Home / Actualitate / Diana Șoșoacă cere ROEXIT și arestarea jurnaliștilor

Diana Șoșoacă cere ROEXIT și arestarea jurnaliștilor

Incorect Politic
Octombrie 6, 2021

Via ZiaruldeIasi:

“Având în vedere că UE a devenit un factor de putere care îşi permite să se implice şi să influenţeze deciziile pe plan naţional, încălcând grav Constituţia României, economia românească este subminată de la nivel european, poporul român este cobaiul experimentelor sociale ale UE, iar cetăţenii români nu sunt egali în drepturi cu cetăţenii celorlalte state membre UE, fiind consideraţi cetăţeni de lumea a treia, ni se fură bogăţiile ţării pas cu pas cu aportul UE, ni se încalcă tradiţiile şi istoria, ni se anulează identitatea şi credinţele, UE fiind factorul declanşator şi decisiv în adoptarea şi implementarea tuturor deciziilor împotriva esenţei neamului românesc, solicităm ieşirea din UE, deci ROEXIT ! Solicităm de urgenţă organizarea unui referendum“, a cerut Şoşoacă, într-un document publicat de Sputnik România. Ea a propus ca jurnaliştii “care au indus panica“ – adică au susţinut că pandemia reprezintă un pericol – trebuie judecaţi pentru instigare la omor.

“Trusturile mass-media şi jurnaliştii, televiziunile care au indus panica, teroarea în cetăţenii români, care au interzis apariţia unor medici, juristi, politicieni, luptători civici, preoţi, cetăţeni români etc care aveau şi alte opinii decât cele ale Guvernului şi instituţiilor statului în pandemia de covid-19, care au interzis dreptul la liberă exprimare, opinie etc în această pandemie, vor fi imediat anchetaţi şi deferiţi justiţiei pentru a fi condamnaţi pentru rele tratamente aplicate minorului, instigare la omor, hărţuire, inducerea în eroare a opiniei publice cu informaţii false, încălcarea drepturilor omului! Niciunul dintre cei găsiţi vinovaţi nu vor mai putea să îşi exercite profesia de jurnalist şi nici să emită opinii publice“, a propus senatoarea.

11 comments

  1. Mai daunatoare este prezenta in NATO, cu mult. De acolo ar trebuie iesit, din NATO si din CIA si din Marele Israel. Sunt tari in Europa nemembre UE si se intampla ca la noi si ca in restul lumii, genocid la comanda internationala.

  2. Si daca nu iesim din mue trebuie renegociate toate tratatele si acordurile negociate si incheiate in detrimentul poporului roman si declarate invalide privatizarile gen petrom, bcr, romtelecom etc absolut paguboase pentru tara. Toate sunt invalide de fapt si de drept pentru ca au fost semnate de tradatorii de neam si tara constienti sau inconstienti pentru interesele lor personale si interese externe in paguba absoluta pentru poporul roman.
    Nu trebuie sa fim nici cu vestul, nici cu rusii. Trebuie sa colaboram cu toate tarile, dar de pe pozitii de egalitate si demnitate, nu in genunchi.
    La noi in tara poporul roman trebuie pus pe prim loc. Orice alte propuneri sunt balarii.
    Sosoaca le zice foarte bine. Trebuie pus piciorul in prag, macar in ultima clipa.

  3. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Totuși, de ce SPUTNIK îi preia afimațiile lui Șoșoacă? Propun să trimit la SPUTNIK materialele mele ca să văd dacă le publică. Șoșoacă este penibilă. Nu are nici o poziție câștigată în stat și cere povești. Aceste povești pot fi cerute la nesfârșit și fără vreun rezultat de orice individ, atât timp cât nu are pârghiile pentru a schimba cu adevărat ceva în România.

    • ROEXIT poate fi si trebuie decis prin referendum!!! Intrarea în UE nu a folosit decat clasei politice si camarilei acesteia, care s-au îmbogățit pe spinarea poporului român, a cetățeanului simplu care trăiește doar din pensie sau salariu, fără acces la “robinetele” UE!!! Ce tot bați câmpii Vasilică Militari, despre dna Șoșoacă, nu ii ajungi nici la nivelul tălpi!!! Este singurul politician român patriot care militează activ împotriva nedreptatilor legiferate de scelerații de la conducerea țării, care de 30 ani ne ruineaza țara, aflată acum în colaps economic si social, sub umbrela “binefăcătoare” a UE, FMI, OMS, NATO.

    • Și care e treaba dacă a apărut in sputnik știrea? Nu înțeleg de ce , in timp ce toate relele vin din UE si NATO, toata lumea sare de cur in sus pentru orice lucru care are vreo legatura cu Rusia, nici macar nu se verifică dacă acel lucru e bun sau rău, real sau fals … in schimb se ia de bun toat ce cine dinspre UE sau in general din tarile si presa aflate la cheremul si in slujba elitei globaliste … raul care ni s-a facut in perioada stalinista/comunista , nu ni l-au facut rușii , ci jidanii aflați la conducerea uniunii sovietice…sa va spun o realitate pe care vad ca nimeni nu o ia in considerare…teritoriile furate de la noi nu sunt la ruși ci la jegoșii și naziștii de ucrainieni!! … toata lumea crede ca teritoriile ni le-au furat rușii și sunt la ei in ogradă …

  4. ROEXIT…
    Orice comentariu e de prisos.
    Europa este in putrefactie si “da” tortura prin degenerare, inselare si santaj, … da moarte la toti.

    Stim cu totii si foarte clar – nimic bun nu a obtinut Romania, slugareala de-afara pare un avantaj in zbatere de supravietuire… dupa distrugerea economiei nationale, dar refacerea este posibila, in alta viziune caci distrugerea societatii albe crestine este lansata cu viteza accelerata!

  5. Si din ONU trebuie iesit buna parte din subjugare (cedarea de suveranitate) este catre franc-masonii globalisti de acolo.
    Cat de curand urmeaza inlocuirea politistior si jandarmilor cu forte militarte aduse din China – nici nu ai putea sa vorbesti cu agentii distructivi ai noii forte cohen-vidiene!
    Armata oricum e moarta – bortosi, toape cu tupeu si perversi cu gandul la bani – nici in c-r nu-i doare pe ei de Tara, de Neam…

  6. Update: a fost adaugata sectiunea pentru angajati pe site-ul https://pentrulibertate.info/

  7. Foarte bine !
    Romania Trebuie sa iasa cat mai repede din mizeria asta de “Club UE” care impune: alimente aditivate cu E-uri, agricultura impusa din UE, chimizata, viitorul CODEX Alimentarius, neomarxism tipic USR-PLUS, propagande LGBTI desantate, politici pro-vaccinare, taxe peste taxe, cresteri de preturi la utilitati, energie, adoptarea “monedei Euro” care inrobeste cetatenii. Euro nu este deloc o moneda nationala, deoarece UE nu este nici macar un stat federal ca SUA, UE este doar o structura suprastatala artificiala care tine coada sus si-si umfla aiurea muschii, dictand de la Bruxelles tuturor tarilor si cetatenilor si cum sa tusim, cum sa stranutam, aceste lucruri distrugand suveranitatile statelor constituente UE.
    De aceea trebuie cat mai repede Referendum pentru ROEXIT !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *