Home / Educativ / Covid19 sau Cohen-19? Minciuna Demascată de statistică

Covid19 sau Cohen-19? Minciuna Demascată de statistică

Incorect Politic
Octombrie 19, 2020

COVID – ce știm?

Via Trenduri:

De șapte luni trăim cu „teroarea COVID”. De șapte luni indivizi dubioși împrăștie minciuni și răspândesc panica printre oameni. Când spui că nu-i OK să isterizezi lumea pentru o viroză ți se spune negaționist. Ești arătat cu degetul. Deja există o conduită pe care trebuie s-o urmezi. Altfel ești eliminat din start.
Trebuie totuși să avem puterea să ne liniștim și să punem frumos, pe hârtie, tot ceea ce-am avut până acum. S-o facem frumos, la liniuță, astfel încât să înțelegem, fără isterie, despre ce-i vorba.
Primul element cu care încep este unul simplu, dar pe care istericii societății actuale îl trec sub uitare pentru ca apoi, când se lovesc de acesta, să reacționeze violent. Este vorba de moarte. Țin să le reamintesc tuturor celor care trăiesc în bula neomarxistă actuală că da, oamenii, ca orice altă viețuitoare de pe Pământ, mor. În ciuda „rețetelor de sănătate”, a „pastilelor de întinerire”, a „curelor minune” și a atâtor altor aberații de care auziți zi de zi, băgați la cap că, până la urmă, tot muriți. De la începutul lumii până acum nimeni n-a scăpat de „boala” asta.
Mai mult, în susținerea celor anterior afirmate, vă voi ma spune rezultatele unui studiu desfășurat de-a lungul a treizeci de ani pe câteva zeci de mii de voluntari: cei mai grijulii cu viața lor, cei mai educați și mai atenți la „trendurile” lumii contemporane în ceea ce privește sănătatea au sfârșit-o mai nasol decât cei considerați rudimentari și needucați. Studiul despre care vă vorbesc a urmărit efectele consumului de vitamine. În general „populația educată” ia suplimente alimentare pentru a-și asigura sănătatea, în timp ce ceilalți oameni își văd de viață, fără să pună botul la chestiunile acestea. Ei bine, „educații” sunt cei care au dezvoltat cancere și boli cronice grave într-o proporție covârșitoare. „Rudimentarii” nu prea au avut acele probleme, viața decurgându-le normal. Rețineți, vă rog, amănuntul ăsta de fiecare dată când intrați în farmacie!
Și-acum să revenim la COVID-19. Ce-am observat din martie încoace? Să le luăm pe rând:
– am stat două luni în stare de urgență absolut inutil întrucât infectările sunt în creștere;
– după aceea am intrat într-o anticonstituțională „stare de alertă”. Infectările nu s-au oprit, ci, din contră, rata de creștere este exponențială. Dacă s-ar testa corespunzător – dar nu se face! – am constata următoarea dublare a numărului de infectări în aproximativ 3 săptămâni – o lună. Cifrele nu-s scoase din burtă, totul e matematică;
– cifrele arată limpede că, în țările în care n-au fost introduse restricții severe, revenirea s-a produs mult mai repede, iar mortalitatea s-a menținut în aceleași limite;
– în ciuda infectărilor și a umflărilor cu pompa a deceselor, rata mortalității de COVID-19 este:
* 0,003% pentru segmentul 0-19 ani
* 0,02%pentru segmentul 20 – 49 ani
* 0.5% pentru segmentul 50-69 ani
* 5.4% pentru 70+ ani
– în cazul gripei sezoniere avem următoarele cifre ale mortalității:
* 0,005 pentru segmentul 0 – 19 ani
* 0,021 pentru segmentul 19 – 49 ani
* 0,061 pentru segmentul 50-69 ani
* 0,8 pentru 70+ ani
– se vede limpede că mortalitatea iese din „schema clasică” doar pentru segmentul cel mai bătrân al populației. Diferențele semnificative de mortalitate le putem pune însă și pe seama mistificării, dar și a tratamentului. Antiviralele care se administrează au efecte adverse dintre cele mai dure și este posibil ca moartea să survină tocmai din această cauză.
– când studiați cifrele referitoare la mortalitate ar trebui să luați în calcul și mistificările incredibile care s-au făcut peste tot în lume.
– în ciuda faptului că autoritățile se plâng de contagiozitatea extremă a COVID-19, nu este disponibil un protocol de tratament pentru cei cu forme ușoare;
– cu toate că publicitatea v-a lăsat impresia că Remdesivir e „medicamentul minune”, acesta nu reduce rata mortalității de COVID-19. N-o spun eu, ci OMS, în urma unui studiu pe aproape 3000 de pacienți;
– în continuare rezultatele cele mai bune sunt cele ale combinației de hidroxiclorochină-azitromicină-zinc. Ea însă păcătuiește prin prețul infim al tratamentului;
– ceea ce nu vi e spune este că în spital se fac experimente pe oameni. De scăpat scapă doar cei al căror sistem imunitar reușește să elimine virusul. Rețineți asta!
– vaccinul care se va introduce este și el tot un experiment desfășurat la scară mondială. Experiența ne spune că e imposibil să dezvolți într-un timp atât de scurt un vaccin care să aibă doar reacții adverse minore. Cel mai probabil va fi un fiasco.
– principalele focare de răspândire a virusului sunt … spitalele. Ați înțeles? Nu cârciumile, nu cluburile, nu școlile, ci spitalele!
– masca – introdusă obligatoriu – face mai mut rău decât bine, micșorând cantitatea de aer proaspăt din plămâni;
Cam asta e ceea ce știm, iar pentru aceste informații n-a fost nevoie de Rafili, Arafați sau alte personaje oficiale. Rețineți: de cele mai multe ori oficialii au ventilant fake news-uri, minciuni alarmiste și informații contradictorii. Realitatea e că, până acum, nimeni n-are mare habar despre acest virus.
În final vă spun că absolut toate elementele compilate aici sunt extrase din surse oficiale. Cu toate acestea se vor găsi destui „esperți” care să mă arate cu degetul deoarece articolul nu e suficient de alarmist. Nu uitați ceea ce v-am spus la începutul articolului: oamenii nu sunt nemuritori! Așa cum nu poți scăpa de trecerea timpului, la fel nu poți scăpa de moarte. Conștientizați asta și veți redeveni normali!

4 comments

  1. Un articol bine documentat-si nu ma indoiesc ca este bine documentat-trebuie sa aiba linkuri catre statiscile din care au fost extrase datele. Asta ca sa nu mai apara “espertii” de care se aminteste.
    Pe situl Justitiarul si ChildrensHealthDefense al av Robert F.Kennedy jr. fiecare afirmatie are un link de unde a fost extrasa. De asemenea, multe situri serioase au sursele afirmatiilor cu linkuri. TechnocracyNews, drMercola, etc, etc. Trebuie sa facem si noi la fel!
    Ar fi bin

    • https://www.rt.com/uk/503755-sex-ban-couples-not-living-together/
      Banală comparatie, dar 1984 e aici. În Anglia, sub conducerea turco-evreului Boris Johnson, nu mai ai dreptul să faci sex decât dacă locuiești în aceeași casă. Dacă prietena/concubina ta locuiește în alt cartier, asta e, ghinion.
      http://www.jta.org/2019/07/23/global/5-jewish-things-to-know-about-boris-johnson
      Jewish Telegraphic Agency
      5 lucruri evreiești de știut despre Boris Johnson

      The British are a conquered people and have become strangers in their own land. Between the Jews that rule over them and the Muslims and Blacks who now comprise that majority of new births in the country, they are slated for marginalization, replacement, and extinction.

      But they can’t say they weren’t warned by the likes of Enoch Powell and Oswald Mosley that this is what the Jews had planned for them.

      algemeiner.com/2020/04/29/why-was-boris-johnsons-ottoman-great-grandfather-murdered/
      Algemeiner altă publicație evreiască
      De ce a fost omorăț bunicul lui Boris Johnson?
      It is true that the Ottoman Empire, Turkey’s predecessor, is where Johnson’s paternal great-grandfather, Ali Kemal, was born. It is also where he was brutally murdered by Turkish nationalists in 1922 for wanting to bring to account the perpetrators of the 1915 Armenian genocide, and for criticizing the nationalist movement that would establish the Turkish Republic in 1923.
      E adevărat că bunicul pe partea paternă al lui Boris Johnson s-a născut în Imperiul Otoman. Tot acolo a fost omorât de naționaliștii turci în 1922 pentru că voia să-i tragă la răspundere pe autorii genocidului armean, și pentru că critica mișcarea naționalistă care avea să creeze Republica Turcă în 1923.

  2. Maica Pelaghia CIOBOTEA

    Inteligența, documentarea, buna credință sunt importante. Trebuie însă și busolă. Fără ea ne lipsește Nordul, capacitatea înțelegerii evoluției noastre, de la intrarea în materie sau încarnare, până la ieșirea din materie sau dezîncarnare.
    Strămoșii noștri știau aceste lucruri dar obscurantismul iudeo-cretin a făcut din noi fii neantului, adică jidăniți la puterea minus doi. Un mare savant, dezîncarnat în urmă cu peste un secol, a pus în fruntea lucrării sale capitale (Les microzymas) ideea că suntem condamnați la viață. Am putea spune la viață veșnică. Muritori suntem doar aparent. Ar fi cazul să depășim aparențele, de orice natură ar fi ele: covidice, biblice, științifice, etc. La asta servește busola. Altfel, pentru încarnarea în curs, parafrazându-l pe Crainic, suntem doar simpli embrioni-avortoni, ejaculați în haosul fără de puncte cardinale. Cu alte cuvinte suntem neîmpliniți, oameni și nu tocmai, necopți cum spun unii, neterminați, cum spun alții, și unii și ceilalți având deplină dreptate.
    Maica Pelaghia

  3. Nu e clar care e legatura dintre Covid si Leonard Cohen. Cine asculta melodiile se vindeca, sau ce ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *