Incorect Politic
Ianuarie 28, 2025

Partidul S.O.S. România îl pune la punct pe vice-ambasadorul Israelului în România

Via SOSRO:

Data de 27 ianuarie a fost declarată Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului și e comemorată în fiecare an, evenimentul fiind organizat de Federația Comunităților Evreiești din România în parteneriat cu Guvernul României și Parlamentul României, așa cum a fost și anul acesta, la Templul Coral din București. „Astăzi și întotdeauna onorăm memoria milioanelor de oameni uciși în Holocaust – se menționează pe site-ul Ambasadei Israelului la București. Datoria fiecăruia dintre noi este de a nu uita. Obligația noastră, a tuturor, este de a ne aminti. Fie memoria lor binecuvântată!”. Cu ocazia evenimentului, la care au participat reprezentanți ai autorităților politice românești, vice-ambasadorul statului Israel, dl. Erez Golan, a susținut următoarea alocuțiune:

 

„România nu trebuie învățată că antisemitismul ucide. România a trăit-o. Din cei 800.000 de evrei au trăit cândva aici, aproape jumătate au pierit. Asta nu s-a petrecut într-un singur eveniment, ci într-o serie de orori: de la pogromurile și masacrele din București, Dorohoi și Iași, până la deportările brutale în Transnistria, care au dus la moartea a sute de mii de evrei prin execuții, foamete și boli. Multe dintre aceste atrocități nu au fost impuse de Berlin, ci executate de Regimul Antonescu, condus de antisemitismul local.

Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului 2026 trebuie să fie un moment de reflecție, nu doar pentru fantomele trecutului, ci și pentru prezentul pe care îl conturăm. Israelul va fi mereu alături de comunitățile evreiești din România și din întreaga lume. Cât despre prima linie a memoriei – trebuie apărată local, politic și cu un curaj neclintit.

Pentru că «Never Again»  nu este doar un slogan. Este o responsabilitate zilnică. Un apel la acțiune”.

 

În perspectiva intereselor istorice, politice, economice și de orice altă natură, ale FCER și ale statului Israel, sensul discursului este de înțeles până la un punct. În perspectiva legitimității și intereselor românești, istorice, politice, economice și de orice altă natură (în primul rând acela de stăpâni primordiali ai pământului numit România), discursul d-lui Erez Golan este inacceptabil. El trebuie corectat și amendat, întrucât conține informații mincinoase sau eronate. De aceea, ca răspuns la mesajul domniei sale, am ales forma unei replici simetrice, în care, ca și în alocuțiunea d-lui vice-ambasador, „prima linie a memoriei trebuie apărată local, politic și cu un curaj neclintit”. Doar că e vorba de prima linie a memoriei noastre, a românilor. Și, da, „«Never Again»  nu este doar un slogan”, o formulă memorială asociată exclusiv Holocaustului, ci un imperativ etic universal, care vizează toate crimele împotriva umanității, deci și cele împotriva românilor. Nu știm exact la ce se referă dl. Erez Golan când spune că  „Never Again” e un apel la acțiune! Putem spune însă că în primul rând pentru noi ar trebui să fie un apel la acțiune, dacă vrem ca acele crime împotriva românilor să  nu se mai întâmple…

Iată răspunsul nostru:

 

„România nu trebuie învățată că antiromânismul ucide. România știe, pentru că l-a trăit. Din cei peste 2.000.000 de români închiși în închisorile comuniste, deportați și supuși altor forme de represiune, aproximativ 120.000 au pierit. Asta nu s-a petrecut într-un singur eveniment, ci într-o serie de orori: torturi, muncă silnică, atentate, deportări. Multe dintre aceste atrocități nu au fost impuse de Moscova, ci executate de regimul de la București, condus de bolșevici alogeni.

Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului trebuie privită în oglindă cu Ziua de 14 mai 1948, Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste (când, într-o singură noapte, au fost arestați 14.000 de români) și trebuie să fie un moment de reflecție, nu doar pentru fantomele trecutului, ci și pentru prezentul pe care îl conturăm. Aparatul comunist de partid și de stat, condus formal de etnici români, dar în fapt de alogeni bolșevici veniți pe tancurile sovietice în 1944 (vezi Ana Pauker, alias  Hanna Robinsohn, Alexandru Nicolschi alias Boris Grünberg, Teohari Georgescu, alias Samuel Burăh Tescovici, Iosif Chișinevschi etc.), a ordonat arestarea a peste 14.000 de români. Urmare anchetelor inumane ale poliţiștilor și jandarmilor, prin bătăi cumplite și schingiuiri, au fost smulse denunțuri care au generat valuri de alte zeci de mii de arestări, până în anul 1959. În două cicluri de „reeducare” în temnițele comuniste (1949-1952 și 1962-1964), aproape un milion de ani de închisoare executaţi și zeci de mii de dosare de urmărire informativă, continuate și după 1989”.

În privința stigmatului de popor genocidar, cauzator de pogromuri și holocaust, atribuit românilor, pentru uciderea a 400.000 de evrei, este o grosolană mistificare, o absurditate matematică și demografică.

Cifra de 400.000 de victime evreiești, este atribuită statului român prin Raportul Comisiei Internaționale „Elie Wiesel” (2004). Aceeași cifră este reluată de institute, manuale, discursuri politice și spațiul mediatic, deși există o contradicție matematică flagrantă între acest număr și datele demografice oficiale ale României.

Conform recensământului oficial din 1930, în România Mare trăiau 756.930 de evrei. Aceasta era populația evreiască totală din granițele României interbelice.

În urma pierderilor teritoriale din 1940 (Basarabia, nordul Bucovinei, nordul Transilvaniei și Cadrilaterul), România a rămas cu 312.972 de evrei (sursa: documente oficiale ale statului român, istoriografie israeliană și românească). Așadar, în România care a intrat efectiv în război alături de Germania, nu mai existau nici măcar 320.000 de evrei.

Ne punem întrebarea: dacă România avea mai puțin de 313.000 de evrei, atunci cum putea statul român să ucidă 400.000 și, simultan, să salveze 400.000, așa cum a afirmat Shimon Peres în 2010? (afirmație necontestată de statul Israel, fiind, de altfel, recunoscută și în lucrări documentare)…

România va fi mereu alături de comunitățile entice ale altor popoare, care trăiesc pe teritoriul său, dar numai în condiții de respect reciproc. Cât despre prima linie a memoriei – trebuie apărată local, politic și cu un curaj neclintit. Pentru că «Never Again» nu este doar un slogan. Este o responsabilitate zilnică. UN APEL LA ACȚIUNE”.

Acesta a fost răspunsul nostru în oglindă la mesajul vice-ambasadorului. La acesta adăugăm următoarele precizări și informații:

• Mistificarea care stă la baza cifrei de 400.000 de „evrei uciși de poporul român” și a întregii supralegislații privind antisemitismul vine din introducerea de către Comisia „Wiesel”, a categoriei „victime ale Holocaustului în responsabilitatea României”, ceea ce denotă o totală lipsă de rigoare demografică, inacceptabilă metodologic. Aceasta a permis atribuirea statului român a  următoarele populații evreiești, ca și când toate ar fi aparținut României: evreii din Basarabia și nordul Bucovinei, teritorii pierdute în 1940 (deci neincluse în recensământul oficial al României), evreii din Transnistria, teritoriu ucrainean administrat temporar de armata română, dar care nu a făcut niciodată parte din România, și evreii ucraineni și sovietici aflați în zonele de război administrate militar. Este un fals istoric de neînțeles și, mai ales, de neacceptat.
• Nu trebuie ignorate declarațiile sau mărturiile unor evrei de marcă, a căror notorietate națională sau internațională nu mai trebuie subliniate. Unul dintre aceștia este chiar președintele Israelului, Shimon Perez care, la 12 august 2010, la conferința de presă comună cu omologul său, Traian Băsescu, a făcut următoarea declarație:  „Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400.000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului” (cifră necontestată de statul Israel).
• O altă asemenea personalitate este scriitorul evreu (născut în România), cetățean al statului Israel, Teşu Solomovici, autorul primei biografii a mareşalului Ion Antonescu, intitulată „Mareşalul Ion Antonescu – o biografie”, lansată pe 15 noiembrie 2011. Cartea aduce o perspectivă inedită, care i-a nemulţumit şi pe istoricii români, şi pe cei evrei, dar mai ales pe Silviu Vexler și Alexandru Florian. În mai multe interviuri, acordate în legătură cu apariția acestei cărți, Teșu Solomovici face mai multe mărturisiri relevante, pe care este condamnabil să le ignori, din orice perspectivă ai privi lucrurile:

 

„Am scris această carte în primul rând pentru că, paradoxal, dacă eu trăiesc, este pentru că la 13 octombrie 1942, Antonescu s-a împotrivit şi a anulat ordinul ca toţi evreii să fie predaţi naziştilor. La acea dată erau pregătite trenurile care trebuiau să faciliteze deportarea tuturor evreilor din România către Auschwitz. Şi Antonescu a spus: Nu! Spre turbarea naziştilor, care n-au avut ce să facă. Din acel moment, orice deportare a încetat. A fost un gest care a izvorât din legitimitatea lui de conducător al României şi din dorinţa de a demonstra că România nu este la cheremul Germaniei naziste. Volumul îl prezintă pe Antonescu nu ca pe un monstru, ci ca pe un om, ca pe un român şi militar care şi-a iubit enorm ţara. S-a crezut providenţial şi a realizat o serie de fapte mari, pe care România şi le va aminti, dar a comis şi greşeli”.

 

„De-a lungul anilor, eu am intrat în dispută cu câţiva istorici evrei de frunte ai timpului, printre care şi Jean Ancel, socotit cel mai important istoric evreu al holocaustului din România. El nu-i iubea pe români, dar nu avea respect nici pentru evreimea română. Era de formaţie culturală bucovineană, iar evreii bucovineni nu au avut respect pentru lumea românească. Ei s-au socotit de cultură germană, ochii lor fiind aţintiţi spre Viena şi Berlin. Jean Ancel a dat curs acestui dispreţ faţă de România. El a subscris cu entuziasm acelei fraze emise de Hannah Arendt, o evreică din S.U.A., care a spus că România a fost ţara cea mai antisemită din lume. În scrierile lui, Ancel a vrut să dovedească acest lucru. Ori, să vezi România o ţară mai antisemită ca Germania lui Hitler sau mai antisemită ca Ungaria, Polonia sau Ucraina… Eu am atras atenţia asupra viziunii viciate a lui Ancel. El a mai făcut ceva ce un istoric cinstit nu face. A scris o carte despre Pogromul de la Iaşi, în care s-a străduit să demonstreze că Antonescu a fost iniţiatorul, conducătorul şi manipulatorul tuturor celor întâmplate la Pogromul de la Iaşi. Ceea ce este o prostie. Să-l acuzi pe Antonescu că ar fi manipulat ca un oarecare şef de bandă… Lui nu-i era deloc greu pur şi simplu să semneze un decret şi în 2-3 zile toţi evreii ar fi fost deportaţi. Nu trebuia să inventeze, să manipuleze, ca să fie omorâte câteva mii de evrei”.

 

„Am avut un conflict îngrozitor cu Jean Ancel, pentru că în carte l-am citat pe Emil Cioran care a afirmat că Antonescu a salvat viaţa a cel puţin 600.000 de evrei români şi că ar trebui să existe un monument în Israel care să-i pomenească numele. Eu am publicat în ziarul „Ziua” o pagină întreagă cu aceste lucruri scrise de Emil Cioran. Şi am arătat că în Israel nu există nicio statuie a lui Antonescu. Nici nu e posibil acest lucru. Cioran era convins că dacă nu există, e o lipsă de recunoştinţă a evreilor faţă de omul care le-a salvat viaţa. Şi cu Cioran a avut loc o schimbare la faţă”.

„Discutând despre Antonescu, eu am emis sintagma «Holocaustului asimetric» din România. Am fost surprins să văd ce soartă a avut evreimea română din acei ani. Într-un fel au trăit evreii din vechiul regat (Transilvania de sud, Muntenia, Moldova, Dobrogea) şi evreii din Transnistria şi Transilvania de nord, ocupată de fasciştii unguri. Evreimea din Transilvania de nord a murit aproape în întregime în cuptoarele de la Auschwitz, evreimea din Transnistria a murit de foamete, gloanţe şi boli, iar cea din vechiul regat a rămas aproape în întregime în viaţă. Şi a avut posibilitatea să înveţe la şcoli evreieşti, a avut spitale şi chiar un teatru. Caz unic în istoria Europei ocupată de nazişti. Este un fenomen care se leagă de viaţa lui Antonescu şi eu am subliniat acest lucru. Cred că viziunea mea va stârni din nou controverse. Mă aştept din nou să fiu acuzat de negaţionism şi că vreau să-i ridic un monument lui Antonescu. Au fost presiuni ca această carte să nu apară. De aceea, vreme de opt luni de când e gata, n-am dat-o la tipar. Dar mi-am zis că o s-o public, orice s-ar întâmpla”.

 

• Scriitorul evreu din România, Oliver Lustig (1926-2017), supraviețuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz, scria, în 1987, într-un articol apărut în revista „Magazin istoric”: „În sudul Transilvaniei, sub regimul lui Antonescu, viața nici unui evreu n-a fost periclitată. În timp ce evreii din Cluj, din Oradea și Satu Mare, din toate orașele și satele Transilvaniei de Nord au fost strânși și, toți, până la ultimul bătrân, până la ultimul sugar, au fost mânați sub amenințarea baionetelor horthyste spre crematoriile și camerele de gazare din Birkenau-Auschwitz, evreii din Turda și Alba Iulia, din Arad și Timișoara n-au purtat nici măcar steaua galbenă. Mai mult, aceste orașe, ca de altfel orașele din întreaga Românie, au oferit adăpost sigur tuturor evreilor din nordul Transilvaniei – și chiar din orașele Ungariei – care au reușit să evadeze din ghetouri și să fugă în România”.
• Yisrael Gutman din Israel (1923-2013), profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, vicepreședinte al Consiliului Internațional de la Auschwitz, redactor-șef al Enciclopediei Holocaustului, istoric-șef al Institutului Internațional pentru Cercetarea Holocaustului de la Yad Vashem (fost deportat, în perioada 1943-1945, în lagărele de concentrare de la Majdanek, Auschwitz și Mauthausen), într-un studiu intitulat „Situația evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de naziști”, scria, printre altele:

„Planurile naziste de a-i deporta pe evrei din România în lagărele de exterminare din Polonia au întâmpinat o opoziție energică din partea poporului român și a autorităților românești, inclusiv a guvernului și dictatorului Ion Antonescu… Refuzul lor de a-i preda pe evrei a crescut cu timpul și această rezistență este factorul care a salvat majoritatea evreilor români de «soluția finală» de concepție nazistă. Mi se pare că aceasta nu a fost doar consecință unor poziții oportuniste și a schimbărilor de front, ci, în mare măsură, și în parte în mod decisiv, rezultatul deosebirilor de poziții și concepții care existau între Germania nazistă și România de sub dictatură lui Antonescu în privința evreilor”.

Și concluziona astfel: „Dacă considerăm Stalingradul un eveniment hotărîtor în istoria celui de al doilea război mondial, un moment care marchează începutul sfârșitului dominației naziste în Europa, atunci refuzul guvernului român de a-și preda evreii poate fi considerat ca unul din marile acte de rezistență din Europa, într-un moment când Germania se afla în culmea puterii sale”.

 

Cele de mai sus sunt numai câteva extrase dintr-o bibliografie imensă care a fost total și ostentativ ignorată atunci când s-au promulgat următoarele acte normative: Legea 107/2006, O.U.G. nr. 31/2002, Legea 217/ 2015, Legea 157/2018 și Legea 241/2025, care califică poporul român drept un popor genocidar, motiv pentru care era nevoie de asemenea legi paralizante.

Avem un respect deosebit pentru istoria și suferința altor popoare sau etnii aflate pe teritoriul României sau oriunde în lume, avem tot respectul pentru momentele comemorative ale acestora. Dar nu și atunci când ele se declară sau se insinuează ca forme de agresiune juridică, politică, economică etc. împotriva noastră, a poporului român. De aceea considerăm injustă, periculoasă și chiar amenințătoare alocuțiunea d-lui vice-ambasador al Israelului la București, mai ales prin ultimele două fraze: „Pentru că «Never Again»  nu este doar un slogan. Este o responsabilitate zilnică. Un apel la acțiune”. Dar cum în Univers există undeva o lege a simetriei, nu ne rămâne decât să ni-l asumăm și noi, prin recul, ca formă de legitimă apărare. „Cu un curaj neclintit”, cum bine zice dl. Erez Golan.

 

 

Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă
Președintele Partidului S.O.S. România

 

 

Senator Dumitru Manea

Vicepreședinte Partidul S.O.S România