Home / Chestiunea Jidănească / Prioritatea statului antiromânesc este Muzeul Holocaustului. Cel al Comunismului mai poate aștepta!

Prioritatea statului antiromânesc este Muzeul Holocaustului. Cel al Comunismului mai poate aștepta!

Incorect Politic
Octombrie 13, 2021

Prioritatea statului antiromânesc este Muzeul Holocaustului

Via Buciumul:

Muzeul Holocaustului – imperativ național

Cel al Comunismului mai poate aștepta!

Articol de Florin Dobrescu

Președintele Klaus Iohannis este foarte supărat. Dar nu pentru criza energetică, generatoare a unei acute crize economice in România. Și nici pentru instabilitatea politică creată în plină criză sanitară. Iohannis e deranjat de faptul că nu se urgentează realizarea Muzeului Holocaustului! Aceasta fiind o problemă fundamentală a românilor în pragul celei mai costisitoare ierni din ultimii 30 de ani.

Într-un mesaj public, Iohannis a apreciat ca ”inacceptabilă” blocarea construirii Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, arătând că ”proiectul a acumulat întârzieri și că este blocat în mod nejustificat”. Președintele cere guvernului ”să facă pași serioși”, adăugând că ”este imperativ să avem această instituție cât mai repede posibil”. Ați reținut, da? Este IMPERATIV să avem Muzeul Holocaustului cât mai repede posibil!

Concursul de soluții pentru construirea muzeului a fost câștigat la începutul acestui an, dar licitația nu a fost încă lansată. Guvernul a inclus proiectul în PNRR, urmând să fie finanțat din fonduri europene. Dar Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, se pare ca si-a pierdut răbdarea, declarând, pentru G4Media.ro, că există o întârziere de 6 luni la semnarea contractului de proiectare cu asocierea de firme care a câștigat concursul. ”Sursa blocajului este absența resursei financiare care să permită încheierea contractului”. Mai exact, este vorba de o sumă de 4,7 mil lei care trebuiau din ianuarie să fie în bugetul institutului, conform declarațiilor lui Florian.

Dacă guvernul Cîțu, avându-l responsabil cu memoria Holocaustului și combaterea antisemitismului pe Alexandru Muraru, geamănul proaspătului ambasador SUA și fost consilier prezdențial, Andrei Muraru, nu a virat uriașa sumă în conturile Institutului Elie Wiesel, nu poate exista decât o singură cauză: acutul deficit bugetar cu care guvernul s-a confruntat în ultima vreme. Să nu uităm că, de doi ani încoace, guvernele Orban și Cîțu au contractat împrumuturi care, însumate, echivalează cu acelea făcute de predecesorii lor în ultimii 15 ani.

Așadar, ne împrumutăm masiv, îndatorându-ne urmașii, pentru ca statul să-și poată onora obligațiile elementare față de cetățenii săi. Și, în atare situație, Institutul Elie Wiesel bate din picior, cerând neîntârziat cele 4,7 milioane pentru Muzeul Holocaustului, accesând inclusiv curelele de transmisie către șeful statului, care declară acest proiect ca imperativ al momentului. Holocaustologii nu se întreabă însă dacă statul are de unde să le dea acești bani. Mai ales că suntem în pragul unei ierni care va spolia buzunarele românilor, date fiind creșterile de prețuri la energie, iar spitalele sunt depășite de presiunea cauzată de actuala criză sanitară. Întâmplă-se ce s-o întâmpla cu România, pot să și crape românii. Muzeul Holocaustului să se facă, acesta e imperativul momentului!

Despre un muzeu al comunismului, mai precis al crimelor regimului comunist, sau – de ce nu – al rezistenței anticomuniste, unice în Europa de Est ca amploare și durată, Președintele nu are nimic de spus. Tărăgănarea, sau mai bine spus blocarea, sabotarea prin orice mijloace a acestui demers, propus până acum prin mai multe proiecte legislative îngropate, pe rând, de Parlament, sub pretextul lipsei posibilităților bugetare, nu îl supără câtuși de puțin pe Klaus Iohannis. Nu îl deranjează nici blocarea, la toate nivelurile, de aproape un deceniu, a proiectului Memorialului Rezistenței și Represiunii de la Fortul 13 Jilava, unde refuzul oricărei intervenții a forurilor abilitate determină zi de zi o deteriorare accelerată și îngreunarea accesului celor interesați.

Președintele Iohannis, la unison cu Alexandru Florian, pune problema de parcă, în Decembrie 1989, în România s-ar fi încheiat 45 de ani de regim nazist, nu comunist. Este flagrant dezechilibrul în demersurile de recuperare și perpetuare a memoriei celor 4 ani de regim antonescian, în raport cu cele patru decenii și jumătate de regim comunist, responsabil de sute de mii de asasinate și de distrugerea destinelor altor sute de mii de prizonieri politici și familiilor lor. În România se pompează resurse bugetare cu nemiluita în valorificarea muzeală a Holocaustului, în timp ce pentru un muzeu al victimelor represiunii comuniste niciodată nu sunt bani. Î

n România, există în Guvern un „Reprezentant Special pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei”, în persoana holocaustologului Alexandru Muraru, dar președintele AFDPR este azvârlit din funcția de subsecretar de stat pentru problemele luptătorilor anticomuniști, fără cea mai mică considerație. În România, Institutul Holocaustului este subordonat direct primului ministru, în timp ce, la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, este aruncat în stradă, cu tot cu arhiva sa, însuși fondatorul acelei instituții.

Rădăcina acestei anomalii se regăsește în însăși politica memoricidă promovată agresiv de statul român, acaparat de o clică politică a cărei strategie externă se întemeiază exclusiv pe satisfacerea, fără discernământ și fără obiecții, a tuturor hachițelor corect-politice ale establishmentului european și celui de peste Ocean, ambele dominate de o stângă politică impregnată de morbul marxismului de rit troțkist.

Ca exemplu, impunerea Legii 217 din 2015 (antilegionară), a indus în breasla istoricilor, și în general a oamenilor de cultură, o inhibiție față de subiectul Rezistenței din România comunistă. Motivul? Realitatea incontestabilă a faptului că peste 50% din deținuții politici ai regimului comunist au fost legionari sau membrii ai Frățiilor de Cruce, iar rezistența armată din munți a fost dominată net de legionari, așa cum a certificat și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române, într-un document oficial. Oricum am da-o, atunci când abordezi Rezistența anticomunistă din România, te lovești de legionari. Iar specialiștii preferă să evite subiectul, conștienți că și-ar putea atrage reacția agresivă a promotorilor corectitudinii politice, riscându-și statutul profesional. De aceea, nimeni în România nu se va apuca de un proiect muzeal dedicat Rezistenței.

Acesta a fost motivul pentru care Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a decis să înființeze, la București, Muzeul Rezistenței, ca proiect al societății civile, singura care mai poate asuma acest demers fără compromisuri în ceea ce privește abordarea onestă, deontologică, fără cenzură și fără amputări, a fenomenului luptei anticomuniste românești. De altfel, unul dintre întemeietorii acestei fundații, fostul deținut politic Constantin Iulian, a propus pentru prima oară conceptul de Muzeu al Rezistenței în 1993, făcând atunci și primii pași în sensul realizării sale. Spațiul pus la dispoziție îeste chiar sediul fundației, construit în 1999-2000 de foștii deținuți politici.

Cred că replicile cele mai eficiente la nesimțirea cu care autoritățile statului român tratează memoria Rezistenței în România, sunt tocmai realizările concrete ale societății civile anticomuniste, inițiativele și proiectele de ordin memorial, cultural, nu în ultimul rând juridic și legislativ. Trăim într-o țară în care nu a putut avea loc un proces al Comunismului și unde exponenții acestui regim și ai instituțiilor sale represive au continuat și continuă să ocupe funcții la toate nivelurile. O țară în care, cu excepția a doi executanți nevolnici, toți marii criminali ai Securității au murit liniștiți, în huzur, și au fost înmormântați cu onoruri de stat.

Ei bine, într-o astfel de țară, singurul mod în care se mai poate face ceva pentru însănășirea societății, este educarea tinerelor generații în spiritul asumării Memoriei și ororilor trecutului. Iar pentru asta, toate vestigiile luptei anticomuniste trebuie adunate, conservate și expuse într-o concepție muzeală adecvată. Muzeul Rezistenței ar putea fi unul din punctele de unde se poate începe însănătoșirea societății românești, prin cunoașterea și asumarea trecutului totalitar și luptei de eliberare, prea puțin cunoscute, la trei decenii de la Revoluția din Decembrie 1989.

NOTĂ: Muzeul Rezistenței este tot mai aproape de a deveni o realitate. Susțineți acest proiect, făcând o donație în contul IBAN: RO48RNCB0090120742810001, BCR – Sucursala Lipscani, beneficiar – Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, CIF 28081579, cu mențiunea “contribuție pentru Muzeul Rezistenței”. Pentru orice detalii: Tel 0722749249, e-mail: [email protected]

„Mai devreme sau mai târziu, orice jertfă nu este zadarnică.” Ion Gavrilă Ogoranu

2 comments

  1. Eliminati cu forta de la “putere”.
    Fara judecata ca s-au judecat singuri.
    … cum p.m. i-am gasit tocmai pe astia???
    Parca i-a votat jidanimea, nu romanii.
    Pe perversu care cere bani nu-l confunda nimeni pe strada?
    Asa… sa-l faca “pierdut” prin boscheti, poate adoarme si pleaca la Avraam…
    Iohanis nu e cu avionu’?
    Chiar nu se mai defecteaza nimic la ei?
    … vreo eroare de pilotaj – ca sa ramana in istorie ca erou… pilotul, nu dulapu’!

  2. Provocari pentru alimentareA antisemitismului. Nu numai la noi. In pragul venirii anricristului evreii trebuie intorsi din exil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *