Home / Educativ / Dan Culcer despre delictul de opinie din România: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”

Dan Culcer despre delictul de opinie din România: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”

Incorect Politic
Februarie 9, 2025

Dan Culcer despre delictul de opinie din România: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”

Via CERTITUDINEA:

România a ajuns într-un punct paradoxal: invocă memoria pentru a justifica înfricoșarea și a instala frica. OUG 31/2002, devenită Legea nr. 241/23.12.2025, nu mai funcționează astăzi ca o lege de protecție democratică, ci ca un dispozitiv de avertisment simbolic: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”.

________________________________________

Aceasta nu este justiție, ci pedagogie cu instrumente penale. Iar pedagogia penală este incompatibilă cu libertatea presei.

Nu există democrație matură în care jurnaliștii să se întrebe dacă un citat istoric poate deveni probă penală. Nu există universitate liberă în care profesorii să evite subiecte de teamă. Nu există cultură vie sub supraveghere normativă difuză.

Când legea devine neclară, puterea devine arbitrară. Iar arbitrariul este definiția clasică a cenzurii indirecte.

Cine apără această stare de fapt nu apără memoria victimelor, ci comoditatea controlului.

Libertatea de exprimare nu este un drept „tolerat”, ci o condiție de existență a statului constituțional. Constituția României nu lasă loc de interpretări oportuniste: cenzura de orice fel este interzisă. Nu condiționat. Nu relativ. Nu temporar.

În acest context, OUG nr. 31/2002, deși născută dintr-o intenție morală legitimă – combaterea extremismului –, a evoluat într-un instrument normativ cu potențial de intimidare sistemică. Nu prin condamnări masive, ci prin ambiguitate, selecție și înfricoșare. Pentru cetățenii României care și-au trăit tinerețea și maturitatea înainte de 1989, tehnica este cunoscută.

Problema nu este memoria istorică, ci penalizarea discursului. O lege care nu delimitează ferm între incitare la ură și analiză critică, între propagandă și cercetare, între apologie și citare, produce un efect inevitabil: autocenzura.

Un stat care își disciplinează intelectualii, jurnaliștii și profesorii prin spectrul penal, nu se apără de extremism, ci slăbește imunitatea democratică. Istoria nu se protejează cu procurori, ci cu arhive, educație și libertate.

A critica această lege nu înseamnă a minimaliza crimele trecutului. Înseamnă a refuza ca tragediile istorice să fie transformate în argumente de reducere a libertății prezente.

Acesta este patriotismul critic: fidelitatea față de Constituție, nu față de confortul ideologic al momentului.

ANALIZA ACTULUI NORMATIV ȘI CONTEXTUL SĂU

Textul analizat provine din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, aprobată cu modificări ulterior prin lege, privind: Interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de genocid și crime contra umanității. Este un act normativ penal (incriminări), administrativ (obligații ale autorităților publice) și memorial-simbolic (nume de străzi, statui etc.).

Context: ordonanța a fost adoptată sub presiunea alinierii României la standardele UE și NATO; reflectă memoria Holocaustului și a crimelor regimurilor totalitare; însă este redactată înainte de dezvoltarea jurisprudenței CEDO privind libertatea de exprimare în mediul digital și înainte de consolidarea standardelor de previzibilitate penală.

Analiza noastre ține seama de CADRUL CONSTITUŢIONAL RELEVANT pentru ROMÂNIA.

  1. Libertatea de exprimare – art. 30 Constituție. Art. 30 alin. (1):„Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel (…) sunt inviolabile.”

Art. 30 alin. (2): „Cenzura de orice fel este interzisă.” Art. 30 alin. (7): „Sunt interzise prin lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă…”

Observație esențială: Constituția permite limitări punctuale, dar nu permite formulări vagi sau represive, nici incriminări de idei ca atare.

  • Principiul legalității penale – art. 23 alin. (12)

„Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” Derivă cerința de claritate, previzibilitate, interpretare strictă.

ANALIZA PE ARTICOLE – PROBLEME JURIDICE ȘI CONSTITUŢIONALE

  1. Art. 4 – Simboluri fasciste sau legionare

Text-cheie problematic: „confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii…”

Probleme constituționale

a) Lipsa definiției exacte a „simbolului”

Legea NU definește: ce este simbol fascist  sau legionar; dacă include simboluri istorice, heraldice, religioase; dacă include opere artistice, fotografii, arhive, citate.

Contrar art. 23 alin. (12) – norma penală este imprevizibilă. CEDO – Vajnai c. Ungariei: incriminarea simbolurilor fără context și fără analiză de pericol real încălcă art. 10 CEDO.

b) Criminalizarea „deținerii în vederea răspândirii”. Aceasta permite: anchetarea intenției; prezumarea vinovăției; suprapunere cu cenzura preventivă. Este un risc grav pentru presă, editori, istorici, cercetători.

Excepția de la alin. (3) „nu constituie infracțiune dacă este săvârșită în interesul artei, cercetării, educației…”.  Problema: sarcina probei revine celui acuzat, nu statului. Articolul este incompatibil cu: prezumția de nevinovăție; libertatea academică (art. 32 Constituție).

  • Art. 5 – „Promovarea cultului” și „ideilor”. Termeni extrem de periculoși juridic: promovare”, „cult”, „idei, concepții sau doctrine”. Ideile nu sunt fapte în drept penal clasic. CEDO – Perinçek c. Elveției: incriminarea ideilor, fără ca să de probeze incitare directă la violență, este incompatibilă cu art. 10 CEDO.

Deci, textul permite: incriminarea discursului istoric; sancționarea opiniilor «neconvenabile»; autocenzura presei. Cine a redactat lista opiniilor neconvenabile? Interesele cărui grup uman ar fi lezate de aceste opinii «neconvenbile»?

  • Art. 6 – Negarea sau minimalizarea Holocaustului. Aici analiza trebuie nuanțată.

CEDO admite: sancționarea negaționismului militant, ca formă de incitare la ură.

Dar legea română introduce: „minimalizarea în mod evident”. „Evident” NU este definit: ce grad? ce criterii? cine decide? Formularea actuală permite sancționarea unor dezbateri academice; penalizarea istoriografiei comparative; intimidarea cercetătorilor.

Art. 6 alin. (21) – Holocaustul „pe teritoriul României”. Problema majoră: introduce o variantă națională a adevărului istoric penalizat; contravine libertății cercetării; creează risc de istorie oficială impusă penal. CEDO: statul NU este „arbitru suprem al adevărului istoric”.

  • Art. 12–13 – Statui, denumiri, spațiu public. Aici intrăm în drept administrativ și memorie colectivă. Interzicerea statuilor sau denumirilor este admisibilă constituțional; NU afectează libertatea individuală de exprimare; ține de politica memoriei statului. Aceste articole sunt cele mai solide juridic. Dar memoria cetățenilor unui stat nu coincide cu memoria instituțională, nici cu memoria oficială. Statul poate interzice plasarea unei statui pe teren public sau de stat, nu și pe terenuri private.

COMPATIBILITATEA CU DREPTUL EUROPEAN

  1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului – art. 10

CEDO acceptă restrângeri DOAR dacă: sunt necesare într-o societate democratică; sunt proporționale; sancționează un pericol real, nu idei abstracte. Legea română merge ignoră standardele CEDO.

  • Carta Drepturilor Fundamentale a UE – art. 11. Protejează libertatea presei; pluralismul; libertatea informației. Incriminarea „distribuirii” online ca factor agravant automat este o prevedere disproporționată.

CONSECINȚE PRACTICE PENTRU CETĂȚENI

  • Autocenzură generalizată: jurnaliști; editori; profesori; artiști.
  • Legea devine un instrument politic folosibil selectiv pentru intimidare a opoziției intelectuale.
  • În această formă ea generează insecuritatea juridică. Nimeni nu știe exact ce este permis.
  • Victimele se pot adresa la CEDO statul riscă condamnări din partea CEDO dacă aplicarea este abuzivă și neclară, adică extrem de restrictivă,

CONCLUZIE GENERALĂ

Scopul legii este legitim (combaterea urii, protejarea demnității umane). Mijloacele sunt excesive, vagi și incompatibile parțial cu Constituția și CEDO.

Legea: încalcă principiul clarității normei penale; tinde să penalizeze idei și interpretări; creează premisele cenzurii indirecte; afectează libertatea presei și a cercetării.

GHID PRACTIC PENTRU JURNALIȘTI ȘI PROFESORI

A. Ce este permis

  • Analiza critică a ideologiilor extremiste;
  • Predarea istoriei fascismului, legionarismului și Holocaustului;
  • Publicarea de documente, arhive, imagini în scop informativ;
  • Dezbaterea academică, inclusiv opinii divergente, formulate fără incitare la ură.

B. Ce prezintă risc juridic în forma actuală a legii

  • Utilizarea simbolurilor fără contextualizare clară;
  • Titluri sau materiale ambigue care pot fi interpretate ca glorificare;
  • Distribuirea online de materiale istorice fără explicații;
  • Comentarii polemice care pot fi scoase din context.

C. Recomandări de bună practică

  • Contextualizați explicit scopul educativ sau jurnalistic;
  • Evitați formulările laudative necritice;
  • Păstrați dovezi ale intenției profesionale (note editoriale, programe de curs);
  • Consultați un jurist înainte de proiecte sensibile.

POST SCRIPTUM. A critica o lege nu înseamnă a nega istoria. A cere claritate constituțională nu înseamnă a relativiza crimele trecutului. Înseamnă a apăra statul de drept, nu confortul ideologic al momentului.

Patriotismul democratic nu constă în tăcere, ci în fidelitate față de Constituție. Orice cetățean al României, ca și mine, are dreptul, aș zice chiar obligația, anticipând efectele negative ale unei legi prost redactate, să se adreseze, în aceste condiții, Avocatului Poporului, pentru a se proteja de aplicarea abuzivă a acestei legi care are grave carențe constituționale și juridice.

În ceea ce mă privește am făcut acest demers. La adresa Analiza Legii nr. 241/23.12.2025 citiți RESCRIEREA ARTICOLELOR PROBLEMATICE ÎN FORMĂ CONSTITUȚIONALĂ  pe blogul meu, Arhiva românilor. Mai găsiți, la adresa https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2026/01/scrisoare-deschisa-privind-necesitatea.html un model de petiție, valabilă juridic, care poate fi trimisă la adresa avp@avp.ro, către Avocatul Poporului. (Dan Culcer)

7 comments

  1. Darius Pzkw(josef margea)

    Holohoaxul e minciunică gogonată si legile de cenzură de orice fel sunt încălcării ale dreptului constituțional

  2. Limbă de lemn iudeo-democratică.
    „OUG nr. 31/2002, deși născută dintr-o intenție morală legitimă – combaterea extremismului” – termenii de „iextremist” sau „deviaționist de dreapta” sunt inventați în URSS ca eufemisme pt. patrioți, pt. goiyimii cooptați în structurile bolșevice care au pus identitatea națională înaintea internaționalismului jidănesc.
    Deci Republica Populară/Socialistă/Securistă România fiind un stat profund bolșevizat, e normal să se folosească terminologia de rigoare, de ex. președintele consiuliului de miniștri este numit „premier”.

  3. 9 februarie: Ziua în care în România anului 1945 era promulgată Legea epurării presei

    9 februarie: Ziua în care în România anului 1945 era promulgată Legea epurării presei
    https://adevarul.ro/istoria-zilei/9-februarie-ziua-in-care-in-romania-anului-1945-2504550.html

    Cei care au înființat școala de la Băneasa – Corvin Lupu
    https://web.facebook.com/watch/?v=3166434226868367

    Silvian Emanuel Man la Subversiv “Dacă nu avem legionari, inventăm!”
    https://web.facebook.com/watch/?v=887325874214223

  4. Curtea Constituțională a Spaniei a decis, în 2007, că negarea holocaustului înseamnă libertate de exprimare.

  5. OUG 31/2002 trebuie abrogată, la fel toate legile care au fost adoptate după anul 2002. Vedeți că Spania a scos de sub incidenta legii negarea holocaustului, iar în SUA nu există așa ceva, deși evreii sioniști încearcă să instaureze și acolo cenzura.

  6. ce ar contraveni principiilor democratice. De exemplu, o dezbatere academică asupra detaliilor istorice ar putea fi eronat interpretată ca „negare” și pedepsită, limitând libertatea de cercetare.

    Jurisprudența internațională variată: În țări precum SUA sau Marea Britanie, negarea Holocaustului este protejată ca parte a libertății de exprimare, atâta timp cât nu incită la violență. Acest lucru arată că există abordări diferite, iar CEDO nu impune o interdicție absolută.

    Pericolul precedentului: Dacă negarea Holocaustului este complet exclusă din protecția libertății de exprimare, alte subiecte istorice sau politice ar putea fi supuse aceleiași cenzuri, limitând dezbaterea liberă într-o democrație.

    Dacă negarea holocaustului și/sau revizionismul sunt interzise, atunci să fie interzisă și negarea genocidului din Fâșia Gaza, iar aprecierea la adresa lui Netanyahu și la adresa guvernului israelian să fie, de asemenea, interzise. Netanyahu este vinovat de genocid Sunt tone de dovezi împotriva guvernului israelian. Propaganda ideologiei sioniste să fie interzisă, la fel cum este propaganda nazistă, fascistă, legionară.

  7. Negarea holocaustului inseamna libertate de exprimare. Argumente juridice

    În 2007, Curtea Constituțională a Spaniei a decis că incriminarea negării Holocaustului, așa cum era prevăzută în Codul Penal spaniol, încalcă libertatea de exprimare garantată de Constituție. Mai exact, la 7 noiembrie 2007, Curtea a anulat o parte a articolului 607.2 din Codul Penal, care pedepsea negarea genocidului, considerând că simpla contestare sau negare a unor fapte istorice, fără a incita la violență sau ură, nu poate fi considerată infracțiune într-o societate democratică.

    Curtea a subliniat că libertatea de exprimare include și dreptul de a exprima opinii controversate sau care pot ofensa, atâta timp cât acestea nu promovează direct violența sau discriminarea.Cu toate acestea, decizia nu înseamnă că Spania permite justificarea sau promovarea Holocaustului. Același articol 607.2 din Codul Penal continuă să pedepsească cu închisoare (de la unu la trei ani) justificarea genocidului sau incitarea la ură, violență ori discriminare împotriva unui grup pe criterii etnice, religioase sau de altă natură.

    Astfel, negarea Holocaustului este legală în Spania doar dacă nu implică justificarea crimelor comise sau incitarea la ură. Curtea a făcut o distincție clară între negarea factuală (care este permisă) și justificarea sau glorificarea genocidului (care rămân infracțiuni).

    În Europa, negarea Holocaustului este tratată diferit în funcție de legislația fiecărei țări, iar libertatea de exprimare este adesea balansată cu protecția împotriva incitării la ură sau a antisemitismului. Pe baza informațiilor disponibile, iată o privire de ansamblu asupra țărilor europene unde negarea Holocaustului este, în general, permisă, fie pentru că nu există legi specifice care să o incrimineze, fie pentru că astfel de legi au fost anulate sau limitate:Spania: După decizia Curții Constituționale din 2007, negarea Holocaustului nu este infracțiune, atâta timp cât nu implică justificarea genocidului sau incitarea la ură. Articolul 607.2 din Codul Penal pedepsește doar promovarea sau justificarea genocidului, nu simpla negare a faptelor istorice.
    Marea Britanie: Nu există o lege specifică care să incrimineze negarea Holocaustului. Libertatea de exprimare este protejată, iar negarea Holocaustului este permisă, cu excepția cazurilor în care este asociată cu incitarea la ură rasială sau etnică, conform legilor privind discursul instigator la ură (Public Order Act 1986).
    Țările nordice (Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda):Danemarca: Nu are o lege specifică împotriva negării Holocaustului. Deși există legi împotriva discursului instigator la ură, negarea Holocaustului nu este incriminată explicit, atâta timp cât nu promovează violența sau discriminarea.
    Suedia: Negarea Holocaustului este protejată de libertatea de exprimare, dar poate fi pedepsită dacă este considerată incitare la ură conform legii penale suedeze.
    Norvegia: Similar, nu există o lege specifică, iar negarea Holocaustului este permisă dacă nu implică incitare la ură sau violență.
    Finlanda: Nu incriminează explicit negarea Holocaustului, dar discursul care promovează ura sau discriminarea poate fi sancționat.

    Irlanda: Nu există o lege specifică care să incrimineze negarea Holocaustului. Legea privind interzicerea incitării la ură (Prohibition of Incitement to Hatred Act 1989) se aplică doar dacă negarea este folosită pentru a incita la violență sau ură.
    Țările de Jos: Deși există legi împotriva incitării la ură, negarea Holocaustului nu este incriminată explicit, cu condiția să nu fie asociată cu promovarea discriminării sau a violenței. Totuși, cazuri individuale pot fi judecate în funcție de context.
    Elveția: Deși are legi stricte împotriva antisemitismului, negarea Holocaustului nu este pedepsită explicit dacă nu este considerată o insultă la adresa victimelor sau o incitare la ură.
    Țările din Europa de Est (de exemplu, Estonia, Letonia, Lituania):În general, aceste țări nu au legi specifice care să incrimineze negarea Holocaustului, dar legile împotriva incitării la ură sau a glorificării crimelor naziste pot fi aplicate în funcție de context.
    De exemplu, în Lituania, negarea crimelor istorice (inclusiv Holocaustul) poate fi pedepsită dacă este considerată o insultă la adresa victimelor sau o promovare a ideologiilor totalitare, dar simpla negare factuală nu este clar incriminată.

    În Statele Unite, negarea Holocaustului este permisă din punct de vedere legal, datorită protecției puternice a libertății de exprimare garantate de Primul Amendament al Constituției SUA. Nu există legi federale sau statale care să incrimineze în mod specific negarea Holocaustului, indiferent dacă aceasta este exprimată în mod public sau privat, atâta timp cât nu incită direct la violență, ură sau discriminare care să încalce alte legi existente.

    Nu uitați să mergeți în toate aceste țări și să faceți lobby pentru a interzice negarea holocaustului, să vedem dacă reușiți… Am văzut că l-ați numit “pseudo-istoric” pe domnul Gică Manole. Să înțeleg că dvs. sunteți istoric așa cum este dansul? Eu vă spun că sunteți foarte, foarte mic în comparatie cu dânsul…

    Am văzut că i-ați oferit unui comentator pe G4Media, care și-a permis să vă deranjeze cu un comentariu în care a invocat libertatea de exprimare, următoarele “argumente”:

    “Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului
    (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

    Deci România este obligată să urmeze pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Care în speță nu protejează (potrivit CEDO care a interpretat unul dintre aceste pacte) negarea Holocaustului prin dreptul la liberă exprimare.”

    Acum vă demontez eu “argumentele”:

    Articolul 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu alte tratate la care România este parte. Totuși, acest articol nu exclude automat protecția libertății de exprimare pentru negarea Holocaustului, ci cere o analiză a contextului și a limitelor specifice. Cu alte cuvinte, dacă legea este abrogată, atunci ea nu mai poate fi pusă în aplicare.

    În cazul Garaudy v. Franța (2003), CEDO a decis că negarea Holocaustului poate fi exclusă din protecția articolului 10 atunci când reprezintă o negare a faptelor istorice clar stabilite și este motivată de intenții antisemite sau de promovare a urii. Totuși, Curtea a subliniat că nu orice negare a Holocaustului este automat neprotejată; contează contextul, intenția și impactul exprimării.

    În Perinçek v. Elveția (2015), CEDO a decis că condamnarea unei persoane pentru negarea genocidului armean (nu Holocaustul, dar un caz similar) a încălcat libertatea de exprimare, deoarece declarațiile nu incitau la ură sau violență și aveau loc într-un context de dezbatere istorică. Acest caz arată că CEDO nu exclude automat negarea evenimentelor istorice din protecția libertății de exprimare, ci analizează contextul specific.

    Importanța libertății de exprimare: Libertatea de exprimare, inclusiv pentru opinii controversate sau ofensatoare, este un pilon al democrației. CEDO a subliniat în cazuri precum Handyside v. Regatul Unit (1976) că libertatea de exprimare include și dreptul de a șoca, ofensa sau deranja. Excluderea automată a negării Holocaustului din această protecție ar putea crea un precedent periculos pentru cenzurarea altor opinii controversate.

    Pericolul cenzurii excesive: Dacă negarea Holocaustului este complet exclusă din sfera libertății de exprimare, fără a se analiza contextul, acest lucru ar putea duce la o interpretare excesiv de restrictivă a drepturilor fundamentale, ceea ce ar contraveni principiilor democratice. De exemplu, o dezbatere academică asupra detaliilor istorice ar putea fi eronat interpretată ca „negare” și pedepsită, limitând libertatea de cercetare.

    Jurisprudența internațională variată: În țări precum SUA sau Marea Britanie, negarea Holocaustului este protejată ca parte a libertății de exprimare, atâta timp cât nu incită la violență. Acest lucru arată că există abordări diferite, iar CEDO nu impune o interdicție absolută.

    Pericolul precedentului: Dacă negarea Holocaustului este complet exclusă din protecția libertății de exprimare, alte subiecte istorice sau politice ar putea fi supuse aceleiași cenzuri, limitând dezbaterea liberă într-o democrație.

    Dacă negarea holocaustului și/sau revizionismul sunt interzise, atunci să fie interzisă și negarea genocidului din Fâșia Gaza, iar aprecierea la adresa lui Netanyahu și la adresa guvernului israelian să fie, de asemenea, interzise. Netanyahu este vinovat de genocid Sunt tone de dovezi împotriva guvernului israelian. Propaganda ideologiei sioniste să fie interzisă, la fel cum este propaganda nazistă, fascistă, legionară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *