Home / Actualitate / Ministrul Propagandei din România (CTP)…Minte!

Ministrul Propagandei din România (CTP)…Minte!

Incorect Politic
Ianuarie 14, 2020

Ministrul Propagandei din România

Preluat de pe Justițiarul

MEDEEA & CETEPEUL SAU ANGOASA ȘI BESTIA

Motto: „PSD este un Cernobîl al politicii românești. La Cernobîl, dacă intri în zona respectivă, ori mori, ori te transformi într-un MUTANT MONSTRUOS. Același lucru înseamnă PSD.”(Cristian Tudor Popescu, 2 ianuarie 2020, REPUBLICA.ro)

Când, în ianuarie 2018, poeta Medeea Iancu a stârnit ceea ce se numește în presă „un adevărat scandal”, recitând la Gala premiilor Mihai Eminescu de la Botoșani o … poezie… să-i zic, că așa a prezentat-o și dânsa, producție lirică în care apăreau versurile:

Îmi pare rău, nu m-am sinucis România, îmi pare rău nu sunt strofa ta preferată despre sex,/ Poemul despre viol eşti tu, România, poemul despre hărţuire eşti tu România, poemul despre abuz eşti tu, România/ Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România/ Mai ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…/ Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aştepta întinsă să-mi faci felul/ Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta/ Şi noi fetele aşa murim şi tu România spui mereu: poetul, poetul, poetul

…m-am gândit că scandalul și imaginea șocantă, aici și pretutindeni, „vinde” cel mai bine iar noi vom mai auzi de Medeea Iancu (nu mă întrebați de ce nu am auzit până atunci de dânsa… cred că doar pentru că nu e Ileana Mălăncioiu, spre exemplu… acesta fiind primul nume care mi-a venit în minte). Acum Medeea scrie în DILEMA VECHE, poezii ultrafeministe despre viol, pigmentate cu descrierea diferitelor secreții și umori, fără să o discrimineze nimeni, căci poate o avea societatea românească relele ei, și nu puține, dar nu e nicidecum o societate care să lase fetele „cu condei” să moară în anonimat în vreme ce toată lumea se închină la bărbații-poeți! Adică, pentru a o parafraza pe tânăra poetă, cred că România n-are absolut nici un apetit să-i „facă felul”, oricât de întinsă și în așteptare ar fi dânsa.

Nota redacției Incorect Politic: La momentul acestui scandal, când Medeea Iancu a avut parte de cele 15 minute de faimă, am publicat articolul Îmi Pare Rău că Nu S-a Sinucis Medeea Iancu la finalul căruia încurajam cititorii să-i trimită recenziile lor. Acțiune a determinat-o să își modifice website-ul, eliminând pagina de contact. Astăzi, site-ul ei nu mai există.

Există ceva dezgustător în dorința aceasta pițigăiată de a șoca, și nu știu de ce, dar ori de câte ori îmi amintesc de Medeea, pe retină îmi apare și armonioasa fizionomie a lui Cristian Tudor Popescu… căci amândoi își ridică turnurile pe același tip de fundație: uluirea îngrețoșată a publicului, care, fascinat de urât, ridică din când în când colțul cearceafului ca să se convingă dacă „monstrul îmbăloșat” mai stă ghemuit acolo sau poate respira liniștit, pentru că fiara și-a luat tălpășița. Și până la urmă începe să-i placă să se uite sub cearceaf….

De ani de zile CTP-ul urmărește cu obstinație subiectele care merg „ca unse” la popor, tratându-le însă într-o notă de cinism care frizează anormalul. Dar, pentru că publicul și acum, după 30 de ani de presă nepriponită, nu-i poate nominaliza pe primele două locuri la categoria jurnaliști celebri decât pe „vulturul pleșuv” de la EUROPA FM și pe Ion Cristoiu, care a redevenit „maestre” la ANTENA 3, CTP-ul este și a fost în permanență un ochi de geam din uriașa „fereastră Overton”… de aceea ideile lui de nevertebrată cheliferă devin în scurt timp acceptabile și apoi îmbrățișate de cetățeni.

Căci CTP-ul chiar este AVOCATUL DIAVOLULUI, el nu se preface deloc.

Aș fi fost uimită ca el să nu scrie despre accidentul tragic din spitalul Floreasca, deoarece exact pe un asemenea teren fertil i se îngrașă faima de „inchizitor-șef”, poreclă ce-i place așa de mult tenismeno-jurnalistului în a cărui adorație e prosternat poporul, de atâția ani!

Și iată cum pune dânsul umărul la autodafe-ul medicilor români: „25 de medici și cadre medicale din spitalul Floreasca au semnat și parafat o hârtie prin care anunță că intră în grevă, nu mai operează decât cazuri grave. De ce? Pentru că tartorul lor, agramat, autor de furt intelectual și medic de partid, așa-zisul «prof. univ.» Beuran, a fost demis din foncție (…) După părerea subsemnatului, acești 25 DE NEMERNICI ar trebui dați afară pe loc și să li se interzică(!!!) să mai practice meseria. Să se ducă unde-or vedea cu ochii.

Ca argument pentru justificarea decapitării administrative a doctorului Beuran, marele jurnalist, care, nu-i așa? ar trebui întotdeauna să-și ia informația din trei surse, dar și-o ia, ca în atâtea alte dăți, numai din sursa care convine convingerilor sale antipesediste, ne trimite la „izvor”… adică la domnul deputat USR Emanuel Ungureanu, care știe sigur ce s-a întâmplat de la o asistentă, avertizor de integritate*! Adică un fel de: „Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia/ Când s-a dus să-i ceară un model de şorţ…” și ce-a aflat și CTP-ul de la Tănțica!

Domnul deputat Ungureanu este cel care a prezentat tragicul accident exact așa: „Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente în sala de operație! Chirurgul Beuran, un pesedist plagiator de renume, capul Umefistanului, A DAT FOC UNEI PACIENTE pe care a operat-o în data de 22 decembrie!. Din spusele asistentelor rezultă faptul că, Beuran care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă și la contactul cu electrocauterul pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc.

Toate aceste informații, cu excepția faptul că, într-adevăr, pacienta a fost rănită în timpul actului medical, sunt false: doctorul Beurean nu era în sala de operație, nu a operat-o pe pacientă în 22 decembrie ci în 13 decembrie, substanțele de dezinfecție nu s-a dovedit a fi fost folosite greșit și, evident, nu Mircea Beuran, care nu era acolo, le-a manipulat… cu toate acestea, deputatul mincinos devine sursă credibilă pentru jurnalistul „nambăr oan” al României!

Așa că pe 28 decembrie 2019, într-un editorial de pe platforma REPUBLICA.ro, CTP-ul îl citează pe Emanuel Ungureanu cu următoarea afirmație completă: „Domnul Beuran declară că nu a fost în sală. E o minciună ordinară. Informațiile pe care eu le am sunt de la o asistentă care este AVERTIZOR DE INTEGRITATE* în acest spital și care mi-a relatat că niciunul dintre medicii care au fost în sală nu au fost audiați de inspecția de stat, ceea ce miroase de la o poștă a mușamalizare.

… trecând însă rapid peste declarația „pesedistului de renume” care susținea că nu era în încăpere.

Numai că pe 7 ianuarie 2020 CTP-ul află, cu durere, că totuși doctorul Beuran nu avea cum să dea foc unei paciente, deoarece nu era în sala de operație. Așa că trece la „planul B” și se indignează că de ce NU ERA!

Cu mult mai groaznică pierderea șefiei de către Beuran decât arderea de vie a pacientei lui Beuran pe masa de operație, acesta STRĂLUCIND PRIN ABSENȚA DIN SALĂ, deși semnase în fals protocolul operator, mai comițând și alte vreo zece încălcări ale protocoalelor medicale, potrivit comisiei de anchetă.

„Marele inchizitor” nu știe ce anume înseamnă o hemoragie internă și că Beuran nu e mama Omida ca să prevadă când anume se va întâmpla un astfel de incident și să sprijine ușa sălii de operație așteptând să se producă! El nu știe nimic despre procedurile medicale… nu știe nimic despre succesiunea operațiunilor în sala de intervenție… nici despre răspunderea fiecăruia… nici despre încălcarea protocoalelor , pe care o invocă, dar, și aici, neavând habar despre ce e vorba, se rezumă la acuzații generale. Pe toate acestea, enumerate de mine, doctorul Mircea Beuran a avut însă suficientă răbdare pentru a le explica oricui ar fi dorit să-l asculte. Și eu l-am ascultat…

Medeea și CETEPE-ul sunt, fiecare pe segmentul său de populație, lideri de opinie. Misandria pronunțată a celei dintâi se ciocnește, așadar, în mod fericit, cu mizantropia grosieră a celui de-al doilea.

România arată în fotografia acestui moment în halul în care arată și pentru că acești infirmi lăuntric (veșnic încrâncenați și veșnic agresiv nemulțumiți), iar nu niște oameni buni, joviali și senini, sunt liderii ei de opinie!

Luminița ARHIRE

*NOTĂ: „AVERTIZORUL DE INTEGRITATE este un informator, o persoană care aduce la cunoştinţa publicului sau autorităţilor activităţi imorale sau ilegale petrecute într-un departament guvernamental, o organizaţie publică sau privată ori o firmă.” Pe românește adică, TURNĂTORUL din statul de drept euroatlantic!

Și… în fotografie nu este UN MUTANT MONSTRUOS, de la Cernobîl, cum ați putea crede la prima vedere, ci este chiar reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *