Home / Actualitate / Kelemen Hunor Oprește Inaugurarea Cimitirului Eroilor Români

Kelemen Hunor Oprește Inaugurarea Cimitirului Eroilor Români

Incorect Politic
Mai 17, 2019

De la ActiveNews:

 Cimitirului Eroilor Români
Primăria Orașului Dărmănești din județul Bacău a decis să amâne pentru o dată neprecizată inaugurarea „Solei” Eroilor români căzuți în cele două Războie Mondiale, înhumați în Cimitirul Internațional al Eroilor – Valea Uzului, situat în Moldova, la limita dintre județele Bacău și Harghita, informează scriitorul Dan Tănasă pe blogul său.

După ce a obținut toate avizele necesare, Primăria Orașului Dărmănești a amplasat în Cimitirul Internațional de la Valea Uzului 52 de cruci standard și o cruce ortodoxă din beton, intenționând să inaugureze în perioada 17-19 mai memorialul dedicat soldaților români căzuți la datorie în cele două războaie mondiale. Anunțul fusese făcut încă de pe 25 aprilie pe pagina de socializare a Primăriei Orașului Dărmănești din județul Bacău, instituție condusă de primarul Toma Constantin, afiliat formațiunii ALDE.

În urma unor presiuni din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, și din partea ministrului maghiar de Externe, Péter Szijjártó, către Guvernul României, primarul orașului Dărmănești a decis luni să nu mai organizeze evenimentul programat pentru data de 17 mai și să-l amâne pentru o dată neprecizată. Liderii maghiari acuzau în mod fals că cimitirul ar fi dedicat exclusiv memoriei soldaților unguri și că ar aparține administrativ de comuna Sânmartin Ciuc, județul Harghita.

“Am făcut o adresă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău și am cerut să mi se spună unde se află Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului. Am primit răspuns și amplasamentul Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului se află în interiorul orașului Dărmănești, județul Bacău”, precizează Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești, citat de Ziar de Harghita.

Cimitirul Internațional al Eroilor – Valea Uzului, în care sunt înhumați soldați din 7 state europene (inclusiv maghiari și români), a fost profanat în 1994, apoi „maghiarizat” de vecinii din Sânmărtin-Ciuc, prin ștergerea numelor românești sau străine și înlocuirea lor cu înscrisuri maghiare pe crucile din cimitir.

Toma Constantin, primarul ALDE al orașului Dărmănești, jud. Bacău, a explicat pentru Ziar de Harghita faptul că Cimitirul Internațional Valea Uzului se află sub autoritatea Primăriei Dărmănești, care a obținut toate avizele necesare pentru cinstirea memoriei eroilor români, înhumați alături de soldații din alte 6 state la Valea Uzului.

„Din puntul meu de vedere, nu este un conflict la granița dintre județul Bacău și județul Harghita. Cred că este ceva artificial făcut acolo. Vreau să fac precizarea că am demersurile legale pentru a reabilita zona eroilor români care sunt înhumați în acel cimitir.

Este foarte important de precizat că, în primul rând acel cimitir este un cimitir internațional și din documentele pe care le avem noi reiese foarte clar că acolo au fost înhumați 1306 de eroi aparținând a șapte state  – lucru de netăgăduit, iar un alt aspect important este că acel cimitir a fost făcut în perioada 1926-1927 de ”Societatea Cultul Eroilor”, cu registrul numelor eroilor care au fost înhumați acolo, din ce armată făceau parte și gropile unde sunt înhumați, și aș vrea să vă dau un singur exemplu: la poziția 25 în registrul de înhumări figurează Cosma Gheorghe, soldat român, mort pe data de 29.03.1917, înhumat în groapa 763.

În urma verificărilor făcute din teren, am constatat că în groapa 763, acolo unde a fost înhumat EROUL ROMÂN în anul 1926, figurează la căpătâiul lui o cruce pe care scrie ”EROU MAGHIAR NECUNOSCUT”. Exemplele pot continua cu sutele la eroii germani, la eroii sârbi, la eroii italieni, unguri, austrieci, ruși, ș.a.m.d. Practic, însemnele acestui cimitir internațional au fost șterse”, declară primarul orașului Dărmănești pentru Ziar de Harghita.

Potrivit sursei citate, începând de pe de 30 august 1994 a avut loc o acțiune a comunității maghiare prin care crucile altor naționalități au fost demontate și înlocuite cu cruci pe care în prezent apar doar însemne ungurești, transformându-se Cimitirul Internațional al Eroilor în cimitir exclusiv maghiar.

Totodată, din acel an, comunitatea maghiară din Sânmartin-Ciuc a început un amplu program de reabilitare a cimitirului, ignorând felul cum a fost gândit în 1926 acest cimitir, ștergând memoria celorlalți eroi înhumați acolo. Totul, pornind de la premisa că cimitirul se află în județul Harghita și nu în județul Bacău, deși ambele județe fac parte din Statul național unitar România.

Primarul Constantin Toma a explicat că, prin Legea nr. 2 din 1968, a fost împărțită teritorial România și atunci s-a stabilit și granița dintre județul Bacău și județul Harghita, respectiv orașul Dărmănești și comuna Sânmartin.

„Consider că este foarte important de precizat că începând cu anul 2008, Prefectura Bacău, Oficiul de Cadastru și Consiliul Județean Bacău și Prefectura Harghita, Oficiul de Cadastru și Consiliul Județean Harghita au început un proces de grănițuire între cele două județe, fără a ajunge însă la un consens – au vrut să stabilească printr-un proces verbal granița între județe, pentru că erau în litigiu pe acel tronson.

După parcurgerea de către ambele Prefecturi a unor etape de consiliere între părți, conform legii, în 2012 tot nu s-a ajuns la niciun fel de acord. Totuși, în astfel de cazuri, legea spune că până la soluționarea litigiului, se utilizează limitele care se găsesc pe Geoportalul INSPIRE al României la 10 ianuarie 1990.

Cunoscând această situație, am făcut o adresă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău și am cerut să mi se spună unde se află Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului. Am primit răspuns și amplasamentul Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului se află în interiorul orașului Dărmănești, județul Bacău”, afirmă primarul din Dărmănești.

La începutul anului 2018, Consiliul Local al orașului Dărmănești a hotărât reabilitarea tuturor monumentelor de pe raza orașului. În acest sens, primarul a făcut o solicitare la Ministerul Culturii în cadrul Manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și a primit suma de 65.000 de lei pentru Cimitirul Internațional al Eroilor situat în Valea Uzului, la limită cu județul Harghita. Finanțare care nu ar fi putut fi accesată de Primăria Orașului Dărmănești, jud. Bacău, dacă obiectivul finanțat ar fi aparținut județului Harghita. Cu suma primită de la Ministerul Culturii, completată cu fonduri de la bugetul local și printr-un parteneriat cu Ministerul Apărării au fost reabilitate simbolic 50 de morminte situate pe o parcelă liberă.

„Crucile sunt dedicate eroilor români necunoscuți, iar monumentul ridicat acolo este dedicat tuturor eroilor înmormântați acolo: români, maghiari, nemți, etc. Am vrut să scoatem în evidență caracterul de cimitir internațional, iar pentru aceasta, în parcela românilor, am montat opt catarge pe care am arborat steagul Uniunii Europene și a celor șapte state care au eroii îngropați acolo” – a menționat primarul Constantin Toma, care a mai adăugat:

”Noi n-am profanat și nu ne-am atins nici de-un fir de iarbă. Cimitirul are are aproape 8.000 de mp și noi am lucrat pe 300 de mp, deci pe mai puțin de 4%. Am dat statutul de cimitir internațional și ne propunem în continuare să purtăm discuții cu ambasadele țărilor care au înhumați eroi acolo, și dorim să invităm aceste ambasade să vină, în funcție de cum preferă, să reabilităm solele eroilor lor. În baza Legii nr.379, eu ca administrator de cimitir sunt obligat să întrețin, să evidențiez detaliat mormintele și operele comemorative de război  – bineînțeles, din fonduri locale – și să am o relație de bună vecinătate și înțelegere cu toți cei care au eroi înmormântați acolo”.

One comment

  1. divite et impera.. relatii bune intre romani si maghiari nu convin (((cuiva)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *