Home / Uncategorized / Victorie la Bucureşti- Mircea Vulcănescu

Victorie la Bucureşti- Mircea Vulcănescu

În caz că nu știi cine a fost Mircea Vulcănescu, oprește-te din citit și intră aici.

Teroristul Alexandru Florian moare de ciudă, frustrat de neputinţa lui de a şterge istoria României!

După încercarea eşuată de a redenumi strada Radu Gyr din Cluj-Napoca după un ungur comunist, Alexandru Florian a vrut să redenumească Liceul Teoretic Mircea Vulcănescu din Bucureşti.

A urmat un şir de bătălii între societatea civilă şi funcţionarii publici aserviţi intereselor teroriste ale Institutului ce poartă numele unui impostor.

‘Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazăr Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928′, a spus Grüner, autorul cărţii ‘Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă’

Escrocheria cărţii Noaptea poate fi un subiect pentru alt articol. Citiţi mai multe despre impostura lui Elie Wiesel pe jurnalul.ro.

Cetăţenii curajoşi au protestat fizic şi au lansat o petiţie online. Câţiva eroi apară demnitatea României în timpul şedinţei Consiliului Local.

Povestea pe scurt:

Reamintim că Institutul „Elie Wiesel“ a solicitat Ministerului de Interne să schimbe denumirile străzilor care purtau numele unor mari personalităţi româneşti (scriitori, filosofi, generali, preoţi) care au fost condamnate de instanţele kominterniste în anii ’50, precum şi demolarea statuilor care le reprezentau.

Dacă în primul moment Ministerul de Interne s-a grăbit să comunice lista lui Alexandru Florian către prefecturile din teritoriu, în urma articolelor din presă şi a petiţiilor formulate de numeroşi intelectuali şi mii de alţi semnatari, autorităţile româneşti au înţeles să renunţe la punerea în practică a solicitărilor venite din partea Institutului „Elie Wiesel“.

Prima reacţie a fost a primarului Clujului, Emil Boc, care a retras de pe ordinea de zi proiectul ce viza schimbarea denumirii străzii Radu Gyr. A urmat contestaţia la hotărîrea luată de Consiliul local al Sectorului 4, prin care se cerea reluarea discutării proiectului aprobat iniţial.

Documentul pe care vi-l prezentăm mai jos pune capăt acestei situaţii care devenise extrem de tensionată în toate judeţele în care urmau să se ia astfel de măsuri radicale la simpla solicitare a unei ONG care nu se ştie de ce face parte din structura Guvernului României.

Din această adresă istorică a Prefecturii Bucureşti, trimisă doamnei profesor Marinela Enache de la Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu“, aflăm următoarele:

1. Profesorii şi elevii liceului au înaintat pe 7 iulie 2017 o petiţie în care au cerut anularea ordinului primit de la Ministerul de Interne.

2. Comisia de atribuire a denumirilor unor obiective de interes public din Capitală din cadrul Prefecturii Bucureşti s-a sesizat din articolele de presă şi, în şedinţa din 6 iulie 2017, „a considerat inoportună schimbarea denumirii străzii Mircea Vulcănescu din sectorul 1, întrucît Mircea Vulcănescu a fost o personalitate reprezentativă a culturii române“.

3. Comisia a considerat că este necesar să solicite şi un punct de vedere din partea Academiei Române. Prin Adresa 936/21.07.2017, Academia Română spune că „nu susţine schimbarea denumirii Mircea Vulcănescu, atribuită străzii cu acest nume din municipiul Bucureşti“.

4. Prefectul municipiului Bucureşti a trimis către toate autorităţile din Capitală Adresa SM/9116/15085/P/10.08.2017, prin care sînt comunicate şi punctele de vedere din partea Comisiei şi Academiei Române, avertizîndu-le că orice decizie de schimbare de denumiri nu se poate face decît ţinînd cont de acestea, titrează Cotidianul.

La capătul acestor bătălii străluceşte lumina biruinţei.

Mircea Vulcănescu

About Incorect Politic

Revoluție prin educație.

Check Also

Discursul lui Vasile Alecsandri despre Chestiunea israelită și demnitatea națională în ședinta de Senat din 10 octombrie 1879

Incorect Politic | Argumente imbatabile în discursul lui Alecsandri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *