Home / Actualitate / București 2021: Parada Gay versus Marșul Normalității

București 2021: Parada Gay versus Marșul Normalității

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
August 16, 2021

În ordine cronologică, sâmbăta trecută la București au avut loc: Marșul Normalității de la 13:00, organizat de Noua Dreaptă, parada poponarilor de la 17:00, organizată de asociația ACCEPT și Marșul Sfințirii a doua zi pe 15 August, la care a participat Gigi Becali alături de un sobor de preoți.

Marșul Normalității

“Noua Dreaptă dezaprobă circul ieftin pus în opera de Asociația Accept în legătură cu organizarea paradei homosexualilor, denumită impropriu “Bucharest Pride” (“Mândria Bucureștiului”). Dacă am fi aflat de organizarea unei parade a elevilor care au reprezentat România la olimpiadele și concursurile internaționale, dacă am fi aflat de o paradă a sportivilor români întorși de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, am fi fost de acord cu titulatura de “Bucharest Pride” și am fi fost și noi mândri de niște oameni care au muncit, care au învățat ori s-au antrenat pentru a obține niște rezultate cu care se pot mândri.” a declarat avocatul-familist Tudor Ionescu, președintele Noii Drepte.

VIDEO:

REPORTAJ:

 

Parada Poponarilor

Botnițar învelit în steag U.E.  privind admirativ spre Sodoma.

Purtarea măștii a fost obligatorie la parada poponarilor, însă nu toată lumea a respectat această regulă. Pentru că a fost depășit numărul de 500 de persoane autorizate de către Primărie, organizatorul marșului „Bucharest Pride”, directoarea asociației ACCEPT, a primit o amendă de 7.000 de lei. 

Ea a anunțat pe Facebook o chetă, cerând donații pentru a plăti amenda. A mai anunțat că banii primiți “pentru amendă” vor merge la bugetul pentru parada din 2022. 

„Vom contesta în instanţă această amendă şi avem încredere că ne vom găsi dreptatea în faţa judecătorilor constituţionali. Astăzi Jandarmeria şi-a făcut datoria, a protejat participanţii la marş şi era normal să ne amendeze. În instanţă vom critica măsurile adoptate de Guvern, nu doar sancţiunea contravenţională aplicată justificat de Jandarmerie”, a precizat pe Facebook Teodroa Ion-Rotaru.

Specimene

În poze se observă faptul că majoritatea pancartelor sunt în limba engleză. Digi raportează că au fost “de patru ori mai mulți oameni decât erau autorizați pentru marșul comunității LGBT”. Venind cu întăriri din afara granițelor, prin intermediul rețelei de ONG-uri de care beneficiază, e lesne de înțeles de ce brusc apar mii de poponari în capitală. Ei reciclează pancartele de la alte parade din Europa și le aduc oriunde este nevoie de ele, împreună cu tot felul de oameni dubioși.

Au fost prezenți și țigani gay cu sloganul “ridică-te, țigane” alături de literele “LGBTIQ” pe un steag curcubeu.

Părinți iresponsabili și-au adus copiii la paradă.

Cele câteva pancarte în limba română au transmis mesaje penibile.

Există un pseudopreot care susține agenda gay și în România.

Marșul Sfințirii

Via DoarRomania:

În cursul zilei de duminică, 15 august, Gigi Becali a participat la un al doilea marș al normalității, împreună cu Mihai Stoica şi Alexandru Tudor, dar şi cu un sobor de preoţi pentru sfinţirea locului, la o zi după marșul poponarilor.

”Scopul acţiunii este sfinţirea locului, curăţarea locului, aşa cum a făcut Iisus Hristos în ţinutul Gadarenilor când i-a aruncat pe demoni în porci şi după aceea s-au înecat porcii. Și după aceea s-a urcat în barcă şi a plecat pe ape ca să sfințească apele, să curețe apele de demoni.

Pe unde ei au trecut, noi mergem cu icoane, cruci, apă sfinţită și facem rugăciuni. Sfinţim locul pe lângă ei au trecut ca să curăţăm locul de mizerie şi de duhurile necurate ca să nu se întâmple accidente. Mergem de la Victoriei până la Piaţa Universităţii, altfel mor oameni după aceea.

În primul rând, nici ei nu sunt vinovaţi pentru că ceea ce fac ei nu le fac oamenii. Ei sunt îndemnaţi de demoni! Noi trebuie să ne rugăm pentru ei. În al doilea rând, nici nu erau români, erau trimişi de afară.

Unde se înmulţeşte păcatul şi ne trimit ei nouă duhuri necurate, atât de mult se va înmulţi şi va prisosi harul în ţara asta, că noi îi vom respinge.

Am zis să sfințim locul. Au lăsat duhuri necurate pe aici. Ei vor să fie haos, dezordine.”, a declarat Gigi Becali pentru reporterii aflaţi la faţa locului.

Gigi Becali a venit la procesiune, chiar dacă a suferit recent o intervenţie chirurgicală. Patronul FCSB a apărut cu mâna imobilizată, după o operaţie la tendon, după cum a mărturisit.

13 comments

  1. de la feminism pleaca toate nenorocirile. noua ordine dupa dezordine facuta de reincarnatii sionului vrea slutirea sufletului si juramantul de adorare fata de anticrist
    https://c1.staticflickr.com/4/3077/5694041565_88fb1118c4_n.jpg

  2. “Părinți iresponsabili și-au adus copiii la paradă. ” Bineînțeles că e o femeie… Sunt omniprezente la toate marșurile gay-ulor.

  3. respect Becali

    • _ (Q-?): …-Dacă te-ai referit la acela care se laudă prin mass-media, cu fapta / faptul, că locuiește într-un Palat poleit în Aur” (?!!!), …zi-i să Mă caute (_ Fapte 3/16-2021,22; _ Isaia 55/1-11), …poate reusesc să-l înviez (_ Luca 8/5-8,18) dintre cei morți (coroborează) _ Apocalipsa 3/(1-3),17-2021,(22); _ Ioan 3/16-2021; 5/24,25,39;

      -„Judecățile faptelor lui”, (chiar și numai omenești) au dovedit că și-a dobîndit „cheagul de bogătan, prin escrocherii / ca un escroc / impostor, inclusiv și implicit în privința „falselor behăieli mistico / superstițioase prin mass-media, …fiind „din același aluat”, identic cu „falșii voștri Preoți / Păstori”/„Înalți-PreaSfinți ?!!!”, ArhiErei și ArhiMandriți” (așa cum este scris / citește) _ Matei 7/15-2021,22,(23); 23/2-34, …& … _ Ioan 10/8,(9-16,20,2021); _ 16/8-11,(12), …

      dovediți doar ca „Cîntăreți de (falsă) Veșnică Pomenire a Romanității (_ Isaia 1/2021-23; 6/8-13), …Tămîietori cu Cădelnițe Afumătoarea de Speranțe și Legănători de Colivă (a morții / desființarii Poporului Roman – Romaniei, …

      ca, „Falși Păstori” …de Popor Roman, care hoinărește forțat de împrejurări prin străinătățuri, alergînd după hrană, la cules de căpșuni, sparanghel și „menajerii de toate felurile”, adesea de „igienizare intimă”/„Șters de cururi Apusene”, …

      „înțelegi” ?!!!, în timp ce alții (mulți) î-și poleiesc Palatele cu Aur, …„bașca”, adică „în plus / în bășcălie”, …complicitatea la „cîștiguri grase /(nimic fără cîștig)”, prin „Excursioneala, via Bruxellles – EuroParlamentăreala potrivnică Romaniei, …vorbind descpre „Cacialmaua U.E. trasă Poporului Roman”.

      -În contextul de mai sus, zic că este bine să vă zic /„Amin!tesc” profețiile, care sînt privitor la evenimente și fapte din „vremea de pe urmă” în care va fi ajuns Omenirea _ Fapte 3/16-2021,22,(23); _ Daniel 12/(4),9,13: …(astfel / iată): …

      -*De aceea, asa vorbeste Domnul: -“Iata, Eu am de gand sa aduc o nenorocire impotriva acestui leat de oameni, de care nu va veti feri grumajii, si nu veti mai umbla cu capul atat de sus, caci vremurile vor fi rele.* (vezi) _ Mica 2/1-3;

      -*Capeteniile cetatii judeca pentru daruri, preotii lui invata pe popor pentru plata, si prorocii lui prorocesc pe bani, si mai indraznesc apoi sa se bizuie pe Domnul si zic: …(-„M-a ajutat Dumnezeu!” -???); …-“Oare nu este Domnul in mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”* _ Mica 3/11; _ Isaia 10/1-3; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-9.

      = Cu stimă. -„Mesia”.

  4. Din al II-lea filmuleț cu marșul normalității: “Dumnezeu a dat femeie și bărbat, Dumnezeu a dat femeie și bărbat” – se vede că oamenii respectivi n-au citit cu atenție Biblia, despre care am găsit un articol foarte interesant aici:

    https://www.incorectpolitic.com/raspuns-la-intrebarea-in-ce-masura-au-fost-falsificate-textele-biblice/

    Totuși, vreo 75% dintre români consideră că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, deci să vedem ce zice Biblia despre “Dumnezeu a dat femeie și bărbat”:

    Facerea 2:21-22: “Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.”

    Deci femeia a fost făcută din coasta lui Adam, prin urmare prima femeie a fost o clonă (pentru clonare e nevoie de o singură celulă iar aici Dumnezeu a luat miliarde ce celule, sau câte s-or găsi într-o coastă). Prima femeie avea același ADN ca și Adam, deci a fost inițial bărbat; ca să devină femeie, a trebuit să-și schimbe sexul. Prin urmare, Dumnezeu nu a dat “femeie și bărbat” ci femeie și transsexual clonat. Primul bărbat s-a căsătorit cu un transsexual clonat iar căsătoria a fost aranjată, pentru că nu și-a ales el nevasta ci i s-a impus. Sigur că găsim de multe ori prin Biblie referiri la faptul că Dumnezeu a creat “bărbat și femeie”, dar este, evident, vorba despre femeie transgender.

    • Bai MateI potoleste-te, ca nu la aia se refera….imediat ai venit tu cu transgender si alte cacaturi. In plus e Dumnezeu, adica poate sa faca ce vrea, nu trebuie sa respecte logica ta de LGBT-ist mic. Cum sa incerci sa explici ceva cu tenta legendara intr-un mod ca sa-ti sune tie bine? :))))

    • ce penibil, nici macar satanistii si religiile teozofice nu se fac de ras cu asemenea teorii. E adevarata informatia ca ingineria sociala e o bataie de joc la adresa oamenilor, ca sa L provoace pe mesia sa vina. lgbtistii isi construiesc singuri ghilotina la sfatul diavolului, orice schimbare de ciclu istoric se termina cu pedepsirea celor care au batjocorit Legea Vietii, Legea e vesnica…

    • _ @(*Matei August 17, 2021 at 7:55 am: -„Deci femeia a fost făcută din coasta lui Adam, prin urmare prima femeie a fost o clonă (pentru clonare e nevoie de o singură celulă iar aici Dumnezeu a luat miliarde ce celule, sau câte s-or găsi într-o coastă). Prima femeie avea același ADN ca și Adam, deci a fost inițial bărbat; ca să devină femeie, a trebuit să-și schimbe sexul. Prin urmare, Dumnezeu nu a dat “femeie și bărbat” ci femeie și transsexual clonat.”*)

      -1) Te rătăcești (la Dracu-n praznic)!, potrivit profețiilor (coroborează) _ Matei 22/29; _ Daniel 12/4,9, …acum în „vremea de pe urmă” _ Ioan 7/37;

      -2) @(*căsătoria a fost aranjată, pentru că nu și-a ales el nevasta ci i s-a impus.*), …

      adică, cumva cei care citesc trebuie să înțeleagă despre că „aranjamentul a fost făcut, prin faptul că și-a băgat Dracul coada (?!!!), bineînțeles „sub acoperire, fiind agent secret încă necunoscut, decît de catre cei 12 ?!! (așa cum este scris) _ Ioan 6/70,71.

      -3) „Amin!tește-ți”: …_„Fă-te frate cu Dracul cel ales de Mine între cei 12, dacă vrei să treci puntea! (de la Iad la Rai / de la Întuneric la Lumină)” -*Proverb Romanesc Ancestral!*.

      = Cu stimă. -„Mesia”.

    • @Gheorghe Moise: m-am uitat la trimiterile din Biblie, dar tot nu văd legătura dintre mesajul dvs. și al meu.

      “Dumnezeu, adica poate sa faca ce vrea, nu trebuie sa respecte logica ta de LGBT-ist mic”

      Nu sunt LGBT-ist ( https://en.wikipedia.org/wiki/Asexuality ), dar am o problemă cu Dumnezeu:

      https://auctoresonline.org/beta/article/the-psychopathological-profile-of-the-biblical-god-called-yhwh-%28yahweh%29%3A-a-psychological-investigation-into-the-behaviour-of-the-judaic-christian-god-described-in-the-biblical-old-testament

      Citat: “XII) paedophile trend. On one occasion, in particular, he demanded from the spoils of war 32 girls aged over three years. However, the question is controversial because, according to that culture and that historical and temporal context, it was permissible to perform sexual acts with children above that age; […] He does not even pity women, older people and children; indeed, with reference to the latter, it also seems to be dedicated to paedophilia [16], favouring sexual violence, slavery and the lending of money with interest.”

      https://en.wikipedia.org/wiki/Mental_health_of_Jesus

      Citat: “the founder of Christian religion was afflicted with religious paranoia.”

      • -1) Mulțumesc pentru „reacție”;

        -2) Înțelegînd că „nu ai cercetat și nu ai studiat suficient de mult / nu ai aprofundat Scripturile, …aici, implicit contextul că este posibil „să nu-ți fi fost dat / primit (_ Matei 19/11), capabilitatea implicită în genetică, încă din facerea în pîntecele mamei tale”, …

        ți-„am vorbit (mai direct) / în pilde” (_ Matei 13/13-17,34,35), …
        tocmai de aceea, nu ai înțeles ce am vrut să-ți zic, …așa cum, nu știi să-Mi răspunzi la întrebarea: …

        „Î-l cunoști pe Dracul (cel ales de Mine între cei 12 _ Ioan 6/70)”, despre care am vorbit și respectiv în al cărui Praznic te rătăcești ?!!!

        -3) Mi-ar fi plăcut să fii „Matei …acela de pe urmă”, … adică, …care ai fi cel dintîi -„Ales” între cei 12 _ Matei 10/1-5, …„pentru Săvîrșirea Legii / Împlinirea Lucrării de Mintuire” (vezi / coroborează) _ Matei 5/17; 19/11,30; 20/16; 22/14; _ Marcu 10/31; _ Romania 8/28,(29);

        -4) Zicînd (așa, cum ai scris): -*“Dumnezeu, adica poate sa faca ce vrea, nu trebuie sa respecte logica ta de LGBT-ist mic”
        Nu sunt LGBT-ist ( https://en.wikipedia.org/wiki/Asexuality ), dar am o problemă cu Dumnezeu: (.)*, …

        dovedești că (vezi) _ Matei 22/29, …inclusiv și implicit „Nu-ți cunoști Dumnezeul (_ Ieșirea 20/2-5) , care te face să te comporți și să vorbești după chipul și asemănarea implicită in Facerea / Genetica / Evoluția ta – Nivelul la care a ajuns Evoluția ta BioLogică / Omonimă / Sinonimă cu Dumnezeul Tău, …

        adică, zic Eu: -„Poate că vorbirea și comportamentul tău sînt inspirate de Dumnezeul Tău”, …căci dacă îndrăznești să Mă contrazici și să zici că te-a îndemnat Dracul (cel ales de Mine între cei 12 _ Ioan 6/70), …

        „nu te cred”/„ești mincinos”, pentru că încă nu-l cunoști / încă nu M-a vîndut / nu M-ai cumpărat, pentru că Eu știu (_ Ioan 2/25), că nu ai cei 30 de Arginți cu care să Mă cumperi de la „Iuda – Fiul lui Simon Iscarioteanul” _ Ioan 6/71.

        sau, cumva „te inspiră Satana, care se preface într-un Înger de Lumină” (vezi) _ 2 Corinteni 11/14, …ca ajutor / pentru împlinirea Lucrării Mele ( _ Ioan 9/4,5; 11/9; 12/35,36) …privitor la Mintuire (_ Deuteronom 29/4; _ Matei 18/11: _ Ioan 9/39-41).

        = Cu stimă. -„Mesia”.

  5. Domnule Ciumetti si intreaga redactie INCORECT POLITIC , VA MULTUMESC ! Va multumesc 1] ati adus vorba despre acel FLORIN BUHUCEANU , ” preot al Bisericii Comunitatii Metropolitane ” si-n felul acesta sa stiu precis cine-i ” persoana ” pe care s-o injur de cate ori ai vad figura ! Asta nu-i cel c e , in urma cu niste ani dadea in judecata Statul Roman c a , nu-i permite casatoria civila cu , un negru pe care-l iubea atat d e mult incat , dorea zor nevoie sa-l poata babardi…OFICIAL ? 2] Va multumesc c-ati postat si fotografiile LGBTQ-istilor { a cativa dintrei ei dar…tot este bine } pentru a sti precis sa scuip cand ma voi intersecta cu ei ! La acea poza a ” individului ” { am pus ghilimele deoarece , este greu sa mai afirmi sigur , ca-i vorba despre un individ , o individa sau…altceva } ala cu acea plancarda pe care sta scris QUEERS AGAINS CAPITALISM , merge cine la pariu cu mine ca tipul/tipa/sau…n-are habar ca tie pe umar un ” sac ” de grenade si-n unele cazuri pentru mancare , sac purtat d e obicei d e catre SOLDATI , d e catre BARBATII CARE-AU FACUT FIE FRONTUL , FIE ARMATA PUR SI SIMPLU ? Fotografia care face insa toate paralele , este acea in care , tot asa un , una sau…ce mortii ma-sii o fi , arata o plancarda cu…TOATE ZODIILE IMPOTRIVA FASCISMULUI . Asi fi al dracului de curios daca a auzit ceva despre epilare la viata lui . Ce-o avea una cu alta fascismul cu zodiile , doar el singur poate sti …doar ei stiu , pe mine unul chiar ma depaseste . Gigi , Gigi incearca sa-si faca rost d e capital…electoral caci , si-a exprimat mai nu stiu cand , inca odata dorinta de-a candida pentru…orice .Inca odata multumiri dle. Ciumetti si INTREAGA REDACTIE ! P.S. RAman la parerea mea si anume ca , astora le-ar sta al dracului d e bine fie intr-un stabiliment d e genul balamucului , fie in Afganistan sa se bucure si talibanii de ceva bun !

  6. @Matei
    -numai D-zeu poate face orice….

  7. _ (Q-?): …- Unde sînt „Soboarele de (falși) Preoți” (_ Ioan 10/8-16,20,2021), …„morți în Adevăr /(față de Adevăr) _ Ioan 3/3-7; _ Isaia 8/19-2021,22, …
    care „stau nemeritat pe Scaunul Meu”, …cîntînd și legănînd Coliva morții /( decesului / desființării) Poporului Roman _ Matei 23/2-34, …

    și care sînt „mînă-n mînă” / „împreună cu cameleonii” (la propriu și figurativ, implicită „incultura / neștiința / lipsa cunoștinței” _ Osea 4/6-14) …dar, care: …

    potrivit „Proverbului Romanesc”: -„Se lăfăie ca viermii în untură! …în bogății trecătoare, uitînd sau necunoscînd „Poruncile din Lege” _ Matei 22/36-40, … & … _ Isaia 1/10-2021,22,23; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-9, …

    așa cum este scris, privitor la fapte și evenimente din vremea de pe urmă / îndepărtă _ Daniel 12/9,13, …
    „coincidente cu ridicarea și trimiterea Mea / *dintre frații voștri*” _ Fapte 3/16-2021,22,(23); _ Galateni 4/4; _ Matei 11/19; 18/11: …-Ce era pierdut ?!!!, …

    și tot în același context (așa cum este scris), despre „morții în Adevăr” (coroborează) _ Apocalipsa 3/(1-3),17-2021,22; _ Mica 2/1,3; 3/1-12; 7/1-4; _ Isaia 29/10-13,(14-„Urmează!”).

    = Cu stimă. -„Mesia”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *