Home / Chestiunea Jidănească / Antiromânul Silviu Vexler ordonă o ședință secretă a Parlamentului pentru a susține necondiționat Israelul

Antiromânul Silviu Vexler ordonă o ședință secretă a Parlamentului pentru a susține necondiționat Israelul

Incorect Politic
Noiembrie 21, 2023

Antiromânul Silviu Vexler ordonă o ședință secretă a Parlamentului pentru a susține necondiționat Israelul

Via Romania Libera:

Şedinţa comună secretă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată evoluţiilor recente şi situaţiei din Statul Israel se va desfăşura marţi, de la ora 15,00, au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere, potrivit agerpres.ro.

Şedinţa comună a fost propusă de deputatul Silviu Vexler care, în documentul transmis Birourilor reunite, evidenţiază că “în 7 octombrie întreaga lume a fost şocată să observe modul în care organizaţia teroristă Hamas a lansat o serie de acţiuni barbare îndreptate împotriva populaţiei civile din Statul Israel”.

În cadrul şedinţei va fi vizionat un film al Israel Defence Forces (IDF), despre care deputatul Silviu Vexler a atras atenţia că prezintă imagini sensibile.

“Rezultatele acestor atacuri teroriste au şocat atât prin violenţa nemaivăzută de la Holocaust, cât şi prin cruzimea dezlănţuită asupra unor oameni nevinovaţi: 1.400 de asasinate, mii de răniţi şi peste 200 de persoane care au fost luate ostatici, inclusiv zeci de copii. Mai mult decât atât, ţinta organizaţiei teroriste Hamas a fost şi continuă să fie evreii din întreaga lume, iar atacurile recente au reprezentat un factor declanşator pentru un val masiv de antisemitism la nivel mondial, dar mai ales în Europa”, se arată în documentul citat.

El a amintit că, pe 11 octombrie, Parlamentul României a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile.

Potrivit unei note privind procedura organizării şi desfăşurării şedinţei secrete comune, aprobate de Bpr, reuniunea se va desfăşura în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, urmând să participe parlamentari, invitaţi aprobaţi de Birourile permanente reunite şi personalul din cadrul celor două Secretariate Generale care asigură asistenţa de specialitate şi asistenţa tehnică pentru desfăşurarea acestei şedinţe.

“Pe parcursul şedinţei secrete comune va fi restricţionat accesul presei în sala de şedinţă, precum şi accesul altor persoane decât cele prevăzute în paragraful de mai sus. Şedinţa secretă comună va fi înregistrată prin mijloace audio-video prin grija Departamentului de specialitate al Camerei Deputaţilor, cu excepţia părţii din şedinţă care cuprinde proiecţii pe ecranele din sala de plen, fără a putea fi transmisă altor persoane/instituţii”, se mai arată în Nota citată.

Preşedintele de şedinţă va atrage atenţia participanţilor că este interzisă fotografierea, înregistrarea audio-video sau transmiterea live a reuniunii de pe dispozitivele proprii.

“Stenograma şedinţei secrete comune nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a”, se mai precizează în document.

Asta-i România democratică, transparentă și liberă.

7 comments

  1. E o Românie scufundata tot mai mult în culoarele Clubului Bilderberg , dizolvată în organizația Pan-european cu reprezentanța și în țara ( noastră? ), cu un popor tot mai indiferent față de aproape orice nu are legătură cu moda zilei și /sau frivolitatea imbecilizanta , într-un cuvînt, o Românie pe cale de dezintegrare . Cu acceptul unei mari părți a etniei noastre . Se pare că visul lui Weishaupt se împlinește, devenind realitate sub ochii noștri.

  2. avem textul,
    “Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete. ”
    si o intoarcem,dupa fapta lor:
    “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
    …Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. ”

    -parliamentu e un grup de tzigani,jidani,vicleni si tradatori
    fara discutie.

  3. De ce nu poate fi filmat?? Unde e secretu? Au bagat imagini din alte conflicte??? Sau de ce?

    • Probabil pentru că nu vor ca noi să vedem ce tip de propagandă de atrocitate au difuzat, pentru a nu avea cum să le combatem minciunile.
      Bănuiesc că majoritatea parlamentarilor inculți și fără discernământ vor înghiți gogoșile, dacă ar fi publică ședința poate că i-am putea ajuta în a identifica manipularea.

  4. Diana Șoșoacă – discurs de la tribuna Parlamentului:

    https://evz.ro/diana-sosoaca-indemn-macabru.html

    “Ce-ar fi să aplicăm și noi românii legea talionului? Ia să ne gândim dragi români să copiem și noi ce face statul Israel, să ne pedepsim călăii, omorându-i cum ne-au omorât ei pe noi. Ce ziceți domnilor Orban, Cîțu, Ciolacu, Iohannis, Ciucă, Mahler, Rafila, Voiculescu, Mihăilă, Cercel, Gheorghiță, Arafat, Tătaru, să vă băgăm pe gât obiectul acela mizerabil cu care ați omorât oameni în plandemie și să vă băgăm în niște saci negri de plastic să vă aruncăm în gropi comune, ca pe niște câini?”, a tunat Diana Șoșoacă în Parlament.
     „Ce ar fi să vă luăm toate casele, mașinile, firmele, să le dăm poporului român, iar pe voi să vă legăm în piața publică, să muriți de foame și frig cum ați făcut cu poporul român. Faceți un exercițiu de gândire să înțelegeți ce înseamnă ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, a spus Șoșoacă de la tribuna Parlamentului. […]
    […]  Diana Șoșoacă a pus ținta pe parlamentarii evrei  Ea a avut un discurs dur la adresa deputatului român de origine evreiască (Vexler) și a celor din „seminția” lui. I-a acuzat pe evrei că vor să se refugieze în România. Un scenariu conspiraționist lipsit dw orice susținere reală. „Vexler știe că trebuie să conducă România așa cum și el primește ordine de la mai-marii lui, din seminția lui. Pentru că România va fi patria unde se vor refugia ei toți, deși Constituția României arată că pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”, a spus Diana Șoșoacă. […] „De ce trebuie să adopte Parlamentul o declarație de susținere a Israelului, când România s-a poziționat neutră sub conducerea lui Ceaușescu? Acum înclinăm balanța pentru că așa comandă stăpânii? Dar victimele din Palestina? Voi ați produs un adevărat Holocaust împotriva acelor amărâți de palestinieni”, a spus Șoșoacă.

  5. Este doar un spectacol, o demonstrație de forță ca să priceapă şi prostimea că jidanii conduc Guvernul.
    Masoneria, masmedia şi ONGurile sunt doar nişte mofturi, însă parlamentul este format din ăia aleşi de prostime.
    Mai este o problemă: în Vest naționalişti “albi” susțin israelul, iar imigranții plus mişcarea woke susțin musulmanii. Noi suntem pe invers, aşa că vor să ia măsuri ca să ne conformăm cu restul lumii. O să ne asalteze cu multă propagandă din partea haur şi noua dreaptă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *