Home / Educativ / Certitudinea Nr. 33 Publică INTERVIUL INTERZIS

Certitudinea Nr. 33 Publică INTERVIUL INTERZIS

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Martie 4, 2019

Revista Certitudinea a publicat INTERVIUL EXPLOZIV.

Embargoul intelectual a fost oficial încălcat!

Ieșirea României din U.E. Este inevitabilă

Interviu realizat de STERIE CIUMETTI

Acest interviu, cu adevărat exploziv, este, probabil, cea mai brutală radiografie de înaltă ținută analitică apărută din 2010 încoace. Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordare, dezbătute, uneori incriminare și, până la urmă, arhicunoscute în spațiul românesc – explică Sterie Ciumetti, autorul interviului -, discuția a deviat, de la doxa conformistă, cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țara noastră. Dar nu numai țara noastră, după cum se va vedea, ci întreaga Europă, ba chiar lumea întreagă. Cel care acordă interviul este Mihai Șerban, autorul cărții “Manifest. Cartea neagră a României” (care a fost scoasă din librării) și unul dintre colaboratorii revistei CERTITUDINEA. Din rațiuni de spațiu publicăm doar o (mare) parte din acest interviu, care a fost evitat cu grijă de mass-media mainstream, fiind asumat doar de Incorectpolitic.com, unde poate fi citit integral. Titlul original al interviului este: “EXPLOZIV ȘI EXCLUSIV: Interviul INTERZIS  în Presa Românească

Textul de mai sus este introducerea făcută de Miron Manega în Certitudinea nr. 33,unde s-a publicat interviul apărut anul trecut, în premieră, pe Incorect Politic, de care presa mainstream s-a ferit ca dracu’ de tămâie.

Acesta este al doilea articol Incorect Politic apărut în presa scrisă. Tot Certitudinea a publicat un alt articol anul trecut, în nr. 14.

În prim plan și pe bună dreptate se află Mihai Șerban. Român cu sufletul de stâncă, a apărut pe scena istoriei cu un studiu năucitor și indiferent de cenzură, se infiltrează precum apa în fiecare fisură, până străpunge stânca pentru a elibera torentul adevărului.

Studiul său, care ulterior a devenit o carte-șoc, este o dezlănțuire fatală sub abordarea antisistem și, mai ales, anti-disimulare a adevărului istoric, economic, statal, național, cultural și religios al epocii noastre. Mihai Șerban captează și redă esențele care ne definesc condiția umană, azi. Ni le pune în față ca pe o oglindă, pentru a ne zgudui, arătându-ne sursa tragediei noastre, pe care o înlăturăm sau căreia îi vom sucomba.

A șocat prin cartea MANIFEST- Cartea Neagră a României, a deranjat prin articolele publicate pe Incorect Politic, care, în scurt timp, s-au revărsat asemenea unui tsunami pe zeci de publicații în afara spectrului mainstream și, mai ales, prin interviul exploziv, cel mai citit articol de presă din ultimul deceniu, adunând peste 1.300.000 de vizualizări cumulate pe toate platformele, iar activitatea sa consecventă și neapologetică de-a lungul anilor a stârnit admirația academicienilor, ambasadorilor, militarilor, a naționaliștilor în general și a profesorului Ion Coja, care a scris luna aceasta un articol intitulat “Mihai Șerban – un viitor lider naționalist“.

Din surse sigure am aflat că pregătește un proiect de anvergură pentru valorile și principiile fundamentale ale Neamului Românesc, proiect aflat în stagiul final înainte de lansare.

Miron “Coiosul” Manega

Miron Manega dovedește că este înaintea vremurilor, intuind încotro se îndreaptă istoria.

Curajos, îndrăzneț, “coios” cum ar zice tinerii, prin publicarea interviului EXPLOZIV ȘI EXCLUSIV și redactarea introducerii de mai sus, a reușit să arunce în aer embargoul intelectual din presa scrisă, chiar a menționat și sursa interviului, dirinjând căutătorii de adevăr spre publicația noastră.

Multe lucruri care apar pe acest site actualmente nu se pot spune public. Dar va veni o vreme când ele vor fi scoase la lumină, analizate și discutate liber.

Robia lumii moderne, care întemnițează cuvântul și urmărește să controleze gândul, nu este veșnică și nici nu are fundație stabilă, fiind proprită de idolatria holocaustului care, pentru a supraviețui, ca orice minciună, necesită repetiție permanentă.

Certitudinea Nr. 33

De cealaltă parte, odată cu accesul la informație și la cea mai importantă sursă de difuzare a ei (Internet), adevărul se răspândește ca un incendiu într-o pădure de uscături. Acest fapt provoacă reacții tot mai nevrotice din partea beneficiarilor direcți ai minciunii, lucru care îi determină să-și biciuiască slugile într-o frenezie agresivă, obligându-i pe inchizitorii moderni să intensifice controlul asupra discursului online, cenzurând ideile care nu corespund cu linia partidului, eliminând prezența vocilor conservatoare de pe platforme, chiar oprindu-le finanțarea. (Paypal colaborează cu organizația jidănească SPLC să cenzureze conservatori).

În acest ecosistem informațional din România, Incorect Politic este o publicație unică, care te cheamă la o călătorie pe poteci non-conformiste, având ironia ascuțită ca tovarăș de drum, Adevărul ca stea călăuzitoare, abordarea proaspătă, tinerească, ofensivă, asimetrică, neapologetică, ca mijloc de transport spre destinația finală: Libertatea.

Certitudinea Nr. 33

*Nu în ultimul rând, împreună cu întreaga redacție, dorim să le aducem mulțumiri tuturor cititorilor noștri care, în ciuda propagandei, pe parcursul a unui an de activitate, numără peste 100.000 de suflete însetate de Adevăr și Dreptate (motiv pentru care site-ul mai dă rateuri cu eroarea 508- atingând limita conexiunilor concomitente!).

Atunci când adevărul nu este liber, nici libertatea nu este adevărată! – Mihai Șerban

Împreună suntem mai puternici, haideți cu noi! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Sterie CIUMETTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *