Cu vreo săptămână în urmă, într-un puseu de demnitate, Cristian Tudor Popescu a refuzat să participe la mascarada regizată de Johanis cu numele de „dezbatere”! Refuzul a fost bine argumentat, jos pălăria! Mi-am făcut socoteala că intervenția „incoruptibilului” ziarist îl va costa pe Johanis cel puțin câteva procente. Poate chiar mai multe!

Drept care bănuiec, sunt convins chiar, că de la un număr de telefon mie necunoscut, lui Cristian Tudor Popescu i s-a atras atenția că a cam sărit calul și neapărat trebuie să dreagă situația, adică să apară mintenaș la Digi TV și să-l laude pe Johanis cum nu l-a mai lăudat niciodată, iar Vioricăi Dăncilă să-i toarne în cap ce lături îi vin mai la îndemână!

Și pe Johanis cum l-a lăudat marele CTP? Cică, și citez, „Klaus Iohannis nu a mințit niciodată”. Sublinierea îi aparține aceluiași mare deontolog al ziaristicii românești!

…Cu vreo zece zile în urmă l-am auzit pe același Cristian Tudor Popescu comentând celebra minciună a lui Johanis, profesorul de fizică care a dat meditații și cu banii adunați astfel și-ar fi cumpărat cele șase case!

Exclus! tună vocea marelui formator de opinie! Eu însumi, cât sunt de Popescu, am dat meditații înainte de 1990, n-am plătit nicio taxă, dar nici vorbă să strâng atâta bănet! Nici Patriciu care dădea meditații pentru admiterea la Facultatea de arhitectură cu 20 de candidați deodată, nu a strâns atâția bani! Așadar, minciună, domnule Johanis! V-am prins cu minciuna și o țară întreagă a înregistrat această miciună la vremea respectivă! …Numai că a cam uitat electoratul de această minciună nerușinată! Ne-a luat Johanis de proști și uite că i-a mers!

În schimb, zice mai departe același CTP, doamna Viorica minte mai mult decât Iliescu, Năstase și Ponta la un loc!… Citez din nou:

„Dincoace, la Viorica Dăncilă, este cea mai mare concentrație de minciuni sfruntate pe minut din istoria candidaturilor PSD. Nici Iliescu, nici Năstase, nici Ponta nu s-au apropiat vreodată de acest nivel de minciuni. Au avut ei șulfăriile lor, evitările, jumătățile de adevăr și așa mai departe. Domnule, dar minciuni sfruntate?”

Și ce minciuni sfruntate ne spune doamna Dăncilă? Îl citez din nou pe același Cristian Tudor Popescu:

„De pildă, aia în care spune cu vocea asta îngerească a domniei sale: Fiul meu n-a ieșit în public niciodată, el este izolat, chiar are o soartă tristă că mama lui este prim-ministru, că nu poate să fie și el un tânăr normal, el nu iese în public. Da?!

Dar la Ateneul Român?”

Asta-i minciuna sfruntată cu care ai prins-o pe doamna Dăncilă, măi, neisprăvitule? Care sunt imbecilii care te ascultă, te citesc, și-ți înghit asemenea bazaconii? Păpușarii care te-au pus să scrii aceste mizerii sunt chiar atât de idioți să înghită textul tău cu dovezi atât de subțirele, șubrede, inconsistente, privind minciunile doamnei Dăncilă?! Nu ai găsit altele cu care să-i convingi și pe românii ceva mai deștepți decât șefii de care asculți cu o obediență dezgustătoare? Cum poți să califici drept minciună sfruntată a declarație atât de umană, a unei mame care știe bine ce spune, iar ce spune este atât de verosimil, de probabil!…

Cred că te-ai căznit, împreună cu întreaga echipă electorală a lui Johanis, să găsești câteva minciuni sfruntate ale doamnei și n-ați găsit nimic. Iar ce ne prezinți nouă nu sunt nicicum minciuni sfruntate, cred că ți-ai dat seama și singur! Dar, deh, ordinu-i ordin și ierarhia sistemului în care joci te-a obligat încă o dată să joci așa cum nu ai fi făcut-o după capul dumitale! Că cap ai! Nu capul îți lipsește! Ci obrazul!