Home / Educativ / Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride

Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride

Incorect Politic
Iulie 7, 2020

Via  Revista Art-Emis:

În timp ce Vladimir Putin uimeşte din nou lumea, anunţînd că îl va menţiona pe Dumnezeu în Constituţia Rusiei, alături de decizia că doar un bărbat şi o femeie pot întemeia căsătoria, interzicînd relaţiile între acelaşi sex pe pămînt rusesc, deviaţii-sexual au obrăznicia ca România noastră, creştinată acum 2000 de ani de către Sf. Apostol Andrei, să fie supusă unor mizerii păgîne fără precedent! Un grav atentat la morala creştină, la pudoare şi bun simţ!

Cine a dat tonul mizeriilor în numele multiculturalismului deformator şi a aşa-zisei discriminări a deviaţilor-sexual? Cine îi încurajează pe „curlangii”, cum îi numea Panait Istrati în povestirea „Stavru”? Chiar Iohannis, autodeclaratul tolerant, care a adus injurii creştinilor ortodocşi, useriştii, cioloşiştii şi soroşiştii oengeurilor. Să-i ceri individului Iohannis (sau miniştrilor guvernului său) să gîndească prin prisma spiritualităţii neamului românesc, cînd acesta pune în aplicare Befehl-urile primite dinspre Poarta Brandemburg şi Muntele Rushmore, e prea mult! Prin intermediul unor astfel de antiromâni, „specialiştii” haosului globalist administrează periodic cîte un vaccin periculos credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale.

Acele panouri publicitare stradale, apărute în capitală şi în marile oraşe ale ţării, copiate din S.U.A., în care bătrîne şi bătrâni de 80 de ani sînt înfăţişaţi drept homosexuali sau transsexuali, sugerînd ca fiind normală deviaţia sexuală, chiar şi la vîrste înaintate, au fost amplasate în locuri strategice, agresînd ochiul privitorului creştin, de la copii, adolescenţi şi maturi. Atunci, hai să judecaţi limpede, dragi români. Răul vine de la ruşi sau de la americani? Dacă am fi beneficia de un climat de moralitate strictă, astfel de nenorociri nu ar avea loc. Deviaţii-sexual n-ar fi ieşit din bîrlog pe străzi. S.U.A. şi-a permis să sfideze România creştină, trimiţîndu-ne un ambasador gay, împreună cu mizeriile aferente, care s-au înmulţit necontrolat, precum aceşti dereglaţi. De fapt cum se înmulţesc ei, cînd sînt anormali? Ăştia trebuie trataţi şi reeducaţi. Au nevoie de un preot să le scoată diavolul din ei. Dacă îi duci la un psiholog, îi dă şi psihologul cu libertăţile lor false, produs al unei imaginaţii bolnave. O bună parte a presei suflă şi ea în dosul acestor posedaţi care maculează societatea umană.

Pînă în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţineau diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. Homosexualii americani, extrem de numeroşi, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. Ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există diabet sau tuberculoză. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul. Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică machiavelică. Cu ce se ocupă deviaţii sub plapumă e anormalitatea lor, sînt liberi s-o acceseze cum vor, dar la ei acasă, nu în demonstraţii publice, într-o comunitate normală, într-o ţară eminamente creştină. Din partea Guvernului Orban de două parale cerem măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender, Queer+… (L.G.B.T.Q.+)., la fel ca în Rusia creştină şi în Israel. Recent, autorităţile de la Ierusalim au dat jos de pe clădirea Ambasadei S.U.A. un banner uriaș prin care se celebra luna iunie ca luna Gay Pride, prilej cu care vice-primarul oraşului, Arieh King, a declarat: „Oricine încearcă să pângărească Orașul Sfânt Ierusalim trebuie oprit. Fie că vorbim de un israelian și cu atât mai mult de un oaspete la noi în oraş. […] municipalitatea să se mişte rapid şi eficient pentru a curăţa această mizerie din oraşul nostru[1]. Deci, dacă oamenii întregi la minte vor, pot! Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către asemenea cupluri de rătăciţi este un act criminal asupra viitorului acestor copii!

Toate manifestările şi manifestaţiile publice ale rătăciţilor cu duhul, susţinute de Iohannis şi chiar de I.C.R. sînt o mizerie! În curînd pedofilii şi zoofilii vor cere şi ei dreptul pentru un marş al lor. Bestiile cu chip de om doresc degenerarea naţiei creştine şi transformarea ei într-o cireadă uşor de dus la abator. Ura aceasta viscerală faţă de normalitate, ura faţă de Sf. Biserică Ortodoxă se ascunde în sloganuri înşelătoare precum: democraţie, toleranţă, valori occidentale, libertate. Preşedintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop, spunea: „… la români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii… în acest loc al Domnului în care românul s-a simţit întotdeauna apărat, s-a simţit mai sigur, şi a făcut din biserică un fel de altar al vieţii”.

Cuvîntul homofob a fost special inventat, odată cu falsele studii „ştiinţifice” care ţin de speţă, pentru că se vor găsi mereu fraieri care să înghită spurcăciunile occidentale, fără să pună întrebări. Dacă America şi alte puteri ale lumii se luptau pînă acum pentru supremaţie economică, acum îşi imbecilizează populaţia cu homosexuali şi lesbiene, cu droguri şi drogaţi. Şi ăştia sînt o marfă pentru economia lor. O marfă macabră, care a ajuns şi la noi în sicriul integrării europene şi ne înghionteşte cu demonismul ei. O marfă otrăvitoare care ne ucide spiritual tinerii, ne aruncă peste bord credinţa strămoşească şi demnitatea, iar noi mergem şchiopătînd la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de Big Brother! Deviaţia-sexuală e o boală! Un dezmăţ macabru, instalat la noi prin comandamente de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ai globalizării şi slugile lor obediente de la Cotroceni şi Victoria, care ne vor dezbinaţi şi suspuşi. Turmele există din cele mai vechi timpuri. Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride, o maimuţăreală scîrboasă de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. „Civilizatorii” occidentali au declanşat operaţiunea de falsificare a identităţii româneşti, de distrugere a statului naţional, religios, istoric, economic şi tradiţional.

Cum să înveţe generaţiile tinere bunul simţ, morala creştină, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc educaţie sexuală pe pîine? Dacă refuzi acest lucru şi te declari pentru perpetuarea filonului sănătos al naţiei române creştine, eşti transformat în duşmanul multiculturalismului nefast, un ăla care nu înţelege faptul că am fost băgaţi în Europa, deşi sîntem acolo de cînd lumea, iar capetele noastre luminate au civilizat cultura Europei. Dacă s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, ne aşteptăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, pedofilia, incestul, crima şi tîlhăria să iasă de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii pe care o practică adepţii L.G.B.T.Q.+, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul, între bipezii L.G.B.T.Q.+ şi extratereştri. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine, poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie!

În Rusia creştină s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, Legile Rusiei prevăd amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivînd că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Ca şi Israelul, Rusia a dat semnalul corect că nu va tolera anomaliile şi perversiunile sexuale occidentale, iar asta însemnă sănătate mintală, înseamnă normalitate, înseamnă a rămâne OM!

Maria Diana POPESCU

[1] „Jerusalem Post” – https://www.jpost.com/israel-news/lgbtq-banner-removed-from-us-embassy-building-by-jerusalem-municipality-632523?fbclid=IwAR3FV9fhK5I0nyej-wl2BJYVkHrvYoFSut2TS5km_LaRiJQ4K-ptiA-mifw

6 comments

  1. Criticarea homosexualității exclusiv de pe poziții religioase este neproductivă.Combaterea flagelului trebuie să cuprindă și argumente de ordin științific.Altfel efectul este prea puțin eficient.E trist faptul că nu s-a găsit măcar un singur ortodox suficient de indignat încât să distrugă sau măcar să agreseze puțin aceste panouri.

  2. In limba romana li se mai spune si “fecalisti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *