Home / Educativ / În Ce Măsură Au Fost Falsificate Textele Biblice?

În Ce Măsură Au Fost Falsificate Textele Biblice?

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 4, 2020

Un studiu teologic întocmit de apostoliconul aduce informații care merită analizate, iată un fragment:

Trebuie să amintim că inclusiv împăratul Constantin a dat ordin ca aceşti episcopi care opun rezistenţă şi rămân la vechile învăţături Apostolice, să fie executaţi, Bisericile distruse[23] şi creştinii persecutaţi[24]. De asemenea, Augustin de Hipona a recunoscut că au existat forme de persecutare şi agresare a celor ce nu au acceptat „reformele”. El afirmă destul de tendenţios despre Episcopii din Cartagina, care au protestat împotriva arderilor Sfintelor Cărţi şi Manuscrise ale Apostolilor„sunt eretici pentru că nu dau ascultare poruncii imperiale”[25]. Deci, din punctul de vedere al valetului imperial, Augustin, nu era o erezie că împăratul schimba credinţa din temelii, prin introducerea acelor cărţi în Noul Testament. Pentru el, mai degrabă lepezi Apostolii şi urmezi împăratului, pentru a-i face poftele sale, chiar dacă ajunsese să schimbe însăşi Sfânta Evanghelie. Despre acest Augustin, mai citim că: „El recunoaşte totuşi că o represiune a fost pentru mulţi un mijloc de întoarcere”[26]. De întoarcere cu spatele la Apostoli şi cu faţa către împărat.

În concluzie, pentru existenţa în Evanghelii a unor legături forţate între dumnezeul Vechiului Testament şi Dumnezeul creştinilor, puterea politică a inclus o mulţime de versete noi în Evanghelii, a inclus Apocalipsa şi alte amănunte scripturistice, inexistente în primele secole.

Oare ne poate ajuta domnul profesor Iancu Gabriel, domnul teolog Vasilica Militaru sau alt prieten mai bun cunoscător al chestiunii cu un punct de vedere referitor la acest studiu și la ideea în sine că Biblia așa cum o avem astăzi este o compilație alcătuită inclusiv din motive politice?

8 comments

    • : … @ {[*lup*], …vezi cu mare GRIJA (ccoroboreaza) _ Matei 22/29; _ Ioan 8/32; _ Romania 5/14; 10/16,(17-20); _ Matei 11/19; _ Luca 8/5-8,(15,18); 18/8; _ Iesirea /[Trimiterea _ Galateni 4/4]/ 4/1,(10),11-16}.

      – Aceasta este copia unui mesaj postat inca din 2011, in blogul Meu , precizat mai jos; – Iata copia: …

      = SCRIPTURILE vorbesc despre (o) FAGADUINTA / ” o promisiune”, [pentru in viitor] (vezi prorociile) _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Ioan 4/25; _ Isaia 6/8,(9-12),13; 9/1,2,(6);

      = Vedeti si previziunile Vangheliei VANGA despre ROMANIA, pe care au pus mana unii care-si zic Servicii Secrete, straini de dreptatea Poporului Meu (din care sint ridicat / nascut), care au incercat sa le ascunda, concomitent cu ascunderea / blocarea ajungerii predictiei /[mesajului] la Mine, in paralel cu actiunile programate de decimare si exterminare a intregului Popor ROMAN (vezi) _ Isaia 6/[8],9-11, 2012,[2013].

      = Deasemenea, vedeti si “Previziunile indianului Sundar Singh /[ ~ 1920], …despre Romani[a]”.

      = Ca orice “fagaduinta / promisiune”, nu putea fi facuta pentru trecut, adica “CELE FAGADUITE NU SINT PETRECUTE”, cartea fiind si ramanand PECETLUITA pana acum in *vremea sfarsitului “tainei lui D-zeu”* (vezi) _ Daniel 12/[1],4,9; _ Apocalipsa 10/7; 1/1, …cand,/[asa cum au pre-vazut prorocii]: …
      -“Dupa cum terebintul si stejarul i-si pastreaza butucul din RaDACIna, cand sunt taiati, tot asa o Samanta Sfanta se va naste iarasi din Poporul Acesta” (vezi) _ Isaia 6/8-13, iesit / ridicat / nascut din “Tatal Intelepciunii” care talcuit se zice si BAAS_ARABIA sau BASA_RABI_A sau BASARABIA”, …adica ROMANIA.

      = Omenirea nu a inteles Scripturile /[Cartea pecetluita], si nici faptul ca acestea contin “Revelarea VIITORULUI”, adica, /[prorocii au vorbit despre fapte si evenimente din viitor], …toate *urmand a se produce*, … nu in timpul “Falsului Iimperiu Roman”, ci, la “Romanii prin devenire” (vezi) _ Romani[a] 1/15; 10/20.

      = Citind in _ Isaia 1/21,23; 3/12; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 3/11; _ Romania 16/18, …”talmaciti” cuvantul “daruri” prin: …
      …”daruiri”, *mita*, “zecime”, “danii”, “zeciuieli, “taxe”,”impozite”, pe care le cersesc / le percep “legiuitorii romani” prin “soldatii romani”, …-care adica sint in solda / platiti de Poporul Roman, “dregatori / carmuitori si indrumatori” (vezi) _ Isaia 9/16; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 2/1,2; 7/[1],2-4, care”merg mana-mana” la toate nivelele si in toate categoriile Administrative si Religioase, si care, de mult timp sint impotriva Poporului Meu, “pe urmele Mele si impotiva Mea”, prin “soldatii romani”, care au zis si vor zice : …-“Iata unul care agita norodul” (vezi) _ Luca 23/10-14.

      = Majoritatea “soldatilor / legiuitorilor romani lupta si pe fata si tainic”, stiindu-se aparati “din afara”, in fond fiind in “solde straine” iar in Romania ca “mercenari venetici” care nu au patrie si nici un Popor Roman pe care sa-l apere impotriva “vanturilor Calului Troian” pe care “l-au bagat” grecii si barbarii de cativa ani in Cetate.

      = Tradatorii si vanzatorii Poporului Meu, “au imbracat precum cameleonii”, vesminte de “dregatori”: …”Legiuitori / Parlamentari, Judecatori, Procurori, Politisti, Administratori si S.S.”, …si lucreaza “mana-n mana” (vezi) _ Mica 2/1,2; 3/11; 7/2,3,4; …

      =”Grozave lucruri, uracioase lucruri se fac in tara” (vezi) _ Ieremia 5/26-30,[31], “si nu prin adevar sint ei puternici in tara, caci merg din rautate in rautate si nu Ma cunosc (vezi) _ Ieremia 9/3,[8].


      = Marele Preot Eleazar, Mi-a zis: …

      -”Istoria” Omenirii este falsificata. – Scrisoarea lui Aristeas catre Philon din Alexandria, este “un fals” inventat pentru justificarea / motivarea “presupusei editari a Scripturilor in Greceste”, precum si pentru a ascunde “originea Scripturilor”, respectiv a faptului ca au fost furate de “Grecii si Barbarii” – tradatori, navalitori, prin tradarea lui Decebal regele DACILOR = Cei mai intelepti dintre TRACI. …

      – SCRIPTURILE au fost [de la inceput] “scrise in slove”: …latinesti, grecesti, evreiesti (vezi) _ Luca 23/38, de inteleptii TRACO-DACI carora li S-A REVELAT DUMNEZEU “prin proroci” (vezi) _ 2 Petru 1/[19,20],21, …si carora le-a fagaduit Vestirea Evangheliei, intai celor care vor “rodi” adica “vor deveni Romani” (vezi) _ Romani(a) 1/15, si ulterior, …ca indatorare Grecilor si Barbarilor (vezi0 _ Romani(a) 1/14.

      – FAGADUINTA (vezi) _ Deut. 18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Ioan 4/25, …privind “vremea rodirii ulterioare, -in viitor” -“la implinirea vremii”, nu putea fi implinita / destainuita, pentru ca nu era vremea intelegerii, nu venise Ziua Unsului (vezi) _ Galateni 4/4; _ Ev.1/2, … iar norodul nu putea intelege, din pricina lipsei de cunoastere (vezi) _ Osea 4/6, nu era “vremea din urma”, “cand cunostinta va creste” (vezi) _ Daniel 12/4,[9], … “Cartea ramanand pecetluita”, …”pana in ziua de astazi” (vezi) _ Romania 11/8.

      – Cautati SCRIPTURILE in “latineste”, …[Vezi “Originalul in Latina Vulgara*]: …

      http://www.semneletimpului.ro/stiri/5-mituri-legate-de-traducerea-Bibliei-13380.html

      – Dupa tradarea Dacilor de catre “Greci si Barbari”, care au avut ca “scop principal” FURTUL SCRIPTURILOR, s-au retras, dintre aceia ramanand o mica parte care au continuat “sa vanda si sa tradeze sfintenia Dacilor”, care [pr]in “devenire” avea sa renasca din RaDACIni si sa fie numit / “sa devina Poporul Roman, iar Tara Romania”.

      – Pentru ca “nu puteau falsifica Scripturile fara sa lase urme”, au ascuns “Cartea lui ZAMOLXIS in latineste” …-limba vorbita de TRACO-DACI, iar “Grecilor le-au dat SEPTUAGINTA”, pastrand un singur exemplar (“in circulatie”), in care au falsificat in mare parte NOUL TESTAMENT, …[inclusiv], …prin impartirea [(artificiala)] in VECHIUL TESTAMENT si NOUL TESTAMENT urmarind acelasi scop, ocazie dupa care si-au zis ca “ei (?!) sint *Romanii*, si au denumit orasul Roma.

      – “ROMANIA” ca nume / denumire “defineste [esoteric] un fenomen” revelat pr[in] Scripturi cu sensul implicit [al] “devenirii unui popor” [pr]in care “Va rodi mantuirea”, iar tara va deveni Casa Painii, in care se va naste Fiul” /*Rodul Pomului Vietii / Cunostintei binelui si raului* (vezi) _ Geneza 2/[8],9-15,[16-17].

      – Barbarii, …in viclenia lor [si] pentru ca nu au inteles Sripturile, neintelegand ca “mantuirea nu se fura, nu se cumpara si nu se vinde” (vezi) _ Daniel 12/[1],3,10,[13], si-au luat numele ROMA si ISRAEL si “au falsificat [H]Istoria devenirii omenirii”, …in mod implicit *demonetizand notiunile din Scripturi* si indepartand astfel lumea de “Adevar” (vezi / coroboreaza) _ 2 Petru 2/1-3; _ 2 Timotei 3/1-6,(7),[8,9]; 4/3,4; _ 1 Timotei 6/(3),4,5; 4/4;

      – Omenirea nu stie ca Dacii nu s-au luptat cu Romanii, respectiv ca “au fost tradati si vandti” de Greci si Barbari – “laietii”/*nordicii – Anglo-Saxoni, …pana /[ca si], “in ziua de Astazi” (vezi) _ Romania[a] 11/3-5,[8];

      – Acela care a zis ca Romanii sunt urmasii / mostenitorii Dacilor, …sau Romanii sint Dacii lui Decebal /”Daci deveniti”, …este calauzit in Adevar.

      – In timp, impropriu zis “in Istorie”, nu au fost intamplatoare SEPARARILE, neintelegerile,”CONCILIILE” si contradictiile privitoare la ORIGINALITATE si la PRESUPUSA APARITIE a “Religiei CRESTINE” deosebita de “Religia IUDAICA”. …{Editare: -Nu exista “Religie Iudaica” in acceptiunea notiunilor din contemporaneitate, inclusiv si implicit _ 2000 de ani, …iar cand vorbim despre Vechimea Scripturilor trebuie sa luam in calcule ~ 40.000 ani (vezi 40 zile de Potop _ 1 Petru 3/8, …implicit varsta Mea – 40 de ani (la 1995), potrivit _ Fapte 7/23}, …repet *contextu* _ Daniel 12/(4),9,(13),10,3;

      – Cautati in Arhivele de la VATICAN, de la ATENA, de la ALEXANDRIA, de la PARIS …si din toata lumea …-Scripturile in Latineste /-Cartea lui ZAMOLXIS sau ZAMOLXE, …si, de nu vor voi sa le “descopere”, oricum va fi descoperit “prorocul mincinos” (vezi) _ Ioan 1/1,5; _ Marcu 4/21,22; _ Matei 10/26; …iar rusinea va fi mai mare.

      – Aveti grija de “TABLELE de la SINAIA” … _ Contact Prof.Dr.AURORA Petan si Academician VASILE Boroneant: …

      http://www.google.ro/search?q=tablitele+de+la+sinaia&hl=ro&biw=1272&bih=847&prmd=ivns&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=_ugdTqeTHoSo8APM-5WhCA&ved=0CCoQsAQ


      – ZAMOLXISMUL nu este o religie, este “Fenomenul Devenirii / RODIRII”, al Revelarii Dumnezeului Celui Viu /[*Dumnezeul Meu* _ Ioan 8/21,23,24,26-29; 10/8-11,(12); 14/10,11], care va fi recunoscut pentru ca “Va Renaste”.


      _ Legenda /[Legea] lui Decebal a Inviat.

      _ Eu sunt Cel Trimis (vezi) _ Iesirea / Trimiterea /(Exodul 3/14); 4/1,[10],11-16; …- Eu, voi ridica / voi inalta *Sarpele de Arama in Pustiu* (vezi) _ Numeri 21/8,9; _ Ioan 3/[14],16, …[si] dupa cum au inteles unii calauziti de Adevar, acesta este *Semnul Dacilor* – Semnul Lui D-zeu FIUL – Semnul Fiului Omului [_ Ioan 8/28; _ Matei 11/19, … & … _ Luca 8/5-8; 18/8].

      =”RELIGIILE LUMII” au fost si raman “ritualuri mistice” din pricina NEINTELEGERII SCRIPTURILOR / Cuvantul(ui) Lui D-zeu, “Cartea ramanand PECETLUITA _ Daniel 12/4,9, pana in ziua de Astazi” (vezi) Romani(a) 11/8, …adica “pana la Mine” -*Mielul* _ Revelarea / Apocalipsa 5/1-9; 17/14; 22/13;

      -Am vorbit in pilde (vezi)_ Matei 13/34,35,[16,17],13-15; _ Ioan 16/25.

      _ Mai gasiti ceva / cumva, intr-un “procentaj destul de redus”, implicit “partial edificator”, sau aproape / despre “Adevar[ul] Scripturilor / Taina lui Dumnezeu /”Secretul Suprem”, daca cititi cu mare atentie in pagina:

      http://www.mixdecultura.ro/2014/06/o-altfel-de-istorie-religiilor/

      = Cu stima. – Mesia (coroborează) _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Ioan 4/25,[26]; _ Matei 1/18,21; _ Luca 2/8,15-19; _ Romani[a] 8/29; _ Ev.1/2; _ 1 Timotei 2/5,[6]; _ Matei 17/1,[2-4],5; _ Isaia 65/1; 52/6 –„Gheorghe Moise _ Biruitorul Balaurului – Misticismul”_ „Iată-Mă!” (vezi) _ Apocalipsa 2/17; 3/12; _ Faptele Ap.4/12; _ Filipeni 2/6-8,[9]; _ Isaia 42/1-6; _ Matei 1/18-21; 12/18-21; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23; _ Roma[nia] 1/1-14,[15]; 10/14 -Cum ?!,[15],16; _ Iesirea / Trimiterea /(Exodul) 4/1,[10],11, 2012-2017; _ Luca 24/25,[26],27,(45).

      _ Dacă auziţi, răspundeţi-Mi „Astăzi” (vezi) _ Luca 8/5-8,[15]; _ Ev. 3/7,13,[15], căci mîine s-ar putea să fie tîrziu (vezi) _ Ioan 12/35,36; 11/9; 9/4,[5]; 8/21,23-29,32; 16/33; _ Iacov 4/14; _ Geneza 6/3; _ Psalmul 90/10; _ Isaia 55/[1],6-8,[9],11, (vezi detalii in pagina):

      _ http://mesia-romania5-14-ioan4-26.blogspot.com ,

      *posibil si probabil cenzurat de către cei care iubesc întunericul* (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Matei 6/10, [„precum în Cer şi pe Pămînt”, sau „Ca-n Cer’ul Lumii”], în Cer fiind [încă] întuneric / noapte / „lumina pe care ziceţi că o aveţi /[o vedeţi] este iluzorie” [şi, presupun că „Astronomia poate să vă confirme, dacă veţi asculta de cei ce citesc în stele şi de ghicitori” ] (vezi / coroborează) _ Geneza 1/14-18; _ Ioan 1/1-14,[15-18]; 9/4,[5],39-41; 13/30; _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 9/1,2,[6],

      „cenzuratori, al căror Dumnezeu este pîntecele nesătul” (coroborează) _ Romani[a] 16/18; _ Filipeni 3/19, [şi, care-şi zic S.S –“Servicii Secrete / Cia & Mossad şi alţii (Dst & Avo & Mi5-6), alias Sri”] (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Mica 3/5; _ Iuda 1/10-16; _ Romani[a] 1/28-32;11/3-5,[7],8; _ Daniel 11/14,

      batjocoritorii dregătoriilor Poporului Meu, *mînă-n mînă şi cu cei care-şi zic:

      preoţi, pastori, dascăli, fericiţi, preafericiţi, învăţători şi profesori teologi* [aşa cum este scris] (coroborează) _ Isaia 9/16; _ Ieremia 5/31; _ Mica 3/11; 7/3; _ Matei 23/1,2,[3-10],13-15,24-28, in complicitate cu cei ce-şi zic:

      politicieni / parlamentari, guvernanţi, judecători, procurori /„guvernanţi şi magistraţi”, care „jură strîmb /[toţi], [pe ce nu cunosc / Cartea fiind pecetluită” (coroborează) _ Daniel 12/4,9; _ Isaia 29/10-16 ]/„ţinînd mîna pe Biblie” /[–auzi cum î-şi zic ?!: -„guvernanţi şi magistraţi (!!!)”/„guvernarea si păstoritul lor fiind strîmbe la fel ca judecăţile şi jurămintele lor”],

      care au făcut şi continuă să facă Poporul Roman şi Romania de rîsul şi batjocura lumii (vezi prorociile / coroborează) _ Isaia 1/21,23; 3/12; 6/[8]-12,[13]; 9/[15],16; 63/18,19; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 2/1,2; 3/11; 7/[1],2-4; _ Matei 7/15-20; _ Ioan 10/20; 8/21,23-29; 7/26.

  1. Dacă facem abstracţie de dogma unităţii divine, moştenită din iudaism, toate dogmele actuale ale Bisericii creştine au fost formulate la câteva secole bune după Golgota. Dogmele creştineşti s-au construit precum locomotiva lui Stevenson: cazanul dintr-o parte, roţile din alta, tampoanele cum s-a nimerit, iar mecanicul, de acum, probabil un Chinez!
    Creştinismul s-a construit cărămidă cu cărămidă, ca orice construcţie omenească. Bisericii i-au trebuit câteva secole pentru a construi şi lansa la apă fiecare din articolele credinţei, despre care ni se spune că Isus le-ar fi predat discipolilor prin câteva cuvinte, printr-o parabolă. La o privire mai atentă, articolele credinţei s-au format sub acţiunea a două forţe convergente:
    1). Nevoia sufletească a gloatei neştiutoare de a spori şi înfrumuseţa necontenit minunăţiile şi poveştile cu care a fost legănată, drogată şi « spălată cerebraliceşte », cum se zice, noţiune care, în lungul acestei lucrări se va corecta şi ameliora.
    2). Şefii creştini, Marcion, Origene, Tertulian şi alţii, simţeau şi ei această nevoie deopotrivă sufletească şi dogmatică, căreia sau străduit să îi de o aparenţă de rigoare, punând de acord texte de diverse provenienţe, cu imaginaţia populară şi credinţa gloatei, a sclavilor ce sperau într-un viitor mai bun. Asta a făcut şi Lenin, leniniştii, stalinisto-bolşevico-ceauşiştii din zilele noastre, aranjând textele lui Marx în mod « dialectic », cum se spunea, adică pe măsura nevoilor, a aspiraţiilor prostimii.
    Nu trebuie să pierdem din vedere această dublă cale de formare a articolelor creştine de credinţă: pe de o parte imaginaţia şi nevoia săracilor cu duhul, a « proştilor » ce cred că tot ce zboară se mănâncă, pe de alta tendinţa mafiei clericale de a-şi da aere de rigoare logică, de a fabrica documente ce par a spune anumite lucruri.
    A fost nevoie de secole întregi pentru ca Biserica să stabilească formula relativ finală a Bibliei, argumentând că vechimea însăşi a textelor dovedeşte adevărul lor. Oricât ar fi de veche, cunoscută şi popularizată, minciuna sau eroarea rămâne ceea ce este, neputând nicicum deveni adevăr. În ce priveşte adevărul Bibliei, acesta ar fi o pură fantasmagorie. Iudeii, creştinii catolici, ortodocşii, protestanţii, miile de secte existente nu se vor pune niciodată de acord cu textul definitiv al Bibliei, căreia şi astăzi i se adaugă nu câteva versete, pe ici şi pe colo, ci capitole şi chiar cărţi întregi!
    Numărul şi varietatea diverselor texte biblice depăşeşte orice imaginaţie. Bineînţeles, sensul oferit veneraţiei copilăreşti a fidelilor este acelaşi, după cum sensul general al diverselor discursuri de « partid », al regimurilor totalitaro-bolşevice a fost şi el acelaşi: societate comunistă, retribuţie după nevoi, etc. La fel găvăreşte şi Biserca: Împărăţia Cerurilor, râuri de lapte şi miere, Aleluia, Veşnicia… Vorbind de texte, le avem în vedere pe cele considerate originale, fără să uităm că textul este una iar constituirea dogmei este alta
    Cum-necum, adevărat sau fals, existenţa textului se constată la un moment dat, dar constituirea dogmei este un altceva, care şi el se constată. De exemplu, constituirea dogmei Sfintei Treimi a necesitat trei sau patru secole… Riguros vorbind, ea nu este încheiată nici astăzi, fiind înţeleasă diferit de catolici, ortodocşi şi alte biserici.
    Dogma păcatului original s-a constituit pe durata a cinci secole, la fel aceea a eternităţii judecăţii de apoi, a pedepsei cu « iadul », a imaculatei concepţiuni, a euharistiei, infailibilităţii papale, etc.
    Documentul fundamental pe care se bazează creştinismul este Biblia, carte formată prin asamblarea unor documente ce pot fi studiate din perspective numărului, integrităţii şi autenticităţii lor.
    În ce priveşte numărul de cărţi ce intră în compoziţia VT sau NT, se vorbeşte de « Canonul » cutărei sau cutărei Biserici, într-o epocă sau alta. VT este o culegere israelo-iudaică de texte, dar acestea diferă în creştinism faţă de iudaism, în primul rând ca număr, ceea ce este jenant. Creştinismul fiind cu două bune milenii ulterior iudaismului, pretenţia lui de a stabilii canonul VT este comică, ca şi cum oul s-ar apuca să explice găinei ce este cocoşul!
    Despre integritatea şi autenticitatea textelor biblice se discută de la începuturile creştinismului, fără să mai vorbim de remanierile şi reformele mai vechi care, cu peste o mie de ani înaintea erei nostre au rupt în două comunitatea israelo-iudaică: zece triburi de o parte, în frunte cu Israel, două de cealaltă, Iuda şi Benjamin. Lăsând de o parte disputa israelo-iudaică şi apoi saducheo-fariseo-eseniană-zeloto-creștină, alegerea creştină a textelor VT a avut loc abia cu ocazia Sinodului din Trento (1545-1563), în contextul creat de Reforma protestantă şi moartea lui Luther (1546). Acest foarte Sfânt Sinod a proclamat că toate cărţile VT sunt opera lui Dumnezeu, trebuind să fie acceptate şi considerate cu aceeaşi credinţă şi respect. Canonul stabilit de Biserică, cu ocazia acestui Sinod, este diferit de cel iudaic, deşi creştinismul se bazează pe iudaism, nu acesta pe creştinism. Ceea ce este divin pentru creştinism nu este pentru iudaism şi invers, ceea ce seamănă a bordel comunist.
    La rândul lui, vreme de secole, canonul iudaic a fost şi el foarte vag, nefiind acceptat de totalitatea corpului rabinic. Vreme de secole, creştinii au pretins că Ezdra a fixat Canonul VT către anul 450 (era veche) cu excepţia Eccleziastului şi a Macabeilor. Ezdra însă nu a putut fi autorul celor două Cronici (Paralipomena) şi al celor două cărţi ce îi sunt atribuite (plus două ‘‘apocrife‘‘), întrucât în acestea se vorbeşte de lucruri petrecute la două secole după moartea lui. Ţinând cont de prologul Eccleziastului şi de afirmaţiile lui Flavius Iosif, putem spune este că un Canon VT a existat către anul 300, era veche, fără ca el să fie recunoscut de întreaga clasă rabinică, mai ales de Saduchei care nu acceptau decât Thora sau Pentateuhul.

    • Sa vorbesti de credinta ta…
      Crestinismul nu e “construit” caramida cu caramida de om ci este invatatura data de Hristos – de aia ii spune Crestinism si a fost inteleasa pas cu pas, in timp mai lung, prin lumionare si dezvelire de catre Sfantul Duh.
      Nu e ca la spiritisti sa auda unu’ o voce si sa scrie in transa ce i se dicteaza….
      Nu e nici ca la paganii care au avut cate un istet care s-a apucat sa dea lectii de mjorala dupa ce au desfranta si omorat si batjocorit… dupa ce au profitat de toate celea…. de au ajuns amaratii sa-i ceada zei, mai nou – dumnezei.
      Crestinismul nu e varianta sau derivata de iudaism ci se aflla in opozitie – iudaismul idolatrizeaza materia si este corupt moraliceste prin interpretari partinitoare si rauvoitoare rabinice.
      Crestinismul invata scopul vietii si calea fericirii vesnice constient si asumat, responsabil – nu e cazul cu vreo credinta sau religie in care schiopateza si morala, si metoda, si destinatia…
      Nici nu este important ce este scris daca nu confirma Traditia; pana la Moise nu s-a scris nimic….. asemanator, Vedele s-au transmis verbal prin recitare neintrerupta si identic – de aia s-a putut cunoaste sfanbta scrpta – Evanghelia ariana, in limba numita sanscrita.
      Rationalistii sint adversarii Tradititei datorita arogantei de a pretinde nu doar ca pot cunoaste tot dar ca pot intelege tot!
      Sint amortiti sufleteste si mentalitatea lor este vrajmasa cresintei – nu pot “lucra” cu “nenumarabilul” – cum numea Nicolae Georgescu-Roegen… ceea ce nu sepoate masura, cantari, determina in realitatea fizica.
      Tema este slaba intelectual, chiar daca se pretinde docta – este pierdere de timp, cu asta se ocupa sectantii.

      • Se pare ca statul in casa nu prea iti prieste. Contrazici niste afirmatii, dar nu ai nici o dovada. Ca de obicei, nu faci decat sa arati ca te bazezi pe povesti.

  2. : … -Pentru cei interesati: …

    – … -Vin in completarea mesajelor anterioare, precizand ca *Scripturile* re-constituiesc *Cunostinte* (Stiinta) codificata ezorteric, despre Evolutia Omului, de la ”Alfa la Omega” potrivit Alfabetului Grec, sau de la *A la W* potrivit Alfabetului Latin / Romanesc, …astfel, (precizand doar orientativ / nu si decodarea totala a fondului / implicit in versete), …iata: …

    -In _ Fapte 7/(48),49,50, … ( si in multe alte versete / de ex. _ Matei 22/29; _ Ioan 7/49; _ Osea 4/6), …este condamnat misticismul, respectiv constructiile de Biserici / Temple, ca ”locasuri de inchinare / proslavire” (!!!), …si , sau, pentru strangere de bani, etc.), astfel:
    49. “Cerul este scaunul Meu de domnie, si pamantul este asternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casa Imi veti zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihna?

    50. N-a facut mana Mea toate aceste lucruri?…”…

    _ 2 Petru 2/1-3: …
    1. In norod s-au ridicat si proroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura pe furis erezii nimicitoare, se vor lepada de Stapanul care i-a rascumparat si vor face sa cada asupra lor o pierzare naprasnica.

    2. Multi ii vor urma in destrabalarile lor. Si, din pricina lor, calea adevarului va fi vorbita de rau.

    3. In lacomia lor vor cauta ca prin cuvantari inselatoare sa aiba un castig de la voi. Dar osanda ii paste de multa vreme, si pierzarea lor nu dormiteaza….


    _ Revenind la continutul implicit ca *Stiinta* codificata ezoteric / ”parabole / pilde comparative”, iata:
    _ Matei 1/21-23: …
    21. Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele ”Isus” (?!!!), pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.”, …

    (de coroborat cu: _ Romani 10/14: -14. Dar cum vor chema pe Acela in care n-au crezut? Si cum vor crede in Acela despre care n-au auzit?), …si, fiind vorba despre *viitor* _ Daniel 12/(4),9: -“Du-te, Daniele! Caci cuvintele acestea vor fi ascunse si pecetluite pana la vremea sfarsitului. /(*Sfarsitul Tainei* _ Apocalipsa /”Revelarea” -(nu Revelația) 10/7), …aici implicit (_ Isaia 52/6: -*Iata-Ma! Iata-Ma!*; 65/1);

    22. Toate aceste lucruri s-au intamplat ca sa se implineasca ce vestise Domnul prin prorocul care zice:

    23. “Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un Fiu, si-I vor pune numele Emanuel” care, talmacit, inseamna: “Dumnezeu este cu noi.”

    -Deci in _ Matei 1/21-23, au amestecat ”Isus” & *Emanuel*, …in plus fata de faptul ca *Maria* (implicit _ Romania 8/29), este ”femeie” (nu *Fecioara*) _ Galateni 4/4: -*Dar, cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege,*

    -*Fecioara* fiind de fapt ”Constelatia Fecioara”, …care *a fost insarcinata prin intrarea planetei Marte* -”masculin” (la inceputul Noii Ere Astrale – Sfarsitul lui 2012 / inceputul (februarie) lui 2013, coincident cu *Sfarsitul calendarului Maya*, …(ca *Semn in Cer* _ Luca 21/25: -*Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri,
    (de coroborat cu _ Geneza 1/14: -Dumnezeu a zis: “Sa fie niste luminatori in intinderea cerului, ca sa desparta ziua de noapte; ei sa fie niste semne care sa arate vremurile, zilele si anii;)*.

    – Cam atat deocamdata. = Cu stima. -*Mesia / Mielul / Gheorghe Moise* _ Revelarea / Apocalipsa 5/1-9; 17/14; 22/13; … & … _ Romania 5/14; 10/16,(17-20).

  3. : … @ (*In ce masura au fost falsificate textele biblice*): …

    _ Subiectul ”mesajului”: … _ @ [_ Ioan 1/1,(11),14; 3/16; 5/39; 7/49; 10/8,(11),2012-2017; _ Matei 4/4; 5/17; _ Osea 4/6-8,(9)-14].

    _*Context special implicit* _ Mat.13/34,35,[17,16],15-13; _ 1 Cor.14/21; _ Ioan 16/25; _ Romania 16/25:

    – Initial am transmis acest mesaj catre cei ce-si zic “Adventisti de Ziua a 7-a”, “Martorii lui Iehova”, “Baptisti”, [si altii], si /[iar], acum (vezi) _ Isaia 6/[8],9-12,[13]; _ Matei 13/13-15,[16,17,34,35]; _ Ioan 16/25;_ Fapte 17/23-31; _ Ioan 8/21,23,24,[26]-29,[44]-47,

    “in apropierea Pastelui Ortodox 2017” (coroboreaza) _ Matei 26/[2],3-5,17-[19]; _ Marcu 14/[1],2; _ Romania 11/[3]-5,[8]:

    ……………………………………. _ Catre:

    _”Pastorii, Preotii, Profesorii, Învăţătorii, Dascălii, [multi care-si zic, singuri sau ei intre ei facandu-se / numindu-se “Sfinti / PreaSfinti / InaltiPreaSfinti / PreaFericiti”],

    şi celelalte categorii [care-si zic: (“specialişti / Pastori si Preoti”), “Profesori, Doctori in Teologii / Religii”] cu funcţii de conducere / executie, coordonare şi îndrumare / educaţie, colaborare şi comunicare, prin “diversele instituţii acreditate, la nivel naţional şi internaţional”, implicaţi in activităţi / lucrări, potrivit contextului din acest mesaj, din “Toate Religiile / Bisericile din Lume”, in concordanta si conformitate cu prorocii[le] (vezi) _ Isaia 55/1,[6-8],9,11;

    _ Dacă respectaţi Poruncile din Lege [?!] (vezi) _ Matei 22/37-40, binevoiţi să transmiteţi mesajele Mele /[avand sopul „trezirii / resuscitarii”] (vezi) _ 1 Cor.14/21; _ Luca 8/5-8,[15]; _ Is.21/11,2012-2017; _ Ioan 5/24,25,[39]; 7/49; 9/39; _ Mat.4/4; _ Osea 4/6, [către] „pana la marginile Lumii” (coroboreaza) _ Ioan 7/37,[38,39]; _ Is.53/1,[2-7]; 55/1,[10],11; _ Romania 10/16,[17],18-20;

    -A) _ După ce [în conformitate cu _ 2 Pet.1/19,20], veţi corobora: _ Is.6/8-13; _ Ev.1/2; _ Luca 16/29,31; _ Romania 5/14;
    vă rog să [vă] răspundeţi [şi Mie] la întrebarea din _ Romania 10/14 –[_Cum ?! / Care Nume ?!], privitor la Numele Cel Nou, [necesar de coroborat cu detaliile privitoare la „Schimbarea la Faţă / Nume”] (vezi) _ Mat.17/1-5; _ Apoc.2/17; 3/12; _ Is.52/6 –„_ Iată-Mă!”; _ Faptele Ap.4/12; _ Is.65/1; _ Romania 16/25, [după care],

    „cei cărora le /[va], este dat”, [adică, „dăruit genetic, din facere în pantecele mamei lor”] (vezi) _ Mat.19/11; _ Luca 12/48, vă rog să fiţi foarte atenţi, să nu ignoraţi prorocii[le] (vezi) _ 2 Pet.1/[19],20; _ Dan.12/4,[9]; _ Is.8/20; 29/10-13,[14], şi, luaţi L’A”min’te” {adica, “Bagati la cap”/*Amin’titi-va*}, respectiv, „să nu înghiţiţi nemestecat / să rumegaţi” [*dacă aveţi dantura potrivită*] (vezi) _ Mat.7/[6],15; _ Ioan 4/25; _ Romania 5/14;

    _ Faptele Ap.26/23; _ Romania 3/19; _ Ioan 16/8-11,[12]; _ Mat.24/35; _ Mar.13/31; _ Luca 21/33; _ Ioan 10/[1-5],8-16; _ Luca 18/8; 24/25-27;

    -B) _ In incercarea de a [va] trezi _ Isaia 21/11,2012-2017, pe cei care ziceti ca aveti “credinta” _ Luca 17/6; 24/25; _ Mat.7/13,14,[15-20], trebuie “sa va mustrez” [in contextul prorociilor] _ Apoc.3/[15-18],19; _ Romania 3/[10-18],19; _ 2 Petru 3/9; _ 1 Petru 2/[1,2],9, …[astfel], de aceea va zic:

    -„Vă rătăciţi (.)” (vezi) _ Mat.22/29; _ Mar.12/24; _ Luca 24/25-[27,(45 -?)], [şi], sînteţi călăuze oarbe, care Mă cinstiţi [doar] cu gura şi cu buzele (vezi) _ Mat.15/[8],14; _ Luca 6/39, iar frica pe care o aveţi de Mine nu este decat [asa cum este scris] (vezi) _ Marcu 7/[6-9],13; _ Colos.2/8; _ Is.29/10-13,[14], …pentru că, “ati uitat (?!)”, *Nu! Nu ati uitat, ce nu stiati*, adica:

    “Nu ştiţi că în Zi sint [doar] 12 ceasuri, şi [că], Ziua se lasă repede /[repede, foarte repede], spre seară / noapte / întuneric” (vezi) _ Iacov 4/14; _ Ps.90/10; _ Gal.4/4; _ Ioan 1/1,5,[11]-14; 9/4,[5]; 11/9; 12/35,36; _ Is.55/6-8,[9],11, [şi], multora,

    „va trece Ziua batjocorind ce nu cunoasteti [Cartea fiind pecetluita]” (vezi) _ Dan.12/4,[9]; _ Iuda 1/10-16; _ 2 Tim.3/[1-6],7,[8,9]; 4/3,4; _ 1 Tim.4/7; _ Mat.7/13,14,[15], astfel ca, „doar vă merge numele că trăiţi” (vezi) _ Apoc.3/1; _ Mat.8/22; _ Eclez.9/5; _ Ioan 5/24,25,

    de aceea repet /”poate [Mă] auziţi” / „poate inţelegeţi” (vezi) _ 1 Cor.14/21; _ Ioan 7/37; _ Romania 10/17; _ Mat.22/29;

    -C) _„Vă rătăciţi [ziua in amiaza mare], şi vă petreceţi Ziua [*cele 12 ceasuri din Zi _ Ioan 11/9; _ Ps.90/10*], in “Ritualuri si Agape” _ 2 Petru 2/1-3,[12,13], fara sa [Ma] cautati _ Is.55/6-8, fara sa cercetati (vezi) _ 1 Tim.6/3-5; _ Mat.12/33,35, de aceea vă repet mustrarile (vezi) _ Apoc.3/[15-18],19,[20]; _ Romania 3/[10-18],19,[20]; _ Ioan 16/8-11,[12]; _ Is.29/10-13,[14], şi vă invit „la Masă / Hrană Curată / Dialog / Lumina” (vezi) _ Mat.4/4; _ Ioan 7/49; 8/12; 9/4,5; _ Osea 4/6; _ 1 Cor.14/21; _ Ier.33/3;

    -D) _ Presupunînd că [nu ?!] veţi îndrăzni să [Mă] contraziceţi prorocii[le] ?! (vezi) _ Luca 18/8; 16/29,31; _ Romani[a] 3/19; _ Ioan 16/8-11,[12],

    va invit la “Dialog public, *National / International*” (vezi) _ Isaia 55/1,[6-8],9,11, sau daca doriti sa sariti peste limitele decentei si demnitatii implicit necesare [sa nu fugiti de “Dia-Log”/”Lumina” _ Ioan 9/4,5], „veniţi totuşi să ne judecăm” (vezi) _ Is.1/[10-17],18,[20]; _ Mat.5/17; _ Ioan 9/39,[40,41];

    -E) _„Îndrăzniţi” (vezi) _ Ioan 16/33; _ Apoc.3/12; _ Is.52/6 – „Gheorghe Moise” _ Iată-Mă!”; _ Faptele Ap.4/12; _ Mat.13/34,(35),[16-17],13-15; _ Ier.33/3; _ Iov 13/22, …[şi], daca puteţi inţelege si recunoaşte, prorocii[le] (vezi) _ Is.6/[8],9,10; _ 2 Petru 3/9,
    va rog, sa-[Mi] raspundeţi [„in principiu”/ „in puţine cuvinte”], la intrebarile:

    -1) _ Contraziceţi prorociile ?

    -2) _ Credeţi că există contradicţii între versete ?

    -3) _ Ce implică „aşteptările voastre”: …-„Venirea”, [sau], „Revenirea”, [sau], „Nasterea” / “Ridicarea şi Trimiterea”, *Celui Făgăduit*” (vezi) _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22 ]; _ Galateni 4/4; _ Isaia 6/8,[9-12],13; _ Ev.1/2; _ 1 Tim.2/5,[6]; _ Is.53/1,[2-7]; 9/1,2,[6]; _ Filipeni 2/[6,7],8,[9]; _ Ioan 1/1,14; 3/16; 9/39; 10/8,11,2012-2017; _ Ieşirea / Trimiterea 4/1,[10],11,2012-2017;

    -4) _ A cui „Venire”, [sau], „Revenire”, [sau], „Ridicare şi Trimitere”, aşteptaţi [?]:

    a lui „Isus”, [sau] a lui „Mesia”, sau [cumva (vezi) _ Geneza 49/10; _ Romania 5/14; _ Ioan 6/14] „pe altul” ? _ Matei 11/3,

    [„pe care, dintre următorii ?]:

    -„Antihristul”, „Fiara”, „Satana”, „Fiul Pierzării”, „Potrivnicul”, „Urîciunea Pustiirii”, „Omul Faradelege”, „Fiul Omului”, „Moise Gheorghe – Biruitorul Balaurului” ? (coroboreaza) _ Luca 7/20; _ Ieşirea / Trimiterea 3/14; 4/1-16; _ Ev.1/2; _ Ioan 1/1,5,[11]-14; 3/16; 4/25,[26]; 5/43; 10/8-16 …[?],

    si, care [dintre aceştia], ziceţi voi că va veni mai întai ?!” (coroboreaza) _ 1 Ioan 2/18; 4/3; _ Ioan 17/12; _ 2 Ioan 1/7; _ 2 Tes.2/3,4; _ Dan.8/13; _ Mat.24/15; _ Tit 2/8; _ 1 Pet.5/8;

    -5) _ În conformitate cu „aşteptarile voastre”, privitor la „Venirea”, [sau], „Revenirea”, [sau], „Ridicarea şi Trimiterea Celui Făgăduit” (vezi) _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Ioan 3/16, [vă întreb]:

    -*Cum î-L veţi recunoaşte ?*, sau, la „Venire”, [sau], „Revenire”, [sau], ”Ridicare şi Trimitere”, …-*Cum veţi înţelege că este Acela pe care î-L aşteptaţi, şi [că] nu este “Un înşelător” ?!* (vezi) _ Mat.24/4,11.

    -F) _ Vă rog să transmiteţi mesajele Mele, “pana la marginile lumii” (vezi) _ Romania 10/18, [adica], şi către cei care i-şi zic:

    -„Catolici”, „Baptişti”, „Budişti”, „Musulmani”, „Matorii lui Iehova”, „Penticostali”, „Adventişti de Ziua a 7-a”, „Ortodocşi”, [etc.], *Toate popoarele chemate* (coroboreaza) _ Mat.24/14,[15]; _ Apoc.10/7; _ Romania 10/[17],18-20; _ Is.55/[1],6-8,[9],11; _ 1 Pet.2/1,2,[9].

    -*La Lege si la marturie!* -Caci daca nu veti vorbi asa, nu vor mai rasari zorile pentru „[poporul acesta]/ intrega omenire”* (coroboreaza) _ Isaia 8/20; _ 2 Petru 1/19;
    -”La Lege si la marturie!”, fara povesti si basme lumesti si babesti despre Scripturi /[despre Taina Mea _ Romania 16/25; 5/14; _ Apoc.10/7]” (coroboreaza) _ 2 Tim.3/1-6,[7],8,9; 4/3,4; _ 1 Tim.6/4,5; 4/7; _ 1 Tim.2/[5],6.

    _ Vine dimineata _ Isaia 9/1,2,[6]; 21/11, 2012 – 2017,

    -*Se crapa de Ziua /[Sunt deja Zorii Zilei “Sun’Day / Day – Sun / Ziua Soarelui / Duminica)], vine Lumina Zilei a 7-a, dupa Ziua a 6-a, “Eu sint Lumina Zilei a 7-a” (coroboreaza) _ Isaia 52/6; 9/1,2,[6]; _ Ioan 9/4,5; _ Gal.4/4; _ Geneza 1/31; _ Matei 17/1,[2-4],5; _ 2 Petru 1/19; _ Isaia 8/20, [si], nu uitati _ 2 Petru 3/8, “grabiti-va” _ Ev.3/7,13,15; _ 1 Cor.2/6-9,14; 15/54-56; _ Osea 4/6-14; 13/14; _ Ioan 5/[24],25.

    _ Vedeti cu mare, Mare, MARE ATENTIE, prorocii[le] / Biblia / Scripturile, care in fond si in fapt “Vorbesc despre Viitor”, [si], “Nu despre Trecut”, asa cum au lasat sa se inteleaga cei care au falsificat Scripturile, pentru a putea batjocori si controla / manipila omenirea (coroboreaza) _ 2 Petru 2/1-3; _ 2 Tim.3/1-6,[7],8,9; 4/3,4; _ Romania 16/18; _ Filipeni 3/19; _ Isaia 6/8,[9-12],13; 8/20; 9/1,2,[6]; _ Romania 10/[14-?!!],16,[17-20]; _ 1 Petru 2/9; _ 2 Petru 1/[19],20; _ Luca 12/32; _ Ioan 8/32.

    = Cu stima. – Mesia (coroborează) _ Deut.18/15,18; _ Fapte 3/22; _ Ioan 4/25,[26]; _ Matei 1/18,21; _ Luca 2/[5]-8,15-19; _ Romania 8/29; _ Ev.1/2; _ 1 Tim.2/5,[6]; _ Matei 17/1-5; _ Romania 10/14-[?!!],17; _ Is.65/1; 52/6 _*Iata-Ma!*–„Gheorghe Moise _ Biruitorul Intunericului / Biruitorul Balaurului _ Romania 11/[3]-5; _ Is.9/1,2,[6]; _ Apoc.2/17; 3/12; 5/[1]-9; _ Fapte 4/12; _ Filipeni 2/6-8,[9]; _ Romania 5/14; _ Fapte 26/23; _ Romania 1/1-14,[15]; 10/[16]-20; _ Iesirea / Trimiterea 4/1,[10],11, 2012-2017; _ Luca 24/25-[27];.

    _ Dacă auziţi, răspundeţi-Mi „Astăzi” (vezi) _ Luca 8/5-8,[15]; _ Ev. 3/7,13,[15], căci mîine s-ar putea să [va] fie tîrziu (vezi) _ Ioan 12/35,36; 11/9; 9/4,[5]; 8/21,23-29,32; 16/33; _ Iacov 4/14; _ Gen.6/3; _ Ps.90/10; _ Is.55/[1],6-8,[9],11, (vezi pagina):
    _ http://mesia-romania5-14-ioan4-26.blogspot.com ,

    *posibil si probabil cenzurat de către cei care iubesc întunericul* (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Matei 6/10, [„precum în Cer şi pe Pămînt”, sau „Ca-n Cer’ul Lumii”], în Cer fiind [încă] întuneric / noapte / „lumina pe care ziceţi că o aveţi /[o vedeţi] este iluzorie” [şi, „Astronomia poate să vă confirme, dacă veţi asculta de cei ce citesc în stele” [şi de *ghicitori*] (coroborează) _ Gen.1/14-18; _ Ioan 1/1-14,[15-18]; 9/4,[5],39; 13/30; _ Is.21/11, 2012-2017; 9/1,2,[6],

    „cenzuratori, al căror Dumnezeu este pîntecele [nesătul]” (coroborează) _ Romania 16/18; _ Filipeni 3/19, [şi, care-şi zic S.S –“Servicii Secrete / Cia & Mossad şi alţii (Dss & Dst & Avo & Mi5-6, si altii), alias Sri”] (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Mica 3/5,[11]; _ Iuda 1/10-16; _ Romania 1/28-32;11/[3]-5,[8]; _ Daniel 11/14,
    batjocoritorii dregătoriilor Poporului Meu, *mînă-n mînă şi cu multi dintre cei care-şi zic:
    preoţi, pastori, dascăli, fericiţi, preafericiţi, învăţători şi profesori teologi* [aşa cum este scris] (coroborează) _ Is.9/16; _ Ier.5/31; _ Mica 3/11; 7/[1]-3,[4]; _ Mat.23/1,2,[3-10],13-15,24-28, in complicitate cu cei ce-şi zic:

    politicieni / parlamentari, guvernanţi, judecători, procurori /[„guvernanţi şi magistraţi”], care „[toti], jură strîmb, [pe ce nu cunosc], Cartea fiind pecetluită” (coroborează) _ Daniel 12/4,[9,13]; _ Is.29/10-16, „ţinînd mîna pe Biblie” /[–auzi cum î-şi zic ?!: -„guvernanţi şi magistraţi (!!!)”/„guvernarea si păstoritul lor (_Isaia 9/16,17), fiind strîmbe la fel ca judecăţile minţii şi jurămintele lor”],

    care au făcut şi continuă să facă Poporul Roman şi Romania de rîsul şi batjocura lumii (vezi prorociile / coroborează) _ Isaia 1/21,23; 3/12; 6/[8]-12,[13]; 9/[15],16,[17]; 63/18,19; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 2/1,2; 3/11; 7/[1],2-4; _ Matei 7/15-20; _ Ioan 10/20; 8/21,23-29; 7/26.
    Îmi place · Răspunde · Chiar acum … 12.03.2017 h 2:53 PM.
    [[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[
    Îmi place · Răspunde · 12.03.2017,
    *^in contul Facebook anterior : https://www.facebook.com/gheorghe.moise.96 ,
    pe care Mi l-au blocat hackerii, posibil cei de la google / S.S. (?!!!)^* la 15:32; _ Editat 09.04.2017, la 9:12 Am.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *