Home / Educativ / Completări cu privire la defrișările pădurilor românești

Completări cu privire la defrișările pădurilor românești

Incorect Politic
December 28, 2019

Via Gazetadeinformații:

Petrecerea de sfârşit de an la care a participat preşedinte al României face parte dintr- o tradiţie pe care au păstrat-o în ultimii ani cinci familii apropiate, între care şi Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen, dar şi gazda, Andreas Huber, finul soților Iohannis și consul onorific al Austriei la Sibiu.

Acesta din urmă, deţinătorul reprezentanţei Opel din municipiul păstorit până nu de mult de actualul preşedinte, are la câțiva kilometri de Sibiu, în localitatea Cisnădioara, o casă de vacanţă situată în imediata apropiere a bisericii fortificate săseşti din satul locuit pe vremuri de sași.

Huber și-a aşteaptat amicii de suflet, ca în fiecare an, să petreacă alături de ei în stil săsesc (PAS CU PAS) și feriţi de ochii lumii. Nașul Klaus Iohannis și finul Andreas Huber au legături foarte strânse cu masoneria austriacă.

Printre prietenii apropiaţi ai consului austriac, Andreas Huber, se află şi Gerald Schweighofer, patronul firmei  Grupul austriac  Holzindustrie Schweighofer.

Grupul de firme, controlat de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, estimează pentru acest an o creştere cu 10% a afacerilor faţă de anul trecut, susţinută atât de piaţa de profil, cât şi de demararea operaţiunilor în noua fabrică din localitatea Reci, judeţul Covasna. Austriecii estimau pentru 2014 afaceri totale de 512 mil. euro (2,275 mld. lei).

Gerald Schweighofer a venit în România în 2003 ca investitor străin, cu planul de a face afaceri cu lemn. A început cu o fabrică la Sebeş şi se pregăteşte să o deschidă pe a cincea. Astăzi, cam 89.000 de vagoane de tren pline cu buşteni intră anual pe porţile fabricilor sale. Într-un vagon de tren intră circa 45 de metri cubi de lemn, iar firma austriacului prelucrează anual circa patru milioane de metri cubi.

Deşi au circulat multe zvonuri despre el, omul de afaceri nu este implicat în nici o cercetare penală, nefiind suspectat de vreo încălcare a legii. Lucrează “nemţeşte”, cu documente, fără să taie vreun copac fără acte şi fără să cumpere vreun buştean “la negru”.

Este drept că a beneficiat încă de la început de oarecare ajutor din partea oamenilor politici de pe la noi, dar asta este altă poveste.

O lege l-a scos din Austria

Probabil că prin 2001, când era încă asociat cu marea companie italiană de exploatare a lemnului, Stora Enso Timber, Gerald Schweighofer nici nu auzise de Rădăuţi, Siret sau Sebeş. Însă o schimbare legislativă din Austria, care viza conservarea pădurilor şi exploatarea sustenabilă a pădurilor, era deja pregătită şi urma să intre în vigoare din 2002.

 O altă lege l-a adus în România

Iar efectele vizitelor sale au început să se vadă. Cumva a reuşit să intervină pe lângă fostul prim-ministru Adrian Năstase pentru adoptarea în regim de urgenţă a două acte normative prin care s-au creat, practic, condiţiile demarării exploatării masive a fondului forestier de orice firmă din România sau de oriunde.

A fost promovată o ordonanţă de urgenţă pentru încheierea de către Regia Naţională a Pădurilor a contractelor de vânzare- cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, aprobată în acelaşi an prin lege. În 2003, când au început licitaţiile, doar firma lui Schweighofer avea capacitatea de a prelua aceste contracte – ceea ce s-a şi întâmplat.

Au urmat zece ani de prosperitate pentru investitorul austriac. Acum are patru fabrici în România, iar la anul o deschide pe a cincea. Asta, deşi cu numai un an în urmă spunea că nu va mai deschide încă o fabrică.

Nici nu e de mirare dacă e să observăm ce bani a făcut doar în ultimii cinci ani: profit net de 330 milioane de euro în perioada 2008 -2013 şi o cifră de afaceri cumulată de1,9 miliarde de euro. Echivalentul în lemn este uriaş.

Grupul austriac Schweighofer a investit 14 milioane de euro într-o hală de producţie a grinzilor lamelare la fabrica din Rădăuţi, cu o capacitate anuală de 100.000 metri cubi.

Noua unitate Schweighofer pentru producerea grinzilor lamelare a fost pusă în funcţiune în această lună, se arată într-un comunicat al grupului austriac.  Întreaga producţie de grinzi va fi exportată în Japonia, potrivit companiei, care a semnat un contract exclusiv cu firma Lamsell Corporation pentru vânzările de pe piaţa japoneză. Holzindustrie Schweighofer are peste 2.500 de angajaţi în România şi operează patru fabrici de prelucrare a lemnului, la Rădăuţi, Sebeş, Siret şi Comăneşti, o a cincea unitate urmând să fie inaugurată în prima parte a acestui an la Reci, judeţul Covasna.

Grupul de firme, controlat de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer , estimează pentru acest an o creştere cu 10% a afacerilor faţă de anul trecut, susţinută atât de piaţa de profil, cât şi de demararea operaţiunilor în noua fabrică din localitatea Reci, judeţul Covasna.

         

Termitele Schweighofer distrug pădurile românești

Pădurile româneşti sunt devorate continuu de “termitele” austriece, în timp ce majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au luat măsuri pentru protejarea fondului forestier propriu, cum ar fi reducerea cantităţii de lemn destinată exploatării. La fel a procedat Rusia şi China. Dar, în România grupul de firme austriac din cadrul Holzindustrie Schweighofer interpretează legislaţia româneasca în funcţie de interesul lor. De-a lungul timpului, la nivel naţional compania Schweighofer a făcut mai multe afaceri la limita legii sau chiar a încălcat-o.

În urmă cu o săptămână, o anchetă demarată de Direcţia Naţională Anticorupţie în sânul justiţiei din Suceava a scos la iveală iţele controversate ale poveştii prin care firma austriacă Holzindustrie Schweighofer SRL a obţinut terenul agricol pe care şi-a construit fabrica din localitatea Rădăuţi, din judeţul Suceava. Pentru a pune mâna pe terenul dorit, austriecii au luat legătura cu afaceristul Gavril Constantin Babiuc care trebuia să cumpere aproximativ 130 de hectare de teren arabil de la proprietarii din zonă, pe care trebuia să-l revândă ulterior austriecilor.

Ameninţat de austrieci cu pierderea contractului, Babiuc a apelat la judecătorul Costică Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, care a emis 69 de hotărâri judecătoreşti ilegale pentru ca acesta să intre în posesia pământului. Ulterior întreaga suprafaţă a ajuns la firma Holzindustrie Schweighofer.

Judecătorul Costică Bărbuţă a emis 69 de hotărâri ilegale pentru ca austriecii să-şi construiască fabrica de la Rădăuţi

Fostul director al Regiei Naţioane a Pădurilor Romsilva din perioada 2002-2003, Filip Georgescu a a susţinut adoptarea în regim de urgenţă a două acte normative prin care s-a creat condiţiile legislative necesare pentru exploatarea masivă a fondului forestier românesc de către Holzindustrie Schweighofer, firmă românească cu capital austriac.

Prima a fost Ordonanţa de Urgenţă 71 din 2002, prin care Romsilva putea încheia contracte de vânzare a masei lemnoase pe termen lung, cu agenţii economici care au o capacitate de procesare a unei cantităţi de peste 20.000 metri cubi pe an. Principalul beneficiar al acestei măsuri legislative a fost Holzindustrie Schweighofer care, prin trei contracte încheiate cu Romsilva pe o perioadă de 10 ani, a primit dreptul de a exploata în jur de un milion de metri cubi de lemn, anual. Dar, numai lemn folosit în producţia proprie. Cu toate acestea grupul de firme din cadrul Schweighofer interpretează legislaţia românească în funcţie de interesul lor. În ultimii ani, grupul de firme aflate sub umbrela lui Schweighofer a facut mai multe afaceri la limita legii sau chiar au încalcat-o. Potrivit contractului semnat cu Romsilva

                                             
 Intrermediari pentru Romsilva

La Direcţia Silvică Oradea, Holzindustrie Schweighofer a contractat 60.000 mc de masă lemnoasă, din care doar aproximativ 20 mc erau răşinoase. Restul speciilor de lemn au fost luate de austrieci şi vândute către alte firme. Potrivit inspectorilor de control, firma austriacă a încălcat contractu deoarece avea dreptul să cumperel “doar material lemnos pentru producţia proprie”. Contractul pe termen lung nu a fost respectat nici la Satu Mare, unde o cantitate de 5374 mc au fost vânduţi către firma Prislemn SRL. O cantitate asemănătoare a fost vândută şi către firma Silvatica. La Zalău s-a întâmplat la fel. Austriecii au cumpărat lemnul de la Romsilva, fiind revândut firmei Silvatica.

De la Direcţia Silvică Braşov s-a cumpărat 39.600 mc lemn, din care doar 11.000 au fost răsinoase. Restul a fost revândut. Astfel, s-a încălcat Ordonanţa 71/2002 privind aprovizionarea cu materie primă a marilor producători. Nimeni nu a luat nici o măsură. La Bacău, în anul 2007, s-a exploatat 70.174 mc de lemn. Din această cantitate doar 10.470 au fost transformati în produse industriale, pentru că diferenţa a fost vândută către alţi agenţi economici. Din această afacere, Romsilva a pierdut aproximativ 100.000 de euro. “Datorită poziţiei pe care o deţine, a mai contractat o cantitate de 41735 mc de foioase fără să facă dovada că lemnul va fi folosit în activităţi de prelucrare în produse finite. Întreaga cantitate a fost revândută la un preţ mai mare decât cel contractat la Bacău”, susţin inspectorii silvici.

 Afaceri controversate

Holzindustrie Schweighofer a contractat 120.000 mc de masă lemnoasă de la Direcţia Silvică Suceava. Din această cantitate aproape 36.000 mc au fost revânduţi către alte firme. Mai mult, în anul 2008, Holzindustrie Schweighofer a contractat tot de la Suceava o altă cantitate de 125.147 mc. “Având în vedere faptul că suprafaţa de pădure aflată în proprietatea statului s-a diminuat în Suceava cu 87.000 ha, volumul înscris în contractul de vânzare a masei lemnoase depăşeşte procentul maxim admis de 20%.”, se menţionează într-un raport de control. În schimb, angajaţii Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc nu au mai mărit preţul la lemn timp de trei ani, deşi erau obligaţi de lege să facă acest lucru. “Prin urmare directia silvică a vândut aproape 20.000 mc de masă lemnoasă către Holzindustrie Schweighofer la un pret mai mic cu 16 lei/mc”. Astfel, statul român a fost prejudiciat cu suma de 700.000 lei, adica cu vreo 200.000 de dolari. Mai mult, masa lemnoasă a fost exploatată de Forestar S.A. iar lemnul nu a mai ajuns la Holzindustrie Schweighofer.

Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a început în anul 2004 să caute teren pentru construcţia unei fabrici şi a unui centru administrativ în judeţul Suceava, unde urma să facă investiţii de aproximativ 100 de milioane euro. După lungi căutări, austriecii au pus ochii pe un teren de aproape 130 de hectare în comuna Satu Mare, aflată în apropierea municipiului Rădăuţi.

Pentru a nu cumpăra terenul direct de la proprietari, austriecii au apelat la afaceristul Gavril Constantin Babiuc, care trebuia să-i convingă pe toţi proprietarii din zonă să-i vândă pământul. Iar el, ulterior, trebuia să revândă terenurile firmei austriece. În goana după pământul moldovenesc, Gavril Babiuc a întâmpinat probleme în achiţionarea a 79 de parcele a căror suprafaţă era de 41,59 ha.

Aceste ultime parcele nu se putea vinde prin notariat pentru că moştenitorii de drept nu dezbătuse succesiunea, erau deţinute în coindiviziune sau succesorii nu şi-au încris dreptul de proprietate în cartea funciară. Aflaţi în impas, austriecii au început să facă presiuni asupra lui Gavril Babiuc, pe care-l ameninţau că dacă nu rezolvă problema riscă să piardă contractul. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că: “Numitul Babiuc Constantin Gavril a fost presat de investitorul austriac să rezolve această situaţie sub sancţiunea pierderii, inclusiv de către acesta a unor sume semnificative de bani. În acest context, Babiuc Constantin Gavril a apelat la judecătorul Bărbuţă Bogdan Ilarion Costică, din cadrul Judecătoriei Rădăuţi.”

69 de hotărâri, ilegale

După un plan bine elaborat între Babicu şi Bărbuţă, problema cu cele 79 de parcele şi-a găsit rezolvarea la Judecătoria Rădăuţi. Astfel, judecătorul Costică Bărbuţă a emis pe 22 martie 2005 nu mai puţin de 21 de hotărâri judecătoreşti. Două lună mai târziu a emis alte 25 de hotărâri. În septembrie au fost emise alte 12, iar în octombrie ultimele 11 hotărâri. În total 69 de hotărâri judecătoreşti prin care Babiuc a intrat în poseia celor 79 de parcele. De la Babiuc terenurile au ajuns în proprietatea firmei Schweighofer.

Pe terenurile cu pricina, austriecii au înfiinţat în 2008 “Fabrica Rădăuţi”, fiind inclusă în compania Egger. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, la Rădăuţi se debitează anual 1,4 milioane metri cubi de lemn rotund şi se produc în jur de 165.000 de tone de peleţi. 70% din materialul lemnos provine din România, iar restul din Ucraina. Ioan Banciu, country manager la Egger, a declarat pentru Hotnews că: “”terenurile s-au achiziţionat cu respectarea legislaţiei în vigoare, documentele fiind autentificare la notariatele publice”.

„România lucrului bine facut” –  Companiile austriece „măcelăresc” pădurile româneşti, poliţia arestează doar ţărani cu o căruţă de lemne

În problema tăierilor ilegale şi a jafului organizat din pădurile României organele statului nu fac nimic. DNA şi Poliţia Română se bat în comunicate când arestează un ţăran cu o căruţă de lemn furat sau un Aro vechi cu o remorcă de buşteni de pe marginea drumurilor forestiere, dar bravii noştri anchetatori nu mişcă un deget când e vorba de companiile austriece care rad pădurile Ţării Româneşti în valoare de un miliard de euro pe an. Lăcomia patronilor austrieci nu mai are limite. Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece de prelucrare a lemnului, au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 1 mld. euro, dublă comparativ cu 2009.

Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece care controlează prelucrarea lemnului din România, au ajuns în 2014 la afaceri cumulate de 1 mld. euro din vânzarea de cherestea şi alte produse din lemn, din care mai bine de jumătate merge la export. Producţia de cherestea în 2014 a fost de circa 5 milioane de metri cubi, faţă de 1,4 mil. metri cubi în 2000. Schweighofer a avut o cifră de afaceri de 470 mil. euro şi un profit de aproape 100 mil. euro anul trecut, rulajul Kronospan Sebeş este de aproximativ un sfert de miliard de euro cu pierderi de 0,3 mil. euro (în 2012), iar Egger a făcut anul trecut afaceri de 209 mil. euro cu un profit de 14 mil. euro (în 2013).

Companiile austriece au început asaltul asupra Parcului Naţional Retezat, singura zonă cu pădure virgină din Europa. Publicaţia „Jurnalul Românesc” de la Viena a demascat afacerile companiei Schweighofer în legătură cu lemnul prelucrat şi vândut ca material bio în Obi Baumarkt. Nu înţeleg de ce autorităţile statului român nu intervin pentru stoparea „măcelăririi” fondului forestier românesc de către companiile austrice.

Din informaţiile noastre vă dezvăluim că lunar lideri politici din preajma UDMR vin la Viena şi ridică valize cu banii cash pentru favorizarea exploatării lemnului din Harghita şi Covasna. De astfel de acte de corupţie ce se ridică la miliarde de euro DNA şi Parchetul, care se comportă slugarnic intereselor SUA şi Bruxellului în România, nu mişcă un deget să aplice legea. Pentru ofiţerii DNA e importantă numai arestarea plevuştii sau a oamenilor de afaceri români, Doamne Fereşte să supere „Marele Licurici” şi să aresteze un mahăr al unei mari companii străine care ne fură din 1990 încoace.

Sper că ultima petiţie către premierul Victor Ponta va sensibiliza autorităţile române, care închid opchii la defrişarea pădurilor din Parcul Naţional Retezat. “Am aflat că lemul din Retezat a ajuns la fabrica Schweighofer unde a devenit un banal material pentru șeminee; brichete și peleți care se vând prin supermarketuri, benzinarii și magazine de bricolaj din Europa de Vest. Vă rog să vă amintiți că în anul 2011 s-a tăiat illegal în acea parte din Retzat și la intervenția ministrului mediului cu susținerea Academiei Române și a Consiliului Ștințific al Parcului s-a decis stoparea tăierilor și ridicarea zonei la rang de protecție integrală. Inainte de a-și termina mandatul, în februarie 2014, dooamna ministru Lucia Varga a semnat o derogare care a permis reînceperea tăierilor în Retezat. Trebuie decis o dată și pentru totdeauna ca Retezatul, simbolul naturii sălbatice din Europa, să fie protejat integral și strict, iar zona tampon să fie instaurată în jurul acestuia în afara limitelor parcului”.

E vremea ca românii să nu se mai lase păcăliţi de propaganda „justiţiei independente”, care se aplică doar „hoţilor” români, ci să se organizeze şi să facă presiune asupra DNA şi Parchetul General pentru a se ocupa de marea corupţie internaţională, adică ilegalităţile şi tunurile date de şefii marilor companii străine care au pus la propriu pădurile din România pe… butuci.

 Apocalipsa pădurilor româneşti  – MUNŢII APUSENI – BLESTEMUL AURULUI VERDE 

Bun venit în infern!- Pădurile româneşti sunt ucise cu sânge rece. Dauna statului de pe urma tăierilor ilegale de păduri este de 5 miliarde de euro. Echivalentul câtorva tranşe de împrumut cerute Fondului Monetar Internaţional. „Formula AS” a făcut o incursiune incognito în epicentrul dezastrului şi vă prezintă realitatea cutremurătoare a defrişărilor din Apuseni –Un dezastru cu zerouri multe în coadă

– Afaceri de peste 1 miliard de euro pe an, din tă­ie­rile de pădure din România. * Profituri de zeci şi sute de mi­lioane, din exporturi masive ale unor produse prelucrate sumar. * 41 de hec­tare de pădure rase, zil­nic, din care mare parte o re­pre­zintă tăie­rile ilegale. * După 1990, în Româ­nia s-au tăiat ilegal peste 80 de mi­lioane de metri cubi de lemn, echi­va­lentul a 366.000 de hectare de pădure! –

Ce citiţi sunt date şi informaţii pe cât de grave, pe atât de serioase. Ele apar în analize de presă sem­nate în publicaţii prestigioase, pre­cum „Zia­rul Financiar”, sau în rapoarte ale Curţii de Conturi.

Dar realitatea din spatele acestor informaţii e încă mai terifiantă. Departe de şosea, departe de ochii turistului naiv, departe de traseele obişnuite de plimbare, pădu­rile României sunt rase, sistematic, cu largul concurs al legii şi al celor puşi să o aplice. În spatele datelor şi informaţiilor se întinde o incredibilă caracatiţă a corupţiei şi multă, multă inconştienţă, la toate nivelurile… Atât de multă incon­ştienţă încât, în doar câţiva ani, mai multe comune din România îşi vor fi exploatat toată masa lemnoasă de care dispuneau! Pare de necre­zut, dar chiar aşa e.

Mergând pe firul numeroaselor capete de informaţii ce vorbeau des­pre prăpădul din pădurile României, am ajuns în chiar inima Ardealului, la doi paşi de Roşia Montană, într-o zonă în care lemnul a fost exploatat cu sălbăticie în ultimii 10 ani, într-atât încât primăriile au ajuns să nu mai poată face obişnuitele alocări de masă lemnoasă din pădurile comunale către propriii locuitori! În vre­me ce o ţară întreagă ieşea în stradă pentru salvarea Apu­senilor, de jur-împrejurul Roşiei Montane druj­bele puneau la cale una dintre cele mai mari crime ecologice din istoria României…

 Realitatea din spatele fotografiilor de vacanţă

Nota redacției IncorectPolitic: O parte din pozele de pe Gazeta de Informații nu mai sunt disponibile și nu pot fi afișate.

Terasa înaltă a barului aflat taman peste drum de piaţa din centrul Albacului, la o aruncătură de băţ de primăria binecunoscutei staţiuni turistice din judeţul Alba, e unul dintre cele mai frumoase locuri de „bel­vedere” din zonă. Turişti de la noi şi de aiurea trag acolo de cum se dau jos din maşini şi, cât beau o bere rece, se întrec în a face fotografii cu Pădurea Cerbului, ce reazemă norii înfumuraţi ai începutului de vară. „Ce aer curat! Şi cât verde!!!”, se entuziasmează o tu­ris­tă din Bucureşti, în engleză, în dialog cu o prietenă din Olanda, venită în vacanţă prin Ardeal. Cristian Vârciu, ghidul meu în zona Apusenilor, mă trage de mânecă şi îmi zâmbeşte amar.

„Dacă nu ştii bine mun­tele, habar nu ai ce pozezi. Habar nu ai de dimen­siu­nea dezastrului!” şi îmi arată, chiar în direcţia mun­telui care-i impresionase pe turişti: „Vezi coama aia de la mijloc? Şi vezi, sub ea, că e un verde mai pal? Ei bine, acolo toată zona a fost rasă şi ce creşte e un stufăriş de arbuşti răsărit la în­tâm­plare peste groapa comună a fostei păduri de brad”.Cristian Vârciu este ghid montan şi consilier local la Scărişoara, următoarea comună după Albac. Îmi po­vesteşte că în satul lui, consiliul local nu va mai fi ca­pa­­bil în foarte scurt timp să facă alocări de masă lem­noasă din pădurea comunală către locuitorii săi. În ultimii ani, prin hotă­râri de consiliu, fiecare persoană cu domiciliul în Scă­rişoara primea câte 5 metri cubi de brad, la un preţ prefe­renţial, cam ju­mătate din preţul pieţei. Moţii pre­lucrau acest lemn, îi creş­teau valoa­rea, îl vindeau prin târguri şi scoteau un bănuţ.

„În 3 ani de zile, nu vom mai putea da lemn oamenilor, pentru că nu vom mai avea de unde! S-a tăiat tot!”, spune Cristian. În si­tuaţii similare se află toate comunele din jur: şi Gârda de Sus, şi Arieşeniul, şi Horea… Cel mai grav este însă la Al­bac. În cea mai vizitată staţiune mon­tană din Munţii Apuseni, din pă­durea exploatabilă, retrocedată de stat acum circa 10 ani, nu a mai rămas ni­mic! Nimic! Mi-o confirmă Petri­şor Pe­trea, consilier local la Albac. „De un­de să mai dăm lemn dacă nu mai este?”, ridică omul din umeri…

Darul lui Adrian Năstase

Povestea dispariţiei lemnului din pădurile româneşti e una extrem de complicată. O poveste cu primari co­rupţi, cu pădurari puşi pe căpătuială, cu ingineri silvici dispuşi să jongleze cu legi făcute în dispreţul contribua­bilului, cu poliţişti pe-un interes cu cei ce fură, cu inspectori conduşi, de sus, tocmai de unii care se fac vino­vaţi de cele mai mari ilegalităţi ima­ginabile şi, peste toate, cu politicieni influenţi, di­rect interesaţi să dij­muiască banul, făcut uşor în interes propriu, sau în inte­res de partid, după caz.

Şi nu sunt doar poveşti spu­se îmbuf­nat, pe la colţ de gard, de oameni care s-au să­­turat să mai suporte aro­gan­ţa prima­rilor sau a pă­du­rarilor îmbo­găţiţi pes­te noap­te din salarii ce nu trec oficial de 900 de lei pe lună. Sunt cazuri do­ve­dite în in­stanţă, sunt pă­durari daţi afară după ce li s-au imputat sume colo­sale (pe care, desi­gur, nu le vor plăti niciodată, căci şi-au ascuns averile pe nu­mele unor rude sau apro­piaţi), sunt rapoartele Curţii de Con­turi care arată, negru pe alb, dauna de 5 miliarde de euro suferită de statul ro­mân de pe urma tăierilor ilegale de pădure.

Dar, ca şi cum tăierile ilegale nu ar fi fost îndeajuns de crimi­nale, statul român a dat el în­suşi o mână de ajutor celor interesaţi să profite de pe urma lemnului din munţii Româ­niei. Cazul celor de la Holzindustrie Schweig­hofer este de notorietate.

În 2002, Guvernul Nastase a adoptat o ordonanţă de ur­genţă „cu dedicaţie”, prin care încuraja Regia Naţio­nală a Pădurilor Romsilva să încheie contracte de vân­zare de masă lemnoasă, pe termen lung, de până la 10 ani, cu agenţi economici mari, a căror capacitate de producţie depăşeşte 20.000 de metri cubi pe an. Firma Holzindustrie venea cu promisiunea a mii de locuri de muncă şi cu bani la bu­get, iar Guvernul Năstase s-a fă­­cut preş în faţa investi­torilor austrieci, fără să ţină cont că aceştia curtau Ro­mânia pentru că fuseseră for­ţaţi să plece din propria ţară, apoi din Cehia şi Polonia, din pricina stilului extrem de agresiv de exploatare a pădurilor.

Astfel, cu concursul statului român, marile fir­me exploatatoare (Schweighofer, Kronospan şi Egger) au pus mâna pe cel mai bun lemn de la Rom­silva, fără a mai participa la licitaţiile organizate de regie, la fel ca firmele mici. Conform contractelor sem­nate cu Romsilva în 2002 şi 2003, Holzindustrie Schweighofer a dobândit drep­tul de a exploata în jur de 1 milion de metri cubi anual! Unele contracte au expirat la finele lui 2013, dar altele mai sunt valabile şi astăzi, în Alba şi Sibiu. Şi, oricum, Schweighofer se descurcă foarte bine şi fără ele, căci austriecii şi-au creat între timp un sofisticat sistem de achiziţii în în­treaga ţară, astfel încât mare parte din lem­nul de brad tăiat la noi ajunge la ei prin interme­diari…

O demonstraţie: „În 48 de ore, austriecii taie cât o fabrică de lemn românească într-un an”

„Credeţi-mă, pentru România, firmele care ex­ploa­tează masiv lemnul sunt mai periculoase şi de­cât Roşia Montană Gold Corporation. Cianura Goldului afectează o regiune, dar Holzindustrie afec­tează toată ţara, din Apuseni până în Rădăuţi şi Co­vasna”, aver­tiza, în urmă cu puţin timp, Dorel Morar, directorul executiv al fabricii de mobilă „Transilvania Produc­tion”, în cadrul unui interviu pe care i l-am luat în sediul său de lucru din Câmpeni. „Noi am simţit peri­colul încă de la începutul anilor 2000, când Holzin­dus­trie a început să construiască fabrica de la Sebeş. Au semnat un contract preferenţial de achiziţie de lemn brut de la Romsilva şi au obţinut o cotă foarte importantă, având în vedere că achiziţionau cantităţi uriaşe.Pe lângă cota respectivă, se puteau băga şi la alte licitaţii, alături de firmele din zonă. Furnizorii noş­tri de mobilă, care sunt firme mai mici, au fost direct afectaţi, iar preţul lemnului a crescut verti­gi­nos”, îmi explica Dorel Morar.

„Orice om înţelege că lemnul e bunul întregului popor. Toţi au dreptul să trăiască un pic mai bine de pe urma acestei bogăţii naturale lăsate de Dumnezeu. Nu zicea nimeni dacă Holzindustrie venea aici să facă produse finite, cu valoare adăugată, cum facem noi. Era extraordinar dacă făceau asta! Nu să vină să ia lemnul din pădure, să-l debiteze primar şi să-l vândă mai departe, în străinătate. Bogăţia ţării e vân­dută pe bani de nimic! Încontinuu pleacă maşini care duc lem­nul la Holtz, în Sebeş şi în Rădăuţi, la fabricile lor. Colac peste pupăză, mai fac o fabrică în Covasna, la Reci. În ritmul ăsta, în 5 ani de zile, nu mai avem lemn! Preţul materiei prime va creşte exorbitant, iar noi, cei care facem

 

 Zgârie-nori de cherestea

produse finite, nu o să ne mai pu­tem susţine. Nu ai voie să exporţi cherestea dintr-o ţară ca România, care are o atât de mare tradiţie în prelucrarea lemnului. Ca şi Gold Corporation, marii exploatatori de pădure droghează lumea cu promi­siu­nea de locuri de muncă. Dacă ar face o fabrică de pro­­duse finite, numărul de locuri de muncă s-ar mul­tiplica cu patru sau cinci!”.

Dorel Morar scoate o foaie şi un creion şi îmi face o demonstraţie uimitoare, în numai două minute. La fabrica din Sebeş, Holzindustrie debitează 5.000 de metri cubi de buştean în 24 de ore. Deci, în 48 de ore, fac 10.000 de metri cubi. Transformat în cherestea, la un randament normal, rezultă 7.500 de metri cubi de cherestea în 48 de ore. Ei bine, asta e exact cantitatea de materie primă pe care fabrica Transilvania Produc­tion din Câmpeni, firmă care exportă mobilier de lux în Alpii francezi şi în alte regiuni cu pretenţii ale lumii, o consumă într-un an de zile!!! Imaginaţi-vă cât lemn s-ar putea salva dacă s-ar descuraja tăierile masive şi ar fi încurajate firmele care fac produse cu un grad înalt de finisare… Ca să nu mai vorbim despre faptul că valoarea exporturilor de mobilă din România, care consumă, conform demonstraţiei, foarte puţin lemn, a fost dublă, anul trecut, decât cea a ex­porturilor de che­restea, pentru care sunt defrişate, zilnic, zeci de hectare de pădure.

Apusenii, o bombă cu ceas!

Afirmaţiile lui Dorel Morar sunt susţinute şi de Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Pro­ducătorilor de Mobilă din România (APMR). „Din cauza firmelor mari, care iau masă lem­noasă ca să o exporte, preţul lem­nului creşte foarte mult, iar fabricile de mobilă devin ne­competitive”. Într-o declaraţie acor­dată „Zia­rului Financiar”, ea arăta că de la în­ce­putul anu­lui, preţul lemnului a crescut cu 30-40%, iar cel al mobilei cu maximum 2-3%.

Protestele pe care exploatarea masivă a lem­nului de către marii jucători austrieci care controlează piaţa românească le-a provocat în cursul acestui an în Apuseni, în Covasna şi în Suceava au atras, în fine, şi atenţia autorităţilor. Vale­riu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a avut o poziţie dură vizavi de „modelul Schweighofer”.

„Nu-l re­co­mand, pentru că a gene­rat nemulţumirea în­tre­prin­derilor mici şi mij­locii şi pierderea locu­rilor de muncă. Nu a gene­rat va­loare adăugată şi a omorât tot ce înseamnă întreprin­deri mici şi mijlo­cii”, a spus Zgonea, care a adău­gat că, în cazul Schweig­­hofer, s-au dat ga­ranţii de stat pentru zece ani şi nu este un model de succes, iar dacă e nevoie de o comisie de anchetă pen­tru a se cerceta ce s-a întâm­plat în ultimii ani, el va susţine demersul.

Dar lamentările guver­nan­ţilor (culmea, din ace­laşi partid care a dat „Le­gea Schweighofer”), ar pu­tea fi tardive. „La mine pe stradă, la Scărişoara, zece case în sus de la casa mea, toată lumea câştiga un bă­nuţ din prelucrarea lemnu­lui. Acum, dacă au mai ră­mas vreo doi. Pe restul îi aşteaptă foamea sau Spa­nia, dacă sunt mai tineri şi mai în putere…”, îmi spu­ne Cristi Vârciu, îngânat de o mână de moţi „protes­tatari”, care se tem, ca şi el, că în câţiva ani, după ce lemnul se va termina cu totul, Apusenii vor deveni o bombă cu ceas. „Dar ce vă tot povestim noi, trebuie să vedeţi cu ochii voştri, ca să înţelegeţi ce se întâmplă, cu adevărat, aici la noi…”, mă îndeamnă doi băieţi mai curajoşi. De ce să nu vedem, dacă pentru asta am mers acolo? Aşa că ne aruncăm în două maşini de teren şi pornim în trombă spre locurile prin care turiştii nu ajung nici din gre­şeală…

Cu sânge rece

Fotoreporterul Florentin Popa Sunt atâtea locuri cu păduri rase de pe faţa pământului prin Apuseni, că oame­nilor le e greu să se decidă. Până la urmă, o pornim spre zona „La Măşoi”.

Intrăm pe un drum îngust, făcut din fonduri europene, parcă dinadins ca să poată facilita transpor­tarea lemnului de pe munte. Camioanele pline de buşteni coboară la intervale regu­late, ca şi cum ar bate ora exactă. Ai, deja, fără să fi văzut nimic, o ciudată senzaţie de conspiraţie sistematică, de crimă progra­mată şi executată cu sânge rece, fără emoţii şi fără complicaţii inutile.

Urcăm minute bune înspre creierii Apusenilor, în­ghe­suin­du-ne printre TIR-urile ce vin ca tăvălugul şi pe lângă căruţe cu cai băţoşi, ce se spetesc cu câte trei-patru buşteni luuungi, ai unor brazi care, de dimineaţă, încă mai iscodiseră cerul. Tragem pe dreapta, într-o poieniţă, să privim munţii de sus şi să ne mai luăm repere pentru continuarea traseu­lui. E unul dintre cele mai frumoase locuri din Apu­seni, aşa că facem câteva fotografii, ultime­le fotografii turistice. E o vreme ca­pri­cioa­să, soarele se joacă de-a v-aţi-ascun­selea cu norii, ba e cald, ba e rece, ba plouă, ba stă de ploaie. Ieşim de sub un petec de nor şi mergem spre soare prin iarba înaltă până la genunchi.

Un zumzet de albine învăluie, ca-ntr-o simfonie, liniştea din inima Apuse­nilor… De la o vreme, însă, drumul „euro­pean” al buş­tenilor din Apuseni o coteşte într-o parte, iar noi intrăm, cu jeep-urile, pe drumuri forestiere. Sus, pe munte, la jumătate de oră de mers de la drumul principal, eşti uimit să descoperi o adevărată platformă industrială. Gatere peste gatere, stivuitoare, uti­laje hidraulice de încărcare, veri­tabile parcuri auto de TIR-uri şi camioane… Străjuit de un cartier întreg de zgârie-nori de cherestea, rea­lizezi că simfonia albinelor din poieniţă era, de fapt, simfonia drujbelor ce tăiau, în depărtare, lemnul Apusenilor.

 
Scenariul unui jaf de noapte

De la o vreme, maşinile se răresc, stivele de cherestea dispar şi lasă loc trunchiurilor unor brazi executaţi sumar de dimineaţă şi aruncaţi în şanţuri, ca-n nişte gropi comune. Oameni cu securi în mâini îşi tot fac de lucru prin drumul nostru, intrigaţi că nişte „turişti” s-au abătut până prin locurile secrete ale tăierilor de pă­dure. Îi privim în ochi şi ştim că am ajuns în iad, deşi locul se numeşte „La Stea”. „Aici, în primă­vară, era o pădure frumoasă”, arată unul dintre ghizi spre coasta dealului aflat la picioarele noastre.

Trei cioturi subţiri, trei brazi caraghioşi, care nu meri­tau, pe­semne, osteneala de a fi daţi jos, sunt ultimii martori ai măcelului. În rest, cât vezi cu ochii, pe sute de metri de jur-împrejur, doar rădăcinile înfipte în pământ, înalte de două palme, ca nişte mici pietre fu­ne­rare, ce amintesc de eroismul unor soldaţi necu­noscuţi. Un câmp întreg, ca un cimitir, în plin paradis al Apuse­nilor!

La un sfert de oră de mers mai departe, peisajul e şi mai deplorabil. Intrăm pe un drum desfun­dat, ce desparte două lumi. La Dorna, de-a dreapta, e o pădure superbă, de brad secular, proprietatea comu­nei Vadu Mo­ţilor, de-a stânga e un deşert postapo­ca­liptic apar­ţi­nând comunei Albac. E o mizerie de ne­descris, crengi lăsate aiurea peste tot, cioturi stâlcite de copaci, rume­guş şi doze goale de bere, pachete moto­tolite de ţigări. Scena unui jaf de noapte. Ici-colo, pâlcuri de iederă şi arbuşti mici acoperă mizeria. De jos, de pe terasa baru­lui din centrul Albacului sau din vreun alt loc de bel­vedere, turiştii vor fi zâmbind foto­grafiind zo­na din depărtare, fără să ştie că zâmbesc unui loc mort.

Pe drumul de întoarcere, o ploaie deasă, mocă­neas­că, bate încăpăţânat în tăblia jeep-urilor. Cuvintele nu-şi prea mai au locul. Ca-n exemplul de pe foaia lui Dorel Morar, demonstraţia e totală. Mai coborâm puţin şi, pe dreapta drumului, ne întâmpină o imagine care vorbeşte singură despre drama Apusenilor. Un ma­re semn de atenţionare auto cocoţat peste un maldăr de buşteni, ca un mare semnal de alarmă. SOS, Munţii Apuseni!

Selecție de texte culese din diverse publicații și bloguri

ACTUALIZARE: Recentul refuz al președintelui Klaus Werner Iohannis de a promulga Modificările la Codul Silvic, care ar fi limitat jaful forestier, confirmă realitățile dezvăluite în selecția de mai sus! http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19722133-klaus-iohannis-refuzat-promulge-modificarile-codul-silvic.htm

ACTUALIZARE 2: Apar, în continuare, noi dovezi privind susținerea intereselor austriece de către președintele Iohannis.

http://www.stiripesurse.ro/acuza-ii-fara-precedent-la-adresa-lui-klaus-iohannis-un-fost-ministru-il-acuza_950844.html

http://www.stiripesurse.ro/dovada-ca-interese-ascunse-ar-putea-sta-in-spatele-respingerii-codului-silvic-documete_950847.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *