Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Martie 19, 2025
Scena9 este noul Vice, vechea Scânteia, actuala publicație principală neo-bolșevică după Gay4Media
Turnători și Trădători din învățământ: petiție să rescrie istoria și să schimbe numele unor străzi din Timișoara
Via Rost:
Cică mai mulți cercetători și cadre didactice fac o petiție pe care o intitulează pompos “Pentru o cultură a memoriei democratice în spațiul public din Timișoara” prin care cer Primăriei Timișoara să schimbe numele a șase străzi din orașul bănățean care poartă numele unor personaje cu legături legionare.
Ce zic tovarășii cenzori? E adevărat că “Octavian Goga, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nicolae Paulescu, Spiru Blănaru și Nicolae Ilieșiu sunt omagiați în spațiul public pentru reușite în domeniul culturii și științei, dar în spatele acestor reușite bântuie activitatea lor politică din perioada interbelică, când au semnat acte legislative de discriminare și au încurajat răspândirea urii în societate”.
Și petiția aia fantomă abia a fost semnată de 235 de amețiți în decurs de aproape un an și jumătate. Deci e clar că petiția aia trebuie ignorată. Dar cei de la publicația progresisță Scena 9 se revoltă. Cică “Primăria Timișoara continuă să amâne luarea unei decizii legate de numele străzilor care comemorează figuri asociate extremismului”.
Păi Primăria Timișoara nici nu trebuie să ia în discuție aberația susținută de 235 de amețiți, având în vedere că populația Timișoarei este de peste 250.000.
Cam așa se modifică istoria și se șterge din memoria colectivă numele unor personalități majore din trecutul nostru. Și pentru toate acestea trebuie să-i mulțumim lui Crin Antonescu, inițiatorul legii 217/2015 prin care în România a fost legalizată cenzura și delictul de gândire. E același Crin Antonescu care acum se visează președinte cu sprijinul coaliției așa zis “pro europene”.
Mai mulți cercetători și cadre didactice au depus o petiție la Primăria Timișoarei, în care cer redenumirea a șase străzi din oraș ce poartă numele unor personaje cu legături legionare. Octavian Goga, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nicolae Paulescu, Spiru Blănaru și Nicolae Ilieșiu sunt omagiați în spațiul public pentru reușite în domeniul culturii și științei, dar în spatele acestor reușite bântuie activitatea lor politică din perioada interbelică, când au semnat acte legislative de discriminare și au încurajat răspândirea urii în societate. La aproape un an și jumătate de la depunerea petiției, care a strâns peste 200 de semnături, Primăria Timișoara continuă să amâne luarea unei decizii legate de numele străzilor care comemorează figuri asociate extremismului.
Am stat de vorbă cu unii dintre semnatarii petiției, ca să aflu de ce consideră important un astfel de demers, în condițiile în care numeroase instituții, monumente și străzi din țară poartă numele unor personalități cu trecut problematic. Am vorbit despre cum alegem pe cine comemorăm în spațiul public și cum putem vorbi responsabil despre cei cărora le admirăm opera și munca, dar care au contribuit, totodată, la ascensiunea unui regim politic extremist.
Iată petiția făcută de un anume Arnold Schlachter, care a adunat într-un an puțin peste 200 de semnături.
Cum a ajuns o minoritate vocală și plină de ură să dicteze ce nume poartă străzile din România?
Ei spun despre mari personalități ca Petre Țuțea că “în spatele acestor reușite bântuie activitatea lor politică din perioada interbelică, când au semnat acte legislative de discriminare și au încurajat răspândirea urii în societate”. Ce ură a răspândit Petre Țuțea, care a iubit până la sacrificiu neamul românesc? În realitate, acest Arnold Schlachter, trădătorii și turnătorii în învățământ și mercenarii de la Scena9 sunt cei care răspândesc ura în societate, nu în secolul trecut, ci acum în zilele noastre.
De multe ori, memoria este un dușman al istoriei”
Să zicem că într-o zi iei la pas Timișoara și ajungi în centrul vechi, unde traversezi pe strada Petre Țuțea cu clădirile ei arămii, după care mergi la agenția de voiaj a CFR de pe strada Doctor Nicolae Paulescu să-ți cumperi un bilet de tren. Pornești apoi spre ieșirea de vest a orașului și treci pe lângă blocurile liniștite de pe strada Martir Spiru Blănaru. Toate aceste nume sunt bine integrate în viața orașului, deja banalizate, iar pentru cetățeni sunt mai degrabă repere pentru destinații practice.
Îmi dau seama că și casa mea din București e legată de centrul capitalei prin bulevardul Octavian Goga și nu m-am gândit niciodată cine a fost el, de fapt. În timp ce mă plimb prin România pe Google Maps, dau de un alt bulevard care-i poartă numele, la Satu Mare, dar și de multe alte străzi din diferite orașe și comune: Sinaia, Brașov, Berceni, Focșănei, Blejoi, Bucov, Valea Călugărească, Moara Vlăsiei și lista continuă să curgă.
Octavian Goga a fost unul dintre intelectualii care dau astăzi nume de străzi și instituții și care au crescut odată cu regimurile totalitare ale începutului de secol XX. Au fost contemporani cu Hitler și Mussolini, Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. Deceniile dintre cele două războaie mondiale au creat o atmosferă tensionată în viața publică românească, iar mulți scriitori, artiști și cercetători ajunși în panteonul cultural au susținut public la acea vreme Mișcarea Legionară, filiala locală a fascismului ce cuprindea Europa la acea vreme. Ideologia ei era fundamentată pe antisemitism, naționalism, violență militarizată și misticism.
Cheia întregului articol în două paragrafe
Hai să mergem mai departe și să spunem că avem o stradă și piața centrală denumite după ADOLF HITLER. Așa, și?
Credeți că cine vede numele de pe plăcuță devine automat posedat de un duh al urii și pierde controlul asupra propriului trup? Nu-i de parcă se trezește pășind în pas de gâscă spre sinagoga locală în vederea incendierii ei. Nu-i de parcă văzând “Strada Ion Antonescu” o să înceapă spontan să bată țigani pe stradă. Nu s-a întâmplat niciodată o asemenea aberație. Este copilăros și aiurea să crezi că un duh al urii poate să posede oamenii după ce văd un nume pe o plăcuță. Atunci care e problema cu numele străzilor?
Vă descifrez eu: problema NU este că prinzi ură pe minorități de la citirea unui nume, problema reală este că poate cauți pe internet și ajungi să afli istoria reală, nu ce se predă în școli. Problema reală (din punctul lor de vedere) este că poate ajungi să admiri personalități naționaliste din istoria României și atunci nu o să te simți vinovat, ci…mândru. Asta e problema, că-ți vei iubi neamul, vei fi mândru de istoria lui și vei avea o orientare pro-românească în general. Asta vor ei să oprească prin redenumirea străzilor.
Personalități interzise de neo-bolșevicii de azi
Deși numele străzilor are rol mai degrabă orientativ și te ajută să înțelegi geografia unei localități, decizia de a folosi un nume sau altul are, în fond, un scop comemorativ. „Cineva care nu știe cine a fost personajul respectiv presupune că este unul pozitiv, important pentru cultura națională, cineva care merită respect, pentru că altfel o stradă nu ajunge să fie numită după el”, spune Raul Cârstocea, lector universitar la Universitatea Maynooth din Irlanda, unde predă istoria secolului XX. Este unul dintre cei care au semnat petiția către Primăria Timișoara, pentru redenumirea a șase străzi din oraș. Memoria colectivă, spune istoricul, e alcătuită din poveștile personale care se transmit în familie din generație în generație, dar și din narațiunile și personajele pe care statul le validează în spațiul public, prin monumente, nume de străzi, statui, steaguri, chiar și figurile de pe bancnote.
Ce caută un rector din Irlanda să dicteze cum ne denumim străzile din Timișoara? Stai naibii acolo și lasă-ne în pace.
În prezent, perioada interbelică e conservată în memoria oficială a României drept o epocă de aur a culturii noastre. Personaje care s-au remarcat atunci sunt azi elogiate sau studiate strict pentru opera lor, iar rolul politic pe care l-au jucat este decupat din conștiința publică. „Interbelicul a fost o perioadă de criză majoră”, explică Cosmin Cercel, profesor în filosofia dreptului de la Universitatea din Gent, și el semnatar al petiției. „Pe lângă problemele economice și inegalitățile sociale, angajamentele politice au fost parte din activitatea publicistică, eseistică, ș.a.m.d a autorilor lor”.
Irina Năstasă, care predă științe politice la Universitatea din București și a semnat la rândul ei petiția, e de părere că idealizarea interbelicului e rezultatul unei dorințe colective frustrate, aceea ca România să devină o putere culturală importantă pe plan mondial. „Cred că românii își doresc așa de mult acest excepționalism, încât preferă să ignore sau chiar să considere că toată atitudinea fascistă a acestor oameni a fost, de fapt, un fel de atitudine anticomunistă”, spune Năstasă. Alte figuri interbelice glorificate în conștiința colectivă sunt scriitorii Emil Cioran, Mircea Eliade sau Constantin Noica, toți filo-legionari.
Pe bună dreptate, toți au fost niște vârfuri. Ar trebui să le poarte numele mult mai multe străzi și școli, dar iată cum fantoma bolșevismului bântuie societatea românească prin intervențiile acestor pigmei care urăsc tot ce-i românesc.
Atunci când idealizăm însă momente ale trecutului, ne îndepărtăm de realitatea factuală. „De multe ori, memoria este un dușman al istoriei”, spune cercetătorul Raul Cârstocea. „Memoria trebuie să fie o narațiune inteligibilă, preferabil frumoasă. Nu e bine să fie prea deranjantă și nu e bine să ieșim noi prea rău din ea”, explică el.
Petiția adresată Primăriei Timișoara a apărut ca demers civic în urma unui eveniment artistic. Inițiatorii, Valentin Cernat, Ovidiu Pop și Arnold Schlachter, au organizat o expoziție în cadrul programului Timișoara – Capitală europeană a culturii, în care au pus în discuție moștenirea fascistă în spațiul public, de la statui și monumente donate de către extremiști, la clădiri importante construite sau reconsolidate în spiritul arhitecturii fasciste. Cei trei și-au oprit privirile asupra unor puncte turistice precum Opera Națională din Timișoara, ridicată în baza planului realizat de arhitectul Duiliu Marcu, un mare admirator al arhitecturii fasciste din timpul lui Mussolini, statuia cu Lupa capitolină dăruită orașului de către Mussolini însuși, în 1926, și dezvelită în prezența reprezentanților fasciști din Italia, sau placa memorială dăruită de actualul președinte populist al Statelor Unite, Donald Trump, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. „Am vorbit despre ce înseamnă un trecut fascist într-o capitală culturală europeană. Cum ne uităm la toate elementele astea turistice și ce vrem de la tipul ăsta de turism de hiperconsum”, explică Valentin Cernat, unul dintre autorii expoziției, în urma căreia a fost creată și petiția pentru redenumirea celor câteva străzi din oraș.
Șase biografii cu trecut extremist
Ca să înțelegem mai bine miza petiției, am făcut o scurtă recapitulare a rolului pe care l-a jucat fiecare dintre cele șase personaje istorice în trecutul nostru comun, dincolo de informații din manuale și elogii.
Octavian Goga e considerat unul dintre cei mai importanți poeți români. În jur de 90 de orașe îi conservau memoria în spațiul public, în 2021. Dar dincolo de contribuția lui de scriitor, Goga a fost un politician cu putere de decizie în perioada interbelică și în cel De-al Doilea Război Mondial. A condus o vreme Partidul Național Agrar, cunoscut pentru agenda antisemită și fascistă, apoi și-a unit forțele cu un alt intelectual român extremist, A.C. Cuza, liderul unui partid cu viziuni similare, Liga Apărării Național Creștine. Între 1937-1938, timp de 44 de zile, poetul a fost premierul României. Una dintre cele mai antidemocratice decizii pe care le-a luat a fost să retragă cetățenia a peste 200.000 de evrei români. Totodată, a militat pentru deportarea a jumătate de milion dintre ei în Madagascar, inspirat de planul inițial al guvernului german nazist înainte de înființarea lagărelor de exterminare. A murit în 1938, înmormântat cu svastica pe piept, așa cum și-a dorit. Goga nu este inclus în programa pentru bacalaureat, dar apare pe lista de lectură și opera lui poate fi studiată ca text auxiliar.
Odă pentru Octavian Goga
Bazat. Recomand să mergeți la Ciucea la domeniul Goga si să-l vizitați și să intrați în vorbă cu doamnele care se ocupă de muzeu. “Este adevărat că a fost înmormântat cu zvastica la piept?” întrebați cu un zâmbet inocent. “Bine că poți să cumperi secera și ciocanul de la tarabe, dar zvastica e interzisă” puteți comenta să arătați dubla măsură cu care se tratează ideologiile politice. Fiți decenți și fiți în general o companie plăcută, zâmbiți des, vorbiți relaxat, așa se normalizează discuțiile despre anumite subiecte.
Din partidul extremist Liga Apărării Național Creștine a făcut parte și profesorul de fiziologie Nicolae Paulescu, care dă numele unei străzi nu departe de Piața Victoriei din Timișoara. El a crescut în memoria colectivă în jurul unui regret istoric: ca inventator al insulinei care nu a primit premiul Nobel. […]
Mare savant, descoperitorul insulinei, dar care n-a primit premiul Nobel cum ar fi trebuit deoarece a scris cărți despre jidani și, deci, e un antisemit care n-are voie să fie recunoscut pentru meritele sale științifice. Așa funcționează ordinea mondială actuală, condusă de apostolii Talmudului.
O informație mai puțin circulată despre Paulescu este că, în perioada interbelică, a fost unul dintre autorii cu cel mai violent și discriminatoriu limbaj la adresa evreilor, iar cărțile sale erau adesea inscripționate cu svastici. În Degenerarea rasei jidănești susține, printre altele, că evreii sunt inferiori „arienilor” pentru că greutatea creierului lor e mai mică. În felul ăsta, Paulescu a încercat să ridice antisemitismul la rangul de știință. Într-o altă carte, fiziologul român pune problema exterminării evreilor asemenea ploșnițelor. În 2022, primarul Emil Boc a împiedicat redenumirea unei străzi clujene cu numele lui.
Zvastica și Incultura Jurnaliștilor
Zvastica nu a fost inventată de Adolf Hitler, ea reprezintă mult mai multe lucruri decât sunt în stare acești mercenari să înțeleagă. De ce nu fac petiții ca India să-și schimbe principalul simbol religios?
Oare știu aceste lături umane faptul că ZVASTICA a fost folosită de guvernul bolșevic provizoriu de la 1917, cu peste un deceniu înainte s-o foloseacsă Hitler?
Probabil că nu știu, cultura lor se rezumă la citirea raportului anual al institutului terorist Elie Wiesel.
Bancnotă emisă de guvernul provizoriu de la 1917. Zvastica ocupă un loc central.
Petre Țuțea a fost unul dintre ideologii Mișcării Legionare. Din perioada interbelică și până astăzi, a rămas în memoria colectivă drept eseist și filosof, ale cărui maxime sunt distribuite periodic pe Facebook sau sunt citate de către figuri publice precum premierul Marcel Ciolacu. Odată ce guvernul legionar a preluat puterea, Țuțea a devenit un politician activ în rolul de secretar general, apoi director al Ministerului Economiei Naționale, și șef de secție la Ministerul Războiului. Înainte de cariera politică, Țuțea a fost numit șef de cuib în organizarea legionară și a participat la Rebeliune, unul dintre cele mai sângeroase momente din istoria grupării de extremă dreapta autohtone. În volumul 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, autorul cugeta astfel: „Antisemitismul nu e o reacţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci e provocat de evrei, prin exces. E provocat de ei, ca spaimă, crezând că-l previn”. În țară sunt mai multe străzi care-i poartă numele, inclusiv la Iași și la București, aproape de Piața Progresul.
În primul rând, “rebeliunea” nu era “unul dintre cele mai sângeroase momente”, în majoritatea orașelor această “rebeliune” n-a fost deloc violentă. Despre ea puteți citi mai multe pe Ion Coja.
În al doilea rând, știți cine a mai definit antisemitismul astfel, gunoaielor? Jidanul Albert Einstein, care definea antisemitismul ca o reacție socială firească la antagonismul grupurilor organizate iudaice.
Dacă fițuici urât mirositoare ca Scena 9 n-ar primi bani din străinătate, acestea ar da faliment și mercenarii jurnaliști ar fi nevoiți să cerșească în față la Profi.
Fost avocat și membru al mișcării de rezistență armată anticomunistă, creată spontan de oameni de toate culorile politice, ca reacție de nesupunere civilă față de regimul stalinist impus la București, Spiru Blănaru a condus, în perioada interbelică, filiale ale comunităților legionare din țară, dedicate tinerilor care aveau să devină soldați legionari. A fost, pe rând, șef de cuib la Facultatea de Drept din Iași și conducător al Frăției de Cruce din Oradea.
Un alt scriitor interbelic cu condei plin de ură la adresa evreilor și minorităților a fost Nicolae Ilieșiu, cel de-al cincilea nume din petiția trimisă către Primăria Timișoarei. Articolele lui, în care vorbea despre „războiul sfânt” împotriva „rasei jidovești inferioare”, erau preluate de presa de propagandă a regimului nazist din Germania.
Ultimul nume din petiție e al poetului Radu Gyr, care a compus numeroase imnuri ale Mișcării Legionare, fredonate și astăzi la întâlnirile și comemorările extremiștilor contemporani: „Suim biserici, stăm viteji în închisori / În prigoana orișicât de-amară / Cântăm și ne gândim la Nicadori / Purtăm în crivăț și în soare / Lumini pentru biruitori / Pentru cei viteji zidim altare / Și-avem doar gloanțe pentru trădători!”.
Știți ce a mai făcut Radu Gyr? În timpul guvernării legionare a înființat primul teatru evreiesc din București. Asta e recunoștința pentru gestul său, să fie denigrat post-mortem de niște ipochimeni mancurtizați.
Acești demenți deconectați de realitate au început să atace inclusiv Memorialul Durerii, difuzat la TVR din anii ’90.
…
Cum am ajuns să comemorăm figuri extremiste
Pe lângă narațiunea ce idealizează perioada interbelică românească, memoria noastră colectivă mai este modelată de poziția fermă împotriva comunismului, moștenită de la Revoluția din ‘89. Pe fondul răzvrătirii împotriva dictaturii, în anii ‘90, mulți dintre cei care trecuseră prin închisorile comuniste au primit o portavoce la televizor, în universități sau Parlament.
De pildă, „Memorialul Durerii”, o producție a Televiziunii Române din 1991, realizată de Lucia Hossu Longin și difuzată intens după Revoluție, îi prezintă drept victime ale comunismului deopotrivă pe țărăniști, liberali și legionari, fără să țină cont că aceștia din urmă au contribuit la răspândirea urii față de evrei și alte minorități, la decăderea lor din drepturi, apoi la uciderea lor.
Lucia Hossu Longin a scris mai multe cărți despre închisorile comuniste. În cele mai recente dintre ele, lansate la finalul anului trecut, vorbește cu admirație, printre altele, despre fostul polițist legionar Gogu Puiu, despre fostul șef de cuib legionar Gavrilă Ogoranu și chiar despre grupul condus de Spiru Blănaru, unul dintre fasciștii menționați în petiția de la Timișoara. A fost, de asemenea, invitată de-a lungul timpului să vorbească la evenimente tematice alături de Florin Dobrescu, vicepreședintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și organizatorul comemorărilor legionarilor care au participat la rezistența anticomunistă de după cel de-al Doilea Război Mondial. În 2016, Longin și Dobrescu au mers la fosta închisoare comunistă din Jilava, transformată în muzeu, în curtea căreia se află troița dedicată lui Antonescu.
Ocultarea legionarilor
L-ați interzis pe eroul Gogu Puiu inclusiv după moartea lui, prin faptul că asociației care îi poartă numele i s-a interzis prezența în școli. Asociația Gogu Puiu Haiducii Dobrogei n-a instigat la violență, a fost mereu pașnică și programul ei educativ dirijat elevilor a fost menit să dezvolte caracterul, dar astăzi această asociație, alături de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, sunt interzise în școli.
Jilava e doar una dintre fostele temnițe comuniste care au fost reabilitate și deschise publicului ca muzee după Revoluție. Poate cel mai important proiect de acest tip este Muzeul de la Sighet, fondat de poeta Ana Blandiana și scriitorul Romulus Rusan, în 1993. Dincolo de valoarea istorică a mărturiilor, arhivei și spațiului, muzeul dedicat celor oprimați de dictatura comunistă amestecă viziunile politice ale victimelor și nu oferă o abordare critică față de reprezentanții Mișcării Legionare care au fost închiși acolo. „Punctul cel mai dificil e prezentarea unor personaje cunoscute ale rezistenței anticomuniste care au avut simpatii legionare sau au fost chiar legionari”, explică Ingrid Baltag, cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice, de la Universitatea Humboldt din Berlin. În urmă cu cinci ani, a organizat o excursie cu studenții în România, ca să înțeleagă cum sunt amintite în spațiul public fascismul, Holocaustul și memoria victimelor comunismului. Cu ocazia asta, au ajuns și la Sighet. „Aceștia sunt eroizați fără a spune ce proveniență politică aveau. Ar fi bine dacă nu s-ar ocoli astfel de informații. Am învăța mai bine [trecutul nostru], iar asta nu înseamnă că denigrăm eroii luptei anticomuniste”, e de părere Baltag, care a semnat și ea petiția de la Timișoara.
Paradoxal, sunt de acord cu Baltag aici. Problema cu Muzeul de la Sighet este ocultarea laturii predominant legionare a rezistenței anti-comuniste, cuvântul “legionar” putând fi numărat pe degete la cât de rar apare în documentele afișate de muzeu. Ana Blandiana ne-a facut o cheie. Da, ar trebui să se scrie că majoritatea au fost legionari, acest lucru ar spori interesul tinerilor pentru studiul Mișcării Legionare.
…
O reformă a memoriei în spațiul public
Grija față de ce și cum afișăm trecutul în spațiul public a fost mereu o nevoie colectivă și o preocupare pentru fiecare regim politic ce a dorit să scoată în față simboluri conforme cu propria ideologie. În ultimii ani, invadarea Ucrainei de către Rusia a stârnit furia ucrainenilor față de simboluri și figuri publice ale culturii rusești pe teritoriul lor. Moartea unor persoane de culoare a adunat sute de mii de oameni pe străzile mai multor orașe din Statele Unite, culminând cu apariția unui fenomen – Black Lives Matter – și cu dărâmarea unor monumente confederate. [...]
Soluția lor: Dărâmarea monumentelor
Este fenomenal cum nu se mai ascund. Soluția lor la “problema monumentelor fasciste” este o reacție de tip Black Lives Matter care s-a soldat cu distrugerea statuilor “extremiste”??
Autorii articolului se plâng de faptul că în România, această reformă este “încă la început”, că încă nu s-au dărâmat statui. Totuși deja a început cu înlăturarea bustului lui Mircea Vulcănescu din București, care astăzi stă pentru păstrare la sediul fundației Ion Gavrilă Ogoranu.
În România, inițiativele pentru o reformă critică a memoriei în spațiul public sunt încă la început. Un prim pas a fost făcut odată cu adoptarea și îmbunătățirea legii care incriminează conținutul fascist local în spațiul public și interzice propaganda de extremă dreaptă, precum și comemorarea personajelor istorice condamnate definitiv pentru crime de război la noi în țară. Însă legea e rareori sau mai deloc pusă în aplicare, deși există petiții și întâmpinări în instanțe.
Într-un articol despre memoria Holocaustului și antisemitismul din România zilelor noastre, istoricul și profesorul universitar Raul Cârstocea discută contextul în care a apărut demersul legislativ și reacțiile de contestare care l-au însoțit. Legea care reglementează memoria fascistă în spațiul public a apărut, spune Cârstocea, ca urmare a „europenizării memoriei Holocaustului” și adoptarea, în toate statele membre ale Uniunii Europene, a unor legi care să valideze suferința și demnitatea victimelor acestui episod sângeros din istoria comună. România s-a aliniat și ea la acest consens european, iar un motiv pentru care publicul larg nu înțelege această lege poate fi faptul că decizia a venit de sus în jos într-o țară ce nu are încă un consens împărtășit față de crimele regimurilor extremiste. „Memoria fasciștilor și a antisemiților interbelici este absolvită de suferința lor sub comunism, un regim care, de multe ori, este asociat cu evreii”, scrie istoricul. „Astfel de narațiuni au o aură de respectabilitate și legitimitate ce poate fi îmbrățișată nu doar de simpatizanții extremei drepte, ci și de intelectualii mainstream, care pun semnul egal între comunism și fascism, dar și de către publicul pentru care crimele ultimului regim sunt mai aproape de experiența personală decât cele ale fascismului”.
Cârstocea mai crede că primul pas pentru a reforma felul în care imprimăm memoria istorică în spațiul public ar fi o dezbatere națională, după modelul unor țări ca Franța și Germania, care au organizat, după cel de-al Doilea Război Mondial, discuții televizate despre personajele istorice colonialiste, criminale sau genocidare. „Anumiți eroi francezi, olandezi, etc. au fost implicați în colaborarea cu naziștii, în ideologii fasciste locale. A fost nevoie de dezbateri publice îndelungi, ce au provocat multe sentimente negative”, spune cercetătorul. „Fără dezbatere, ne așteptăm cumva ca românii să înțeleagă peste noapte că Holocaustul în România a fost o poveste în care am fost implicați noi, nu naziștii. Nu e o poveste în care Germania a omorât evrei și românii n-au avut nimic de-a face cu asta. Dar educația lipsește. În școli ne chinuim să băgăm orice fel de informație care să explice că armata română a omorât evreii în teritoriile ocupate de români, nu nemții”, explică istoricul.
Exorcism prin Dezbatere
Nu cred că vreți să deschideți această cutie a Pandorei. Dacă s-ar organiza dezbateri libere la televizor, unde să fie invitați atât angajați ai institutului Elie Wiesel, istorici holocaust-ologi, profesori antiromâni, dar și istorici și profesori ai școlii revizioniste, naționaliști sau intelectuali ca profesorul Ion Coja, rezultatul ar fi previzibil.
Adversarii noștri nu sunt capabili să poarte un dialog civilizat și o dezbatere publică, ei preferă să folosească etichete și să cenzureze discursul.
S-au obișnuit așa de zeci de ani, va fi extrem de greu pentru ei să stea la masă cu un revizionist și să câștige dezbaterea prin argumente. Va fi imposibil, de aceea evită dezbaterea.
Altfel ei pot să se prefacă și să organizeze “dezbateri” în care dezbat doar între ei, fără să aibă invitat pe cineva care să-i conteste.
…
Înapoi la Timișoara
A trecut aproape un an și jumătate de când semnatarii petiției de la Timișoara au cerut Primăriei redenumirea a șase străzi. Într-un răspuns oficial, reprezentanții Instituției Arhitectului Șef, de la Serviciul de Planificare Urbană, le-au răspuns inițiatorilor că ședința comisiei ce va evalua cererea lor va avea loc la sfârșitul lui august 2024. Până în acest moment, autoritățile nu le-au comunicat nimic inițiatorilor.
Pentru că sunteți irelevanți și penibili, o minoritate vocală enervantă, ca un țânțar bâzâind pe la ureche.
Reprezentanții Primăriei Timișoarei spun că ședința de evaluare a petiției a avut loc anul trecut, când a discutat denumirea a 23 de străzi noi, dar că comisia „are nevoie de mai mult timp să ia o decizie corectă” în cazul redenumirii celor șase cazuri semnalate. Primăria a omis să-i informeze pe inițiatorii petiției și oricum pașii următori din proces sunt blocați. Pentru a stabili următoarea ședință, e nevoie de refacerea comisiei și de modificarea dispoziției primarului, care numește componența acestei comisii. Nu se știe când se vor relua discuțiile legate de petiție.
Emanuel Copilaș, profesor universitar la Universitatea de Vest, semnatar al petiției și locuitor al Timișoarei, spune că nu e prima oară când are loc un astfel de demers în oraș. „S-a mai atras atenția asupra acestui subiect și sub administrația Robu. Nu a părut o problemă suficient de relevantă din punct de vedere electoral pentru a fi abordată”, continuă profesorul. „Într-un oraș care se pretinde european, lucrurile acestea trebuiau să dispară cu mult înaintea obținerii statutului de capitală culturală, era un minim de civism”.
Pe viitor, inițiatorii vor să elaboreze un ghid dedicat celor care vor să facă același lucru în orașele lor, cu informații despre ce trebuie să conțină o astfel de petiție, unde să o trimiți și ce ar trebui să primești din partea instituțiilor statului.
Buturuga Mică le dă insomnie
Ia te uită ce vor să facă. Un ghid de distrugere a istoriei, cum să pui presiune pe primării să înlăture statui și să schimbe numele străzilor. Fenomenal cât tupeu pe antiromânii care nu ne mai suportă.
Au încercat să ne facă să plecăm din țară și în mare parte au reușit, cu peste șase milioane de români fiind afară. Au încercat să ne otrăvească cu seruri experimentale vreme de doi ani plandemici. Au încercat și încearcă să ne aresteze pentru că mergem la comemorări religioase, să ne intimideze ca să stăm cu capul plecat și să devenim simpli spectatori la dispariția noastră.
Dar uite că buturuga asta mică se încăpățânează să rămână tare și să răstoarne carul bolșevic cel mare.
M-aș fi mirat ca Victoria Baltag să nu semneze mizeria asta. Regizoarea filmului “Experimentul Pitești”. O mizerie cap coadă, toți care am vizionat filmul în avanpremieră, în Aula Institutului Teologic de la Sâmbăta de Sus (21 iulie 2022), am crezut că murim de nervi. “Ce vrei să te faci când vei fi mare? Legionar, ca tata”…atâta a dus-o mintea pe marea autoare…legionarii au fost prezentați ca niște fanatici plini de ură care se opuneau viitorului luminos bolșevic al țării, în timp ce politrucul bolșevic (Ion Caramitru), era un filozof cu vorbă aleasă, plin de înțelepciune. o adevărată bijuterie ăentru statul român. Efectiv, un film de Sergiu Nicolaescu am putea spune (Un comisar acuză, Revanșa).
Părerea mea e că filme ca “Experimentul Pitești” și “Între chin și amin” mai mult rău fac. Nu cumva pseudo-adevărul e mai rău decât minciuna?
Mă bucur să aud o opinie asemănătoare cu a mea. Am spus pe facebook regizorului filmului ,,Intre chin și amin” că, din punctul meu de vedere, mult lăudatul fiml nu este decât un horror în haină politică. V-ați bătut joc de subiect, i-am spus.
Toma Enache, regizorul filmului, este un aromân căsătorit cu o evreică.
După ce le-a scăpat “Portretul luptătorului la tinerețe”, wieselii turbați de furie au luat măsuri: voi goyi-milor, aveți voie să faceți filme despre perioada bolșevică, dar așa cum vrem noi.
Și în Cluj-Napoca este o stradă ”Henri Barbusse”. Căutați pe net să vedeți cine a fost acest antiromân. Oare cine a avut această inițiativă ca un mare dușman al Românilor să fie onorat astfel!?
https://karlradl14.substack.com/p/the-forgotten-genocide-of-ethnic
I-auziti aici:
https://www.libertatea.ro/stiri/compania-canadiana-care-vrea-sa-exploateze-metalele-rare-din-muntii-apuseni-geologii-au-intrat-in-galeriile-unde-s-a-exploatat-uraniu-in-comunism-5240758