Cum să faci un partid mare (2)

Călin Kasper
Incorect Politic
Noiembrie 9, 2026

Cum să faci un partid mare (2)

 

3a. Egalitatea dintre iepuraşi

La altă şedinţă pe Zoom am fost ceva mai aspru cu cei trei muşchetari:

— Mi s-a părut că atunci când am afirmat că preşedintele partidului nu are mai multe drepturi decât ultimul membru, nu v-aţi arătat prea încântaţi, aşa că nu trec mai departe, până ce nu clarificăm complet acest prag de poticnire. Vă voi pune două întrebări, la care voi va trebui să răspundeţi, folosind verbul ” a cere”.

— Ce faci când ţi-e sete, Gogule?

— Cer un pahar cu apă!

— Ce faci când ţi-e foame, nea Caisă?

— Cer o bucată de pâine!

— Văd după mutrele voastre lunguieţe, că vi se pare că suntem la grădiniţă. O să vedeţi însă că este cu mult mai mult decât atât.

Deci în lumea materială, ceri ceea ce nu ai. În lumea spirituală însă, există o regulă morală, care îţi impune să ceri doar ceea ce ai.

Să nu ceri dragoste, dacă nu eşti capabil să oferi dragoste; să nu ceri loialitate, dacă tu nu eşti un om loial; să nu ceri ca alţii să aibă încredere în tine, dacă tu eşti un om suspicios şi neîncrezător.

Acest principiu moral, pe care eu îl numesc principiul reciprocităţii, te fereşte (nu numai ca şi conducător de partid ci şi ca om simplu) de trufie şi te învaţă ce este smerenia.

Principiul reciprocităţii trebuie să vă guverneze viaţa şi în orice acţiune întreprindeţi, în interiorul partidului sau în afara lui, este necesar să vă întrebaţi dacă nu cumva primiţi mai mult decât oferiţi.

Dacă veţi reuşi să respectaţi acest principiu în orice moment al vieţii voastre, nu veţi mai avea niciun motiv ca să consideraţi că urechile voastre sunt mai lungi decât ale iepuraşilor obişnuiţi.

Cu alte cuvinte, principiul etic şi moral care este întrupat de principiul reciprocităţii nu poate fi respectat, decât în momentul în care tu ca şi conducător, eşti egalul celui mai modest membru al partidului. Aşa-i că este greu de acceptat şi de implementat în viaţa de partid acest principiu?

În acest fel veţi fi la nivelul membrilor simpli, cu care veţi stabili o relaţie de prietenie şi de încredere. Asta îi va motiva pe membri şi-i va face activi şi plini de iniţiativă creatoare, pentru că văd că nu sunt socotiţi doar masă de manevră, ci chiar sunt importanţi şi trataţi cu respect de conducere.

4a. Faceţi toţi ce facem noi

— Se prea poate ca între timp să apară alte filiale şi în alte judeţe, unde veţi proceda la fel ca până acum. Dar sper că n-aţi uitat că în judeţul Argeş, n-aţi creat mecanismul care i-ar putea feri pe conducătorii filialelor judeţene de tentaţia de a comite abuzuri.

Primul pas va fi crearea Comisiei Etice la nivel naţional (CEN). Gogule, după câte văd, tu vei fi preşedintele partidului, care va trebui să numească un preşedinte al acestei foarte importante comisii.

E o comisie decisivă, care va crea sau va distruge încredere membrilor în partid, în funcţie de cum va înţelege ea să acţioneze.

Deci pe cine vei pune tu preşedintele acestei comisii? Evident, vei proceda tot aşa cum a procedat preşedintele filialei de la Argeş: vei pune acolo preşedinte al CEN pe cel mai bun prieten al tău!

Pe Onoratu, care ca fost judecător (Numele îi vine de la „Onorată Instanţă“) este foarte potrivit, dar şi pe nea Caisă ca membru, care fiind contabil de meserie, va fi răspunzător de partea de statistică.

La CEN nu veţi avea nevoie să numiţi mai mult de patru membri. Comisia va ţine săptămânal o şedinţă pe Zoom, cu toţi cei 45 de membri ai CEN.

— De unde au apărut atât de mulţi? Întreabă Onoratu uimit.

— O să vă lămuresc imediat, după ce beau o gură de apă.

5a. Vulnerabilitatea de la filialele judeţene

— Voi percepeţi pe bună dreptate prietenia dintre preşedinţii de filială judeţean şi preşedintele CEJ ca pe o vulnerabilitate, fiindcă preşedintele CEJ ar putea muşamaliza eventualele reclamaţii sau critici la adresa conducerii filialei. Temerea aceasta este îndreptăţită, dar corectitudinea se poate instaura printr-un mecanism de protecţie extrem de eficient.

Preşedintele CEJ va ascunde criticile la adresa conducerii judeţene, doar atât timp cât se va simţi în siguranţă. Când este însă pielea lui în joc, se va gândi de două ori dacă merită să salveze pielea preşedintelui de filială cu preţul funcţiei lui.

Ca să-l scoatem pe preşedintele CEJ de sub influenţa preşedintelui de filială care l-a numit şi cu care este prieten, îl vom coopta în CEN. Deci nu-l mai lăsăm pe preşedintele CEJ la mâna preşedintelui de filială, ci-l urcăm ca membru în CEN, adică primeşte reprezentare la nivel naţional.

La toate partidele existente, CEJ este ruptă de CEN, deci fiecare face ce vrea la judeţ iar la nivel central, nu ştie nimeni ce se petrece în judeţe. Ba mai mult, nici nu este interes să se ştie, conducerea de la centru fiind mulţumită dacă baza partidului este ascultătoare şi nu se aud murmure de dezaprobare.

Prin această organizare defectuoasă se creează centre de putere, care vor muşamaliza din faşă orice critică, iar membri vor înţelege că deja, egalitatea promisă de statut, nu se mai regăseşte în practică.

România are 41 de judeţe, deci patru membri ai CEN şi cu 41 de preşedinţi CEJ, fac împreună 45 de membri.

Dacă am fi răutăcioşi, am putea spune chiar că preşedintele CEJ devine nu numai independent de conducerea filialei, ci ajunge cu adevărat un supervizor al activităţii ei. Iar el nu va putea fi schimbat ca membru al CEN decât de conducerea centrală, ceea ce-i asigură imunitate faţă de conducerea judeţeană.