Home / Educativ / Tragedia de la Colectiv și Răspunsuri După 3 Ani

Tragedia de la Colectiv și Răspunsuri După 3 Ani

Incorect Politic
Decembrie 14, 2018

Investigație via  Luju:

Lumea Justitiei vine cu elemente, usor verificabile, care pot demonstra ca incendiul de la Restaurantul Beirut din Constanta, in care trei tinere au murit arse de vii intr-o camera cu usa deschisa, este bazat pe niste concluzii superficiale emise de tandemul format din procurorul de caz Mihai Eduard Ilie si INSEMEX Petrosani.

La fel cum acelasi tandem a scos din joben si cauza incendiului de la clubul Colectiv in care au murit, in 30 octombrie 2015, peste 60 de persoane. 

In ambele cazuri, tragediile sunt absolut inexplicabile si au dat ridicat, in mintea oricarei persoane rationale, o serie de intrebari.

Caci, este de neinteles cum in incendiul de la restaurantul Beirut, tragedie care s-a intamplat in 5 aprilie 2014, trei tinere dansatoare au murit arse de vii intr-o camera cu usa deschisa din care, ce sa vezi, nu au putut sa iasa. 

La fel cum este absolut inexplicabila tragedia de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, incendiu care a durat 153 de secunde, in urma careia peste 60 de persoane au fost carbonizate, cica de la niste artificii de tort si niste bureti grosi de 3-6 cm, lipiti pe tavanul aflat la 6 metri inaltime.

Expertiza cheie din cauzele Beirut-Colectiv este facuta de un institut neautorizat de Ministerul Justitiei

Cazurile Beirut si Colectiv au un numitor comun care te socheaza! Ele au fost instrumentate de acelasi procuror PICCJ Mihai Eduard Ilie, care a apelat la “expertul” INSEMEX Petrosani, care de fapt nu este expert decat in explozii miniere. Si acum bomba: INSEMEX Petrosani nu apare pe lista expertilor judiciari autorizati de Ministerul Justitiei!!! Acest lucru poate fi usor verificabil prin accesarea listei expertilor judiciari autorizati publicata pe site-ul MJ, si actualizata la data de 22 octombrie 2018.

Ce a facut procurorul Mihai Eduard Ilie pentru a surmonta acest neajuns? In ambele cazuri, Beirut si Colectiv, vasnicul anchetator a desemnat ca expert principal Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC) din subordinea Ministerului Justitiei, desemnand prin ordonanta obligatia ca INEC sa subcontracteze prestarile de servicii de expertiza de la INSEMEX Petrosani (facsimil 1). Ca atare, in ambele dosare in loc sa apara o singura expertiza a INEC au aparut cate doua expertize, una a INEC si una a INSEMEX Petrosani, de fiecare data cu concluzii vadit diferite.

Problema, credem noi, majora in aceste cazuri este ca nici procurorul, dar nici instanta de fond nu au permis ca la dosar sa fie depuse expertize independente si impartiale ale expertilor extrajudiciari, procurorul bazandu-si rechizitoriul, iar tanara judecatoare Mara Isabella Iacob respectiv sentinta pe concluziile INEC si INSEMEX, care in final sunt angajati ai Statului (Click aici pentru a citi).

Motivul pentru care in cele doua dosare apar doua expertize, ale INEC si ale INSEMEX, ar fi potrivit specialistilor INEC, acela ca ei nu pot “raspunde la obiectivele care nu sunt de competenta INEC”Mai sa fie, dar de cand este de competenta unui institut care nu figureaza in tabloul expertilor judiciari autorizati de Ministerul Justitiei?

Ce sa vezi, desi INEC nu a exclus posibilitatea unor maini criminale (arsonul – focul pus) sau a unor substante necunoscute, expertizele INSEMEX au retinut la sigur cauzele incendiilor. Si mai ciudat, desi din ordonantele procurorului Mihai Eduard Ilie, care desemna INEC ca expert in cauze – cu obligatia de subcontractare a expertilor de la INSEMEX – reiesea ca se va intocmi o singura expertiza, in dosar au aparut doua expertize separate ale INEC si INSEMEX, in ambele dosare.

De cand este INSEMEX expert judiciar autorizat de Ministerul Justitiei, astfel incat sa emita expertize in domenii prin care nu a fost abilitat de legea sa de infiintare si functionare?

De ce in ambele cazuri – Beirut si Colectiv – procurorul Mihai Eduard Ilie si-a bazat rechizitoriile pe expertizele INSEMEX Petrosani?

Tulburator, atat PICCJ, cat si INSEMEX Petrosani (Click aici pentru a citi) au avut incheiate protocoale de colaborare secrete cu SRI, Serviciu care s-a implicat in mod abuziv in toate dosarele penale importante din Romania, incalcand exact legea pe care era obligat sa o respecte, atentand practic la siguranta nationala.

Toate aceste lucruri ne fac sa avem convingerea ferma ca in ambele cazuri – Beirut si Colectiv – au existat maini criminale (variante date de INEC, precum si de unele dintre rudele victimelor, care au acuzat existenta unui asasinat), pe care anchetatorii nu au vrut sa mearga sau nu au fost in stare sa le documenteze.

Un site strain, sursa principala de informare a procurorului PICCJ Eduard Ilie pentru stabilirea cauzei incendiului de la Beirut

Ambele cazuri sunt inexplicabile, atat prin viteza nemaintalnita de propagare a focului, cat si prin jongleria nepermisa cu expertii, in conditiile existentei unor protocoale cu SRI, care nasc banuiala legitima ca serviciile si-au bagat coada in aceste cazuri.

In cazul de la restaurantul Beirut, conform concluziilor expertizei INSEMEX Petrosani, preluata ad litteram de procurorul de caz Mihai Eduard Ilie, cauza declansarii incendiului a fost urmatoarea: cuptorul de paine (lipii) de la restaurantul cu specific arabesc, care avea o tubulatura de aluminiu flexibil de cativa metri, ar fi generat emanarea unor particule de praf de faina de pe lipii care, in drumul lor de cativa metri, ar fi trecut mai departe printr-un cos de zidarie, care avea cimentat in el o barna de lemn transversala. Din expertiza INSEMEX reiese ca particulele de praf de faina s-ar fi aprins la 440 de grade, temperatura stabilita nu pe un test anume, ci prin trimiterea la o nota de subsol care cita site-ul www.explosiontesting.co.uk –(vezi facsimilul de mai jos).

Recapitulam: niste particule de praf de faina incandescente ar fi zburat printr-o tubulatura de cativa metri si la intalnirea cu grinda din cosul de zidarie in care era infipt tubul flexibil de aluminiu ar fi aprins aceasta grinda si de aici ar fi izbucnit marele incendiu, care a dus la moartea a trei tinere, care desi erau sportive, iar usa camerei era descuiata, nu au putut sa iasa imediat din incapere, una dintre ele fiind gasita cazuta in coltul opus al usii. Foarte ciudat!

Cum adica, particulele de praf de faina incandescente ies la 440 de grade din cuptor, traverseaza o distanta de cativa metri prin tubulatura de aluminiu, dar continua sa arda, asfel incat lemnul se aprinde. Asta in conditiile in care cuptorul functiona de ani de zile si niciodata nu s-a produs un asemenea eveniment. Este incredibil cum particulele puteau sa mai arda dupa traversarea atator metri, cand orice temperatura ar fi existat la gura de evacuare a cuptorului, dupa o asemenea distanta ar fi scazut considerabil.

Exista insa o expertiza parte, extrajudiciara, facuta in dosarul Beirut, care a scos la iveala ca respectivul cuptor produs de firma SER GAS din Grecia nu scoate mai mult de 300-320 de grade la evacuare. Aceasta expertiza extrajudiciara ne-a nascut banuiala ca la fel ca si in cazul Colectiv si aici concluziile anchetatorilor au fost fortate.

Redactia Lumea Justitiei a procedat la efectuarea unui test propriu pe un cuptor SER GAS cu aceleasi specificatii tehnice de putere cu cel din restaurantul Beirut, cu singura deosebire ca este un model mai nou.

Cum am efectuat testul:

-Am pornit cuptorul si l-am pus pe temperatura maxima, la pozitia nr. 7, la care termometru propriu al cuptorului indica temperatura maxima in camera de coacere de 370 de grade Celsius;

-Am folosit un termometru electronic, etalonat, care poate masura temperaturi de pana la 1100 grade Celsius;

-Am incins bine cuptorul si am pus sonda termomentrului electronic exact in mijlocul grilei de evacuare, aflata deasupra camerei de coacere.

Rezultatele testului:

Temperatura maxima masurata a fost de 305 grade, deci cu 135 de grade mai putin decat temperatura retinuta in rechizitoriu de tandemul procuror-INSEMEX ca ar fi dus la aprinderea particulelor de praf de faina.

Iata testele efectuate de Lumea Justitiei:


Intrebari:

Cerem explicatii INSEMEX cum au reusit sa ajunga la concluzia ca aparatul SER GAS din Grecia a scos 440 de grade la gura de evacuare?

Cum ar fi putut dupa cativa metri de traversat prin tubulatura de evacuare ca particulele de praf de faina sa continua sa arda si sa aprinda o barna de lemn care traversa un cos de zidarie?

-Cum ar fi putut o grinda de lemn zidita intr-un cos, chiar daca admitem prin absurd ca ar fi luat foc, sa transmita focul prin zid?

De ce INSEMEX Petrosani a facut un raport separat de cel al INEC si l-a intitulat expertiza, in conditiile in care aparea doar ca subcontractor si, din cate stim noi, nu se afla pe lista de experti judiciari autorizati ai Ministerului Justitiei?

A efectuat INSEMEX Petrosani vreodata un test similar pe un aparat identic cu cel de la restaurantul Beirut, ca sa poata emite acele teorii?

De ce nu s-au admis expertii partilor acuzate in timpul anchetei penale si de ce judecatoarea fondului de la Judecatoria Constanta nu a permis acuzatilor sa administreze propria lor expertiza, preferand sa condamne de-a valma acuzatii si sa acorde daune colosale de aproape 8 milioane de euro? ( in cazul daunelor morale de peste 1 milion lei, competenta in prima instanta revine tribunalului si nu judecatoriei)

-Cumva faptul ca anchetatorii au gasit acarul paun in persoana unui angajat Congaz, care a facut o revizie cu patru luni inainte de tragedie, s-a considerat ca daca are cine sa plateasca daune mari, va fi inchisa gura parintilor victimelor care ani in sir au acuzat ca fetele lor au fost omorate?

Ce hram poarta procurorul Mihai Eduard Ilie, astfel incat sa fie procurorul de serviciu la toate incendiile tragice ultra-mediatizate, pe care le preia de la parchetele locale direct la PICCJ, iar expertizele sa fie “daruite” INSEMEX Petrosani (pe baza de subcontractare, adica pe bani grei), fara ca acest institut sa se afle pe lista expertilor judiciari autorizati de Ministerul Justitiei (chiar daca are o lege care il abiliteaza doar pentru explozii miniere)?

P.S.: INSEMEX Petrosani a mai fost folosit si in vestitul caz al copiilor arsi de la Maternitatea Giulesti.

P.P.S.: In editiile viitoare vom prezenta expertiza extrajudiciara facuta de experti independenti in acest caz, dar si ordonantele procurorului Ilie, care a cerut INEC sa subcontracteze INSEMEX.

Tragedia de la Colectiv și Răspunsuri După 3 Ani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *