Home / Actualitate / Comunicatul Asociațiilor Românești Împotriva Pactului ONU Pentru Migrație

Comunicatul Asociațiilor Românești Împotriva Pactului ONU Pentru Migrație

Incorect Politic
Ianuarie 5, 2019

De pe Buciumul:

La Adunarea Generală ONU de la New York din 19 decembrie, delegația României s-a abținut de la adoptarea Pactului Global pentru Migrație, prin care se deschid larg porțile migrației masive și continue. Poporul român nu este de acord cu aducerea imigranților în România și nu a fost informat sau consultat în niciun fel despre acest vot, care ar fi trebuit sa fie ÎMPOTRIVA Pactului.

Organizațiile noastre au prezentat argumentat toxicitatea extremă a acestui Pact. Am suplinit astfel lipsa de informații și dezbateri din partea autorităților şi a media. Implicațiile dezastruoase pe care migrația le-ar avea în România, din punct de vedere economic, social și legal au fost subiectul unei ample campanii de informare pe care am făcut-o prin memorii, comunicate, articole, interviuri, flyere etc.

Am protestat și în stradă, prin pichetarea Ministerului Afacerilor Externe (22 noiembrie) și prin trei marșuri de protest (5, 10 și 16 decembrie), participarea și implicarea românilor crescând exponențial. Determinarea oamenilor de a-și apăra dreptul constituțional la suveranitate națională și la ne-colonizare a depășit toate obstacolele, inclusiv vremea potrivnică (vedeți video atașat). Ne bucură faptul că, în urma acestor eforturi, societatea românească se trezește la realitate.

Pe 28 noiembrie președintele României a aprobat propunerea Guvernului pentru susținerea de către România a Pactului Global pentru Migrație. Ca reacție, până în momentul votului asociațiile noastre au protestat puternic împotriva aducerii de imigranți.

Dacă decizia de a vota PENTRU se conturase într-un an și jumătate cât au durat negocierile internaționale, la finalul campaniei noastre de trei săptămâni, delegația României a votat cu ”abținere” în cadrul Adunării Generale ONU. Faptul că în intervalul 28 noiembrie – 19 decembrie nu au existat alte motive semnificative care să schimbe decizia inițială a autorităților române, în afară de campania noastră, este dovada unei prime victorii importante, obținută cu ajutorul lui Dumnezeu, în apărarea României.

Dar pentru că s-a votat cu ”abținere” în cadrul Adunării Generale ONU nu înseamnă că Pactul a fost respins de țara noastră! Ambiguitatea intenționată a prevederilor de drept internațional din acest Pact face să poată reapărea oricând eforturile de a transforma România într-o colonie-lagăr, saturată de musulmani și africani. Pericolul rămâne deoarece în România au fost și sunt mulți politicieni care trădează interesul național, făcându-se slugi ale ingineriilor sociale globaliste.

Pe cale de consecință, cerem Guvernului și Președinției să retragă unilateral România din acest Pact. Solicităm Ministerului Afacerilor Externe să dea un comunicat oficial prin care să clarifice toate aspectele legate de Pactul Global pentru Migrație și implicațiile acestuia în legislația românească.

Rugăm din nou mass-media să-și facă mai bine datoria și să informeze cuvenit în legătură cu toate implicațiile nocive ale acestui Pact și ale migrației în general. Televiziunile și presa trebuie să iasă din media blackout-ul în care au intrat și să înțeleagă că este vorba de o cauză națională vitală, care ne privește pe toți.

Vom continua cu consecvență lupta și acțiunile de apărare a suveranității României, pentru respectarea Constituției și pentru siguranța noastră, a tuturor. Ne facem în continuare datoria față de neam și țară, până când toți cetățenii vor vedea limpede și se vor angaja activ în contracararea mulțimii de fronturi deschise împotriva României, din care migrația face parte.

Cu Dumnezeu înainte!

Semnatari:

Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;
Asociația Noua Dreaptă;
Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene;
Asociația Bucovina Profundă;
Asociația Calea Neamului;
Asociația Gogu Puiu;
Asociația Pro Consumatori;
Asociația pentru Revigorarea Tradiției;
Asociația Scut Botoșănean;
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu;
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni;
Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public;
Asociația Alianța Părinților;
Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților;
Grup de Atitudine și Acțiune Civică.

București, 24.12.2018

One comment

  1. Mult stimate Domn Ministru de Afaceri doar Externe
    Ce-afecteaza-n mod sinistru ale noastre stari interne
    Cand _uitand de natiune, ca sa treceti alte teste_
    Ne-aduceti plocon, de maine,fara-a ne mai da de veste,
    De pe plaiuri africane (pana nu-i ineaca balta)
    Facand trafic de personae_ cinci insi dusi cu pluta-n Malta!_
    Despre care Europa, plina de ei pe-orice brazda,
    S-a gandit ca Romania le-ar putea servi drept gazda_

    Va amintim cu tot respectul ca n-aveti vreo atributie
    Ca sa contestati azi dreptul nostru-inscris in Constitutie
    Ce prevede ca in Tara nu pot fi colnizate
    Populatii din afara_ nici acum , nici altadata!
    Cat timpTara si-al ei nume vor mai dainui pe lume.

    Asadar si prin urmare, de-aveti putintica-onoare,
    Prea stimate Domn Ministru_Renuntati la-acest sinistru
    Procedeu de relocare, de personae migratoare,
    Pe strabuna noastra glie,de vreti ea sa va mai tie!_
    Ca sa nu se implineasca cumva vorba batraneasca
    Ce zice: Nemernicia pierde neamul si mosia!…

    Ori de vreti si insistati sa-i primiti_ refugiati,
    Luati-i dumneavoastra-acasa si-asezati-i dupa masa_
    Dandu-le ca avutie un sfert din imparatie
    Si, plin de marinimie _cate-o fata de sotie!
    Dar nu din averea noastra…ci doar dintr-a dumneavoastra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *