Home / Actualitate / “Justiția”? O Mlaștină Împuțită

“Justiția”? O Mlaștină Împuțită

Incorect Politic
Iulie 10, 2019

La judecata judecătorilor necinstiți…

Via Justițiarul:

Ce caută acolo?

Cu puțin timp în urmă, Curtea Constituțională a României a dat soluția privind legalitatea completurilor de trei judecători care au judecat persoanele acuzate de fapte de corupție, considerându-le total ilegale. Ne punem cu toții, firesc, întrebarea: cum de a fost posibil că atâția ani, Instanță noastră Supremă să eludeze, în mod intenționat, o prevedere legală expresă? Cum a fost posibil ca judecătorii supremi, cei îndrituiți să vegheze și să sancționeze pe cei ce se abat de la prevederile legale, să asigure supremația legii într-un stat democratic, să fie cei care au călcat-o dezinvolt în picioare?

Nu am fost niciodată un apărător al lui Liviu Dragnea, cum de fapt cred că nici eu nu i-am fost niciodată simpatic, dar asta nu m-a împiedicat să iau atitudine atunci când am văzut că se încalcă în mod grosolan legea, și am intervenit de fiecare data, indiferent că a fost vorba despre Dragnea, Vasilescu, Greblă, Ruseanu, Ionescu, Popescu etc. Și în cazul lui Dragnea evidența încălcării cu bună știință, de către judecătorii supremi, a prevederilor legale, este năucitoare. Vrea cineva să îmi spună și să mă convingă de faptul că judecătorii din completul de cinci, complet care a dat soluția în controversatul dosar al angajărilor fictive, nu au știut că judecă un apel la o Hotărâre data de un complet de fond ILEGAL?

Greu de imaginat că o să se găsească cineva să mă convingă, mai ales în situația în care li s-a ridicat, de la bun început, de către avocații apărării, excepția privind ilegalitatea unei hotărâri date de o instanță constituită în afară legii. Și chiar dacă avocații nu prezentau situația din această perspectivă, judecătorii de la ÎCCJ cunoșteau faptul că hotărârea a fost data de un complet ilegal, mai ales că au și amânat la început luarea deciziei până când se pronunța Curtea Constituțională pe speță respectivă și ca atare aveau obligația legală de a readuce lucrurile în zonă de legalitate. Din acest motiv, cu atât mai gravă este încălcarea legii de către magistrații Instanței Supreme și –  în consecință – și răspunderea lor să fie pe măsură!

Dacă Judecătorii Supremi nu își dau seamă ce este legal și ce nu, atunci cine să o facă? Dacă magistrații ÎCCJ, cei care împart dreptatea legală, încalcă cu bună știință normele legale, și dau soluții în disprețul total al legii, ne punem firesc întrebarea: ce mai caută acolo? De ce nu sunt suspendați, anchetați și judecați? Fapta lor este deosebit de gravă, cu elemente agravante, iar ei nu trebuie să se situeze deasupra legii, așa cum de fapt este prevăzut în Constituție, cu toții fiind egali în față ei, fără nicio excepție și în consecință trebuie anchetați și judecați pentru a-și primi pedeapsă, inclusiv cea penală.

Ca să mă înțeleagă și cei care nu au cunoștințe juridice am să va explic care a fost situația apelând la o comparație. Completul de fond format din trei judecători care l-a judecat în prima instanță pe Liviu Dragnea a fost ilegal pentru că nu era unul special, așa cum prevede legea pentru instanțele care judecă fapte de corupție. Este aceeași situație ca cea în care trei avocați stabilesc ei să o judece pe doamna Tarcea și constituie un complet de fond, care decide o hotărâre de condamnare. Poate că unii dintre dumneavoastră vor spune că exagerez, dar nu o fac cu nimic pentru că, sub aspectul legalității, sunt la fel de ilegale ambele completuri. Ori, doamna Tarcea face apel și prezintă instanței de apel faptul că a fost condamnată în prima instanță de un complet ilegal, constituit din trei avocați, iar magistrații supremi consideră legală soluția data de prima instanță și o mențin.

De aceea locul lor nu mai este la ÎCCJ, ci la Jilavă în locul lui Dragnea, dacă l-au condamnat pe acesta știind că nu i s-a asigurat dreptul la o judecată dreaptă. Această este Justiția independantă pe care o apărați și o promovați, domnule Iohannis? Aici ne-a adus blestemul care s-a abătut asupra României după ce v-ați instalat în fotoliul de la Cotroceni! Dacă românii dorec o asemenea Justiție și un asemenea lider, nu au decât să va voteze din nou…„Capul face, capul trage!”

  General Dumitru ILIESCU 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *