Home / Actualitate / TRĂDARE NAȚIONALĂ! Banca de Gene în Pericol!

TRĂDARE NAȚIONALĂ! Banca de Gene în Pericol!

Incorect Politic
December 17, 2019

Știrea originală

 

Slujitor al Domnului și doctor în horticultură: Costel Vânătoru este „părintele” a 22 de soiuri noi de legume obținute prin cercetare

Via ActiveNews:

Directorul și Fondatorul Institutului care își propune păstrarea și extinderea soiurilor românești de legume și fructe, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost demis de Guvern. Decizia l-a șocat până și pe cel numit în locul său: Este strigător la cer!

Directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, cercetătorul Costel Vânătoru(FOTO), căruia îi aparține proiectul, a fost demis prin ordin al ministrului Agriculturii. În locul său, a fost numit temporar pentru ”coordonarea activității și dezvoltarea unei noi strategii de dezvoltare a Băncii, directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, informează News.ro.

Cercetătorul Costel Vânătoru și-a dedicat ultimii 34 de ani cercetării, el fiind coordonator al Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău și un om care a contribuit la dezvoltarea și aclimatizarea multor specii de plante și a păstrării semințelor. În ultimii ani, a pus la punct la Buzău Banca de Gene, proiectul fiind unul personal, care a primit girul fostului ministru al Agriculturii Petre Daea.

Imediat după instalarea Guvernului Orban, cercetătorul buzoian își exprima speranța că cei aflați acum la putere nu vor pune bețe în roate înființării proiectului Banca de Gene, pe care-l  numea „un proiect de țară, un proiect de siguranță națională, nu unul politic”.

Din păcate, situația nu a fost așa cum spera Vânătoru. Scopul major al băncii de gene de la Buzău este acela de a proteja soiurile românești.

„Deocamdată, stațiunea are circa 10.000 de semințe, dar își va spori resursele. Soiurile omologate în România vor putea fi recunoscute la nivel european și internațional, recunoaștere de care nu au beneficiat până acum.

Nu în ultimul rând, înființarea băncii va ajuta la extinderea în producție a soiurilor valoroase. Când  legumele românești le vor înlocui pe cele de import  vom fi câștigat bătălia,spunea cercetătorul Costel Vânătoru la numirea în funcție, în luna septembrie.

La rândul său, Adrian Chesnoiu a spus că nu se poate compara cu Costel Vânătoru și nu poate înțelege de ce a fost demis cel care trebuia să scrie strategia băncii.

„Din păcate, mandatul meu este în conformitate cu ordinul domnului ministru Adrian Oroș, care mi-a delegat o sarcină ce excede fișei mele de post: să coordonez așa-zisa scriere a unei strategii, care nu mă vizează nici personal, nici profesional. Eu am venit astăzi la Buzău să pun în aplicare acest ordin, conducerea Băncii este demisă, deci, domnul director, care a îndeplinit până ieri funcția de director – domnul profesor Costel Vânătoru – a fost demis, prin ordin de ministru, iar, din perspectiva aceasta, activitatea instituției este blocată în mod efectiv, pentru că nu are nimeni acolo calitatea de ordonator de credite, Ministerul nu și-a delegat membru în consiliul de administrație, consiliul de administrație nu poate funcționa fără conducere executivă a acestei bănci de gene, care este bogăția unei nații, în toată lumea civilizată și eu nu am venit decât să constat că acești oameni minunați, buni români, au făcut ceva minunat pentru patria lor și, din păcate, s-a luat o decizie pentru care nu pot să vă dau eu explicații, oportunitatea acestei decizii să v-o exprime cel care a dispus în consecință – adică ministrul agriculturii”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Noul coordonator al Băncii de Gene de la Buzău spune că este delegat pe acest post până la 31 decembrie.

„Am această delegare până la 31 decembrie și nu pot refuza această delegare conform Codului muncii. Să mă pună pe mine să scriu strategia de dezvoltare a băncii când tu îl demiți pe cel care ar trebui să o facă, mi se pare strigător la cer. Oameni ca domnul Vânătoru în alte alte țări sunt plătiți în aur, iar noi îl demitem pe acest om. Eu nu îmi pot permite să îi spun nimic domnului Vânătoru, dar să îi coordonez activitatea. Cum să fac eu asta? Eu sunt jurist. Să-i coordoneze domnul ministru activitatea domnului Vânătoru dacă poate”, a conchis Adrian Chesnoiu.

Și primarul Buzăului s-a arătat șocat de decizie.

Este o  decizie de neînțeles. Acest om ( n.r. Costel Vânătoru) este un specialist, nu este membru de partid, și-a făcut toată viața datoria, a fost în slujba acestei științe, acestei ramuri deosebit de importante pentru România și pentru Buzău, legumicultura, iar faptul că domnul Petre Daea l-a ales să fie primul director al acestei bănci a fost o recunoaștere a meritelor celui mai bun specialist, pe care îl are România, în acest domeniu. Este o decizie urâtă această mare lovitură dată unui om, dar nu neapărat o lovitură împotriva lui Costel Vânătoru care, sigur, nu merita acest lucru, este o lovitură dată unei idei, unui proiect național. Ideea și nașterea acestui proiect a plecat de la Costel Vânătoru, apoi am îmbrățișat-o cu toții. Deci, această decizie, de demitere a lui Costel Vânătoru, este o ucidere a unei idei extraordinare”, a declarat Constantin Toma, primarul Buzăului.

*

Cine este Costel Vânătorul?

Costel Vânătoru este un nume notoriu atât printre cercetătorii în horticultură, cât și în lumea bisericii. S-a născut pe 10 octombrie 1967, în localitatea Lopătari, județul Buzău. Este în același timp slujitor al Domnului și doctor în horticultură, coordonator al Laboratorului de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. Este de părere că cele două “misiuni” ale sale, care par a fi total opuse, pot coexista, crezul său fiind acela că prin cercetare nu face altceva decât să descopere creația lui Dumnezeu.

„În timpul liceului am început să dobândesc dragoste către horticultură pentru că făceam astfel de activități agricole în timpul studiilor, iar vara veneam și făceam practică la Stațiunea de Cercetare Legumicolă”, a spus Costel Vânătoru.

În timp, a început să îi placă din ce în ce mai mult activitatea pe care o desfășura în timpul orelor de practică, iar din cauza situației materiale precare s-a angajat la Stațiunea Legumicolă, inițial ca muncitor, iar după 1990 a fost adus la Cercetare. ”Fiindcă aveam doi frați mai mari la studii și posibilitățile materiale ale părinților erau reduse, a trebuit să fac contract cu această unitate, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. Am venit aici, la stațiune, urmând practic un traseu programat de către partid. Am fost repartizat la muncă foarte grea și mi-am adus aminte de cuvintele mamei, care spunea că numai cu credință poți merge înainte și trece peste toate încercările”, a povestit Costel Vânătoru.

Banca de Gene

Costel Vânătoru lucrează de peste 30 de ani în horticultură. A fost muncitor, șef de echipă, tehnician, inginer, cercetător științific, director de instituție. A obținut titlul de doctor al Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București și este cercetător științific principal gradul II. În prezent conduce Laboratorul de Genetică și Ameliorare al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. În 2010 a fost ales membru asociat al Academiei de Științe Agricole și Silvice a României, iar din 2012 este membru corespondent. Membru al Societății Internaționale a Horticultorilor, de la Bruxelles, autor a cinci cărți de specialitate, a susținut 96 de referate științifice, dintre care 27 internaționale.

De-a lungul anilor, cercetătorul a reușit să creeze mai multe soiuri de legume, de la roșii, până la castraveți sau cicoare. „Primul soi a fost unul de tomate de industrie. Am fost ajutat și de către soția mea în timpul său liber și scotea semințe din liniile mele, le punea în recipiente și scriam pe fiecare ce este acolo și, mai mult, noi dormeam cu ele în cameră. Prima linie a primit numele soției mele, Cristina, numai că a fost schimbat în Cristinica pentru că mai erau și alte soiuri cu acest nume”, ne-a spus cercetătorul.

Costel Vânătoru este ”părintele” a 22 de soiuri noi de legume obținute prin cercetare: 15 soiuri clasice omologate și brevetate, 3 hibrizi, și alte 4 soiuri pentru care se așteaptă răspuns de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în vederea brevetării. ”Pe lângă colecțiile bogate de tomate, ardei, vinete, fasole, am pus un mare accent și pe aclimatizarea de noi specii în țara noastră, pentru că puțini știu că din tot ceea ce cultivăm noi astăzi, majoritatea nu sunt de la noi. Sunt specii aduse în țara noastră de cineva, într-un anumit timp. Spre exemplu, Ștefan cel Mare nu a mâncat tomate, pentru că ele au fost aduse în țara noastră undeva după anul 1835. Foarte târziu au pătruns și în Europa, după 1600 în Germania, Franța, Italia, dar atunci ca plantă ornamentală și, în timp, s-a ajuns la tomata ca aliment, pentru consum”.

Banca de Gene

De asemenea, Vânătoru a coordonat echipa care a aclimatizat castravetele amar, pentru diabet. În 1992 l-a adus în România pentru prima dată și a lucrat intensiv la aclimatizare, originar fiind din Tibet, Nepal, China și din alte zone ale lumii. S-a obținut un soi uniform, iar în prezent poate fi cultivat cu succes în spații protejate și în câmp, și este foarte sănătos. Acest castravete mai este numit și „insulina verde“, fiind foarte aproape de insulina-medicament.

Înainte și după terminarea programului la stațiunea de cercetare dar și la sfârșit de săptămână, Costel Vânătoru merge la Catedrala Arhiepiscopală, unde slujește ca preot. Inițial, făcea uși sau sculpturi pentru biserici și a fost remarcat de Arhiepiscopul Buzăului, Epifanie Norocel, care l-a încurajat să meargă la Facultatea de Teologie.

În 1996 a început cursurile acestei facultăți și în scurt timp a început să slujească. „Este un lucru plăcut pentru că trec de la cultură la agricultură, dar în ambele cazuri îți trebuie multă știință ca să poți modela creația lui Dumnezeu. Dacă înainte de a fi preot aveam misiunea de a mă ruga pentru sufletul meu și pentru păcatele mele, acum ca preot trebuie să mă rog pentru toți cei care vin la biserică”, ne-a spus preotul.

S-au scurs aproape două decenii de când Costel Vânătoru a început să își împartă timpul și pasiunea între meseria de inginer și rolul de slujitor al altarului. ”Amândouă sunt misiuni, pentru că în cercetare lucrăm cu plante vii, pe care nu le putem lăsa ca într-o altă meserie, vinerea, ca să revenim lunea la serviciu, pentru că riscăm să le găsim moarte, fie pentru că n-au fost udate la timp, fie că au suferit de frig, fie din alte cauze. Ambele sunt misiuni și, lucru important, nu sunt într-o rivalitate, ci se completează reciproc, fiind dedicate omului: hrană trupească și sufletească”, a spus Costel Vânătoru.

Reacții furioase

Iată câteva reacții la știrea de pe ActiveNews, preluat așa cum au apar la comentarii:

Am aflat din presă că urmează să aibă loc un protest joi, 19 decembrie, la ora 12.00, în fața Prefecturii Buzăului. N-am ieșit până acum în stradă să protestez. De data asta o fac. Costel Vânătoru este pentru buzoieni Arafat 2. (https://www.dcnews.ro/protest-masiv-la-buzau-dupa-ultima-miscare-controversata-a-pnl-dati-de-stire-cerem-revocarea-deciziei-si-repunerea-in-functie_717412.html)

*

FEREASCĂ BUNUL DUMNEZEU…Domnule, HAIMANAUA asta mizerabilă și ordinară, intitulat ministru nu ar trebui trimis decât într-un singur loc-în fața PLUTONULUI DE EXECUȚIE. Păi cum domne, un NIMENI ÎN DRUM , să distrugă un om care a muncit 34 de ani din viața lui pentru binele acestui popor,care a înființat o BANCĂ DE GENE în acest domeniu, lucru care, poate multe țări nici nu îl visează și tu ,un NEICA NIMENI să vii și să distrugi și omul și instituția care împreună valorează cât o mină de aur? Păi bă haimanalelor, toți oamenii cu scaun la cap știau și știu că singura voastră misiune ,în frunte cu Hitleristul, este să distruge-ți această țară și acest popor. BLESTEMAȚILOR…ȘI NU POT SĂ NU APRECIEZ DECLARAȚIILE SINCERE ȘI DE BUN SIMȚ ALE DOMNULUI ADRIAN CHESNOIU, CARE CA UN OM CU ĂIA 7 ANI DE ACASĂ RECUNOAȘTE CĂ AȘA CEVA NU ESTE DE COMPETENȚA DUMNEALUI. ARDE-V-AR FOCUL GHEENEI.

*

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău dispărea dacă Petre Daea nu trecea stațiunea în subordinea Institutului Agronomic București, institut din subordinea Ministerului Educației. Stațiunea are cea mai mare bancă de gene din România și în perspectivă țintește la cea mai mare bancă de gene din Europa. Cine nu știe, minunata UE interzice finanțarea altor instituții în afara celor bugetare, cică este ajutor de stat și alterează concurența (sâc!).

*

Finantatorii spargerii pietei de Est, au impartit prada pe state, prin monopol asupra anumitor ramuri. Turcia, Grecia au luat fructe si legume, restul statelor industrie, petrol, etc.

Finantatorii au investit sume uriase pe care trebuie sa le scoata inzecit. Deci piata trebuie acoperita cu produse de import si sabotata productia interna. Vezi pesta, vezi inst Cantacuzino, vezi industria si agricultura romaneasca, etc. Sunt oameni de afaceri, astia nu se joaca.

*

Miza este distrugerea soiurilor romanesti gratuite de la Dumnezeu cu soiuri de cereale si legume modificate genetic si distribuite pe baza de licenta catre toti taranii si fermierii. OMG urile cresc doar in combinatie cu otravurile speciale din kitul de ingrasaminte pentru acestea. Deci are loc si o otravire si modificare a structurii solului romanesc.

Securitatea biologica a poporului este amenintata de taranii romani lacomi care pentru comoditate si randamente si-au inlocuit soiurile traditionale cu cele de la corporatii, dar si de suprafetele imense acaparate de corporatii pentru OMGuri care au compromis solurile respective pe zeci de ani, unde altceva nu mai creste dupa aceste plante de laborator.

De aceeia au pus la pamant combinatele de ingrasaminte si cooperativele agricole, ca sa controleze populatia.

Penuria comunista sanatoasa a fost inlocuita cu abundenta toxica. Infarcturile si cancerele apar la varste din ce in ce mai mici….coroborati informatia dizarmonica a hranei modificate genetic cu bombardamentul electromagnetic de putere crescanda pt comunicatii, cu reeducarea gandirii si cu terorismul emotional si aveti tabloul celui celui de-al treilea razboi.

Aceste statiuni de cercetare trebuie sa aiba statut strategic national precum vaccinurile, pamantul, padurile, pasunile, apele la fel, plus credinta crestina, daca vrem sa mai continuam sa ne numim romani…

PROTEST ANUNȚAT PE 19 DECEMBRIE

Digi24:

Decapitarea cercetătorului Costel Vânătoru de la Banca de Resurse Genetice Vegetale – pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale a revoltat pe toată lumea – fie că vorbim de simpatizanți și membri USR, fie despre PSD. Când este vorba despre un profesionist, un om de excepție, pe care România nu-l merită, nu mai contează culoarea politică. În locul cercetătorului a venit un jurist: directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, care, desigur, a avut luciditatea să spună că nu se poate compara cu Vânătoru pentru că nu are nicio competență pe genetică.

Din acest motiv, buzoienii au decis să iasă în stradă pentru a trage o palmă PNL-ului care a făcut o mișcare mizerabilă împotriva unui cercetător de excepție cu care orice țară normală la cap s-ar mândri.

”Toți Pentru Costel Vânătoru” se numește evenimentul creat pe Facebook ce are menirea să-i scoată pe oameni la protest. ”L-au dat afară! Cerem revocarea deciziei și repunerea în funcție!” se mai arată în descrierea evenimentului. Protestul urmează să aibă loc joi, 19 decembrie, la ora 12.00, în fața Prefecturii Buzăului.

Toți buzoienii cu mic cu mare vom merge în fața Prefecturii Buzăului. Cerem revocarea deciziei Guvernului Orban de a-l demite de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale – pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale pe cercetătorul Costel Vânătoru. Nu tolerăm o astfel de decizie a celor de la Capitală.

#impreunaSalvamBancaDeGene
#Buzau #2019
#CostelVanatoru
#BancaDeGene

Ne întâlnim Joi 19 Decembrie 2019 ora 12:00 În fața Prefecturii Buzăului. Dați de știre la tot orașul”.

PROTESTATI ȘI LA MADRP

  • Telefon Relatii cu Publicul:
  • +4-021-307-24-46
  • +4-021-307-24-22
  • +4-021-307-85-88
  • +4-021-307-85-54 – fax
  • Adresa e-mail: relatii.publice@madr.ro
  • Protest la primul ministru:
  • Transmite un mesaj Prim-Ministrului, Adresa de e-mail: pm@gov.ro
  • Mobilizati cat mai multa lume!

SALVAȚI BANCA DE GENE!

SALVAȚI SOIURILE ROMÂNEȘTI DE LEGUME!

ACUM ORI NICIODATĂ TREBUIE SĂ NE MOBILIZĂM!

8 comments

  1. Banca de date va fi confiscata si furata, iar poporul roman va fi impiedicat cu orice prets sa se salveze acum ca vine foametea si criza, si ca mica gospodarie ramane absolut singura formula de supravietuire a oamenilor !
    Se urmareste GENOCIDUL POPORULUI ROMAN .
    DACA ROMANII NU DAU JOS UN ASTFEL DE GUVERN CRIMINAL, INSEAMNA CA ROMANII SUNT NISTE CADAVRE AMBULANTE

    Daca iese un milion in strada si inconjoara guvernul, acesta va trebui sa fuga !

    O zice Vladimir Bukowski din mormant, desprecomisarii mafiotii care conduc EU.
    Daca ise un milion in strada, leprele vor fugi in Bahama!!! !!

  2. Ba baetz ..voi pe ce lume va aflati? Daca mai exista vreo urma, mica, infima, putina mila acum un an, prin creierasele celor ce au impresia ca decid ceva in colonia de munca Romania, azi s-a incheiat, nu mai exista nicio mila si nimic. Cei ce au impresia ca decid ceva, nu au nicio legatura cu populatia conlocuitoare, singura lor treaba fiind s-o distruga in cel mai rau caz, sau s-o tina sub un cotrol total de semisaracie. Ei nu guverneaza pentru voi, ei guverneaza, pentru implementarea intereslor americane, protectia lor si legifereaza pentru a se asigura ca nici un factor de suvernizare nu va mai fi posibil in viitor. Punctum. Mergeti la culcare.

    • Sa-ti zic ceva: ideea ca nu se poate face nimic e exact ce urmaresc astia sa induca. Daca oamenii sunt PERSEVERENTI se pot schimba multe. Eu am avut o discutie cu cineva care mi-a zis sa nu ma bag in procesul contra megamoscheii, ca “daca pun astia de la serviciile secrete ochii pe mine”. Si totusi m-am dus, si multumita lui Berenghi in primul rand, dar si prin faptul ca am semnat si eu acolo ca parte in proces in loc sa stau in casa (Berenghi a facut ce era mai important), moscheea nu se mai face.

      • Nu e vorba de moschee aici, dar si in varianta in care ar fi fost vorba de moschee, ea nu era a lor oricum, moscheea a fost o inventie a unora ca sa mergem cu totii-n balarii. RRC 2018 a fost de exemplu, unul din ultimele si singurele modele de suveranizare usoara, soft asa … de incalzire, cat sa nu deranjam decat putin, adica sa nu fie rau … castigau si copiii nostri ceva, eram si noi mai linistiti. S-a rerolvat ceva? Tot soft ne-au lovit si ei. Sa zicem sarumana. Keep dreaming. Apropo ai stampila RRC2018?

        • Nu inteleg ce vrei sa spui cu “sa mergem cu totii in balarii”. Chiar as fi interesat sa ma lamuresti. Vrei sa spui ca n-ar fi trebuit sa se faca procesul? Ce-ar fi trebuit sa facem, sa-i lasam sa o faca? Wikipedia zice ca in Franta sunt 2200 de moschei. Alea nu s-au construit dintr-o data ci treptat. Pentru ca lumea nu le-a luat in seama sau n-a avut curaj sa zica nimic. Toti aia care au murit in luptele cu sarazinii se invart in mormant. Stampila RRC 2018, nu stiu ce vrei sa spui. Ce e RRC 2018?

  3. Am trimis la adresele de mail precizate.
    Multumim pentru ideee si informatii !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *