Oameni Târzii

Costinel Petrache
Incorect Politic
Aprilie 21, 2020

Oameni târzii

                               Costinel Petrache

 

de-i vezi de departe, par umbre, atât,

nu știi din ce vremuri vin…   sau se duc…

pământul, deja, le ajunge la gât,

sunt singuri de tot în cuibul de cuc

în pumnul strâns, ca într-o batistă,

țin de bănuții nevoii  de-acum,

lumea întoarsă,  tăcută și tristă-i

silește s-aleagă ultimul drum

e ora la care au dreptul stingher

să-și cumpere-o pâine, poate și-un măr,

par străini, scăpați  din nu știu ce ungher

când  toată lumea le este-în răspăr

rândul e lung, ce gânduri îi încearcă

dacă-ntr-o zi n-ar mai putea veni?

acum  doresc să prindă să se-ntoarcă

în Casa părăsită  de Florii

 

privesc pierdut în neștiuturi goale,

își numără anii, unii-i mai știu,

alții-îi mai pierd, luând-o la vale,

precum se-ntâmplă în clipa când scriu

niște întrebări  întrebându-se-n  sine

dacă apucă s-ajungă la mal,

nu vor un răspuns,  vor  doar să se-ncline

definitiv   în actul    final

 

 

 

cu chipu-ascuns de măști fără măsură,

purtând cu ei poveri peste poveri,

sunt tragica-mplinire-ntr-o  strânsură

de care țin doar zilele de ieri

 

of, Doamne, ce pași! parcă-i trag prin omăt…

nu schimbă-o vorbă,  nu prea le pasă

de umbra din față sau cea dindărăt,

vor să nu piardă drumul spre casă

 

vai!, o umbră trasă de-o  plasă  în jos

se prăbușește cu mâna la piept,

un licăr, a rugă, se stinge-n prisos,

de-acum nimic nu mai este nedrept

 

 

de peste drum se-aduce-o lumânare,

i se-aprinde-n grabă lângă pleoape,

nimic nu mai are-n lume răbdare,

timpul respiră-n dangăt de ape

 

 

în toată-această soartă fără nume

îl văd pe tata,  săvârșit demult,

se stinge-n mine  lume după lume

și umbrei lui îi plâng și-o reascult

 

                                 15 aprilie – Anul COVID-19