Academiei, unde activează până în anii ’70 (v. A.S.R.I., fd. „D”, dosar nr. 10951, vol. 10, ff. 136-143) și a ilegalistului bolșevic CORNEA, Paul (n. 3.XI.1924, București) – în biografia oficială critic și istoric literar; în realitatea obscurată membru U.T.C. din 1942 și al P.C.d.R. din decembrie 1944; după 1945 redactor ocazional la Scânteia, secretar al C.C. al Uniunii Tineretului Muncitoresc (1948-1954); redactor responsabil al ziarului Tânărul Muncitor și șeful secției Propagandă și Agitație a U.T.M. (în 1951), iar în paralel conferențiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic București (coleg de catedră cu Alexandra Sidorovoci – soția lui Brucan, cea care a condamnat la moarte marii ziariști români – și Pavel Câmpeanu, alt ilegalist membru fondator al GDS etc.) și membru al uneia din conferințele raionale de partid din București; director general al Direcției Generale a Artelor în Ministerul Culturii (1953-1957), șeful Direcției Generale a Studioului de Filme București (1957-1965), ulterior profesor la Facultatea de Filologie a Universității (pe atunci) „C.I. Parhon” din București, profesor la „Academia Ștefan Gheorghiu” în anii ’70 (cf. Simionescu 2005), iar apoi membru în conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste; după 1990 în funcții importante la Consiliul Culturii, secretar de stat la Ministerul Educației Naționale (sub Mihai Șora!, 1990-1992) și decan al Facultății de Litere din București (1990-1996). „După noi, tot noi”.

Cum ar zice prezentatorul lui Iliescu, dl. Cornea este fiul unui revoluționar, el însuși un revoluționar. Nu e propagandist deloc. Și nici nu primește bani murdari – că de la 22 și GDS primește din cei livrați legal de Guvernul PSD și de la Dilema lui Pleșu primește din cei spălați bine de devalizatorul Cristian Burci, afaceristul din vizorul DIICOT și DNA care în anii ’90 vindea copii din orfelinate pentru ca apoi să primească, brusc, toată publicitatea de la TVR din mâna lui… Iliescu – Ciumă Roșie.

Suntem mici și singuri, vrea să ne spună Andrei Cornea în articolul său de tester din Dilema lui Pleșu și Burci.

„Două-trei reviste cu un tiraj restrîns, acces episodic la televiziuni, prezență mai curînd discretă pe Internet nu creează impact mediatic puternic. Adevărul este că sîntem mai curînd marginali”, scrie Cornea. „De fapt, nerozia propagandiștilor este că fac mari eforturi să ne tragă afară tocmai din această semiobscuritate și relevanță modestă pentru marele public, creîndu-ne o imagine publică cu totul supradimensionată”.

E, aici să nu exagerăm! Nu-i supradimensionăm decât în măsura în care orice insectar are și muște mai mari și muște mai mici. Că să vedeți care este exact dimensiunea lor, o să luăm la întâmplare azi doar 22 de negri mititei din GDS ca să constatați singuri cât de episodic au încercat și uneori au reușit să blocheze și controleze politica, cultura și informația în România, din poziții-cheie în care au ajuns adeseori prin trafic de influență (pe dl. Cioflângă îl considerăm „negrișorul” 0 doar pentru că ne-a venit la îndemână exemplul).

„Mai întîi: nu-i onorant să te afli pe aceeași listă cu oameni precum Andrei Pleșu, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, regretatul Mihnea Berindei, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dumitru, Gabriela Adameșteanu și destui alții – toți oameni care înseamnă ceva în viața publică și culturală de azi? În compania lor nu mi-e rușine să merg nici în Iad”, spune Cornea. Înainte de a-i ura drum bun, haideți să vedem cum e…

Negrișorul Nr. 1 este, cu adevărat, de nedemolat de pe soclul său marginal. Numele lui, dacă mai era nevoie să-l rostim, este la fel de cunoscut ca soarele și luna, cum ar zice Sever Voinescu. L-ați recunoscut, desigur, pe filosoful-care-nu-înțelegea-întrebarea-la-Referendum. Dl. Andrei Pleșu, marginal cum îl știm, n-a fost decât ministru FSN-GDS, al Culturii (unde și-a răsplătit tovarășii din avutul public) și al Externelor (unde, conform propriilor memorii, cea mai mare performanță a sa a fost o omletă rece).

Apoi, amploiat al lui Ion Iliescu și Augustin Buzura care i-au stipendiat Dilema. Ulterior, neglijînd total filosofia și-a pierdut timpul căutând și selectând Dosare la CNSAS, din postura de ministru secretar de stat, apoi consilier pe la niscai președinți și în restul timpului, ca orice liber cugetător, a călătorit prin mitropoliile patriei conferențiind despre prostie și infatuare.

Negrișorul Nr. 2, ne-am mai referit la el, dar pentru dl. Cornea, poate e cazul să repetăm, că acolo în fundul curții GDS poate se aude mai greu: primul președinte al Fundației Soros și al Grupului pentru Dialog Social, Alin Teodorescu, dincolo de racolările sale pentru Securitățile comuniste din RSR și RP Ungară, a fost deputat PSD-Ciumă Roșie, consilier personal al lui Adrian Năstase-Ciumă Roșie și apoi ditamai „Șef al Cancelariei” penalului- Ciumă Roșie, perioadă în care GDS s-a procopsit cu statutul de sugativă de fonduri de la stat.

Negrișorul Nr. 3, Vlad Alexandrescu, marginal conduce un partid de extremă stângă, cu ideologie anti-creștină încasând și bani și favoruri de la stat ca senator, deși partidulețul său se lăuda că va refuza „salariile nesimțite” și beneficiile pe bandă primite de la Senatul României.

Negrișoara Nr. 4, Rodica Culcer, fostă propagandistă PCR, a fost „tovarășa cenzor” a TVR, după cum o porecliseră ziariștii, ca director al știrilor pe vremea lui Băsescu, fiind abonată și la avioanele lui Năstase – Ciumă Roșie.

Negrișorul Nr. 5, Alexandru Lăzescu, fost propagandist UTC și PCR, a fost președinte al TVR; desigur, episodic, cum ar zice Cornea. Nu s-a putut pe viață. În perioada lui a întrerupt transmisiile pentru Basarabia.

Negrișorul Nr. 6, Mircea Dumitru, deși a fost informator al Securității, este în continuare rector al Universității București.

Negrișorul Nr. 7, Cristian Preda, de la propagandist UTC la consilier prezidențial și europarlamentar PDL pe banii Șpăgii Microsoft, conform Elenei Udrea, și în prezent listac pe la noul PcdR, aripa Cioloș.

Negrișorul Nr. 8, Horia Roman Patapievici, doar a ocupat ICR-ul, după ce s-a lăfăit pe la CNSAS.

Negrișorul Nr. 9, însuși Gabriel Liiceanu, poreclit de disidentul Dan Petrescu „Liigheanu” și de Ziarul Ziua „Liicheanu”, devenit milionar în euro fără nici o legătură cu preluarea Editurii Politice a PCR pe vremea Ciumei Roșii – Iliescu-KGB.

Negrișorul Nr. 10, cu voia Dvs, pe această listă stimulată de memoria proastă a dlui Cornea, dl, Vladimir Tismăneanu, la rândul lui fiul unui revoluționar și el însuși un revoluționar, dovadă că i-a pretins lui Băsescu să doarmă în patul Licăi Gheorghiu din Primăverii, după ce a stat pe același balansoar cu Iliescu în vila lui Ceaușescu de la Neptun.

Lista continuă și, ca să nu revenim, că poate deveni plictisitor, mai înșirăm aici niște „negrișori” care, așa mici cum sunt, au știut să-și bage cozile prin structurile de partid și de stat devenind abonați la funcții publice nu atât datorită capacitățile lor cât prin traficul de influență exercitat de alți membri ai Grupului.

De exemplu Sever Voinescu – negrișorul 11, să zicem – mărturisește singur în autobiografia sa că Andrei Pleșu este cel care l-a luat la MAE pe o funcție inventată ad-hoc, inexistentă în organigrama Ministerului, aceea de „secretar general”.

Alt exemplu: poate cineva să ne spună performanțele lui Cătălin Avramescu – canibalul și negrișorul 12, pe care noi îl trimiteam să ne ia țigări în Piața Universității și de fiecare dată venea cu altă marcă? A ajuns consilier prezidențial al lui Băsescu (ce l-o fi consiliat, oare, că la țigări nu se pricepea și la băutură și femei n-avea nevoie?) și apoi ambasador în Finlanda.

Alți negrișori, așadar, din lista membrilor GDS disponibilă online:

Negrișorul 13, Adrian Cioroianu, ministru lamentabil, rămas celebru prin yes-mania din fața Condoleezzei Rice și a faptului că a intrat în SUA – ca ministru de Externe al Românie! – în ciorapi, de unde și porecla „Ciorăpeanu”. Azi e ambasador UNESCO.

Negrișorul 14, Teodor Baconschi, consilier prezidențial, ambasador și jalnic ministru de Externe, dat afară din funcție de Băsescu și Boc. Adulator al Elenei Udrea, pentru ca apoi să o facă, elegant ca orice intelectual GDS, „o târfă”.

Negrișorul 15, Armand Goșu, tras consilier al celui de sus.

Negresa 16, Smaranda Enache, propagandistă PCR și informatoare, agitatoare maghiară în Transilvania, ambasadoare în (aceeași) Finlandă.

Negrișorul 17, Răzvan Popescu, ex-purtător de Cuvânt al Guvernul, ex-purtător de Cuvânt al Președintelui Constantinescu, președinte și membru CNA.

Negrișorul 18, Ioan Stanomir, proțăpit de Tismăneanu la IICCMER.

Negrișorul 19, Mădălin Hodor, angajat la CNSAS, membru GDS și membru al IRR-ului lui Ion Iliescu-Ciumă Roșie.

Negrișorul 20, Sorin Ioniță, numit pe vremea lui Băsescu membru în Consiliul Director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.

Negroaiaca 21, Monica Macovei, sinistră ministră.

Marele Negru, 22, Mihai Șora, fost agent bolșevic în Franța, ulterior angajat sub Ana Pauker și apoi ministru al Învățământului sub Ion Iliescu-Ciumă Roșie…

Lista poate continua…

Victor RONCEA