Home / Educativ / Minciuni Vestice (Adică NATO)

Minciuni Vestice (Adică NATO)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Septembrie 9, 2020

MINCIUNI VESTICE (ADICĂ NATO)  

                                    

Am citit că în Germania medicii au stabilit că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu  “novicioc” (după alții novacioc, în traducere “nou venit”), o neurotoxină dezvoltată de URSS și apoi de Rusia. Dar eu spun că novicioc nu există! Sau, cel puțin, sub această denumire!

Mi-am dat seama că este o nouă minciună, o altă fază a noului “război rece”, inițiat de serviciile vestice, susținut de și prin presa vîndută din statele NATO.

Într-un schimb precedent de mail-uri, un prieten (de altfel foarte cerebral)   îmi răspundea: “sigur, toxicul acela nu exista, otraveste in absenta!”. Poate că aceste rînduri îl vor pune pe gînduri.

Înainte de toate, vă trimit un text recent, preluat și tradus din presa străină.

https://karensmithdotblog.wordpress.com/2020/09/05/novichok-navalny-nord-stream-nonsense-skripal-2-0/

Cînd ați aflat despre novicioc? În primăvara lui 2018, cînd serviciile britanice au declarat că spionul dezertor rus Serghei Skripal și fiica lui au fost otrăviți de agenți ruși cu novicioc. Rușii au replicat că ei nu au produs și nu au avut niciodată novicioc. În aceste conditii de unde au scos britanicii această denumire, și cum i-au asociat efectele cu simptomele familiei Skripal?

Nici MI 5, nici MI 6, nici alte servicii din cadrul NATO nu au putut dovedi existența acestui toxic.

În cazul lui Navalnîi, dupa cum rezultă din articolul invocat la început, spitalul din Omsk are probe de sînge prelevate de la Navalnîi, iar testul ADN poate confirma că îi aparțin. Astfel, ne putem lămuri.

Dar novicioc a apărut în wikipedia, iar populația planetei (vai de mama ei!) a crezut că rușii au scos această nouă otravă mortală.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Noviciok

Deci noviciok este unul dintre „cei mai letali agenți toxici produși vreodată, unele versiuni fiind de cinci până la opt ori mai puternice decât VX”.

Haideți să vedem ce este VX, conform Wikipedia:

https://ro.wikipedia.org/wiki/VX

Deci:

VX este un gaz iritant folosit în război cu mare efect asupra corpului uman. VX, cunoscut și sub numele de Nerve Agent, are o toxicitate extrem de ridicată. Starea sa de agregare este lichidă, substanța fiind volatilă și cu un miros înțepător. Această substanță a făcut multe victime în timpul războiului, iar efectele intoxicației sunt grave.

Dacă o persoană s-a intoxicat cu VX, are la dispoziție doar două minute ca să fie injectată cu paralidoxină ca antidot.”

Atrag atenția asupra unei minciuni imense, VX nu a făcut nici o victimă în timpul războiului pentru simplul motiv că nu exista pe atunci.

Deci (pentru a treia oară încep așa!)

  • VX este un gaz iritant folosit în război (repet, minciună!) cu mare efect asupra corpului uman. VX, cunoscut și sub numele de Nerve Agent, are o toxicitate extrem de ridicată.
  • unele versiuni ale novacioc sînt de cinci până la opt ori mai puternice decât VX.
  • cel intoxicat are la dispoziție doar două minute ca să fie injectat cu paralidoxină ca antidot.

Și totuși, nu a murit nimeni ucis cu nova(i)cioc! Nici familia Skripal, nici Navalnîi, deși nu li s-a administrat în două minute paralidoxină!

În plus, nimeni nu a simțit mirosul înțepător!

Există, nu de azi de ieri, otrăvuri care nu pot fi depistate la autopsie întrucît simptomele morții conduc la concluzia atacului de cord. Dar rușii se încăpățînează să folosească otrăvuri care lasă urme, dar nu ucid! Cît de proști ne cred cei de la NATO/UE?

Ce interes ar fi avut Putin să fie ucis Navalnîi? Nici unul, nu reprezenta nici un pericol pentru el.

Dar opinia publică mondială trebuie pornită împotriva lui Putin.

Acum doi ani și jumătate am scris un articol pe marginea cazului Skripal:

https://www.justitiarul.ro/controverse-dupa-otravirea-agentului-dublu-serghei-skripal-si-alte-contradictii-europene/

Fără nici o dovadă, britanicii s-au grăbit să acuze Rusia. După cum în aceeași perioadă, uciderea unei evreice în Paris a fost declarată act de antisemitism, fără să se știe cine și de ce a ucis-o.

X

Cînd mă apropiam de sfîrșitul articolului, am făcut o greșeala (sau o prostie, cum vreți să-i spuneți) și mi s-a blocat textul. Pînă să fiu ajutat să rezolv problema, prietenul de care scriam la început mi-a trimis următorul articol:

https://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-uglev-inventatorul-noviciok-mustrari-constiinta-nu-dormi-nu-inteleg-n-a-murit-navalnii-1_5f541b3c5163ec4271b371e6/index.html

Desigur, lucrurile se complică, chimistul Vladimir Uglev (născut în 1947) declară că în anul 1975 a creat agentul toxic A-234 și este aproape sigur că acesta a fost folosit asupra familiei Skripal și asupra lui Navalnîi.

Interviul a fost dat de Uglev agentiei spaniole de presa EFE la data de 4 sept. a.c. A doua zi, Wikipedia se adaptează, intră în scenă Vladimir Uglev și A-234.

https://en.wikipedia.org/wiki/A-234_(nerve_agent)

Presa din statele membre UE și NATO (nu vreau să fiu considerat tendențios) îl promovează pe Uglev încă din aprilie 2018, după cazul Skripal.

Am urmărit chiar un interviu filmat (nu era precizată ziua) dat de acesta jurnalistului Steve Rosenberg de la BBC imediat după cazul Skripal – cum or fi ajuns la el?

Tot atunci, în aprilie 2018, Uglev a fost ușor lovit de o mașină în satul în care locuiește. Să își fi pierdut ucigașii de la FSB (fostul KGB) abilitățile? Nu, s-a constatat că șoferul era un bătrîn, consătean cu el, dar știrea a făcut înconjurul lumii.

Între timp, nederanjat de nimeni, Uglev dă declarații peste tot, tuturor, inclusiv ieri celor de la Libertatea, despre care se spune ca pînă în 1989, pe cînd se numea Informația Bucureștiului, era singurul cotidian al securității din țara (desigur, toate ziarele din țară erau împînzite cu securiști sub acoperire sau informatori, dar acesta se spunea că era al lor).

Aici sînt multe lucruri care put. Am dat titlul încă de cînd am început prima formă a articolului și am de gînd să îl păstrez. Căile Domnului sînt necunoscute, pe unele le mai cunosc agenții FSB, pe altele agenții CIA, noi nu avem cum să le cunoaștem.

Oricum, declarațiile lui Uglev nu răspund la nici una dintre întrebările pe care le-am ridicat.

X

Un lucru foarte interesant! Pe lista laureaților premiului Nobel pe parcurs de peste un secol, găsim inventatorii armelor de nimicire în masa!

Evreul german Franz Heber (1868-1934) este descoperitorul armei chimice, folosite în timpul primului război mondial de către armata germană împotriva celei franceze, la Ypres, în anul 1917 (de altfel iperita a luat numele de la acest oraș). În anul următor, 1918, Fritz Haber primește premiul Nobel pentru Chimie. Ulterior a creat Ziklon A, care a stat la baza Ziklon B.

La crearea primei bombe atomice au conlucrat evreul germano-american Albert Einstein (1879-1955, laureat în 1921), evreul danez Niels Henryk David Bohr (1885-1962, laureat în 1922), italo-americanul Enrico Fermi (1901-1954, laureat în 1938).

În echipă a lucrat și evreul maghiaro-american Edward Teller (1908-2003) care, în afară de contribuția la crearea bombei atomice, este considerat și părintele bombei cu hidrogen.

Bomba atomică sovietică este creația evreului Vitali Lazarevici Ginzburg (1916-1909, laureat Nobel în 2003), iar bomba cu hidrogen sovietică a fost creată de fizicianul sovietic Andrei Dmitrievici Saharov (1921-1989), laureat în anul 1975 al premiului Nobel pentru pace  – desigur, nu pentru inventarea acestei arme de nimicire în masă, ci în calitatea sa de dizident.

Cei doi au lucrat în cadrul colectivului condus de evreul sovietic Igor Evghenievici Tamm (1895-1971) laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1958, care între 1944-1954 a organizat și condus catedra de fizică teoretică a Institutului de ingineri-fizicieni (MIFI) din Moscova. supervizînd proiectele atomice.

Surprinzătoare însă sînt nenumăratele premii Nobel pentru pace acordate unor criminali de război sau teroriști! În anul 2017 am postat un articol pe această temă.

https://www.justitiarul.ro/premiile-circului-nobel/

Dan Cristian IONESCU

One comment

  1. Cât de proști ne cred cei de la NATO/UE. Păi, în marea majoritate exact atât de proști cât suntem. Și poate că nu neapărat proști, cât ignoranți din comoditate. De-aia postacii “de dreapta” de pe youtube au început acum să spună că de vină pentru propaganda LGBT din filmele de la Hollywood sunt… chinezii. Nu jidanii care conduc și dețin pachetele de control în studiorile alea. Nu, chinezii cu participațiile lor minoritare.Fraierii îndopati cu legenda Holocaustului or să ia gogoașa de bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *