Home / Evenimente / PROTEST LA AMBASADELE Rusiei și Germaniei privind Pactul Molotov – Ribbentrop din 23 August 1939

PROTEST LA AMBASADELE Rusiei și Germaniei privind Pactul Molotov – Ribbentrop din 23 August 1939

Incorect Politic
August 22, 2019

Pe data de 23 August se implinesc 80 de ani de la semnarea, la Moscova, acelui mai odios tratat din istoria omenirii, respectiv a Pactului Molotov – Ribbentrop, cunoscut și ca Pactul Stalin – Hitler.

În cuvinte seci, specifice limbajului diplomatic, acest pact a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat de șeful guvernului și ministrul de externe sovietic Viasceslav Molotov și de ministrul de externe german Joachim Von Ribbentrop, în prezența lui Iosif Visarionovici Stalin.
Facem aici o paranteză, spunând că acest pact este și o dovadă a faptului că bolșevismul a fost un proiect al unor minți bolnave ale Europei Occidentale, creat pentru a fi experimentat însă în Europa de Est. Pactul de la 23 August 1939 vine “firesc”, dacă firească poate fi numită răutatea extremă, în continuarea relațiilor dintre liderii bolșevici și Germania debutate în Aprilie 1917: atunci, “pentru a grăbi destrămarea armatei ruse, angajate pe frontul de est împotriva armatelor Kaiserului Germaniei, serviciile secrete germane au decis să faciliteze întoarcerea în Rusia a cătorva zeci de revoluționari, printre care și un oarecare Vladimir Ilici Ulianov, alias Lenin” (Wikipedia). Urmarea se cunoaște – acesta a fost începutul existenței celui mai crud regim politic pe care l-a cunoscut Europa, Comunismul.

În termeni juridici, acest tratat reprezintă un act încheiat între doi tâlhari, care într-o societate democratică, sănătoasă, ar fi fost imediat arestați și puși sub acuzare.

În cuvinte obișnuite, nu se poate exprima trauma prin care urma să treacă întreaga Europă în urma acestei parafări a alianței între cei mai sângeroși dictatori ai omenirii. Continentul European urma să fie înnecat la propriu în sânge, popoare și țări întregi urmau să trăiască vremuri cumplite.

Tratatul de Neagresiune conţinea doar prevederi realizate cu scop propagandistic. Sensul real al înţelegerii germano – sovietice se regăsea Protocolul Adiţional Secret. Orice român care ar fi citit acest protocol și prevederile sale referitoare la România s-ar fi îngrozit instantaneu.

Consecințele infamului Pact au fost chiar mai dramatice pentru țara noastră decât cele stipulate în protocolul secret. URSS nu s-a mulțumit doar cu Basarabia, ci, profitând de incredibila trădare a clasei politice românești de-atunci, în frunte cu regele Carol al II-lea, a considerat “firesc” să anexeze și Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Profitând de vulnerabilitatea României și încurajați de cedarea fără luptă a acestor teritorii, vecinii răuvoitori au acționat imediat: Ungaria Horthystă, sub arbitrajul aceluiaș Hitler și a Germaniei naziste, a impus României Dicktatul de la Viena, la 30 august 1940. Bulgaria, niciodată împăcată cu pierderea zonei din Dobrogea cunoscută sub numele de Cadrilater, a obținut această zonă, în calitate de țară aliată a aceleași Germanii naziste.
Astfel, ca urmare acestui pact teribil dar, să recunoaștem cu durere, și a lașității și lipsei de viziune a propriei clase politice, România a pierdut în decurs de nici trei luni aproape o treime din teritoriul său și la fel, aproape o treime din populație. Durerea românilor care au trăit acele vremuri, civili și ostași ai Armatei Române deopotrivă, este cuprinsă în mii de pagini literare, în documente video, în mărturii cutremurătoare a celor ce-au avut atunci de suferit. Această durere, umilință și revoltă au simțit-o generații întregi de-atunci, până în zilele noastre.

Noua Dreaptă și-a făcut încă de la începutul activității sale ca organizație naționalistă un crez din unificarea României cu Republica Moldova, în conformitate cu normele dreptului internațional. În acest context, Noua Dreaptă a considerat și va considera întotdeauna teritoriile românești din Ucraina, respectiv ținuturile Bucovina de Nord, Herța și Hotin, ca fiind teritorii românești aflate temporar în administrarea unui stat străin.

După 80 de ani, Noua Dreaptă își face datoria față de legământul suprem din inima fiecărui român: România în granițele ei firești, România Mare – și aduce în atenția românilor amintirea încheierii acestui tratat și a faptului că încă trăim consecințele nefaste ale acestuia.

Amintim și demersurile oficiale întreprinse de statul Român, în ultimii 28 de ani, în vederea anulării deciziilor pactului Molotov – Ribbentrop (sursa: Victor Dogaru – Blog personal):

  • Declarația Parlamentului României din 24 iunie 1991, prin care pactul Molotov – Ribbentrop era declarat “nul ab initio” (nul din momentul semnării), ca și urmările acestui act;
  • Declarația Parlamentului României din 28 noiembrie 1991, privind Referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991

În contextul declarațiilor de mai sus, Tratatul de la Neptun, încheiat în iunie 1997, prin care președintele de atunci, Emil Constantinescu, semnează cu partea Ucrainiană  recunoașterea granițelor actuale (!), face notă discordantă. România parafa deținerea de către Ucraina a unor teritorii aparținând României. S-a prelungit până în prezent, din păcate, această stare de fapt.

În prezent situația nu este cu mult diferită față de acum 80 de ani, consecințele pactului Molotov – Ribbentrop apăsând și asupra generației noastre: Basarabia, pământ dintotdeauna românesc, se numește în continuare Republica Moldova, iar teritoriile luate samavolnic de către defuncta URSS în 1940, respectiv Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Insula Șerpilor  aparțin în continuare unui stat străin. Singura “rană vindecată” între timp a fost anularea Dictatului de la Viena (prin jertfa de sânge a poporului român), teritoriile din Ardeal date Ungariei Horthyste revenind, asa cum era firesc, în sânul patriei mamă (nici în acest caz nu avem de ce să ne culcăm pe-o ureche, dimpotrivă, în anul de grație 2019 provocările maghiare, având vârf de lance bastionul politic al iredentismului și șovinismului, UDMR, au devenit din ce în ce mai virulente, aceasta fiind fără doar și poate “încălzirea” pentru manifestările agresive de la anul, când Ungaria a declarat răspicat că la 100 de ani de la semnare vrea să anuleze consecințele “pactului de la Trianon”).

Noua Dreaptă, întruchipând o dreaptă națională, creștină și socială, nu poate sta indiferentă la această stare de fapt. “Ține minte fiul meu, că există Dumnezeu/ Și un jurământ te leagă, țara noastră nu-i întreagă”, spun versurile unui cântec patriotic. Acesta este și legământul nostru, ca români în primul rând dar și ca membri ai unei formațiuni ce și-a propus să militeze neîncetat pentru o Românie Mare, Demnă și Puternică într-o Europă a statelor și națiunilor, independente și suverane.

În acest sens, partidul Noua Dreaptă a organizat și întreprins zeci de manifestări, din care amintim cele recent încheiate sau aflate în curs de desfășurare, din anul în curs:

  • Participarea la Marea Adunare Națională din Chisinău, din 25 martie, care a marcat, printr-o manifestație, împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
  • Organizarea de proteste în fața ambasadelor ruse de la București și Chișinău, pe data de 28 iunie 2018, pentru a cere dreptate pentru Basarabia și Bucovina de Nord și pentru retragerea trupelor ruse de ocupație din Republica Moldova.
  • Pe data de 29 iulie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Constituției, Noua Dreaptă Basarabia și Asociația ODIP au organizat o manifestație în fața Parlamentului Republicii Moldova pentru a cere modificarea articolului 13 din Constituție, prin care limba moldovenească să fie înlocuită, ca Limbă de Stat, de limba română. Trebuie menționat că, în aceeași zi, la București avea loc mitingul și marșul Pentru Apărarea Limbii Române (Stop Noului Cod Administrativ), la care au participat și membri și simpatizanți ai partidului Noua Dreaptă.
  • Noua Dreaptă Basarabia a inițiat și continuă campania de strângere a semnăturilor pentru declanșarea referendumului național pentru Unirea Republicii Moldova cu România.
  • Noua Dreaptă a fost singura formațiune din România care a celebrat Centenarul, la 1 Decembrie 2018, la Chișinău, alături de camarazii din filiala din Basarabia și de frații români care luptă și speră în continuare la revenirea firească a Basarabiei în componența patriei mamă.

Noua Dreaptă  își afirmă hotărât poziţia sa de a nu ceda niciodată în a milita pentru împlinirea năzuințelor legitime ale fraților noștri din teritoriile românești, anexate cu forța în urma înțelegerii secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop. Totodată, solicită Președintelui țării, Guvernului și Parlamentului României, tuturor forțelor politice din țara noastră și, nu în ultimul rând, tuturor cetățenilor români, să acționeze în spiritul legământului nescris care ne leagă de veacuri: România în granițele ei firești, ROMÂNIA MARE.

Anunțăm cu această ocazie, organizarea unei pichetări în fața ambasadei Rusiei și mai apoi a Germaniei, vineri 23 august a.c., începând cu ora 11:30, prin care vom aminti acestor două mari puteri, vechea nedreptate pe care acestea o întrețin de 80 de ani.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

 

Biroul de Presă – Noua Dreaptă
0723.553.555
0727.049.940
presa@nouadreapta.org
www.NouaDreapta.org

Redacția Incorect Politic: Potrivit informațiilor obținute pe surse,a apărut o mică schimbare: protestul va începe de la ora 11, în fața ambasadei Germaniei, apoi de la 12 la 13 continuă în fața ambasadei Rusiei. Schimbarea a survenit din faptul că ambasada Germaniei are program mai scurt.

One comment

  1. Președintelui țării nici măcar nu s-a obosit să fie prezent la ședința parlamentară din 27 martie 2018 organizată cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la unire Basarabiei cu România. Cum ar putea omul ăsta să acționeze ca un român (mai ales că el nu e român!) atunci când vine vorba de ROMÂNIA MARE?

    Organizarea protestului este lăudabilă, dar el ar trebui organizat în altă parte; într-un interviu acordat ziarului Pravda, țiganul care conduce Academia lu SRI sugerează că până și aniversarea Centenarului a fost sabotată de securitate (găsiți pe Activenews). Deci degeaba se strânge o mână de oameni în fața ambasadei Rusiei (care a fost și este adversarul natural al României), pt că generalii care conduc țara asta, în numele globaliștilor, au alte planuri cu noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *