Home / Educativ / INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

Oana Popescu
Incorect Politic
Martie 10, 2024

INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

Un comentariu adresat lui SRS și lui Cozmin.

Pentru că tot vorbiți de războiul Bandei celor Patru contra Germaniei și de consecințele rasiale ale violurilor individuale/colective, practicate îndeosebi după armistițiul din 8/9 mai 1945, aflați că în august 1945, americanii au organizat o mare acțiune de acest fel. Într-un tunel de cale ferată, la Augsburg, peste câteva mii de călugărițe catolice tinere și domnișoare din Hitlerjugend, zăvorâte acolo, au fost lansați șapte sau opt mii de soldați americani de culoare.

Voi însă, școliți, corupți și tăiați împrejur la creier, de americani și stăpânii lor, nu știți aceste lucruri. SRS-ul vorbește de „visul rasial” al ultimului cancelar german fără respectul datorat omeniei, adevărului și acestui MARE OM, care a fost un Decebal contemporan al întregii Europe, nu doar al poporului german. Nu-i cer să simpatizeze cu ultimii mohicani europeni, dar ar trebui să știe ce înseamnă când bunicii mănâncă aguridă și nepoatelor li se sterpezesc dinții!

Chiar dacă Putin și poporul rus nu vor reuși să țîpe americanii din Europa, viitoarele nepoate ale lui SRS, și ale Domniei Voastre, domnule Gușă, vor fi probabil violate, la rândul lor, de cine știe ce musulmani sau animiști de culori progresiste, cum spun cei cu studii și stare civilă furate, analfabeți în două, trei și chiar mai multe limbi – cum este cazul multor canaliile politicarde, cărora le pupați dosul, dându-vă aerul că faceți investigații hemoroidale, holoscopice, ziaristice, slavă lui Dracu, cu al cărui foc vă jucați.

Pe tema violurilor și a suferințelor germano-europene (în timpul războiului și după el), v-aș putea trimite, à titre grâcieux, versiunea electronică HELLSTORM, pasionanta carte a unui autor american. Vă asigur că nu vă va fi ușor să citiți această antologie a unora dintre infamiile fără de seamăn, ale actualei civilizații, antologie ce v-ar ajuta să redeveniți oamenii buni care păreți, care sunteți chiar, din când în când, selectiv, pe criteriile corectitudinii politice, care, atenție, va sfârși prin a vă face confundabili cu toți infamii epocii, în care muribunda civilizație și cultură a rasei albe scrie ultima ei pagină științifică: PAGINA ȘTIINȚEI SOCIALE A INFAMOLOGIEI !

INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

INFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ, POATE CHIAR A LUI HOMO SAPIENS !

Pentru a vă da o idee, pe plan empiric, să zicem, INFAMOLOGIA pe care o slujiți fără să știți (ca mulți alți inconștienți și pretențioși ridicoli) INFAMIILE ar fi început foarte de mult, prin mutilări sexuale, masculine și feminine, inclusiv ale noilor născuți (tăieri împrejur masculine și feminine, tăieri împrejur, exciziuni, infibulări) în numele lui Allah sau Iehova, etc.

Plecând de la empiric, s-a ajuns departe, școlile, universitățile, bisericile au devenit abatoare ale tineretului studios, care este drogat cu minciuni, tăiat împrejur la creier, după penis, cum ați fost drogați și voi. Dl Sorin Roșca Stănescu ar fi putut vorbi cu respect de „visul rasial al lui Hitler”, care este sau ar trebui să fie al oricărui om cinstit și popor conștient de misiunea lui istorică.

Pentru că știți englezește, citiți măcar romanul lui DISRAELI, premier englez pe vremea reginei Victoria, bunica reginei noastre, Maria. După Disraeli, lord Beaconsfield, sângele, puritatea lui rasială, este marele secret al istoriei. Când puritatea rasială dispare, când mulatri, corciturile omenști, hoții de diplome, titluri universitare și stare civilă domină, atunci totul s-a terminat.

[…]

Oana POPESCU

6 comments

  1. Si Diusraeli era evreu! Nici macar cand un evreu le arunca adevarul pur si dur in fata, cei nascuti dobitoci de la mama natura si taiati imprejur pe creieri nu-l recunosc.

  2. Pardon Disraeli!

  3. Multumim stimata Doamna!
    “Vrem sa fitim lasati in pace, sa traim dupa puterile noastre, in tara noastra, bucurandu-ne de rezultatele muncii noastre! Noi nu ne amestecam in viata altora!”
    Adica “Zuerst Deutschland und die Deutschen!”, Tara si neamul in primul rand!
    De asta deranjeaz nationalismul pe paraziti!

    Din acest motiv s-a declansat genocidul german – au dovedit miracolul economic al secolullui al XX-lea, devenind in cativa ani prima putere economica si militara a lumii!
    https://www.bitchute.com/video/uiVxC228ClSo/

    Boicotati global din martie 1934 (Hitler nu facuse nimic in o luna de la numire), interzisi financiar, blocati economic si comercial din toate partile! … au reusit sa se elibereze total si au aratat lumii ca “SE POATE!”
    Asta, ca sa intelegem de ce permanent se prezinta invers realitatea, se face propaganda anti-nationalista si se interzice cercetarea istorica si se fac legi ca sa nu se vorbeasca despre asta.

    Dupa cum a recunoscut psihopatul Churchill (Hamburg 1943 – operatiunea Gomora, Dresda 1945…)… care a batut cu pumnul in masa la sedinta de Guvern racnind “Vreau razboi!”… Germania trebuia distrusa fiindca Hitler dezvoltase un sistem economic ce nu putea fi controlat de marea finanta si din care “acea clica internationala careia nu-i pasa de oameni ci numai de bani” (Hitler dixit) nu mai castiga vreun ban.

    Operatiunea Gomora?
    In mai putin de o saptamana, la sfarsitul lui iulie 1943, Hamburgul a fost bombardat cu bombe incendiare cu efecte distrugatoare:
    – oameni omorati – CIVILI!= the most accepted single number is now 37,000.
    Estimarea de peste 200.000 nu e “inghitita” de “invingatori”, nu e “politically correct”!
    (“… in August, New York Times foreign correspondent C. L. Sulzberger relayed a German belief that there had been 200,000 deaths, which he viewed as credible.[63] By November 1943, a Swiss dispatch to Swedish newspapers gave a figure of 152,000 killed in the Hamburg bombing…)
    si
    “In January 1946, Major Cortez F. Enloe, a surgeon in the USAAF who worked on the USSBS, said that the fire effects of the atomic bomb dropped on Nagasaki “were not nearly as bad as the effects of the R.A.F. raids on Hamburg on July 27th 1943″.”
    – 9,000 tons of bombs were dropped and over 250,000 homes and houses were destroyed
    – 183 large factories were destroyed out of 524 in the city and 4,118 smaller factories out of 9,068 were destroyed
    – damage to or destruction of 580 industrial concerns and armaments works

    Efectul bombelor este descris astfel:
    “Un pilot RAF și-a amintit mai târziu: „Nu aveam nevoie de nicio navigație. Am putut vedea Hamburg de peste Marea Nordului. … Cu rachetele și flăcările colorate … acest lucru a fost deosebit de îngrozitor.” Cu acest cazan de foc observat de sus, scena de dedesubt din oraș a devenit ceva de neimaginat.

    La ora 1:47 a.m., ultimul bombardier și-a scăpat încărcătura, deoarece furtuna de foc se construia deja. O mare de flăcări a crescut, temperaturile crescând rapid peste 1.000 de grade Celsius. Aerul supraîncălzit s-a ridicat deasupra flăcărilor, creând un vid care a aspirat mai mult aer și oxigen, hrănind astfel infernul în creștere rapidă. Procesul a accelerat și a generat un vânt care sufla între 120 și 170 de mile pe oră, mai puternic decât majoritatea uraganelor. Copacii au fost dezrădăcinați; oamenii au fost duși de rafale. Odată cu căldura și lumina, focul a răcnit. Un martor ocular și-a amintit: „Ce sunet era! A fost iadul, au fost focurile iadului. În iad nu este doar cald, ci și zgomot. Furtuna de foc țipa.”

    Focul părea să devină o entitate vie, schimbând cursul după bunul plac, consumând totul în cale și generând o căldură care topea sticla și tacâmurile și transforma cărămizile în cenușă. Timp de peste patru ore, orașul a ars. Corpuri carbonizate împrăștiau peisajul, deoarece au rămas doar fațadele clădirilor. Deși nu a fost înregistrat un număr definitiv de victime, unele estimări îl situează aproape de 40.000. Multe dintre decese nu au fost cauzate de incendiu, ci de inhalarea de fum sau otrăvirea cu monoxid de carbon, deoarece flăcările au consumat tot oxigenul disponibil.”
    https://www.nationalww2museum.org/war/articles/operation-gomorrah-first-firestorms
    =====
    PS: pregatirea pentru a produce Romaniei angajata in lupta impotriva comunistilor s-a facut la Bucuresti si Ploiesti prin “contributia” americanilor…

    Regele stia ca asta se va produce si asupra Romaniei – fiind avertizat de familia ragala britanica – si a decis ca viata oamenilor este proritatea absoluta, urmand iesirea din razboi la 23 august, ca singura cale de salvare a poporului sau si a tarii.

  4. INFAMOLOGIA/IMFAMOLOGIA E ULTIMA ȘTIINȚĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *