Home / Știrea zilei / CovIdiotul zilei

CovIdiotul zilei

Incorect Politic
Iulie 28, 2021

Covidiotul Zilei

Via Nationalisti:

E vară, sezonul estival e în toi, iar vremea pe litoral pare cât se poate de prietenoasă. Astfel că turiștii aflați la plajă profită din plin de relaxarea din concediul petrecut la malul mării. Există, însă, și situații inedite, care, în plină epocă a tehnologiei, ajung rapid pe internet.

Un bărbat a reușit să atragă atenția oamenilor aflați în preajma sa, la plajă, după ce s-a ”baricadat” în ceea ce pare a fi un sac de plastic. Sau o folie transformată ingenios într-un paravan asemeni unui cort, dar transparent.

O poză postată joi, 22 iulie, pe o rețea de socializare a iscat amuzamentul internauților. Nu de alta, dar nu se văd prea des astfel de idei puse în practică. ”Premiul I pentru cea mai bună protecție împotriva Covid 19 editia de vară 2021 merge la turistul de pe plaja Eforie!”, sună mesajul transmis pe pagina de Facebook Salvamar Eforie Nord, unde a fost postat instantaneul.

Acum nici nu prea mai contează dacă acesta ar fi fost motivul din spatele acestui ”plan”, cert este că fotografia dezvăluie o idee ieșită din tipare.

Așezat pe un prosop, având creștetul acoperit cu o bandană, dar și o umbrelă de soare deschisă în apropiere, omul pare că nici n-ar fi observat că atrage privirile curioșilor. Până la urmă, cei mai mulți turiști vin ziua la plajă cât să se bucure pe cât de mult posibil de razele soarelui.

Sursa: National.ro/Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published.