Home / Articole Promovate / Recviem Pentru un Panglicar

Recviem Pentru un Panglicar

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu
Incorect Politic
Noiembrie 8, 2019

Recviem pentru un panglicar

Aici nu e vorba de cel care vinde panglici la tîrg, de cel care scoate panglici pe nas la circ, de cel care taie panglici la inaugurarea diverselor obiective industriale etc., ci de cel care scoate panglici pe gură, adică de un politicianist care debitează lozinci demagogice.

Zilele trecute a răposat întru Ucigă-l-toaca unul dintre fruntașii „clasei politice“ românești, căzut, între timp, în uitare, Sorin Frunzăverde.

În ultimii ani, a îngălbenit tot mai mult, a ruginit și, în final, i s-a rupt codița care-l ținea legat de firmamentul politicii și a căzut în groapă, la propriu. El este unul dintre cei care populau fauna politică și, de aceea, și unul dintre personajele acestui material.

Ca traseist, a trecut de la roșu-democrat al lui Petre Roman și Traian Băsescu la portocaliul-de-compromis al „liberalului-regalist“ Crin Antonescu – fără îndoială, cel mai mare demagog postdecembrist – și, apoi, la ruginiul-prăfuit al anonimatului. Deși, pentru potlogăriile comise la „vremea sa“, fusese poreclit „ayatolahul de Caraș Severin“!

Republicăm textul de acum șapte ani ne varietur.

***

Scursurile din PDL se preling in USL!

Luni, 30 aprilie 2012

 

În noiembrie 2008, în timpul campaniei pentru candidatura mea, în Colegiul 2, Judeţul Ialomiţa,  la postul de senator P.R.M., din partea Vatrei Româneşti, am publicat articolul „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia!“, în care defineam un nou termen politologic, pe care, calchiind cuvîntul democraţia, îl introdusesem în presă – cleptocraţia: puterea hoţilor care conduc statul, adică a tuturor partidelor care au guvernat ţara şi o guvernează şi acum, indiferent de denumirea – P.S.D., P.C., P.N.L., P.N.Ţ.C.D., P.A.C., P.U.R., P.D., U.F.D., U.D.M.R., U.N.P.R. – sau de „doctrina“ pe care o afişează, dar pe care, de obicei, nu o au! Deoarece adevărata lor doctrină a fost şi este una singură, jefuirea Patrimoniului Naţional, prin rotirea „democratică“ la guvernare şi prin înţelegeri subterane.

În acel articol descriam geneza şi relaţiile dintre principalele partide politice care au guvernat şi/sau guvernează România şi care formează cleptocraţia, compusă inclusiv din indivizi care ocupă funcţii oficiale în stat şi sunt demascaţi, uneori de presă, alteori sunt ascunşi bine şi care foarte rar sunt dibuiţi de presă. Şi, în cele mai multe cazuri, fără efect, căci presa nu mai este „a patra putere în stat“, ci este, în cea mai mare parte, manevrată de cîţiva „moguli“ de presă!

Cu acel prilej am arătat sorgintea Partidului Democrat Liberal: provine din simbioza dintre, pe de o parte, Partidul Democrat – fost P.D.-F.D.S.N., desprins prin 1992, din F.S.N (devenit F.D.S.N., care, apoi, îşi schimbase denumirea în Partidul Democrat Social din România – P.D.S.R.) –, care era „partea mai liberală a F.D.S.N.“, cum îl descrisese, acum cîţiva ani Vasile Blaga, şi, pe de altă parte, din Partidul Liberal-Democrat (P.L.-D.), care reprezenta partea de „stînga“ a Partidului Naţional Liberal! După întovărăşire, s-a numit, o vreme, Partidul Democrat-Liberal, apoi, considerîndu-se, probabil, că aglutinarea s-a cimentat puternic, liderii lui şi-au scris, după 2010, sigla renunţînd la liniuţa ghinionistă: P.D.L.

Partidul Democrat, condus de Petre Roman, desprins din P.D.S.R., chiar dacă era „mai liberal“ decît P.D.S.R., era tot partid de „stînga“. De aceea, după ce Traian Băsescu l-a eliminat pe Petre Roman de la şefia P.D.-ului – eliminare pentru care, repet, trebuie lăudat permanent Traian Băsescu! –, acesta s-a străduit şi a reuşit să bage P.D.-ul în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei puternice a lui Ion Iliescu et comp. Deci, P.D. era partid de stînga! Dar perfidia rezida în faptul că, dîndu-se, ipocrit, ca partid de „dreapta“ faţă de P.D.S.R., i-a prostit pe fraieri şi a intrat în C.D.R., care era Opoziţia de Dreapta. Dar, în realitate, în coaliţia C.D.R., P.D. nu făcea decît să apere interesele clicii de „stînga“ din care provenea. Ca atare, Stînga, ajunsă în Opoziţie în mandatul 2001-2004, era apărată de furia partidelor „Dreptei“, din C.D.R.

(P.N.Ţ.C.D.+P.N.L.+U.D.M.R.+U.F.D.+P.U.R.+ P.A.C.+P.E.R.+ETC.), astfel că „Stînga“ manevra Puterea, dar aflată fiind în Opoziţie! Şmecherie mai mare şi mai subtilă nici nu se putea!

Fiindcă opinia publică are memoria scurtă, să ne amintim că P.D.-ul lui Traian Băsescu (şi chiar Traian Băsescu personal) făcea mereu obstrucţii alianţei C.D.R., ajungînd pînă la impunerea schimbării premierului Victor Ciorbea cu Radu Vasile. Drept recunoştinţă, ex-premierul „P.N.Ţ.C.D.-ist“ Radu Vasile şi-a schimbat traseul politic la P.D., unde, se pare, hibernează, bine mersi!, şi acum!

 

De asemenea, relevam traseismul politic al principalilor lideri de partid, îndeosebi ai P.L-D., precum Theodor Stolojan-Scrîşnet şi Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă.

Aceştia doi au condus Partidul Liberal-Democrat, rupt din P.N.L. Theodor Stolojan, fost F.S.N.-ist, fost ministru de Finanţe în guvernul Roman, fost premier F.D.S.N.-ist, succesorul lui Petre Roman, a devenit preşedintele P.N.L., de unde a fost alungat de către Valeriu Stoica.

De aceea scriam în septembrie 2008: «Acum, P.D.-L., condus de Emil Boc şi Theodor Stolojan, conţine scursurile provenite din P.D. şi P.N.L., cum sunt Theodor Stolojan – care fusese dat afară din P.N.L. de Valeriu Stoica, iar acum face „partid bun“ cu chiar fostul său inamic Valeriu Stoica-Bancrută-frauduloasă!

Vedeţi cît de îmbîrligat este „sistemul ticăloşit“, clasa politică actuală pe care am numit-o clicocraţia cleptocrată?!» Dar, deşi P.D.L.-ul lui Traian Băsescu era cotat ca partid de stînga, sau, mă rog, de centru-stînga, în noaptea de 30 noiembrie 2008, după votare, noul şef al P.D.-L., marioneta lui Traian Băsescu, Emil Boc, s-a trezit din euforia succesului şi l-a categorisit ca partid de dreapta. „A cîştigat Dreapta!“, a declarat el, pe cît de sentenţios, pe atît de caraghios.

Recent, în ianuarie-februarie 2012, ca urmare a creşterii protestelor exprimate în Piaţa Universităţii, în Piaţa Victoriei şi în pieţele principalelor oraşe, Puterea începuse să se teamă, iar Opoziţia era în derută, mai ales după apariţia, în Piaţa Universităţii, a sloganului „P.D.L. şi U.S.L. aceeaşi mizerie!

În fond, sloganul reda, mai plastic, deşi mai puţin explicit, conceptul cleptocraţiei.

Fireşte, lozinca a fost contestată de presa aservită, lansarea sa fiind atribuită – cu rol de diversiune – P.D.L.-ului spre a discredita U.S.L., iar alte publicaţii o atribuiau lui Mircea Toma, de la Agenţia de monitorizare a presei! Ghinionul partidelor care formează cleptocraţia a fost că sloganul buclucaş a început să se adeverească.

Dar să urmărim pastişa titlului filmului The Good, the Bad and the Ugly (1966),  în varianta politicianistă românească – Cel Bun, Cel Rău şi Cel Urît.

The Bad – Cel Rău: Sorin Frunzăverde

Scursurile din P.D.L. au început să se scurgă în P.N.L.! Începutul a fost făcut prin trădarea lui Sorin Frunzăverde, sculă importantă în P.D.L.: prim-vicepreşedinte! „După Frunzăverde au tulit-o la PNL alţi 106 membri importanţi ai filialei locale“. Printre aceştia erau şi cîţiva parlamentari.

Exemplul ayatollahului Sorin Frunzăverde a fost urmat, pînă în 23 aprilie, de alţi 16 traseişti: «Iosif Secăşan. Dorin Păran. Mihaela Popa. Cezar Măgureanu. Ioan Sbârciu. Petru Filip. Gheorghe Hogea. Valentin Rusu. Gheorghe Ciobanu. Marius Dugulescu. Marian Avram. Ştefan Seremi. Eugen Uricec. Iosif Blaga. Nicolae Dobra. Gabriel Tiţa Nicolescu… Am pus puncte-puncte pentru că lista e deschisă, iar în subteranele ei fierbe magma politică mai ceva ca în măruntaiele vulcanului islandez Eyjafjallajokull“. […] Cei mai „descurcăreţi“ dintre PDL-işti sar în luntrea PNL sau pe corveta PSD», – zice Grigore Cartianu, în articolul „Tribul traseiştilor“.

Într-adevăr, au urmat şi alţii, pînă inclusiv în timpul dezbaterii moţiunii, ultimul fiind un laş ca Cătălin Croitoru – care, în preziua moţiunii se dădea disident: „Voi vota la vedere moţiunea de cenzură. Sunt dezamăgit de Ungureanu“ – declarase el, „curajos“ şi ţîfnos, în 24 aprilie. Dar a trecut la P.S.D. abia în 27 aprilie, imediat după votarea de către el a moţiunii! Fiindcă se ştia, deja, din 26 aprilie, că moţiunea va trece, iar guvernul Ungureanu va cădea!

În baza evaluării P.D.L. de către Emil Boc ca partid de dreapta, Sorin Frunzăverde a trecut la P.N.L. ca să facă cu Crin Antonescu „dreapta modernă“, mai ales că şi Valeriu Stoica tipărise (dar nu cred că o şi citise!) o carte despre dreapta modernă. Şi, după Frunzăverde, aproape toţi traseiştii care i-au urmat exemplul au trecut la P.N.L. Deci, cele mai multe scursuri din P.D.L. s-au scurs în P.N.L.

Cîţiva au trecut şi la P.S.D. şi unul, „răzgîndaculIoan Sbârciu, a trecut artistic, „cu voce tremurândă“, la P.C. Ca atare, a devenit absolut întemeiat sloganul „P.D.L. şi U.S.L. aceeaşi mizerie!“, care fusese clamat în Piaţa Universităţii şi comentat în multe mass media, înainte de cotitura „doctrinară“ bruscă a lui Sorin Frunzăverde din P.D.L. în P.N.L. – care P.N.L. face, în U.S.L., casă bună cu inamicul său doctrinar, P.S.D. Dar P.N.L. face, în U.S.L., şi alianţă strînsă cu P.C., deşi, ca partid conservator, este, doctrinar, anti-liberal şi deşi, pe vremea cînd anterior, sub denumirea de P.U.R., fusese social-liberal şi aliat cu P.S.D.! Adică o harababură politică întreagă, dar care nu este sesizată de prostime!

O altă încurcătură ideologică din U.S.L. rezidă în faptul că, pînă în preziua fugii lui Sorin Frunzăverde din P.D.L., acesta fusese tot timpul în colimatorul ziarului Jurnalul Naţional, care-i demasca afacerile oneroase.

Mircea Marian denunţa, în articolul Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: «De la exponent al „mafiei PDL“ la „voce clară şi minte lucidă“» din Evenimentul zilei din 28 martie 2012, duplicitatea prezentării prim-viceliderului P.D.L. în presa controlată de U.S.L.:

«Înainte de a ridica în slăvi dezertarea lui Sorin Frunzăverde de la PDL la PNL, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost una dintre ţintele preferate ale „dezvăluirilor“ din Jurnalul Naţional. Cu doar o zi înainte ca Frunzăverde să devină liberal, gazeta familiei Voiculescu scria despre „scandalul Moldomin“, unde se sugera că oamenii prim-vicepreşedintelui PDL s-ar afla în spatele unei tentative de privatizare frauduloasă a acestei societăţi. „Marian Mihăilă, fost ofiţer de Securitate şi SIE, prorector al Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, este coleg de lojă masonică şi om de încredere al liderului PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, supranumit „Ayatollah-ul“.

Fostul ofiţer avea sarcina ca planul de preluare a Moldomin de către firma elveţiană să devină realitate. Ceea ce se traduce prin ajungerea societăţii sub un control discret al intereselor ruse, via cetăţenii sârbi, mascate în investiţii elveţiene“, afirma Jurnalul Naţional la 26 martie». Şi, după ce trecea în revistă principalele acuze aduse lui Sorin Frunzăverde de la începutul acestui an, Mircea Marian încheie ironic: «La 28 martie 2012, Jurnalul Naţional şi-a schimbat radical atitudinea faţă de fostul lider PDL şi, într-un editorial, scria despre acesta: „Sorin Frunzăverde nu e un disident. E însă o voce clară şi o minte lucidă. Sunt câţiva ani de când, în forurile partidului şi în alte împrejurări, a cerut să se renunţe la un centralism hulpav, la distribuirea abuzivă a resurselor. (…) A fost, poate, mai tranşant ca alţii“».

De fapt, Mircea Marian s-a pripit puţin şi a exagerat, necitind tot ziarul, deoarece, tot în 28 martie, Jurnalul Naţional publica, sub semnătura lui Adrian Mogoş şi Mircea Opriş, articolul «Viaţa şi opera lui Frunzăverde. Ce a făcut „baronul“ de Caraş-Severin în ultimele zile. De ce a fugit din PDL», care începe astfel:

„Viitorul candidat al USL la alegerile locale din Caraş-Severin a trecut, scârbit de partidul căruia i-a fost fidel întreaga sa carieră politică, în barca Opoziţiei. Cu active şi pasive. Astăzi, ne ocupăm de pasivele lui Funzăverde (sic), pe care le-am contabilizat cu fidelitate, în Jurnalul Naţional, în decursul anilor. Iată ce s-a întâmplat pe finalul stagiului său pedelist“.

După care, într-un lung articol, trec în revistă pasivele. Deja, în 26 martie, Mircea Opriş publicase articolul inflamant Moldomin, un scandal cu implicaţii internaţionale, din care tocmai citase Mircea Marian pasajul despre „scandalul Moldomin“ şi în care era dezvăluită activitatea pernicioasă a lui Sorin Frunzăverde, în urma căreia a fost arestat, printre alţii, judecătorul Cătălin Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara. Editorialul din care se inspirase Marian Mircea pentru a-şi construi ironia din titlul său, publicat, tot în 28 martie, anume „Frunzăverde denunţă statul poliţienesc“, este scris de Petru Calapodescu şi atestă că în redacţia Jurnalului Naţional, chiar dacă „nu ştie stînga ce face dreapta“, este, totuşi, libertate de exprimare, de vreme ce pot apărea materiale TOTAL contradictorii în acelaşi număr al ziarului: cel cvasi-apologetic al lui Calapodescu şi cele demolatoare ale lui Adrian Mogoş şi Mircea Opriş!

Un analist de conjunctură, Iulian Leca, ar vrea să-i făţuiască dezertarea lui Sorin Frunzăverde, dar nu se hazardează prea mult şi, într-un text ambiguu încă din titlul materialului, Un gunoi. Doua gunoaie. Nici nu stiti ce ati pierdut!, zice, scuzîndu-l, la grămadă, pe Frunzăverde: „Greu îl poţi numi traseist, deşi oportunismul e singura ideologie cunoscută de politicienii noştri“.

Or, oportunismul este nota definitorie a traseiştilor. Cu o astfel de „logică“ duplicitară şi ca să nu se compromită ca „analist politic“, Leca îşi face o „plasă de siguranţă“: „Nu m-ar mira ca introducerea lui Frunzăverde în USL mai degrabă să compromită uniunea decât să o ajute. Efectul dezertării e teribil pentru imaginea PDL, dar asta nu presupune că intrarea în PNL înseamnă 100 la sută garantat succes pentru imaginea USL. Dosarele şi toate acuzaţiile (unele formulate până acum chiar de către liderii USL) te pot şi nenoroci, nu te transformă sigur într-un erou“.

Dar „plasa“ lui Leca, pe cît pare ea de fină, de „rafinată“ în ambiguitatea sa, pe atît s-a rupt de uşor: infiltrarea lui Frunzăverde în P.D.L. – cu surle şi tobe în care suflă şi bate Crin Antonescu-Vorbete, «onorat de venirea lui Frunzaverde şi de faptul că va fi coleg de partid cu un om politic „de o asemenea talie şi un asemenea calibru“» – înseamnă, în mod garantat, eşecul imaginii U.S.L.

Ipocrizia, fariseismul, oportunismul şi traseismul evident al lui Sorin Frunzăverde sunt denunţate de sagacitatea lui Cristian Câmpeanu, în articolul vitriolant Cine îl urmează pe „Ayatollahul‘‘ Frunzăverde?:

«În decembrie 2007, Sorin Frunzăverde a denunţat fuziunea dintre Partidul Democrat şi Partidul Liberal-Democrat drept un „melanj penibil“ dintre doctrina creştin-democrată şi cea liberală, el militând pentru puritate doctrinară în sensul asumării integrale a creştin-democraţiei.

Ulterior şi-a menţinut criticile la adresa liberalismului, intrând în polemică cu aripa liberală a partidului – aripa Stoica – şi criticând măsurile de austeritate ale guvernului Boc pe temeiul că doctrina populară are o importantă componentă socială. Din acest motiv, afirmaţia sa că se vede pe sine „construind dreapta modernă alături de Crin Antonescu“ nu este credibilă (s.n., V.I.Z.). Pe de o parte, Frunzăverde a fost un adversar constant al liberalismului, iar, pe de alta, nu este limpede cum se poate construi dreapta modernă în echipă cu socialistul Victor Ponta şi cu Dan Voiculescu».

Tot Cristian Câmpeanu relevă cu acuitate, în articolul „Călătorie sprâncenată, Frunzăverde!“, că „Frunzăverde aparţine unei specii de politician care ar trebui să dispară“. Adică e în totală contradicţie cu opinia lui Crin Antonescu, cum că este „onorat de venirea lui Frunzăverde“ în P.N.L.! Cît despre sintagma americană – cam absconsă – „binecuvântare deghizată“, ea are drept corespondent, în logica folclorică românească, expresia „Tot răul spre bine!“ – care este, totuşi, mai explicită, în ciuda formulării şocant-paradoxale!

Răul este Frunzăverde şi este „spre bine“ fiindcă, precum o măsea stricată, pleacă, iar golul lăsat de el este binele pentru P.D.L., „răul“ ajungînd în gura P.N.L.-ului, care, între timp, a ajuns „în gura lumii“ din cauza lui!

Totuşi, există şanse ca duetul Sorin Frunzăverde-Crin Antonescu să se înţeleagă în baza dictonului „Asinus asinum fricat – Măgarul pe măgar freacă!“, deoarece şi Crin Antonescu este el însuşi un traseist:

«Crin-Trei partide. Mai înainte s-a perindat pe la Partidul Alianţei Civice (PAC) şi Partidul Liberal 1993 (PL-’93) al lui Dinu Patriciu. Chipurile, aceste partide erau tot liberale, pentru că au tot fuzionat cu PNL pe măsura ratării pragului electoral, iar Antonescu s-ar fi învârtit numai în familie. Nimic mai neadevărat, ţinând cont de faptul că liderii PNL, PL-’93 şi PAC se urau de moarte, iar „virginul“ Crin a participat din plin la puciurile de partid. În principiu, dacă acuzaţia de „traseism politic“ este neîntemeiată, atunci este inexplicabil de ce Antonescu a ascuns din biografia lui oficială apartenenţa la alte două partide în afara de PNL, cel pe care îl păstoreşte în prezent».

Sunt curios să aflu cînd va ajunge Iulian Leca (şi alţii ca el) la certitudinea că, realmente, intromisia lui Sorin Frunzăverde, a clicii sale şi a pletorii de dezertori P.D.L.-işti în U.S.L. – predilect în P.N.L., pe motiv de „comuniune doctrinară“, cum vrea să acrediteze ideea Crin Antonescu – a compromis, deja, cu necesitate uniunea! Pentru că, „lumea lui Băsescu“ – cum perora un alt „analist politic, director executiv al Fundaţiei Multimedia pentru democraţie locală“, cu multă fatuitate, dar pe deplin ilogic – nu va dispărea, căci, iată, a penetrat – ca-n brînză, deşi etala cu fermitate rectitudine morală! – lumea Opoziţiei reprezentată de U.S.L. şi se va perpetua în aceasta, reconfigurînd cleptocraţia!

Speranţa noastră stă în lumea procentajului de 55 la sută din electorat care nu s-a prezentat la vot la ultimele alegeri şi care trebuie să vină acum!

The UglyCel Urît: Cătălin Croitoru

Dar, la fel cum, după ce Valeriu Stoica l-a dat afară din P.N.L. pe Theodor Stolojan şi, apoi, au devenit colegi de partid în P.D.L., combătînd, împreună, pentru distrugerea României, tot aşa, agresivul găunos Cătălin Croitoru a devenit coleg de partid cu inamica sa, Ecaterina Andronescu.

Fireşte, principial şi teoretic vorbind, un lider sindical – chiar dacă era farsor – ca Cătălin Croitoru nu putea fi decît oponentul Ecaterinei Andronescu, cît a ocupat fotoliul de ministru al Educaţiei. Dar, după ce liderul sindical al Federaţiei Educaţiei Naţionale (F.E.N), Cătălin Croitoru, şi-a vîndut mandatul de lider sindical pe unul de membru al P.D.-L., de guvernămînt, şi amîndoi au ajuns în Parlament  pe poziţii opuse, Cătălin Croitoru a devenit şi mai rău.

Rupea lanţul şi mai multe nu. De exemplu, la emisiunea „Miniştri pe făraş“, de la Realitatea TV, din 6 august 2009, la ora 22 şi 5 min., o admonesta, foarte grobian (sau, zis popular, măgăreşte), pe d-na Ecaterina Andronescu pentru că îl întrerupe din vorbit – deşi spunea, ca de obicei, inepţii, iar d-na ministru avea motiv să-l întrerupă; la ora 22 şi 10 min., Gheorghe Isvoranu, liderul F.S.L.I., i-a reproşat, de la obraz: „Pînă în decembrie, d-l Croitoru era în minister zi de zi, iar după ce a ajuns parlamentar P.D.-L, nu a mai călcat pe acolo, de cît de puţin îl interesau problemele profesorilor“; la ora 22 şi 11 min., Cătălin Croitoru se lăuda, reproşîndu-le interlocutorilor: „Am absolvit şi eu o facultate de drept…“ (la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, unde este lector şi coleg cu Elena Udrea, care i-a predat, evident, Dreptul şi l-a făcut licenţiat în Drept!); la 22 h 29 min., d-na Ecaterina Andronescu a fost nevoită să-l întrerupă iarăşi, pentru a-l pune la punct: „Sunteţi în eroare!“

Cătălin Croitoru era, în anii 2008-2010, foarte „vocal“, adică „tare-n clanţă“, dar nu trebuia luat în serios, după cum releva ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei:

„Mi se pare inutil să dau atenţie unui om a cărui singură calitate este slujul făcut stăpînilor lui, în schimbul fotoliului de ministru al Educaţiei“!

Într-adevăr, în 11 decembrie 2008 ziarista Oana Matei vehicula ideea: „Cătălin Croitoru ar putea fi noul ministru al Educaţiei“. Apoi, în 18 decembrie 2009, eram speriaţi de Iulia Roşu: Cătălin Croitoru,  noua propunere a PDL pentru Ministerul Educaţiei! Dar – cum teoretiza marele Hegel –, „pentru a doua oară şi definitiv, în Istorie“, pigmeul Cătălin Croitoru a dat chix în istoria sa politică personală.

El avea să declare spăsit şi „modest“ că, sanchi!, nu-l interesa postul de ministru al Educaţiei! Aşa spune şi vulpea cînd nu ajunge la struguri: că sunt acri. Farsor cum e, a declarat presei, în 22 decembrie 2009, că motivul renunţării la funcţia atît de mult rîvnită ar fi fost bugetul mic alocat Învăţămîntului. Dar, fireşte, adevărul este că „Cătălin Croitoru, propunerea pentru portofoliul Educaţiei, a întrunit, atunci, cele mai puţine voturi favorabile, 34, dintr-un total de 66“. Această înfrîngere la scor mare a suferit-o în cadrul Colegiul Director al P.D.L., adică în faţa colegilor săi!

S-a zbătut mult să fie numit ministrul Educaţiei, deşi nimic nu îl recomanda pentru acest post, căci, prin calităţile sale negative, era total contraindicat. Şefii şi colegii lui s-au clarificat cu cine au de-a face şi n-a ajuns ministru. Apoi, după un timp, a dispărut din toate mass media şi a fost acoperit de un anonimat gros şi greu, din care a mai ieşit abia acum, cu ocazia votării moţiunii.

Dintre păcatele sale, s-a evidenţiat, totdeauna, laşitatea: Cătălin Croitoru a fost parlamentarul care a părăsit ultimul corabia care se scufunda, dîndu-şi demisia chiar de la tribuna Parlamentului, după ce a votat moţiunea de cenzură: adică abia în ultima clipă! El a mai declarat, „revoltat“, că „răbdarea are o limită şi că paharul răbdării s-a umplut“ şi, de asemenea, că „nu mai puteam accepta umilinţa de a sta în bancă“! „Eu, Cătălin Croitoru, îndată după ce îmi voi exercita votul la moţiune, îmi voi înceta activitatea în grupul PDL şi voi începe să activez în grupul PSD“! Chiar aşa! Chiar din Parlament va începe să activeze! Oare nu i-o fi fost frică de d-na Ecaterina Andronescu, pentru că îi va bate obrazul pentru această ticăloşie, deşi ar fi meritat chiar să-i dea cu poşeta-n cap?! Pe „Lista candidaţilor pătaţi“, figura, în 22 octombrie 2008, acest text:

«Cătălin Croitoru (PD-L) Liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale şi candidat din partea PD-L; flagrant conflict de interese: platforma sindicală devine campanie electorala pentru liderul devenit candidat şi pentru partidul care îl susţine, dar şi campanie contra partidului de la guvernare; candidatul îşi camuflează parte din ve­nituri, în declaraţia de avere, sub formula „conform declaraţiei fiscale“ – declaraţie care nu are caracter public.»

Este clar că el a schimbat macazul nu din cauza „umilinţei“ îndurate cu stoicism, ci, în realitate, pentru că îi poartă ranchiună lui Emil Bic, fiindcă nu s-a ajuns, şi el, ministru, măcar două luni, două săptămîni şi trei zile ca Mihai-Răzvan Ungureanu.

Apoi, Cătălin Croitoru mai este şi mincinos, imoral, căci era membru al P.D. din 1998 – deşi, ca mare lider sindical, nu avea voie să fie şi membru de partid – şi nu din 2008, cum anunţase, în aprilie 2008, Emil Boc, şi cum dezinforma el presa şi opinia publică, în 18 aprilie 2008, în interviul luat de Iuliana Gătej, sub titlul „Liderul sindical Cătălin Croitoru: „Între mine şi PD-L a fost o atracţie reciprocă“: „A fost o atracţie reciprocă, la fel ca într-un mariaj. Ne-am plăcut şi am decis să ne căsătorim. Am avut cea mai bună ofertă dintre toate partidele cu care am negociat“ (s.n., V.I.Z.). Aşadar, după două propoziţii simple, în a treia se contrazice singur, „îşi dă cu stîngu-n dreptul“ – doar e inginer, ca profesie –, căci, de vreme ce negociase cu alte partide, nu putea fi vorba de „o atracţie reciprocă“, un fel de dragoste la prima vedere! Dimpotrivă, a fost o autentică ţigăneală: care partid îi dă o funcţie mai de barosan, la ăla se duce. Într-adevăr, ziarista, „hoaţă“, îl încolţeşte:

Dar aţi negociat şi cu PSD. Nu aţi acceptat pentru că era ocupat Departamentul de Educaţie de Cati Andronescu?

Ce să spunem… conduce departamentul de educaţie. Nu e vorba de asta, ci că nu am fost pe aceeaşi lungime de undă cu doctrina lor“.

Aici, acest ingineraş de sîrme şi şuruburi se crede un mare farsor, dar nu e decît un mic guguman. Pardon! Scuzaţi! Erată. Vedeţi ce „doctrină“ puternică avea un lider sindical ca Cătălin Croitoru?! În 18 aprilie 2008 nu era „pe aceeaşi lungime de undă“ cu P.S.D-ul, dar după exact patru ani şi opt zile, în 27 aprilie 2012, prin umilinţe îndurate pînă la capătul răbdării, şi-a acordat lungimea de undă cu P.S.D.-ul şi a devenit coleg cu Ecaterina Andronescu, faţă de care, în 6 august 2009, avusese un comportament de bădăran, deşi ca „prof. univ. dr.“ la o Universitate Creştină, trebuia să se comporte ca un pedagog şi ca un creştin. Dar, evident, Cătălin Croitoru este creştin doar în „poză“.

Elocvent, în acest sens, este că, după cum remarcaţi şi în afişul electoral alăturat, şi-a confecţionat o poză electorală cu gestică şi conotaţii creştine, folosindu-şi chiar numele în făţuirea sloganului: „Împreună croim VIITORUL!“ Pentru că, chipurile, ar fi avut un nume predestinat: un croitor croieşte!

Apoi, face fraze mobilizatoare cu trimiteri la copii, la părinţi, la pensionari ş.a. Puţin a lipsit să nu bage în afiş inclusiv Porunca a 7-a din Decalog! Numai că aşa de bine a croit viitorul, încît, votînd ca slugă a P.D.L.-ului, a băgat România în colaps: a votat legile criminale prin care le grăbeşte extincţia pensionarilor, prin care a umilit Armata activă şi de rezervă, prin care a periclitat securitatea naţională!

Ecce homo! Adică, pe româneşte, zici Cătălin Croitoru şi tragi apa; sau tragi o înjurătură, cum fac aproape toţi comentatorii interviului Iulianei Gătej, precum şi de la celelalte articole indicate aici, prin hyperlink-uri!

Am zăbovit mai mult asupra acestor două personaje politicianiste, deoarece ele sunt simptomatice pentru actualul Parlament produs de „uninominal“, pentru politica românească şi, evident, pentru P.D.L.: Sorin Frunzăverde prin puterea malefică dobîndită prin accederea în structurile Puterii şi ale politicii, iar Cătălin Croitoru prin dimensiunea meschină pe care o reprezintă pe esplanada „sistemului ticăloşit“ (Băsescu dixit). Era necesar ca doar aceştia doi P.D.L.-işti de frunte să „spele putina“ în U.S.L. şi ar fi fost suficient pentru compromiterea uniunii – care, şi aşa, este o uniune contra-naturii sau, zis academic de chiar Traian Băsescu şi Sorin Frunzăverde, „conjuncturală“ – adică făcută din nevoia de a reacapara „ciolanul“ Puterii!

 

The GoodCel Bun: Adrian Năstase

Dar ex-premierul social-democrat Adrian Năstase încearcă să scuze turpitudinea traseismului şi să o facă ingurgitabilă printr-o eboşă de „teoretizare“ politologică – sau, zis în limbajul populăros al preşedintelui Traian Băsescu, vrea să îi determine pe ignoranţi (eu mă jenez, totuşi, să spun, ca Traian Băsescu, „tîmpiţi“) să înghită pe nemestecate această nemernicie, fiindcă ştie că prostimea deţine o vastă şi profundă incultură politică.

De aceea, Năstase pretinde că Frunzăverde nu ar fi – Doamne, fereşte! – un „traseist“ (în timp ce Radu Berceanu îl caracterizează drept „trădător“!), ci, în generozitatea, în bonomia sa, Năstase consideră, condescendent – se vede asta şi pe faţa lui, deşi i-a cam dispărut aroganţa de altă dată, probabil din cauza nenumăratelor procese cu care l-a hărţuit Traian Băsescu, acesta forţînd Ju$tiţia să îl condamne la doi ani de închisoare cu executare pentru că, printre altele, mituise pe unii cu nişte dolari care aveau să fie tipăriţi de către Trezoreria S.U.A. în viitor, adică abia la doi ani după ce el îi „dăduse“ ca mită, cînd, deci, respectivii dolari încă nu existau! –, consideră, ziceam, că ar fi vorba doar de nevinovata „revenire la o situaţie normală, de stabilitate“!

I-auzi brîul! Ca sociolog, Adrian Năstase face o palidă încercare de a înfrumuseţa realitatea, care este, totuşi, hîdă – nu doar politic, ci şi sub aspect economic, social, cultural, spiritual; fireşte, din cauza exclusivă a politicului! Mai precis, a politicianismului. Mai grav. Pe lîngă faptul că este hîdă, realitatea este şi falsificată de politic. Deputatul P.S.D. Ion Stan demască, în Parlament, această falsificare, echivalentă cu trădarea de ţară:

«Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. […] Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după „prelucrarea“ de către Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile.

Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20 la sută). Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.

Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care „asasinii economici“ – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. […] Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituţională şi legislativă); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale».

Dar, acreditînd traseismul, ca doctor în drept şi avocat, atestă că apelează doar la o chichiţă avocăţească pentru a contracara orice obiecţie privind compromiterea U.S.L. prin acceptarea invaziei de P.D.L.-işti: căci, evident, ştia din culisele politicii că va urma invazia de traseişti şi voia să-i accepte sub scuza că nu s-ar face decît reparaţia manevrelor dolozive ale Puterii – recte ale lui Traian Băsescu –, textual, că ar fi doar o „compensare pentru oamenii pe care Puterea i-a luat de la Opoziție, anterior“, căci Puterea le răpise bunătate de parlamentari, ducînd la apariţia unei excrescenţe parlamentare ca U.N.P.R., cu membri plecaţi îndeosebi de la P.S.D.! Şi era de aşteptat că şi ei să părăsească şandramaua P.D.L.-ului, revenind la P.S.D. Este de reţinut că, imediat după ofilirea P.D.L.-istă a lui Frunzăverde, d-na Ecaterina Andronescu l-a vizitat pe d-l Neculai Onţanu, în vederea pertractării revenirii în P.S.D.

Deci, aplicînd principiul machiavelic „Scopul scuză mijloacele“, d-l dr. în drept Adrian Năstase pregătea opinia publică în vederea acceptării ca fiind morală revenirea la matcă a U.N.P.R.-iştilor evadaţi din P.S.D; ar avea şi o acoperire plauzibilă dacă şi „Prostănacul“ ar reveni în partid. Scopul îl definise clar Năstase:

„Sigur că există rezerve la nivel de principiu, dar obiectivul e de a câştiga alegerile, după o perioadă în care actuala Putere va folosi orice mijloace pentru a lua oameni de la noi. Încercăm să mergem înapoi spre zona de stabilitate adusă de votul anterior“ (adică cel de dinainte de uninominal – n.n., V.I.Z.).

Principiul politologic „Scopul scuză mijloacele“ are ca echivalent pragmatic, în paremiologia românească, proverbul, cinic şi necreştinesc, „Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea!“ Românii, care sunt mai mult decît creştini, sunt ortodocşi, evită, îndeobşte, să se facă frate cu dracul: scuipă-n sîn, îşi fac cruce şi caută o rezolvare cinstită, de care să nu le fie ruşine sau frică mai tîrziu.

De altfel, şi dictonul lui Machiavelli şi-a dobîndit, între timp, o imagine rău famată, fiind perceput, de obicei, în dimensiunea sa malefică, mefistofelică. Deci, dezertarea lui Sorin Frunzăverde este percepută în opinia publică drept ceva malefic, repudiabil în mod categoric, în contradicţie cu toate asezonările pretins pozitive atribuite de Crin Antonescu, dar, în fond, imorale şi demagogice: numai el putea fi onorat de asocierea cu Frunzăverde, a cărui dimensiune histrionică este proprie şi lui Antonescu.

Dar, îmbălsămînd în „necesitate politică“ traseismul, ca ex-preşedinte al Camerei Deputaţilor, se face că ignoră oportunismul absolut reprehensibil al deputaţilor minorităţilor naţionale, care, prin obedienţa lor, se comportă la fel ca U.D.M.R.: votează exclusiv cu Puterea, pe care o şantajează sistematic; şi, evident, cu partidele şi/sau coaliţiile aflate în situaţia de preluare iminentă a Puterii – ca în cazul de faţă: alături de traseiştii P.D.L.-işti, deputaţii alogenilor şi-au adus – în mod esenţial, cum anticipase d-l dr. Gheorghe Funar, în 26 aprilie a.c. – obolul la alungarea guvernului (Austro)-Ungureanu (ademeniţi, se pare, cu funcţii guvernamentale, cum e cazul lui Varujan Pambuccian-Nosferatu, propozabil pentru postul de ministru al Comunicaţiilor).

O altă gafă politică a făcut-o generalul (r.) Corneliu Dobriţoiu (propozabil pentru postul de ministru al Apărării din partea P.N.L.). În emisiunea sa din 23 aprilie, Radu Tudor l-a întrebat pe general – „ţinînd cont de pregătirea domniei voastre în domeniu – dacă e bine să fie folosiţi trădătorii în politică, la fel ca în război“.

Deputatul P.N.L.-ist, luat, oarecum, prin surprindere de întrebare (de fapt, el pare totdeauna surprins de orice întrebare şi pronunţă multe „Ăăă…“-uri pînă găseşte, cît de cît, răspunsul), a declarat ritos şi categoric: „DA!“.

Prin această replică, a dovedit că şi el învăluie traseismul într-un petardism de „moralitate“ şi, totodată, că are mari lacune atît la Politologie, cît şi la strategie militară, deşi a fost, vreo doi ani, şeful Departamentului pentru Politici de Apărare şi Planificare al M.Ap.N.! Surprinzător, acest „DA!“ hotărît l-a surprins neplăcut şi pe Radu Tudor, care, se pare, se aştepta la alt răspuns; cel puţin asta se distingea pe faţa sa. Dar, ca amfitrion susţinător-fervent al U.S.L., l-a aprobat onctuos.

În consens cu manevrele şi explicaţiile politicianiste apărute, ca ale lui Adrian Năstase, ale generalului (r.) Corneliu Dobriţoiu sau ale altora, cleptocraţia se reface şi se menţine din mers, iar asta înseamnă „stabilitate“ în optica liderilor ei. Evident, aşa este, dar este vorba de menţinerea establishment-ului, adică a stabilităţii care a produs cleptocraţia – care jefuieşte de 22 de ani România –, fie că indivizii care o compun, în cea mai mare parte mereu aceiaşi, se autodenumesc „social-democraţi“, „liberali“, liberal-moharhişti“ sau altă denumire pompoasă, dar găunoasă, demagogică! Să ne reamintim că şi în timpul guvernării P.S.D.-iste, sloganul de ordine pentru a dezavua grevele profesorilor, medicilor, mitingurile pensionarilor etc. era tot acesta: nevoia de stabilitate, de „linişte“ – liniştea necesară hoţilor să fure în voie!

În esenţă, prin migrarea unor membri ai „ciumei portocalii“ în U.S.L. – fie ei importanţi, „de mare calibru“, cum îl apreciază Crin Antonescu pe ofilitul Frunzăverde, fie poltroni, ignobili şi insignifianţi ca Cătălin Croitoru – se anulează firava aură de „luptătoare pentru dreptate“ cu care se drapa U.S.L. şi îşi va pierde şi creditul pe care-l avea pînă acum – oricum, mult mai mic decît atestă sondajele făcute la comandă.

De aceea, în Mesajul din 29 martie a.c., intitulat „Ori SCMD, ori Băsescu“, colonelul (r.) Mircea Dogaru, preşedintele S.C.M.D., „atrage, în mod serios, atenţia că fugarii, în ceasul al XII-lea, din P.D.L. nu trebuie primiţi ca eroi în Opoziţie. Locul lor este acela de inculpaţi în justiţie“.

Tot în acest Mesaj se precizează că S.C.M.D., care este forţa organizatorică a Consiliului Naţional al Societăţii Civile (C.N.S.C.) – reprezentînd, potenţial, o masă de vot de circa 1.800.000 de alegători – „a negociat, deja, cu cei trei copreşedinţi ai U.S.L., încheierea unui Contract social, prin care viitoarea guvernare să se angajeze să abroge toate legile criminale ale regimului Băsescu“ – cu prioritate Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, Legea nr. 119/2010 a sistemului unic de salarizare şi Legea nr. 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Dar trebuie să atrag atenţia Consiliului Director al S.C.M.D. şi membrilor S.C.M.D., precum şi ong-urilor componente ale C.N.S.C. că, prin infestarea Uniunii Social Liberale cu mutanţii „doctrinari-spontani“ dezertori din P.D.L., componenţa acesteia s-a modificat şi, implicit, credibilitatea şi moralitatea Uniunii s-au diminuat exponenţial din cauza atît a traseismului ca subterfugiu pentru a scăpa de răspunderea morală, politică şi, mai ales, penală, cît şi a calităţii execrabile a dezertorilor.

Ca atare, Contractul social, care avea, deja, o valoare îndoielnică, s-ar putea să nu valoreze, în actuala configuraţie partinică mutantă şi virusată a U.S.L., nici cît hîrtia pe care au semnat cei trei copreşedinţi ai U.S.L.! Şi, deci, S.C.M.D. şi C.N.S.C. trebuie să aibă o rezervă de forţă de presiune asupra noilor guvernanţi pentru a-şi ţine promisiunile – fiindcă, pînă acum nu au dovedit că au cuvînt.

NU mai trebuie să tolerăm nici o încălcare a Constituţiei, nici o formă de jefuire a Patrimoniului Naţional – prin vînzarea pe nimic şi pe comisioane grase a resurselor minerale şi energetice, prin risipirea resurselor financiare, prin înglodarea românilor în datorii la bănci străine, prin periclitarea sănătăţii, prin involuţia sistemului de învăţămînt, prin determinarea românilor să emigreze (adică „să-şi ia lumea-n cap“!), prin periclitarea securităţii naţionale. Această toleranţă a devenit intolerabilă!

Prima concluzie. U.S.L. reuneşte formaţiunile contradictorii: P.S.D., partid republican şi, chipurile „de stînga“,  „socialist“ – deci antimonarhist din premise –, P.N.L., partid de dreapta şi „liberal-monarhist“ (deci contradictoriu atît în sine, cît şi cu ceilalţi) şi P.C., partid-parazit, traseist, care se lipeşte de partidul cu cele mai mari şanse de a (re)intra în Parlament, fost P.U.R., „social-liberal“, năpîrlit în contrariul său, „conservator“, deşi nu se ştie ce „conservă“ acum, după ce fusese „social-liberal“ – noţiune opusă conservatorismului!

Prin infiltrarea trădătorilor din P.D.L., U.S.L. se contaminează de „ciuma portocalie“, pe care, cu mare vigoare partinică, U.S.L. o condamna clamoros pînă la manevra Frunzăverde. Prin şulfăria Frunzăverde se repetă – avînd aceeaşi sorginte – deplasarea perfidă, din 1992, a P.D.-F.D.S.N. spre „dreapta“. P.D.-F.D.S.N., devenit P.D.-ul lui Petre Roman, P.D.-ul lui Traian Băsescu, apoi, P.D.L.-ul lui Emil Boc-Sorin Frunzăverde-Marko Bela-Mihai-Răzvan Ungureanu, manevrat de Traian Băsescu, a devenit partid de „dreapta“, repet, spre a se infiltra în C.D.R. şi a-şi proteja colegii din F.S.N. cu care făcuseră „Revoluţia“.

De altfel, am uitat să precizez că Catălin Croitoru are, şi el, certificat de „revoluţionar cu merite deosebite“! Iată cum P.D.L.-iştii „revoluţionari“ revin la matcă, adică refac, cu „merite“ şi cu „minte lucidă“, cleptocraţia, pentru a se apăra unii pe alţii şi a se menţine la Putere!

O veritabilă mizerie politică, după cum clama, spontan, lozinca din Piaţa Universităţii, „P.D.L. şi U.S.L. aceeaşi mizerie!“ Adică P.D.L. şi U.S.L. se interpenetrează, reconstituindu-se cleptocraţia! Cam ca în filmul Terminator II, unde robotul-cyborg, după ce fusese topit de căldură, îşi reconfigura matricea malefică, exterminatoare, pe măsură ce picăturile de metal se aglutinau.

A doua concluzie. Nu mai votaţi cleptocraţia! Votaţi pe oricare alţii, dar nu pe aceştia care au mai fost la guvernare.

Desigur, chiar în partidele care au guvernat există oameni valoroşi, care pot fi realeşi în Parlament, precum Valer Marian şi Ion Stan, de la P.S.D., dar trebuie căutaţi cu multă grijă.

Atenţionările din 2008 ale presei prin „Listele candidaţilor pătaţi“ au fost insuficiente, aşa că trebuie găsite, urgent, mecanisme care să-i elimine pe aceştia de pe viitoarele liste de candidaţi. Dar, oricum, electoratul nu mai trebuie să-i realeagă pe cei care au fost în guvernele Tranziţiei criminale şi care au dus ţara în colaps, cei care şi-au făcut averi bătînd din palme, prin afaceri oneroase cu statul. Aceştia trebuie băgaţi, urgent, la puşcărie. Trebuie aleşi oricare alţii, cel puţin pentru a sparge clica cleptocraţiei postdecembriste.

A treia concluzie. Pentru a extirpa cleptocraţia, parcă tot mai bună ar fi o revoluţie autentică, a românilor, în propriul lor beneficiu. Pe lîngă alţi publicişti sau blogeri, chiar Victor Ponta a pronunţat, zilele trecute, propoziţia „Pe ăştia nu este suficient nici dacă-i împuşti!“ Vorbe fatidice care le-au provocat o criză existenţială Robertei Anastase şi coechipierului ei Sever Voinescu-Cotoi, „experţi“ în numărarea voturilor la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii – „votată“ în Parlament prin scamatoria celor doi, motiv pentru care Victor Ponta le dresase dosarul penal cunoscut, finalizat, desigur, prin N.U.P, fiindcă sunt oamenii Puterii, pe care nu-i poţi băga la gherlă.

Evident, Victor Ponta a făcut o figură de stil, o hiperbolă, oarecum, deoarece, ca fost procuror, a avut pistolet în dotare şi ştie că, în ultima vreme, muniţia s-a scumpit foarte mult şi, apoi, ar fi risipă de cartuşe: mai ieftină ar fi spînzurătoarea şi, mai eficientă imagologic, tragerea în ţeapă; fiindcă brazii nu au fost tăiaţi toţi de Attila Verestoy! Dar şi aşa ar scăpa prea uşor, căci ăştia „merită“ o pedeapsă mai mare: puşcăria pe viaţă în minele de uraniu şi confiscarea totală a averii pînă la al şaptelea neam!

Numai că, iată, Adrian Năstase, fiindcă este jurist şcolit şi pragmatic, a găsit, ca să-i scape de puşcărie pe „ăştia“, o metodă căreia vrea să-i dea şi o glazură „teoretică“: evaziunea partinică prin acceptarea scursurilor din P.D.L. în U.S.L.! Este o formă de aplicare a principiului „conservării materiei“: „Nimic nu se pierde, ci totul se transformă“: din inamic P.D.L.-ist puşcăriabil în coleg U.S.L.-ist reevaluat!

Quousque tandem, Adrian Nastase, abutere patientia nostra?

30 aprilie 2012

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

***

ADDENDA

 

Studiul politologic de mai sus, publicat în urmă cu șapte ani, este actual și acum, deoarece România este măcinată de aceeași cloacă politică, din cadrul căreia se reliefează azi P.N.L., revenit, prin hazardul social, prin ignoranța și manipularea electorală, prin mașinațiile soft-ului manevrat de S.T.S., la Puterea deținută în timpul odioasei C.D.R. Acum P.N.L. este în fruntea unei coaliții mult mai nocive decît era C.D.R. Dacă C.D.R. era dominată de gerontocrați, erodați prin pușcăriile juden-staliniste și deveniți incapabili să mai conducă, fiindcă erau rupți de realitate și trăiau din nostalgiile lor liberal-monarhiste interbelice, acum coaliția dirijată – formal – de P.N.L. este formată din tineri hămesiți de Putere și de înavuțire rapidă pe seama visteriei statului.

Fauna tînără care populează partidele din coaliția pe care se sprijină Ludovic Orban (maghiar protestant) are ca principală caracteristică dimensiunea malefică. Tinerii, care formează majoritatea coaliției, chiar dacă nu au experiență administrativă – fiindcă nu au condus nici o organizație –, au o mai bună instruire și sunt mai inteligenți decît generația gerontocrată a C.D.R. De aceea, ei sunt mai periculoși fiindcă sunt capabili să facă rele. Și, oricum, acești tineri sunt manevrați de cercurile oculte din afara țării.

Coaliția lui Ludovic Orban se bazează îndeosebi pe U.D.M.R. și pe grupul minorităților – două grupări parlamentare care, cum am spus, s-au balansat totdeauna spre partidele care erau capabile să acceadă la Putere, deci două grupuri antiromânești prin definiție.

Dacă presupuneți că eu, ca socialist-liberal, mă exprim prea dur despre guvernul și coaliția liberalului monarhist Ludovic Orban, iată ce spunea, în 24 octombrie 2019, deci înainte de învestirea guvernului de către Parlament, Patrick André de Hillerin, un liberal de la Libertatea:

„Atât de mult s-a discutat despre incompetența unor miniștri din ultimele trei guverne, atât de mult s-a bătut monedă pe capacitatea intelectuală redusă a Vioricăi Dăncilă, încât era de așteptat ca, încă din decembrie 2016, P.N.L. să aibă pregătită o garnitură de superspecialiști, de genii pregătite să preia guvernarea imediat ce era înlăturat de la putere P.S.D.

Așa sunt, oare, membrii Cabinetului Orban?

Poate, câțiva. Premierul însuși nu intră în această categorie.

De fapt, Ludovic Orban a muncit în lumea reală maximum doi ani după 1990 și doi ani înainte de 1990. Din acești patru ani, domnul Orban a funcționat în meseria pentru care s-a pregătit, aceea de inginer, doar trei ani, din care doi ca stagiar. După aceea a devenit om politic, la diverse niveluri. De trei ani, Ludovic Orban este angajat fictiv la firma din provincie a unui amic. Amic ce ar putea fi condamnat precum Liviu Dragnea, pentru angajări fictive, dacă ar conduce o instituție de stat. Conducând doar o firmă privată, scapă și fără proces. Altfel, cariera domnului Orban este plină de funcții alese și sinecuri, venite, toate, pe filiera liberală. Prin ele însele, cum ar spune sloganul tradițional al partidului.

Vicepremier al Cabinetului Orban va fi doamna Turcan. Raluca Turcan. În guvernul celor care acuză de mai bine de trei ani influența nefastă a Rusiei în politica românească, vicepremier va fi o persoană care și-a făcut studiile la Moscova, la Institutul Pușkin, între 1996 și 1999. Remarcăm ipocrizia, nu taxăm studiile în sine. Raluca Turcan. Altceva este deranjant și în cazul doamnei Turcan: lipsa de legătură cu realitatea. A lucrat în mediul privat un singur an, pe un post-fantomă la Tofan Grup, din 1999 până în 2000, în perioada în care Tofan Grup era sponsor al P.N.L. și al lui Theodor Stolojan. De altfel, așa a și intrat în politica mare: ca asistentă/secretară a lui Theodor Stolojan. Din 2000 nu a mai ieșit din Parlamentul României, ca să dea piept cu realitățile României. Patru ani expert parlamentar, iar apoi, din 2004 încoace, deputat. (…)

Cât despre propusul ministru al finanțelor… Florin Cîțu, chiar dacă oficial nu a fost banat de B.N.R., a fost eliminat ușor-ușor din sistemul bancar românesc după un atac speculativ ratat la adresa leului. Florin Cîțu. Așadar, viitorul ministru al finanțelor a încercat să dărâme moneda națională, în scopul unor câștiguri rapide și nu neapărat meritate. A încercat, practic, să dea o lovitură economiei românești. Și nici n-a reușit, asta-i culmea. Atât de priceput este. Aș fi curios să văd întrevederile dintre Florin Cîțu și guvernatorul B.N.R., Mugur Isărescu, omul care, după atacul speculativ eșuat, i-a urmărit cariera bancară până nu l-a mai angajat nici măcar o singură bancă din România.

Oare PNL a venit cu ce avea mai bun sau acestea sunt rezervele rezervelor? Căci dacă asta e ce avea P.N.L. mai bun, viitorul nu sună deloc bine. Sau, dacă sună, nu-i deschideți și nu-i răspundeți, că nu are ce să vă spună“!

 

Și încă o opinie venită din diaspora, care, deja, a început să voteze.

Într-o Scrisoare deschisă, publicată în 7 noiembrie 2019 în revista Românul australian, din Melbourne, redactorul șef Emil CICĂ scrie cu o revoltă disimulată:

În noiembrie 2019, peste câteva minute, se va oficializa faptul că Președintele României este un etnic german de confesiune luterană, iar Prim-Ministrul este un etnic maghiar de confesiune unitariană.

Conform ultimului recensământ, cetățenii români de etnie germană sunt 0,2 la sută din populație, în timp ce etnicii maghiari sunt 3,3 la sută.

Cultul luteran are o pondere de 0,11 la sută dintre cetățenii români, în timp ce unitarienii reprezintă cam 0,31 la sută din populație.

Să mai zică cineva că România nu este o țară liberală: două minorități etnice și religioase, care i-au persecutat sute de ani pe românii din Ardeal, ajung acum să aibă reprezentanții în cele mai înalte funcții ale țării în care majoritatea este românească și creștin-ortodoxă!!!

Și dacă luteranii lui Iohannis mai sunt cum sunt, hai să trecem în revistă cultul lui Ludovic Orban: unitarienii nu cred în Dumnezeirea lui Iisus, nu cred în Sfânta Treime, nu cred în Cruce și nu se însemnează cu acest semn. Nu cred în Înviere, nu cred în Sfințenia Scripturii, iar de sfinți, ce să mai vorbim. Un „preot“ unitarian spunea în 2006 că Învierea lui Hristos este doar o legendă, inventată de „oamenii simpli“ ai vremii, decepționați de moartea Mântuitorului.

Unitarienii sunt atât de departe de Duhul Crucii, semn sub care a stat, la propriu și la figurat, poporul român încât e înfiorător să te gândești. Despre ce continuitate istorică mai putem vorbi în condițiile astea? E mai degrabă continuitatea cu etapa comunistă, singura în care prim-miniștrii nu-și făceau cruce. Diferența majoră este că atunci n-o făceau din oportunism, dar acum n-o fac din convingere.

Ce mesaj transmite poporul român în anul 2019: că e mult mai profitabil să fii membru al unor cercuri strâmte, al unor minorități cât mai îndepărtate de duhul majorității, pentru a conduce… majoritatea. Vă închipuiți un ortodox la conducerea Poloniei sau un musulman la putere în Bulgaria?

Culmea e că acești doi lideri nu sunt reprezentativi nici pentru P.N.L., pentru că majoritatea liberalilor sunt etnici români.

Nu am nimic cu protestanții, chiar sunt mulți cu care colaborez foarte bine, vorbesc doar din punct de vedere simbolic: dintre toți protestanții, se puteau găsi măcar doi români. Dar nu s-au găsit: unul e neamț (nu, este sas, iar sașii pentru nemți sunt ca țiganii pentru noi! – n.n., V.I.Z.), ălălalt e ungur.

În afară, mesajul e și mai clar: românii se disprețuiesc pe ei înșiși și pe caracteristicile lor atât de mult încât se lasă conduși de străini complet diferiți de ei.

Și nici n-am pomenit de românul Hellvig de la S.R.I.!

Nu trebuie să fii P.S.D.-ist pentru a observa, în ceea ce privește Guvernul Orban, aceste patru aspecte, zic eu foarte importante:

1) Numirea Violetei Alexandru, unul dintre stâlpii rețelei Soroș în România, susținătoare fățișă a homosexualității și opozantă a Referendumului pentru Familie la Ministerul care se va ocupa de… familie.

2) Numirea lui Cătălin Predoiu la Justiție, cel care a inițiat îmblânzirea pedepselor pentru pedofili și abuzatorii de copii în Codul Penal, acum 10 ani. Și asta în anul în care au izbucnit cazurile Alexandra și Sorina, puternic suspectate de traficul de copii.

3) Numirea lui Florin Cîțu, implicat în atacul speculativ asupra leului din 2008, în care bănci precum ING, Bancpost și Unicredit au acționat în numele unor clienți internaționali precum JP Morgan, Morgan Stanley și Barclays. Dacă ar fi reușit, atacul ar fi îngropat zeci de mii de români prin creșterea dobânzilor cu credite în lei.

4) Numirea lui Bogdan Aurescu la Externe, creatorul partidului de buzunar PACT, una dintre cele mai radicale și progresiste grupări din politica internă, condusă de Sebastian Burduja, fostul om al Băncii Mondiale. Unul dintre organizatorii haosului din 10 august 2018.

Repet ceea ce spuneam și anterior: România nu mai există, statul român fiind capturat de grupuri care reprezintă interesele unor grupări minuscule și transformat în vârf de lance a progresismului.

Majoritatea doarme liniștită!“

Ar fi, într-adevăr, bine să ne trezim!

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu,

8 noiembrie 2019, Ziua Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil

Sursa: Vasile I. Zărnescu, „Scursurile din P.D.L. se preling în U.S.L.!“, Monitor SRI, 30 aprilie 2012, pe http://monitorsri.blogspot.com/2012/04/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl.html

Acest studiu, ca dovadă a audienței, fusese preluat, în 2012, și pe:

http://www.saptamana.com/link.php?id=5228188

http://www.badpolitics.ro/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl-circuitul-mizeriei-in-natura/

http://www.omniscop.ro/scursurile-din-p-d-l-se-preling-in-u-s-l/

http://www.altermedia.info/romania/2012/04/30/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl/

http://www.curentul.net/2012/05/01/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl/

http://cleptocratia.blogspot.ro/2012/05/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl.html

https://sites.google.com/site/presascrisadeladreaptalastanga/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl

http://infoportal.rtv.net/articol~din-actualitate~info-3164992~scursurile-din-p-d-l-se-preling-in-u-s-l.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *