Izvoarele Naționalismului

Incorect Politic
Mai 4, 2025

Izvoarele Naționalismului

„Din totdeauna, pentru marea gloată anonimă, ca și pentru toți aceia ce n-au adâncit niciodată realitățile vieții noastre publice, s-a făcut politică «naționalistă» în țara românească. De totdeauna au existat legi «naționaliste», presă «naționalistă», instituții «patriotice» și, mai cu osebire, partide politice ale căror titulaturi începeau sau sfârșeau, aproape fără excepție, cu termenul «național».

De la începuturile acestui pretins stat românesc, căruia noi i-am tăgăduit totdeauna existența firească, și până la existența mișcărilor studențești, care pune piatra de hotar între lumea de ieri și cea de mâine, cu excepția miracolului Eminescu și a unei pleiade de publiciști, urmași ai liniei trasate incandescent de geniul lui profetic, printre care în frunte se așază marele Aurel C. Popovici, viața publică a țării a fost regizată de naționalismul pe care eu l-aș numi caragialesc.

Create sub impulsul marilor curente și reforme ale Apusului, zguduit de catastrofa socială și morală care a fost Marea Revoluție de la 1789, partidele politice românești, rezultate ale împerecherii dintre masonerie și democrația străină de realitățile noastre, au fost nevoite, sub presiunea unor curente de care nu puteau să nu țină seama, să accepte să se transforme în organizațiuni parțial «naționale».

Și era firesc să fie așa într-o țară care n-a cunoscut nici feudalism, nici burghezism, care n-a cunoscut comunismul de la 1848 și nici influența nefastă a marilor capitaluri, ci care, pe tot trecutul ei, de la cronicari, prin marii dascăli cărturari și până la Mihai Eminescu, a cunoscut o singură realitate: naționalitatea.

Ce reprezintă «naționalismul» partidelor? Un atribut formal: atât și nimic mai mult.”

Vasile Marin