Incorect Politic
Ianuarie 8, 2022

Garda de Fier în Basarabia

Via Art-Emis:

Încă o dată, fraţii noştri de peste Prut ne fac o surpriză plăcută: au expus recent în vitrinele celor mai mari librării din Chişinău şi din celelalte oraşe o carte unicat prin ineditul ei. Este vorba de „Garda de Fier în Basarabia, documente vol. I”.

Ştiam că în regiunile pierdute din vara anului 1940, Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul, Mişcarea a avut zeci de mii de simpatizanţi dar, din păcate, nu au apărut lucrări care să reflecte activitatea celor de aici care au aderat la ideile naţionaliste ale lui Corneliu Zelea-Codreanu. Ştim, la modul general însă, că în nordul Bucovinei Garda de Fier a fost o grupare politică puternică în cadrul căruia se numărau, printre alţii, mari somităţi culturale, academicieni şi chiar un ministru, în speţă Traian Brăileanu. În Dobrogea întregită coloana vertebrală o constituiau aici macedonenii (aromânii) prezenţi aproape în toate localităţile. Mai puţin se ştie despre activitatea legionară din Basarabia, singurul nume cunoscut şi reţinut fiind al lui Sergiu Florescu, ziarist şi comandant legionar, şeful Basarabiei legionare, asasinat de autorităţi pentru apartenenţa sa la doctrina Căpitanului, în masacrul din noaptea de 21/22 sept. 1939. În urmă cu 6-7 ani am vrut să evidenţiez activitatea jurnalistică a acestuia din ziarul legionar pe care îl edita, „România Creştină”, care figura în fişierul Academiei Române, dar care nu se putea cerceta deoarece lipsea din depozite. Cartea pe care o prezint are ca autori pe Alexandru Moraru şi Benedict Ciubotaru şi este un volum masiv, de 400 de pagini, alcătuit numai din documente care se referă la Mişcare, în intervalul oct. 1920 – iulie 1936, în total în număr de 289. Ele alcătuiesc volumul I, lăsând lesne să se înţeleagă că va urma cel de al doilea volum care să reflecteze intervalul aug. 1936 – iunie 1940.

Prezentarea documentelor „la rece” fără comentarii pro sau contra pe marginea lor, se dovedeşte a fi salutară, lipsind tendinţa de influenţare a cititorului. Exact ce spunea filosoful Nae Ionescu: să ne adăpăm direct de la izvoare, nu să facem loc speculaţiilor de orice fel; fiecare este liber să gândească apoi cum va voi. În prefaţă cei doi autori închină lucrarea „memoriei legionarilor care şi-au iubit patria, au muncit, au luptat pentru ea şi au fost răsplătiţi în schimb, cu moartea.” Ei specifică faptul că volumul a fost conceput ca o lucrare istorico-arhivistică, pentru restabilirea adevărului istoric astfel încât acesta să devină un instrument indispensabil de lucru pentru istorici, cercetătorii ştiinţifici, savanţi, politologi, jurişti, sociologi, oameni politici etc. Documentele au fost depistate în dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova (Basarabia noastră), preponderente fiind fondurile arhivistice ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Siguranţei Române, primăriilor şi prefecturilor. Autorii consideră că Mişcarea Legionară nu a fost fascistă sau nazistă; se ştie că legionarii refugiaţi după „rebeliune” în Germania au fost internaţi în lagărul de concentrare de la Buchenwald.

Mişcarea Legionară a fost o Mişcare de eliberare naţională a poporului român de sub ocupaţia puterilor străine. Dat fiind că era o Mişcare autentică de eliberare naţională, în virtutea acestei esenţe a ei, era o Mişcare anti-sistem. Adică nu se înscria în nici un fel de clasificări, sistematizări, fiind principialmente neintegrabilă în sistemul politic şi moral al statului român de atunci. Tocmai de aceea, statul, după ce s-a convins de acest lucru în urma mai multor încercări de a capta Mişcarea, a făcut totul ca să o nimicească. Şi încă ceva: Mişcarea Legionară era formată în majoritatea ei covârşitoare din oameni absolut sinceri care şi-au asumat jertfa vieţii pentru a obţine eliberarea Neamului lor. Ideologia comunisto-sionistă a făcut un efort major, începând cu anii ”30 ai secolului trecut şi până în prezent, pentru a ascunde adevărul despre legionari şi a le falsifica istoria. Documentele de faţă mărturisesc că legionarii au fost mereu ţinuţi în vizorul poliţiei, fiind consideraţi „criminali, bandiţi şi infractori.”

Tot la începutul volumului este reprodus un interviu luat de ziarista Olga Pârău istoricului arhivist Alexandru Moraru în decembrie 2012, care s-a dovedit a fi un interlocutor extrem de interesant şi simpatic. Cel intervievat dă „culoare” dialogului, specificând de la început că „din arhive poţi afla şi ce culoare avea pălăria bunicului…” El continuă: „În toate perioadele istorice, în caz de război sau alte perioade excepţionale, conducerea statelor mai întâi evacuează arhivele, copiii şi femeile, apoi celelalte bunuri şi persoane. Arhivele sunt nu numai trecutul nostru, dar şi prezentul şi viitorul: cel mai tare argument este Documentul!” Alexandru Moraru, în acest context, pe bună dreptate, este „şocat” că s-a încălcat grav modul de păstrare a arhivelor din Republica Moldova (Basarabia), întrucât majoritatea dosarelor au fost copiate şi vândute unor particulari din Germania şi Statele Unite!! S-a adus un prejudiciu serios patrimoniului arhivistic naţional. Şi un mic detaliu personal, care l-a făcut pe Alexandru Moraru să ”lăcrimeze”: a descoperit că unchiul său care l-a botezat, tot Alexandru, profesor, poet şi fost ofiţer al Armatei Române, nu a murit în Siberia, unde a fost deportat în 1941. A fugit de acolo, fiind prins de o patrulă N.K.V.D., împuşcat şi băgat în gropile cu var din Chişinău. Să răsfoim împreună volumul, oprindu-ne la doar câteva documente.

Începem cu cel care poartă nr. 3, din anul 1933, un tablou cu denumirea comunelor din judeţul Cahul şi numele conducătorilor cu membrii lor care compuneau organizaţia „Garda de Fier”. În total sunt 2780 de membrii în cele 34 de localităţi. Cei mai mulţi înscrişi, 403 ca număr, sunt din comuna Colibaşi, conducător fiind Constantin Roşeanu. Pe locul secund se află comuna Văleni Brânza cu 317 înscrişi, conducător fiind Teodor Lungu. Mulţi adepţi ai Mişcării găsim şi în comunele Vulcăneşti (259 înscrişi), Români (236), Pelinei (145), Manta Crihana (162), Alexandreşti (101). Cei mai puţini aparţin de Țiganca (12) şi Congaz (16).

Următorul document, NR. 5, este similar cu cel descris mai sus, un tablou cu membrii din organizaţia „Garda de Fier” din raza judeţului Orhei din comunele învecinate Izbeştea, Piscăreşti, Criuleni, Oniţcani, Cobălca, Isocova. În total sunt 57 de nume, cu profesiunile lor (notar, agricultor, plugar, student, elev, funcţionar). Un alt tablou cuprinde numele a 53 de propagandişti din judeţul Soroca.

Documentul NR. 16, din 9 iunie 1933, se referă la un marş al legionarilor, de 80 de km, care a durat două zile, pe itinerariul Chişinău – Tighina, condus de Iulian Sârbu, care au făcut propagandă prin satele prin care au trecut: Mereni, Cobuşca Nouă, Todireşti etc.

Un alt marş legionar este consemnat în documentul nr. 17 din 12 iunie 1933, în sens invers de data aceasta, Tighina-Chişinău, format din 10 studenţi şi studente care au cântat cântece legionare şi au dansat dansuri naţionale.

Documentul NR. 23 din 22 iunie 1933 arată că în ultimele două-trei luni se mărise considerabil numărul organizaţiilor din judeţe: 23 în judeţul Orhei, 7 în judeţul Hotin, 22 în Soroca, 13 în Bălţi, 15 în Lăpuşna şi 14 în Cetatea Albă.

Documentul nr. 24 din 28 iunie 1933, adresat inspectorului regional de Poliţie Chişinău consemnează reţinerea legionarului Vladău Ion în gara Basarabeasca. La percheziţia corporală se găsiseră şi se confiscaseră trei procese verbale care cuprindeau numele cuiburilor nou înfiinţate şi ale şefilor acestora. Procesele verbale urmau să fie predate lui Corneliu Zelea-Codreanu de îndată ce ajungea la Bucureşti.

În documentul nr. 34 din 5 iulie 1933 apare pentru prima oară şi numele lui Sergiu Florescu, cel mai cunoscut fruntaş legionar, care luase parte la o întrunire în comuna Cimişlia.

Documentul nr 43 din 20 iulie 1933 se referă la adunările care au avut loc la 10 iulie în comunele Tatar Copceac şi Ceadar Lunga din judeţul Tighina, la care au participat printre alţii, prof. Ion Zelea-Codreanu (tatăl Căpitanului), membru al Senatului Legionar, deputat în Parlamentul ţării şi avocatul comandant legionar al Bunei Vestiri Mille Lefter.

12 pagini din volum se referă la arestările legionarilor după împuşcarea lui I. Gh. Duca la finele lunii decembrie 1933. Găsim numele a cca. 600 de persoane din toate judeţele basarabene, arestate în noaptea de 28 decembrie şi în zilele următoare. Toţi au fost percheziţionaţi, în casele lor găsindu-se manifeste, fotografii cu portretul Căpitanului, ştampile, ziare, insigne. Profesiile celor arestaţi erau foarte diferite: protoereu, preot, pictor, ziarist, cizmar, mecanic, tipograf şi chiar… servitor!

O telegramă din Bucureşti adresată Inspectoratului de Poliţie Chişinău insista să se intensifice măsurile pentru prinderea preotului comandant legionar al Bunei Vestiri Ion Dumitrescu-Borşa!! Se presupunea că ar fi fost în Basarabia pentru că dispăruse de la sediul Mişcării unde preotul locuia, în noaptea de 29 decembrie 1933 (când fusese împuşcat I. Gh. Duca la Sinaia)

Documentul nr. 142 din 12 ianuarie 1934 este mai amplu, cuprinzând numele altor noi arestaţi, mulţi dintre aceştia fiind acuzaţi că se bucuraseră de asasinarea lui I. Gh. Duca (?!). Printre aceştia a fost şi preotul Emilian Cucuieţu din comuna Mihăileni din judeţul Bălţi care, după ce oficiase slujba în biserică, ţinuse o predică în care spusese că studenţii Gărzii de Fier îl împuşcaseră pe I. Gh. Duca deoarece desfiinţase ilegal şi abuziv organizaţia.

Tot din timpul prigoanei datează documentul nr. 166 din ianuarie 1934 adresat de organele centrale din Bucureşti Inspectoratului de Poliţie din Chişinău. Este o listă cu cei urmăriţi, printre aceştia aflându-se, fireşte, şi Corneliu Zelea-Codreanu care, cică, ar fi fost „îmbrăcat într-un costum uzat, maro deschis, de vară (!) cu pardesiu gri (?) şi pălărie gri închis. Hainele îi sunt largi, ceea ce înseamnă că nu sunt ale sale” (!). Câtă „inteligenţă” pe capul poliţiştilor!

Spaţiul rezervat prezentării cărţii fiind limitat, nu ne permitem să mai dăm tiparului, succint, alte documente. Vom încheia cu câteva documente scrise în rusă şi traduse de către autori în română, întocmite de către Judecătoria Supremă a Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti, între 1953-1954, despre locuitori rău văzuţi pentru naţionalismul de care dăduseră dovadă. Dintre aceştia mulţi trăiau într-o sărăcie lucie – care, însă, în viziunea politrucilor roşii era sinonimă cu statutul de „culac” (chiabur). Iată numele câtorva din satul Chiţcani raion Teleneşti şi funcţiile avute în România: Zaporojeni Fiodorovici, preot în sat; Bălan Gheorghe, ţăran „mijlocaş” (adică nu sărac lipit pământului, dar nici bogat), staroste bisericesc; Racu Ivan, fost membru al Partidului Liberal, membru în sfatul bisericesc; Călcâi Petre, fost membru al Partidului Cuzist şi funcţionar la Primărie, care patrula prin sat… Cică toţi aceştia cleveteau condiţiile de trai (”minunate” în comunism, cum bine ştim), răspândeau idei defetiste (?!) şi, ca atare, ar fi fost condamnaţi „corect”! Sentinţa judecătorească a fost aceeaşi pentru toţi: 10 ani de închisoare!

Un alt document este datat 5 februarie 1953 şi atestă arestarea Profirei Bursuc din satul Budei. Aceasta era soţia lui Bursuc Andrei care între 1941-1942 se ocupase de aprovizionarea armatei şi urma să fie deportat. Pentru a nu fi arestat fugise de acaă. În locul lui a fost arestată sus-numita!! Ca soţie a unui… colaboraţionist!! A fost deportată în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Bureată (!), aflată în inima Asiei. La fel s-a întâmplat şi cu Sofroni Irina din Bursuceni, raionul Chişcăreni. Soţul ei, Sofroni Ion, rămânând să trăiască pe teritoriul temporar ocupat de RSS Moldovenească între 1941-1944, cică ar fi întreţinut ”legături suspecte” cu Jandarmeria Română. Neputând fi găsit pentru deportare, în locul lui au „trimis-o” pe soţia lui! În regiunea Tiumen, sub supravegherea organelor de securitate. Bătrână (aproape 60 de ani), bolnavă (lucrase ca fierar!) şi singură, Irina Sofroni a făcut cerere să se reîntoarcă în satul natal la fiicele ei, pentru ca acestea să o îngrijească. Cererea i-a fost aprobată dar averea confiscată nu i s-a restituit.

Într-o altă notă întocmită de organele de anchetă se precizează că Durnea Ioan ar fi furat cartofi de pe deal (!) şi deci, fusese „justificat condamnat”. Tatăl său se ocupa de negoţ, vindea vin „pentru ca apoi să facă agitaţie împotriva colhozurilor”! Era ţăran mijlocaş, în gospodărie avea 7,5 ha de pământ din care 2,5 ha le cumpărase ca zestre fiicei sale, avea doi cai, o vacă, pe care ulterior o schimbase pe 5-8 oi şi folosea (contra plată, bineînţeles) munca consătenilor pentru lucrări sezoniere… „Curat exploatator, nene!” şi-au zis tovarăşii… „Şi, după toate, mai are şi o vacă şi doi cai! Nemaipomenit! La închisoare cu el!”

Un alt document se referă la Daria Moscoviciuc, născută în 1932, cu studii medii, având părinţii „chiaburi”. În 1948 tatăl ei avea 3 ha de pământ, 0,5 ha vie, 3 cai, o vacă, doi porci şi 40 de stupi. Deci era şi ea „un pericol social”! A fost deportată împreună cu aceştia în regiunea Kurgan din Siberia, de unde a evadat. Fiind prinsă, a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică.

Un alt document datat 15 iulie 1954 relevă că numitul Pisogan Leonte fusese deportat pentru că făcuse parte din organizaţia naţionalistă „Garda de Fier”. După câteva luni a murit în lagăr.

Tot pentru faptul că fusese membru al Mişcării Legionare a fost deportat şi Mânzatu Ivan, născut în 1893. Soţia sa, Anastasia, care l-a însoţit, după moartea acestuia a făcut cerere să i se permită reîntoarcerea din lagăr la Chişinău, motivând prin faptul că nu era aptă de muncă din cauza sănătăţii precare. Cererea i-a fost admisă dar se recomanda supravegherea ei şi reţinerea numelor persoanelor care intrau în vorbă cu ea.

Închei exemplele cu documentul din 30 nov. 1954 în care apare numele lui Constantinovici Ivan şi al soţiei sale, Ana Constantinovici, ambii născuţi în 1888, în vârstă de 66 ani. Deşi deportarea ambilor era cică „întemeiată”, având în vedere vârsta înaintată şi că nu erau apţi de muncă, comisia de anchetă urma să le analizeze cererea ca să fie eliberaţi din lagărul din Tiumeni, deşi acuzaţiile care îi privaseră de libertate erau ”grave”: el fusese membru al „Gărzii de Fier” şi în timpul „ocupaţiei” române a Basarabiei fusese translator. Să menţionez însă ceva săritor în ochi: toate documentele prezentate sunt semnate de anchetatori de origine rusă, nu găseşti pe nici un act nume româneşti.

Cartea „Garda de Fier în Basarabia” este bogat ilustrată cu fotografii ale documentelor, afişe, buletine de vot, anunţuri, toate având antetul Direcţiunii Generale a Poliţiei sau a organelor de securitate sovietice – bunăoară, o fotografie cu portretul Căpitanului însoţit de câteva cuvinte: „Cred în învierea patriei mele şi nimicirea puterilor răului”, un afiş care se adresează legionarilor şi creştinilor din Cahul, semnat de şeful organizaţiei „Garda de Fier”, Mille Lefter, un afiş electoral din judeţul Ismail care îndeamnă alegătorii să-l voteze pe mareşalul Averescu, originar din acest loc, pagina întâi al ziarului „Garda Basarabiei” care apărea în oraşul Bălţi, un alt afiş care îl reprezintă pe Mille Lefter cu îndemnul de a vota Mişcarea, o altă notă din februarie 1934 care este adresată Poliţiei din Chişinău cu întrebarea dacă reuşise să-l prindă pe Corneliu Zelea-Codreanu! Păcat că volumul are un tiraj foarte mic ceea ce îi conferă statutul de raritate bibliografică! Dar, să recunoaştem, cauza este de natură obiectivă: costurile tipografice ridicate nu au permis celor doi autori să o editeze într-un tiraj corespunzător, din lipsa fondurilor. Păcat! Oricum, bine că există ca document!