Home / Actualitate / Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

Incorect Politic
Aprilie 15, 2019

De pe Naționaliști:

ÎNFIORĂTOARE plângeri din registrul PEDOFILIEI la „Casa VERA” din Sântana! Un JANDARM și un lucrător la Compania de Apă sunt acuzați că au maltratat emoțional și supus la perversiuni sexuale, ani în șir, fetițele găzduite în „Casa de Tip Familial”.

Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

Sunt foarte multe persoane – nepublice, publice și foarte publice – implicate în acest caz, care ar trebui să facă istorie (mai ales că nu suntem singura publicație care se ocupă de el) – și să provoace  „acel cutremur de care e nevoie” în sistemul Caselor de Tip Familial (C.T.F.), care sunt nimic altceva decât NIȘTE ORORI… aproape toate!

Cel puțin în formula în care funcționează acum. Toți directorii Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului le urăsc (la cei care își merită această funcție ne referim)… le e frică să recunoască asta public, pentru că-și pierd funcțiile și se ceartă cu sindicatele, dar le-ar vrea desființate ieri.

Asa arata burtosii slinosi din Jandarmeria Romana: „Da, suntem pedofili si bolnavi psihic!”.

Pentru că n-ai cum, de exemplu, să controlezi ce se întâmplă dincolo de zidurile unei asemenea „CTF”, nici dacă ai la dispoziție logistica SRI: DĂ CLICK PE LISTA CU CENTRELE DGASPC Arad și e suficientă o excursie virtuală ca să realizezi că e, practic, imposibil să ai „harta vieții de zi cu zi” a unui copil astfel instituționalizat, să știi ce se întâmplă cu sufletele alea noapte de noapte, cum sunt educate mințile inocenților ălora de cei care se ocupă de momentele vieții lor!

La grămadă… câte 4-5 băieți într-o cameră, 4-5 fete în următoarea… diferiți ca personalitate și cu preocupări uneori diametral opuse, născuți din tată „natural” și mamă „aiurea” sau abandonați ca urmare a cine știe cărei tragedii, cresc, toți deodată, la cheremul unor funcționari ai statului, de cele mai multe ori terorizați de aceștia la modul cel mai oribil pe care vi-l puteți imagina.

Aceasta fiind singura circumstanță atenuantă care se poate găsi în apărarea conducerii – dar o realitate imposibil de „reproșat” cuiva anume, fără o „forțare a subiectului”… ceea ce chiar nu e cazul!

Vinovații, în primul rând – și e bine s-o luăm de la primul rând când citim… orice – sunt cei care au săvârșit faptele care urmează.

Pedofilii din Jandarmeria Romana si Politie!

CTF”urile sunt, deci, niște lagăre de copii – iar Casa VERA din Sântana, dacă dai crezare declarațiilor câtorva dintre victime, e un LAGĂR de „inițiere sexuală”

Din punct de vedere personal, sunt dispus să recunosc (cu greață, totuși) că am documentat, în 20 de ani de presă cotidiană, multe porcării, am intrat într-o grămadă de cuiburi de viespi și am bântuit multe labirinturi de zdrențe – dar ceea ce am auzit și citit că se petrece acolo depășește până și capacitatea de a povesti a cuiva pasionat / obligat să o facă.

La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara a fost înregistrată, în urmă cu trei săptămâni, plângerea unui copil însoțit de tutorele său din municipiul Arad care a adoptat o fetiță de la Casa de Tip Familial VERA din Sântana, procuror de caz fiind însuși magistratul-colonel Radu Ilina, șeful instituției – probabil cea mai opacă dintre cele de gen, încremenită în timp undeva prin deceniul 50-60.

Adoptată după un lung (și cumva normal) parcurs birocratic pe care îl cunoaște toată lumea care a trecut prin așa ceva, de aproximativ un an și jumătate, fetița a stat „închisă în ea însăși” mai bine de un an, având dese accese de plâns isteric, nejustificat de starea prezentă, coșmaruri groaznice și tăceri lungi, nedecelabile de un nespecialist.

A fost dusă de noua sa familie la psiholog, i s-au efectuat mai multe examene și ședințe lungi, până când psihologul calificat a descoperit sursa traumelor: abuzarea sa sexuală, în dese rânduri, de către chiar rudele apropiate ale îngrijitorilor săi – în cazul ei, jandarmul Hordilă.

Plângerea a ajuns la Parchetul Militar după ce polițiștii arădeni de la S.I.C. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș și-au declinat competența, în cauză fiind vorba despre un jandarm.

Cu acel prilej, a fost constituit Dosarul Penal nr. 66/P/2019 împotriva jandarmului Adrian Hordilă – cunoscut de orice justițiabil care a intrat în Palatul de Justiție Arad ca „jandarmul de la poarta Tribunalului” – a cărui soție, Nicoleta Hordilă, este angajata DGASPC, Casa VERA, Sântana.

Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

Nu se poate povesti, nici din punct de vedere al prevederii legilor în vigoare, nici moral, nici deontologic… nu se poate povesti nici măcar la un pahar de băutură tare ce scrie fetița aia acolo: e un parcurs scriptic greu până și de citit, despre ani de teroare, în care copilul a fost abuzat în cele mai abjecte moduri cu putință nu atâta de personalul angajat al DGASPC Arad, cât de soții acestora (!!!) – în afară de „jandarmul de la tribunal” fiind implicat Marcel Semidrean – angajat la Compania de Apă Arad – soția acestuia, Stela Semidrean, fiind, de asemenea angajata DGASPC, Casa VERA, Sântana.

Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

Ce caută soții angajatelor într-o casă de copii instituționalizați… e o discuție ce nu mai ține de „administrativ”, ci de „penal”

Am discutat, în afară de tutorele copilei maltratate, cu toți cu care s-a putut discuta, în ziua de 1 aprilie, când am intrat în Casa VERA cu acordul directorului DGASPC Arad, Erika Stark (căreia îi mulțumim pentru transparență și felicităm promptitudinea cu care a acționat când a aflat despre acest caz – abia joi, 28 martie, conform propriei mărturisiri).

Administratorul Casei VERA a fost cel care ne-a primit, ne-a plimbat prin toate încăperile și ne-a prezentat „partea vizibilă și pozitivă a situației” în absența copiilor instituționalizați acolo, aceștia fiind la școală (în galeria foto atașată – câteva instantanee).

Desigur că știa toată lumea pentru ce am venit, neștiind exact „ce știm” și interesată  fiind mai degrabă de CINE a făcut reclamațiile care ne-au adus acolo și DE CE le-a făcut… cum se întâmplă aproape regulat în orice documentare.

La discuția care s-a derulat vreme de o oră în anexa Casei VERA au fost prezente,  pe lângă cele două doamne angajate, Hordilă și Semidrean, soțul celei din urmă, administratorul Puia și încă o doamnă care nu s-a recomandat decât prin… atitudinea oripilată și provocatoare de hipertensiune și hiperglicemie.

Vom încerca să comprimăm apărarea acestora într-un paragraf, având în vedere că nu ni s-a permis înregistrarea discuției (nici nu am insistat, pentru că detaliile, oricum, sunt ireproductibile).

Fetiță Abuzată de Jandarm Pedofil

„Nu e vorba de niciun abuz, iar fata care a reclamat minte… sau trăiește o realitate paralelă ulterior rupturii suferite, dorind să se răzbune cine știe pe cine. Noi nu abuzăm copii, soții noștri sunt oameni serioși, care au venit aici să ajute – să pună faianță și gresie, să repare conducte -, iar domnul Semidrean a mai dormit aici când treceam prin atacuri de panică.” 

Soția sa spune asta – iar ca și argument de tip emoțional ne prezintă un dosar cu corespondențele pe rețelele de socializare purtate cu copiii care, acum, încep să vorbească cu anchetatorii din DGASPC, Poliție și Parchet. Nici acestea nu se pot reproduce – dar e destul de ușor de înțeles despre ce discutăm: o comunicare pe linie sentimentală între niște copii și „mama lor imaginară”, în probleme ce țin de vârsta adolescenței târzii… venită prea devreme.

Totul e „prea devreme” în aceste CTF-uri…

„Ne vom apăra, dacă acest caz ajunge în fața judecătorilor, și vom demonstra că nu e nici pe departe așa cum spun copiii” – pentru că discutăm despre, deja, patru persoane (două minore și două majore) care au fost audiate de organele în drept. „Ne puteți spune, însă, ce se va întâmpla dacă nu e așa?… dacă nu se confirmă acuzațiile, după o lungă perioadă în care vom suferi un oprobiu public nemeritat?!” – este „retorica îndreptățită” a celor de la Casa VERA.

Tot ce le-am putut promite e că vom „ține pe prima pagină” acest caz, că vom consemna toate luările de poziție ale celor implicați și că nu vom fi părtinitori decât în ceea ce privește ADEVĂRUL despre ce s-a întâmplat acolo… doar că declarațiile, înregistrările audio trimise de patru persoane distincte și fără legături „de culise” una cu cealaltă, nu sunt, deloc, de partea administratorilor CTF din Sântana – înregistrări pe care, desigur, le vom prezenta și instanței, dacă va fi cazul… numai să se trezească domnul magistrat-colonel Radu Ilina și să cheme la audieri oamenii care trebuie chemați la audieri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *