Home / Actualitate / Apropiații lui Iohannis, milionari pe spatele suferințelor Poporului Român

Apropiații lui Iohannis, milionari pe spatele suferințelor Poporului Român

Incorect Politic
Mai 29, 2021

Apropiații lui Iohannis milionari pe spatele suferințelor Poporului Român

Via Anchetatorii:

Părinții, bunicii și strămoșii au luptat pentru această bucată de pământ numită România, iar noi avem datoria să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Din păcate în vremurile noastre cei care ne conduc și-au uitat menirea iar pâmânturile noastre sunt înstrăinate pas cu pas către jefuitori.

„Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor.”, afirma Tudor Vladimirescu.

———————————————————————————————————————————–

Această primă parte a investigației realizată de Anchetatorii.ro va fi precedată de e o serie de documentare cu mărturiile oamenilor cărora familia Bardeau le-a furat pământul și prezentarea unei valize cu documente ce atestă jaful și implicarea consulilor Andre Bardeau și Georg Bardeau, a rudelor din Spania, judecătorilor, notarilor, angajaților APIA, primari, ingineri agronomi, secretarii din primării, oficiali ai statului român, angajații holding-urilor Bardeau, precum și cetățeni din Austria și Germania. Cea mai cunoscută publicație jurnalistică de investigații din România a stopat ancheta în acest caz de teama repercusiunilor sau ordinului venit pe linie de partid.

———————————————————————————————————————————–

Cu ajutorul clasei politice ce ne conduce de 31 de ani așa zișii investitori străini au reușit să intre în posesia a mari suprafețe de teren agricol. Guvernele României de la Iliescu la Iohannis au înlesnit aceste acțiuni prin legi cu dedicație, lucru la care asistăm și în acest moment în Parlamentul României.

Nu înțelegem de ce agricultura din țara noastră nu se dezvoltă având în vedere că sunt anunțate anual investiții și se primesc subvenții de la Uniunea Europeană. Odată cu intrarea noastră în UE investitorii străini au beneficiat de fondurile SAPARD, subvențiile APIA și ANT(ajutoare naționale tranzitorii) în detrimentul agricultorului român.

Legislația permisivă în acest domeniu este generatoare de corupție, astfel primăriile au devenit unelte în mâna unor grupuri de interese oculte. Anual primăriile emit adeverințe pentru APIA și ANT în valoare de circa 2 miliarde de euro.

Circa 1 miliard de euro din aceste ajutoare este scos anual din țara noastră de către ”investitorii străini” prin companii offshore. Banii care vin de la Uniunea Europeană și statul român sunt furați de acești investitori, lucru pe care îl recunosc și cei care le facilitează aceste acțiuni, respectiv ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oros. Românii nu sunt beneficiarii reali ai banilor de la UE prin crearea acestui sistem tip căpușă. Producția agricolă brută este exportată la prețuri derizorii în străinătate și se reîntoarce ca produs finit cu valoare adăugată prin supermarketurile controlate de Germania și Franța în România.

Cumpărarea de terenuri agricole în România a devenit o afacere profitabilă, iar în momentul de față avem o lege în Parlamentul României prin care și cetățenii străini persoane fizice pot cumpăra pâmânt românesc. Legea a fost propusă de ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oroș și susținută de coaliția de guvernare PNL, USRPLUS, UDMR împreună cu PSD în anticameră. Ei vor să fure tot ce a mai rămas în această țară.

Un studiu realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) și Ziarul Financiar confirmă scăderea în ultimii ani a ponderii companiilor cu capital privat românesc în economie, de la 47% la 45%, în timp ce companiile străine şi-au majorat ponderea de la 49% la 51%. Această evoluție a avut loc ca urmare a avansului mai rapid al cifrei de afaceri a companiilor străine, dar şi a tranzacțiilor prin care firme deținute de români au fost cumpărate de multinaționale în ultima perioadă, precum: Betty lce (înghețată) preluată de Unilever (Marea Britanie) sau Albalact şi Covalact (lactate) preluate de Lactalis (Franţa).

Primii zece investitori străini în suprafeţele agricole din România deţin circa 180.000 de hectare, în condiţiile în care suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era deja de 422.000 hectare în 2018. Se pare că mai sunt şi alţi investitori străini care au cumpărat mari suprafeţe de teren agricol în România, însă nu s-au înregistrat la APIA pentru a primi subvenţii.

Unul dintre aceştia este contele austriac Andreas von Bardeau (descendent al familiei de Habsburg) care a cumpărat multe terenuri agricole (circa 21.000 de hectare în Arad, Timiș, Caraș Severin, și Argeș), însă nu pentru a face agricultură intensivă și producții-record, ci doar ”pentru a-și pune banii la păstrare”.

Banii nu numai că sunt puși la păstrare dar scopul ascuns al afacerii sunt zecile de milioane de euro care se încasează anual de la APIA.

Cum a începutul totul – Oamenii care au capturat o țară

„Faptele prevăzute în art. 394397, săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”, acest articol de lege trebuie aplicat celor care au condus și jefuit România, iar noi românii știm foarte bine cine sunt ei.

Unul din sutele de cazuri întâlnite în Caraș Severin – Palescu Balmez Violeta

Ancheta noastră are în prim plan o rețea de crimă organizată la cel mai înalt nivel în stat, grupare construită în zeci de ani, programat, în interesul altor state.

Cunoscuți ca cei mai mari latifundiari din zona de Vest a țării consulii Andreas Graf von Bardeau – alias Andre Bardeau în România și fiul său Georg Bardeau au pus pe picioare o afacere de sute de milioane de euro prin cumpărarea de terenuri agricole și ferme cu ajutorul clasei politice din România.

Andre Bardeau a venit în România la invitația lui Dumitru Ganț prin Forumul Democrat al Germanilor din România FDGR în anul 1999 împreună cu alți oameni de afaceri austrieci printre care și Gerald Schweighofer, cunoscut opiniei publice ca șeful drujbelor din Carpați. Uneori ne întrebăm cine ne taie pădurile și de ce iau calea Austriei. Răspunsul îl găsim aici: Ion Iliescu, Dumitru Ganț, Ilie Sîrbu, Klaus Iohannis. Pe final de mandat Ion Iliescu îl decorează pe Bardeau și Scheweinghofer împreună cu alți oameni influenți din zona germană:

„În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 şi 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare,în semn de deosebită apreciere pentru contribuţiile personale avute la dezvoltarea unor importante domenii de activitate, pentru promovarea relaţiilor dintre Republica Austria şi România,Preşedintele României decretează:

Articolul 1 Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer domnului Gerhard Egermann, consul onorific al României pentru Burgenland.

Articolul 2 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer domnului Andreas Graf von Bardeau, administrator al Holdingului Bardeau.

Articolul 3 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler domnilor:- Gerald Schweighofer, manager general al companiei Holzindustrie Schweighofer GmbH;- Simion Giurcă, şeful Biroului de turism al României din Viena.

Gerald Schweighofer – Ion Iliescu

Articolul 4 Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Comandor domnului profesor doctor Klaus Wolff.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASE Bucureşti, 2 decembrie 2004.Nr. 1.036.”

Așa începe epopea afacerilor necurate în țara noastră pentru contele austriac Andre Bardeau în România. Dumitru Ganț este omul care i l-a prezentat pe profesorul de fizică Klaus Werner Johannis lui Andreas Huber consulul onorific al Austriei la Sibiu. Klaus Iohannis este finul lui  Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu. Gurile rele din serviciile de informații afirmă că Andreas Huber este agent al spionajului german BND.

Familiile Iohannis și Huber
Klaus Iohannis – Andreas Huber
Ziua Austriei

De aici începe ascensiunea profesorului Iohannis către funcția de primar al Sibiului, premierul de la Grivco și mai apoi președinte al României. O companie a spionajului german Giz Grup GMBH investește în Sibiu(Iohannis primar) și Timișoara(Dominic Fritz primar) pe care le transformă în capitale cultural europene și totul se mișcă pas cu pas spre un viitor măreț al Germaniei și Austriei în România.

Campania prezidențială din 2014 – Pas cu pas

Casa Adam Muller Gutenbrunn, din Timișoara, a găzduit, vineri, lansarea primei cărți aparținând candidatului ACL la alegerile prezidențiale, primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Volumul, intitulat Pas cu pas, a fost lansat în prezența unui public numeros, printre invitați numărându-se colegi ai autorului din ACL, președintele PDL și co-președinte al ACL Vasile Blaga, prim-vicepreședintele PDL Andreea Paul, prim-vicepreședintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, deputatul FDGR de Timiş Ovidiu Ganț și alți reprezentanți ai Forumului Democrat German din Timișoara, deputații PDL Cornel Sămărtinean și Claudia Boghicevici, dar și rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, și prorectorul UVT, conf. univ. dr. Dan Lazea. Acesta din urmă a fost și cel care a realizat o prezentare a volumului semnat de Klaus Iohannis.

În debutul evenimentului, evocând personalitatea primarului Sibiului, reprezentantul FDGR Ovidiu Ganț a precizat că, în calitatea sa de coleg, a avut prilejul să învețe de la Klaus Iohannis ce înseamnă echilibrul și ce înseamnă să ai principii și caracter.

Dumitru Ganț l-a descris pe Klaus Iohannis ca pe un om care se comportă la fel în toate situațiile și care „îi tratează pe toți cei cu care interacționează de aceeași manieră, într-un mod normal”.

Dumitru Ganț

Dumitru Ganț este fost judecător, avocat, lider marcant al PNȚCD, ex-prefect al județului Timiș, membru în Societatea Timișoara( cuib de spioni – detalii AICI și AICI) și fost angajat al familiei Bardeau, omul care a aranjat cumpărarea de terenuri agricole în România începând cu anul 2002, conform informațiilor primite chiar de la acesta. Dumitru Ganț este omul care a creat pârghiile necesare dezvoltării afacerilor în România pentru consulii Bardeau și legăturile cu cei mai influenți oameni în stat. Klaus Iohannis era invitat alături de Andre Bardeau, Erwin Josef Țigla, Ovidiu Ganț, Dumitru Ganț și răposatul Sorin Frunză Verde la evenimentele culturale ale FDGR la Reșița și cu diferite ocazii. Detalii AICI

Odată cu ajungerea la putere Klaus Iohannis i-a numit pe Erwin Josef Ţigla – Consilier prezidențial în Departamentul Constituțional Legislativ și Paul-Jürgen Porr – Consilier prezidențial în Departamentul Securității Naționale, iar Ovidiu Ganț s-a ales cu șefia Forumului Democrat German din România și un post de deputat în Parlamentul României. Nu cred că mai este nevoie să pomenim faptul că primul om pe care l-a vizitat Klaus Iohannis după câștigarea alegerilor prezidențiale a fost Andreas Huber.

Klaus Iohannis – Ovidiu Ganț

Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein și vecinul Bardeau

Familia Bardeau deține frumosul castel Kornberg din sud-estul Stiriei în apropiere de un alt castel devenit celebru în aceste zile și anume Riegersburg. Andreas Graf von Bardeau este vecin și un apropiat al familiei prințului Emanuel von and zu Liechtenstein, cel care l-a ucis pe ursul Arthur.

Presa din țara noastră preia informațiile cu copy-paste, dar niciodată nu verifică cin sunt acei oameni despre care scriu. Aceste rețele ale gulerelor albe organizează partide ilegale de vânătoare pentru trofee, cum a fost și cazul ursului Arthur. Presa a notat faptul că Iohannis a fost premiat de către tatăl prințului și faptul că sunt apropiați. Ministrul Mediului a executat doar un ordin când a eliberat acel permis de vânătoare. Procurorii românii trebuie să aibă curaj și să investigheze cine, cum și în ce fel s-a organizat această vânătoare de trofee. Acești milioanari excentici își fac de cap în România pentru că li se permite, iar acest lucru trebuie să înceteze.

Klaus Iohannis premiat de Nikolaus von Liechtenstein

Andre Bardeau consul onorific al României la Graz și latifundiar în România

Andre Bardeau împreună cu fiul său Georg Bardeau și rudele sale au creat o grupare de crimă organizată foarte bine structurată prin zeci de firme înregistrate pe adresa Consulatului Austriei la Timișoara. La această structură creată de familia Bardeau au aderat rudele din Spania, judecători, notari, angajați APIA, primari, ingineri agronomi, secretarii din primării, angajații holding-urilor Bardeau, precum și cetățeni din Austria și Germania.

Ministerul Afacerilor Externe – Consulul onorific la Graz Andre Bardeau rotary

Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele:

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 760 din 16 septembrie 1999 privind aprobarea Regulamentului consular, în vigoare la momentul numirii, domnul Andreas Bardeau a fost numit consul onorific al României la Graz, în Republica Austria, la data de 31 octombrie 2008, ca urmare a propunerii Ambasadei României în Republica Austria. Domnul Andreas Bardeau a fost propus pentru această funcție având în vedere notorietatea sa și expertiza recunoscută în domeniile politic, economico-financiar și cultural din circumscripția Consulatului Onorific al României la Graz, respectiv în provincia Steiermark. Totodată, domnul Bardeau s-a implicat în evenimentele de promovare a României și a culturii românești organizate de către Institutul Cultural Român de la Viena.

De asemenea, MAE precizează că patenta consulară prin care domnul Andreas Bardeau a fost abilitat să își exercite funcțiile consulare în calitate de consul onorific a fost prelungită succesiv, cel mai recent la data de 1 noiembrie 2019, conform legislației aplicabile.

MAE – Andre Bardeau 29.04.2021 – Răspuns Solicitare de Presă – Anchetatorii by FreePress on Scribd

Începând cu anii 2000 aceștia au început să cumpere terenuri agricole pe sume derizorii de câteva sute de euro pe hectar și fermele de la fostele C.A.P. -uri cu ajutorul fondurilor SAPARD. Un angajat al holdingului Bardeau ne-a spus sub anonimat că au cumpărat fermele pe 1 euro cu fondurile SAPARD și aveau obligația să facă investiții. Conform imaginilor de la fața locului, singurele investiții sunt tabla de pe acoperișul fermelor din județul Caraș Severin deținute de Bardeau. Majoritatea terenurilor agricole cumpărate în negura anilor 2000 s-au făcut pe adeverințe, documente ce nu au nicio valoare legală, însă s-au dedat și la furtul terenurilor agricole deținute de țărănii români, după cum o să vă prezentăm. În Austria dacă semnezi pe un șervel este considerată ca dovadă a unui acord scris între părți, însă nu și în România.

În 2001, contele austriac Andreas von Bardeau (descendent al familiei de Habsburg) a găsit „oportunitatea să cumpere teren şi a văzut potenţialul din agricultura din România”. În 2002, contele a înfiinţat Bardeau Holding România SRL, ajungând ca în 2015 să deruleze afaceri în agricultură în judeţele Timiş şi Caraş Severin, fiind o societate axată pe producţia de cereale şi achiziţia de terenuri. Cifra de afaceri în 2014 a Bardeau Holding cu un staff redus la doar patru angajaţi este de 15.825.336 de lei. Suprafaţa deţinută în proprietate în 2015 este de 13.590 ha, iar cea luată în arendă de la ADS este de 4.558 ha. De la ţărani, Bardeau Holding a mai arendat alte 4.106 ha. Deşi deţine suprafeţe vaste, Bardeau nu lucrează efectiv decât 3.300 ha(2015).

Doamna Ambasador Isabel Rauscher – Georg Bardeau, consului onorific al Austriei la Timișoara

Andre Bardeau și fiul său Georg Bardeau au înfăptuit o serie de fapte de corupție la un nivel deosebit de mare pentru a-și însuși cu de la sine putere terenuri agricole și pentru a obține ajutoarele de la stat și Uniunea Europeană. Vorbim despre o rețea de crimă organizată cu peste 50 de persoane implicate. Anchetatorii.ro au colectat date, mii de documente, au fost realizate interviuri cu cetățenii păgubiți, moștenitorii de drept, primari implicați direct și angajați sau foști angajați ai companiei Bardeau implicați în schemele infracționale.

Mai grav, angajați sau foști angajați ai companiei au fost folosiți fără a avea cunoștință de acțiunile capilor Bardeau. Le-au fost falsificate semnăturile s-au au fost utilizați ca acționari în compania fără ca aceștia să aibă cunoștință de acest lucru. Primarul Mirco Ilie Lechici din comuna Răcășdia a rămas stupefiat când a aflat că fratele său Lechici Pavel-Dorin-Sebastian este acționar în cadrul societății BAUTEHNIK – S.R.L., persoană juridică română, cu sediul social în România, com. Grădinari, Incinta fermei 3 + ADT, judetul Caraș-Severin, înmatriculată la ORC Caras- Severin sub nr. J11/244/22.04.2003, având C.U.I. RO 15392140, legal reprezentată de administrator Lechici Pavel-Dorin-Sebastian, deținând 8.3333% din capitalul social.

Primarul Mirco Ilie Lechici nu este străin de această schemă infracțională, la rândul său având diverse probleme penale ce țin de conflict de interese, nu mai vorbim de faptul că a primit moștenire primăria de la tatăl său. O mare parte din cei care sunt administratori ai Holdingului Banat Agri sunt și acționari cu 8.3333% din acțiuni. Am reușit să luăm legătura cu patru administratori și toți ne-au transmis la unison că nu știau de faptul că ei sunt și acționari în companiile pe care le administrează.

Procurorii de la Reșița, Oravița, Timișoara, au cunoștință de aceste fapte de corupție deosebit de gravă, dar după cum ne-au transmis și cei din zonă, nu se poate face nimic. Oamenii legii ne-au transmis sub anonimat că cei doi consuli Bardeau sunt protejați la nivel înalt și nimeni nu le poate face nimic.

Noi ca jurnaliști trebuie să arătăm că se poate. Nu există nimeni de neatins în România, fie și reprezentanți oficiali ai României și ai Austriei.

Ce îi mână în această nebuloasă a afacerilor cu terenuri agricole pe consulii Bardeau – Milioanele de euro care vin ”gratis” anual de la UE

Firmele asociate companiilor celor doi consuli au încasat peste 40 de milioane de euro de la statul român și Uniunea Europeană. Investiției minimă, profit maxim. Aceasta este una din rețetele de succes a milionarilor Bardeau. Se pare că și familia Bardeau are o mătușă Tamara, la fel ca fostul premier și candidat la președinția României, Adrian Năstase. În materialul următor vom prezenta schema infracțională, firmele și oamenii implicați.

Cu această ocazie poate se scot și dosarele din sertarele Parchetelor și sunt luate la verificat zecile de companii înregistrate pe adresa consulatului Austriei la Timișoara. Țăranii români bat de ani de zile drumurile pe la Parchet și DNA, dar se lovesc de un zid deși s-a demonstrat în instanță de nenumărate ori că acești consuli Bardeau s-au împroprietărit cu ajutorul unor documente semnate în fals.

În materialul următor vă vom prezenta schema infracțională, firmele, și oamenii implicați în afacerile familiei Bardeau. Apelăm la toți cei care au fost păgubiți și nu li s-a făcut dreptate de către autoritățile statului. Ne puteți contacta la adresa de email redactia@anchetatorii.ro.

Bardeau – firme – bani APIA/ANT by FreePress on Scribd

Raspuns Ziarul Anchetatorii.ro by FreePress on Scribd

 

Raspuns Ziarul Anchetatorii.ro 2 by FreePress on Scribd

 

6 comments

  1. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Problema înstrăinării pământului românesc, nu intră în sfera preocupărilor polittrucilor români. Conform STRATEGIEI NAȚIONALE din 13 mai 2021 pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, emisă de GUVERNUL ROMÂNIEI, unica problemă a României este că “Pe plan internațional se constată o creștere exponențială a actelor de violență asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”. Miniștrii Guvernului României au semnat aberația: “În România, în ultimii ani, a fost observat fenomenul atragerii unor cetățeni români spre mesaje și ideologii radicale, aceștia fiind influențați în special de PROPAGANDA ORGANIZAȚIILOR TERORISTE.”.
    Ăștia chiar nu cunosc ce înseamnă organizații teroriste. Și acești analfabeți funcționali conduc destinele României contemporane. Să-i ferească Dumnezeu să apară cu adevărat organizații teroriste pe teritoriul României. Numai asta mai lipsește bietului popor român batjocorit și umilit de toate scenariile belicoase.
    Deocamdată guvernanții sunt incapabili să stopeze fenomenul infracțional pandemic al clanurilor de rromi autohtoni care violentează zilnic spațiul societății românești.

  2. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/emil-boc-vrea-desfiintarea-judetelor-si-regionalizarea-s-ar-distruge-un-sistem-clientar-vechi-de-55-de-ani-1543403

    au venit ordinele de sus- se dezgroapa regionalizarea, incepe atacul frontal la organizarea statului, de la mic la mare.
    Sa ceri desfiintarea judetelor e echivalentul desfiintarii familiei.
    organizarea pe comune si judete e liantul biologiei politice, localitatile si judetete isi pierd autoritatea de decizie.
    Comunele si judetele cu autonomie decizionala(teoretica macar) sunt nod in gatul guvernului mondial.

  3. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Poftim acțiune inspirată de la organizațiile teroriste. Ce face echipa de STRATEGIE???
    https://www.comisarul.ro/articol/video-atac-mafiot-la-arad/un-afacerist-fostul-socr_1229617.html

  4. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Articol de mestecat pentru echipa de Strategie națională pentru combaterea xenofobiei și antisemitismului. Iată de ce aruncarea în aer a unui automobil, într-un loc public, potrivit S.R.I., nu mai constituie un act terorist. Polițiști implicați în acțiune. Vor fi multe surprize. S-ar putea să se pună batista pe țambal ca și în cazul Morgenstern.
    https://www.comisarul.ro/articol/rasturnare-de-situatie-in-cazul-asasinatului-de-la_1229813.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *