Home / Educativ / Apel-Manifest Lansat de Generalul CHELARU

Apel-Manifest Lansat de Generalul CHELARU

Incorect Politic
Octombrie 10, 2018

Apel-Manifest Lansat de Generalul CHELARU

Lumea în care trăim este grăbită şi superficială, fapt pentru care de cele mai multe ori aparenţa este luată drept fond iar esenţele sunt vădit ignorate.

Lumea din care venim, fiecare în felul nostru, este viciată de o memorie colectivă scurtă, cel mai adesea distorsionată de manipulări brutale.

Virtuţile, acolo unde se întâmplă să mai fie practicate, precum şi buna lucrare pentru omul de lângă tine sunt, aproape fără excepţie, luate drept defecte sau în cel mai bun caz, nişte curiozităţi ciudate de comportament individual.

Acestei lumi, tot mai străină de sine, ne adresăm imperativ!

Accederea succesivă a României în stucturile Organizaţiei Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene a fost considerată un dublu moment de împlinire a devenirii istorice a națiunii noastre. Așteptările ulterioare acestui eveniment crucial aveau sa fie exprimate în mod public de întreaga societate românească și, indiferent de temele enunțate, numitorul comun al discursului naţional a fost același: Construcția unei Societăţi Sănătoase aducând Civilizaţia Europei Moderne în străvechea Vatră Spirituală a Românilor, și nicidecum spulberarea Vetrelor noastre în Neantul Globalizării.

Analiza sintetică a societății românești din ultimii ani conduce însă la o serie de concluzii alarmante, în mod deosebit asupra deprecierii devastatoare a comportamentului și moralei publice, atât la nivelul individului cât şi la nivel instituţional.

Prejudiciul moral-social este imens.

Actul educațional familial și cel instituțional este viciat de neglijență, deviaţionism, improvizație și corupere emoțională în formă continuă.

În spațiul vizualului public se practică vulgaritatea, pornografia, scandalagismul, grotescul, bădărănia şi instigarea directă la ură revanşardă!

Au fost eliminate, cu mici excepții, temele formative, artele frumoase, manifestul iubirii, duioșia, tandreța, frumusețea ca stare de spirit, caritatea, buna cuviință, smerenia și toleranța. Strada a devenit o junglă umană.

Agresivitatea trotuarului, nesimțirea automobilistului, insolența omului de ordine, kitchul omniprezent, extravaganța și exhibiționismul, toate, în parte sau la un loc, agresează la tot pasul bunul simț comun, schilodesc pudoarea naturală şi inhibă violent reacţia individuală de autoapărare.

Taraba publică mediatică insistă pe spaţiul ocupat de corupţie, violenţă şi şarlatanie, cu prim planuri de speculanți, interlopi și clienți abrutizați ai rețelelor de crimă organizată, care practică modelul prozelit al răului ca şi formulă de succes!

Omul cuminte este scuipat, agresat, umilit pe stradă, în tramvai, la școală, la piață, în magazin, în propria-i ogradă sau în scara de bloc. El este furat, mințit, iarăşi şi iarăşi manipulat, înjosit și lipsit de dreptate.

Omul cuminte a fost asasinat în spaţiul civic!

Schilodirea ființei publice, nimeni altul decât OMUL-CETĂŢEAN, reprezintă cea mai mare amenințare la adresa viitoarelor generații biologice şi educaționale.

Înțelegând că patrimoniul cel mai de preț al unei națiuni este tocmai capitalul său imaterial, în care este inclusă și morala cetății, am luat act şi mă manifest cu profundă îngrijorare faţă de alterarea fondului formativ al noilor generații și îndeosebi a modelului de viață tradiţional românesc.

Mă adresez, aşadar, tuturor instituțiilor publice și organizațiilor private, să recurgă la o atentă și responsabilă analiză a mediului actual de desfășurare a vieții publice intervenind rapid şi corectiv pentru eliminarea acelor surse nocive care pot produce pervertirea simțurilor și a legilor naturale, pentru suprimarea programelor de orice natură care, prin sugestie și contaminare imagologică, produc distrugerea simbolică a identităților specifice, mai ales prin campanii ţintite de defăimare naţională, și falsifică prin substituire esenţele noastre tradiționale.

În fața pericolului unei depersonalizări sau chiar sluţiri a modelului de viață românesc, cu vădită finalitate a profanării sale spirituale, îmi asum răspunderea în nume personal, de a cere tuturor reprezentanților Puterilor Statului și, prin extensie, instituțiilor responsabile, de orice natură, angajarea lucidă și intransigentă, capabilă să respingă insinuările periculoase ale curentelor decadente, excentrice și imorale.

Întregii Societăţi Româneşti, ca sursă unică a Puterii Civile, adresez chemarea simbol pentru angajarea directă şi activă în REZISTENȚA CIVICĂ IDENTITARĂ PRIN CULTURĂ SUPERIOARĂ ŞI ÎNALTĂ SPIRITUALITATE.

De ani buni încoace, românul băştinaş, oricât de puţin ar avea, nu se plânge de foame. El plânge mocnit şi surd de RUŞINE!
Este momentul să învăţam a spune „NU”(!!) la tot ceea ce nu ne mai reprezintă!

Europenizarea României nu trebuie să fie doar un concept de propagandă găunoasă a celora care au ajuns să gestioneze puterea naţiunii. Spiritul novator și preluarea critică a valorilor aplicabile este o necesitate dar și o consecință a dialogului între națiunea română și celelalte națiuni europene.

Importul experimentelor ratate și a derivatelor nocive ale acestora trebuie, însă, eliminate cât mai repede cu putință, iar guvernarea să se facă numai în beneficiul românilor!

Peste spațiul de prosperitate European trebuie să se suprapună noetica naturală și spiritualitatea unei civilizații morale, iar modelul acesteia este însăşi credinţa noastră străbună!

POPORUL ROMÂN MERITĂ ȘI ESTE DEMN DE UN ASTFEL DE DESTIN.

General (r.) doctor MIRCEA CHELARU,
Prim Vicepreședinte al Partidului NEAMUL ROMÂNESC

                                                                                         Bucureşti, 2 septembrie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *