Home / Chestiunea Jidănească / Jidanii Sioniști și Planurile lor Nefericite

Jidanii Sioniști și Planurile lor Nefericite

IncorectPolitic
Decembrie 30, 2019

Datorii morale și materiale ale evreilor sioniști față de români!
By Ion Coja|15 mai 2014|Holocaust
Protocoalele Kogaionului (10)

Republica Socialistă Sovietică Evreiască

§ 10. Faptul că „evreii vor să-şi facă un stat al lor în România, cu alte cuvinte să stabilească aici Palestina mult aşteptată şi anunţată de Talmud“ (Vasile Conta, în Senatul României, la 7 octombrie 1879), a determinat reacţia de apărare a intelectualilor români, a clasei politice, a opiniei publice, re­acţie naturală a unui popor aflat în legitimă apărare.

Trebuie precizat că aceasă reacţie nu a îmbrăcat formele violente pe care ar fi fost de aşteptat şi uneori ar fi meritat să le stârnească insolenţa şi cinismul proiectului Israel în România.

Încrezători în justiţie şi în Dumnezeu, dar şi „prin aplicarea unor fatale şi absurde teorii umanitare“ (Vasile Alecsandri, ibidem), românii s-au limitat la dezbateri principiale, doctrinare, potrivite firii noastre tolerante, conciliante, dispusă să lase „în plata Domnului“ abuzurile şi fărădelegile ale căror victime se mai întâmplă să ajungem.

Atitudine total neproductivă pe termen scurt, în planul existenţei fizice, pământeşti, lucru vădit şi în comportamentul liderilor evrei care s-au simţit încurajaţi de „nepăsarea noastră“ şi au perseverat şi perseverează şi azi în strategia lor antiromânească, în promovarea proiectului Israel în România, din nou actual în gândirea politică şi strategică a liderilor evrei.

Apariţia în public la sfârşitul secolului XIX a sionismului şi a proiectului de a reface Israelul în Palestina s-ar fi cuvenit să slăbească presiunea exercitată de emigraţia evreiască în România.

E drept, liderii sionişti ai evreilor din România au avut, cel puţin aparent, excelente relaţii cu autorităţile guvernului Antonescu. Din păcate, evreii sionişti au avut în România un adversar mult mai redutabil decât naţionaliştii români.

Este vorba de evreii comunişti, al căror proiect – revoluţia mondială a proletariatului şi transformarea României în republică sovietică, părea că intră în contradicţie cu visul sionist. Astfel că proiectul unui stat evreiesc în jumătatea de Est a României nu a fost abandonat de evrei, fiind preluat de evreii comunişti, sperând ei că acest stat evreiesc va intra în componenţa Uniunii Sovietice.

Ocuparea Basarabiei de trupele sovietice la sfârşitul lui iunie 1940 a declanşat printre evreii comunişti din România, majoritatea tineri îndoctrinaţi de ideile bolşevice, o adevărată nebunie, din convingerea că s-au creat astfel condiţiile pentru a declara Basarabia românească drept stat evreiesc, republică socialistă sovietică evreiască, parte componentă a URSS!

Agreat şi de Stalin la început, acest pro­iect a fanatizat comportamentul multor tineri evrei şi i-a împins la săvârşirea unor crime abominabile împotriva românilor din Basarabia şi Bucovina, în perioada iunie 1940-iunie 1941.

Pentru crimele de atunci şi pentru comportamentul inuman, barbar şi dezgustător, a mii de evrei, liderii evreimii mondiale nu şi-au exprimat niciodată regretul, dezicerea şi desolidarizarea de evreii criminali, de proiectul lor nelegiuit.

Afirmăm, prin textul de faţă, în mod solemn, obligaţia pe care comunitatea evreiască internaţională şi înseşi autorităţile din Israel o au, în faţa românilor, obligaţia (1) de a-şi asuma responsabilitatea şi vinovăţia pentru proiectul Israel în România, care a pricinuit românilor atâta suferinţă în ultimii 150 de ani, şi (2) de a-şi afirma disponibilitatea pentru aflarea unei formule reparatorii faţă de români, atât pe plan material, cât şi pe plan moral.

Suntem profund şocaţi şi indignaţi de cinismul şi neru­şinarea acelor evrei care, dimpotrivă, ne acuză pe noi, românii, de crime şi atrocităţi cumplite şi ne pretind, pentru aceste sufe­rinţe imaginare, despăgubiri de zeci de miliarde de dolari!

Nu concepem ideea că poate exista o religie şi un Dumnezeu care să agreeze şi să accepte agresiunea – atât de degradantă pentru făptuitorii ei, la care evreimea mondială i-a supus pe români în ultimii 150 de ani! Agresiune care nu s-a purtat cavalereşte, bărbăteşte, în confruntare militară deschisă, ci s-a purtat de către evrei cu cele mai perfide şi mai necinstite procedee.

Pe cât de laşe şi de netrebnice, pe atât totuşi de eficiente în încercarea scelerată a evreilor de a submina şi anula suveranitatea şi însăşi existenţa statului român, a naţiunii ro­mâne, de a lovi permanent şi sistematic în interesele româneşti.

3 comments

  1. Trebuiesc scosi masonii din pozitiile cheie pe care le-au acaparat si trebuie iesit din EU imediat !

    • Asta este primul pas.
      Apoi, curatenie in mass-media.
      Apoi, “clauza numerica”, reprezentarea proportionala im toate domeniile si in toate locurile, ca limita maxima.
      Interzicerea functiilor in stat pentru alte etnii; asta e toleranta, sa-i lasi sa MUNCEASCA pentru “paine”, sa transpire nu sa vicleneasca la cazino, la cafenea, la telefon cum sa corupa si cum sa faca camatarie.
      Sigur, mai intai obligativitatea purtarii numelui de la sinagoga – templul Satanei; sa stim cu cine stam de vorba.

      Si celelalte 100 de “necoi” obligatorii de scapare de raie.
      Sarac si curat incepe sa aiba semnificatie, cu conditia suveranitatii neamului romanesc, nu a natiunii amestecate cu santaj masonic.
      Pentru ca sint prevederi de colonizare, de acordare drept de prorpietate asupra pamantului si altele asemenea… scrise ca urmare a santajului, masonic sa fie anulate deindata, la Curtea Constitutionala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *