Home / Actualitate / Moment istoric! România la vârful cercetării! Cel mai puternic laser din lume!

Moment istoric! România la vârful cercetării! Cel mai puternic laser din lume!

Incorect Politic
August 30, 2020

Via Art-Emis:

La finalul testelor, profesorul Mourou, pe a cărui tehnică de amplificare se bazează sistemul laser de la Măgurele, a declarat: „În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric. Ne aflăm la vârful științei laserelor. […] Este frumos la acest proiect și faptul că pune împreună toți acești oameni buni în aceeași echipă, să lucreze pentru același țel. Trebuie să mulțumim României, Franței […] și Europei”.

„Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics”, cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere, este coordonat, încă de la înființare, în anul 2012, de academician Nicolae Victor Zamfir, președintele Secției de științe fizice din Academia Română.

Nota redacţiei Art-Emis – Domnă ministru Anisie, de asta ştiaţi când l-aţi demis pe academician ?

 21.08.2020 – „Nu am promis, dar am livrat peste aşteptări”

Laserul de la Măgurele a ajuns la puterea de 10 petawaţi pe toată lungimea, fiind cel mai puternic laser din lume, dezvoltat după metoda care a luat premiul Nobel pentru Fizică în 2018. Proiectul a început în 2013 şi sistemul a devenit funcţional anul trecut. Noul record atins de laserul de la Măgurele bucură comunitatea ştiinţifică. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă 10 petawaţi, trebuie spus că reprezintă a zecea parte din toată puterea Soarelui. Puterea a fost atinsă, astfel că sunt aşteptte experimentele.

„Pentru noi, ca institut, este o încununare a unor eforturi de peste 10 ani. Am construit şi linia de transport pentru fasciculele de 10 petawaţi şi cu această ocazie am tras şi pulsul de 10 petawaţi prin această linie de transport. Acum vorbim de faptul că am şi tras, am şi propagat, şi suntem în stare să distribuim în zonele de interacţie acest fascicul. Nu numai prin putere, dar şi prin numărul de pulsuri pe care îl dăm, în momentul de faţă, suntem unici. Nu am promis, dar am livrat peste aşteptări” (Daniel Ursescu, Deputy Head departamentul Laser)[1].

One comment

  1. Interesant…
    La ce foloseste? … cred ca nu pentru incalzirea Lunii, nu-i asa?
    Cui foloseste?
    Cine decide folosinta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *